zamfir_catalin
31.10.2018, 12:59
http://www.cunoastelumea.ro/un-roman-a-reusit-sa-isi-stopeze-procesele-degenerative-imbatranirea-iar-acum-povestea-sa-apare-intr-o-publicatie-medicala-internationala-de-prestigiu/?fbclid=IwAR2Jgbv_irMcUMhTJJ9AtTiJQLL-tL_m9YxiseBQQxX2h0nBMfmlM7RavII
https://www.youtube.com/watch?v=j-_AO6PXiSE
Un român a reușit să își stopeze procesele degenerative (îmbătrânirea) iar acum povestea sa apare într-o publicație medicală internațională de prestigiu…
Posted on 31 octombrie 2018 by Adrian Albu in Sănătate și nutriție, Știință și cunoaștere // 0 Comments
Daniel Roxin: Cu toţii ne-am dori să rămânem tineri cât mai mult timp şi să nu avem probleme de sănătate. Să putem alerga, iubi, munci, crea, să ne bucurăm de viaţă cât mai mult. Şi oare cum ar fi dacă am putea să ne păstrăm aparenţa fizică de 30-40 de ani până la 80? Desigur, astăzi, speranţa de viaţă a crescut foarte mult; dar asta nu înseamnă, însă, că procesul de îmbătrânire a fost încetinit semnificativ. Nu. Astăzi, medicina are mai multe soluţii de stopare a evoluţiei bolilor şi un om în vârstă de 60 de ani, spre exemplu, poate spera, cu ajutorul medicamentaţiei, să o “întindă” până pe la 80 de ani. Totuşi, este posibil mai mult? Adică să trăim mai mult şi mai bine, fără medicamente? Să stopăm procesele îmbătrânirii? Ei bine, faptul că o revistă medicală internaţională de prestigiu publică povestea biotransformărilor care au avut loc în corpul unui român, fenomen verificat şi confirmat medical, ne arată că este posibil… Pentru ca şi dumneavoastră să aflaţi mai multe despre acest subiect, l-am intervievat pe jurnalistul Cristian Mureşanu, realizator al emisiunii “Ştiinţă şi Cunoaştere” de la TVR Cluj, omul care este eroul acestei poveşti.
Daniel Roxin: – Din câte am înţeles de la tine, eşti singurul jurnalist din România care a publicat într-o revistă recunoscută ca având factorul Thomson-Reuters de valoarea 1 şi am dori să aflăm mai multe despre demersul tău precum şi despre conţinutul acestui articol (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30332977) , ce va face obiectul Volumului 19 al revistei intitulată “Central Nervous System Agents in Medicinal Chemistry”, adică “Agenţi ai Sistemului Nervos Central în Chimie Medicală”. Ce s-a petrecut în corpul tău şi a atras atenţia lumii medicale?
Cristian Mureșanu: – În perioada anilor 1990-1994 (începând de la vârsta de 26 ani) am observat că, ocazional, îmi apăreau dureri lombare acute, dar de scurtă durată, care se repetau de mai multe ori pe an. Nu le-am acordat prea mare importanţă, deoarece treceau la o simplă relaxare sau cu ajutorul unei tablete. Nimeni nu s-ar gândi că asemenea simptome, rare, întîmplătoare, ar putea reprezenta debutul unei boli de care suferă, în prezent, sute de milioane de oameni pe glob şi peste 50% dintre români (conform unor statistici). Am ignorat simptomele, considerându-le drept un efect al unor mişcări greşite, supraefort sau solicitare musculară incorectă. Abia în anul 2001 am fost determinat şi motivat să mă prezint la un control radiologic, constatându-se faptul că eram în stadiul II al unei maladii degenerative numită “Discopatie lombară bilaterală degenerativă cu progres rapid”. O asemenea denumire poate avea impact devastator din punct de vedere emoţional, deoarece medicul radiolog mi-a spus “boala dumneavoastră este incurabilă, ea progresează de la un an la altul şi că tot ceea ce putem face este să vă oferim un confort al vieţii, pe baza unui tratament simptomatic antiinflamator”, care ar fi urmat să fie pe viaţă. În anul 2004, ajunsesem spre stadiul critic II/III când aveam atât simptome dureroase insuportabile, cât şi semipareze în mai multe locuri ale piciorului stâng, fapt care îmi bloca coordonarea la mers şi făceam numeroase luxaţii şi entorse, datorită căzăturilor repetate. În perioada 2004-februarie 2006, am avut o stare de disperare, de lipsă totală de încredere, viaţa părea să nu mai aibe sens iar durerile erau zilnice. Deşi am practicat yoga timp de 16 ani, din 1990 până în 2006, nu eram în stare să aplic o anumită esenţă a acelor exerciţii, care mi-ar fi adus vindecarea mult mai rapid. L-am luat pe “nu pot şi nu sunt în stare” în braţe, continuând totuşi exerciţiile, pe care eram în stare să le practic, dar acestea erau insuficiente pentru a contracara viteza cu care discurile degenerau la acea vreme. Frânturi din această poveste au apărut în cartea publicată la Universitatea Houston-Victoria, (https://www.researchgate.net/publication/274083418_Biological_Transformations_Controlled_by _the_Mind_vol_1_Promo_NOT_FOR_SALE)) altele au apărut în emisiunile TV (https://www.youtube.com/playlist?list=PLm7uyPwcHexKBLsQf1yxUcKig7W81WiJb) şi au început să fie observate, citite, vizionate în SUA şi alte ţări.
D.R.: – Cum s-a produs vindecarea maladiei degenerative pe care ai avut-o în cazul tău ?
C.M.: – În data de 3 februarie 2006, a avut loc un eveniment în urma căruia am reuşit să declanşez startul unui proces fiziologic, care durează deja de peste 12 ani, şi în baza căruia s-a produs vindecarea tuturor maladiilor biologice şi a majorităţii suferinţelor emoţionale. Aş vrea să adaug faptul că există foarte mulţi oameni care au acest proces, activ în corpul lor. Ei rareori se îmbolnăvesc sau nu se îmbolnăvesc deloc, aşa că nu e nimic neobişnuit sau paranormal. Ei doar… nu ştiu că funcţionează şi nici nu ar şti să îl explice. Vindecarea s-a produs pe o durată de 6 ani, din 2006 până în 2012, dar toate simptomele dureroase au dispărut în primele luni ale anului 2006, aşa că deja începeam să am o viaţă normală, iar vindecarea era doar o chestiune de timp, până ce toate discurile degenerate urmau să se regenereze şi să redevină funcţionale, să pot face orice fel de mişcări, inclusiv eforturi fizice pe măsura corpului meu, exact cum era înainte de îmbolnăvire. Aparent, ceea ce am afirmat până acum, ar intra în contradicţie cu medicina clasică care spune că, odată ce a început un proces degenerativ, acesta nu mai poate fi oprit; este adevărat, însă, se poate interveni asupra “variabilelor” precum reducerea vitezei de degenerare, reducerea vitezei de multiplicare celulară – pentru înlocuirea celulelor discale nefuncţionale, deoarece, este cunoscut faptul că, limita Hayflick a numărului maxim de diviziuni celulare este în jurul valorii de 50, excepţie acele ţesuturi care necesită refacere permanentă, la fiecare 3-4 zile. De exemplu, o celulă de piele se poate înmulţi de aproximativ 60 de ori. Aceasta se numeşte limita lui Hayflick. Odată atinsă această limită, celula moare. Deci, se poate spune că orice celulă are un ceas biologic. Cu toate acestea, studiind multe articole ştiinţifice legate de maladiile degenerative ale discurilor intervertebrale, am aflat că dacă s-ar putea restarta producţia de ATP din interiorul celulei, asigurată de mitocondrii, atunci celula nu ar mai trebui înlocuită, ci viaţa ei ar fi prelungită, în măsura în care, printr-un anumit mecanism fiziologic, aş putea aduce mitocondrii noi sau de a reactiva mitocondriile prezente în celulă. Acest fenomen a fost experimentat pe model animal de laborator dar nu s-a putut avansa către teste clinice pe pacienţi. Se pare că, într-una din aceste câteva posibilităţi, mecanismul biotransformării, descris pe larg în cartea mea, a produs această reactivare sau reînlocuire, iar avantajul principal îl reprezintă faptul că este transmisibil prin educaţie şi auto-educaţie.
D.R.: – Ce anume prezinţi în articolul care urmează să apară în revista pe care am amintit-o şi al cărui rezumat a fost publicat în PubMed, cea mai renumită bază de date a articolelor medicale din lume?
C.M.: – În prezentul articol, eu şi cu profesorul Siva Somasundaram, am propus o nouă ipoteză, şi anume faptul că în lichidul seminal, la bărbat, există o serie de substanţe numite TGF Beta 1, (factori de transformare şi creştere), un fel de polipeptidă din familia citokinelor, care fac parte din superfamilia beta a factorilor de creştere şi transformare, care pot stimula producerea de noi celule în nucleul pulpos precum şi în inelul fibros, din celulele stem hematogene. Din păcate, aceste lucruri au fost demonstrate doar pe animale de laborator, însă noi am postulat faptul că există un grad ridicat de plauzabilitate, ca acest fenomen să se poată produce şi în corpul uman, în urma declanşării biotransformării. Astfel, în loc să aibe noi diviziuni celulare, care să conducă rapid spre atingerea limitei lui Hayflick, noi credem că prezenţa acestor substanţe în lichidul seminal, ar facilita acest lucru celor care ar putea învăţa cum anume să îşi recircule acest fluid vital, de o însemnătate colosală, în sistemul limfatic/sanguin. Mai mult decât atât, ipoteza noastră ar putea sta la baza unui posibil preparat biochimic, care să stimuleze creerea acestor factori de transformare şi creştere, ceea ce ar fi o variantă alternativă la cea naturală prin biotransformare.
D.R.: – De ce te-ai gândit la o variantă biochimică care ar putea veni în ajutorul semenilor tăi în locul biotransformării pe care ai promovat-o de peste 10 ani ?
C.M.: – Am propus aceasta deoarece am observat că cei 10 ani de promovare a acestei noi fiziologii, cu excepţia a 5 persoane care au practicat şi obţinut rezultate, nimeni altcineva nu a mai dorit să practice, sau a practicat insuficient şi nu a obţinut rezultate. Observând această problemă, i-am propus profesorului Siva să încercăm să căutăm un mecanism biochimic ipotetic care ar putea fi stimulat, ca alternativă la biotransformarea creată prin puterea minţii. Acest mecanism nu e singurul şi credem să existe mai multe variante, care să conducă la aceleaşi efecte regenerative ale discurilor intervertebrale. Însă în cazul în care un pacient se confruntă cu multiple probleme de sănătate, precum am avut eu (rinită cronică hipertrofică, migrene şi discopatie), mecanismul biochimic nu poate rezolva inflamaţiile cronice şi migrenele. Aceasta înseamnă că în viitorul apropiat ar fi necesar să concepem mai multe mecanisme ipotetice de simulare a efectelor biotransformării în vederea rezolvării acestor probleme. Este trist faptul că după 4 conferinţe, 3 reeditări ale cărţii, peste 50 emisiuni TV şi sute de discuţii pe facebook, timp de 10 ani la rând, oamenii nu consideră că merită să facă acest sacrificiu şi efort pentru propria lor sănătate, adică un exerciţiu de voinţă şi încredere, pentru a reuşi să starteze această nouă fiziologie. Nu cred că se mai poate face ceva în acest sens. O continuare forţată a promovării biotransformărilor ar putea avea efecte contraproductive. Nu renunţ la ideea de a oferi ajutor mai departe, ci încerc să găsesc alte soluţii, căi şi mijloace pentru ca acest ajutor să devină posibil şi aplicabil.
D.R.: – Să presupunem că în viitorul apropiat, un anumit laborator va reuşi să proiecteze un medicament care ar putea conduce la aceleaşi efecte de regenerare pe care le are biotransformarea pur naturală pe care ai produs-o în corpul tău. Care din aceste două metode ar avea eficienţă mai mare şi ar putea oferi rezultate permanente ?
C.M.: – Dincolo de orice altă analiză, dincolo de orice altă idee ştiinţifică la care cineva s-ar mai putea gândi, biotransformarea naturală, declanşată prin puterea minţii şi a corpului, este cea mai eficientă, cea mai stabilă şi puternică metodă de regenerare tisulară, oferind rezultate permanente. Implementarea ei nu necesită experimente de laborator, nici teste clinice, nici aprobarea FDA, ci pur şi simplu voinţa de a exersa ceea ce scrie în carte. Metoda biochimică necesită ani de zile de cercetări, experimente pe model animal, teste de toxicitate pentru aprobarea FDA, teste clinice, compilarea rezultatelor şi în cele din urmă se va obţine un efect parţial, pe baza căruia se rezolvă fie una din probleme, fie ar putea fi ameliorate una sau mai multe, fie se vor obţine doar ameliorări, dar, în toate aceste situaţii enumerate, pacientul ar fi dependent de un tratament pe viaţă. Aici intervin şi alte necunoscute. Ce se întîmplă dacă corpul se obişnuieşte cu substanţa introdusă şi nu mai reacţionează la ea ? Există situaţii cînd utilizarea unui produs medicamentos poate ajunge în faza în care acesta nu mai are niciun efect asupra problemei. Am trecut prin această situație în decembrie 2005 şi practic întreaga lună decembrie, plus ianuarie 2006, ketonalul şi clorzoxazona nu au mai avut niciun fel de efecte de ameliorare a durerilor. A apărut o stare de insomnie permanentă iar aceasta mă putea conduce spre maladii grave. În 3 februarie 2006 s-a produs biotransformarea, mi-a revenit somnul în acea seară, durerile insuportabile au dispărut în câteva ore iar durerile de mai mică intensitate, suportabile, au dispărut în următoarele câteva luni. Dar am şi un exemplu în care medicaţia permanentă a funcţionat şi a ameliorat migrenele timp de 25 de ani la rând, şi anume Fasconalul, însă asemenea cantităţi pot produce acumulări de toxicitate sau pot favoriza apariţia ulcerului gastric perforant. E logic să fie aşa, dacă trebuie luat 25 ani la rând.
D.R.: – Am observat că ai primit foarte multe mesaje pe Facebook iar unii dintre prietenii tăi de acolo vor să cunoască detalii despre o posibilă aplicaţie practică a acestor factori de creştere pentru a beneficia de vindecarea maladiilor discale degenerative. Ce anume ne-ai putea spune concret despre aceasta ?
C.M.: – Aceasta este în intenţia noastră. Mai întâi vom propune metoda la nivel ipotetic, ceea ce am reuşit. Pe urmă să o dezvoltăm prin propunerea unei cercetări intensive de laborator, după care, sperăm ca alţi cercetători să o preia şi să o verifice în propriile laboratoare unde lucrează, pentru a ajunge la faza testelor clinice pe pacienţi, dar acesta e un drum lung. În România, din moment ce peste 50% dintre oameni au dureri de spate, se poate suspecta faptul că cel puţin 10% au dureri permanente şi de mare intensitate. Ei nu au la dispoziţie 10 sau 20 ani până ce va apare un medicament pentru vindecarea maladiilor discale degenerative. Sfatul meu e de încerca să îşi sacrifice timpul liber pentru a practica biotransformarea, până înaintea împlinirii vârstei critice de 40-45 ani… Peste această vârstă efortul e prea mare pentru a obţine un rezultat permanent. Cuplurile de tineri o pot practica mult mai eficient, fiind deja în relaţie intimă, dar dacă numai unul din ei doreşte să practice atunci niciunul nu va obţine rezultate. Celor care au depăşit vârsta critică le mai rămân la dispoziţie cele 5 atitudini, descrise în carte, care le vor asigura un confort al vieţii mai bun, chiar şi fără atingerea biotransformării. Din nou, e nevoie de efort, de practică, de seriozitate… fără asta nu se poate obţine nimic.
D.R.: – Ştiinţa clasică afirmă că odată ce a început un proces degenerativ, el nu mai poate fi oprit şi nici măcar încetinit, dar, cu toate acestea, tu ai demonstrat că se poate. Câţi dintre cititorii cărţii tale au mai reuşit să facă această biotransformare ?
C.M.: – Dintre cei care au obţinut rezultate, 2 persoane au reuşit biotransformarea permanentă, iar restul doar parţial sau pe o durată de timp limitată (câţiva ani) revenind apoi la condiţia fiziologică aproximativ anterioară practicii. Totuşi, chiar şi cu rezultate parţiale sau temporare, biotransformarea le-a adus unele beneficii. Relatările acestor persoane se regăsesc în carte https://www.researchgate.net/publication/311563495_Biotransformari_Celulare_Si_Fiziologice_ Complexe_2006_-_2017_Editie_Adaugita#share . Procesul tisular degenerativ începe imediat după 18-20 când se opreşte creşterea organismului. Dar viteza de degenerare la acea vârstă e atât de mică încât nu produce niciun fel de simptome sau probleme. Un corp sănătos nu va percepe fenomenul de degenerare decât în ani de zile, chiar 10 sau 20 ani. Dar, dacă stilul de viaţă e în contradicţie cu necesităţile corpului şi dacă corpul fizic este mai slab şi are un sistem imunitar mai slab decât al altor persoane, dacă este mereu confruntat cu stări virotice, atunci procesul de degenerare se accelerează mai mult decât la alţii. În funcţie de această viteză a degenerării se poate spune că ceasul intern biologic celular al unui anumit om merge mai repede sau mai lent spre îmbătrânire. Îmbătrânirea este rezultatul apropierii gradate de limita lui Hayflick. Eu am demonstrat că se poate crea un proces invers, opus degenerării, numit regenerare, dacă se oferă celulelor suficiente piese de schimb, astfel încât ele să nu se dividă cu viteză mare, pentru a avea telomeri suficient de mulţi, prevenind apropierea periculoasă de limita lui Hayflick. Aici avem totuşi o problemă. Dacă viteza de regenerare Vr este doar egală cu viteza de degenerare Vd, aceasta înseamnă că boala e oprită la stadiul la care a ajuns, deci ea nu se vindecă. Deci Vr = Vd este insuficient. Din fericire mecanismul biotransformării asigură un Vr >> Vd, chiar de 3-4 ori mai mare. Aceasta e singura posibilitatea în care o boală care a distrus mult ţesut şi s-a manifestat 15 ani, poate fi complet vindecată. Perioada de vindecare e foarte critică. Dacă aş fi avut nevoie de alţi 15 ani pentru refacere, asta nu îmi era util.
D.R.: – La un moment dat, ai descoperit întâmplător, în arhiva de fotografii, că ţi se reduc ridurile, culoarea feţei devine mai sănătoasă, iar părul încă nu dă semne de albire, având în vedere faptul că peste câteva luni vei împlini vârsta de 55 ani. Ce ne poţi spune despre acest lucru ?
C.M.: – În cazul meu fenomenul de refacere a durat ceva mai puţin de 6 ani. Ceea ce s-a întâmplat mai departe, a fost un lucru curios, pe care nu l-aş fi bănuit niciodată dacă nu îl cunoşteam pe profesorul Fossel, şi anume, regenerarea nu s-a oprit atunci când discurile au fost vindecate. Ea a continuat să influenţeze şi ţesuturile sănătoase dar care erau îmbătrânite. Gândiţi-vă logic,… dacă biotransformarea se produce 24 de ore din 24 atunci ce se întîmplă cu acele biocomponente care sunt continuu extrase din plasma seminală şi transferate în sânge ? Ce altceva s-ar putea întîmpla în locul regenerării, reîntineririi ţesuturilor ? Iniţial nu aveam răspunsuri, dar pentru că au trecut deja aproape 13 ani, răspunsul logic este că, din moment ce nu s-a întîmplat nimic rău, înseamnă că regenerarea continuă. Cât va mai merge aşa ? Nimeni nu ştie. Nu am cum să vă demonstrez starea de reîntinerire a ţesuturilor şi organelor interne, nu am cum să mi-o demonstrez nici mie însumi, deoarece aş avea nevoie să cunosc numărul telomerilor. Tot ceea ce pot oferi ca argument sunt aceste două fotografii, extrase din emisiunile mele, filmate cu camere video profesionale. În faţa unor sceptici, nicio fotografie nu are credibilitate, pentru că tehnicile moderne permit trucaje la îndemâna oricui, dar aş vrea să îmi declar sinceritatea şi onestitatea cu care v-am prezentat această poveste şi că din moment ce reversul îmbătrânirii este deja demonstrat de către un profesor de la Universitatea Stanford, aceasta înseamnă că există premize ca acesta să fie generat, fie pe cale artificială (cu ajutorul terapiei genetice propose de Michael Fossel – vedeţi aici https://www.youtube.com/watch?v=8DCbrNe0PbM&list=PLm7uyPwcHexJsTNrrzJnA5jq3GQg4p8Hg , fie pe cale naturală, prin biotransformare. Aceste poze nu reprezintă o dovadă dar ele nu sunt prelucrate prin photoshop. Cei care nu pot crede altfel, mă pot vedea la emisiuni, sau la TVR Cluj, dacă vor să mă cunoască personal.
D.R.: – Mi-ai spus la un moment dat că, în cadrul articolului ai precizat că în cursul vindecării ai folosit practica yoga şi ai menţionat termenul “yoga” de mai multe ori. Cum ai reuşit să convingi un colectiv întreg al unei asemenea reviste de necesitatea şi beneficiile practicii yoga ? Ştiinţa academică nu prea este deschisă practicilor orientale. S-a schimbat ceva între timp ?
C.M.: – Aş spune, da, s-a schimbat ceva între timp. A fost un lucru foarte interesant să observ că la etapa dificilă de peer review, niciun reviewer nu a obiectat la prezenţa termenilor “yoga” sau “practica yoga”, deoarece, după multe insistenţe şi studii, au început să fie publicate articole numeroase, în reviste cu factor mare de impact, iar aceste articole au apărut şi în baza de date PubMed. Aceasta înseamnă că eu pot cita acele studii, iar reviewerii trebuie să ţină cont de faptul că deja ele au fost acceptate şi revizuite de alţii, prin urmare sunt considerate valabile. Vă prezint câteva exemple de studii pe care le-am citat.
[17] Wieland L.S.; Skoetz N.; Pilkington K.; Vempati R.; D’Adamo C.R.; Berman B.M. Yoga treatment for chronic non-specific low back pain. Cochrane Database Syst. Rev., 2017, 12(1).
[18] Smith J.A.; Greer T.; Sheets T.; Watson S. Is there more to yoga than exercise?. Altern. Ther. Health Med., 2011, 17(3), 22-29.
[19] Rocha K.K.; Ribeiro A.M.; Rocha K.C.; Sousa M.B.; Albuquerque F.S.; Ribeiro S.; Silva R.H. Improvement in physiological and psychological parameters after 6 months of yoga practice. Conscious Cogn., 2012, 21(2), 843-850.
[20] Woodyard C. Exploring the therapeutic effects of yoga and its ability to increase quality of life. Int. J. Yoga, 2011, 4(2), 49-54.
[21] Khan S.I.; Hudson-Rodd N.; Saggers S.; Bhuiyan M.I.; Bhuiya A.; Karim, S.A.; Rauyajin O. ‘Semen Contains Vitality and Heredity, Not Germs’: Seminal Discourse in the AIDS Era. J. Health Popul. Nutr., 2006, 24(4), 426-437.
[22] Herdt G.H. In: Semen depletion and the Sense of Maleness. Herdt G.H., Ed.; Sambia Sexual Culture. University of Chicago Press: Chicago, 1999, pp. 163-185.
Acestea sunt doar câteva, din cele peste 100 care există deja în baza de date PubMed. Prin urmare, atunci când este studiată serios, explicată în limbaj adecvat, ştiinţa academică este deschisă practicilor orientale, inclusiv yoga, ayurveda, manual-terapie, etc., cu condiţia să se ofere dovezi. Ştiinţa academică nu neagă nimic, ci pur şi simplu este o ştiinţă bazată pe dovezi. A existat o perioadă de timp în care nu au putut fi aduse dovezi. De aceea, ştiinţa a avut o anumită întârziere în a cuprinde şi acele rezultate ale practicilor orientale, dar acum, după cum se poate vedea, nu mai există aceste probleme.
D.R.: – Cititorilor care au probleme, de genul celor care le-ai avut tu, şi care nu mai au timpul necesar pentru apariţia unui produs biochimic care să duplice efectele biotransformării, ce sfaturi le-ai da ?
C.M.: – Singurul meu sfat e să înceapă cu cele 5 atitudini de viaţă, să vizioneze emisiunile din acest playlist https://www.youtube.com/playlist?list=PLm7uyPwcHexKBLsQf1yxUcKig7W81WiJb , să continue apoi cu practica biotransformărilor, iar dacă sunt la o vârstă care a depăşit pragul limită, atunci să continue cu cele 5 atitudini de viaţă, pe tot restul vieţii, pentru că şi acelea vor avea un anumit efect. S-ar putea ca această practică parţială să le ofere timp suficient pentru a apuca vremea când un medicament biochimic va apare cândva în viitor şi va rezolva problema degenerării discurilor sau chiar a îmbătrânirii.
D.R.: – În ultima vreme, am observat că în cadrul emisiunilor tale ai început să abordezi probleme situate la graniţa ştiinţei, ai vorbit despre conspiraţii farmaceutice şi suntem curioşi ce alte dezvăluiri vei mai pregăti telespectatorilor în perioada următoare ?
C.M.: – Am ajuns în posesia unor informaţii, atât de bine verificate şi validate încât se pare că ele demonstrează faptul că există o formă de conspiraţie farmaceutică a vânzărilor de medicamente ineficiente pentru Alzheimer, respectiv vânzări de medicamente pentru oamenii sănătoşi care au fost prostiţi cu povestea colesterolului mărit. Deoarece invitaţii mei au cea mai mare credibilitate posibilă, unul având peste 500 de articole publicate în calitate de autor şi co-autor, iar celălalt având peste 60 de titulaturi universitare de lider a unor institute medicale prestigioase, am înţeles faptul că, atunci când nivelul de cunoaştere e scăzut, oamenii pot fi prostiţi să cumpere mai multe medicamente, indiferent că au sau nu nevoie reală. Această conspiraţie are şi un titlu metaforic adică Big Pharma (de la Big Brother care veghează totul). Big Pharma este rezultatul multor ani de înşelătorie mascată, realizată de cei care produc anumite medicamente, destinate sutelor de milioane de oameni, în special acele medicamente care se prescriu a fi luate continuu, zilnic, pe tot restul vieţii. Am în pregătire un serial zguduitor cu dezvăluiri despre mitul colesterolui şi adevăratele cauze ale bolilor de inimă (4 episoade), noutăţi despre reversul îmbătrînirii (2 episoade), călătorie spre centrul celulei (5 episoade fenomenale cu Bruce Lipton), noua iluminare (1 episod cu profesorul Steven Pinker care propune o nouă viziune asupra cunoaşterii), 4 episoade cu profesorul Avram Fiţiu care va dezvălui secrete ale agriculturii şi caselele ecologice şi încă multe altele. O parte sunt filmate dar munca de montaj e de aproximativ 40 ore per episod… deci peste 650 de ore doar din cele pe care le-am enumerat. Toate acestea sunt pentru anul 2019. Pentru noiembrie şi decembrie 2018 am pregătit 2 emisiuni despre Şcoala Altfel (care dezvăluie numeroase probleme ale învăţământului clasic) şi două emisiuni dedicate centenarului sub motto-ul “oameni mare care au făcut România mare”, va fi vorba de academicienii George Emil Palade, Emil Racoviţă şi Grigore Antipa.
D.R.: – Aş dori să publicăm o versiune în limba română a rezumatului, care deja este disponibil on-line pe site-ul PubMed şi te rugăm să ne faci o traducere pentru a avea o bază de pornire asupra interviului nostru.
C.M.: – Rezumat: Patofiziologia discurilor intervertebrale are un rol important asupra calităţii vieţii oamenilor. Nu există suficiente cercetări în patogeneza şi tratamentul degenerării discurilor intervertebrale. O alternativă ar fi autoeducarea fiziologiei oferă o metodă nouă şi neinvazivă de a reversa procesul degenerativ discal. În acest raport al unui singur caz de studiu, s-a încercat evidenţierea efectului autoeducării fiziologiei, cu ajutorul investigaţiilor RMN, care arată progresul vindecării discurilor intervertebrale degenerate. Bazându-ne pe această metodă nouă, s-au depus eforturi pentru a revizui literatura ştiinţifică a discurilor intervertebrale degenerate precum şi metodele disponibile de tratament, după care am propus o ipoteză asupra mecanismelor biochimice ale vindecării. Ideea este că factorii de creştere TGF- β1 din plasma secreţiilor seminale, ar putea contribui la transmiterea de proteine osteogenice, care stimulează celulele nucleului pulpos şi ale inelului fibros să repare discul. În plus, este prezentat istoricul medical al pacientului alături de informaţii fundamentale.
https://www.youtube.com/watch?v=j-_AO6PXiSE
Un român a reușit să își stopeze procesele degenerative (îmbătrânirea) iar acum povestea sa apare într-o publicație medicală internațională de prestigiu…
Posted on 31 octombrie 2018 by Adrian Albu in Sănătate și nutriție, Știință și cunoaștere // 0 Comments
Daniel Roxin: Cu toţii ne-am dori să rămânem tineri cât mai mult timp şi să nu avem probleme de sănătate. Să putem alerga, iubi, munci, crea, să ne bucurăm de viaţă cât mai mult. Şi oare cum ar fi dacă am putea să ne păstrăm aparenţa fizică de 30-40 de ani până la 80? Desigur, astăzi, speranţa de viaţă a crescut foarte mult; dar asta nu înseamnă, însă, că procesul de îmbătrânire a fost încetinit semnificativ. Nu. Astăzi, medicina are mai multe soluţii de stopare a evoluţiei bolilor şi un om în vârstă de 60 de ani, spre exemplu, poate spera, cu ajutorul medicamentaţiei, să o “întindă” până pe la 80 de ani. Totuşi, este posibil mai mult? Adică să trăim mai mult şi mai bine, fără medicamente? Să stopăm procesele îmbătrânirii? Ei bine, faptul că o revistă medicală internaţională de prestigiu publică povestea biotransformărilor care au avut loc în corpul unui român, fenomen verificat şi confirmat medical, ne arată că este posibil… Pentru ca şi dumneavoastră să aflaţi mai multe despre acest subiect, l-am intervievat pe jurnalistul Cristian Mureşanu, realizator al emisiunii “Ştiinţă şi Cunoaştere” de la TVR Cluj, omul care este eroul acestei poveşti.
Daniel Roxin: – Din câte am înţeles de la tine, eşti singurul jurnalist din România care a publicat într-o revistă recunoscută ca având factorul Thomson-Reuters de valoarea 1 şi am dori să aflăm mai multe despre demersul tău precum şi despre conţinutul acestui articol (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30332977) , ce va face obiectul Volumului 19 al revistei intitulată “Central Nervous System Agents in Medicinal Chemistry”, adică “Agenţi ai Sistemului Nervos Central în Chimie Medicală”. Ce s-a petrecut în corpul tău şi a atras atenţia lumii medicale?
Cristian Mureșanu: – În perioada anilor 1990-1994 (începând de la vârsta de 26 ani) am observat că, ocazional, îmi apăreau dureri lombare acute, dar de scurtă durată, care se repetau de mai multe ori pe an. Nu le-am acordat prea mare importanţă, deoarece treceau la o simplă relaxare sau cu ajutorul unei tablete. Nimeni nu s-ar gândi că asemenea simptome, rare, întîmplătoare, ar putea reprezenta debutul unei boli de care suferă, în prezent, sute de milioane de oameni pe glob şi peste 50% dintre români (conform unor statistici). Am ignorat simptomele, considerându-le drept un efect al unor mişcări greşite, supraefort sau solicitare musculară incorectă. Abia în anul 2001 am fost determinat şi motivat să mă prezint la un control radiologic, constatându-se faptul că eram în stadiul II al unei maladii degenerative numită “Discopatie lombară bilaterală degenerativă cu progres rapid”. O asemenea denumire poate avea impact devastator din punct de vedere emoţional, deoarece medicul radiolog mi-a spus “boala dumneavoastră este incurabilă, ea progresează de la un an la altul şi că tot ceea ce putem face este să vă oferim un confort al vieţii, pe baza unui tratament simptomatic antiinflamator”, care ar fi urmat să fie pe viaţă. În anul 2004, ajunsesem spre stadiul critic II/III când aveam atât simptome dureroase insuportabile, cât şi semipareze în mai multe locuri ale piciorului stâng, fapt care îmi bloca coordonarea la mers şi făceam numeroase luxaţii şi entorse, datorită căzăturilor repetate. În perioada 2004-februarie 2006, am avut o stare de disperare, de lipsă totală de încredere, viaţa părea să nu mai aibe sens iar durerile erau zilnice. Deşi am practicat yoga timp de 16 ani, din 1990 până în 2006, nu eram în stare să aplic o anumită esenţă a acelor exerciţii, care mi-ar fi adus vindecarea mult mai rapid. L-am luat pe “nu pot şi nu sunt în stare” în braţe, continuând totuşi exerciţiile, pe care eram în stare să le practic, dar acestea erau insuficiente pentru a contracara viteza cu care discurile degenerau la acea vreme. Frânturi din această poveste au apărut în cartea publicată la Universitatea Houston-Victoria, (https://www.researchgate.net/publication/274083418_Biological_Transformations_Controlled_by _the_Mind_vol_1_Promo_NOT_FOR_SALE)) altele au apărut în emisiunile TV (https://www.youtube.com/playlist?list=PLm7uyPwcHexKBLsQf1yxUcKig7W81WiJb) şi au început să fie observate, citite, vizionate în SUA şi alte ţări.
D.R.: – Cum s-a produs vindecarea maladiei degenerative pe care ai avut-o în cazul tău ?
C.M.: – În data de 3 februarie 2006, a avut loc un eveniment în urma căruia am reuşit să declanşez startul unui proces fiziologic, care durează deja de peste 12 ani, şi în baza căruia s-a produs vindecarea tuturor maladiilor biologice şi a majorităţii suferinţelor emoţionale. Aş vrea să adaug faptul că există foarte mulţi oameni care au acest proces, activ în corpul lor. Ei rareori se îmbolnăvesc sau nu se îmbolnăvesc deloc, aşa că nu e nimic neobişnuit sau paranormal. Ei doar… nu ştiu că funcţionează şi nici nu ar şti să îl explice. Vindecarea s-a produs pe o durată de 6 ani, din 2006 până în 2012, dar toate simptomele dureroase au dispărut în primele luni ale anului 2006, aşa că deja începeam să am o viaţă normală, iar vindecarea era doar o chestiune de timp, până ce toate discurile degenerate urmau să se regenereze şi să redevină funcţionale, să pot face orice fel de mişcări, inclusiv eforturi fizice pe măsura corpului meu, exact cum era înainte de îmbolnăvire. Aparent, ceea ce am afirmat până acum, ar intra în contradicţie cu medicina clasică care spune că, odată ce a început un proces degenerativ, acesta nu mai poate fi oprit; este adevărat, însă, se poate interveni asupra “variabilelor” precum reducerea vitezei de degenerare, reducerea vitezei de multiplicare celulară – pentru înlocuirea celulelor discale nefuncţionale, deoarece, este cunoscut faptul că, limita Hayflick a numărului maxim de diviziuni celulare este în jurul valorii de 50, excepţie acele ţesuturi care necesită refacere permanentă, la fiecare 3-4 zile. De exemplu, o celulă de piele se poate înmulţi de aproximativ 60 de ori. Aceasta se numeşte limita lui Hayflick. Odată atinsă această limită, celula moare. Deci, se poate spune că orice celulă are un ceas biologic. Cu toate acestea, studiind multe articole ştiinţifice legate de maladiile degenerative ale discurilor intervertebrale, am aflat că dacă s-ar putea restarta producţia de ATP din interiorul celulei, asigurată de mitocondrii, atunci celula nu ar mai trebui înlocuită, ci viaţa ei ar fi prelungită, în măsura în care, printr-un anumit mecanism fiziologic, aş putea aduce mitocondrii noi sau de a reactiva mitocondriile prezente în celulă. Acest fenomen a fost experimentat pe model animal de laborator dar nu s-a putut avansa către teste clinice pe pacienţi. Se pare că, într-una din aceste câteva posibilităţi, mecanismul biotransformării, descris pe larg în cartea mea, a produs această reactivare sau reînlocuire, iar avantajul principal îl reprezintă faptul că este transmisibil prin educaţie şi auto-educaţie.
D.R.: – Ce anume prezinţi în articolul care urmează să apară în revista pe care am amintit-o şi al cărui rezumat a fost publicat în PubMed, cea mai renumită bază de date a articolelor medicale din lume?
C.M.: – În prezentul articol, eu şi cu profesorul Siva Somasundaram, am propus o nouă ipoteză, şi anume faptul că în lichidul seminal, la bărbat, există o serie de substanţe numite TGF Beta 1, (factori de transformare şi creştere), un fel de polipeptidă din familia citokinelor, care fac parte din superfamilia beta a factorilor de creştere şi transformare, care pot stimula producerea de noi celule în nucleul pulpos precum şi în inelul fibros, din celulele stem hematogene. Din păcate, aceste lucruri au fost demonstrate doar pe animale de laborator, însă noi am postulat faptul că există un grad ridicat de plauzabilitate, ca acest fenomen să se poată produce şi în corpul uman, în urma declanşării biotransformării. Astfel, în loc să aibe noi diviziuni celulare, care să conducă rapid spre atingerea limitei lui Hayflick, noi credem că prezenţa acestor substanţe în lichidul seminal, ar facilita acest lucru celor care ar putea învăţa cum anume să îşi recircule acest fluid vital, de o însemnătate colosală, în sistemul limfatic/sanguin. Mai mult decât atât, ipoteza noastră ar putea sta la baza unui posibil preparat biochimic, care să stimuleze creerea acestor factori de transformare şi creştere, ceea ce ar fi o variantă alternativă la cea naturală prin biotransformare.
D.R.: – De ce te-ai gândit la o variantă biochimică care ar putea veni în ajutorul semenilor tăi în locul biotransformării pe care ai promovat-o de peste 10 ani ?
C.M.: – Am propus aceasta deoarece am observat că cei 10 ani de promovare a acestei noi fiziologii, cu excepţia a 5 persoane care au practicat şi obţinut rezultate, nimeni altcineva nu a mai dorit să practice, sau a practicat insuficient şi nu a obţinut rezultate. Observând această problemă, i-am propus profesorului Siva să încercăm să căutăm un mecanism biochimic ipotetic care ar putea fi stimulat, ca alternativă la biotransformarea creată prin puterea minţii. Acest mecanism nu e singurul şi credem să existe mai multe variante, care să conducă la aceleaşi efecte regenerative ale discurilor intervertebrale. Însă în cazul în care un pacient se confruntă cu multiple probleme de sănătate, precum am avut eu (rinită cronică hipertrofică, migrene şi discopatie), mecanismul biochimic nu poate rezolva inflamaţiile cronice şi migrenele. Aceasta înseamnă că în viitorul apropiat ar fi necesar să concepem mai multe mecanisme ipotetice de simulare a efectelor biotransformării în vederea rezolvării acestor probleme. Este trist faptul că după 4 conferinţe, 3 reeditări ale cărţii, peste 50 emisiuni TV şi sute de discuţii pe facebook, timp de 10 ani la rând, oamenii nu consideră că merită să facă acest sacrificiu şi efort pentru propria lor sănătate, adică un exerciţiu de voinţă şi încredere, pentru a reuşi să starteze această nouă fiziologie. Nu cred că se mai poate face ceva în acest sens. O continuare forţată a promovării biotransformărilor ar putea avea efecte contraproductive. Nu renunţ la ideea de a oferi ajutor mai departe, ci încerc să găsesc alte soluţii, căi şi mijloace pentru ca acest ajutor să devină posibil şi aplicabil.
D.R.: – Să presupunem că în viitorul apropiat, un anumit laborator va reuşi să proiecteze un medicament care ar putea conduce la aceleaşi efecte de regenerare pe care le are biotransformarea pur naturală pe care ai produs-o în corpul tău. Care din aceste două metode ar avea eficienţă mai mare şi ar putea oferi rezultate permanente ?
C.M.: – Dincolo de orice altă analiză, dincolo de orice altă idee ştiinţifică la care cineva s-ar mai putea gândi, biotransformarea naturală, declanşată prin puterea minţii şi a corpului, este cea mai eficientă, cea mai stabilă şi puternică metodă de regenerare tisulară, oferind rezultate permanente. Implementarea ei nu necesită experimente de laborator, nici teste clinice, nici aprobarea FDA, ci pur şi simplu voinţa de a exersa ceea ce scrie în carte. Metoda biochimică necesită ani de zile de cercetări, experimente pe model animal, teste de toxicitate pentru aprobarea FDA, teste clinice, compilarea rezultatelor şi în cele din urmă se va obţine un efect parţial, pe baza căruia se rezolvă fie una din probleme, fie ar putea fi ameliorate una sau mai multe, fie se vor obţine doar ameliorări, dar, în toate aceste situaţii enumerate, pacientul ar fi dependent de un tratament pe viaţă. Aici intervin şi alte necunoscute. Ce se întîmplă dacă corpul se obişnuieşte cu substanţa introdusă şi nu mai reacţionează la ea ? Există situaţii cînd utilizarea unui produs medicamentos poate ajunge în faza în care acesta nu mai are niciun efect asupra problemei. Am trecut prin această situație în decembrie 2005 şi practic întreaga lună decembrie, plus ianuarie 2006, ketonalul şi clorzoxazona nu au mai avut niciun fel de efecte de ameliorare a durerilor. A apărut o stare de insomnie permanentă iar aceasta mă putea conduce spre maladii grave. În 3 februarie 2006 s-a produs biotransformarea, mi-a revenit somnul în acea seară, durerile insuportabile au dispărut în câteva ore iar durerile de mai mică intensitate, suportabile, au dispărut în următoarele câteva luni. Dar am şi un exemplu în care medicaţia permanentă a funcţionat şi a ameliorat migrenele timp de 25 de ani la rând, şi anume Fasconalul, însă asemenea cantităţi pot produce acumulări de toxicitate sau pot favoriza apariţia ulcerului gastric perforant. E logic să fie aşa, dacă trebuie luat 25 ani la rând.
D.R.: – Am observat că ai primit foarte multe mesaje pe Facebook iar unii dintre prietenii tăi de acolo vor să cunoască detalii despre o posibilă aplicaţie practică a acestor factori de creştere pentru a beneficia de vindecarea maladiilor discale degenerative. Ce anume ne-ai putea spune concret despre aceasta ?
C.M.: – Aceasta este în intenţia noastră. Mai întâi vom propune metoda la nivel ipotetic, ceea ce am reuşit. Pe urmă să o dezvoltăm prin propunerea unei cercetări intensive de laborator, după care, sperăm ca alţi cercetători să o preia şi să o verifice în propriile laboratoare unde lucrează, pentru a ajunge la faza testelor clinice pe pacienţi, dar acesta e un drum lung. În România, din moment ce peste 50% dintre oameni au dureri de spate, se poate suspecta faptul că cel puţin 10% au dureri permanente şi de mare intensitate. Ei nu au la dispoziţie 10 sau 20 ani până ce va apare un medicament pentru vindecarea maladiilor discale degenerative. Sfatul meu e de încerca să îşi sacrifice timpul liber pentru a practica biotransformarea, până înaintea împlinirii vârstei critice de 40-45 ani… Peste această vârstă efortul e prea mare pentru a obţine un rezultat permanent. Cuplurile de tineri o pot practica mult mai eficient, fiind deja în relaţie intimă, dar dacă numai unul din ei doreşte să practice atunci niciunul nu va obţine rezultate. Celor care au depăşit vârsta critică le mai rămân la dispoziţie cele 5 atitudini, descrise în carte, care le vor asigura un confort al vieţii mai bun, chiar şi fără atingerea biotransformării. Din nou, e nevoie de efort, de practică, de seriozitate… fără asta nu se poate obţine nimic.
D.R.: – Ştiinţa clasică afirmă că odată ce a început un proces degenerativ, el nu mai poate fi oprit şi nici măcar încetinit, dar, cu toate acestea, tu ai demonstrat că se poate. Câţi dintre cititorii cărţii tale au mai reuşit să facă această biotransformare ?
C.M.: – Dintre cei care au obţinut rezultate, 2 persoane au reuşit biotransformarea permanentă, iar restul doar parţial sau pe o durată de timp limitată (câţiva ani) revenind apoi la condiţia fiziologică aproximativ anterioară practicii. Totuşi, chiar şi cu rezultate parţiale sau temporare, biotransformarea le-a adus unele beneficii. Relatările acestor persoane se regăsesc în carte https://www.researchgate.net/publication/311563495_Biotransformari_Celulare_Si_Fiziologice_ Complexe_2006_-_2017_Editie_Adaugita#share . Procesul tisular degenerativ începe imediat după 18-20 când se opreşte creşterea organismului. Dar viteza de degenerare la acea vârstă e atât de mică încât nu produce niciun fel de simptome sau probleme. Un corp sănătos nu va percepe fenomenul de degenerare decât în ani de zile, chiar 10 sau 20 ani. Dar, dacă stilul de viaţă e în contradicţie cu necesităţile corpului şi dacă corpul fizic este mai slab şi are un sistem imunitar mai slab decât al altor persoane, dacă este mereu confruntat cu stări virotice, atunci procesul de degenerare se accelerează mai mult decât la alţii. În funcţie de această viteză a degenerării se poate spune că ceasul intern biologic celular al unui anumit om merge mai repede sau mai lent spre îmbătrânire. Îmbătrânirea este rezultatul apropierii gradate de limita lui Hayflick. Eu am demonstrat că se poate crea un proces invers, opus degenerării, numit regenerare, dacă se oferă celulelor suficiente piese de schimb, astfel încât ele să nu se dividă cu viteză mare, pentru a avea telomeri suficient de mulţi, prevenind apropierea periculoasă de limita lui Hayflick. Aici avem totuşi o problemă. Dacă viteza de regenerare Vr este doar egală cu viteza de degenerare Vd, aceasta înseamnă că boala e oprită la stadiul la care a ajuns, deci ea nu se vindecă. Deci Vr = Vd este insuficient. Din fericire mecanismul biotransformării asigură un Vr >> Vd, chiar de 3-4 ori mai mare. Aceasta e singura posibilitatea în care o boală care a distrus mult ţesut şi s-a manifestat 15 ani, poate fi complet vindecată. Perioada de vindecare e foarte critică. Dacă aş fi avut nevoie de alţi 15 ani pentru refacere, asta nu îmi era util.
D.R.: – La un moment dat, ai descoperit întâmplător, în arhiva de fotografii, că ţi se reduc ridurile, culoarea feţei devine mai sănătoasă, iar părul încă nu dă semne de albire, având în vedere faptul că peste câteva luni vei împlini vârsta de 55 ani. Ce ne poţi spune despre acest lucru ?
C.M.: – În cazul meu fenomenul de refacere a durat ceva mai puţin de 6 ani. Ceea ce s-a întâmplat mai departe, a fost un lucru curios, pe care nu l-aş fi bănuit niciodată dacă nu îl cunoşteam pe profesorul Fossel, şi anume, regenerarea nu s-a oprit atunci când discurile au fost vindecate. Ea a continuat să influenţeze şi ţesuturile sănătoase dar care erau îmbătrânite. Gândiţi-vă logic,… dacă biotransformarea se produce 24 de ore din 24 atunci ce se întîmplă cu acele biocomponente care sunt continuu extrase din plasma seminală şi transferate în sânge ? Ce altceva s-ar putea întîmpla în locul regenerării, reîntineririi ţesuturilor ? Iniţial nu aveam răspunsuri, dar pentru că au trecut deja aproape 13 ani, răspunsul logic este că, din moment ce nu s-a întîmplat nimic rău, înseamnă că regenerarea continuă. Cât va mai merge aşa ? Nimeni nu ştie. Nu am cum să vă demonstrez starea de reîntinerire a ţesuturilor şi organelor interne, nu am cum să mi-o demonstrez nici mie însumi, deoarece aş avea nevoie să cunosc numărul telomerilor. Tot ceea ce pot oferi ca argument sunt aceste două fotografii, extrase din emisiunile mele, filmate cu camere video profesionale. În faţa unor sceptici, nicio fotografie nu are credibilitate, pentru că tehnicile moderne permit trucaje la îndemâna oricui, dar aş vrea să îmi declar sinceritatea şi onestitatea cu care v-am prezentat această poveste şi că din moment ce reversul îmbătrânirii este deja demonstrat de către un profesor de la Universitatea Stanford, aceasta înseamnă că există premize ca acesta să fie generat, fie pe cale artificială (cu ajutorul terapiei genetice propose de Michael Fossel – vedeţi aici https://www.youtube.com/watch?v=8DCbrNe0PbM&list=PLm7uyPwcHexJsTNrrzJnA5jq3GQg4p8Hg , fie pe cale naturală, prin biotransformare. Aceste poze nu reprezintă o dovadă dar ele nu sunt prelucrate prin photoshop. Cei care nu pot crede altfel, mă pot vedea la emisiuni, sau la TVR Cluj, dacă vor să mă cunoască personal.
D.R.: – Mi-ai spus la un moment dat că, în cadrul articolului ai precizat că în cursul vindecării ai folosit practica yoga şi ai menţionat termenul “yoga” de mai multe ori. Cum ai reuşit să convingi un colectiv întreg al unei asemenea reviste de necesitatea şi beneficiile practicii yoga ? Ştiinţa academică nu prea este deschisă practicilor orientale. S-a schimbat ceva între timp ?
C.M.: – Aş spune, da, s-a schimbat ceva între timp. A fost un lucru foarte interesant să observ că la etapa dificilă de peer review, niciun reviewer nu a obiectat la prezenţa termenilor “yoga” sau “practica yoga”, deoarece, după multe insistenţe şi studii, au început să fie publicate articole numeroase, în reviste cu factor mare de impact, iar aceste articole au apărut şi în baza de date PubMed. Aceasta înseamnă că eu pot cita acele studii, iar reviewerii trebuie să ţină cont de faptul că deja ele au fost acceptate şi revizuite de alţii, prin urmare sunt considerate valabile. Vă prezint câteva exemple de studii pe care le-am citat.
[17] Wieland L.S.; Skoetz N.; Pilkington K.; Vempati R.; D’Adamo C.R.; Berman B.M. Yoga treatment for chronic non-specific low back pain. Cochrane Database Syst. Rev., 2017, 12(1).
[18] Smith J.A.; Greer T.; Sheets T.; Watson S. Is there more to yoga than exercise?. Altern. Ther. Health Med., 2011, 17(3), 22-29.
[19] Rocha K.K.; Ribeiro A.M.; Rocha K.C.; Sousa M.B.; Albuquerque F.S.; Ribeiro S.; Silva R.H. Improvement in physiological and psychological parameters after 6 months of yoga practice. Conscious Cogn., 2012, 21(2), 843-850.
[20] Woodyard C. Exploring the therapeutic effects of yoga and its ability to increase quality of life. Int. J. Yoga, 2011, 4(2), 49-54.
[21] Khan S.I.; Hudson-Rodd N.; Saggers S.; Bhuiyan M.I.; Bhuiya A.; Karim, S.A.; Rauyajin O. ‘Semen Contains Vitality and Heredity, Not Germs’: Seminal Discourse in the AIDS Era. J. Health Popul. Nutr., 2006, 24(4), 426-437.
[22] Herdt G.H. In: Semen depletion and the Sense of Maleness. Herdt G.H., Ed.; Sambia Sexual Culture. University of Chicago Press: Chicago, 1999, pp. 163-185.
Acestea sunt doar câteva, din cele peste 100 care există deja în baza de date PubMed. Prin urmare, atunci când este studiată serios, explicată în limbaj adecvat, ştiinţa academică este deschisă practicilor orientale, inclusiv yoga, ayurveda, manual-terapie, etc., cu condiţia să se ofere dovezi. Ştiinţa academică nu neagă nimic, ci pur şi simplu este o ştiinţă bazată pe dovezi. A existat o perioadă de timp în care nu au putut fi aduse dovezi. De aceea, ştiinţa a avut o anumită întârziere în a cuprinde şi acele rezultate ale practicilor orientale, dar acum, după cum se poate vedea, nu mai există aceste probleme.
D.R.: – Cititorilor care au probleme, de genul celor care le-ai avut tu, şi care nu mai au timpul necesar pentru apariţia unui produs biochimic care să duplice efectele biotransformării, ce sfaturi le-ai da ?
C.M.: – Singurul meu sfat e să înceapă cu cele 5 atitudini de viaţă, să vizioneze emisiunile din acest playlist https://www.youtube.com/playlist?list=PLm7uyPwcHexKBLsQf1yxUcKig7W81WiJb , să continue apoi cu practica biotransformărilor, iar dacă sunt la o vârstă care a depăşit pragul limită, atunci să continue cu cele 5 atitudini de viaţă, pe tot restul vieţii, pentru că şi acelea vor avea un anumit efect. S-ar putea ca această practică parţială să le ofere timp suficient pentru a apuca vremea când un medicament biochimic va apare cândva în viitor şi va rezolva problema degenerării discurilor sau chiar a îmbătrânirii.
D.R.: – În ultima vreme, am observat că în cadrul emisiunilor tale ai început să abordezi probleme situate la graniţa ştiinţei, ai vorbit despre conspiraţii farmaceutice şi suntem curioşi ce alte dezvăluiri vei mai pregăti telespectatorilor în perioada următoare ?
C.M.: – Am ajuns în posesia unor informaţii, atât de bine verificate şi validate încât se pare că ele demonstrează faptul că există o formă de conspiraţie farmaceutică a vânzărilor de medicamente ineficiente pentru Alzheimer, respectiv vânzări de medicamente pentru oamenii sănătoşi care au fost prostiţi cu povestea colesterolului mărit. Deoarece invitaţii mei au cea mai mare credibilitate posibilă, unul având peste 500 de articole publicate în calitate de autor şi co-autor, iar celălalt având peste 60 de titulaturi universitare de lider a unor institute medicale prestigioase, am înţeles faptul că, atunci când nivelul de cunoaştere e scăzut, oamenii pot fi prostiţi să cumpere mai multe medicamente, indiferent că au sau nu nevoie reală. Această conspiraţie are şi un titlu metaforic adică Big Pharma (de la Big Brother care veghează totul). Big Pharma este rezultatul multor ani de înşelătorie mascată, realizată de cei care produc anumite medicamente, destinate sutelor de milioane de oameni, în special acele medicamente care se prescriu a fi luate continuu, zilnic, pe tot restul vieţii. Am în pregătire un serial zguduitor cu dezvăluiri despre mitul colesterolui şi adevăratele cauze ale bolilor de inimă (4 episoade), noutăţi despre reversul îmbătrînirii (2 episoade), călătorie spre centrul celulei (5 episoade fenomenale cu Bruce Lipton), noua iluminare (1 episod cu profesorul Steven Pinker care propune o nouă viziune asupra cunoaşterii), 4 episoade cu profesorul Avram Fiţiu care va dezvălui secrete ale agriculturii şi caselele ecologice şi încă multe altele. O parte sunt filmate dar munca de montaj e de aproximativ 40 ore per episod… deci peste 650 de ore doar din cele pe care le-am enumerat. Toate acestea sunt pentru anul 2019. Pentru noiembrie şi decembrie 2018 am pregătit 2 emisiuni despre Şcoala Altfel (care dezvăluie numeroase probleme ale învăţământului clasic) şi două emisiuni dedicate centenarului sub motto-ul “oameni mare care au făcut România mare”, va fi vorba de academicienii George Emil Palade, Emil Racoviţă şi Grigore Antipa.
D.R.: – Aş dori să publicăm o versiune în limba română a rezumatului, care deja este disponibil on-line pe site-ul PubMed şi te rugăm să ne faci o traducere pentru a avea o bază de pornire asupra interviului nostru.
C.M.: – Rezumat: Patofiziologia discurilor intervertebrale are un rol important asupra calităţii vieţii oamenilor. Nu există suficiente cercetări în patogeneza şi tratamentul degenerării discurilor intervertebrale. O alternativă ar fi autoeducarea fiziologiei oferă o metodă nouă şi neinvazivă de a reversa procesul degenerativ discal. În acest raport al unui singur caz de studiu, s-a încercat evidenţierea efectului autoeducării fiziologiei, cu ajutorul investigaţiilor RMN, care arată progresul vindecării discurilor intervertebrale degenerate. Bazându-ne pe această metodă nouă, s-au depus eforturi pentru a revizui literatura ştiinţifică a discurilor intervertebrale degenerate precum şi metodele disponibile de tratament, după care am propus o ipoteză asupra mecanismelor biochimice ale vindecării. Ideea este că factorii de creştere TGF- β1 din plasma secreţiilor seminale, ar putea contribui la transmiterea de proteine osteogenice, care stimulează celulele nucleului pulpos şi ale inelului fibros să repare discul. În plus, este prezentat istoricul medical al pacientului alături de informaţii fundamentale.