latan.elena
11.01.2018, 10:57
Sensul vietii
http://portalspiritual.com/wp-content/uploads/2014/08/sensul-vietii.jpg
În general când vine vorba despre scopul vieţii, oamenii spun miraţi „Care este scopul?!… Care este menirea vieţii?!… Totdeauna pare să-mi scape, pare că niciodată nu-l voi găsi…”
Căutarea sensului vieţii devine o prioritate pentru omul care dobândeşte conştientă de sine, întrucât primul pas în găsirea sensului vieţii este cunoaşterea de Sine. Omul care nu ştie cine este el însuşi, nu are un scop în viaţă, nu vede rostul vieţii, este dezorientat, tulburat, incoerent, sfârşeşte în confuzie, dezamăgire, impas. Conştientizarea ne înaltă, iar lipsa ei ne coboară în prăpastia deznadezdii şi a lipsei de speranţă.
Ancorarea la lumea materială – caracteristica omului epocii moderne- îl fac pe om robul dorinţelor sale, care vor fi din ce în ce mai mari şi mai greu dacă nu chiar imposibil de satisfăcut, îl duce la limitare şi îi împiedica accesul la sensul vieţii. Eliberarea vine prin raportarea la sursă, la izvorul vieţii, la Creator, la Dumnezeu.
Golul care există în interiorul fiecărui om care nu se simte conectat la divinitate nu poate fi umplut cu nimic din afară, nici cu averi, nici cu succes, nici cu prestigiu sau recunoaştere întrucât toate acestea sunt efemere, trecătoare, sunt nişte iluzii create de Ego, iar omul nu va reuşi să găsească vieţii un sens. Tocmai acest gol interior îi mână pe mulţi să alerge spre „un loc” de unde să nu mai încerce să ajungă într-altul, dar de fapt îşi petrec viaţa luptând şi încercând să fie într-un loc unde nu sunt şi niciodată nu li se pare că ajung acolo. Căutarea sensului vieţii în afara lui Dumnezeu (fără a fi conectat cu Dumnezeu, cu voinţă şi ordinea divină, înţelegând, respectând şi aplicând Legile divine) este sortită eşecului şi deziluziei.
Una din metodele de a-ţi găsi scopul în viaţă este să te întorci la natură, să îţi descoperi propria ta natură. Tot ceea ce ai nevoie pentru călătoria ta fizică este deja acolo în tine, este darul tău din naştere. Defapt noi nu suntem singuri, suntem ghidaţi, tot ceea ce trebuie să facem este că în loc să ne luptăm cu viaţa, să ne abandonăm vieţii, să ne lăsăm în voia ei, ghidaţi de călăuzele interioare.
Trezirea înseamnă să-ţi dai seama că ai de împlinit un destin, ai de îndeplinit ceva din interior, o chemare pe care numai noi înşine o putem simţi. În momentul când simţi acest lucru, să câştigi, să fii deasupra altor persoane, deodată nu mai este atât de important, cade pe un plan secundar faţă de a te simţi împlinit şi să trăieşti viaţa cu un scop. Începi să trăieşti din altă perspectivă.
Găsirea sensului vieţii este un drum personal pe care fiecare dintre noi trebuie să-l parcurgă. Ceea ce ne ajută în găsirea sensului vieţii nu este ceea ce avem, ceea ce posedam, ceea ce facem, ceee ce cunoaştem, ceea ce obţinem ci modul în care ne raportăm la viaţă.
Adevăratul scop al vieţii este să fii fericit! Scopul vieţii este să reuşeşti să fii în armonie cu tine însuţi, cu ceilalţi şi cu tot ce te înconjoară, să te bucuri de viaţa ta şi să aduci un plus de bucurie în vieţile celorlalţi prin harurile care ţi-au fost date. Să fii împăcat şi bucuros de tot ceea ce îţi aduce viaţa, pentru că toate experienţele sunt lecţii care te ajută să evoluezi. Să ajungi acolo unde să nu doreşti să pleci în altă parte!
Autor: terapiiholistice.blogspot.ro
Recomandam urmatoarele articole:
– Iubire, înţelepciune şi adevăr (http://portalspiritual.com/maestri-si-invatatori-spirituali/omraam-mikhael-aivanhov/omraam-mikhael-aivanhov-iubire-intelepciune-si-adevar-gura-urechile-si-ochii/)
– Munca discipolului în timpul somnului (http://portalspiritual.com/maestri-si-invatatori-spirituali/omraam-mikhael-aivanhov/omraam-mickhael-aivanhov-munca-discipolului-in-timpul-somnului/)
– Centrul Hara (A) (http://portalspiritual.com/maestri-si-invatatori-spirituali/omraam-mikhael-aivanhov/omraam-mikhael-aivanhov-1969-01-12-centrul-hara-a/)
– DESPRE SECRETELE TRANSFORMĂRII CONȘTIINȚEI (http://portalspiritual.com/dezvoltare-spirituala-2/despre-secretele-transformarii-constiintei/)
– Sfaturi pentru sănătate (http://portalspiritual.com/dezvoltare-spirituala-2/valeriu-popa-sfaturi-pentru-sanatate/)