Arată versiune întreagă : Filme si articole cu/despre Sf. Ghelasie Gheorghe
https://www.youtube.com/watch?v=fmmaj6Dke1c
https://www.youtube.com/watch?v=qHK3NAqX3ZA
https://www.youtube.com/watch?v=Au1dJbeAOyE&t=218s
https://www.youtube.com/watch?v=Gx2d5oQzv7k
https://www.youtube.com/watch?v=0J_ZklDUM3g
https://www.youtube.com/watch?v=FLxlb7l5aew
https://www.youtube.com/watch?v=klrbyC5PzUA
https://www.youtube.com/watch?v=dRNVMuuO44g
https://www.youtube.com/watch?v=NjIVEY1AH2E
Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei
de la Mănăstirea Frăsinei
Parintele Ghelasie de la FrasineiParintele Ghelasie s-a nascut in ziua de 18 martie 1944, in localitatea Salatrucel Lovestea, judetul Valcea, in familia preotului Gheorghe Popescu. In urma Botezului, savarsit in biserica din localitatea Serbanesti-Patesti, unde tatal sau era preot, copilul primeste numele Gheorghe Teodor. Tatal copilului era preot, tot asa si bunicul, si strabunicul.http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze%202/parintele-ghelasie-frasinei-1.jpgIn anul 1962, dupa ce termina scoala primara, din satul natal, si scoala generala, din orasul Ramnicu Valcea, se inscrie la Scoala Tehnico-Sanitara din orasul Cluj, pe care o termina in anul 1964. Dorind sa urmeze Facultatea de Medicina, datorita mediei sale bune, tanarul Gheorghe Teodor este repartizat la un spital din Cluj, insa acesta ii va ceda locul unei tinere casatorite in oras, el fiind trimis, mai apoi, la Spitalul Unificat din Abrud, ca asistent de laborator.Pana in anul 1970, vreme de sase ani, Gheorghe Teodor Popescu va lucra in cadrul spitalului din Abrud, ducand o viata de aspre nevointe, in vederea imbratisarii monahismului. La vremea potrivita, o femeie credincioasa, care lucra la acelasi spital, ii face cunostinta cu parintele Arsenie Praja, care ii devine parinte duhovnicesc.Cuviosul Arsenie Praja, cunoscut ca "pustnicul din Cheile Rametului" si renumit pentru vietuirea sa inalta, slujea pe atunci ca ieromonah, in Manastirea Ramet (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-clujului-albei-crisanei-maramuresului/manastirea-ramet-biserica-sfintii-apostoli-petru-pavel-68069.html). Dupa o vreme, el se retrage in pustnicia Rametului, fiind insa vizitat de crestinii din satele vecine. De asemenea, el il va calugari pe tanarul Gheorghe, numindu-l Ghelasie, si il va lua cu sine, invatandu-l stravechea traditie monahala carpatina (mistica iconica).http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze%202/parintele-ghelasie-frasinei-2.jpgIn anul 1970, cand Securitatea il aresteaza pe parintele Arsenie, ucenicul Ghelasie reuseste sa ramana ascuns in munti. Dupa multe chinuri, parintele Arsenie este eliberat, asezandu-se mai apoi in Manastirea Crasna (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/mitropolia-munteniei-dobrogei/manastirea-crasna-68190.html), judetul Prahova, unde va fi si inmormantat.Ramas fara parintele sau duhovnicesc, parintele Ghelasie pleaca din Abrud, intorcandu-se pe meleagurile natale, in judetul Valcea. Ajuns acasa, mai intai, el slujeste ca profesor suplinitor, la scoala generala din Serbanesti, iar mai apoi, intre anii 1971-1973, lucreaza ca asistent de laborator la Spitalul Unificat din Brezoi.In anul 1973, cuviosul Ghelasie este primit in obstea Manastirii Frasinei (http://www.crestinortodox.ro/diverse/avatonul-la-frasinei-de-nu-voie-femeile-manastirea-frasinei-125999.html), unde va si ramane, pana la sfarsitul vietii, vreme de treizeci si trei de ani. Cand a intrat in obste, aceasta era imputinata, "decretul 410" risipind o mare parte dintre calugarii tineri. Intrand in ascultare, cuviosul a fost randuit mai intai la trapeza (http://www.crestinortodox.ro/liturgica/arhitectura-bisericeasca/trapeza-locul-unde-hrana-devine-rugaciune-99477.html) si la ingrijirea batranilor, iar mai apoi la cancelarie si la arhandaric.http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze%202/parintele-ghelasie-frasinei-5.jpgIntre timp, cuviosul Ghelasie invata sa sculpteze, de la parintele Calinic Plopsoreanu, sa zugraveasca icoane si sa creasca albine. Racla in care sunt pastrate Moastele Sfantului Ghelasie de la Ramet (http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-ierarh-ghelasie-la-ramet-73054.html) este sculptata de Cuviosul Ghelasie. Pentru multa vreme, chilia sa a fost amenajata intr-un fel de "butoi", langa stupii de albine.Cuviosul Ghelasie este un urmas fidel al specificului monahal carpatin-romanesc, in toate lucrarile sale el scotand in evidenta modelul romanesc de pustnicie, cu nimic mai prejos decat modelele egiptene, grecesti si slave de sfintire. Toate scrierile sale au drept prim scop intarirea Bisericii Ortodoxe si aducerea celor rataciti in albia vietuirii duhovnicesti.Cuviosul Ghelasie de la Frasinei a intors la Hristos pe multi rataciti si lepadati de credinta, pentru ca nu a cautat la fata omului, ci s-a aplecat spre celalalt, luandu-l de acolo de unde este, din mocirla in care se zbate, iesind in intampinarea lui, ascultandu-l si chiar asumandu-si ca pe o cruce durerile si neputintele celuilalt. Parintele era cunoscator cu duhul si dezlegator cu rugaciunea a grelelor blocaje si framantari ale celor ce-l cautau, iar mai ales ale tinerilor si intelectualilor insetati de tamaduirea si trairea mistica duhovniceasca.http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze%202/parintele-ghelasie-frasinei-3.jpgCuviosul de la Frasinei s-a remarcat si prin grija cu care acesta se raporta la alimentatie si la hranire, intarind inca o data invatatura Sfintilor Parinti, care spun ca "o pricina importanta care genereaza patimile este lacomia pantecelui". Pentru aceasta, el spunea ca o alimentatie sanatoasa sustine duhovnicia si rugaciunea, integrandu-se perfect in viata liturgica din Biserica.Avva Ghelasie, dupa cum il numeau ucenicii, a fost un slujitor devotat al Altarului, savarsind cu mare traire Sfanta Liturghie (http://www.crestinortodox.ro/liturgica/viata-liturgica/sfanta-liturghie-70678.html) si Sfanta Spovedanie (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/locul-timpul-spovedaniei-70267.html). Imbolnavindu-se grav (boala genetica foarte dureroasa), el s-a retras desavarsit in chilia sa, vreme de trei ani rabdand cu o tarie de neimaginat durerile crunte ale bolii. In toata aceasta perioada, el nu a inchis usa chiliei sale, fiecare putand veni la sine pentru binecuvantare, sfatuire sau Spovedanie.http://www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20poze%202/parintele-ghelasie-frasinei-4.jpgParintele Ghelasie de la Frasinei a trecut la cele vesnice in ziua de 2 iulie 2003, la varsta de 59 de ani. Cuviosul a trecut Pragul Vesniciei in vremea rugaciunii, in gest de Inchinare, in taina chiliei, cu icoana pe piept si mintea treaza, in timp ce un ucenic ii citea, la rugamintea sa, Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului (http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-acoperamantului-maicii-domnului-67053.html). Cuviosul a fost inmormantat in cimitirul manastirii, langa vechiul schit (http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/schitul-vechi-frasinei-128401.html), alaturi de ceilalti nevoitori sfinti ai locului.Teodor Danalache
http://citateortodoxe.ro/biografie/ghelasie-gheorghe-frasinei
Din cuvintele Monahului Valerian despre Ava Ghelasie
http://3.bp.blogspot.com/_0RHqL8jy1K8/S9Ig7GbyovI/AAAAAAAAAtA/8BS0iNuFGZA/s320/Parintele+Valerian.jpg (http://3.bp.blogspot.com/_0RHqL8jy1K8/S9Ig7GbyovI/AAAAAAAAAtA/8BS0iNuFGZA/s1600/Parintele+Valerian.jpg)
Motto: „Minunat este DUMNEZEU întru Sfinţii Lui, DUMNEZEUL lui Israel”.
Despre minunata mutare la cele veşnice a vrednicului de pomenire Ava Ghelasie Gheorghe, Ieromonahul de la Sfânta Mănăstire Frăsinei – Vâlcea – ind. 11 cuptor în 2 zile, orele 13, 21-22, la pomenirea Aşezării Veşmântului Născătoarei de DUMNEZEU în Vlaherne şi a Sf. Voieved Ştefan cel Mare.
Cum m-a făcut Ava Ghelasie să nu mai pot trăi fără de DUMNEZEU şi toţi Sfinţii Lui.
Sunt unul dintre cei care au trăit pe lângă Ava Ghelasie zi de zi. Nu pot spune că sunt ucenicul lui. De altfel, Ava Ghelasie şi spunea că el nu are ucenici. Era atât de smerit, încât nu se socotea a fi îndreptăţit să spună că are ucenici. Şi apoi câţi dintre cei care s-au împărtăşit din Harul său dat de bunul DUMNEZEU, au îndrăznit să-i urmeze întocmai Drumul Trăirii întru HRISTOS? Asceza Avei Ghelasie a fost aceea a Sfinţilor Părinţi egipteni, atoniţi, ruşi sau români. A fost aspra asceză a Sf. Ierarh Calinic de la Cernica, Sfântul pe care îl iubea şi îl chema în Rugăciunile sale neîncetat. Ava Ghelasie nu are decât f. f. puţini urmaşi în ale Ascezei sale. Nu există Asceză fără de Închinare. Fără de Rugăciune şi fără de Trăire în, cu şi pentru SFÂNTA TREIME. Nu te poţi socoti Avă fără o răstignire adevărată. Fără Sacrificiu desăvârşit în şi pentru HRISTOS. Ava are foarte puţini ucenici, dar are o mulţime de neputincioşi pe care îi duce în braţe spre Mântuire. Toate Darurile lui HRISTOS şi ale SFÂNTULUI DUH pe care le-a primit şi le-a înmulţit au fost folosite pentru acest lucru. Pentru a-i ajuta, tămădui şi înduhovnici pe cât mai mulţi. Cel mai mare Dar duhovnicesc pe care ţi-l făcea Ava Ghelasie era Iubirea. Iubirea pentru DUMNEZEU – SFÂNTA TREIME, pentru Maica Domnului şi pentru toţi Sfinţii Lui. Iubirea pentru aproapele tău pe care să-l percepi ca pe cel mai bun decât tine, Iubirea pentru cei aflaţi în nevoinţe şi neputinţe, Iubirea pentru întreaga creaţie a lui DUMNEZEU. Ava Ghelasie este Prinţul Iubirii Dumnezeieşti şi cunosc foarte puţini Sfinţi care să fi fost Stăpâniţi atât de cuprinzător de Iubirea faţă de aproapele cum a fost Stăpânit Ava Ghelasie. Deşi toţi Sfinţii sunt alimentaţi de Iubirea lui HRISTOS, luminaţi şi învredniciţi de această Iubire. Nu poţi fi Sfânt dacă nu laşi această Iubire să te stăpânească. Cea care între virtuţile omeneşti este prima. Iubirea pentru care DUMNEZEU a îngăduit Fiului Său Unic, Domnul nostru IISUS HRISTOS, să se răstignească. Să pătimească pentru Creaţia Sa. Să o re-aşeze în Locul său de cinste, la Rai. Cu trup! Cu acest trup otrăvit de crimele prea multe ale omenirii, de păcatele noastre ce au întunecat şi sufletul şi mintea omului, de catastrofala modalitate de hrănire. Cu toate acestea s-a luptat Ava Ghelasie, pentru noi, la Porunca lui HRISTOS. Ne-a primit lângă el, ne-a curăţit de cele rele cu Puterea lui DUMNEZEU, ne-a fixat în Sfânta Biserică a Neamului, şi s-a arătat pre sine atât cât am putut pricepe fiecare dintre noi. Unii mai mult, alţii mai puţin. Nu a impus nimic, nu a obligat pe nimeni la nimic. Ne-am trezit urmându-l după puteri, deşi pe toţi ne duce în braţele lui, după Poruncile şi cu Puterea lui DUMNEZEU. Ceea ce ne-a unit pe toţi a fost Simplitatea lui şi Iubirea faţă de toţi.
„- Tăticule, să nu urăşti pe nimeni şi să nu omori nimic, că toate sunt ale lui DUMNEZEU. Tu să te laşi omorât, dacă va fi nevoie, dar tu să nu ucizi nimic.
-Nici puricii, Ava? Nici ploşniţele?
-Dar ce, pe ăstea le-ai făcut tu, deşteptule?”
Nu pot gândi, scrie sau vorbi de Ava fără să plâng. Plecând, prea devreme, pentru mine, dar când bine a hotărât Domnul, Ava a lăsat un gol imens. Acesta este golul păcatelor mele. Plecând, a luat cu el „ceva” din mine. Acest „ceva” este taina mea şi a celui ce mi-a fost Povăţuitor. A mult controversatului Ieromonah Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei, Prinţul Iubirii Dumnezeieşti.
Sunt obligat de Credinţa mea în HRISTOS, obligat ca de obicei în deplină libertate, să depun în faţa Sfintei noastre Biserici ceea ce ştiu despre mutarea lui la Domnul. Aşa să îmi ajute Bunul DUMNEZEU.
În urmă cu patru ani, în primăvara anului 2000, aveam ascultare, slavă Ţie, Doamne, la Biserica de la Hotar (acolo unde, prin blestemul Sf. Ier. Calinic, este oprită tentaţia). Într-una din nopţi am avut un vis. Acesta: mă aflam exact în chilia în care stăteam când am auzit zgomot mare, ca de sirenele maşinii salvării. M-am ridicat şi am privit pe oberlicht. Drumul spre Biserică, în realitate, coboară spre sat, pierzându-se printre copacii pădurii. În vis, el era ca un drum prin deşert, fără copaci, fără nimic de jur-împrejur, venind de la orizont. Pe drum era o maşinărie ca a Salvării, doar că f. f. lucioasă, albă şi cu nenumărate lumini. Nu ştiu cum am înţeles imediat că veneau după Ava Ghelasie. La acea dată nu ştiam absolut nimic despre boala lui Ava. El stătea încă sus, la stupi, în Butoi, nu se mutase în Chilia din Cetate. Venea la Biserică, era foarte activ, părea de neclintit (relaţiile dintre noi, la acea dată).
M-am postat în mijlocul drumului în faţa maşinii, fiind hotărât să o opresc. Ceea ce s-a şi întâmplat. Am ocolit-o, încercând să văd vreo persoană, dar maşinăria părea condusă de o mână nevăzută. Atunci am început să mă rog de „acea” putere nevăzută să-l mai lase pe Ava, să nu îl ia aşa devreme. Am folosit chiar argumentul că nu m-a învăţat încă nimic, cum să îl ia?! M-am rugat pentru un răgaz de trei ani. Şi fără să aud nici o voce, am înţeles că rugăciunea mea a fost primită şi răgazul acesta este: trei ani. Repet, „visul” a avut loc în anul 2000. Nu cred în vise! De altfel nici nu am stăruit asupra lui, deşi mi-a rămas bine implantat în memorie după ce m-am trezit. Apoi a trecut perioada de timp a ascultării şi am urcat sus, la mănăstire. Atunci am aflat că Ava se mutase în chilie şi se dărâmau „cocioabele” lui Ghelasie. Pentru unii, pentru foarte mulţi, „cocioabele” acelea au însemnat locul din care au plecat spre mântuire. Nu suntem legaţi însă de cele trecătoare şi nici nu este bine să ne lăsăm cercetaţi de melancolii.
Ava Ghelasie s-a mutat în Chilia din stânga clopotniţei, între Filaret Monahul şi Fratele Gheorghe. Curând Fratele Gheorghe, un mare nevoitor şi trăitor în HRISTOS, în urma nevoinţelor se muta la Domnul, pe Care Îl rugăm să îl odihnească, pentru ascultarea sa deosebită, în rând cu toţi Sfinţii nevoitori. Fratele Gheorghe era din Iaşi, un meşter mozaicar deosebit de priceput (de altfel a lăsat multe „urme” greu de şters în Sfânta Mănăstire Frăsinei), care muncea după Porunca Domnului: „Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa, până seara” (Ps. 103, 24). Mare postitor, iar la privegherile de noapte, nelipsit fiind deşi muncea din greu, stătea drept, în picioare, nerezemat de nimic. Când obosea, se lăsa în genunchi. Aceea era „odihna” sa. Singura pe care şi-o permitea. A avut o chilie, de o sărăcie lucie, călugărească. Deşi doar frate de mânăstire, Fratele Gheorghe a fost în adevăr Călugăr. Roagă-te, Frate Gheorghe, lui DUMNEZEU şi pentru noi, neputincioşii!
În chilia de lângă el avea chilia Ava Ghelasie. Între nevoitorul Monah Filaret şi vrednicul de Pomenire Veşnică Frate Gheorghe. La foarte puţină vreme după mutarea Fratelui Gheorghe la Domnul, Ava mi-a spus să merg la Prea Cuviosul Părinte Stareţ şi să cer chilia celui mutat la cele Veşnice. Am refuzat prima dată, spunând că este mult prea devreme (două săptămâni). Mi-a cerut să fac Ascultare şi m-am conformat cu mare strângere de inimă. De altfel şi Prea Cuviosul mi-a spus cu ton de reproş: „Ai, bă, răbdare!”. Dar Ava Ghelasie ştia ce ştia! Aveam să-mi dau seama de acestea ceva mai târziu. Mult mai târziu, când înţelegeam că Moş-Ava Ghelasie se află pe Scara lui Ioan, la ultima treaptă.
A venit toamna anului 2000 cu necuprins de frumoasele înfăţişări ale strălucirii Frumuseţii Feţei lui DUMNEZEU dimprejurul Frăsineiului. Cum trebuie să fie Raiul dacă Domnul îngăduie să vedem aşa ceva?! Dă, Stăpâne Preabun, tuturor iertare şi Mântuire!
Odată cu toamna, Ava mi-a cerut să-i fac focul. Vedeam doar că stă cu geamul deschis permanent. Altceva încă nu observasem. Ava părea de neclintit.
A face focul în chilia lui Ava Ghelasie era nevoinţă, pentru că acea mititică încăpere cuprindea parcă universul întreg. Părintele o înzestrase cu de toate, începând cu nişte Sfinte Icoane mari ca pentru o biserică, dar care se găseau aici într-o deplină armonie cu un „fotoliu” (un scaun dezafectat dintr-o maşină), un dulap în care nu se prea putea umbla şi rafturi. Cu timpul a mai adăugat şi alte rafturi pentru multele „buruieni” ce le usca cu ajutorul nostru, băgându-le apoi în sticle de plastic mari de 1 l sau de 2 l. În „văgăuna” aceea găseai cărţi, plante, pâine uscată şi pâine pustnicească, soiuri nenumărate de seminţe, rădăcini, hârtii, cărţi, pungi, strecurători şi vase, farfurii şi beţe, şoareci, gângănii şi oameni toate în căutarea lui DUMNEZEU, călăuzite toate de Sufletul fără de hotare în Iubire al lui Ava. Dar ceea ce se afla în chilie era PACEA Dumnezeiască la care alergam toţi.
Am înţeles lucrul acesta? Cu puţin înainte ca Ieromonahul Iubirii Dumnezeieşti să plece, în sfârşit la odihnă. Până atunci însă au fost, aşa mi se păreau mie leneşului, cârcotaşului, mnepriceputului, neascultătorului, grabnic judecătorului, nemilosului, ani de calvar. Să-i faci focul lui Ava însemna să te lupţi cu păcatele tale! Să le aduni şi să arzi!
Intrarea spre sobă se sfârşea cu un labirint în care trebuia să te strecori, ca dromaderul prin urechea acului, cu braţul plin de lemne. Să te apleci cu capul în jos, foarte atent să nu dărâmi raftul din stânga, raftul din dreapta, să nu dai cu capul în scara din faţă (care ducea în „apartamentele de sus”), să nu răstorni cine ştie ce alte cutii şi cutiuţe ivite în chip neaşteptat prin chilie. Cursa de 2000 m cu obstacole este o jucărie. Până la sobă, răbdărica mea zbura odată cu vrăbiile de pe geam care trebuiau şi ele hrănite, surmontând alte nenumărate obstacole pentru a ajunge la fereastra care parcă se depărta de tine, atunci când doreai să pui mălaiul în văscioarele cocoţate pe laţii ferestrei. Totul era făcut să te umple de o mânie greu de stăpânit. Şi tocmai atunci, Ava cu un glas egal, imparţial şi (mi se părea chiar) batjocoritor îmi spunea:
„ - Ai crăci! Ai crăci! Agăţi, dărâmi totul pe unde treci. Tu nu poţi să treci ca omul să aprinzi focul?!”
Câte vorbe ticăloase nu mi-au puroiat creierii! Şi sunt sigur că Ava le afla pe toate. Le ştia, le provoca pentru a mă putea tămădui. O rană infectată o cureţi mereu, îi pui alifie tămăduitoare, ulei sfinţit, o legi bine şi o închini. Vin şi Rugăciunile la timpul lor.
Aşa făcea, Ava Ghelasie, Chipul Iubirii Dreptei Credinţe. Aşa ne făcea la toţi. La toţi, în egală măsură, necăutând la Păcatele noastre!
În chilia lui, eram ca turbat, orice îi spuneam, orice mi se întâmpla, vinovat eram numai eu. „Ai crăci, fiule”. Mărturisesc cu umilinţă că uneori îmi venea să-l lovesc. Nu mă gândeam că este bolnav. Nu m-am gândit decât după 2002. La începutul lui 2003, am realizat, uluit, consternat şi oarecum mânios că Ava este bolnav. Că este foarte bolnav. Că Ava ar putea...
Dar nu, asta nu se putea întâmpla! Ava nu putea muri! Dragostea nu moare niciodată!
Şi totuşi, Chemarea a venit! A fost anunţată? Nu ştiu, dar nu a fost surprinzătoare pentru el. Smerit cum era, a ascuns cât a putut de bine lucrul acesta.
Nu ştiu nici acum ce anume boli au fost la mijloc. Ava a înţepenit treptat treptat. La sfârşit doar mâinile, piciorul drept şi capul îşi mai putea mişca. Uneori ne spunea că are ameţeli cumplite. Dar să se plângă niciodată. NICIODATĂ nu l-am auzit văitându-se de dureri. Şi mi se spune că la cancerul de oase sunt dureri peste fire. Se pare că a fost bolnav şi de aşa ceva. DUMNEZEU l-a înzestrat cu o Capacitate de a răbda chinurile proprie Mucenicilor.
„- Fiule, să ţii minte! La sfârşit, în Sfintele Mănăstiri, nu vor mai fi călugări. Călugării vor fi în lume. Se vor ascunde în pustia lumii. Îi va acoperi DUMNEZEU. În Sfintele Mănăstiri vor rămâne doar Mucenicii. Să ţii minte!”.
Ava a fost unul dintre ei. Mucenic. Cuvios şi Mucenic.
Eram în Săptămâna Luminată, cocoţat pe un taburet puţin mai mare decât cutia de chibrituri şi uscam pe sobă buruieni tămăduitoare sau hrănitoare. Nu mai ţin minte. Eram cu spatele spre Ava când l-am auzit spunând, cu un glas înmuiat, parcă plângăcios:
„-Nu e bine aşa. Nu e bine. Ce să facă Părinţii mai întâi: să prăznuiască Sfânta Treime sau să mă îngroape? Nu e bine”.
În timp ce vorbea am crezut că mie mi se adresează sau că a intrat cineva în chilie. M-am întors uşurel, doar cu capul, să văd cu cine vorbeşte şi am îngheţat pentru că mi-am dat seama că nu vorbea cu noi. Că vorbea cu „altcineva”, pe care eu nu-l vedeam, nu-l auzeam, nu-l percepeam. M-am întors fulgerător la lucrul meu încercând să mă pierd printre buruienile puse la uscat. Dar de ţinut am ţinut minte.
Încă un lucru sesizat de toţi. La Ava intrai cu o stare nefirească (liniştea şi pacea, împăcarea şi gândul la Domnul sunt stările fireşti în care trebuie să se afle Creştin- Ortodoxul) şi ieşeai în Pace. Liniştit. Împăcat. Totdeauna! Şi toţi au trăit aceeaşi stare. La el intrau mireni simpli sau mari intelectuali, monahi, preoţi, înalte feţe bisericeşti. Toţi căutau acelaşi lucru: PACEA, ECHILIBRUL şi ÎNŢELEGEREA peste fire a vieţii noastre. Căutau cele pierdute.
„-Fiule, să nu te contrazici cu nimeni, niciodată! Şi să nu te alarmezi!”.
Ava Ghelasie avea o Rugăciune deosebit de puternică. Adică repede ascultată de Domnul. Şi este iubit de Maica Domnului. Vai de cel care ieşea din ascultarea lui Ava sau încerca să-l doboare. Am fost martor la câteva întâmplări care ar da de gândit chiar şi unui ateu. Multă lume alerga la Ava pentru a căuta ocrotirea Domnului. Şi o aflau imediat! Cine rămânea însă să plătească zapisul diavolului? Pe Crucea lui Ava Ghelasie se aşezau necontenit, ca stolurile de ciori, noi şi noi păcate ale noastre. Aceste păcate l-au doborât. Ava Ghelasie ştia că noi nu vrem să suferim pentru greşalele şi păcatele noastre. Că refuzăm focul curăţirii. Şi-l lua asupra lui. Pentru aceasta a fost atât de iubit şi luat înainte de vreme, spunem noi, de parcă ar şti cineva, în afara lui DUMNEZEU, vârsta omului.
Dar să mă întorc la mutarea Părintelui Ghelasie Gheorghe de la Sf. Mânăstire Frăsinei.
La privegherea de la Pogorârea Sf. Duh, Avei i s-a făcut foarte rău. Atunci mi-am adus aminte de Conversaţia din Săptămâna Luminată. Am intrat la Proscomidiar şi i-am anunţat pe Părinţii ce se aflau acolo. Eu credeam că Mutarea se va întâmpla în acea noapte. Dar n-a fost să fie aşa. Amânarea pe care a cerut-o, a şi obţinut-o. Eu cred că a cerut o amânare tot pentru noi. Nu eram noi gata de plecarea lui! Şi el ştia şi ne iubea ca pe nişte neputincioşi. Îl durea inima văzându-mă prost şi neştiutor, pradă tuturor pericolelor prin care îţi poţi pierde Mântuirea.
„-Fiule, ai grijă să nu mă faci de râs!” – sunt cuvinte care mă însoţesc permanent. A-l face de râs, însemna să nu fii vrednic de numele de călugăr, de locul acesta Sfânt şi plin de Darurile lui DUMNEZEU, de ceilalţi Părinţi care Slujesc în Sfântul Altar, de numele de CREŞTIN-ORTODOX!
Mutarea lui Ava am descris-o parţial în primul volum de mărturii. Ea este Taină şi Taină trebuie să rămână până când va veni momentul (dacă va veni) să o Mărturisim.
Ava al meu, însoţeşte-mă cu Rugăciunile tale până când voi putea Mărturisi Domnului faţă către Faţă. Ajută-mă, să merit Iubirea lui DUMNEZEU, JERTFA FIULUI şi Pogorârea SFÂNTULUI DUH. Ajută-mă să-mi redobândesc Chipul de creaţie desăvârşit.
„-Ava! Nu mai pot! Îmi vine să-i lovesc pe toţi! Vin aici şi răstoarnă în Gura asta de Rai toate lăturile lor. Şi vin tot mai mulţi şi mai mulţi. Nu mai am timp de ale mele!
-Fiule, fii Tătic! Nu mă face de râs. Eşti şi tu pus acolo spre mâncare. Oferă cu drag. Tatăl Ceresc permanent oferă. Ca pomelnicar trebuie să-i iubeşti pe toţi ca pe copiii tăi. Nu-ţi închipui că eşti altceva decât un simplu pomelnicar. Dar, fii Tătic!”
În perioada când Avva Ghelasie avea Slujirea de Bucătar, se întâmpla să vină la Mănăstire anumiţi oameni dintre oficialităţi. Unii considerau că aceştia ar putea fi trataţi preferenţial, nerespectând Rânduielile de Post ale Mănăstirii. Aceasta pentru a nu-i supăra pe oaspeţi şi a face pe placul lor. Avva Ghelasie însă, dădea la o parte toate mâncărurile care nu erau de Post şi le pregătea el însuşi de Mâncare. Făcea însă mâncarea (secret culinar!) cu Rugăciune. Gătea de exemplu fasole bătută, cu usturoi. Însă cei care mâncau această Mâncare Simplă nu numai că nu se sminteau, fiind obişnuiţi cu mâncăruri grase, picante, rafinate, ci mai şi cereau, şi exclamau: „Bă, Gheorghiţă, bă, n-am mai mâncat aşa fasole bătută de la mama acasă. E nemaipomenită, bă, Gheorghiţă, ia mai pune aicea!” Oficialii se simţeau foarte bine şi erau mulţumiţi, chiar încântaţi, pentru că prin Rugăciune Dumnezeu lucra şi mâncarea primea astfel un gust neaşteptat, un Gust de fapt Duhovnicesc. Aşa era Credinţa Avvei, că alegând Calea Simplităţii, tot ceea ce făcea primea de la Dumnezeu un Ceva în plus, care Sătura şi Odihnea şi Mulţumea Sufletele pe care le avea în grijă. Se întâmpla că până şi firile mai aspre Uitau de asprimea lor pe lângă Părintele, căci Avva deschidea Calea spre Celălalt cu Rugăciunea.
Despre Mâncarea simplă, şi mai puţin fiartă, Avva zicea: „Lasă, mă, tăticule, poate nu are un gust aşa cum se aşteaptă unii, dar e bună la Sănătate”. Şi nu se referea numai la cea Fizică, ci şi la cea Duhovnicească, la eliberarea de gustul lumii, care stimulează pofta şi dependenţa pătimaşă, şi la aflarea Gustului Duhovnicesc, Aromei Nevoinţelor Ascetice celor spre Viaţă.
În 1996 am alcătuit un „Sinaxar al Rugăciunilor”. Este o lucrare amplă şi cere multă pricepere duhovnicească, pe care nu o am. Eram în lume şi nu aveam cui să-i cer părerea. Atunci am alergat la Arhim. Sofian Boghiu, binecuvântate să-i fie amintirea şi numele în veci. A citit tot. Toată lucrarea şi mi-a şi atras atenţia că s-a străduit să o citească pe toată. Ca şi când mi-ar fi cunoscut lenea şi nesimţirea de care sunt bolnav. Atunci am îndrăznit a-l întreba dacă să-l iau de Duhovnic pe Ava Ghelasie, pentru că se zvoneau multe lucruri neplăcute despre el şi nu ştiam ce să fac. A fost neplăcut surprins de întrebarea mea şi mi se pare că şi puţin iritat. Mi-a spus că Părintele Ghelasie de la Frăsinei are o lucrare originală, care poate fi mai greu înţeleasă, dar că este un Ieromonah înzestrat cu toate Sfintele Calităţi ale Ieromonahilor. Dacă să-l am sau nu de Duhovnic nu mi-o spune el, dar Ava Ghelasie este un Duhovnic al Bisericii Ortodoxe Române şi nu are nimeni dreptul să-l judece sau să se îndoiască de Hirotonia lui. Cuvintele şi atitudinea Părintelui Sofian Boghiu mi-au adus multă linişte şi mi-au consolidat convingerea că ceea ce mi-a binecuvântat regretatul Părinte Paul Mărăcine este şi Alegerea Domnului. Astfel că m-am apropiat şi mai mult de Ava.
Aş dori şi îi rog pe toţi care au pricepere duhovnoicească şi au trăit ca „ucenici” ai lui Ava, care au şi timp ceva mai mult să se aplece cu smerită îndrăzneală asupra celor rămase de la Ava Ghelasie Gheorghe de la Sf. Mânăstire Frăsinei, Cuviosul Iconar al Iubirii Dumnezeieşti.
Binecuvintează, CUVIOASE PĂRINTE!
Monahul Valerian Dragoş,
Cel mai mic dintre monahi.
„SUS SĂ AVEM INIMILE!”
Ind. 13
4. 10. 2004
La pomenirea Sf. Sfinţit Mc. Ierotei, Ep. Athenei
şi a Sf. Mc. Domnina, Audact şi Calistena.
Alcătuit la Sf. Mânăstire Frăsinei.
(cf. articolului "Scurtă şi incompletă mărturie a monahului Valerian", din volumul "Ghelasie Isihastul, Iubitorul de Dumnnezeu, ed. Platytera, 2004, pp. 49-58)
http://ghelasiegheorghe.blogspot.dk/2010/04/din-cuvintele-monahului-valerian-despre.html
Ierom. Ghelasie Gheorghe: "Avva şi Ucenicul"
http://2.bp.blogspot.com/_0RHqL8jy1K8/S9lMY_fjgeI/AAAAAAAAAyQ/TY0S9c9H0Eo/s320/Ava_Arsenie_Praja.JPG (http://2.bp.blogspot.com/_0RHqL8jy1K8/S9lMY_fjgeI/AAAAAAAAAyQ/TY0S9c9H0Eo/s1600/Ava_Arsenie_Praja.JPG)
I
Consemnez în câteva amintiri, momente de Ucenicie pe care şi eu le-am avut faţă de Avva-Duhovnicul meu.
Avva Pustnicul, cum îi ziceam eu, era simplu, dar cu o pătrundere Duhovnicească şi chiar obişnuită, deosebit de mare. Se uita doar la tine şi te „citea” până în străfunduri.
Eu mai ştiam din Patericul Egiptean, din Vieţile Sfinţilor, mai ştiam câte ceva despre Duhovnicie şi Ucenicie şi căutam să găsesc aceste „modele” şi între mine şi Avva Pustnicul. Dar Avva Pustnicul m-a luat direct în specificul său. Mi-am dat seama că Practica este PESTE cele teoretice şi dacă nu ştii să vezi acest „PESTE”, te poticneşti şi chiar faci contraziceri între teorie şi practică.
Mi-am dat seama, că de la Duhovnicul Avva trebuie mai mult să descoperi tu din cele ce „face el” ca PRACTICĂ de TAINĂ.
Se ştie că au fost „Duhovnici Mari”, care au vorbit şi şi-au arătat Viaţa foarte puţin, dar prin faptul că au avut câte un „Ucenic tot aşa de Mare”, li s-a DESCOPERIT TAINA Duhovnicească pe care au URMAT-O, şi aşa s-au evidenţiat reciproc.
Mulţi se plâng că nu mai găsesc Duhovnici Mari şi Duhovnicii se plâng că nu mai găsesc „Ucenici Mari”... şi iată criza Practicii Duhovniceşti.
Cine va reuşi să „depăşească” şi această „Criză Duhovnicească” va reuşi să REDESCOPERE şi o PRACTICĂ de TAINĂ, PESTE toate lipsurile şi piedicile.
Sunt Duhovnici care se silesc să „aprindă” FOCUL Duhovnicesc în Ucenici, şi cu greu reuşesc.
Să fii tu însă însuţi ca Ucenic, un „ÎNFOCAT” Duhovniceşte este ideal.
Trebuie înţeles, că cel mai important este să fie „Ucenici Mari şi ÎNFOCAŢI”, că aceştia Descoperă şi menţin şi pe Duhovnicii Mari şi totodată se fac „Urmaşi şi Continuatori”.
Unde lipsesc Duhovnicii Buni, înseamnă că lipsesc de fapt „Ucenicii Buni”, capabili de Duhovnicie.
Sunt Ucenici din Curiozitate trecătoare; sau care, când văd anumite greutăţi, „renunţă”, sau sunt într-o fluctuaţie de renunţare şi reveniri; mai puţin sau deloc Ucenici ÎNFOCAŢI, ce nu se împiedică de nimic şi caută fără încetare „GĂSIREA Duhovnicească”.
Această GĂSIRE Duhovnicească nu ţi-o poate da nici un Duhovnic, cât de mare ar fi, ci trebuie s-o câştigi tu direct şi Personal. Şi aşa Vei putea fi şi tu un Urmaş al TAINEI Duhovniceşti.
Fac aceste remarci, că de abia acum, după zeci de Ani de „Ucenicie şi Căutare”, am înţeles ce este „Adevărata UCENICIE”. Este o „Mare” ARTĂ de TAINĂ, ce te dovedeşte dacă ai „talent” sau nu, sau eşti un mâzgălitor şi un fals „cântăreţ”.
De aceea, majoritatea se feresc să vorbească despre această „PRACTICĂ de UCENICIE”, că mulţi o vor „batjocori” mai mult, decât o vor primi.
Avva Pustnicul chiar din prima zi m-a avertizat:
- Poţi sta pe lângă mine, dar nu te consider ca Ucenic. A fi Ucenic înseamnă să te LEGI tu de mine şi eu de tine şi aşa să ducem JUGUL CRUCII Duhovniceşti.
Este greu să ne „POTRIVIM”. Aşa, te rog, nu-mi strica „Liniştea” cu această „Obligaţie” în plus. Dacă tu ca Ucenic te vei „LEGA” de mine, fără ca eu să mă LEG de tine, treaba ta. Dacă eşti capabil să mă URMEZI fără ca eu să-ţi cer, fără ca eu să-ţi spun prea multe, este treaba ta să te faci „Ucenic”. La urmă de tot, se va vedea dacă şi eu te „PRIMESC”, şi te ÎNFIEZ ca Ucenic. Să vedem ce „FOC de Ucenic” ai.
Avva Pustnicul era deja dezamăgit de mulţi care au încercat să-i fie Ucenici, care i-au adus multe necazuri şi greutăţi. Unii au încercat să fie Ucenici cu diferite interese materiale, alţii crezând că vor primi „Vindecări miraculoase”, alţii ispititori şi chiar vrăjmaşi.
II
Îmi spunea Avva Pustnicul:
- Fiule, să nu admiţi pe lângă tine Ucenic supărăcios, gâlcevitor, viclean şi pătimaş.
Aşa mă punea tocmai la aceste probe. Când vroiam să vorbesc, mă respingea chiar brutal şi mă refuza să mă vadă câteva zile. Ca un făcut, când aveam nevoie de mâncare, eram necăjit şi luptat şi aş fi putut fi ajutat, tocmai atunci mă respingea.
La început am fost surprins şi nedumerit, apoi am căzut în bănuiala de răutate, că vrea să scape de mine şi cu adevărat să mă alunge. O mânie şi o supărare nemaipomenită răbufnea în mine, de îmi venea să mă răzbun, să-l bat chiar. Mă luptam totuşi cu gândul „dacă mă încearcă de răbdare şi să vadă dacă sunt supărăcios”.
- Fiule, îmi mai zicea Avva, Ucenicul Supărăcios este ca o „muiere blestemată”... Fii atent, eu sunt călugăr şi nu am voie să am pe lângă mine „chipuri muiereşti”. Dacă te Superi ca o muiere, să dispari din faţa mea, că şi eu te alung ca pe un „drac blestemat”.
Cel mofturos şi Supărăcios să nu fie făcut călugăr şi să fie scos din Mănăstire. Să nu ai milă de Cel Supărăcios ca de un Şarpe otrăvitor, pe care trebuie să-l alungi. Este prima condiţie şi baza Vieţii Duhovniceşti: să domini Supărarea şi mofturile ca de muiere. Te tulburi pe moment ca om, dar trebuie să-ţi domini Supărarea şi mai ales ţinerea Supărării. Eu de copil am primit lecţii aspre în acest sens. Eu eram foarte mânios şi Supărăcios, dar Mama m-a bătut, m-a lecuit de acestea... Eu mă supăram aproape permanent, de nu mai ştia nimeni cum să se poarte cu mine... mi se părea că toţi mă desconsideră, că nu mă iubesc, că Mama ţine mai mult la sora mea... şi multe altele, nenumărate... Mama, cum mă vedea supărat şi mânios, îmi trăsnea o bătaie zdravănă, care şi mai mult mă mânia şi mă supăra. Şi Mama mă închidea în beci, unde mă ţinea nemâncat şi în frig.
- Femeie, îl omori, îi zicea Tata.
- Mai bine să moară, răspundea ea, decât să fie „muiere cu barbă, mai târziu”.
Seara venea să mă scoată din beci.
-Drăcuşorule, te-ai făcut iarăşi Îngeraş?.
Aceste Cuvinte m-au luminat dintr-o dată... era clar... dracul din mine trebuia să-l fac Înger, obligatoriu. Supărarea şi mânia erau „dracul din mine”... toţi îl avem, dar trebuie să-l facem Înger... Aşa că, de atunci mă sileam să fac aceasta şi mi-a prins bine. Acum vreo câţiva ani am avut un zis Ucenic la fel, foarte slab de caracter şi repede se supăra... Am încercat să-l ajut, să-l povăţuiesc, dar el nu se silea deloc să-şi facă „dracul din el iarăşi Înger”... Un altul în schimb, repede se mânia, se supăra, dar peste câteva minute îi trecea, cerea IERTARE şi uita Supărarea...
- Dar, Avva, poate pe drept mă supăr?
- Fiule, să treci şi PESTE DREPTATE, este Puterea de a învinge supărarea, să fii „DEASUPRA” a Toate, şi atunci ierţi orice, înduri orice, primeşti loviturile chiar de la cel de aproape. Să te „RIDICI DEASUPRA a Toate” permanent. Duhovnicii au mari probleme mai ales cu Uceniţele-Femeile, ce au Însăşi Caracterul Supărăcios şi mofturos. Pe cele ce se Supără să le alungi imediat, ca pe nişte „draci”, fără milă. Dacă revin smerite şi hotărâte să nu se mai supere, le reprimeşti... şi doar aşa le formezi ca Adevărate Uceniţe.
Fiule, încă un fapt de mare importanţă: să nu se creadă şi nici să se aibă falsa pretenţie, ca Duhovnicul să IUBEASCĂ pe Ucenici şi la fel Ucenicii să IUBEASCĂ pe Duhovnicul-Avva. Aici apar cele mai groaznice nenorociri, între Ucenici şi Duhovnic.
Ucenicul trebuie să vadă în Avva-Duhovnic o posibilitate de „Salvare şi mântuire”, ca şi un „Doctor împotriva morţii”. Aşa, Ucenicul nu trebuie să aibă „pretenţii”, ci să „primească” întru totul cele „date de Duhovnic”.
Duhovnicul trebuie să fie „neutru” şi egal faţă de toţi, şi Ucenicii apoi se ALEG, care se vor ATAŞA de Duhovnic şi care îl vor ASCULTA şi îl vor URMA.
Până nu se trece prin această treaptă a unei ALEGERI stricte, nu se poate trece la a doua Treaptă, care este CINSTIREA Duhovnicească, prin care Ucenicul începe să SFINŢEASCĂ ASCULTAREA şi IMITAREA Duhovnicului.
În prima treaptă, se primeşte de la Duhovnic sfaturi şi porunci-canoane, stricte, ca nişte „LEGI”, indiferent de Ucenic şi Duhovnic. În a doua treaptă, „LEGILE” mai primesc HARUL-LUMINA de DINCOLO, ce dă o Sacralitate DUMNEZEIASCĂ Duhovnicului.
În prima treaptă, Ucenicul vede pe Duhovnic ca pe un „LEGIST” ce produce tocmai acele răbufniri de supărări şi respingeri.
Ucenicul ar vrea ca de la început, Duhovnicul să-i fie ca un IUBITOR Părinte... Atenţie! Este o mare greşeală şi din partea Ucenicului şi din partea Duhovnicului.
În prima treaptă, trebuie să se treacă strict prin „FOCUL LEGII”, fără nici o altă adăugire. Duhovnicul este LEGEA Sfântă pe care nu o poate călca nici el, nici Ucenicul. Cine nu PRIMEŞTE LEGEA întru totul, nu poate deveni niciodată un adevărat Ucenic.
În această Treaptă, Duhovnicul este adesea considerat rău, neînţelegător şi batjocorit ca lipsit de Duhovnicie. Aici se ALEG Ucenicii adevăraţi, care chiar de se mai supără, încep să înţeleagă şi să prefacă „dracul din el, în Înger”.
Această Supraminune este prima treaptă a Uceniciei. Diavolul nu se mai face Înger, că nu vrea, dar tocmai aici este marea Taină, că tu ca Om nu mai vrei să fii ca diavolul, ci Vrei să fii ASCULTĂTOR ca un Înger, VREI să fii ca un Înger, şi aşa tu ca Om poţi face acest imposibil, poţi face acest imposibil ca să „VREI PESTE refuzul drăcesc”. Această luptă cu propria „VRERE” este prima Treaptă.
În prima Treaptă, Ucenicul trebuie să fie „ROBUL LEGII”, în care Ucenicul ca şi Robul nu are nici un drept, care poate fi bătut, batjocorit şi chiar vândut. Robul nu are nici un Cuvânt în faţa STĂPÂNULUI-Duhovnicului.
Robul este Omul–animal, care suportă pe STĂPÂNUL său fără supărare şi revoltă.
Ucenicul care va reuşi să fie un astfel de ROB-Duhovnicesc, va putea trece la Treapta a doua, a HARULUI.
Îmi spunea Avva Pustnicul, că la prima Treaptă, cu Femeile este mai complicat. Femeia se „PREFACE” Roaba LEGII, pentru „Satisfacerea ascunsă” a ei, şi când va vedea că nu ajunge la aceasta, răbufneşte cu furii şi supărări drăceşti, greu de corectat. Supărarea Femeii este mai „drăcească” decât a Bărbatului, că „NU VREA” să PREFACĂ pe „dracul din ea în ÎNGER”. Femeia amestecă Duhovnicescul cu propriile ei „Satisfacţii şi Insatisfacţii ascunse” şi cu mare greutate se poate interveni. Dar, Duhovnicul să nu LASE LEGEA, şi Ucenicele astfel se ALEG, care pot DEVENI Ucenice sau nu. „Mila drăcească feministă” de a lăsa LEGEA, este cea mai mare greşeală a Duhovnicului. Mulţi Duhovnici cad ei înşişi „Robi ai milei drăceşti feministe”.
În prima Treaptă, Duhovnicul este CRUCE şi RĂSTIGNIRE pentru a ÎNVIA apoi în HAR - treapta a doua.
În treapta întâi, Duhovnicul este cu bâta, cu sabia în mână. Ucenicul îl vede pe Duhovnic „LEGISTUL”, HOTARUL, peste care nu poate trece.
ÎNVIEREA în HAR din Treapta a Doua este „DESFACEREA LEGII în HAR”, în care LEGEA - HOTARUL Duhovnicesc se TRANSFIGUREAZĂ şi se DESCHIDE ca o UŞĂ de Taină spre Lumea DE DINCOLO.
LEGEA-Canonul Duhovnicul nu mai este ceva „închis”, ci se DESCHIDE şi aşa se PRIMEŞTE de Ucenic cu o BUCURIE de Taină, şi aşa „îndrăcirea din tine se preface în Înger”.
Duhovnicul el însuşi este văzut ca un ÎNGER al DOMNULUI, chiar dacă Poartă SABIA. Şi aşa O CINSTIRE SFÂNTĂ se trezeşte în Ucenic şi o ATENŢIE Duhovnicească în Duhovnic.
Atenţie! Aici pot apare „dulcegăriile feministe zis duhovniceşti”, nenorocirea căderii multora.
Mulţi zişi Ucenici cred că „CINSTESC pe Duhovnic cu tot felul de „atenţii înşelătoare”. Atenţie! Duhovnicul să fie „aspru” cu „darurile” de la zişii Ucenici, şi pe cât posibil să le refuze. Unii vor să „cumpere şi să domine” pe Duhovnic cu astfel de „daruri”. Femeile încearcă în acest sens tot mai mult.
Duhovnicul trebuie să „Primească”, dar să „ardă” totul în faţa Ucenicilor respectivi.
Un Duhovnic avea obiceiul ca tot ce aduceau în „Dar” Ucenicii, împărţea imediat în jumătate şi Binecuvânta şi îl da înapoi, ca Ucenicii să se SFINŢEASCĂ, iar restul îl da altora şi el oprea foarte puţin.
Ucenicii să ştie că Duhovnicul nu poate fi „cumpărat” cu „darurile” lor.
Treapta a Treia este cea mai ÎNALTĂ, a Ucenicului cu adevărat, când HARUL LEGII se face şi IUBIRE de FIU şi de PĂRINTE.
Au fost şi Sfinţi, care nu au avut Ucenici care să URCE la această TREAPTĂ. Complexul Duhovnicesc implică şi „Sfătuiri ample”, dar Treptele dintre Ucenic şi Duhovnic trebuie respectate.
III
N-am să uit prima mea „confruntare” cu Avva Pustnicul.
Trecuse mai mult de o Lună de zile. Eu stam într-o colibă nu departe de a Pustnicului. Avva Pustnicul se ferea să-i văd eu „nevoinţele Duhovniceşti”, de aceea, el sta retras. Pe zişii Ucenici îi primea din când în când.
- Fiule, Duhovnicul niciodată nu trebuie să stea în aceeaşi încăpere cu Ucenicul. Şi Duhovnicul este încă Om, are chiar unele neputinţe ce pot „sminti-deruta” pe Ucenic. Apoi Ucenicul nu trebuie să vadă de la început „nevoinţele” Duhovnicului, ci după ce trece prin Treptele Uceniciei, mai înainte menţionate.
Ucenicul „Cere” INTRAREA la Duhovnic şi Duhovnicul după „Înţelepciunea” sa, îl va PRIMI şi îl va Povăţui.
Ucenicul trebuie să fie acel „rob Duhovnicesc”, ca să câştige „HARUL Uceniciei”.
Ucenicul în schimb să întrebe de are nevoie de ceva ca lucrări exterioare. Şi eu tăiam lemne, i le aduceam lângă uşă, îi duceam Apă şi îi făceam mici servicii.
Eu însă ardeam de dorinţa să-i stau în preajmă, să stau ca Maria la Picioarele lui, nu să slujesc ca Marta.
Avva mă „refuza”, mă lăsa să mă zbat, ca prin aceasta să mi se „rupă lanţurile drăceşti din mine”.
Într-o zi, după lupte aprige cu tot felul de gânduri, m-am dus la Avva, să mă „întărească”. Mă plictisisem şi parcă doream să plec din nou în lume.
Ca un făcut, nu m-a primit. Mai „aşteaptă” a fost tot răspunsul său, fără să-mi deschidă Uşa.
Dintr-o dată m-am înfuriat, am tras un picior în Uşă de s-a crăpat, şi supărat m-am reîntors la colibă. Începuse şi o ploaie torenţială, ce m-a udat zdravăn.
Fierbeam de Supărare şi mânie. Nu puteam înţelege această „Duhovnicie de armată”, sau cum o judecam eu în furia mea, ca pe o „duhovnicie răutăcioasă”... Oare de ce ni se pare că Duhovnicii sunt răutăcioşi, că fac pe Sfinţii şi ei sunt nişte „falşi duhovniceşte”?... Aşa şi mai multe şi mai rele îmi treceau prin cap.
Îmi venea să plâng, dar mi-aduceam aminte să nu fiu „muiere cu barbă”. Nu mă mai puteam Ruga. Mâncam ca un apucat şi pofte nemaipomenite de mâncare şi de desfrâu se răscoleau în mine.
Am făcut şi eu pe Supărăciosul şi o Săptămână de zile nu m-am mai dus la Avva. Îl uram de moarte.
Îmi sunau în urechi Cuvintele Pustnicului: „mai AŞTEAPTĂ”.
Spumegam de furie... cât să mai AŞTEPT?... Duhovnicii aceştia au pierdut noţiunea timpului... Nu, nu, de o mie de ori nu, fără această insuportabilă AŞTEPTARE...
În această zbatere am început să „pricep” câte ceva. Vasăzică, Ucenicia este în primul rând „AŞTEPTARE de robie Duhovnicească”. Cât să AŞTEPT? Vasăzică, până se va preface „îndrăcirea din mine în Înger” – trebuie să AŞTEPT.
Eu doream ca repede să PRIMESC toate TAINELE Duhovniceşti, dar atenţie, nu se dau „Mărgăritarele porcilor”.
Şi unii Duhovnici fac greşeala de „aglomerează” pe Ucenici cu zise „Înduhovniciri”, care mai mult strică şi niciodată nu le „formează” un chip adevărat de Ucenici. Copilul nu poate fi dintr-o dată Bărbat, până nu Creşte. Ucenicul trebuie să Crească.
Aşa am început să mă calmez. M-am dus la Avva smerit ca un „căţeluş flămând şi supus”.
- N-ai murit, Fiule?, au fost cuvintele Pustnicului.
- Iartă-mă Avva!, atât am putut şi eu răspunde.
- Vezi că mâine este Ziua când trebuie să te Spovedeşti, a mai adăugat el.
Ah! Şi Spovedania mă răscolea cu furii. Mă luptau gândurile rele, patimile tinereşti şi tot felul de aiureli drăceşti... Eu doream ca Avva la Spovedanie să mă „scape” dintr-o dată de acestea. Avva, calm, îmi zicea: AŞTEAPTĂ cu Răbdare!
- Cât să mai AŞTEPT, că nu mai pot... Crăp...
– Asta şi trebuie, să „CRĂPI”, şi aşa ţi se va DESCHIDE Fiinţa ta, ca să pătrundă HARUL DOMNULUI IISUS HRISTOS.
- Sunt un mizerabil, un pătimaş ascuns, un îndrăcit acoperit... fă ceva cu mine....
- Tu trebuie să faci, nu eu, îmi răspundea Avva.
- Ce să fac?
- De câte ori să-ţi repet... AŞTEAPTĂ cu Răbdare. Copilul face pe el, miroase şi încet-încet se schimbă... Ucenicul este ca un Copil-puturos, care trebuie să devină tot mai conştient de murdăria lui şi aşa Creşte.
- Cum să mă Curăţ?
- Cu POST şi cu RUGĂCIUNE!
- Ah! Încă o răscolire de furie şi supărare...
În Pustie unde stam cu Avva Pustnicul nu aveam de mâncare decât Grâu şi Porumb, din care făceam zisa „PÂINE Pustnicească”, făină cu puţină Apă şi Coca tare făcută ca un pesmet de un centimetru grosime, ce îl uscam la aer liber.
Zdrobeam zilnic o măsură de un Pumn de Grâu şi Puţin Porumb, că altfel Coca după uscare devine foarte tare, Porumbul dându-i o Sfărâmiciune.
Mai aveam nişte poame de Mure, zmeură, măceşe şi câteva pere pădureţe. Mai aveam şi nişte Oţet din aceste Poame.
Eu, cel învăţat cu mâncări grase, drese, prăjite şi diverse, acum eram silit să mănânc o „Cocă fără gust”... La început nu prea am băgat în seamă, de foame o mâncam oricum. După un timp, mi-a devenit greţoasă şi insuportabilă.
- Avva, nu mai pot mânca PÂINEA asta insuportabilă.
- ÎMPRIETENEŞTE-TE cu ea!
- Ce măciucă de furie... Cum să mă ÎMPRIETENESC?...
- Descurcă-te singur... dar să ştii că nu ai altceva de mâncare, este singura, singura...
Eram exasperat. De aici înclinaţia mea de a face tot felul de REŢETE. Aşa făceam un fel de „Lapte” din PÂINEA aceasta înmuiată, sau direct din Grâul şi Porumbul măcinat. Apoi mai făceam diferite combinaţii cu Verdeţuri. Nu combinam cu fructe, că îmi produceau gaze în stomac. Aşa, m-am ÎMPRIETENIT cu PÂINEA Pustnicească.
Referitor la POST, Avva îmi zicea:
- Fiule, poţi mânca de câte ori îţi e foame, dar nu altceva. Aici este secretul, să fie doar PÂINEA şi adaosurile simple de Verdeţuri. Poţi încerca să Posteşti până seara, chiar şi două-trei zile... treaba ta, dar te vei convinge că POSTUL este „nu ca durată”, cum cred majoritatea, ci de „ce ANUME mănânci”.
Să mănânci doar Cereale ca PÂINE, cu mici adaosuri de Verdeţuri şi alte feluri, este POSTUL Pustnicului în primul rând şi al celor ce mai vor şi dintre alţii.
Unii zic că Postesc până Seara, când mănâncă tot felul de mâncăruri tari şi pregătite, cu multe dulciuri şi fierturi, prăjeli...
Patimile tinereşti aici îşi au baza... în mâncare.
La mine, aici în Pustie, nu găseşti decât Grâu şi Porumb, fără Fasole boabe, fără uleiuri prăjite. Uneori mai aducea câte cineva Cartofi, Nuci şi Pâine coaptă pe care o făceam posmagi pentru „Ciorba de Pâine” din Sărbători. Nu se admit dulceţurile, decât Fructele de Pădure. Vara, mai sunt Ciuperci. Urzicile sunt Verdeaţa de bază ce se usucă şi pentru iarnă.
Referitor la RUGĂCIUNE, iarăşi Avva Pustnicul avea Specificul său pentru Ucenic. Cum se RUGA el în ascuns, era altceva.
Nu-l pune pe Ucenic la multă RUGĂCIUNE, ci pune-l să se mişte mult cu diferite lucrări fizice. Opreşte-l pe Ucenic să facă „extremismul” RUGĂCIUNII multe la început, că va „întărâta” prea mult „îndrăcirea din el” şi de asemenea patimile.
Să facă în schimb multe metanii şi închinăciuni. Mie, deşi eram mai slăbuţ fizic, mi-a dat până la 500 de metanii şi 3000 de Închinăciuni.
-Vreau Rugăciunea Minţii şi a Inimii, îi ziceam eu.
- În Treapta întâi, Ucenicul nu are voie la aceasta.
- Fac Rugăciunea fără atenţie, de formă... cu multe gânduri.
- Nu au importanţă aceasta..., îmi spunea pustnicul, trebuie făcută însă cu stricteţe şi la timpul ei.
Aşa, mult timp păream în „aer”. Mâncam de formă, mă Rugam de formă, toate le făceam fără nici-o tragere de inimă.
AŞTEPTAM, însă, CRĂPAREA de Taină din mine, cum zicea Avva.
Deveneam mai potolit, îmi trecea supărarea şi furia mai repede.
AŞTEPTAREA de Taină parcă o simţeam ca pe un DUH ce îl DOREAM să COBOARE peste mine şi să INTRE în mine.
AŞTEPTAM Treapta a Doua a Uceniciei, Treapta de DESCHIDERE de HAR DIVIN.
Începeam să am şi BUCURIA cea Duhovnicească!
Aceste „repere” sunt valabile şi pentru cei din Obştea Mănăstirii. Fratele începător să Asculte de Regula Mănăstirii ca Prima Treaptă. Faţă de Duhovnic să aibă apoi Cinstirea Cuvenită, şi aşa în măsura DORINŢEI sale Duhovniceşti va URCA la cele HARICE.
IV
Mulţi doresc şi nişte relatări despre „Viaţa intimă” a Pustnicului Avva. Duhovnicii mai deosebiţi ascund Viaţa lor Duhovnicească şi ce mai descopăr Ucenicii este câte o frântură. Încerc şi eu câteva frânturi.
De abia acum, după ani mulţi, pot discerne în ce consta „Taina Duhovnicească” a Pustnicului Avva, cum îl Numeam eu.
De aici am deprins eu Specificul Carpatin pe care încerc să-l evidenţiez şi să-l readuc în atenţie. Avva Pustnicul era un băştinaş-pământean, cu „Sânge pur Strămoşesc”, cu acel „Memorial de Neam şi Pământ autohton, în care se PĂSTRA toată MOŞTENIREA Locului. Era UNA cu Neamul-Pământul-Locul.
Mai mult Avva Pustnicul era şi el un „Urmaş-Continuator al Pustnicilor Carpatini”, făcând Ucenicia la vreo-câţiva ce i-a mai prins în viaţă.
Pustnicii noştri din Munţii Carpaţi au fost „LEGAŢI” de o TRADIŢIE a „LOCULUI” pe care eu încerc acum s-o „definesc”, s-o încadrez să zic aşa şi „Teologic-mistic”.
Pustnicii Mari Carpatini, simpli şi ai Pământului, nu aveau „şcolile” din Muntele Athos, Ierusalim, Rusia, ci aveau „PREDANIA SÂNGELUI LOCULUI-Pământului”. De aici, Specificul Carpatin pe care eu îl încadrez în zisa Mistică a ICOANEI.
Avva Pustnicul avea în mod deosebit O ICOANĂ Mare cu MAICA DOMNULUI cu PRUNCUL DUMNEZEIESC în Braţe, la care avea şi o Candelă, singura pentru care folosea „Uleiul” adus şi procurat în mod special.
ICOANA aceasta era pentru el totul. La început, l-am învinuit chiar de un fel de „idolatrie”.
Eu deja citisem câteva Scrieri Filocalice, îndeosebi despre Isihasmul Sf. Grigore de Palama, referitor la „Rugăciunea Minţii”.
Aveam şi eu părerea că Mintea şi Duhul ei este adevărata Duhovnicie. Avva Pustnicul nu făcea Rugăciunea Minţii, ci RUGĂCIUNEA ICOANEI.
În slăbiciunea şi aprinderea mea tinerească încercam să-l învăţ eu pe Avva „Mistica Isihastă”. M-a ascultat zâmbind şi nu mi-a dat nici un răspuns. Doar după câteva zile îmi zise:
- Omul este Fiu sau Minte? Fiul are Minte şi Simţire şi ICOANA de FIU este Omul. Om şi FIU este totuna. Omul este Fiul şi Fiul este Omul. DUMNEZEU a SUFLAT în Om tocmai Chipul de FIU şi acesta l-a făcut Om. Fiul este Omul Întreg şi Omul Întreg este Chip de FIU.
Dar, Avva, Taina de DUH a Chipului de FIU este Mintea ce-l înalţă deasupra a toate spre DUMNEZEU.
Pentru mine Fiule, DUMNEZEU a făcut Lumea ca să COBOARE EL în ea, Minunea cea mai mare, şi îmi arată ICOANA.
- Avva, Lumea este stricăcioasă şi doar Mintea este „Asemănarea” Chipului Lui DUMNEZEU. Omul trebuie să treacă DINCOLO de Trup.
- Fiule, Omul este Om, tocmai că este Fiu în Trup.
- Aşa este! Omul peste Trup este Înger.
- Fiule, să nu fii eretic, cum zici tu. Să nu confunzi Omul cu Îngerul şi nici să nu-i amesteci. Omul niciodată nu se face Înger şi nici Îngerul nu se face Om, ci se „Aseamănă” ca Făpturi Iubitoare de DUMNEZEU. Omul să IUBEASCĂ pe DUMNEZEU ca un Înger, şi aşa este Asemănare de Înger, dar nu însăşi ca Înger. Se zice că Îngerii căzuţi ca diavoli încearcă să se „împreuneze cu oamenii”, în dorinţa lor de a se face Oameni, dar nu este posibil şi aşa „îndrăcesc” pe Oameni, mai ales pe Femei. De aceea, nicăieri diavolii nu caută „loc” ca în Oameni. Şi în Biblie se zice că Îngerii-diavolii au plănuit să se „împreuneze” cu Fetele frumoase ale Oamenilor, dar n-au făcut altceva decât să le „îndrăcească în desfrânare” şi aşa se spune că au ieşit Uriaşii... dar să nu se creadă că diavolii-îngerii înşişi s-au născut ca Uriaşi, ci patimile drăceşti din Fetele Oamenilor au produs Oameni anormali, dar tot ca Oameni şi tot prin Împreunare Omenească, dar cu „împătimire drăcească”.
Omul este Făptura cea mai de TAINĂ a Lui DUMNEZEU, de aceea FIUL Său S-a ÎNTRUPAT în Chip de Om, că Omul a fost Creat ca TAINA Chipului FIULUI. Pentru mine, Omul ca Asemănare a FIULUI Lui DUMNEZEU, este totul, iar că are şi Minte şi Inimă, este alcătuirea omului.
- Dar Mintea îl face pe Om ca Om, susţineam eu.
- Eu consider că CHIPUL de FIU îl face pe Om ca Om. Eu pe DOMNUL HRISTOS îl văd ca CHIP de FIU al Lui DUMNEZEU, iar că este şi Mintea ce a Gândit Lumea, este Lucrarea Sa. Eu nu amestec CHIPUL cu Lucrarea. Pentru mine, ÎNTRUPAREA în CHIP de Om a Lui HRISTOS este mai întâi şi apoi CEL de Dincolo de Lume. Pentru mine, DUMNEZEU Cel VENIT în Lume este mai întâi şi apoi Cel Dincolo de ea.
- Cu Mintea noi trebuie să ajungem la DUMNEZEU Cel Dincolo de Lume, ca DUH, să ne Înălţăm în DUMNEZEU, susţineam eu.
- Eu nu mă Înalţ niciodată în DUMNEZEU, ci ca Făptură de jos îl CHEM pe DUMNEZEU să COBOARE la Mine şi aşa să mă ÎNTÂLNESC cu El.
- HRISTOS Cel ÎNVIAT, cu TRUPUL în DUHUL Cel Dincolo de Trup, este HRISTOS Cel Adevărat.
- Pentru mine, susţinea Avva Pustnicul, HRISTOS Cel ÎNVIAT tocmai în TRUP, ca să RĂMÂNĂ pentru VEŞNICIE TRUP, nu ca să treacă în DUHUL Cel Dincolo de Trup, este Marea TAINĂ. Pentru mine, cum am Învăţat de la Duhovnicul meu, DUHUL care COBOARĂ în Trup este DUHUL ce îl Primim noi. Eu nu mă RIDIC în DUH, ci CHEM ca DUHUL să COBOARE la mine Făptura şi aşa să mă Înduhovnicească.
- DUMNEZEU a Creat Lumea ca s-o RIDICE la El şi să o „facă Dumnezeu după HAR”, să o PREFACĂ în DUH, să o facă PĂRTAŞĂ la Cele DUMNEZEIEŞTI, susţineam eu.
- DUMNEZEU a Creat Lumea, nu ca s-o desfiinţeze apoi, nu ca să o „dizolve” în DUH, ci ca VEŞNIC DUHUL să COBOARE în Lume şi să se ODIHNEASCĂ în Făpturile Sale. Această ODIHNIRE de DUH şi în Făptură este Duhovnicia moştenită la noi. HRISTOS Cel ÎNVIAT ODIHNEŞTE tot în TRUP, nu în DUH, de aceea Marea TAINĂ a Lui HRISTOS rămâne tot VEŞNICA Sa ÎNTRUPARE. De aceea, noi avem SF. ÎMPĂRTĂŞANIE cu TRUPUL DUMNEZEIESC al Lui HRISTOS Cel ÎNVIAT, Cel ce în TRUPUL Său ODIHNEŞTE şi pe SF. DUH.
La început mi se părea că Avva Pustnicul contrazice învăţătura Filocalică, dar mi-am dat seama, că de fapt este acelaşi lucru, dar într-un specific propriu al Locului, specificul autohton-Carpatin.
DUMNEZEU este şi în COBORÂRE şi în URCARE şi pe ambele Căi este ÎNTÂLNIREA cu EL. Să te ODIHNEŞTI tu în DUHUL prin Contemplarea Minţii sau să se ODIHNEASCĂ DUHUL în tine, Trup şi Suflet, este acelaşi fapt. DUHUL dă o CONDIŢIE DUMNEZEIASCĂ în ambele cazuri.
Eu am Numit acest specific autohton de predilecţie spre ÎNTRUPAREA DUHULUI HRISTIC, ca specific ICONIC.
Avva Pustnicul, moştenitor al Memorialului ancestral al Pământului acesta, avea din plin acest DUH.
- Cum te ROGI Avva, nu cu Mintea?
- Fiule, eu mă ROG cu toată Fiinţa mea, Suflet şi Trup, ca Întreg de Om. Eu fac din Om ICOANA ODIHNEI Lui HRISTOS. Uită-te la ICOANĂ... totul este ODIHNĂ, în care DUHUL DUMNEZEIESC poate să-şi facă LOCAŞ. Ce mare BUCURIE Duhovnicească este ca tu să te faci LOCAŞ ODIHNEI Lui HRISTOS şi al PRESFÂNTULUI DUH. Eu nu mă Ridic cu Mintea şi Inima la Cele de DUH, ci mă fac Trup şi Suflet ÎNCHINARE de Om-Fiu, şi în ICOANA de ÎNCHINARE CHEM şi mă silesc să ODIHNESC pe DOMNUL HRISTOS şi pe PREASFÂNTUL DUH şi BINECUVÂNTAREA TATĂLUI. Mintea şi Inima mea este însăşi ÎNCHINAREA, şi aşa mi se Opresc gândurile şi simţirile, iar cele păcătoase se curăţesc. Eu nu fac Mintea şi Inima DUH, cum zici tu, ci le fac ÎNCHINARE de Fiu-Om şi din această ÎNCHINARE fac ca un ALTAR pe care se COBOARĂ DOMNUL HRISTOS şi PREASFÂNTUL DUH. Eu nu mă Unesc cu DUHUL, ci cu ÎNCHINAREA în care este DUHUL şi LUMINA. În ÎNCHINAREA aceasta se ODIHNEŞTE DUMNEZEU şi eu mă ODIHNESC tot în această ÎNCHINARE şi în ÎNCHINARE-ALTAR ne ÎNTÂLNIM şi ne UNIM ca INIMĂ-ICOANĂ. Mintea şi Inima mea nu se fac DUH, ci se fac ÎNCHINARE în care se ODIHNEŞTE DUHUL. Tu zici că Pronunţi mereu NUMELE Preasfânt al DOMNULUI IISUS HRISTOS. Eu în NUMELE DOMNULUI IISUS repet neîncetat ÎNCHINAREA, că ÎNCHINAREA este CHIPUL de TAINĂ al DOMNULUI IISUS şi al PREASFÂNTULUI DUH. Dar Atenţia mea este în mod deosebit pe ÎNCHINARE în care ODIHNEŞTE pe DOMNUL IISUS şi pe PREASFÂNTUL DUH şi în care mă Odihnesc şi eu însumi.
Mintea şi Inima mea nu capătă Vedere de DUH, ci capătă VEDERE de CRUCE-ÎNCHINARE, ca un ALTAR-ICOANĂ în care ODIHNEŞTE DUMNEZEU. În ÎNCHINARE bag totul, orice imaginaţie şi simţire, orice Luminare şi Grăire. Avva Pustnicul al meu făcea Metanii şi Închinăciuni Ziua şi Noaptea fără oprire şi a murit Închinându-se.
Poţi face şi cu Respiraţia în stare de liniştire. Când inspiri aerul să te Lărgeşti-întinzi în tine, Trup şi Suflet, dar ca o ÎNTINDERE pe CRUCE, CRUCEA fiind UŞA de DESCHIDERE, şi aşa toată Atenţia ta să fie pe această LĂRGIRE.
Sau cu Atenţia pe Expiraţia aerului în Gest de ÎNCHINARE a Întregii tale Fiinţe şi a tot ce este în tine Trup şi Suflet, şi a tot ce vine din exterior, şi aşa să te faci UNA cu ÎNCHINAREA în care să ODIHNEŞTI pe DUMNEZEU şi pe tine însuţi.
Mintea va încerca să gândească, Simţirile să-ţi dea imagini, dar pe toate bagă-le în Formă de ÎNCHINARE. STAI în ÎNCHINARE ca într-o ICOANĂ. De aceea, pentru mine ICOANA este „ALTARUL de TAINĂ”. Să STAI ca în ICOANĂ Este Treapta înaltă a Duhovniciei învăţate de la Avva al meu.
ÎNCHINAREA-Îngenuncherea propriei Fiinţe în FAŢA Lui DUMNEZEU Cel în TREIME, TATĂL, FIUL şi SF. DUH este Practica mea, cum zici tu. Eu nu caut Vedenii, lumini, cine ştie ce stări miraculoase... le alung imediat ce apar. Pentru mine, ÎNCHINAREA ca în ICOANĂ este cea mai Mare VEDENIE şi Minune şi LUMINĂ. Această LUMINĂ HARICĂ ODIHNITĂ şi ACOPERITĂ în ÎNCHINAREA mea este TRĂIREA PESTE Fire, ÎNDUMNEZEITOARE. O, de ai gusta o picătură din BUCURIA ÎNCHINĂRII ca în ICOANĂ!
Mai mult Avva Pustnicul nu vorbea despre Trăirea lui Mistică. Ce am mai putut eu surprinde, mi-a completat Duhovnicia Sa.
Eu ca Tânăr, căutător de Cele de Taină, consideram Marea Duhovnicie a Celor Aleşi în trei puncte: Asceza de performanţă, Rugăciunea miraculoasă şi Darul Vindecărilor, aşa cum citeam prin Vieţile Sfinţilor. Aşa căutam la Avva Pustnicul aceste „semne”.
Asceza de performanţă eu o înţelegeam prin TĂRIA de Mari NEVOINŢE peste Fire, ca Post mult, Privegheri de noapte, Starea în Rugăciune cât mai mult, chiar zile întregi, Somn puţin, retragere şi tăcere, lepădare totală de cele lumeşti şi trupeşti.
Ca Pustnic, mă interesa mult zisa „Rugăciune liniştitoare”... după Filocalie, Rugăciunea Minţii şi a Inimii.
Avva Pustnicul m-a lămurit într-un fel despre, „Specificul său”, dar eu căutam şi „modalităţile” de a face această Rugăciune ICONICĂ a lui. Mă interesa, cum putea sta el o Zi întreagă doar în Rugăciune, sau cum Priveghea noaptea, cum se comporta el Sufleteşte şi trupeşte în lupta cu gândurile şi patimile.
- Vreau „Rugăciunea Liniştitoare”, Avva! Cum să fac?
- STAI NEMIŞCAT ca în ICOANĂ!
Aşa mă punea să „STAU NEMIŞCAT” de la câteva minute, până la o Oră şi mai mult.
- Fiule, Rugătorul îl cunoşti după capacitatea lui de a STA NEMIŞCAT în ÎNCHINARE, în acest GEST, cu toată Fiinţa Sa, nu cu Mintea şi Închipuirea. Poate zice şi câte o Rugăciune scurtă, dar ATENŢIA este pe NEMIŞCAREA ÎNCHINATĂ.
Când mă Primea pe la el, mai întâi mă punea să Stau pe un scăunel, să STAU NEMIŞCAT şi apoi vorbea cu mine. Era un chin la început, de parcă plesneam în mine.
- Nu pot, Avva, sta NEMIŞCAT. Eu sunt tânăr, trebuie să mă mişc cu trupul şi cu Mintea, dar să fie o Mişcare Duhovnicească. Învaţă-mă Mişcarea Duhovnicească.
- Fiule, Duhovnicia înseamnă ODIHNĂ Duhovnicească.
- Dar asta se câştigă cu timpul.
- Fiule, Avva al meu îmi zicea că trebuie să ÎNCEPI cu SFÂRŞITUL şi atunci Începi Bine cu adevărat. Duhovnicia Creştină înseamnă „LEGARE-OPRIRE-HOTAR” şi tocmai această NEMIŞCARE este înfăptuirea ei. Dacă tu nu te „OPREŞTI”, nici DUMNEZEU nu se OPREŞTE în tine. Fă Practica acestei OPRIRI, în timpul lucrului puţin timp, când stai jos, pe scaun, înainte de somn, când mănânci. Cele două, OPRIREA şi ÎNCHINAREA sunt „lupta de o viaţă” a celui Duhovnicesc. Atenţie! OPRIREA să fie pe ÎNCHINARE şi ÎNCHINAREA să fie pe OPRIRE. OPREŞTE totul, doar Respiraţia las-o liberă. Mintea să se OPREASCĂ în însăşi OPRIREA şi aşa se potoleşte. Mintea este cea mai „mişcătoare”, de aceea este şi cea mai vătămătoare şi cu patimi. Dar Mintea trebuie să o LEGI de o NEMIŞCARE şi aşa o potoleşti. Cum zici tu, cu Pronunţarea repetată a NUMELUI DOMNULUI IISUS, sau cu ÎNCHINAREA NEMIŞCATĂ. Unii fac „gândiri, meditaţii”. Fereşte-te de acestea că îţi dau „fixări” periculoase. Mintea nu are Voie să se fixeze, ci să se OPREASCĂ pe o OPRIRE ce nu este a Minţii. Oprirea Minţii în proprie Minte este foarte periculoasă. Am cunoscut şi eu pe unii care au înnebunit cu această Practică a „fixării Minţii în minte”. Eu OPRESC Mintea pe OPRIREA ÎNCHINĂRII Întregii mele Fiinţe şi aşa Mintea se ÎNCHINĂ şi ea, nu în Sine, ci PESTE Sine. Fii foarte atent aici. Gândurile năvălesc, că sunt „fixări pătimaşe” ale Minţii unite cu simţirea şi cu bântuielile diavoleşti. Trebuie să le scoţi din fixarea Minţii pe o OPRIRE Dincolo de Minte şi aşa le potoleşti şi le cureţi, le despătimeşti. Am auzit şi eu că mulţi fac un fel de practici ale Minţii. Fii atent, nu te lăsa momit de „pomul căderii din Rai”, ce îl avem în noi, ca Sămânţa păcatului lui Adam. În Rai, Adam în loc să se OPREASCĂ în faţa HOTARULUI Pomului LEGĂMÂNTULUI, zis şi al ispitirii, el „mănâncă”, adică îl „trece forţat”, rupând HOTARUL şi îl bagă în sine, adică îl „fixează în el”, dar nu se mai fixează OPRIREA LEGĂMÂNTUL-HOTARUL, ci se fixează tocmai „ruperea-distrugerea” şi aşa păcatul lui Adam produce „sămânţa morţii”, a distrugerii proprii. Omul trebuie să se OPREASCĂ în ÎNCHINARE de HOTAR-OPRIRE SFÂNTĂ, altfel face „opriri” distrugătoare în el. Gândurile pătimaşe sunt aceste „opriri distrugătoare”, ca Memorii moştenite şi produse de Viaţa ta proprie.
De aceea, în Duhovnicie este nevoie de Legi-Canoane, că acestea sunt OPRIRI Sfinte. Toate Nevoinţele pustniceşti şi duhovniceşti sunt în acest Sens de OPRIRI Sfinte. Să-ţi intre bine în cap. Până nu reuşeşti să câştigi OPRIREA Sfântă, nici DUMNEZEU nu se va OPRI să se ODIHNEASCĂ în tine. Sfinţii au câştigat OPRIREA Sfântă.
Aceste dezvăluiri ale Pustnicului mi-au lămurit multe zbateri ale mele.
Aşa încercam şi eu să fac aceste OPRIRI Sfinte. Mi se păreau grele şi parcă Rugăciunea Minţii din Filocalie era mai uşoară. Dar am înţeles că cele Două Practici nu se contrazic, ci de fapt sunt acelaşi URCUŞ Duhovnicesc. Mintea, filocalic, nu trebuie să se fixeze-oprească în însăşi Minte, ci în DUHUL PESTE Minte, aşa cum este OPRIREA în ÎNCHINARE a lui Avva Pustnicul.
Mulţi se plâng că acestea sunt greu de înţeles. Aşa e. Trebuie multă Practică şi un POVĂŢUITOR Duhovnicesc ce să te „atenţioneze” mereu şi să te „impulsioneze”, să te încurajeze să mergi cu hotărâre pe „DRUM”.
Fiecare Om este un „altul” decât celălalt, este complex şi Duhovnicia este pentru fiecare în parte cu particularităţile ei.
Mai ales pentru noi cei de astăzi, când tinerii sunt foarte debili de caracter, poluaţi cu patimi grele din copilărie chiar, Duhovnicia este grea şi complicată.
Duhovnicul cu „Răbdare” va câştiga pe mulţi. Zişii Ucenici vin şi pleacă şi, mereu reprimiţi, până la urmă unii se „aleg” Buni Ucenici. Chiar şi unii Duhovnici mai mediocri, prin Ucenicii cei Buni se vor forma şi vor deveni Duhovnici iscusiţi.
Nu trebuie să „fugi” de Duhovnicul tău, chiar dacă este mai „Slab Duhovniceşte”, ci fii tu Ucenic Bun şi aşa HARUL va produce Înduhovnicirea în ambele sensuri.
Pretenţiile exagerate sunt greşite. Cei fără Răbdare şi CREDINŢĂ în HARUL DUMNEZEIESC vor alerga fără rezultat şi nu vor găsi niciodată cele căutate.
Am încercat aceste Relatări, poate mai mult „reconstituite”, decât aşa cum au fost. Eu am încercat să redau „Fondul” Situaţiilor, chiar dacă modul de relatare este „prefăcut” după mine. Eu nu am putut păstra „Limbajul” Simplu şi direct al Pustnicului, dar am păstrat cât de cât Modul său specific, ce a fost pentru mine o adevărată Revelaţie.
Avva Pustnicul a fost pentru mine Răstignire şi ÎNVIERE, şi HARUL Duhovniciei Sale mi s-a PECETLUIT pe Fiinţa mea.
Cu adevărat, îl consider Avva al meu cel Duhovnicesc, ce m-a NĂSCUT la Viaţă din APĂ şi DUH.
Avva al meu, Avva al meu,
Chiar nevrednic cum sunt,
În VEŞNICIE
TE voi CINSTI,
Ca pe PĂRINTELE meu
Ce m-a făcut
DĂRUIRE Lui DUMNEZEU.
Ierom. Ghelasie Gheorghe
Sf. Mănăstire FRĂSINEI,
martie, 2001
(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 30-55)
http://ghelasiegheorghe.blogspot.dk/2010/04/ierom-ghelasie-gheorghe-avva-si.html
http://ghelasiegheorghe.blogspot.dk/2011/
Alina Bratu
17.04.2018, 01:38
Sfinţenia, predestinare sau liberă alegere? – Avva Ghelasie GheorgheSfinţii nu sunt predestinaţi, ci prin propria lor Voie.Se vorbeşte adesea că sunt Sfinţi din naştere, Sfinţi predestinaţi, sau Sfinţi ce devin Sfinţi.Noi, ca mistică, facem cîteva distincţii de bază. Natura Fiinţială de Creaţie este ca Origine Sfântă, altfel nu s-ar fi Creat, că doar ceva Sfânt iese din MÎINILE Lui DUMNEZEU. Spun Sfinţii Filocalici că această Sfinţenie, însă, este una în stare de POTENŢĂ, care trebuie „deschisă, cultivată, crescută”, altfel rămîne ca un Pom fără Rod. Pomul este de Soi Sfânt, dar să şi Rodească Poame Sfinte. Această Rodire este Sfinţenia de Creaţie. De aici, Sfinţenia se deţine ca Natură, dar paradoxal, se cîştigă ca Rodire Personală. Sfinţii, într-adevăr, se nasc Sfinţi ca POTENŢĂ-DAR-TALANT, dar sunt Sfinţi doar prin Rodurile Lucrătoare de Sfinţenie. Sfântul se face Sfânt prin Lucrarea Rodurilor de Sfinţenie. De aceea şi Sfinţii pot cădea din Sfinţenie, dacă nu Lucrează cele ale Sfinţeniei.Filosofia vede Libertatea prin prisma căderii din Sfinţenie, ca Sfinţenie şi păcat. În sens creştin, este în primul rînd Libertatea dintre Natura-Potenţa de Sfinţenie şi Rodirea Sfinţeniei, iar libertatea faţă de păcat o consideră „antilibertatea”, sau libertatea negativă. Deci, în fond, este o Libertate fundamentală, Libertatea Pozitivă, de a fi Liber în Propria Natură de Sfinţenie, ceea ce ca Rod este Cîştigarea Sfinţeniei, ce este în Potenţă ca Sămânţă-Talant-Mărgăritar ascuns, dar trebuie desfăşurată Personal. Libertatea negativă este, în primul rînd, o „robire în altă natură, negativă”, ca apoi să fie libertate în proprie natură negativă. Doar în aceste distincţii se dezvăluie Taina Sfinţeniei în Sine, ca Natură şi „de-naturarea ca păcat”.Sfântul nu este Sfânt „gratuit”, sau predestinat, ci Sfinţenia „costă scump”, ca Lucrare-Rodire a Sfinţeniei Primite ca Natură de Creaţie. Sfântul este „un gram de Sfinţenie şi pînă la o tonă sudoare şi muncă de Sfinţire-Rodire”. Predestinaţia ar veni doar ca o „Scînteie”, care de nu are „lemnul lucrării Sfinţeniei” nu va deveni FOCUL-LUMINA de SFÂNT. Sfântul este această LUMINĂ-ROD. De aici, Chipul de Sfânt este altceva decît Sfinţenia Naturii de Creaţie, pe care filosofii o confundă, sau o amestecă.Filocalic, se spune „CHIP de Sfinţenie” şi „ASEMĂNARE de CHIP de Sfinţenie”. Noi toţi avem CHIPUL de Sfinţenie, dar trebuie să Lucrăm-Rodim ASEMĂNAREA acestuia. Sfântul este CHIP şi ASEMĂNARE în ÎMPLINIRE. De aceea, Sfântul nu se poate naşte direct Sfânt, ci Creşte-Rodeşte ca Sfânt şi din Rodurile de Sfinţenie se va confirma ca Sfânt. DUMNEZEU, de asemenea, poate PREVEDEA care va face şi RODIRE de Sfânt şi de aceea prin ANUMIŢI Sfinţi DUMNEZEU INTERVINE adesea în PRONIA Sa. De aici Taina Sfinţilor ALEŞI, care nu sunt Sfinţi gratuiţi-predestinaţi să fie Sfinţi, ci Sfinţi pe care DUMNEZEU îi ALEGE dintre Creaţiile pe care le PREVEDE că vor face şi Roduri de Sfinţenie. Aici este adânca Mistică Teologică a Chipului de Sfânt.Sfânt înseamnă Sfinţenie Personală, de unde ICOANELE de Sfinţi, ce nu se pot amesteca sau substitui. Natura de Sfinţenie este generală, Sfântul este Rod Personal. Sunt astfel multitudine de specificuri de Sfinţi ale UNICEI Sfinţenii ca Natură Fiinţială. Prin aceste distincţii putem vedea Mistica Cultului Sfinţilor, care pentru noi este tot aşa de esenţială ca şi CULTUL faţă de DUMNEZEU CREATORUL.Sfântul, Puntea dintre DUMNEZEU şi CreaţieDUMNEZEU Creează LUMEA Sfinţeniei şi a Sfinţilor. Sfinţii sunt Puntea dintre DUMNEZEU şi Creaţie. Dacă nu ar fi această Punte, ar fi o „izolare” de netrecut între DUMNEZEU şi Creaţia Sa. De aici afirmaţia Sfinţilor Filocalici că Sfinţii sunt HARISMATICII Lumii, HARUL fiind tocmai Puntea dintre DIVINUL în Sine şi Creaţie.Creaţia nu poate fi Creată de DUMNEZEUL Cel PREASFÂNT decât dacă şi Creaţia este Sfântă. DUMNEZEU prevede în Creaţie şi „păcatul-nesfinţenia”, dar ÎNAINTE sunt Sfinţii, şi aşa Creaţia poate fi, peste „accidentul” păcatului. Sfinţii PRELUNGESC Creaţia şi „peste hotarele Creaţiei”. Sfinţenia de Creaţie este „Hotarul” Creaţiei, de unde în mod normal nici Creaţia nu ar putea să cadă în „păcat”, ce este „peste” Hotarul normal. Sfinţii sunt „garanţia şi Permanenţa Hotarului Sfinţeniei Creaţiei”. În acest sens, DUMNEZEU i-ar fi Creat doar pe cei care îi Prevedea că vor fi Sfinţi, şi vor avea Voinţa să nu cadă în „păcat”. De ce se Creează şi cei păcătoşi?…De aici Taina Sfinţilor, prin care şi noi, „cei ce nu suntem Sfinţi”, putem fi aduşi la existenţă. Dacă nu ar fi Sfinţii înainte, noi ceilalţi nu am fi Creaţi, pentru că doar Sfinţii pot fi Creaţi şi, ca o Taină a Sfinţilor, „prin Sfinţi” şi noi ceilalţi.Fiecare Sfânt are Destin de a fi Părintele SFINŢITOR al multor „nesfinţi”Aici este Taina Cultului Sfinţilor. Noi, cei „păcătoşi”, ne naştem datorită HARULUI-DARULUI Lui DUMNEZEU, în totodată Darul Sfinţilor, ce ne „iau în garanţia lor”. Şi DARUL DUMNEZEIESC şi Darul Sfinţilor sunt de o importanţă capitală.Dacă noi ne naştem Jos prin Părinţi obişnuiţi, URCĂM în SUS prin PĂRINŢI SFINŢI.Şi după cum, chiar dacă ne naştem, fără îngrijirea Părinţilor nu putem creşte, la fel fără DARURILE unui Sfânt Părinte nu putem Creşte spre Cer.De aici, Taina Învăţătorului şi Elevului, Taina Duhovnicului şi Credinciosului, Taina AVVEI şi Ucenicului. Unii vorbesc de zisa „Iniţiere”. În termenii noştrii, noi vorbim de Taina PATERNITĂŢII.Originea este CHIPUL de TATĂL. În DUMNEZEIREA însăşi, CHIPUL TATĂLUI este ORIGINEA. Nimic nu se poate Naşte decît prin această ORIGINE. MĂRTURIA ORIGINII este FIUL şi DESCHIDEREA ORIGINII este DUHUL.În mine este CHIPUL Tău ca un SOARE DUMNEZEIESC, / Este o Candelă, Chipul MAICII DOMNULUI, / Este şi un Sfeşnic de Sfânt şi o Făclie a Părinţilor / Şi în aceste Lumini este Viaţa mea. / CHIPULUI Tău trebuie să mă Închin, / În Candelă trebuie să pun Uleiul Credincioşiei mele, / În Sfeşnic trebuie să aprind mereu Făclia / Şi în această Slujire să fiu permanent eu. / Eu trebuie să fiu ca o Biserică proprie / Cu ALTARUL PREOŢIEI CHIPULUI Tău.Anca RevnicBibliografie: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Taina Filiatiei, Editura Platytera, 2011
http://www.lumeacredintei.com/ortodoxie-si-traire/sfintenia-predestinare-sau-libera-alegere-avva-ghelasie-gheorghe/
Părintele Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei (http://ghelasiegheorghe.blogspot.dk/)
Colecţia "Isihasm"
marți, 4 mai 2010
Părintele Ioanichie de la Frăsinei, despre Părintele Ghelasie
Florin Caragiu: Blagosloviţi şi iertaţi.
Pr. Ioanichie: Domnul!
F. C. Ce frumos e, Părinte, astăzi!
Pr. I. Da, aţi văzut? Ca la munte!
F. C. Mai mult ca la munte, ca la Dumnezeu ne simţim aici, la sfânta mănăstire.
Pr. I. Da, e foarte frumos.
F. C. Vă rugăm, dacă se poate, să ne spuneţi câteva cuvinte despre Părintele Ghelasie.
Pr. I. Părintele Ghelasie era un părinte de o mare asceză. Eu, când îl vedeam aşa slab, îi spuneam: „Mai mănâncă şi tu ceva, ca să te mai îngraşi”. Dar el zicea: „Lasă, bă, sufletul e mai important!”
F. C. L-aţi cunoscut de mult timp pe Părintele Ghelasie?
Pr. I. Da, de mult timp. Păi eu am venit aici prin ’70 şi Părintele Ghelasie în 1973. El a fost mai înainte în Apuseni, ucenic la un Părinte Arsenie, pustnic. Şi de acolo a deprins el asceza asta deosebită. La masă venea, dar mai mult de formă, lua aşa, puţină ciorbă, dar ouă sau peşte nu mânca.
F. C. Eu am înţeles de la dânsul că avea chiar un canon primit de la Părintele său, Arsenie Praja, referitor la hrană, la alimentaţia pustnicească. Un canon pe care i l-a lăsat Părintele lui pentru toată viaţa.
Pr. I. Probabil că da.
F. C. Avea mare bucurie să slujească, nu-i aşa?
Pr. I. Oooo! Da, slujea şi atunci când nu era de rând, împreună cu ceilalţi preoţi slujitori.
F. C. Cum l-aţi cunoscut?
Pr. I. El fusese asistent medical şi făcea injecţii la cei din mănăstire, îi îngrijea pe bolnavi.
F. C. Am auzit că aţi fost odată, împreună cu Părintele Ghelasie, la Părintele Arsenie Boca pentru sfat. Ce i-a spus Părintelui Ghelasie Avva Arsenie?
Pr. I. Da, am fost. I-a zis: „Să ai grijă, bă, că tu întărâţi spiritele cu scrisul tău!”
F. C. Scria deja pe atunci Părintele?
Pr. I. Nu, dar Părintele Arsenie era văzător cu duhul.
F. C. Am înţeles că se ducea şi pe la Techirghiol, pe la cursurile de ghizi.
Pr. I. Da, acolo învăţau mai multe lucruri. Cum să prezinte istoricul mănăstirii, cum să vorbească şi să-i îndrume pe oameni şi alte lucruri. Părintele Ghelasie avea darul acesta deosebit al convingerii. Veneau la el mulţi oameni. Veneau şi securişti şi-i puneau întrebări şi Ghelasie le răspundea şi ei nu aveau ce să mai zică nimic. Cum făcea, cum nu făcea, tot în picioare cădea. Nu aveau ce să-i facă, îi dezarma. Ei încercau să-l prindă în cuvânt, dar le răspundea aşa de bine şi frumos, că-i făcea praf. Le impunea respect, şi îi cucerea. Pe unii dintre ei i-a şi convertit. Unul dintre securişti a zis odată că „dacă îl aveam pe ăsta cu propaganda la noi, eram de neînvins”. Avea o mare putere de convingere. Ştia mai mult decât pregătirea teologică.
F. C. Şi artă, şi filosofie, şi medicină...
Pr. I. Şi multe altele, în multe domenii. Veneau profesori mari, din toate colţurile ţării. Vorbea cu toţi şi-i aducea la credinţă. Au fost şi mulţi yoghini pe care i-a adus la credinţă. Da, avea un dar nemaipomenit al convingerii.
Florin Ganţă: Eu personal am fost unul dintre ei. Mă ocupam cu bioenergia şi numai citindu-i Părintelui Ghelasie cărţile, fără să-l fi cunoscut încă, m-am convins că trebuie să mă las. Ajunsesem să mă simt foarte rău, deşi din punct de vedere metabolic nu mi s-a găsit nimic. Era ceva probabil energetic.
Când am citit din cărţile Părintelui Ghelasie, era scris aşa clar totul, că m-am convins să mă las de practicile bioenergetice. Înainte de a mă desprinde definitiv, în timp ce simţeam efectiv că mă sfârşeam pe picioare, mi-a spus şi duhovnicul meu, Teofil Braşoveanu, că trebuie să fiu eu însumi curat ca să se vindece prin mine şi alţii şi nicidecum să nu încerc aceasta în starea de mizerie în care mă aflu.
Mi-a explicat că energiile tămăduitoare vin de la harul Duhului Sfânt şi nu sunt aşa, manevrabile, cum cred unii. În momentul când mi-a spus Părintele Teofil, în gura bisericii, „te laşi de bioenergii din astea”, şi după ce am răspuns „Da, Părinte!” la întrebarea Părintelui Teofil „Acum?”, mi-a trecut instantaneu starea de rău.
Era o stare morbidă, care mă apropia foarte mult de moarte, şi nimeni nu reuşea să-i dea o explicaţie. Ajunsesem că nu mai puteam să respir normal, orice efort mă apropia parcă de moarte, mă epuiza.
Au mai rămas totuşi nişte urme. Abia după mai multe Sfinte Liturghii problema mi-a trecut definitiv, încât chiar nici nu-mi mai aminteam de starea respectivă, revenisem la normal complet.
Părinte Ioanichie, Acatistele acestea făcute de părintele Ghelasie împreună cu părintele Valerian mi se par extraordinare. M-au ajutat foarte mult. Te ajută să rezolvi probleme de viaţă, să intri în starea aceea de duhovnicie, să fii un adevărat iubitor de Dumnezeu, fără să intenţionezi să fii tu cineva, fără să forţezi. Părintele Ghelasie spunea că acatistele sunt o pregătire pentru rugăciunea inimii.
Pr. I. Da, sunt folositoare. Mă bucur că aţi venit la mănăstire. Eu mă duc acum, că e târziu, dar ne vedem la slujba de noapte.
F. C. Vă mulţumim, Părinte. Ne-aţi făcut o mare bucurie. Blagosloviţi şi iertaţi.
F. G. Iertaţi-ne că v-am reţinut. Blagosloviţi.
Pr. I. Domnul şi Maica Domnului să vă binecuvânteze.
(text publicat în volumul "Avva Ghelasie, Cuvântătorul de Dumnezeu", Ed. Platytera, Bucureşti, 2005, pp. 11-13)
http://ghelasiegheorghe.blogspot.dk/2010/05/parintele-ioanichie-de-la-frasinei.html
https://www.youtube.com/watch?v=9YzOeBKc_lQ
https://www.youtube.com/watch?v=GX9t2BRbYT0
https://www.youtube.com/watch?v=WrdC29GcwTc
https://www.youtube.com/watch?v=edETzd6LW84
https://www.youtube.com/watch?v=kuxaDYxTK8E
Buna ziua! L-ati cunoscut personal pe cuviosul Ghelasie de la Frasinei?
zamfir_catalin
28.04.2020, 13:49
https://www.youtube.com/watch?v=gZyJ26yAB1A&feature=youtu.be&fbclid=IwAR1juY87MkW88UdGEpCR9wSLA6kkC2VfuwwTyTWnz ejSiUaSo9AVc1YyEsw