Descifrarea calendarelor dacice de la Grădiștea de Munte
Mircea Țicleanu, Alexandru Țicleanu și Radu Nicolescu
Abstract.
Īn prezentul studiu este prezentată practic descifrarea modului de funcţionare efecticvă a calendarelor de la Grădiştea de Munte, īn concordanţă perfectă cu structura acestor calendare-sanctuar. Constructorii daci ai acestor calendare de piatră au avut cu certitudine īn vedere un an de 365,25 de zile pe care īl corectau o dată la 4 ani, exact ca īn zilele noastre (cu anii bisextili). Numărul de zile ale anului era dat cu precizie de formula 256 + 6 + 96 + 7 = 365 ce rezultă din structura şi regula de funcţionare a micului sanctuar rotund care reda un an tradiţional. Markerul care īnregistra trecerea timpului cu ajutorul acestui mic sanctuar era mutat o dată la 4 zile īn sens orar prin dreptul celor 8 repere fixe ale fiecărui grup de acest tip. Se marca astfel trecerea unei perioade de cāte 32 de zile (8 x 4 = 32) care īnsuma 256 de zile dacă avem īn vedere succesiunea de 8 grupuri a cāte 8 repere fixe (32 x 8 = 256) şi 96 de zile legate de succesiunea celor 3 grupuri a cāte 8 repere fixe (32 x 8 = 96). Īn dreptul grupurilor de cāte 6 şi 7 repere fixe markerul era īn schimb mutat īn fiecare zi. Odată la 4 ani grupul de 6 repere era sărit īn mod intenţionat şi se parcurgea de două ori, integral, grupul de 7 repere ajungāndu-se la un an cu o durată de 366 de ani. După aceasta ciclul de 4 ani era reluat după aceleaşi reguli extrem de simple. Trecerea celor 4 zile era īnregistrată prin adăugarea zilnică a unui alt marker special pe unul din grupurile de 4 lespezi ale cercului intermediar (al marelui sanctuar circular) intersectate de axa de simetrie a marelui sanctuar. Pe celălalt grup de 4 lespezi se marca cu alt marker, prin adăugare la fiecare an, trecerea celor 4 ani după care se făcea corecţia cu ajutorul grupului de 7 repere ale micului sanctuar. Calendarul civil, īn uz, redat de marele sanctuar circular, funcţiona īn felul următor. Pe partea internă a cercului exterior (cercul B) se marcau zilele săptămānii (luni – vineri) prin mutarea zilnică a unui marker prin dreptul fiecăruia din cei 6 stālpi, īn sens orar, şi prin marcarea zilei de duminică, reprezentată de lespezile care separă grupurile succesive de cāte 6 repere. Trecerea fiecărei săptămāni de 7 zile era īnregistrată de un alt marker pe partea externă a cercului exterior (A) care īnsuma 52 de săptămāni, deci un total de 364 de zile, pe jumătate de cerc şi alte 52 de săptămāni pe cealaltă jumătate a cercului A. Trecerea la cealaltă jumătate de cerc, respectiv la un nou an, se făcea īnsă cu adăugarea īncă a unei zile (deci cu o īntārziere de o zi) cu ajutorul căreia se ajungea la anul de 365 de zile. Cercul intermediar (C) permitea īnregistrarea trecerii anilor, cu ajutorul unui marker mutat pe partea externă a cercului şi asigura īnregistrarea trecerii unei succesiuni de 12 luni a cāte 30 de zile cu ajutorul altui marker care contoriza intervale de cāte 5 zile succesive desemnate de spaţiile libere dintre reperele acestui cerc, numărate īncepānd de la marginea dalelor care care separă grupurile distincte de cāte 16, 17 şi 18 repere. O lună includea 6 spaţii libere a cāte 5 zile, deci se baza pe formula 5 x 6 = 30. Īn dreptul grupurilor de cāte 17 repere pot fi recunoscute 6 luni a cāte 30 de zile, iar īn dreptul grupului de 16 repere se īnregistrau doar două luni a cāte 30 de zile şi o lună de 25 de zile căreia i se adăuga o corecţie de 5 zile la finele acesteia. Probabil prin punerea unor markere distincte pe cele 5 lespezi aflate pe axa pragurilor şi plasate la finele acestei luni. Īn sectorul celor 18 repere care urmează se pot separa din nou 3 luni pline a cāte 30 de zile, fapt care conducea la un total de 360 de zile. Un an īntreg era īmplinit cu ajutorul ultimului interval de 5 zile prin intermediul căruia cercul intermediar era īnchis complet. Dacii procedau astfel exact īn acelaşi mod ca īn Egiptul antic unde după 12 luni egale a cāte 30 de zile se adăugau la final īncă 5 zile pentru a se ajunge la un an īntreg de 365 de zile. Este evident că la o astfel de īmpărţire s-a ajuns deoarece numărul 365 este un multiplu de 5, respectiv 5 x 73 = 365, īn condiţiile īn care spaţiile dintre reperele fixe ale cercului intermediar C sunt īn număr de 72. Foarte importantă era īnsă şi marcarea lunilor cu ajutorul unui marker mobil pe exteriorul estic al absidei cu ajutorul celor 13 repere fixe ale acesteia. Se īncepea cu primul reper aflat la sud de axa de simetrie a absidei şi se numărau 6 luni pānă la grupul de 2 lespezi. Apoi se continua cu reperele fixe ale absidei situate la nord de axa de simetrie, tot īn sens orar. După numărarea a īncă 6 luni markerul era mutat la reperul al 13lea doar după trecerea intervalului de 5 zile care īmplinea numărul de 365 de ani al anului. Pe partea internă a acestui şir de 13 repere se marcau pe rānd cele 4 trimestre ale anului, corespunzătoare practic ca īntindere unor anotimpuri, respectiv unor sezoane distincte. Markerul era mutat o dată la o săptămānă (la 7 zile) pe baza formulei 7 x 13 = 91. După 4 mutări succesive complete se ajungea la un număr de 364 de zile şi o nouă serie de treceri avea loc cu o īntārziere de o zi pentru completarea pānă la numărul total de 365 de zile. Īn afară de toate acestea cu ajutorul unui alt marker pe partea internă a micului sanctuar pot fi marcate intervale distincte de cāte 29 de zile (deci aproape corespunzătoare ciclului lunar) īn dreptul grupurilor de cāte 8 repere şi de cāte 21 şi 25 de zile īn dreptul grupurilor de căte 6 şi 7 repere. De această dată īnsă markerul se muta zilnic de la un capăt la altul al grupurilor de cāte 4 ori la rānd, dus īntors, fără a se zăbovi o zi la capetele acestor şiruri. Īn acest fel se ajungea din nou la anul de 365 de zile după formula 29 x 11 + 21 + 25 deci 319 + 21 + 25 = 365. Marcarea trecerii anilor pe partea externă a cercului C conduce la un număr de 68 de ani după o rotire completă. Din acest moment acest marker era mutat la exteriorul absidei centrale şi parcurgea pe rānd alţi 21 de ani de-a lungul părţii vestice al potcoavei centrale. Se ajungea astfel la o sumă intermediară de 89 de ani. După trecerea acestui ultim an (89) acest marker era pus pe reperul absidei aflat pe linia de simetrie a sanctuarului mare şi urma marcarea succesivă a īncă 11 ani pe jumătatea nordică a potcoavei, timp după care markerul anilor ajungea īn dreptul ultimului reper al potcoavei, aflat īn apropierea axei pragurilor. Īn acest moment este marcată perfect trecerea unei perioade de 100 de ani, respectiv a unui secol. Markerul anilor revenea apoi pe partea externă a cercului intermediar C, iar pe partea internă a jumătăţii vestice a potcoavei un alt marker, al secolelor, marca fiecare trecere a unei perioade de 100 de ani, după modelul descris mai sus. După 21 de mutări succesive ale acestui marker al secolelor se consemnează astfel parcurgerea unei perioade de 2.100 de ani fiind astfel acoperită aproape īn totalitate durata unei zodii siderale (precesionale - a 12-a parte a unui an precesional a cărui durată era apoximată la 25.920 de ani). Pentru a fi marcaţi şi ultimii 60 de ani se foloseau cele 30 de lespezi ale cercului B pe care se plasa, anual, un alt marker ce parcurgea acest cerc de două ori. Cu aceşti ultimi 60 de ani se ajunge la marcarea completă a unei zodii siderale (precesionale) de 2.160 de ani, după care marcarea unei noi zodii putea īncepe de la zero.
Introducere
Reanalizarea aşa numitelor sanctuare de la Grădiştea de Munte după desenele cuprinse īn lucrarea academică din anul 1980 (Bobancu şi al.) şi analiza acestora īn teren īn cursul anului 2010, corelate cu soluţiile anterioare neconvingătoare, ne-a condus la o descifrare efectivă foarte coerentă care a fost prezentată īn parte, public, la Congresul de la Buzău din anul 2016. O noutate importantă este legată de avansarea ideii conform căreia ”sanctuarele” nu puteau funcţiona ca nişte calendare fără ajutorul unor repere (markere) mobile care erau mutate manual, īn mod periodic, după reguli stricte, impuse de īnsăşi modul de construcţie al acestor calendare. Aceste markere nu au fost găsite şi este probabil ca acestea să fi fost ascunse odată ce exista pericolul de ocupare a zonei de către trupele romane īn timpul ultimelor războaie de cucerire ale trupelor conduse de Traian īn anii 105 – 106. Dacă īnsă modul de gāndire al celor care au construit aceste calendare devine foarte clar atunci este relativ facil de imaginat cum arătau aceste repere/markere mobile şi acestea pot fi astfel reconstruite. O altă problemă de soluţionat a avut īn vedere punctele de origine ale fiecărui cerc īn parte, strict corelate cu semnificaţia temporală a markerelor (reperelor) fixe care alcătuiesc cercurile distincte ale sanctuarelor-calendar. Punctul de plecare al descifrării a avut īn vedere ideea marcării zilelor săptămānii astrologice de 7 zile prin grupul de 6 + 1 repere ale părţii interne a cercului exterior, cu materializarea zilei de duminică (a zilelor noastre) prin lespezile care urmează după şase stālpi consecutivi ce corespund zilelor de luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi sāmbătă. Aceste grupuri săptămānale se corelează perfect cu lespezile părţii externe ale cercului exterior care corespund săptămānilor de peste an. Acestea au fost materializate īn ideea conform căreia ciclul săptămānal de 7 zile acoperă aproape cu exactitate un an terestru (52 de săptīmāni x 7 zile = 364 de zile) prin multiplul său (x 52). Corecţia la finele unui an este īn acest context facilă şi se făcea prin mutarea cu īntārziere de o zi a markerului săptămānal la finele unui an. Nu poate fi nici o problemă īn a īnţelege că pe partea externă a cercului exterior al marelui sanctuar erau marcate săptămānile a doi ani consecutivi (52 săptămāni x 2 = 104 lespezi săptămānale). Este apoi facil de imaginat că pe cercul intermediar şi pe absidă pot fi marcate cu alte repere mobile intervale mai mari de timp (luni, anotimpuri, anul, perioade mari de ani, etc). O altă problemă era ridicată de aflarea modului īn care erau separate perioadele de timp de mărimea lunilor şi a sezoanelor (anotimpurilor) care dădeau practic structura anului dacic de la acel timp. La aceste īntrebări răspunde pentru calendarul civil marele sanctuar, iar pentru un posibil calendar tradiţional ”micul sanctuar rotund” care este bazat pe delimitarea unor luni de 32 de zile şi pe două intervale distincte de cāte 6 şi 7 zile, dar şi pe un an dacic de 365 de zile, corectat pe varianta aplicată şi īn zilele noastre cu ajutorul anilor bisecţi, o dată la 4 ani. Grupurile de repere fixe ale acestui mic ”sanctuar”, respectiv 6, 7 şi 8 asigură prin numărul lor (8 x 8 şi 8 x 3, un grup de 7 şi unul de 6 repere) din start numărul impar care corespunde zilelor anului terestru (365) deoarece grupurile de 8 repere īnmulţite cu orice alt număr dau un număr par, oricare ar fi acesta. La acest calendar, complementar marelui sanctuar, numărul 4, este o cheie facilă care asigură formula de calcul a lunilor şi a anotimpurilor unui an tradiţional. Mai precizăm aici că vorbim īn mod constant de sanctuarele/calendare de la Grădiştea de Munte şi nu de la Sarmizegetusa deoarece avem convingerea că adevărata capitală a Daciei a fost cea de la Subcetate, de lāngă Haţeg, desemnată ca atare de cercetările colonelului topograf Zagoriţ, aproape simultan cu scoaterea la lumină a vestigiilor arheologice de la Grădiştea de Munte unde pare să fi existat doar o capitală sacerdotală a regatului dac. Insistenţa cu care familia Daicoviciu a urmărit să ne convingă de situaţia contrară nu ne apare ca justificată sub nici un fel de aspect.
Scurt istoric al īncercărilor de descifrare a semnificaţiilor reale ale sanctuarelor de la Grădiştea de Munte.
Sanctuarul mare circular a fost scos la lumină prin săpături arheologice de către D. M. Teodorescu īntre anii 1922 şi 1924. Ceva mai tārziu lucrările arheologice au fost reluate (prin anul 1950), la alt nivel, de către o echipă condusă de C. Daicoviciu care, după spusele fiului său Hadrian, ar fi fost primul arheolog care a presupus că marele sanctuar circular ar putea reprezenta un calendar. Hadrian mai nota şi faptul că Teodorescu ar fi fost de părere că sanctuarele de la Grădiştea de Munte ar fi avut o legătură cu ”revoluţia lunii” şi că aceasta ar fi fost o opinie greşită. Acelaşi Hadrian are propriile sale īncercări eşuate de descifrare a calendarului dacic de la Grădiştea de Munte, bazate eronat pe ideea cu totul falsă a unui an dacic de 360 de zile. Aceste īncercări sunt bazate exclusiv pe marele sanctuar, privit şi acesta restrictiv, īn timp ce privitor la micul sanctuar, care dă foarte clar durata anului dacic de 365 de zile, nu are nici un fel de opinie. In anul 1966 ideea unui posibil calendar lunar era legată de micul sanctuar de către doi cercetători de la Cluj (Horedt K. şi Horedt G.). Hadrian mai amintea īn lucrarea sa ”Dacii” din anul 1968 de īncercările făcute de autorul francez George Charriere (1973, Paris) de a demonstra că cercul intermediar şi absida marelui sanctuar aveau rolul de a corecta acest an de 360 de zile, īncercări cu totul neconvingătoare. O primă īncercare mai serioasă de descifrare a acestui posibil calendar a fost făcută īn anul 1977 de către un grup de trei cercetători, Poenaru. E., Samoilă C. şi Bobancu Ş., care şi-a publicat opiniile īn două numere consecutive ale revistei Magazin istoric. Aceşti autori revin īn anul 1980 cu o carte (cu Bobancu prim autor) pe aceeaşi temă, publicată la editura Academiei, īn care este imaginată o variantă puţin credibilă de funcţionare a acestui calendar, variantă ce implică şi micul sanctuar circular (de aici sintagma ”sistem calendaristic dacic”). Demersul acestora chiar porneşte de la tentativa de īnţelegere a modului de funcţionare a micului sanctuar circular pe care īnsă o ratează. Se ajunge astfel la ani dacici fluctuanţi (de cāte 364, 365, 366 şi 367 zile), la 47 de săptămāni dacice īntr-un an, şi la săptămāni dacice de cāte 8, 7 şi 6 zile. In schimb este imaginat un ciclu de corectare a calendarului de 13 ani. Analiza marelui sanctuar i-a condus şi ea pe o cale greşită: un an de 360 de zile şi un ”secol dacic” de 104 ani, reflectat de cercul cu lespezi exterioare. Aceste rezultate au condus la imaginarea unui calendar dacic ”civil” (cel fluctuant) şi a unui calendar ritualic, religios (cel de 360 de zile). Reţinem īnsă de la această tentativă desenele foarte bune ce redau marele şi micul sanctuar, precum şi notaţiile prin care se ordona structura marelui sanctuar (cercurile A, B, C, axa pragurilor, etc). Abia īn anul 2012 alţi doi cercetători, Vārtosu Sebastian şi Munteanu Anişoara, intuiesc că lespezile cercului exterior (notat cu litera A) corespund cu săptămānile reale (de cāte 7 zile) a doi ani consecutivi (52 x 2 = 104). Formula micului sanctuar a fost dată īnsă pentru prima dată, pe o cu totul altă cale decīt cea urmată de noi īn 2016, de către Adrian Bucurescu, īn 2013, formulă bazată pe mutarea la 4 zile a unui marker īn dreptul reperelor fixe grupate cāte 8 şi cu mutarea zilnică a acestuia īn dreptul grupurilor de 6 şi 7 repere fixe, ceea ce conduce la anul de 365 de zile.
Structura marelui sanctuar circular
Acesta este alcătuit din două cercuri distincte şi o absidă centrală orientată pe direcţia WNW – ESE. Diametrul marelui sanctuar este de 29,40 m, iar diametrul cercului interior este de 20 de metri. Cercul exterior este alcătuit din două şiruri distincte de repere fixe de piatră alăturate, dar cu structură complet distinctă. Partea externă (notată de echipa Bobancu cu litera A) este formată din lespezi de andezit, īn număr de 104, avānd următoarele dimensiuni (după Hadrian Daicoviciu, 1968): 80 – 90 cm lungime, 49 – 50 cm lăţime şi 43 - 45 cm īnălţime. Partea internă a cercului exterior (notată cu B) cuprinde o succesiune de ”stălpi īnguşti” (24,5 cm lăţime) mai īnalţi (ar fi avut īntre 120 şi 135 cm), īn număr de 6, şi de lespezi (30 la număr) cu lăţimea de 52 cm. Grupurile de 6 stālpi īnguşti sunt īn număr de 30 şi prin urmare numărul lor total este de 180. Cercul intermediar (C, la Bobancu) este alcătuit dintr-un număr de 68 de repere fixe (stālpi de lemn) separate de 4 praguri distincte īn 4 grupuri de repere: două de cāte 17 stālpi, unul de 16 stālpi şi un altul de 18 stālpi. Două praguri de cāte 4 lespezi separă două grupuri de cāte 17 repere alăturate de grupurile de 16 şi 18 stālpi aflate de cealaltă parte a liniei care uneşte pragurile de 4 lespezi. Īntre cele două grupuri de 17 şi īntre grupul de 16 şi cel de 18 repere fixe sunt plasate praguri de cāte 3 lespezi. In centrul sanctuarului se află o absidă alcătuită din 34 de repere (stālpi de lemn) separate prin două praguri a cāte 2 lespezi īn două grupuri inegale de cāte 21 şi 13 repere. Linia care separă aceste grupuri şi trece printre cele două lespezi a fost evidenţiată īn studiul academic din 1980 sub numele de ”axa pragurilor”. De reţinut că nu credem de loc că opinia lui Glodariu, de după anul 1980, conform cărora numărul total de repere fixe ale cercului intermediar ar fi 84 (īn loc de 68) este corectă. De altfel autorii care au luat īn consideraţie un astfel de punct de vedere nu au ajuns, fireşte, la nici un rezultat pozitiv. Marcarea zilelor săptămānii (luni – duminică) cu ajutorul reperelor fixe ale părţii interne ale cercului exterior. Partea internă a cercului exterior are o structură simplă care corespunde perfect succesiunii zilelor săptămānii pe parcursul anilor. Plecānd de la un punct de origine (lespedea care se află pe perpendiculara la axa pragurilor şi care trece prin centrul marelui sanctuar), īn sensul de mişcare al acelor de ceasornic, zilele săptămānii sunt marcate printr-un şir de pietre mici (numite şi stālpi), īn număr de 6 şi printro lespede pentru ziua de duminică. Markerul zilelor se muta īn fiecare dimineaţă de la o piatră la alta, īn ordine de luni pānă vineri, iar īn a 7-a zi se marca ziua de duminică ca zi deosebită, sacră, zi de odihnă. Markerul zilelor trebuie să fi fost cioplit dintr-o rocă albă, pentru contrast īn raport cu pietrele negre. Lungimea sa trebuie să fi fost egală cu cea a lespezilor corespunzătoare duminicilor de peste an, iar lăţimea sa trebuie să fi fost egală cu lăţimea pietrelor negre care marcau celelalte zile ale săptămānii. Īnălţimea sa era de asemenea dictată de dimensiunile pietrelor aflate la partea internă a cercului exterior (cercul B). Deci era un marker lung şi īngust cu un māner interior, cioplit īn calcar alb, uşor de mutat de la un reper la altul de către o singură persoană. Este de asemenea de presupus că persoana desemnată să mute zilnic acest marker trebuia să īndeplinească anumite condiţii impuse de sacerdoţii ce vegheau la buna funcţionare a acestui calendar īn piatră (puritate fizică şi morală). O succesiune completă a părţii interne a cercului exterior marca trecerea unui număr de 180 de zile. O a doua trecere completă īnsuma 360 de zile, deci aproape un an īntreg (365 de zile). Marcarea zilelor săptămānii reprezenta deci cea mai dinamică activitate a acestui calendar multimilenar. De reţinut aici că īn perioada de funcţionare efectivă a acestui calendar era īn uz la daci stucturarea pe săptămāni (de fix 7 zile) a timpului curent, cu existenţa unor zile de lucru (6 la număr) şi a unei zile sacre, de repaus. Hadrian Daicoviciu contesta ideea unei legături reale īntre grupurile de 6 + 1 ale cercului B şi zilele săptămānii, deşi acesta preciza că pentru o vreme ”membrii colectivului şantierului arheologic” de la Grădiştea de Munte īnclinau să considere că aceste grupuri corespundeau săptămānilor, evident cu şase zile obişnuite şi una specială, de odihnă, corespunzătoare duminicii. Hadrian contesta īnsă cunoaşterea de către daci a ”noţiunii de săptămānă” şi respingea mai ales ideea existenţei unei zile deosebite, a unei posibile duminici, a unei zile de sărbătoare. Marcarea săptămānilor din an cu ajutorul lespezilor cercului exterior. Săptămānile de peste an sunt materializate prin lespezile cercului exterior (cercul A), iar markerul săptămānilor era mutat după trecerea unui număr de 7 zile (dată de markerul zilelor săptămānii de pe cercul interior B) la lespedea următoare. O jumătate a cercului exterior corespundea unui număr de 52 de săptămāni, deci unui an (fără o zi). Corecţia se făcea prin mutarea markerului la prima lespede a anului următoar cu o zi īntārziere. După mutarea markerului săptămānii pe īntregul cerc exterior trec astfel doi ani fără o zi, ocazie cu care se face o nouă corecţie printr-o īntārziere de o zi īn mutarea markerului special al săptămānilor. Urma apoi o nouă marcare a săptămānilor de peste an prin deplasarea markerului de la lespede la lespede pe cercul exterior, īn sensul de mişcare al acelor de ceasornic. Acest marker exterior trebuie să fi avut lungimea lespezilor care materializau săptămānile şi, probabil, lăţimea acestora, dar trebuie să fi fost de culoare distinctă (albă) şi avea probabil un māner īngropat la partea sa superioară. Putea fi cioplit din calcar alb, din tuf alb sau din gresie tufacee albă pentru a fi uşor de mutat. Este evident că deplasarea acestui marker era dictată de deplasarea markerului zilelor săpătămānii pe cercul interior B. De amintit aici că singurii autori care au legat cercul exterior de lespezi de săptămānile de peste an au fost Vārtosu S. şi Munteanu Anişoara, către finele anului 2012. La prezentarea noastră publică de la Congresul care a avut loc la Buzău, īn anul 2016, nu am avut cunoştinţă de acestă realizare despre care am aflat ulterior şi pe care o apreciem ca fiind importantă. Marcarea unui an tradiţional cu ajutorul micului sanctuar circular. Din analiza structurii micului sanctuar rezultă că anul tradiţional era īmpărţit īn 11 luni a cāte 32 de zile la care se adăugau două intervale de cāte 6 şi 7 zile. Micul sanctuar are un punct de origine marcat de lespedea care separă grupul de 7 repere fixe de următorul grup de 8 repere. Reperul mobil care īnregistra prin mutarea sa periodică trecerea zilelor fiecărei luni se muta, din 4 īn 4 zile, īn dreptul unui nou reper fix, īn sensul de rotire al acelor de ceasornic, şi după 32 de zile, deci după trecerea unei posibile luni tradiţionale, se muta peste o lespede la următorul grup de 8 repere fixe la care se relua mutarea sa din 4 īn 4 zile. Pānă la grupul de 6 repere fixe treceau 8 luni, deci treceau deja 256 de zile. Se ajungea apoi la grupul de 6 zile, la care markerul se muta zilnic, şi se continua cu īncă trei luni a cāte 32 de zile (īn total 96 de zile) după care se ajungea la grupul de 7 repere fixe. Erau pānă aici marcate deja 11 luni şi un număr de 352 de zile plus īncă 6 zile. Se trecea apoi la grupul de 7 repere la care markerul zăbovea doar cāte o zi la fiecare reper fix. Īn acest fel erau marcate cele 365 de zile ale unui an. O dată la 4 ani se putea face corectarea īn raport cu anul terestru real şi atunci nu se mai poziţiona markerul la grupul de 6 pietre reper ci se parcurgea de două ori grupul de 7 repere fixe astfel īncāt se ajungea la marcarea unui an de 366 de zile (anul bisect al zilelor noastre). Privind lucrurile din această perspectivă constatăm că numărul 4 este cheia numerică de bază a micului sanctuar circular, construit special pentru a marca un an tradiţional, aşa cum a fost cunoscut de către cei care au conceput extraordinarul computer de la Grădiştea de Munte. Punctul de origine al micului sanctuar pare a corespunde cel mai bine astronomic şi calendaristic cu echinocţiul de primăvară astfel īncāt anul tradiţional ilustrat de daci pare a fi īmpărţit īn două anotimpuri cu totul inegale: vara de circa 8 luni a cāte 32 de zile (256 de zile) şi iarna a cărui durată ar fi de doar cca 3 luni a cāte 32 de zile (96 zile). Īntre aceste două anotimpuri erau marcate două intervale distincte a cāte 6 şi 7 zile. Īnceputul iernii era legat, după durata de 256 de zile a verii, de īnceputul actualei luni decembrie, iar perioada de 7 zile preceda echinocţiul de primăvară. Aici ar mai fi de notat că perioada de 8 zile care era repetată de patru ori pe durata unei perioade de 32 de zile corepunde practic cu „săptămāna” romană de 8 zile care era preluată cel mai probabil de la etrusci şi care a fost īn uz la romani din sec. VI ī.e.n. şi pānă īn sec. II e.n. Deci īn timpul marilor conflicte dintre daci şi romani cei dintāi ştiau cu precizie durata „săptămānii” romane pe care o utilizau doar īn plan secund, pentru delimitarea anotimpurilor tradiţionale. Era cel mai probabil o unitate de timp moştenită din trecutul multimilenar al tracilor şi nu un īmprumut de la romani. Aici am putea aminti că durata acestei „săptămāni” lungi ar putea reflecta timpuri trecute īn care subsistemul planetelor telurice interne cuprindea un număr total de 8 planete căreia le erau dedicate zilele săptămānii etrusco-romane. Săptămāna şi mai lungă (de 9 zile) a vechilor lituanieni, şi ei tot traci, reflecta cel mai probabil aceiaşi săpămānă astrologică de 8 zile la care celor 8 planete li se alătura şi Soarele. Micul sanctuar poate reflecta eventual şi această veche realitate astrologică, dar pentru a īnţelege acest mesaj posibil trebuie să pornim de la un alt punct de origine şi anume lespedea dintre grupul de 6 repere şi cel următor de 8 repere (īn sensul de mişcare al acelor de ceasornic). Acest din urmă grup, ca şi următoarele două cu acelaşi număr 8 de repere, ar reflecta planetele iniţiale (īn număr de 8) ale subsistemului planetelor telurice interne. Grupul de 7 repere care urmează ar ilustra componenţa acestui subsistem după pierderea unei prime planete (posibil Callisto). Ar urma un nou interval de timp, ilustrat de cele 8 grupuri de cāte 8 repere, īn care această nouă realitate s-a menţinut neschimbată după care o nouă planetă a părăsit acest subsistem şi s-a ajuns astfel la un număr de doar 6 planete, situaţie nouă care pare a fi ilustrată de grupul de doar 6 repere care urmează. Este situaţia care precede captarea Lunii de către Terra īn contextul astral īn care Luna era prima planetă a Sistemului Solar şi gravita īn jurul Soarelui pe o orbită mai internă decāt cea a planetei Mercur. Vom vedea că această nouă realitate astrală pare a fi ilustrată de suveica săptămānii astrale de 7 zile, moştenită din timpuri extrem de vechi. Dar micul calendar complementar se afla se pare şi mai mult legat de marele sanctuar prin intermediul unor repere mobile. Acestea se plasau pe rānd pe lespezile īn număr de 4 ale cercului intermediar (C). Pe un prim grup de 4 lespezi se plasa īn fiecare zi un marker, probabil circular şi de culoare neagră, care avea rolul de a īnregistra fizic trecerea celor 4 zile după care se muta markerul micului sanctuar. După trecerea celor 4 zile şi după mutarea acestui marker aceste repere erau ridicate şi se relua plasarea lor pe cele 4 lespezi pentru marcarea trecerii unui nou ciclu de cāte 4 zile. Pe de altă parte pe celălalt grup de 4 lespezi a cercului intermediar se plasa după trecerea fiecărui an un alt marker şi după marcarea trecerii a 4 ani consecutivi se făcea corecţia pe micul sanctuar cu ajutorul grupului de 7 repere fixe. Hadrian Daicoviciu nota īnsă īn lucrarea sa din 1968 (Dacii) că nu cunoaşte care ar putea fi semnificaţia ”micului sanctuar rotund”, ”sanctuar” care după cum am văzut dă structura anului tradiţional, durata acestuia şi modul de corecţie de tip an bisect. Marcarea trecerii anilor pe cercul intermediar (C). Cu ajutorul unui alt marker, probabil alungit, se marca pe partea externă a cercului intermediar (C), cursul anilor după trecerea unui număr de 52 de săptămāni şi a īncă unei zile (52 x 7 + 1). Markerul era deplasat şi el tot īn sensul de mişcare al acelor de ceasornic şi după o rotaţie completă a cercului intermediar trecea o perioadă de 68 de ani. Marcarea lunilor anului pe partea internă a cercului intermediar (C). De cercul intermediar poate fi legată īmpărţirea anului dacic īn uz īn luni de cīte 30 de zile fiecare prin următoarea corespondenţă simplă: un spaţiu liber dintre două repere successive ale cercului intermediar (C) corespundea unui interval de timp de 5 zile. Numărătoarea īncepea de la limita pragurilor şi se sfārşea la acestea. Şase spaţii libere succesive corespundeau unei luni de 30 de zile şi īn cuprinsul celor două intervale cu 17 repere fixe sunt cuprinse şase luni cu o astfel de durată. Īn intervalul ce include cele 16 repere se īncadrau doar două luni pline, iar a treia lună era de doar 25 de zile. Dacă nu este vorba de o eroare (lipsa unui reper) este de imaginat că aici se putea face o corecţie de 5 zile relativ facilă. Realitatea unui sector cu doar 16 repere ar putea avea un motiv temeinic care să o susţină şi nu ar fi dificil de găsit un astfel de motiv. De exemplu marcarea pe partea externă a cercului intermediar a unei durate de 50 de ani prin suma 17 + 17 + 16. In fine ultimul sector, cu 18 repere fixe, include din nou 3 luni pline a cāte 30 de zile, dar mai include şi un alt interval suplimentar de 5 zile cu care se ajunge fix la un an de 365 de zile dacă se are īn vedere şi corecţia posibilă de la finele grupului de 16 repere. O astfel de īmpărţire ne aminteşte de structura anului de la un moment dat al Egiptului antic care era īmpărţit īn 12 luni a cāte 30 de zile care ducea la un număr de 360 de zile la care se adăuga un număr de 5 zile suplimentare cu ajutorul cărora se ajungea la totalul de 365 de zile ale unui an. Evident că o atare īmpărţire avea la daci ca punct de plecare o realitate matematică de o simplitate extremă: numărul 365 este un multiplu de 5 (365: 5 = 73). Un cerc intermediar cu formula 17 + 17 + 16 + 18 determină 72 de spaţii libere īntre reperele cercului şi este extrem de aproape de o astfel de perspectivă, ajutată fie de realitatea posibilă a unui al treilea grup de 17 repere pe cerc (īn loc de grupul de 16), fie de o corecţie (adăugare) de 5 zile la finele acestui grup de 16. Este simplu de imaginat că o astfel de succesiune de perioade fixe de 5 zile (care pot fi grupate şi īn 3 decade succesive) putea fi marcată lejer pe partea internă a cercului intermediar (C) cu un marker special care se muta din 5 īn 5 zile īn dreptul unui nou reper īn sens orar. Trecerea celor 5 zile putea fi marcată succesiv, zilnic, prin punerea unui marker circular pe lespezile grupate cāte două şi cāte trei pe absida centrală şi pe cercul intermediar, aflate pe axa pragurilor, de o parte a axei de simetrie a marelui sanctuar. Lespezile simetrice de pe cealaltă parte puteau servi lesne la posibila corecţie de 5 zile ce s-ar lega de grupul de 16 repere. Avem īn vedere că punctul de origine al unui astfel de ciclu anual era legat de marginea celor 4 lespezi ale cercului intermediar, aflată īnspre partea de sud-est a acestuia. De reţinut că aceste luni de cāte 30 de zile, cu punct de origine la solstiţiul de iarnă, corespund practic cu limitele temporale ale vechiului zodiac despre care am susţinut īn lucrări anterioare că nu reprezintă altceva decāt un calendar pastoral aplicabil īn primul rānd spaţiului carpatic. De reţinut īnsă aici performanţa cu totul excepţională realizată de constructorii marelui sanctuar rotund: reprezentarea a ceva care nu există de fapt (timpul, care poate fi privit şi ca un concept pur imaginar) prin ceva inexistent, respectiv printr-un gol efectiv, un spaţiu liber aflat īntre două repere. Marcarea trecerii lunilor pe partea estică a absidei. Lunile anului se marcau pe partea externă a absidei estice unde cele 13 repere fixe reprezentau cele 12 luni a cāte 30 de zile la care se adăuga şi corecţia finală de 5 zile adăugate. Markerul lunilor pornea de la sud de linia solstiţiilor şi revenea īn poziţie temporală neutră la finele unui an abia după ce trecea şi de al 13-lea reper fix prin marcarea corecţiei anuale de 5 zile adăugate. Marcarea trimestrelor unui an pe partea internă a absidei estice. Un marker special deplasat o dată la o săptămānă (deci după intervale de 7 zile) conducea la o perioadă de 91 de zile după formula 7 x 13 = 91. Patru treceri consecutive marcau o perioadă de 364 de zile la care se adăuga o zi de īntārziere pentru a se īmplini cele 365 de zile ale anului, respectiv pentru a se īncepe o nouă marcare a trimestrelor anului următor. Marcarea trecerii unor perioade de 100 de ani (marcarea trecerii secolelor). Inregistrarea trecerii anilor pe partea externă a cercului C conduce la un număr de 68 de ani după o rotire completă. Din acest moment acest marker era mutat la exteriorul absidei centrale şi parcurgea pe rānd alţi 21 de ani de-a lungul părţii vestice a potcoavei centrale. Se ajungea astfel la o sumă intermediară de 89 de ani. După trecerea acestui ultim an markerul era pus pe reperul absidei aflat pe linia de simetrie a sanctuarului mare şi urma marcarea succesivă a īncă 11 ani pe jumătatea nordică a potcoavei, timp după care markerul anilor ajungea īn dreptul ultimului reper al potcoavei, aflat īn apropierea axei pragurilor. Īn acest moment era marcată perfect trecerea unei perioade de 100 de ani, respectiv a unui secol. Markerul anilor revenea pe partea externă a cercului intermediar C, iar pe partea internă a jumătăţii vestice a potcoavei un alt marker, al secolelor, marca fiecare trecere a unei perioade de 100 de ani, după modelul descris mai sus. Trecerea unui secol se putea face, aparte, şi prin parcurgerea de două ori a intervalului de 50 de ani dat de formula 17 + 17 + 16 pe partea externă a cercului intermediar prin utilizarea unui marker suplimentar, corelat cu marcarea trecerii primei perioade de 50 de ani. Marcarea zodiilor siderale (precesionale) cu o durată de 2.160 de ani. După 21 de mutări succesive a acestui marker al secolelor, pe partea internă a părţii vestice a absidei, se consemna parcurgerea unei perioade de 2.100 de ani fiind astfel acoperită aproape īn totalitate durata unei zodii precesionale (a 12-a parte a unui an precesional (antic) a cărui durată era aproximată la 25.920 de ani, deci 2.160 de ani). Pentru a fi marcaţi şi aceşti ultimi 60 de ani se foloseau cele 30 de lespezi ale cercului B pe care se plasează anual un alt marker ce parcurgea acest cerc de două ori. Cu aceşti ultimi 60 de ani se ajunge la marcarea completă a unei zodii precesionale de 2.160 de ani, după care marcarea unei noi zodii siderale putea īncepe de la zero. Este foarte important şi faptul că tradiţiile populare romāneşti reţin īn mod surprinzător perioada de 2.100 de ani (pe care o leagă īnsă de sfārşitul lumii - Elena Niculiţă-Voronca, cu preluări la Tudor Pamfile). Materializarea unor numere īntregi şi operaţii matematice posibile. Marele sanctuar mai era conceput şi ca un spaţiu de materializare a unui număr mare de numere prin existenţa distinctă a unor grupuri de pietre. Pragurile de pe cercul intermediar şi de pe absidă materializau numerele 2 (pe absidă), 3 şi 4 (pe cercul intermediar). Numărul 6 era repetat pe partea internă a cercului exterior, dar era prezent şi ca grupare aparte īn micul sanctuar. Numărul 7 este prezent īn micul sanctuar, unde numărul 8 este repetat de multe ori. Numărul 10 apare de două ori īn partea vestică a absidei, de o parte şi de alta a perpendicularei pe axa pragurilor, iar numărul 11 este prezent dacă reperul de pe această axă este alăturat unuia dintre cele două grupuri de cāte 10 repere. Numărul 13 este dat de reperele părţii estice a absidei. Numerele 16, 17 şi 18 corespund unor serii de repere aflate pe cercul intermediar, separate de pragurile acestuia. Numărul 21 corespunde reperelor din partea vestică a absidei, dar el poate fi privit şi ca un multiplu de 7 sau ca sumă a numerelor materializate īn micul sanctuar (6, 7 şi 8). De aici şi perspectiva deschisă către operaţii matematice ca īnmulţirea şi adunarea. De notat şi faptul că pe partea interioară a cercului exterior al marelui sanctuar pot fi socotiţi mulţi dintre multiplii numărului 6.
Introducere īn numerologia ocultă
Partea internă a marelui sanctuar poate fi privită şi ca o introducere īn numerologia ocultă. Jumătatea sudică a cercului intermediar cuprinde două serii de 17 repere, iar jumătatea nordică două serii distincte de cāte 16 şi 18 repere. Aici, faţă de perechea cheie 6/7 a decadei divine, ne aflăm īn faţa a două numere ce conţin numărul 6 (al diavolului) sub forma 16 (10 plus 6) sau ca multiplu (6 x 3), număr cu mare īncărcătură negativă, dar īn opoziţie cu 17 ce conţine numărul cu mare īncărcătură pozitivă 7 (numărul lui Dumnezeu). Aceasta ne permite să facem şi transferul către culori, lăsānd īn alb partea sudică a desenului marelui sanctuar, cuprinsă īntre absidă şi cercul intermediar, şi colorānd cu negru partea de nord a desenului, cuprinsă de asemenea īntre absidă şi cercul intermediar. Apoi absida, prin axa pragurilor, separă două lumi opuse: către vest lumea albă, aflată sub semnul numărului 21 ca multiplu de 7, iar către est partea ocultă a lumii marcată de numărul 13, aflat aici ca jumătate a numărului 26, număr cheie din seria 6, 16, 26, 36, 66. Dar şi forma absidei ne oferă informaţii suplimentare deoarece aceasta se īnscrie īntr-o elipsă virtuală care sugerează o noţiune fundamentală a mithosului universal, respectiv „oul primordial”, corespunzător „centrului suprem al lumii”. Partea ocultată a acestuia (extremitatea estică), care ar putea să fie marcată cu alte 13 repere, ne trimite la grupările de 26 de persoane ale lumii oculte care se īntālnesc doar īn situaţii speciale, īn condiţiile īn care cele două jumătăţi de cāte 13 persoane nu se cunosc īntre ele īn mod curent. In plus micul sanctuar ar putea ascunde informaţii extrem de interesante legate de evoluţia posibilă a Sistemului Solar īntr-o anumită perioadă de timp. Semnificaţiile astrale speciale ale marelui şi micului sanctuar şi a “Soarelui de andezit”. Toate acestea, privite doar ca simple figuri geometrice (cercuri de diferite dimensiuni), ne relevă o altă posibilă realitate: redarea dimensiunilor relative ale planetelor telurice interne. Marele sanctuar ar reprezenta Pămāntul, micul sanctuar ar corespunde planetei Mercur, iar celebrul „Soare de andezit” corespunde de fapt Lunii. Pentru micul sanctuar este semnificativ, īn plus, că numărul total al reperelor grupurilor de 8 (88 = 11 x 8) coincide cu numărul de zile terestre al perioadei de revoluţie a planetei Mercur, dar şi faptul că numărul de lespezi (13) al micului sanctuar coincide cu numărul de tranzitări ale planetei Mercur peste discul Soarelui īn decurs de 100 de ani. Mai mult, Venus ar putea fi redată ca dimensiuni de partea internă a cercului dublu de piatră, practic de partea internă a cercului B, īn timp ce dimensiunile relative ale planetei Marte pot fi ilustrate aproximativ de cercul interior (C). Īn plus axa pragurilor raportată la linia nordului geografic ce trece prin centrul marelui sanctuar ne conduce la un unghi de cca 25 de grade care coincide cu oblicitatea axei polilor planetei Marte, fapt care ne determină să credem că dacii cunoşteau şi aplicau deja sistemul sexagesimal despre care se spune că a fost preluat de la asiro-babilonieni. In plus aşa numitul Soare de andezit putea servi foarte bine şi de cadran solar (pentru orele zilei) aşa cum ne arată Stănescu la nivelul anului 1996. Semnificaţia astrală secundă posibilă a micului sanctuar. Grupurile de 8, 7 şi 6 repere ale micului sanctuar rotund ar putea imortaliza, suplimentar, o serie de schimbări extrem de importante care au avut (se pare) loc la nivelul subsistemului planetelor telurice interne īn timpuri foarte vechi, dar reţinute de locuitorii Terrei. O structură internă inedită a acestui subsistem abia de curānd intuită (Ţicleanu M. şi alţii, 2016, Albena) pleca de la un număr iniţial de 8 planete ale acestui subsistem care a fost apoi decimat prin captarea unora dintre planetele sale de către planetele gigant (Jupiter şi Saturn). De la 8 planete iniţiale s-a ajuns la 7 şi apoi la 6 planete. Planetele pierdute au devenit sateliţi ai planetelor gigant Jupiter şi Saturn. Structura iniţială a acestui subsistem pare să fi fost următoarea, īn ordine de la Soare spre centura de asteroizi: Luna, Mercur, Venus, Terra, Ganymede, Marte, Titan şi Callisto. Micul sanctuar rotund pare a reda schimbările care au dus la trecerea de la 8 planete iniţiale la 6 planete, situaţie anterioară momentului captării Lunii de către Pămānt. Cele de mai sus sunt pare-se susţinute şi de īncercările de a stabili pe Terra o unitate de timp care să reflecte această structură astrală care nu s-a dovedit a fi permanentă. De aici săptămāna lungă a vechilor lituanieni (9 zile īn care era evident inclus şi Soarele), dar şi ”săptămāna” de 8 zile utilizată de etrusci şi preluată pānă tārziu de romani. La acestea se adaugă şi realitatatea ”suveicii” astrale a săptămānii de 7 zile, extrem de sugestivă din acest punct de vedere. Suveica astrală a zilelor săptămānii. Săptămāna astrală de 7 zile are o particularitate care demonstrează cunoştinţele astronomice deosebite ale celor din străvechime. In primul rānd numele astrale ale zilelor săptămānii (luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi sāmbătă) ar putea trăda realitatea astrală anterioară captării Lunii de către Pămānt, respectiv perioada de timp īn care Luna avea poziţia de planetă a Sistemului Solar şi avea orbita situată īntre Soare şi planeta Mercur. Că s-ar putea să fie aşa o demonstrează ceea ce putem numi ”suveica săptămānii” respectiv ordinea efectivă a numirii zilelor săptămānii astrale. Astfel după legarea primei zile a săptămānii de 7 zile de prima planetă a subsistemului planetelor telurice interne (Luna) urma prima planetă de dincolo de Terra (respectiv Marte). Se revenea apoi la a doua planetă de după Soare (Mercur), iar apoi urma a doua planetă aflată dincolo de Terra (Jupiter). In continuare urma a treia planetă de la Soare (Venus) şi apoi a treia planetă de dincolo de Pămānt, respectiv Saturn. Această ordine demonstrează clar cunoştinţe astronomice foarte bune, respectiv cunoaşterea poziţiei planetelor telurice interne faţă de Soare la un moment dat al evoluţiei astrale a acestui subsistem planetar şi evident a poziţiei planetei noastre (Terra) īn cadrul acestui subsistem. Ordinea cosmică care a inspirat ”suveica” săptămānii astrale de 7 zile a fost evident următoarea: Luna, Mercur, Venus, Terra (Pămānt), Marte, Jupiter şi Saturn. Deoarece săptămāna astrală se constituia īntr-o unitate de timp definită pe Terra şi de către locuitorii acesteia, Pămāntului nu i se īnchina evident nici o zi, dar planeta noastră este prezentă totuşi prin faptul că īn raport cu poziţia sa astrală au fost numite zilele acestui interval sacru de timp, dar nu īn mod simplist ci printr-o ”īmpletitură” spaţio-temporală pe care am numit-o ”suveica săptămānii” (astrale, de 7 zile).
CONCLUZII
Īn cadrul complexului (astral) de la Grădiştea de Munte aşa numitele sanctuare circulare, mare şi mic, reprezintă de fapt calendare de piatră reale alcătuite din repere fixe cu diferite semnificaţii temporale. Funcţionarea acestora se baza pe deplasarea manuală, periodică, a unor markere (repere) mobile după reguli strict prestabilite de la un reper fix la altul astfel īncāt se putea şti, īn orice moment, orice dată de natură calendaristică dorită (zi din an, zi din lună şi lună a anului, ziua săptămānii, etc). Calendarul avea īn vedere cu certitudine anul de 365,25 zile, īmpărţit īn 12 luni a cīte 30 de zile compuse din 6 intervale a cāte 5 zile, la care se adăuga la finele anului un interval de īncă 5 zile, dar era sigur marcată şi săptămāna de 7 zile. Pe partea internă a cercului exterior al marelui sanctuar se marca ziua curentă a săptămānii, incluzānd şi ziua de duminică, iar pe partea externă a acestui cerc exterior lespezile corespundeau unui număr de 104 săptămāni, respectiv unei perioade de 2 ani (52 de săptămāni x 2). Pe cercul intermediar al marelui sanctuar se marca, pe partea externă, trecerea anilor, iar pe partea internă alt marker contoriza trecerea unor intervale de cāte 5 zile care se grupau apoi īn 12 luni a cāte 30 de zile cărora li se adăugau īncă 5 zile la finele fiecărui an. Micul sanctuar rotund funcţiona prin mutarea unui marker o dată la 4 zile īn dreptul fiecăruia dintre cele 8 repere aflate īntre lespezi şi mutarea zilnică īn dreptul reperelor din grupurile de 6 şi 7. Se realiza astfel suma de 365 de zile prin adunarea 256 (32 x 8) + 6 + 96 (32 x 3) + 7. Odată la 4 ani markerul era mutat de două ori la rānd īn dreptul reperelor fixe ale grupului de 7 stālpi, iar grupul de 6 repere era evitat cu totul, ajungāndu-se astfel la un an de corectare a calendarului, de 366 de zile. Este evident că părerile emise la timpul său de Hadrian Daicoviciu conform cărora anul dacic era de doar 360 de zile erau complet eronate, iar respingerea ideii că dacii ar fi cunoscut şi inclus īn calendarul lor săptămāna de 7 zile a fost de asemenea cu totul nejustificată. Marcarea unor perioade de 100 de ani se făcea cu ajutorul unui marker ce parcurgea de două ori reperele cercului intermediar, la exterior, pe varianta 17 + 17 + 16 (= 50), dar exista şi un control suplimentar prin suma 68 (tot cercul intermediar) + 21 (reperele părţii vestice a absidei) + 11 (reperele nordice ale părţii de vest a absidei) (= 100). Pe partea internă a absidei vestice se notau sutele de ani care marcau cele 21 de secole ale unei zodii siderale (de 2.160 ani), iar un alt reper se muta mai apoi pe cele 30 de lespezi ale părţii interne ale cercului dublu exterior, īn două rānduri consecutive, pentru a se marca şi cei 60 care mai lipseau. Pe partea estică a absidei se marcau la exterior lunile anului cu cele 13 repere (12 luni plus corecţia de 5 zile), iar la interior erau marcate trimestrele cu un marker ce se muta după fiecare săptămānă de 7 zile, după formula 13 x 7 = 91.
Calendarele aveau un punct de origine, iar deplasarea markerelor se făcea īn sensul de deplasare al acelor de ceasornic. Marele sanctuar avea ca punct de origine limita dintre lespezile exterioare care se află pe traseul liniei perpendiculare pe axa pragurilor, iar la micul sanctuar originea era legată de lespedea care separa grupul de 7 repere de grupul de 8 repere care urma īn sensul de mişcare al acelor de ceasornic. Din toate cele prezentate mai sus rezultă că funcţionarea calendarelor dacice era asigurată de o prezenţă umană calificată permanentă şi de o supraveghere continuă a activităţii celor care erau īnsărcinaţi cu mutarea periodică a markerelor. Schema de funcţionare a ”calendarelor vii” de la Grădiştea de Munte era bine cunoscută celor ce supravegheau buna funcţionare a acestora şi este de presupus că īntregul complex ce includea calendarele era intens locuit, mai ales īn perioadele mai dificile din timpul iernii īn care platoul cu reperele fixe ale calendarelor trebuia să nu fie acoperit de zăpadă.
Bibliografie
Bobancu Ş., Samoilă C., Poenaru E. (1980) – Calendarul de la Sarmizegetusa. Editura Academiei R.S.R., Bucureşti.
Bucurescu A. (2013) – Calendarele de la Sarmizegetusa Regia. Epochtimes Romania.
Daicoviciu H. (1968) – Dacii. Editura pentru literatură, cap. Ştiinţa la dacii lui Burebista şi Decebal, Bucureşti.
Glodariu I. (1983) – Arhitectura dacilor: civilă şi militară (sec. II ī.e.n. – I e.n.). Editura Dacia.
Pamfile Tudor (2014) – Mitologia poporului romān. Ed. Vestala
Poenaru E., Samoilă C., Bobancu Ş. (1977) – Calendarul de la Sarmizegetusa. Magazin istoric nr. 123 – 124.
Stănescu Fl. (1996) – Un posibil cadran solar de tip discus in planitia la Sarmizegetusa Regia – Romania. Acta Musei Napocensis (AMN), vol. 33.
Ţicleanu M., Nicolescu R., Ţicleanu Al. (2016) – The posible future of the internal telluric planets and of trans-Neptunian dwarf planets: satellites of the large planets. Conference proceedings, International Multidisciplinary Scientific Geoconference SGEM, vol. III, 679-686, Albena, Bulgaria.
Ţicleanu M., Ţicleanu Al., Nicolescu R. (2016) – Semnificaţiile astrale ale sanctuarelor dacice de la Grădiştea de Munte. Buzău, Congresul civilizaţiei traco-geto-dacice (prezentare orală). .
Vārtosu S., Munteanu Anişoara (2012) – Calendarul dacic din ansamblul de sanctuare de la Sarmizegetusa Regia. Basarabia literară.
Vārtosu S., Munteanu Anişoara (2013) – Calendarul geto-dacic (Consideraţii asupra ansamblului de sanctuare de la Sarmizegetusa). Ed. Artes, Univ. de arte G. Enescu, Iaşi. Vārtosu S., Munteanu Anişoara (2013) – Calendarul geto-dacic. Ed. Aldus, Braşov.
http://florinlaiu.com/calendarul-si-saptamana-observatii-istorice/28.11.2016
Dicţionar de istorie veche a Romāniei (1976) – Calendarul la daci, p. 122 (Hadrian Daicoviciu). Ed. ştiinţifică şi enciclopedică.
"Text republicat după CHARTA DACICA - Studii și comunicări prezentate la Congresul de cultură și civilizație daco-romană - Buzău, iulie 2017, Volumul I, p. 315 - 330"