Adrian Pop
15.10.2011, 23:24
BIOGRAFIE
Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe numele adevarat Tadeu Hasdeu (n. 16 februarie 1836, Cristinesti, Hotin (azi Ucraina) a d. 7 septembrie 1907, Campina) a fost scriitor si filolog roman, din familia Hajdau, pionier in diferite ramuri ale filologiei si istoriei romanesti. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric si om politic, Hasdeu este una dintre cele mai mari personalitati ale culturii romane din toate timpurile.
S-a nascut la Hotin, in Basarabia ocupata de Imperiul Tarist si a studiat la universitatea din Harkov, dupa terminarea studiilor slujind ca ofiter in armata rusa. La 1856, cand sudul Basarabiei revine la Moldova, trecu in acest tinut pentru a scapa de impilarea si deznationalizarea fortata practicata de administratia de ocupatie. Rusii cerura extradarea lui, iar la refuzul autoritatilor romanesti, il despuiara de dreptul de mostenire pe care-l avea asupra unor mosii ale familiei ramase in partea ruseasca a Basarabiei, mai tarziu insa i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciara.
La 1857 este numit membru al tribunalului din Cahul, dar nu statu decat sapte luni si demisiona. In 1858 se muta la Iasi ca profesor de liceu si bibliotecar al universitatii, functie pentru care arata mare ravna, daruind chiar bibliotecii 4 000 de volume. In acest timp Hasdeu puse bazele mai multor publicatii, intre altele, revista "Din Moldova" (1862-1863) in care, pe langa istorie, incerca sa scrie poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.
Intre 17 mai 1876 si 1 aprilie 1900 indeplineste functia de director al Arhivelor Statului din Bucuresti, in aceasta calitate contribuie major la publicarea documentelor in "Arhiva istorica" si "Cuvente den batrani" atat din arhivele romanesti, cat mai ales din cele straine, fiind de altfel primul conducator al Arhivelor Statului care incepe sa publice copii dupa acte din arhivele straine privitoare la romani.
In 1877 este ales membru al Academiei Romane ca un omagiu al intregii sale opere de pana atunci, dar si ca o recunoastere a spiritului sau enciclopedist.
Din 1878 este profesor de filologie comparata la Universitatea din Bucuresti tiparind o parte din lectiile sale pline de originalitate si de cunostinte vaste asupra literaturilor straine si asupra limbii romane.
Hasdeu a cochetat si cu politica, ca partizan al lui Kogalniceanu sustine lovitura de stat din 2 mai 1864 si, implicit, dinastia straina, apoi, pe aceeasi liniei a ideilor de factura pan-europeana, devenine membru al Partidului Liberal ajungand in Parlamentul Romaniei ca reprezentant al acestui partid.
Dupa moartea singurei lui fiice, Iulia, in 1888, a devenit un mistic, si un fervent practicant al spiritismului. Moare la Campina la 7 septembrie 1907 lasand in urma o vasta si perena opera. In ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor sale de lucru, Hasdeu ramane un mare om de cultura al acestui neam, un neobosit cercetator si un pionier al mai multor domenii ale filologiei si istoriei din aceasta tara.
La Iasi, a publicat Arhiva historica a Romaniei (1865-1867) in care multe documente vechi slavone si romanesti au fost publicate pentru prima data. In 1870 a inaugurat Columna lui Traian, cea mai buna revista filologica din Romania. In lucrarea sa Cuvente den Batrani (2 volume, 1878-1881) a fost primul sa contribuie la istoria literaturii apocrife din Romania.
In Historia antica a Romanilor (1875), desi incompleta, incepe investigatiile critice asupra istoriei Romaniei. Hasdeu a editat Psaltirea lui Coresi din 1577, publicand-o in 1881.
Etymologicum Magnum Romaniae din 1886 a fost inceputul unui dictionar enciclopedic al limbii romane, dar datorita dimensiunii monumentale a proiectului a ajuns doar la cuvantul barbat.
Literatura
Lucrarile sale, printre care si o drama, Razvan si Vidra, dau impresia unei originalitati a gandirii, iar autorul divagheaza deseori purtat de eruditia sa profunda si imaginatia vasta.
A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele citam una satirica "Duduca Mamuca" (1861), pentru care a si avut in Iasi un proces legat de un fragment din aceasta nuvela, considerat imoral si chiar obscen, dar a fost achitat dupa ce s-a aparat singur in fata instantei.In urma acestui scandal ajunge in Bucuresti in 1863, unde publica in semn de protest varianta cenzurata a nuvelei, intitulata "Micuta" (1864). Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale si politice, precum si o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetari adanci exprimate intr-o "forma dura" cum zice autorul insusi, versuri scrise in momente de suparare sau chiar de deznadejde: aceasta e opera poetica a lui Hasdeu care n-a avut un rasunet deosebit. El a caracterizat-o prin urmatoarele randuri:
O poezie neagra, o poezie dura,
O poezie de granit,
Miscata de teroare si palpitand de ura,
Ca vocea ragusita pe patul de tortura
Cand o silaba spune un chin nemarginit.
Teatru
Dintre piesele de teatru, cea mai insemnata este "Razvan si Vidra", foarte criticata la vremea aparitiei (1867) de catre criticii "Convorbirilor literare". Ea zugraveste una din epocile zbuciumate ale trecutului nostru, sfarsitul secolului XVI, pline de lupte pentru tron intre boieri si de lupte intre bogati si saraci. Infatisarea epocii este aratata cu o cunostinta desavarsita a oamenilor si a lucrurilor; dialogul este natural si foarte viu; se observa insa oarecare tendinta spre declamatie, mai ales in ce priveste nationalismul. Cu toate scaderile ei, piesa aceasta se reprezinta si astazi cu succes, mai ales din pricina caldurii si simpatiei cu care este infatisata patura taraneasca.
Conform cu datele istorice ni se arata intamplarile principale din viata lui Razvan, aliatul lui Mihai, anume cum acest tigan, capitan de haiduci, ajunge ofiter in armata leseasca, hatman in Moldova si apoi domn. Modificarile sunt prea putine. Sfarsitul lui Razvan, despre care spun cronicarii ca a murit in teapa, e modificat, aratandu-ni-se ca moare din cauza unei rani capatate intr-o lupta cu polonii. Razvan apare infocat, generos, eroic; alaturi de acesta, Vidra ambitioasa si trufasa. Ea, nepoata a marelui boier Motoc, intalneste pe Razvan in padure si se inamoreaza de el, fiindca il vede in stare sa indeplineasca fapte mari; apoi, prin indemnuri necontenite, il face sa savarseasca rand pe rand toate ispravile care aveau sa-l conduca la o glorie atat de mult dorita, dar si atat de scurta.
Istoria si filologia
Cea mai mare parte a activitatii sale Hasdeu a consacrat-o istoriei si filologiei.
Dintre lucrarile istorice vom cita: monografia Ioan Voda cel Cumplit (1865, Ed.2-a 1894), apoi monumentala Arhiva istorica a Romaniei, in fine Istoria critica.
Inceputa in 1865, Arhiva este o colectie in 3 mari volume de documente straine si interne privitoare la istoria romanilor. Aci s-au dat intai la lumina un mare numar de acte inedite romanesti si straine, s-au publicat in traducere documente straine publicate in diferite colectii si s-au extras pasaje interesante din altele. E un vast repertoriu in care cercetatorul afla materialul adunat, clasat si pus in stare de a fi bine inteles. Ea a contribuit mult la inaintarea studiilor istorice in tara noastra, ducand mai departe opera inceputa de Cronica lui Sincai, de "Magazinul istoric" al lui Balcescu si Laurian si de Letopisetele lui Kogalniceanu.
[modifica] Istoria critica
Istoria critica (1873-1874) isi propune a studia secolul XIV, epoca formatiunii nationalitatii romane. Din nenorocire a aparut numai un volum si o fascicola din al doilea.
Volumul I cuprinde trei studii: Intinderea teritoriala, Nomenclatura, Actiunea naturii asupra omului.
Intinderea teritoriala dovedeste ca Muntenia in secolul XIV si XV se intindea foarte mult: cuprindea (in afara de ce intelegeam in veacul trecut prin Muntenia) si tinutul Fagarasului, sudul Moldovei pana la Barlad si Bacau, sudul Basarabiei, Dobrogea, tinutul Hategului si o parte din Temisana. Numai o asemenea intindere explica faptele mari ale muntenilor si rezistenta contra atator dusmani puternici: sarbi, unguri, turci. Cresterea s-a facut treptat. La inceput samburele coloniei romane cuprindea: Oltenia, Hategul si partea orientala a Temisanei, alcatuind Banatul Severinului. In secolul XII s-a intins pe malul Dunarii pana la Chilia si in al XIII-lea si-a adaugat ducatul Amlasului.
Nomenclatura explica originea multor termeni intrebuintati ca sa arate teritoriul Munteniei. Tot aici se trateaza si chestiunea fundarii principatului muntean, socotindu-se nu ca descalecatorii au venit de peste munti, ci romanii din Banatul Severinului s-au intins catre nord si rasarit.
Actiunea naturii asupra omului este titlul studiului al III-lea. Natura (atmosfera, hidrologie, topografie) are o mare influenta asupra omului. Omul din sud e mai inteligent, dar mai lipsit de sange, omul din nord mai putin inteligent, dar mai bogat in sange; de aci mai putina vitalitate la acela, mai multa la acesta. Actiunea naturii nu e absoluta si inatacabila; ea poate fi modificata. In primul rand o poate modifica gintea. De exemplu: niste familii olandeze, stabilite de trei secole in sudul Africii, nu si-au schim bat culoarea fetei. Aceste doua elemente, natura si gintea, nu sunt suficiente ca sa explice diferentierea unei natiuni de alta, ci trebuie sa adaugam si alte elemente. In primul rand sa socotim ca influenta climei si a gintei, in starea lor primitiva, scade si se adauga elemente noi.
Elementele cele noi sunt multiple. Astfel avem institutiile. De ce venetienii in timpurile moderne erau niste lenesi, care nu traiau decat ca sa manance, iar in evul mediu stapaneau Marea Mediterana, invingeau pe Barbarosa, imparatul german si se luptau cu Mahomed II? Pentru ca in Evul Mediu avea institutii democratice, iar in timpul modern un regim despotic. Un alt element il formeaza oamenii mari, Mahomed a facut pe arabi, Gingishan pe tatari stapanii lumii. Apoi avem accidentele locale.
Ca sa putem constata actiunea naturii asupra istoriei tarilor romane trebuie sa facem un studiu monografic asupra naturii fiecarei regiuni.
Acest lucru isi propune autorul sa faca, cercetand natura Munteniei in trei epoci: in vremea lui Herodot, in vremea lui Ovidiu, in vremea formarii limbii romane.
Climatologia si topografia Munteniei nu s-au schimbat mai defel din timpurile cele mai vechi pana in epoca formarii nationalitatii romane: Oltul divide Tara Romaneasca in doua regiuni: una de-a dreapta in care e mai mult munte si deal; alta de-a stanga, in care e mai mult campie. In stanga s-a trait o viata mai larga, mai apta pentru comert, pe aci a fost drumul tuturor invaziunilor barbare. Regiunea din dreapta Oltului a fost mai izolata, stransa intre Olt, Dunare si Carpati, asa ca navalitorii n-au putut trece, aci odata agatarsii, apoi dacii, in urma romanii, "multumita conditiunilor economice, igienice si strategice celor mai priincioase, au putut, intr-un spatiu teritorial foarte restrans, sa ajunga succesiv la un grad inalt de rezistenta vitala". Aci a fost leaganul nationalitatii romane.
Scriitorul german Roessler s-a ridicat in contra ideii ca acest leagan a fost in stanga Dunarii, zicand ca a fost in Macedonia. El spune ca Aurelian, in secolul III, de frica gotilor, a trecut pe toti colonistii peste Dunare - si acolo s-a format nationalitatea romana si pe la 1200 romanii s-au intors. Afirmatia sa se sprijina pe doua puncte: asemanarea intre limba romana si albaneza, lipsa elementului gotic in limba romana.
Albanezii s-au format dintr-un trib al tracilor, peste care s-a suprapus elementul latin. Se stie ca romanii au cuprins Peninsula Balcanica inainte de a cuprinde Dacia. Deci faptul existentei latinismelor in limba albaneza, ca si in cea romana, se explica in modul acesta: nu trebuie sa socotim ca romanii au locuit alaturi de albanezi.
Elemente gotice intr-adevar nu aflam in limba romana, dar nu urmeaza de aici ca romanii nu traiau in Dacia pe timpul stapanirii gotilor. Gotii, dupa cum arata toate izvoarele, au trait intre Prut si Nistru si de acolo faceau dese navaliri pana la Buzau. Asa s-ar explica existenta cunoscutului tezaur gotic de la Pietroasa, studiat de Odobescu. Romanii au putut foarte bine sa se adaposteasca in Oltenia si Temisana; acolo s-a format nationalitatea si limba lor si de acolo s-au intins in celelalte parti.
Istoria critica a lui Hasdeu a fost primita cu mare entuziasm de romani. Parlamentul a votat atunci un premiu pentru continuarea istoriei nationale si s-a decernat autorului o medalie speciala de aur pentru aceasta opera.
[modifica] Criticii de la "Convorbiri literare"
A avut insa si critici: astfel au fost articolele publicate de G. Panu in "Convorbiri literare" si o brosura a lui I.C. Massim. Cercetarile ulterioare au modificat multe din concluziunile lui Hasdeu, dar opera sa prezinta interes de a fi citita nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci si pentru a se constata talentul autorului in felul acesta de scrieri.
Filologie
Dintre lucrarile filologice cele mai insemnate sunt: Cuvente den batrani si Etymologicum Magnum Romaniae.
Sub titlul arhaic Cuvente den batrani (1878-1879) a publicat o serie de documente si de studii de o mare valoare. Volumul I se ocupa cu limba dintre 1550-1600. Din acest timp noi posedam un numar foarte restrans de opere, mai toate bisericesti si mai toate traduceri. Hasdeu si-a dat seama ca ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri romanesti propriu-zise. Compuneri literare n-a gasit, dar a gasit acte publice si particulare, scrisori etc. in care - daca nu se putea urmari dezvoltarea unor idei - se pot vedea fazele evolutiei limbii. El nu s-a multumit sa le transcrie, ci le-a insotit de observatii felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: "Patrunderea si eruditia lui Hasdeu se pun in evidenta aici in modul cel mai splendid". Volumul al II-lea poarta titlul special de Cartile poporane ale romanilor in sec. XVI. In el se publica colectia de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea in litere latine si cu un studiu asupra fiecaruia. Volumul se termina cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistica, precum reduplicarea si triplicarea articolului definit s.a.
Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898), opera monumentala, are in vedere nu anume limba literara de azi, ci mai cu seama limba vorbita si limba veche si de aceea a si fost intitulat: dictionarul limbii istorice si poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dictionar s-a oprit cand d-abia incepuse si nimeni nu l-a continuat, caci Academia a stabilit alte norme pentru noul dictionar. Hasdeu voia sa faca din fiecare cuvant o monografie. La fiecare vorba ne da forma cea mai raspandita si formele dialectice vechi si noi; - diferitele insemnari ale cuvantului, cu exemple; - derivarea cuvantului. Autorul a avut in vedere raspunsurile la un chestionar trimis preotilor si invatatorilor ca sa poata sti cum se pronunta sunetele in diferite tinuturi, care sunt formele, care sunt numirile date diferitelor obiecte, care sunt deosebitele credinte ale poporului. In cele 4 volume pe care le-a publicat n-a ajuns decat pana la cuvantul barbat.
Alaturi cu aceste opere de istorie si filologie, trebuie sa asezam revista Columna lui Traian (1870-1877) in care a pus, prin studiile sale, baza stiintei etno-psihologice in tara noastra.
Ultimii ani ai vietii, i-a consacrat Hasdeu altor preocupari: acum a scris articole si poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm si ideal 1897), si, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetarilor asupra spiritismului (Sic cogito 1892).
Spirit cu o cultura vasta, cu o vioiciune rara, Hasdeu are adesea sclipiri geniale in combinarea detaliilor pentru a inchega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele si mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmarit vreme indelungata studiul unei chestiuni pentru a da o opera desavarsita, ci a trecut in cursul vietii, prea de multe ori, de la o serie de preocupari la altele, incat cele mai de frunte din operele lui raman neterminate.
Bogdan Petriceicu Hasdeu, pe numele adevarat Tadeu Hasdeu (n. 16 februarie 1836, Cristinesti, Hotin (azi Ucraina) a d. 7 septembrie 1907, Campina) a fost scriitor si filolog roman, din familia Hajdau, pionier in diferite ramuri ale filologiei si istoriei romanesti. Academician, enciclopedist, jurist, lingvist, folclorist, publicist, istoric si om politic, Hasdeu este una dintre cele mai mari personalitati ale culturii romane din toate timpurile.
S-a nascut la Hotin, in Basarabia ocupata de Imperiul Tarist si a studiat la universitatea din Harkov, dupa terminarea studiilor slujind ca ofiter in armata rusa. La 1856, cand sudul Basarabiei revine la Moldova, trecu in acest tinut pentru a scapa de impilarea si deznationalizarea fortata practicata de administratia de ocupatie. Rusii cerura extradarea lui, iar la refuzul autoritatilor romanesti, il despuiara de dreptul de mostenire pe care-l avea asupra unor mosii ale familiei ramase in partea ruseasca a Basarabiei, mai tarziu insa i s-a recunoscut acest drept pe cale judiciara.
La 1857 este numit membru al tribunalului din Cahul, dar nu statu decat sapte luni si demisiona. In 1858 se muta la Iasi ca profesor de liceu si bibliotecar al universitatii, functie pentru care arata mare ravna, daruind chiar bibliotecii 4 000 de volume. In acest timp Hasdeu puse bazele mai multor publicatii, intre altele, revista "Din Moldova" (1862-1863) in care, pe langa istorie, incerca sa scrie poezii lirice, fabule, nuvele, critice etc.
Intre 17 mai 1876 si 1 aprilie 1900 indeplineste functia de director al Arhivelor Statului din Bucuresti, in aceasta calitate contribuie major la publicarea documentelor in "Arhiva istorica" si "Cuvente den batrani" atat din arhivele romanesti, cat mai ales din cele straine, fiind de altfel primul conducator al Arhivelor Statului care incepe sa publice copii dupa acte din arhivele straine privitoare la romani.
In 1877 este ales membru al Academiei Romane ca un omagiu al intregii sale opere de pana atunci, dar si ca o recunoastere a spiritului sau enciclopedist.
Din 1878 este profesor de filologie comparata la Universitatea din Bucuresti tiparind o parte din lectiile sale pline de originalitate si de cunostinte vaste asupra literaturilor straine si asupra limbii romane.
Hasdeu a cochetat si cu politica, ca partizan al lui Kogalniceanu sustine lovitura de stat din 2 mai 1864 si, implicit, dinastia straina, apoi, pe aceeasi liniei a ideilor de factura pan-europeana, devenine membru al Partidului Liberal ajungand in Parlamentul Romaniei ca reprezentant al acestui partid.
Dupa moartea singurei lui fiice, Iulia, in 1888, a devenit un mistic, si un fervent practicant al spiritismului. Moare la Campina la 7 septembrie 1907 lasand in urma o vasta si perena opera. In ciuda criticilor, foarte dure uneori, asupra metodelor sale de lucru, Hasdeu ramane un mare om de cultura al acestui neam, un neobosit cercetator si un pionier al mai multor domenii ale filologiei si istoriei din aceasta tara.
La Iasi, a publicat Arhiva historica a Romaniei (1865-1867) in care multe documente vechi slavone si romanesti au fost publicate pentru prima data. In 1870 a inaugurat Columna lui Traian, cea mai buna revista filologica din Romania. In lucrarea sa Cuvente den Batrani (2 volume, 1878-1881) a fost primul sa contribuie la istoria literaturii apocrife din Romania.
In Historia antica a Romanilor (1875), desi incompleta, incepe investigatiile critice asupra istoriei Romaniei. Hasdeu a editat Psaltirea lui Coresi din 1577, publicand-o in 1881.
Etymologicum Magnum Romaniae din 1886 a fost inceputul unui dictionar enciclopedic al limbii romane, dar datorita dimensiunii monumentale a proiectului a ajuns doar la cuvantul barbat.
Literatura
Lucrarile sale, printre care si o drama, Razvan si Vidra, dau impresia unei originalitati a gandirii, iar autorul divagheaza deseori purtat de eruditia sa profunda si imaginatia vasta.
A scris nuvele, poezii, piese de teatru. Dintre nuvele citam una satirica "Duduca Mamuca" (1861), pentru care a si avut in Iasi un proces legat de un fragment din aceasta nuvela, considerat imoral si chiar obscen, dar a fost achitat dupa ce s-a aparat singur in fata instantei.In urma acestui scandal ajunge in Bucuresti in 1863, unde publica in semn de protest varianta cenzurata a nuvelei, intitulata "Micuta" (1864). Volumul de poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale si politice, precum si o traducere din Tristele lui Ovidiu. Cugetari adanci exprimate intr-o "forma dura" cum zice autorul insusi, versuri scrise in momente de suparare sau chiar de deznadejde: aceasta e opera poetica a lui Hasdeu care n-a avut un rasunet deosebit. El a caracterizat-o prin urmatoarele randuri:
O poezie neagra, o poezie dura,
O poezie de granit,
Miscata de teroare si palpitand de ura,
Ca vocea ragusita pe patul de tortura
Cand o silaba spune un chin nemarginit.
Teatru
Dintre piesele de teatru, cea mai insemnata este "Razvan si Vidra", foarte criticata la vremea aparitiei (1867) de catre criticii "Convorbirilor literare". Ea zugraveste una din epocile zbuciumate ale trecutului nostru, sfarsitul secolului XVI, pline de lupte pentru tron intre boieri si de lupte intre bogati si saraci. Infatisarea epocii este aratata cu o cunostinta desavarsita a oamenilor si a lucrurilor; dialogul este natural si foarte viu; se observa insa oarecare tendinta spre declamatie, mai ales in ce priveste nationalismul. Cu toate scaderile ei, piesa aceasta se reprezinta si astazi cu succes, mai ales din pricina caldurii si simpatiei cu care este infatisata patura taraneasca.
Conform cu datele istorice ni se arata intamplarile principale din viata lui Razvan, aliatul lui Mihai, anume cum acest tigan, capitan de haiduci, ajunge ofiter in armata leseasca, hatman in Moldova si apoi domn. Modificarile sunt prea putine. Sfarsitul lui Razvan, despre care spun cronicarii ca a murit in teapa, e modificat, aratandu-ni-se ca moare din cauza unei rani capatate intr-o lupta cu polonii. Razvan apare infocat, generos, eroic; alaturi de acesta, Vidra ambitioasa si trufasa. Ea, nepoata a marelui boier Motoc, intalneste pe Razvan in padure si se inamoreaza de el, fiindca il vede in stare sa indeplineasca fapte mari; apoi, prin indemnuri necontenite, il face sa savarseasca rand pe rand toate ispravile care aveau sa-l conduca la o glorie atat de mult dorita, dar si atat de scurta.
Istoria si filologia
Cea mai mare parte a activitatii sale Hasdeu a consacrat-o istoriei si filologiei.
Dintre lucrarile istorice vom cita: monografia Ioan Voda cel Cumplit (1865, Ed.2-a 1894), apoi monumentala Arhiva istorica a Romaniei, in fine Istoria critica.
Inceputa in 1865, Arhiva este o colectie in 3 mari volume de documente straine si interne privitoare la istoria romanilor. Aci s-au dat intai la lumina un mare numar de acte inedite romanesti si straine, s-au publicat in traducere documente straine publicate in diferite colectii si s-au extras pasaje interesante din altele. E un vast repertoriu in care cercetatorul afla materialul adunat, clasat si pus in stare de a fi bine inteles. Ea a contribuit mult la inaintarea studiilor istorice in tara noastra, ducand mai departe opera inceputa de Cronica lui Sincai, de "Magazinul istoric" al lui Balcescu si Laurian si de Letopisetele lui Kogalniceanu.
[modifica] Istoria critica
Istoria critica (1873-1874) isi propune a studia secolul XIV, epoca formatiunii nationalitatii romane. Din nenorocire a aparut numai un volum si o fascicola din al doilea.
Volumul I cuprinde trei studii: Intinderea teritoriala, Nomenclatura, Actiunea naturii asupra omului.
Intinderea teritoriala dovedeste ca Muntenia in secolul XIV si XV se intindea foarte mult: cuprindea (in afara de ce intelegeam in veacul trecut prin Muntenia) si tinutul Fagarasului, sudul Moldovei pana la Barlad si Bacau, sudul Basarabiei, Dobrogea, tinutul Hategului si o parte din Temisana. Numai o asemenea intindere explica faptele mari ale muntenilor si rezistenta contra atator dusmani puternici: sarbi, unguri, turci. Cresterea s-a facut treptat. La inceput samburele coloniei romane cuprindea: Oltenia, Hategul si partea orientala a Temisanei, alcatuind Banatul Severinului. In secolul XII s-a intins pe malul Dunarii pana la Chilia si in al XIII-lea si-a adaugat ducatul Amlasului.
Nomenclatura explica originea multor termeni intrebuintati ca sa arate teritoriul Munteniei. Tot aici se trateaza si chestiunea fundarii principatului muntean, socotindu-se nu ca descalecatorii au venit de peste munti, ci romanii din Banatul Severinului s-au intins catre nord si rasarit.
Actiunea naturii asupra omului este titlul studiului al III-lea. Natura (atmosfera, hidrologie, topografie) are o mare influenta asupra omului. Omul din sud e mai inteligent, dar mai lipsit de sange, omul din nord mai putin inteligent, dar mai bogat in sange; de aci mai putina vitalitate la acela, mai multa la acesta. Actiunea naturii nu e absoluta si inatacabila; ea poate fi modificata. In primul rand o poate modifica gintea. De exemplu: niste familii olandeze, stabilite de trei secole in sudul Africii, nu si-au schim bat culoarea fetei. Aceste doua elemente, natura si gintea, nu sunt suficiente ca sa explice diferentierea unei natiuni de alta, ci trebuie sa adaugam si alte elemente. In primul rand sa socotim ca influenta climei si a gintei, in starea lor primitiva, scade si se adauga elemente noi.
Elementele cele noi sunt multiple. Astfel avem institutiile. De ce venetienii in timpurile moderne erau niste lenesi, care nu traiau decat ca sa manance, iar in evul mediu stapaneau Marea Mediterana, invingeau pe Barbarosa, imparatul german si se luptau cu Mahomed II? Pentru ca in Evul Mediu avea institutii democratice, iar in timpul modern un regim despotic. Un alt element il formeaza oamenii mari, Mahomed a facut pe arabi, Gingishan pe tatari stapanii lumii. Apoi avem accidentele locale.
Ca sa putem constata actiunea naturii asupra istoriei tarilor romane trebuie sa facem un studiu monografic asupra naturii fiecarei regiuni.
Acest lucru isi propune autorul sa faca, cercetand natura Munteniei in trei epoci: in vremea lui Herodot, in vremea lui Ovidiu, in vremea formarii limbii romane.
Climatologia si topografia Munteniei nu s-au schimbat mai defel din timpurile cele mai vechi pana in epoca formarii nationalitatii romane: Oltul divide Tara Romaneasca in doua regiuni: una de-a dreapta in care e mai mult munte si deal; alta de-a stanga, in care e mai mult campie. In stanga s-a trait o viata mai larga, mai apta pentru comert, pe aci a fost drumul tuturor invaziunilor barbare. Regiunea din dreapta Oltului a fost mai izolata, stransa intre Olt, Dunare si Carpati, asa ca navalitorii n-au putut trece, aci odata agatarsii, apoi dacii, in urma romanii, "multumita conditiunilor economice, igienice si strategice celor mai priincioase, au putut, intr-un spatiu teritorial foarte restrans, sa ajunga succesiv la un grad inalt de rezistenta vitala". Aci a fost leaganul nationalitatii romane.
Scriitorul german Roessler s-a ridicat in contra ideii ca acest leagan a fost in stanga Dunarii, zicand ca a fost in Macedonia. El spune ca Aurelian, in secolul III, de frica gotilor, a trecut pe toti colonistii peste Dunare - si acolo s-a format nationalitatea romana si pe la 1200 romanii s-au intors. Afirmatia sa se sprijina pe doua puncte: asemanarea intre limba romana si albaneza, lipsa elementului gotic in limba romana.
Albanezii s-au format dintr-un trib al tracilor, peste care s-a suprapus elementul latin. Se stie ca romanii au cuprins Peninsula Balcanica inainte de a cuprinde Dacia. Deci faptul existentei latinismelor in limba albaneza, ca si in cea romana, se explica in modul acesta: nu trebuie sa socotim ca romanii au locuit alaturi de albanezi.
Elemente gotice intr-adevar nu aflam in limba romana, dar nu urmeaza de aici ca romanii nu traiau in Dacia pe timpul stapanirii gotilor. Gotii, dupa cum arata toate izvoarele, au trait intre Prut si Nistru si de acolo faceau dese navaliri pana la Buzau. Asa s-ar explica existenta cunoscutului tezaur gotic de la Pietroasa, studiat de Odobescu. Romanii au putut foarte bine sa se adaposteasca in Oltenia si Temisana; acolo s-a format nationalitatea si limba lor si de acolo s-au intins in celelalte parti.
Istoria critica a lui Hasdeu a fost primita cu mare entuziasm de romani. Parlamentul a votat atunci un premiu pentru continuarea istoriei nationale si s-a decernat autorului o medalie speciala de aur pentru aceasta opera.
[modifica] Criticii de la "Convorbiri literare"
A avut insa si critici: astfel au fost articolele publicate de G. Panu in "Convorbiri literare" si o brosura a lui I.C. Massim. Cercetarile ulterioare au modificat multe din concluziunile lui Hasdeu, dar opera sa prezinta interes de a fi citita nu numai pentru a se vedea starea studiilor istorice din acea vreme, ci si pentru a se constata talentul autorului in felul acesta de scrieri.
Filologie
Dintre lucrarile filologice cele mai insemnate sunt: Cuvente den batrani si Etymologicum Magnum Romaniae.
Sub titlul arhaic Cuvente den batrani (1878-1879) a publicat o serie de documente si de studii de o mare valoare. Volumul I se ocupa cu limba dintre 1550-1600. Din acest timp noi posedam un numar foarte restrans de opere, mai toate bisericesti si mai toate traduceri. Hasdeu si-a dat seama ca ar fi mai interesante pentru istoria limbii compuneri romanesti propriu-zise. Compuneri literare n-a gasit, dar a gasit acte publice si particulare, scrisori etc. in care - daca nu se putea urmari dezvoltarea unor idei - se pot vedea fazele evolutiei limbii. El nu s-a multumit sa le transcrie, ci le-a insotit de observatii felurite despre care marele filolog german Schuchard a zis: "Patrunderea si eruditia lui Hasdeu se pun in evidenta aici in modul cel mai splendid". Volumul al II-lea poarta titlul special de Cartile poporane ale romanilor in sec. XVI. In el se publica colectia de texte cunoscute sub numele de Codex Sturdzanus. Textele sunt publicate cu transcrierea in litere latine si cu un studiu asupra fiecaruia. Volumul se termina cu o serie de monografii asupra diferitelor chestiuni de ligvistica, precum reduplicarea si triplicarea articolului definit s.a.
Etymologicum Magnum Romaniae (1887-1898), opera monumentala, are in vedere nu anume limba literara de azi, ci mai cu seama limba vorbita si limba veche si de aceea a si fost intitulat: dictionarul limbii istorice si poporane. Conceput pe un plan prea vast, acest dictionar s-a oprit cand d-abia incepuse si nimeni nu l-a continuat, caci Academia a stabilit alte norme pentru noul dictionar. Hasdeu voia sa faca din fiecare cuvant o monografie. La fiecare vorba ne da forma cea mai raspandita si formele dialectice vechi si noi; - diferitele insemnari ale cuvantului, cu exemple; - derivarea cuvantului. Autorul a avut in vedere raspunsurile la un chestionar trimis preotilor si invatatorilor ca sa poata sti cum se pronunta sunetele in diferite tinuturi, care sunt formele, care sunt numirile date diferitelor obiecte, care sunt deosebitele credinte ale poporului. In cele 4 volume pe care le-a publicat n-a ajuns decat pana la cuvantul barbat.
Alaturi cu aceste opere de istorie si filologie, trebuie sa asezam revista Columna lui Traian (1870-1877) in care a pus, prin studiile sale, baza stiintei etno-psihologice in tara noastra.
Ultimii ani ai vietii, i-a consacrat Hasdeu altor preocupari: acum a scris articole si poezii filozofice, multe satire literare (Sarcasm si ideal 1897), si, de la moartea fiicei sale, Iulia, s-a dedicat cu totul cercetarilor asupra spiritismului (Sic cogito 1892).
Spirit cu o cultura vasta, cu o vioiciune rara, Hasdeu are adesea sclipiri geniale in combinarea detaliilor pentru a inchega teorii istorice sau filologice spre dezlegarea problemelor celor mai grele si mai obscure. Din nenorocire, el nu a urmarit vreme indelungata studiul unei chestiuni pentru a da o opera desavarsita, ci a trecut in cursul vietii, prea de multe ori, de la o serie de preocupari la altele, incat cele mai de frunte din operele lui raman neterminate.