zamfir_catalin
24.01.2018, 00:29
http://adevarul.ro/locale/pitesti/cum-fosttorturat-Inchisoarea-pitesti-preot-roman-erou-doilea-razboi-mondialparintelul-n-a-declarat--1_59fd759c5ab6550cb8cb3e77/index.html
Acuzat pe nedrept că unelteşte împotriva statului comunist, preotul Dumitru Bălaşa, care fusese erou în Al Doilea Război Mondial, a făcut cinci ani de închisoare în teribilele penitenciare Aiud, Jilava şi Piteşti. Dar cea mai dură experienţă a fost la închisoarea Piteşti. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Pe urmele durerii: fosta închisoare Piteşti, locul unde tortura a ajun... Supravieţuitor al Închisorii Piteşti: „Cea mai frumoasă zi din detenţi... Liderul „Revoluţiei de catifea" a trecut în nefiinţă. Care este moşten... Părintele Dumitru Bălaşa s-a născut în comuna vâlceană Guşoieni pe 1 august 1911. Mânat de dorinţa mamei, dar şi de ambiţiile sale de a cerceta şi de a sluji Biserica, tânărul Dumitru intră în anul 1923 la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După terminarea seminarului, în anul 1932, s-a căsătorit cu Ana, nepoata învăţătorului Preda Grecu din Suteştii de Vâlcea. La scurt timp după căsătorie, Dumitru Bălaşa a îmbrăcat haina de preoţie, fiind hirotonit pe seama unei parohii destul de modeste din apropierea comunei Suteşti. A urmat studiile universitare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1936 cu calificativul „Magna cum laude”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a îndeplinit misiunea de preot militar, fiind ridicat ulterior la gradul de colonel pentru faptele sale de vitejie. În rapoartele armatei, care se găsesc la Arhivele Statului din Piteşti, se află consemnat faptul că de multe ori părintele Bălaşa a sfidat ploaia de gloanţe şi obuze pentru a săvârşi Sfânta Liturghie sau pentru a le oferi ostaşilor căzuţi la datorie creştineasca înmormântare. După instalarea regimului comunist, părintele Bălaşa a devenit foarte incomod. Era unul dintre preoţii cu cele mai consistente dosare din arhivele fostei Securităţi. A fost acuzat pe nedrept că unelteşte împotriva statului şi a primit pentru aceasta cinci ani de temniţă grea. În anul 1959, părintele a fost ridicat de la domiciliul său din Siteşti şi a fost deportat la Aiud, la Jilava, iar în cele din urmă la Piteşti. Pe site-ul fericiticeiprigoniti.net au fost strânse mărturiile torturilor pe care părintele Dumitru Bălaşa le-a îndurat la Închisoarea Piteşti. „De la ora 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie” După cum spunea Dumitru Bălaşa, „La Piteşti a început calvarul. Cea mai cumplită pedeapsă de pe lume! Chinuri, bătaie! De la ora 1 la 3 noaptea era oră de bătaie. Ce s-a întâmplat? De la ora 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie. Te scoteau doar în chiloţi, desculţ, îţi puneau ochelarii ăia chinezeşti la ochi şi te duceau într-o sală, acolo unde era numai ciment şi câţiva te băteau: ăsta-l bătea pe ăla, ăla îl bătea pe ăla. Pe noi ne bătea unul Cetăţeanu Dumitru. Şi ne cerea ca să declarăm că eu am cumpărat un pistol cu butie şi că Gheorghe Grecu a cumpărat un pistol Steier de la nemţi, că noi am vrut ca să împuşcăm pe Gheorghiu Dej. „Păi, domnule, eu pe Gheorghiu Dej nu l-am văzut decât în poză”. „Nu e nevoie, dar să declaraţi!” Păi cum era să declar, dacă nu era aşa? Cum să scriu eu treaba asta dacă nu era aşa? Sigur că da, a fost bătaie! După 6 luni de zile, Grecu a declarat săracul! Nu a mai putut să mai ţie. Şi la urmă mă luaseră pe mine. „Păi dacă ăsta a declarat! N-auzi? Ăsta spune că aţi vrut să împuşcaţi pe Gherghiu Dej!”. Bine! Între timp îmi dă ăsta un pumn aşa în nas, şi am căzut cu capul pe ciment”. Când preotul Dumitru Bălaşa a căzut cu capul de ciment, l-a podidit sângele pe nas şi a încercat să ia sângele de pe nas ca să poată respira. Un maior de securitate, pe numele său Săvulescu, l-a văzut căzut la pământ şi i-a ordonat locotenentului care îl bătuse să îl lase în pace. Iar conversaţia ce a urmat a fost memorabilă şi incredibilă pentru acea perioadă, după cum a rememorat peste ani Dumitru Bălaşa: „M-a luat de mână maiorul: „Ridică-te! Hai cu mine în birou!”. Nu mă gândeam că e un om. M-am dus acolo. „Stai pe scaun!”. „Tov. Maior, nu pot să stau pe scaun că-l umplu de sânge.” „Ce contează un scaun pe lângă viaţa unui om?” Ăla comunist şi celălalt tot comunist. Ca să vezi! Doi comunişti. Da’ ăsta om, şi ăla neom! Şi am stat în fine pe colţul scaunului. Am stat astfel încât să nu murdăresc scaunul, dar totuşi îmi curgea încă sânge din nas. Mi-a dat maiorul un prosop acolo, m-am şters şi mi-a zis: „Care-i baiul?” I-am spus eu: „Ni se cere să declarăm strâmb, eu şi cu un ţăran, ca să ne ia casele - ştiam treaba asta - şi vor să ne facă un proces.” „Aveţi ceva împotrivă?” „Păi da! Nu-i adevărat.” „Păi cum nu-i adevărat?” „Nu este, aşa ne cer ei”. Atunci a sunat la sonerie şi a venit Cetăţeanu şi a spus: „Să-mi aduci dosarul lui părinţelu”. Aflase că sunt preot, eram mai tânăr, vreo 50 de ani aveam”. „Mi-a adus dosarul, l-a citit el acolo şi zice: „Părinţele, eşti condamnat la 6 ani, şi ţăranul Gheorghe Grecu la 5 ani. „I-am spus: „Tovarăşe maior, dar n-am avut procesul până acum.” „Bine, nu l-ai avut, dar uite aici lista” - adică era scrisă cu creionul nota de la Securitate, câţi ani să ne dea. Era scris acolo: Banditul Bălaşa Dumitru va primi 6 ani, ca intelectual. Banditul Gheorghe Grecu va primi 5 ani, că se considera că l-am influenţat ca intelectual, el fiind ţăran. Când am văzut aşa…! Maiorul Săvulescu a spus: „Dacă nu vă condamnăm noi, tot vin alţii şi ne închid şi pe noi şi ne fac un proces şi ne condamnă şi ne bagă lângă dumneavoastră. Cu ce pot să vă ajut?”, a spus el. „Pot să dau ordin ca să nu vă mai dea nici o palmă”. „Tovarăşu’ maior, asta ar fi ideal. Cel puţin ar fi linişte noaptea”. L-a chemat şi pe Gheorghe Grecu care declarase că într-adevăr ar fi cumpărat un pistol. Zice: „Ai cumpărat, măi, pistolul?” Gheorghe Grecu a zis: „N-am cumpărat, tovarăşe maior”. I-au zis că dacă declară, îl lasă şi nu-l mai bat. Zice: „Părinţelul de ce nu a declarat?!” „Părintele a ţinut mai mult la bătaie”. În fine, a trecut treaba asta, ne-au dat drumul şi când am plecat a vrut să dea mâna cu mine - era un om cumsecade - şi a spus: „Dacă îţi mai dă cineva o palmă sau dacă te înjură să ceri să fii scos la raportul tovarăşului maior Săvulescu. Dar să pronunţi numele meu pentru că dacă nu pronunţi numele meu nu faci nimic”. Am rămas, ne-au dus la celulă la comun şi ne-au întrebat unde am fost: „Am fost la bătaie”. Până şi aici nu aveam voie să spunem, pentru că dacă spuneai ne turnau ăştia ai noştri, turnătorii”. A refuzat să fie membru al Academiei Române După câteva săptămâni, bătăile s-au reluat la închisoarea Piteşti: „La Piteşti, m-au bătut cu o scândură cu cuie. Nu ştiu câte cuie o fi avut, dar erau ieşite numai 3-4 mm. Când te lovea curgea sânge dar nu intra în carne. Îţi perfora pielea, te făcea numai sânge. Apoi, puneau pe un alt deţinut şi te ştergea cu un prosop cu apă sau chiar cu spirt. Atunci luai foc! Credeai că înnebuneşti. La mine s-a infectat. Când am plecat de aici, am mers la Jilava. Când am ajuns acolo simţeam că nu mai pot, că am septicemie. Aveam în spate o rană mare. Am avut norocul că acolo ne-au dus să facem baie”. După eliberarea din 1964, preotul Dumitru Bălaşa a fost trimis la cea mai săracă parohie din Vâlcea, pe care a acceptat-o fără să se opună în vreun fel. În 1967 a fost rechemat la Craiova de Mitropolitul Firmilian pentru a revigora revista „Mitropolia Olteniei” şi pentru a sluji la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”. După moartea soţiei, părintele s-a retras la vechea sa locuinţă din Suteşti, unde a continuat să lucreze. A fost adesea vizitat de ierarhi şi cărturari de seamă, care au venit pentru a se documenta. În 1983 i-a fost confiscată întreaga bibliotecă, cu toate manuscrisele traduse din slavonă. Cu toate acestea, părintele a reuşit să o ia de la capăt şi să refacă încă o dată golul pe care îl lăsaseră tovarăşii comunişti. În 1990 i s-a propus să devină membru al Academiei Române, dar a refuzat, dorind să rămână aceeaşi persoană modestă. Pe 24 decembrie 2001, la 90 de ani, părintele Dumitru Bălaşa s-a stins din viaţă.
Citeste mai mult: adev.ro/oyxe6i
Acuzat pe nedrept că unelteşte împotriva statului comunist, preotul Dumitru Bălaşa, care fusese erou în Al Doilea Război Mondial, a făcut cinci ani de închisoare în teribilele penitenciare Aiud, Jilava şi Piteşti. Dar cea mai dură experienţă a fost la închisoarea Piteşti. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Pe urmele durerii: fosta închisoare Piteşti, locul unde tortura a ajun... Supravieţuitor al Închisorii Piteşti: „Cea mai frumoasă zi din detenţi... Liderul „Revoluţiei de catifea" a trecut în nefiinţă. Care este moşten... Părintele Dumitru Bălaşa s-a născut în comuna vâlceană Guşoieni pe 1 august 1911. Mânat de dorinţa mamei, dar şi de ambiţiile sale de a cerceta şi de a sluji Biserica, tânărul Dumitru intră în anul 1923 la Seminarul Teologic „Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. După terminarea seminarului, în anul 1932, s-a căsătorit cu Ana, nepoata învăţătorului Preda Grecu din Suteştii de Vâlcea. La scurt timp după căsătorie, Dumitru Bălaşa a îmbrăcat haina de preoţie, fiind hirotonit pe seama unei parohii destul de modeste din apropierea comunei Suteşti. A urmat studiile universitare la Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1936 cu calificativul „Magna cum laude”. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a îndeplinit misiunea de preot militar, fiind ridicat ulterior la gradul de colonel pentru faptele sale de vitejie. În rapoartele armatei, care se găsesc la Arhivele Statului din Piteşti, se află consemnat faptul că de multe ori părintele Bălaşa a sfidat ploaia de gloanţe şi obuze pentru a săvârşi Sfânta Liturghie sau pentru a le oferi ostaşilor căzuţi la datorie creştineasca înmormântare. După instalarea regimului comunist, părintele Bălaşa a devenit foarte incomod. Era unul dintre preoţii cu cele mai consistente dosare din arhivele fostei Securităţi. A fost acuzat pe nedrept că unelteşte împotriva statului şi a primit pentru aceasta cinci ani de temniţă grea. În anul 1959, părintele a fost ridicat de la domiciliul său din Siteşti şi a fost deportat la Aiud, la Jilava, iar în cele din urmă la Piteşti. Pe site-ul fericiticeiprigoniti.net au fost strânse mărturiile torturilor pe care părintele Dumitru Bălaşa le-a îndurat la Închisoarea Piteşti. „De la ora 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie” După cum spunea Dumitru Bălaşa, „La Piteşti a început calvarul. Cea mai cumplită pedeapsă de pe lume! Chinuri, bătaie! De la ora 1 la 3 noaptea era oră de bătaie. Ce s-a întâmplat? De la ora 1 la 3 noaptea te băteau aşa, în prostie. Te scoteau doar în chiloţi, desculţ, îţi puneau ochelarii ăia chinezeşti la ochi şi te duceau într-o sală, acolo unde era numai ciment şi câţiva te băteau: ăsta-l bătea pe ăla, ăla îl bătea pe ăla. Pe noi ne bătea unul Cetăţeanu Dumitru. Şi ne cerea ca să declarăm că eu am cumpărat un pistol cu butie şi că Gheorghe Grecu a cumpărat un pistol Steier de la nemţi, că noi am vrut ca să împuşcăm pe Gheorghiu Dej. „Păi, domnule, eu pe Gheorghiu Dej nu l-am văzut decât în poză”. „Nu e nevoie, dar să declaraţi!” Păi cum era să declar, dacă nu era aşa? Cum să scriu eu treaba asta dacă nu era aşa? Sigur că da, a fost bătaie! După 6 luni de zile, Grecu a declarat săracul! Nu a mai putut să mai ţie. Şi la urmă mă luaseră pe mine. „Păi dacă ăsta a declarat! N-auzi? Ăsta spune că aţi vrut să împuşcaţi pe Gherghiu Dej!”. Bine! Între timp îmi dă ăsta un pumn aşa în nas, şi am căzut cu capul pe ciment”. Când preotul Dumitru Bălaşa a căzut cu capul de ciment, l-a podidit sângele pe nas şi a încercat să ia sângele de pe nas ca să poată respira. Un maior de securitate, pe numele său Săvulescu, l-a văzut căzut la pământ şi i-a ordonat locotenentului care îl bătuse să îl lase în pace. Iar conversaţia ce a urmat a fost memorabilă şi incredibilă pentru acea perioadă, după cum a rememorat peste ani Dumitru Bălaşa: „M-a luat de mână maiorul: „Ridică-te! Hai cu mine în birou!”. Nu mă gândeam că e un om. M-am dus acolo. „Stai pe scaun!”. „Tov. Maior, nu pot să stau pe scaun că-l umplu de sânge.” „Ce contează un scaun pe lângă viaţa unui om?” Ăla comunist şi celălalt tot comunist. Ca să vezi! Doi comunişti. Da’ ăsta om, şi ăla neom! Şi am stat în fine pe colţul scaunului. Am stat astfel încât să nu murdăresc scaunul, dar totuşi îmi curgea încă sânge din nas. Mi-a dat maiorul un prosop acolo, m-am şters şi mi-a zis: „Care-i baiul?” I-am spus eu: „Ni se cere să declarăm strâmb, eu şi cu un ţăran, ca să ne ia casele - ştiam treaba asta - şi vor să ne facă un proces.” „Aveţi ceva împotrivă?” „Păi da! Nu-i adevărat.” „Păi cum nu-i adevărat?” „Nu este, aşa ne cer ei”. Atunci a sunat la sonerie şi a venit Cetăţeanu şi a spus: „Să-mi aduci dosarul lui părinţelu”. Aflase că sunt preot, eram mai tânăr, vreo 50 de ani aveam”. „Mi-a adus dosarul, l-a citit el acolo şi zice: „Părinţele, eşti condamnat la 6 ani, şi ţăranul Gheorghe Grecu la 5 ani. „I-am spus: „Tovarăşe maior, dar n-am avut procesul până acum.” „Bine, nu l-ai avut, dar uite aici lista” - adică era scrisă cu creionul nota de la Securitate, câţi ani să ne dea. Era scris acolo: Banditul Bălaşa Dumitru va primi 6 ani, ca intelectual. Banditul Gheorghe Grecu va primi 5 ani, că se considera că l-am influenţat ca intelectual, el fiind ţăran. Când am văzut aşa…! Maiorul Săvulescu a spus: „Dacă nu vă condamnăm noi, tot vin alţii şi ne închid şi pe noi şi ne fac un proces şi ne condamnă şi ne bagă lângă dumneavoastră. Cu ce pot să vă ajut?”, a spus el. „Pot să dau ordin ca să nu vă mai dea nici o palmă”. „Tovarăşu’ maior, asta ar fi ideal. Cel puţin ar fi linişte noaptea”. L-a chemat şi pe Gheorghe Grecu care declarase că într-adevăr ar fi cumpărat un pistol. Zice: „Ai cumpărat, măi, pistolul?” Gheorghe Grecu a zis: „N-am cumpărat, tovarăşe maior”. I-au zis că dacă declară, îl lasă şi nu-l mai bat. Zice: „Părinţelul de ce nu a declarat?!” „Părintele a ţinut mai mult la bătaie”. În fine, a trecut treaba asta, ne-au dat drumul şi când am plecat a vrut să dea mâna cu mine - era un om cumsecade - şi a spus: „Dacă îţi mai dă cineva o palmă sau dacă te înjură să ceri să fii scos la raportul tovarăşului maior Săvulescu. Dar să pronunţi numele meu pentru că dacă nu pronunţi numele meu nu faci nimic”. Am rămas, ne-au dus la celulă la comun şi ne-au întrebat unde am fost: „Am fost la bătaie”. Până şi aici nu aveam voie să spunem, pentru că dacă spuneai ne turnau ăştia ai noştri, turnătorii”. A refuzat să fie membru al Academiei Române După câteva săptămâni, bătăile s-au reluat la închisoarea Piteşti: „La Piteşti, m-au bătut cu o scândură cu cuie. Nu ştiu câte cuie o fi avut, dar erau ieşite numai 3-4 mm. Când te lovea curgea sânge dar nu intra în carne. Îţi perfora pielea, te făcea numai sânge. Apoi, puneau pe un alt deţinut şi te ştergea cu un prosop cu apă sau chiar cu spirt. Atunci luai foc! Credeai că înnebuneşti. La mine s-a infectat. Când am plecat de aici, am mers la Jilava. Când am ajuns acolo simţeam că nu mai pot, că am septicemie. Aveam în spate o rană mare. Am avut norocul că acolo ne-au dus să facem baie”. După eliberarea din 1964, preotul Dumitru Bălaşa a fost trimis la cea mai săracă parohie din Vâlcea, pe care a acceptat-o fără să se opună în vreun fel. În 1967 a fost rechemat la Craiova de Mitropolitul Firmilian pentru a revigora revista „Mitropolia Olteniei” şi pentru a sluji la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”. După moartea soţiei, părintele s-a retras la vechea sa locuinţă din Suteşti, unde a continuat să lucreze. A fost adesea vizitat de ierarhi şi cărturari de seamă, care au venit pentru a se documenta. În 1983 i-a fost confiscată întreaga bibliotecă, cu toate manuscrisele traduse din slavonă. Cu toate acestea, părintele a reuşit să o ia de la capăt şi să refacă încă o dată golul pe care îl lăsaseră tovarăşii comunişti. În 1990 i s-a propus să devină membru al Academiei Române, dar a refuzat, dorind să rămână aceeaşi persoană modestă. Pe 24 decembrie 2001, la 90 de ani, părintele Dumitru Bălaşa s-a stins din viaţă.
Citeste mai mult: adev.ro/oyxe6i