zamfir_catalin
21.10.2018, 17:59
Clubul exploratorilor Zalmoxieni
Deoarece sistemul educațional din România este departe de vremurile pe care le trăim este nevoie să creăm opțiuni pentru părinți, astfel încât copiii să aibă unde să deprindă lucruri esențiale pentru dezvoltarea lor.
Pentru crearea acestor cluburi avem nevoie de voluntari care să se implice în organizare.
Trebuie să identificăm, la nivelul fiecărei comunități, spații unde să se desfășoare cursurile și profesori, lectori sau oameni cu experiență în domeniile respective.
Îi rugăm pe toți educatorii, învățătorii, profesorii si cei care doresc să se implice în aceste activități, să-și aleagă una din cele 10 secțiuni propuse și să ne anunțe opțiunea lor.
Întreaga activitate se autofinanțează, pentru siguranța realizării acesteia.
Mizăm pe toți cei care sunt interesați în reconstrucția din temelii a României reîntregite și care înteleg că primul pas ce trebuie făcut imediat, este în domeniul educativ.
Toate Casele Științei și Tehnicii din țară, pot să devină extrem de active prin această inițiativă!
1. Clubul tinerilor meseriași și antreprenori Zalmoxa
Aici vom organiza ateliere pe meserii, copiii vor deprinde olăritul, tâmplăria, mecanica auto, actvități legate de construcții, activități legate de instalațiile electrice, etc.
În funcție de lectorii care îi vom găsi, vom demara organizarea cursurilor.
Tot aici vom organiza cursuri despre antreprenoriat. De ce este important, ce înseamnă, cum găsești ideea de afaceri pe care să o demarezi, cum faci un plan de afacere; ce trebuie să știi despre partea financiară, despre taxe, despre bănci; cum să negociezi, cum să găsești furnizori, cum să recrutezi angajați potriviți, etc.
Cursurile se vor întinde pe ani de zile, astfel încât să nu forțăm acumularea de informații și să facem totul o activitate plăcută și atractivă.
Cei mici vor învăța cum să pornească afaceri din 0. Cu bani cât mai putini și cu riscuri minime.
2. Clubul Exploratorilor Științei Creștine, Științelor Sacre, Metafizicii, Științelor de frontieră și Științei Plasmatice Keshe – Zalmoxa
Cei atrași de aceste domenii, se vor documenta, vor dezbate și vor descoperi împreună profunzimea acestor științe.
3. Clubul căutătorilor "Originilor Neamului nostru" Zalmoxa
În istoria noastră, dar și în istoria întregii umanități există informații eronate, necunoscute.
Cei pasionați de istorie vor găsi aici locul unde vor lua document cu document, vor cerceta sursele și izvoarele existente pentru a scoate la lumină adevărul.
Trebuie să cunoaștem istoria locului în care trăim, eforturile și sacrificiile făcute de înaintașii noștri pentru libertate.
4. Clubul vizionarilor Zalmoxa - România Virtuală, Planeta Virtuală
Totdeauna au existat vizionari, trebuie să găsim acei copii pasionați de viitor, pasionați de inovații și invenții și să îi sprijinim.
Trebuie să dăm frâu liber imaginației lor și să proiectăm gândurile lor pentru un viitor cu pace și prosperitate pentru toți.
5. Clubul "Cultul Eroilor Neamului nostru" Zalmoxa
Datorită istoriei noastre multimilenare avem zeci de mii de eroi care au influențat în bine evoluția umanității.
Trebuie să îi descoperim, să îi redescoperim, să documentăm informatiile descoperite și să le aducem la cunoștința tuturor.
Fiecare comunitate trebuie să cunoască eroii care au trait înaintea lor și în ce domenii și-au adus fiecare contribuția.
6. Clubul Medicinei energo-informaționale Zalmoxa
Această latură a medicinei nu este încă pe deplin recunoscută. Ea există și reprezintă o soluție la limitările actuale ale sistemului medical.
Trebuie găsiți copii care doresc să vindece pe cei aflați în suferință. Trebuie educați și sprijiniți pentru a cunoaște cauzele bolilor, pentru a cunoaște corpul uman.
7. Clubul de astronomie Zalmoxa
Astronomia este o știință care nu este studiată în prea multe școli. Vom forma cluburile acestea pentru a da șansa tuturor celor ce doresc să afle mai mult despre univers.
8. Clubul de robotică și IT Zalmoxa
IT-ul este o industrie în plină dezvoltare. Aplicațiile It și robotica se vor gasi în viitor în toate domeniile de activitate. Dorim să obișnuim pe cei mici cu aceste activități, să le înțeleagă și să vadă în acest domeniu mai mult decat o industrie a jocurilor.
Vor descoperi bucuria de a crea aplicații/produse utile, de a programa și de a face design.
9. Clubul de speologie, alpinism și drumeții montane Zalmoxa
Țara noastră a fost binecuvântată cu un relief impresionant. Avem toate formele de relief și ele trebuiesc descoperite și promovate. Trebuie să redescoperim natura și activitățile în aer liber.
Toate acestea ne vor asigura o sănătate deplină și vor crea legături interumane ce nu se vor distruge prea usor.
Dorim ca zeci de mii de copii să meargă pe poteci de munte, să simtă bucuria și armonia ce există în natură.
10. Clubul căutătorilor de comori Zalmoxa
Bucuria de a descoperi obiecte ce au aparținut locuitorilor acestor meleaguri este inegalabilă.
Dorim să aducem aceasta bucurie celor mici, să studiem locurile și istoria locurilor ce urmează să fie scanate pentru comori.
Sunt zeci de mii de locuri unde sunt ascunse obiecte ce pot ajuta la stabilirea adevărului istoric al celor ce au trait pe aceste meleaguri.
____________________________
Cluburile se pot organiza oriunde există un nucleu de oameni interesați în organizarea acestor activități.
Vom începe din Craiova și se vor extinde la nivel global.
Lectori vor comunica între ei pentru a găsi împreună soluția potrivită pentru transmiterea informațiilor către cei mici.