latan.elena
26.06.2018, 20:58
Agora modernă - Dimitrie Anghel
(Publicat īn Flacăra, 18 feb. 1912)
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/36188792_277886022771644_6463311625926475776_n.jpg ?_nc_cat=0&_nc_eui2=AeEsdKZqUYqy_oGTA1v6NAJBg71gvKj6_Kj59NdxE TINGntr1TezMCkf8b7M2kLeo448gTBPfFX5dpehhNspOFohdvl D2DF8G5sC3MZTaMEOtQ&oh=47852cb90c5b0c98d1723300ce4751dc&oe=5BB60FCF (https://www.facebook.com/Imensitate/photos/a.176143629612551.1073741828.176131359613778/277886019438311/?type=3)
Īnchipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carričre, faimosul pictor, cīt veți putea cu mai mult fum ; după perdeaua aceasta albăstrie de vis, faceți să se miște cīteva zeci de capete, ale căror contururi abia se văd īn jurul meselor ; alungați pe un cīmp verde cīteva bile de fildeș care se urmăresc la infinit, se caută, se ciocnesc și se despart, ca iarăși să se adune; dați drumul unei grindeni de zaruri ; zugrăviți īndărătul unei estrade pline de sticle, de bucăți de zahăr, de torturi, o femeie plictisită, ale cărei picioare nu se văd niciodată și peste capul căreia negrul zbor de puncte mișcătoare ce-l fac muștele īi zugrăvesc o imprecisă aureolă; aprindeți ici-colo flăcări albăstrii de rom ce se īnalță, se despletesc și joacă pe marginea paharelor ca fantasticile focuri deasupra comorilor ; descleștați nenumărate guri care să caște făcīnd găuri de umbră, să rīdă aprinzīnd fulgere, să vocifereze aruncīnd invective și apostrofe ; deschideți și fīlfăiți īn aer aripi mari de jurnale ; alungați din urmă, īn goană, o serie de siluete negre ce scriu zigzaguri aprinzīnd licăriri de pahare și trezind zīngăniri de farfurii la capătul brațelor lor īntinse ; faceți să circule tot felul de mirosuri, de cancanuri, de paradoxe ; deschideți ușile din cīnd īn cīnd și dați drumul zgomotoaselor ventilatoare de nu vreți să īnăbușiți ; temeți-vă de ecouri și de curente, aveți grijă să puneți surdină tainelor și peste toate aceste aruncați o mare pată de schwarz, și veți avea aproximativ imaginea unei cafenele.
Așa e īn contururi vagi mult ponegrita "Agora modera", īn care pe līngă mulți alții, se adună și nestatornicii fii ai lui Apollo, ca aruncīnd mici bucățele imaculate și albe ca zăpada īn neagra pată de schwarz să-și spuie păsurile lor.
La anumite ceasuri, sombrere, macferlane și lavaliere, neisprăvite manuscrise și definitive poeme, trunchiate ori șchioape versuri, ori marmoreane și impasibile hexametre īși mișcă picioarele și trec pragul veneratului templu. Ca īnlăuntrul unui bazar minunat, fiecare īși desface scumpeturile : unul aduce flori minunate culese prin cine știe ce tărīmuri, le flutură īn aer ca să le puie īn valoare culorile, le agită ca să le trezească mirosurile, le strīnge cu dragoste la piept ca să arate mai bine cīt preț pune pe ele ; altul, scuturīndu-și bogatele plete, suflă īn trīmbiță de aramă trezind ecouri, ori așază simpatic etajere roze și etajere negre ; din Bagdad ori din Bassora, un armator sosind īși ancorează zgomotos yahturile pline de nestemate, dă īntr-o parte bogate draperii, arătīnd ochilor fascinați nudurile sclavelor aduse din exotice țări, Ie pune să moduleze romanțe și să cīnte barbare imnuri, le face să schițeze indecente păsuri și, īmpurpurat de plăceri, ca un padișah oriental, contribuiește cu norul lui de fum la estomparea cuprinsului īn care se țese marea cortină albastră ; mai departe, un al patrulea dă drumul la tot felul de șerpi, făcīnd gol īmprejurul lui, arată săgeți cu vīrful muiat īn sucuri otrăvitoare, cuțite și pumnale cu două tăișuri, misterioase sticluțe ce poartă cīte un cap de mort zugrăvit pe ele, vechi și īngălbenite in-folii ale căror nume nu le mai poate descifra nimeni ; fiecare, īn sfīrșit, īși arată ce-a cules din țările visului și-ale himerelor, privindu-se ironici cu coada ochiului ori zīmbindu-și cu bunăvoință unul altuia.
Larg īnsă ușa s-a deschis și īntr-un miros pestilențial, chintesența mahalalelor, extractul fermentatului guano, ce-a dospit īndelung la soare īn locurile virane, duhoarea ce-a stagnat la gura canalurilor, barometricele efluvii ce călătoresc numai pe drumuri de noapte, nenumitele gazuri ce-și dau īntīlnire numai īn anumite unghere, toate alambicatele parfumuri ce le poate distila un rinichi scos din uz intră să bată īn retragere și cele din urmă pături de oxigen.
Mirosurile, efluviile, extractele și chintesențele acestea alambicate, ce-au dormitat īndelung la gura canalurilor, au dospit cu beatitudine pe locurile virane, au călătorit și vor călători cu plăcere īn orele nocturne, și-au dat rendez-vous-uri clandestine īn anumite unghere ; īși au și ele partizanii lor, căci așa sunt făcuți unii, sau chiar cei mai mulți dintre contimporanii noștri, pe cari numai exalările amoniacale īi mai pot trezi și-i mai pot face să vibreze.
Fiind marele colector, maxima cloacă a acestor șerpuitoare rīulețe care nu mai pot reflecta cerul din multa murdărie ce-o tīrăsc īn ele, ce nu mai pot face valuri ca să poată aduna lumină pe crestele lor, ce nu mai pot scoate glasuri cristaline din cauza verminei ce le amuțește ca o veșnică surdină, ei se adună și se strīng cerc ca o baltă imundă īn jurul mesei celui ce-a intrat, și fiecare pe rīnd, precum toți locatarii unei mahalale, se mișcă ducīndu-și cutia cu lături la zgomotul clopoțelului ce-l sună omul primăriei, oprindu-și odoriferantul lui vehicul la fiecare poartă ; tot astfel și ei, la semnalul dat de marele lor maestru, īși destupă micele lor istorioare, captatele lor zvonuri, fermentatele lor știri, ignobilele lor cancanuri, ca să le verse īn confidențialul suflet al marelui preot, ce va face artă cu ele...
Stupizi și naivi ca niște copii ai suburbiilor, ce-și pregătesc micile corăbioare de hīrtie și le dau drumul atunci cīnd vine zăporul sau cresc apele mari de multe ploi și aleargă subt dunga murdară a trotuarelor spre răbdătoarea și mult nesătula cloacă ce le adună toate ; tot astfel și ei īși dau drumul știrilor īn auzul celuia ce-i unul din directorii mult reputatei reviste Cloaca maximă.
Din depărtările tuturor suburbiilor, din īndepărtatele mahalale, din toate cotloanele, pe toate scursorile, pe tot ce poate mișca tulbure valuri, pe toată murdăria īn mers, pe tot ce e pantă ori povīrniș, escadrele īși iau drumul și pleacă spre nesătula cloacă care le atrage și le īnghite, ca pe urmă, din ce-a adus fiecare corăbioară, din tot materialul fermentat, din tot noroiul și toate zoile īnăcrite, umflīndu-se, să se reverse din nou și să se īmprăștie pe aceleași drumuri, pe aceleași rīulețe, pe aceleași funduri de pimnițe și de cotloane, purtīnd īnsă acuma marca parfumului lui personal, indelebila marcă a principalului Colector, stigmatul și parafa plină de noroiul al cărui secret īl are numai el īnsuși...
Și odată cu intrarea acestui om pitic și neīnsemnat ca o Furnică, dar care totuși deține recordul pestilențialelor exalări, acestui om care pune īn mișcare toate ventilatoarele pe unde trece și face să fluture batistele īn aer ori pe unde īși arată chipul de bizantin, minutul de exaltare cade, neīncrederea mijește o clipă īn ochi, stīnjenit și cu grabă īși strīnge fiecare minunile și privește īngrozit spre viitorul ce stă dincolo de perdeaua de fum și dincolo de neagra pată de schwarz.
Aci e gălăgie, e neutrul teren unde se revarsă canalurile, unde se adună paradoxele, e īngusta punte unde ambițiile se aciuiază o clipă subt același pavilion, e caravanseraiul unde toți intră și nimeni nu se eternizează.
Gol și enigmatic rămāne paharul din care visurile narcoticului s-au īmprăștiat. Clipita colorată, trebuitoare acestor suflete de copii, a trecut, și a sta mai mult acolo īn norul de fum e pierzarea.
Zarurile ce sună sunt fărāmarea vremii care trece nesăbuită și neroditoare, mīinile tremurătoare ce le aruncă spun că nu mai sunt bune de altceva, ochii īndobitociți privesc īn vid, așteptānd reīntoarcerea norocului ce nu mai știe să surādă...
Și totuși, oaze simpatice se zugrăvesc, bătrāni cari au apucat alte vremuri, călători ajunși la capăt de cale, albi pensionari cu fluviale bărbi, areopaguri de fantome prin gura cărora vorbește glasul trecutului.
Adunați la un loc, anii lor fac veacuri, precum amintirile lor condensează o epocă. Țigarete groase de chihlimbar vechi au fiecare, lanțuri grele de aur īi īnfășoară ca pe niște Prometei, inele arhaice cu peceți și simboluri complicate strălucesc pe degete, tabachere īncrustate, cīt niște besactele, se mută de la unul la altul, batiste mari parcelate īn pătrate le umflă buzunările.
Ei singuri sunt fericiți, căci numai ei nu mai visează ; ei singuri sunt fericiți, căci sunt la capătul tuturor ambițiilor și nu mai au ce spera ; ei singuri sunt fericiți, căci sunt dezbrăcați de toate patimile...
Himere și visuri ce īnșiră hexametrii ori arborează lavaliere ei nu mai au ; bătrīnețea lor poartă șoșoni pe toate anotimpurile și contra tuturor noroaielor ; senilitatea lor nu se mai poate īnduioșa de trandafiriile flori ce le poartă un ram tīnăr īn primăvară...
Oaza aceasta singură e fericită, picături negre de schwarz și albe bucăți de zahăr īi leagă cu un lanț īmpestrițat pe unul de celălalt, surdele lor urechi nu mai pot auzi zgomotul zarurilor, bumbacul ce li astupă auzul īi ferește de curente, de clevetiri și de vorbe rele, renunțarea ce o dă (sic) anii mulți i-a făcut īn sfīrșit īnțelepți.
Purta-vom și noi vreodată, o! Confrații mei mulți, īnrudiți și noi printr-o vastă pată de schwarz, grele lanțuri de aur pe burți, fantastice inele pe degete, grele tabachere să ni le trecem cu prietenie unul altuia, bumbac īn urechi ca să nu mai auzim clevetirile și nepăsarea ce-o dau anii mulți, ca să ne putem ierta unii pe alții și să ne adunăm īn jurul acelei mese de marmură, īntr-un colț, ca acești bătrāni īnțelepți și privilegiați - cine știe?...
(Publicat īn Flacăra, 18 feb. 1912)
https://scontent.fotp3-2.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/36188792_277886022771644_6463311625926475776_n.jpg ?_nc_cat=0&_nc_eui2=AeEsdKZqUYqy_oGTA1v6NAJBg71gvKj6_Kj59NdxE TINGntr1TezMCkf8b7M2kLeo448gTBPfFX5dpehhNspOFohdvl D2DF8G5sC3MZTaMEOtQ&oh=47852cb90c5b0c98d1723300ce4751dc&oe=5BB60FCF (https://www.facebook.com/Imensitate/photos/a.176143629612551.1073741828.176131359613778/277886019438311/?type=3)
Īnchipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carričre, faimosul pictor, cīt veți putea cu mai mult fum ; după perdeaua aceasta albăstrie de vis, faceți să se miște cīteva zeci de capete, ale căror contururi abia se văd īn jurul meselor ; alungați pe un cīmp verde cīteva bile de fildeș care se urmăresc la infinit, se caută, se ciocnesc și se despart, ca iarăși să se adune; dați drumul unei grindeni de zaruri ; zugrăviți īndărătul unei estrade pline de sticle, de bucăți de zahăr, de torturi, o femeie plictisită, ale cărei picioare nu se văd niciodată și peste capul căreia negrul zbor de puncte mișcătoare ce-l fac muștele īi zugrăvesc o imprecisă aureolă; aprindeți ici-colo flăcări albăstrii de rom ce se īnalță, se despletesc și joacă pe marginea paharelor ca fantasticile focuri deasupra comorilor ; descleștați nenumărate guri care să caște făcīnd găuri de umbră, să rīdă aprinzīnd fulgere, să vocifereze aruncīnd invective și apostrofe ; deschideți și fīlfăiți īn aer aripi mari de jurnale ; alungați din urmă, īn goană, o serie de siluete negre ce scriu zigzaguri aprinzīnd licăriri de pahare și trezind zīngăniri de farfurii la capătul brațelor lor īntinse ; faceți să circule tot felul de mirosuri, de cancanuri, de paradoxe ; deschideți ușile din cīnd īn cīnd și dați drumul zgomotoaselor ventilatoare de nu vreți să īnăbușiți ; temeți-vă de ecouri și de curente, aveți grijă să puneți surdină tainelor și peste toate aceste aruncați o mare pată de schwarz, și veți avea aproximativ imaginea unei cafenele.
Așa e īn contururi vagi mult ponegrita "Agora modera", īn care pe līngă mulți alții, se adună și nestatornicii fii ai lui Apollo, ca aruncīnd mici bucățele imaculate și albe ca zăpada īn neagra pată de schwarz să-și spuie păsurile lor.
La anumite ceasuri, sombrere, macferlane și lavaliere, neisprăvite manuscrise și definitive poeme, trunchiate ori șchioape versuri, ori marmoreane și impasibile hexametre īși mișcă picioarele și trec pragul veneratului templu. Ca īnlăuntrul unui bazar minunat, fiecare īși desface scumpeturile : unul aduce flori minunate culese prin cine știe ce tărīmuri, le flutură īn aer ca să le puie īn valoare culorile, le agită ca să le trezească mirosurile, le strīnge cu dragoste la piept ca să arate mai bine cīt preț pune pe ele ; altul, scuturīndu-și bogatele plete, suflă īn trīmbiță de aramă trezind ecouri, ori așază simpatic etajere roze și etajere negre ; din Bagdad ori din Bassora, un armator sosind īși ancorează zgomotos yahturile pline de nestemate, dă īntr-o parte bogate draperii, arătīnd ochilor fascinați nudurile sclavelor aduse din exotice țări, Ie pune să moduleze romanțe și să cīnte barbare imnuri, le face să schițeze indecente păsuri și, īmpurpurat de plăceri, ca un padișah oriental, contribuiește cu norul lui de fum la estomparea cuprinsului īn care se țese marea cortină albastră ; mai departe, un al patrulea dă drumul la tot felul de șerpi, făcīnd gol īmprejurul lui, arată săgeți cu vīrful muiat īn sucuri otrăvitoare, cuțite și pumnale cu două tăișuri, misterioase sticluțe ce poartă cīte un cap de mort zugrăvit pe ele, vechi și īngălbenite in-folii ale căror nume nu le mai poate descifra nimeni ; fiecare, īn sfīrșit, īși arată ce-a cules din țările visului și-ale himerelor, privindu-se ironici cu coada ochiului ori zīmbindu-și cu bunăvoință unul altuia.
Larg īnsă ușa s-a deschis și īntr-un miros pestilențial, chintesența mahalalelor, extractul fermentatului guano, ce-a dospit īndelung la soare īn locurile virane, duhoarea ce-a stagnat la gura canalurilor, barometricele efluvii ce călătoresc numai pe drumuri de noapte, nenumitele gazuri ce-și dau īntīlnire numai īn anumite unghere, toate alambicatele parfumuri ce le poate distila un rinichi scos din uz intră să bată īn retragere și cele din urmă pături de oxigen.
Mirosurile, efluviile, extractele și chintesențele acestea alambicate, ce-au dormitat īndelung la gura canalurilor, au dospit cu beatitudine pe locurile virane, au călătorit și vor călători cu plăcere īn orele nocturne, și-au dat rendez-vous-uri clandestine īn anumite unghere ; īși au și ele partizanii lor, căci așa sunt făcuți unii, sau chiar cei mai mulți dintre contimporanii noștri, pe cari numai exalările amoniacale īi mai pot trezi și-i mai pot face să vibreze.
Fiind marele colector, maxima cloacă a acestor șerpuitoare rīulețe care nu mai pot reflecta cerul din multa murdărie ce-o tīrăsc īn ele, ce nu mai pot face valuri ca să poată aduna lumină pe crestele lor, ce nu mai pot scoate glasuri cristaline din cauza verminei ce le amuțește ca o veșnică surdină, ei se adună și se strīng cerc ca o baltă imundă īn jurul mesei celui ce-a intrat, și fiecare pe rīnd, precum toți locatarii unei mahalale, se mișcă ducīndu-și cutia cu lături la zgomotul clopoțelului ce-l sună omul primăriei, oprindu-și odoriferantul lui vehicul la fiecare poartă ; tot astfel și ei, la semnalul dat de marele lor maestru, īși destupă micele lor istorioare, captatele lor zvonuri, fermentatele lor știri, ignobilele lor cancanuri, ca să le verse īn confidențialul suflet al marelui preot, ce va face artă cu ele...
Stupizi și naivi ca niște copii ai suburbiilor, ce-și pregătesc micile corăbioare de hīrtie și le dau drumul atunci cīnd vine zăporul sau cresc apele mari de multe ploi și aleargă subt dunga murdară a trotuarelor spre răbdătoarea și mult nesătula cloacă ce le adună toate ; tot astfel și ei īși dau drumul știrilor īn auzul celuia ce-i unul din directorii mult reputatei reviste Cloaca maximă.
Din depărtările tuturor suburbiilor, din īndepărtatele mahalale, din toate cotloanele, pe toate scursorile, pe tot ce poate mișca tulbure valuri, pe toată murdăria īn mers, pe tot ce e pantă ori povīrniș, escadrele īși iau drumul și pleacă spre nesătula cloacă care le atrage și le īnghite, ca pe urmă, din ce-a adus fiecare corăbioară, din tot materialul fermentat, din tot noroiul și toate zoile īnăcrite, umflīndu-se, să se reverse din nou și să se īmprăștie pe aceleași drumuri, pe aceleași rīulețe, pe aceleași funduri de pimnițe și de cotloane, purtīnd īnsă acuma marca parfumului lui personal, indelebila marcă a principalului Colector, stigmatul și parafa plină de noroiul al cărui secret īl are numai el īnsuși...
Și odată cu intrarea acestui om pitic și neīnsemnat ca o Furnică, dar care totuși deține recordul pestilențialelor exalări, acestui om care pune īn mișcare toate ventilatoarele pe unde trece și face să fluture batistele īn aer ori pe unde īși arată chipul de bizantin, minutul de exaltare cade, neīncrederea mijește o clipă īn ochi, stīnjenit și cu grabă īși strīnge fiecare minunile și privește īngrozit spre viitorul ce stă dincolo de perdeaua de fum și dincolo de neagra pată de schwarz.
Aci e gălăgie, e neutrul teren unde se revarsă canalurile, unde se adună paradoxele, e īngusta punte unde ambițiile se aciuiază o clipă subt același pavilion, e caravanseraiul unde toți intră și nimeni nu se eternizează.
Gol și enigmatic rămāne paharul din care visurile narcoticului s-au īmprăștiat. Clipita colorată, trebuitoare acestor suflete de copii, a trecut, și a sta mai mult acolo īn norul de fum e pierzarea.
Zarurile ce sună sunt fărāmarea vremii care trece nesăbuită și neroditoare, mīinile tremurătoare ce le aruncă spun că nu mai sunt bune de altceva, ochii īndobitociți privesc īn vid, așteptānd reīntoarcerea norocului ce nu mai știe să surādă...
Și totuși, oaze simpatice se zugrăvesc, bătrāni cari au apucat alte vremuri, călători ajunși la capăt de cale, albi pensionari cu fluviale bărbi, areopaguri de fantome prin gura cărora vorbește glasul trecutului.
Adunați la un loc, anii lor fac veacuri, precum amintirile lor condensează o epocă. Țigarete groase de chihlimbar vechi au fiecare, lanțuri grele de aur īi īnfășoară ca pe niște Prometei, inele arhaice cu peceți și simboluri complicate strălucesc pe degete, tabachere īncrustate, cīt niște besactele, se mută de la unul la altul, batiste mari parcelate īn pătrate le umflă buzunările.
Ei singuri sunt fericiți, căci numai ei nu mai visează ; ei singuri sunt fericiți, căci sunt la capătul tuturor ambițiilor și nu mai au ce spera ; ei singuri sunt fericiți, căci sunt dezbrăcați de toate patimile...
Himere și visuri ce īnșiră hexametrii ori arborează lavaliere ei nu mai au ; bătrīnețea lor poartă șoșoni pe toate anotimpurile și contra tuturor noroaielor ; senilitatea lor nu se mai poate īnduioșa de trandafiriile flori ce le poartă un ram tīnăr īn primăvară...
Oaza aceasta singură e fericită, picături negre de schwarz și albe bucăți de zahăr īi leagă cu un lanț īmpestrițat pe unul de celălalt, surdele lor urechi nu mai pot auzi zgomotul zarurilor, bumbacul ce li astupă auzul īi ferește de curente, de clevetiri și de vorbe rele, renunțarea ce o dă (sic) anii mulți i-a făcut īn sfīrșit īnțelepți.
Purta-vom și noi vreodată, o! Confrații mei mulți, īnrudiți și noi printr-o vastă pată de schwarz, grele lanțuri de aur pe burți, fantastice inele pe degete, grele tabachere să ni le trecem cu prietenie unul altuia, bumbac īn urechi ca să nu mai auzim clevetirile și nepăsarea ce-o dau anii mulți, ca să ne putem ierta unii pe alții și să ne adunăm īn jurul acelei mese de marmură, īntr-un colț, ca acești bătrāni īnțelepți și privilegiați - cine știe?...