latan.elena
02.07.2018, 17:40
Templul Ursitelor și Schitul ”Sfântul Nectarie” de la Șinca Veche
Nu departe de Făgăraș se găsesc câteva locuri fascinante pe care e musai să le vizitați. Două dintre acestea, Templul Ursitelor și Schitul ”Sfântul Nectarie”,sunt situate la marginea satului Șinca Veche. Templul Ursitelor mai este cunoscut și sub alte denumiri precum Templul Dorințelor, Grota de la Șinca Veche sau Mănăstirea Rupestră de la Șinca Veche, denumiri care i se trag de la întâmplările mai puțin obișnuite petrecute de-a lungul timpului.
Mister și un pic de istorie
Așa cum ne sugerează și una din denumirile sale, se spune că celor ce vin aici li se vor îndeplini dorințele, dar sunt și teorii potrivit cărora ar exista fenomene paranormale. Cu siguranță misterul acestui loc este un adevărat magnet care atrage turiștii. Însă există și câteva controverse legate de mănăstirea rupestră:
– vechimea sa este incertă, plaja în care este estimată vechimea ei fiind cuprinsă între 250 și 7000 de ani;
– despre originea sa multe voci spun că ar fi o mânăstire creștin-ortodoxă, însă există și teorii potrivit cărora aceasta ar fi dacică sau predacică, aducând în sprijinul acestei teorii inscripțiile necreștine de pe unii din pereții altarului;
– construcția sa atipică; existența a două altare și a unui turn prin a cărui deschidere se poate vedea cerul, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că inițial au fost două biserici care ulterior au fost unite prin spargerea unui zid. Altă teorie susține că biserica nu a fost construită de creștini pentru că până acum nu s-a mai întâlnit o biserică cu două altare;
– probabilitatea existenței unor fenomene paranormale, idee susținută de apariția pe pelicula fotografică a unor sfere de lumină; amatorii de paranormal susținând că ar fi vorba de un nod energetic;
– se spune că în această zonă este un punct energetic, că energiile pozitive existente aici ar produce vindecări miraculoase și ar îndeplini dorințele celor care se roagă în această mănăstire rupestră.
https://i0.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/1-poarta.jpg (http://www.calatoriisizambete.com/1-poarta-2/)
Vizita
Am intrat în curtea mânăstirii pe o mică poartă de lemn, pe care era afișat programul de vizitare (08.00 – 20.00), precum și o plăcuță care ne anunța că am pășit pe aleile unui monument istoric.
Curtea așezământului monahal este foarte frumos amenajată și nu are cum să nu îți bucure privirea. O pădurice în care predomină salcâmul, un covor de iarbă, movile de pământ în care funcționează mici magazine bisericești, alei și poteci bine delimitate, un izvor al cărui susur sparge din când în când liniștea ce domnește aici, o troiță din lemn, gărdulețe din nuiele împletite cu migală alcătuiesc un decor impresionant. Nici dimensiunea ecologică a acestui loc nu trebuie neglijată, aici au fost efectuate lucrări de amenajare a curții lăcașului de cult cu materiale ecologice între care predomină lemnul. Ordinea, curățenia și bunul gust sunt și ele prezente aici.
Am pornit pe aleea pietruită care urcă lin spre grotă, și la un moment dat am întâlnit o troiță închinată călugărilor care au viețuit aici, la piciorul căreia se află icoana în piatră a Maicii Domnului. După puțin timp ne-a atras atenția o movilă de pământ acoperită cu iarbă, prevăzută cu o ușă. Aici funcționează un mic magazin cu obiecte bisericești. Este o construcție ingenioasă care sporește farmecul locului și se încadrează foarte bine în decor.
https://i0.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/2.1-cruce.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/2-1-cruce/)
https://i2.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/2-magazin.jpg?fit=1462%2C2387 (http://www.calatoriisizambete.com/2-magazin/)
Ajungem și la Izvorul ”Buna Vestire”, care iese din stâncă și formează mici cascade și ochiuri de apă. Mulți turiști se opresc aici în zilele toride de vară pentru a-și potoli setea.
https://i2.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/3-izvor.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/3-izvor/)
De la izvor aleea se bifurcă și, în stânga, la mică distanță, este mânăstirea rupestră. Întrucât se efectuau lucrări de consolidare a pereților în interior, mânăstirea era acoperită cu o prelată care are menirea de a o proteja împotriva intemperiilor. După finalizarea proiectului ecologic, pe structura de lemn va fi așezat un covor de iarbă, astfel încât să i se creeze impresia privitorului că totul a fost creat de natură.
https://i1.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/4-grota.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/4-grota/)
Grota adăpostește două bisericuțe săpate în gresia nisipoasă a Dealului Pleșu, despărțite între ele printr-o fereastră. Ideea existenței celor două biserici este întărită de cele două altare. Interiorul grotei e slab luminat, fapt ce sporește aura de mister a acestui loc. Lumina naturală pătrunde totuși printr-un horn piramidal, care, privit din interior ar putea fi considerat o adevărată turlă. Prin această ”fereastră” lumina soarelui ajunge până la altar, crezându-se că pe aici pătrund energiile pozitive.
https://i2.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/5-altar.jpg?fit=1462%2C2600 (http://www.calatoriisizambete.com/5-altar/)
https://i1.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/6-1-1.jpg?fit=2243%2C2367 (http://www.calatoriisizambete.com/6-4/)
https://i1.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/7-horn.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/7-horn/)
În pereții grotei, din loc în loc, pot fi observate scobituri care au cu precădere forme circulare, fapt ce indică posibilitatea ca acestea să fi servit cândva drept cadre de icoane. De asemenea, pot fi văzute alte două inscripții care sporesc misterul acestui lăcaș, Steaua lui David și simbolul Yin-Yang. Deocamdată sunt multe întrebări fără răspuns, cel mai des uzitate fiind cine și când?
Oamenii vin în grotă cu speranțe mari. Se roagă privind spre cer, aduc diverse obiecte ale unor rude care probabil au probleme de sănătate și le ating de crucile din grotă. Am văzut o femeie care adusese o geacă, atingea toate crucile cu ea și se ruga îndelung.
După vizitarea mânăstirii rupestre, ne-am îndreptat către Schitul ”Sfântul Nectarie”. Deși poteca este amenajată în trepte, urcușul este la început puțin anevoios, însă acesta nu durează decât 3-4 minute. Odată ajunși în vârful dealului veți avea parte de o panoramă superbă asupra curții așezământului monahal.
https://i0.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/15-curte.jpg?fit=2600%2C1544 (http://www.calatoriisizambete.com/15-curte/)
Imediat am ajuns la Vatra Monoliților, un loc în care sunt mai multe stânci înalte și netede, așezate paralel. Cu ocazia documentării făcute înainte de plecarea spre Sâmbăta de Sus, am aflat că acestea ar fi trovanți. Se spune că în această zonă ar fi avut chilii călugării care au viețuit aici.
https://i2.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/8-valea-monolitilor-1.jpg?fit=2064%2C2600 (http://www.calatoriisizambete.com/8-valea-monolitilor-2/)
Ne-am continuat deplasarea pe potecă prin pădure preț de câteva minute și am ajuns la Schitul ”Sfântul Nectarie”, care adăpostește o mică obște de măicuțe. Denumirea schitului este dată de faptul că paraclisul acestuia păstrează o parte a moaștelor acestui sfânt.
https://i0.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/9-.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/9-4/)
Schitul este o construcție compactă din lemn (paraclisul și spațiile administrative sunt în același corp de clădire), de mici dimensiuni și inedită pentru un lăcaș de cult, în sensul că nu are aspectul specific unui astfel de loc. Cele trei clopote de dimensiuni diferite aflate la câțiva metri de intrarea în schit dau de veste vizitatorului că au ajuns la un așezământ monahal.
https://i0.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/10-.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/10-3/)
https://i0.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/11-1-1.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/11-4/)
Deși dimensiunile paraclisului sunt foarte mici, acesta este înzestrat cu toate cele necesare ținerii unei slujbe religioase: altar, icoane, strane, cădelniță, sfinte moaște, printre care și o părticică din moaștele Sfântului Nectarie de la Eghina, tămăduitorul și făcătorul de minuni.
https://i1.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/12-.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/12-2/)
https://i1.wp.com/www.calatoriisizambete.com/wp-content/uploads/2018/07/13-.jpg?fit=2600%2C1462 (http://www.calatoriisizambete.com/13-3/)