latan.elena
05.11.2018, 16:14
Belogradchik, Bulgaria – o cetate desprinsă, parcă, dintr-o poveste, așezată în mijlocul unor formațiuni stâncoase spectaculoase.
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-22-620x264.jpg
Situată pe pantele nordice ale Munților Balcani, aproape de orașul Belogradchik din nord-vestul Bulgariei, Cetatea Belogradchik, cunoscută și sub numele de Cetatea Kaleto, este cel mai vizitat obiectiv turistic din zonă, alături de Stâncile de la Belogradcik. Cetatea este așezată la poalele unei formațiuni de roci spectaculoase. Unele dintre stânci ajung până la 200 de metri înălțime, iar cele care servesc drept zid pentru cetate sunt de 70 de metri înălțime.
Ceatea există din secolele 1 – 3 d.Hr., fiind construită de romanii care au realizat mai multe drumuri prin peninsula balcanică. Misiunea cetății Belogradchik era una simplă: avea rolul de a controla și păzi drumul de invadatori. Zidurile au o grosime de peste 2 metri și măsoară până la 12 metri înălțime. Cetatea are o suprafață totală de 10.000 mii de metri pătrați, iar de-a lungul timpului a fost folosită inclusiv de bizantini sau otomani. În secolul al XIV-lea, țarul bulgar de la Vidin, Ivan Stratsimir, a extins vechea cetate, construind garnizoane fortificate în fața stâncilor masive, construcția devenid astfel una dintre cele mai importante cetăți din regiune. Cetatea Belogradchik a continuat să fie folosită în scopuri militare și defensive până în secolul al XIX-lea. Ultimele bătălii date aici au fost în timpul războiului sârbo-bulgar din 1885.Astăzi, ea este un foarte atrăgător obiectiv turistic. Motivele sunt cât se poate de întemeiate, după cum puteți vedea și în galeria foto de mai jos:
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-12.jpg (http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-12.jpg)
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-32.jpg (http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-32.jpg)
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-42.jpg (http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-42.jpg)
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-56.jpg (http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-56.jpg)
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-62.jpg (http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-62.jpg)
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-82.jpg (http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-82.jpg)
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/Belogradchik-2-1024x770.jpg (http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/Belogradchik-2.jpg)
http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-92.jpg (http://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/05/belogradchik-fortress-92.jpg)
sursa: http://www.amusingplanet.com/2016/02/the-belogradchik-fortress-bulgaria.html