Arată versiune întreagă : LIMBA VORBITA DE ADAM SI EVA - Vol. 1 - Prima parte
https://www.scribd.com/document/366931798/Tudor-Diaconu-%C8%99i-Ilie-Stanciu-Limba-vorbit%C4%83-de-Adam-%C8%99i-Eva
Alina Bratu
29.01.2018, 01:51
Dr. ILIE STANCIU Prof. TUDOR DIACONU
- membri ai Asociaţiei oamenilor de ştiinţă din România -
Acte de identitate
ale neamului românesc
- Permanenţa codului get -
Limba adamică: limba românească
- Adevărurile biblice şi mitologice demonstrate matematic
dezvăluie marile enigme. -
- Amănunte despre regii geţi : Ene Basarab, Dromikete,
Ioan I (Burebista). Dinastia Decebalilor.
Avancronică de Octavian Ştireanu
Cuvânt înainte de acad. Nicolae Teodorescu
Postscriptum de Marilena Baraţă
- Baza matematică a Turnului Babel -
-1996-
Alina Bratu
29.01.2018, 01:52
Avancronică (Flacăra anul XXXV - Nr. 2 (1595) - 10 ianuarie 1986)
Decodificarea
întregii scrieri
a antichităţii
O cercetare ştiinţifică de mare interes de importantă valoare, din multiple puncte de vedere, este pe cale de a se finaliza la Piteşti, în cadrul unui Cerc de studii puridisciplinare, ce fiinţează sub auspiciile Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România.
Obiectivul acestei cercetări este remarcabil: de a reface întreaga cunoaştere a trecutului, folosind atât datele istorice certe cât şi elementele de adevăr din mitologie şi cărţile de cult, într-o articulaţie logică, raţională, care permite suplinirea cel puţin parţială a "izvoarelor pierdute".
Metoda de cercetare este una indubitabilă, din moment ce se bazează pe un algoritm matematic de o deosebită forţă euristică, prin care se poate decodifica orice scriere hieratică (în care sunt prezente, conex, litere latine şi/sau greceşti, amestecate cu simboluri secrete), indiferent de spaţiul geografic şi timpul istoric cărora aparţine respectiva inscripţie.
Iar ipoteza fundamentală pe care o degajă rezultatele de până acum ale acestei cercetări este una copleşitoare - apariţia limbilor este consecinţa unei revoluţii alfabetice care a fost provocată premeditat şi care a constat în codificarea (încifrarea) în patru moduri distincte a unei limbi unice, "pulverizată" în varii modalităţi de exprimare (mnemonică, pictografică, ideografică, acrofonică), dar toate gândite fonetic şi comprimate în literă. Autorii acestei veritabile "rebotezări a lumii" ar fost geţii, deci revoluţia alfabetică, şi, prin asta, originea limbilor ar fi plasată în spaţiul carpato-dunărean.
O asemenea avalanşă de noutăţi, a căror confirmare ar produce o veritabilă revoluţionare a modului nostru de a percepe şi de a ne raporta la trecutul istoric foarte îndepărtat, nu poate fi, desigur, asimilată, dintr-o dată.
Cum spun undeva interlocutorii noştrii "desprinderea de cunoscut presupune uriaşi în gândire. Câţi pot explica chiar azi, ce înseamnă e=mc2 ?"
Revista noastră, păstrând o necesară şi cuvenită distanţă critică faţă de admiterea acestor rezultate ca definitive şi certe, le face, totuşi, cunoscute în virtutea inalienabilului drept la ipoteză ştiinţifică pe care-l are din principiu, orice cercetător. Respectând acest drept, respectăm totodată datoria firească pe care specialiştii, istoricii, toţi cei angajaţi pe frontul cunoaşterii ştiinţifice a trecutului nostru, o au în a se implica în analiza acestei ipoteze şi a rezultatelor pe care le incumbă, astfel încât munca cercetătorilor piteşteni să poată fi integrată sub girul necesar al autorităţilor în materie.
Publicăm mai jos un interviu luat autorilor acestel cercetări - dr. Ilie Stanciu şi prof. Tudor Diaconu. Conţinutul acestui interviu care s-a sedimentat în urma unor deloc simple "dezbateri", pentru înţelegerea reciprocă a intenţiilor, reprezintă, trebuie s-o spunem, doar o preliminară punere în temă cu obiectul, metoda şi rezultatele parţiale ale acestei cercetări, prin care sperăm, deci, nu să încheiem discuţia cu verdicte definitive, ci dimpotrivă, să deschidem, potrivit menirii revistei noastre, un fructuos dialog între specialiştii interesaţi de această tematică.
Dr. Ilie Stanciu: Procesul cunoaşterii cuprinde o permanentă curiozitate, căutare. Tot ce ştim constituie o sferă în expansiune, care nu poate urma decât legile generale ale universului. Istoricul nu se poate sustrage cunoaşterii legilor fizice, decât cu inerentul risc al izolării factologice; evenimentul istoric se petrece, ca şi cel fizic, în spaţiu şi timp. Cum bine aflăm de la Platon "cunoaşterea este ca disecţia unui animal un bun dialectician află articulaţiile, unul prost, osul ...".
Or, în ce priveşte istoria, mai îndepărtată a neamului nostru nu cunoaştem articulaţiile civilizaţiei strămoşeşti, ci numai "oasele" - evenimentele izolate.
Prin "pierderea sau necunoaşterea izvoarelor despre daco-geţi" se păstrează un şir de enigme a căror elucidare, duce firesc spre o nouă paradigmă, spre un nou sistem de cunoaştere - prin cuvinte - a lumii vechi, a strămoşilor noştri.
Prof. Tudor Diaconu: Noua paradigmă oferă putinţa conexiunii părţii în întreg. Algoritmul nostru se bazează pe aflarea aspectului izomorf al grafiei cu litera şi cifra. Pentru aceasta a trebuit să analizăm foarte temeinic toate "alfabetele", care, de fapt, sunt UNUL, cel protolatin, şi să stabilim baza matematică a fiecărei litere. Pictograma, ideograma, silabarul, alfabetul nu sunt forme de comunicare în evoluţie, ci moduri de reprezentare a aceluiaşi înţeles invariant.
În principal pe noi ne interesează GEŢII. Totul începe de la IO. Recitirea atentă în traducerea lui Ghica, a ceea ce a scris părintele istoriei, Herodot, deschide noi punţi în cunoaşterea istorică.
Dr. I. S.: Una din concluziile studiilor noastre este că GEŢII nu au fost un popor, cum se spune, ci numai casta sacerdotală IO a dacilor din neamul trac, cum se ştie.
Aşa rezultă şi pe inelul de Ezerovo, descifrat de profesorul Diaconu încă din 1980, rezultatul cu totul deosebit fiind comunicat la o sesiune ştiinţifică de la Piteşti, în 1982. Acad. Condurachi aprecia acest inel drept principal izvor de cunoaştere a limbii tracilor.
Cunoscând filiaţia: masageţi - geţi - getuli, casta "acoperea" trei continente, ceea ce justifică relaţiile "ciudate" între, de pildă, limba birom (vorbită în Nigeria septemtrională, şi comentată de Luc Bouquiau), protolatină şi scrierea protosumeriană. Părerile încetăţenite despre "indo-europeană" ar putea fi revizuite.
Revoluţia alfabetică este una, iar sursa necunoscută se află în spaţiul carpato-danubian- fapt care explică şi totodată este confirmat de descoperirile tăbliţelor de la Tărtăria, Caranovo, Gracianiţa, Lipinski - vir, care stau de mai mulţi ani în atenţia cercetătorilor din lumea întreagă.
În consens cu majoritatea cercetătorilor, codul identificat de noi confirmă anterioritatea, cu cel puţin un mileniu faţă de sumerieni, a scrierii, a primului alfabet, cel dac, de la Sion (despre care au scris Haşdeu şi Bolliac), şi care au apărut aici la noi, la Tărtăria.
Aici e "capu şi începătura moşilor" cum scria cronicarul Ureche.
Prof T.D.: Limba vorbită era unică, s-o numim limba dacilor, dar încifrarea ei după un anumit cod aparţine în mod premeditat geţilor, castei ce vroia să deţină şi menţină monopolul cunoaşterii. Cele patru coduri de cult (ebraic, latin, elin, sanscrit) sunt părţi, sunt cele patru sferturi ale cunoaşterii. Aici este marele secret şi mister al geţilor: "pulverizarea" prin limbă, prin numire a unităţii cunoaşterii. Totul porneşte de la viziunea cunoaşterii pe care o aveau geţii, aceşti sacerdoţi ai întregii antichităţi. Parcurgând în spirală, conform codului (algoritmului), drumul invers acestei "risipiri lingvistice" ajungem la acel 5508 înscris pe toate lăcaşurile noastre de cult, şi care datează "facerea lumii", adică botezarea ei prin cuvânt, adică numirea. Se pune astfel, într-o lumină nouă însăşi mult discutata problemă a continuităţii, care este dovedită implicit prin acest drum continuu al limbii, al unei limbi unice.
Dr. I. S.: Drumul cunoaşterii prin limbă a istoriei noastre, a istoriei străvechi porneşte de la concluzia că omul european ştia o limbă, una singură, apărută în epoca de după ultima glaciaţie Wurm. Acel stadiu al vânătoarei, unanim acceptat în existenţa omului este atestat şi de sinonimia din limbile europene a denumirilor animalelor furnizoare de hrană. Există şi un mic dicţionar paleo-european realizat de Nicolae Miulescu, din care rezultă această sinonimie. O altă etapă ar fi calea păstorilor carpato-istrieni "Drumui zeilor" marcat de stânci uriaşe care este menţionat în multe izvoare, scrise în diferite epoci şi locuri - Pindar, Kausitaki- Upanişad, Herodot, Ovidiu, Cantemir. Nicolae Miulescu îi consideră pe aceşti păstori drept creatori ai ştiinţei şi artei primare.
Redefinirea lor este utilă pentru a înţelege mai bine şi mai exact ce erau barbarii despre care Clement Alexandrinul scrie: "Barbarii nu au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei.
Prof. T.D. Metoda de cunoaştere propusă de noi urmează prin agoritmul găsit, calea spiralată a materiei în mişcare traversând şi nu ocolind "misterele". După ce va fi parcursă această cale de cunoaştere, va fi necesară o nouă paradigmă, pentru că, în sine, cunoaşterea este infinită, ca şi universul, mersul său spre o "Vega" fiind asemenea unui burghiu.
RED.: În ce constă acest algoritm? Cât de operaţional este? Ce puteţi descifra cu ajutorul lui?
Dr. I. S.: Într-o prezentare foarte schematică, algoritmul constă în următoarele: orice inscripţie sau simbol, de orice natură, şi indiferent de spaţiul geografic al sursei arheologice, este transpusă în cuvinte (şi, deci, litere) româneşti, înşiruite continuu într-un tabel sau matrice; fiecărei litere i se asociază una şi aceeaşi cifră, indiferent de poziţia în care figurează, rezultând astfel o nouă matrice, formate din numere, de data aceasta; cu aceste numere se fac anumite operaţii matematice, după nişte reguli precise, mereu aceleaşi, obţinându-se firesc, alte numere, care sunt supuse aceloraşi reguli; algoritmul se sfârşeşte când se obţine o anumită "cheie", de asemenea, mereu aceeaşi. Şirul de cifre obţinut la sfârşitul acestor succesive operaţiuni iterative este re-pus în litere, care – culmea - compun cuvinte cu sens în limba românească. Câteva exemple: celebrul Ezerovo începe : "Noroc, scrii limba odată spusă getă, imnul Troii apare" etc.; discul din Festos : "Sumer e oraş, aci e domn Patesi Vlad, e bărbat"; Tărtăria (tăbliţa rotundă)…
Toate inscripţiile intraductibile cu dicţionarele curente, aflate pe piatră şi aur, se citesc prin acest algoritm. Indiferent de spaţiu geografic, indiferent de timp- începând cu mileniul VI î.e.n. şi până la inscripţia misterioasă de pe mormântul lui W. Shakespeare. Toate se citesc levogir, abateri aparente fiind la cele continui şi spiralice. Dacă literele lipsesc, ori nu sunt clare, inscripţia este ilizibilă. Orice încercare de reconstituire cu adaosuri - procedeu vechi ca şi în cazul încercărilor de reconstrucţie a limbii indo-europene- este inoperantă.
Prof. T. D.: Acelaşi algoritm decodifică şi cognomenele personalităţilor antice precizează cuvintele fundamentale ambigue până acum, ca şi noţiunile fundamentale din sfera filozofiei, religiei şi mitologiei generale. Decriptarea scrierii hieratice înseamnă cunoaşterea totală a materiei, spiritului, a trecutului îndepărtat al neamului omenesc în general. Această codificare a rămas esenţa misterelor getice, Casta şi-a păstrat secretul cel mare: scrisul, metafora, parabola. În fond, sacerdoţii au ascuns materialitatea lumii, geneza adevărată, ca să ne exprimăm în termeni actuali.
Dr. I. S.: Noi foarte bine putem să începem cu însuşi începutul din Manava - Dharma - Sastra (Cartea legii lui Manu), încă din perioada vedică. Pentru că, la început, a fost crearea graiului articulat a cuvântului care scoate omenirea din haos, cum se spune metaforic. "Scoaterea lumii din haos" s-a făcut prin numirea ei, prin "botezarea" ei.
Dar - şi acesta este lucrul cel mai important - numai în limba noastră românească se poate explica interrelaţia cifră-literă-semn grafic prin intermediul cărora au fost "mascate" acele denumiri iniţiale.
RED.: Daţi-mi un exemplu.
Dr. I. S.: Numărul 6 numit de pitagoreici "număr de mijloc" (meseutis), între 1 şi 10. Forma cifrei parcurge toate sensurile mişcării materiei: sus, jos, dreapta, stânga, înainte şi înapoi. Scriind cifra, curba ei închide, în spirală, spaţiul. Totodată, 6 redă mişcarea soarelui de la un tropic la altul (6 luni), fetusul e format la 182 de zile, adică la 6 luni. Cât despre litera care-i corespunde în cod F este suflu, este viaţă, iar cuvintele primare ce se pot forma cu litera F nu au nevoie de explicaţii suplimentare. Fie şi numai prin aceste relaţii se poate înţelege, ce erau, de fapt, vestalele, şi ales, cum trebuie să interpretăm mult discutatul sistem hexazecimal dacic.
După părerea noastră, lucrurile se simplifică prin literă - şi aşa se poate demitiza, în sensul autentic al cuvântului, şi se poate înţelege totul, pentru că mă gândesc la copii, şi la fiul meu, Mihai, care citeşte mitologie, dar care trebuie să aibă în viitor o concepţie clară despre mit. Aş repeta o comparaţie făcută de Clement, care spune că filosofia şi mitologia au, ca şi nuca, un miez, dar nu toată nuca este bună de mâncat! "Decojirea" mi se pare necesară, ca medic şi ca om. Numai astfel ieşim din "obscuritatea" voită iniţial, perpetuată de tradiţie, şi intrăm în timpul istoric, pentru a separa cronologic evenimentele, pentru a afla corespondenţele lor logice.
Prof. T. D.: Voi da un alt exemplu. În Herodot IV, se vorbeşte despre râurile din Sciţia, între care şi mult discutatul Tyarantos. În "Izvoare privind istoria României", la pag. 31, noat 29, se comenteză astfel: "În realitate, cele trei râuri, indiferent care ar fi ele, curg între Prut şi Siret. Avem de-a face cu una dintre numeroasele greşeli ale lui Herodot, datorată informaţiilor insuficiente despre regiunile noastre, din interiorul continentului". Deci, Herodot ar greşi, dar aşa să fie? Luând cele trei denumiri în cauză, Oltu, Alutus şi Tyrantos şi aplicându-le separat algoritmul amintit pe scurt mai sus se obţine unul şi acelaşi rezultat cifra 1 (vă amintiţi Tărtăria ? "Oltu e soare iniţial…!"). La Ocniţa s-a găsit un cuvânt "ciudat" BACIL, altul TIA-MARKOS, altul REB, toate au sens. Să spunem că Bacil era un alt nume al lui BOREAS, despre care diverşi cercetători ai hermeneuticii spun câte şi mai câte? Cum spuneam, acelaşi algoritm permite dezvăluirea identităţii reale a eroilor mitologici şi biblici, aflarea a ceea ce biografii antichităţii n-au vrut să se afle. Am alcătuit un dicţionar de peste 1000 de pagini cuprinzând 646 de astfel de "acte de identitate ale neamului românesc".
Pe teritoriul ţării noastre au fost găsite peste 90% din inscripţiile lumii străvechi. Cu un salt peste timp, tipografii noştri vor face cărţi de cult, pentru zone largi, cu "limbi" de cult diferite. De pildă între 1690-1716 tipografiile noastre vor edita cărţile greceşti, arabe, slavone şi georgiene etc. Brâncoveanu era numit "Ptolemeu vrednic de cununi", în 1701 apare la Snagov Liturghierul bilingv greco-arab, în anul următor Ceaslovul greco-arab, în 1706 Evanghelia de Psaltire arabă... Tipografia Râmniceană tipărea mai întâi la Alep cărţi de cult, apoi a fost mutată la Balamand şi la Saeg, în sudul Libanului. Ivireanu, ajuns în vârful ierarhiei ecleziastice la noi, instruieşte pe Miihail Iştfanovici la Râmnic şi-l trimite la Tiflis, unde tipăreşte, în 1709 primele cărţi caucaziene, un Liturghier şi Evangheli…
lată cum tradiţia "stupului'' românesc este factor de cultură în continuare…
Cum observa cercetătorul ardelean Ackner, pe pereţii minelor de la Grădiştea Muncetului s-au găsit litere şi monograme "greceşti". Săpăturile din 1950 au scos la iveală blocuri de piatră cu inscripţii despre care se presupune că ar fi fost un pomelnic cu nume de regi… "Se presupune" - pentru că nimeni nu s-a ocupat de ele. De aceea, inscripţiile trebuiau să fie numai latine - pentru că aşa spune dogma care ţine şi azi pe loc cercetarea poporului şi a limbii noastre.
RED.: Unde se situează în ipoteza dumneavoastră, latinitatea limbii şi a poporului nostru?
Dr. I.S.: Chiar în centru ei, în sensul că latinitatea noastră nu vine din afară. Protolatinii suntem noi. De aci se desprind toate codurile de cult şi limbile de mai târziu.
Prof. T.D.: Nu greşim dacă afirmăm că azi despre spiritualitatea daco-geţilor se ştie cam cât se ştia şi cu un secol în urmă. Despre limbă - nimic mai mult, decât bănuieli. Etnogeneza se află în acelaşi stadiu.
Citind inscripţiiie, aflăm de pildă, amănunte despre Dromikete, care avea într-adevăr cetatea Helis, cum scrie Diodor, dar era Slonul din zona Buzăului; citind criptograma din Psaltirea Scheiană (pag. 483), aflăm că loan I (Burebista) este ucis la COzia, prin decapitare, exact la 5 mai 44 î.e.n. Aflăm despre seria de regi daci şi mari preoţi din dinastia dâmboviţeană a Decebalilor.
Sfera scrierii hieratice este vastă, o aflăm şi în nordul Africii, la Tassilli, în zona mediteraneeană, în Italia şi Grecia. Diversele modalităţi de repezentare redau unitatea acestei scrieri, care, oricât ar părea de incredibil, fixează pe marmură şi piatră sau pe aur limba latină "vulgară" pe care noi o numim de fapt limba dacilor sau românească. lată de ce paradigma schimbă cu totul liniile mari ale cunoaşterii adevăratei antichităţi.
Spuneam că istoria noastră îndepărtată se implică în ceea ce istoricii numesc "negura veacurilor", care este în fond apariţia omului european, cultural, care a creat baza întregii civilizaţii şi culturi ulterioare. Geţii sunt aceştia, cei mai drepţi şi viteji dintre traci, Necunoaşterea luptei surde dintre biserica răsăriteană şi cea secretă, a Romei a privat pe istorici de documentele de bază. Ele se despart mai târziu. Pe de altă parte, atât în cărţile sapienţiale, cât şi în mitologie, cuvintele cu mai multe înţelesuri, vorbirea alegorică şi metaforică etc. n-au fost înţelese. Imaginaţia s-a perpetuat în timp, ca rostogolirea bulgărelui de zăpadă, antrenând erori grave.
Dr. I.S.: Că trecutul neamului rornânesc este adesea necunoscut sau fals prezentat peste hotare, nu este de mirare. Cum să aşteptăm ca alţii să reconstituie adevărul? Cine dacă nu noi, aici, va trebui să regândim logic totul?
Cât despre cei care s-au dedicat unei ştiinţe sau arte "per il loro dilleto" cum spunea Schopenhauer, vorbind despre "diletanţi şi profesionişti", ei au fost întotdeauna suspectaţi, din principiu, de lipsă de profesionalitate; dar tot el dă şirul lung al pionierilor ştiinţei care s-au afirmat şi au avut descoperiri epocale în alte domenii decât cele trecute în "cartea de muncă".
RED. : Cum credeţi că va fi primită de specialişti cercetarea dumneavoastră?
Prof. T. D.: Noua paradigmă va avea atâta viitor cât încorporează în sine. Nimeni nu-i va putea scurta sau prelungi existenţa, în afara rezistenţei pe care i-o dă adevărul ştiinţific încorporat.
Dr. I. S.: Apoi, în nici un fel nu ne interesează opinia celor care consideră încheiată cercetarea trecutului nostru îndepărtat; încercând să combată această ipoteză, ei de fapt o vor confirma şi perfecţiona, dacă vor aprofunda fie şi numai izvoarele scrise, care dau mult de gândit.
RED.: Atunci ce credeţi că ar trebui făcut pentru consacrarea acestei paradigme?
Prof. T. D.: Forţând puţin nota, cred că nimic. Ea există. Denumită metalimbaj get, axioma noţiunilor aparent vide, şi abia acum descifrarea scrierii hieratice, truda a luat conturul, perfect, deocamdată, al noii paradigme. Va elucida actualele mistere şi enigme, va fi folosită de alte minţi mai luminate, va deveni metadigmă, iar noile… necunoaşteri vor creea o altă… paradigmă a cunoaşterii. Trebuie volens-nolens, să repetăm mersul "burghiului" spre… Vega!
RED.: Totuşi, credeţi în succesul tezelor dumneavoastră?
Dr. I. S.: Da. Raţiunea triumfă sigur, dar greu!
Prof. T. D.: Nu. Deocamdată. Desprinderea de "cunoscut" cere uriaşi în gândire. Câţi pot explica, chiar azi, ce-nseamnă e=mc2 ?
Octavian Ştireanu ■
Flacăra - anul XXXV - Nr. 2 (1595) - 10 ianuarie 1986
Cuvânt înainte
O primă şi esenţială calitate ce se cere cercetătorului ştiinţific este credinţa în capacitatea cercetării de a descoperi adevărul, unită cu pasiunea de a cerceta. Pe acelaşi plan de importanţă şi esenţialitate este intuiţia adevărului. Aceasta aruncă licăriri neaşteptate în întunericul necunoaşterii şi îndreaptă paşii spre porţi nebănuite ale cunoaşterii revelatoare.
Înarmat cu aceste calităţi, cercetătorul se dăruieşte muncii sale pe care o duce cu tenacitate şi abnegaţie, lovindu-se la tot pasul de piedici, căzând şi ridicându-se, trezindu-se în faţa unor stânci ce par a nu putea fi escaladate şi totuşi mergând mereu înainte, fără a aştepta răsplata cercetării sale. Când lumina s-a făcut în faţa sa, răsplata cea mai ameţitoare îi este verificarea intuiţiei care l-a purtat prin întuneric până la limanul adevărului. Dar, odată trecută ameţeala cuceririi, cercetătorul porneşte din nou la drum spre altitudini născute din cele atinse cu tot atâtea întrebări puse de un Sfinx pe care îl poartă în el însuşi.
Mentorul piteştenilor a fost Nicolae Miulescu, autorul cărţii "Dacia, ţara zeilor", carte care aruncă lumini surprinzătoare asupra trecutului înegurat al strămoşilor noştri, şi acest titlu apologetic urmăreşte să aşeze pământul patriei noastre ca vatră a lumii vedice. Ceea ce îl interesează îndeosebi este limba. Membru activ al cenaclului bucureştean DECENEU, inginerul Miulescu va forma la Piteşti un nou embrion al cercetării pluridisciplinare la biblioteca judeţeană, nedespărţit afectiv de profesorul Tudor Diaconu, la care şi locuia în perioada de vară. Acesta îşi începe prezentarea cercetărilor sale la Braşov, la Casa de cultură, prin conferinţa "Mari mesaje ale antichităţii - limba dacică" pe 18 decembrie 1978, invitat de clubul "Amicii infinitului". La Piteşti abia în 1982, în cadrul simpozionului de inginerie istorică susţine comunicarea "Limba tracilor pe inelul de la Ezerovo", cu care prilej afirmă pentru prima dată existenţa codului getic. Manifestarea din cadrul zilelor cultural educative ale Bibliotecii Judeţene Argeş, era patronată de Asociaţia Oamenilor de ştiinţă din România. După moartea lui N. Miulescu, un alt spirit dotat pentru cercetarea pluridisciplinară - doctorul Ilie Stanciu, crează un cerc pluridisciplinar de studii privind istoria şi limba românească, Piteştii devenind în anii următori un centru naţional, în care se adună anual şi bianual cercetători din toată ţara. Am patronat aceste sesiuni, în
calitate de preşedinte onorific al cercului.
Preşedintele executiv, Dr. Ilie Stanciu ca şi secretarul ştiinţific, Prof. Diaconu au continuat pe cont propriu cercetările lui Miulescu. La aceste reuniuni s-au cunoscut Timotei Ursu, Florin Stănescu, Constantin Bejgu, Alexandru Forje, Constantin Iordache, Cella Delavrancea, I. Constantinescu-Caracal, George Vaida, I. Cionchin, Paul Tonciulescu, Alexandru Pele, Dr. G. Iliescu, etc., sprijiniţi direct de prof. Dr. Nicolae Copoiu. Aceşti ingineri, profesori şi doctori erau uniţi de flacăra nobilă a patriotismului
Încă din ultimii ani ai secolului trecut savanţi cum sunt Kretshmer în 1898 sau Günther în 1929, ca şi Nicolae Densuşianu în 1913, precedat de Bogdan Petriceicu Haşdeu în Magnum Etymologicum Romaniae, specialişti în diverse domenii ca arheologia, antropologia, lingvistica, ajunseseră la concluzia că originea popoarelor ariene trebuie căutată în bazinul hidrografic al vechiului Istru şi al Danubiului, cum era denumirea Dunării dincolo de Cazane şi Porţile de Fier. Ideile acestea n-au reuşit însă să se impună suficient, iar în ce-l priveşte pe N. Densuşianu, opera sa Dacia Preistorică în 1500 de pagini a fost calificată ca utopică. Cartea lui Miulescu Dacia ţara zeilor, la rândul ei a fost refuzată de edituri, astfel că în limba română încă nu s-a tipărit.
Cei doi cercetători, emuli şi prieteni ai lui N. Miulescu, Dr. Ilie Stanciu şi Prof. Tudor Diaconu, care i-au cunoscut strădaniile şi competenţa multilaterală şi multivalentă, şi-au luat sarcina nobilă de a continua opera, continuând-o ei înşişi printr-o neobosită cercetare şi confruntare a vestigillor trecutului poporului român.
La întrebările: Cum se reflectă în limba noastră acest fond strămoşesc, şi relaţille acestuia cu limba latină şi alte limbi vechi şi noi europene (?)..., cum se reflectă spiritualitatea vedică în civilizaţia dacilor şi cum se poate acoperi Calea Zeilor cu vestigii ale acestei spiritualităţi (?) dă un răspuns matematizat cartea de faţă.
Aceste idei nobile sunt prezentate şi în revista "OMU" editată la Piteşti începând din 1990 de aceiaşi cercetători, dezvăluind permanenţa codului getic de la Tărtăria - primul scris din lume - şi până la piatra de pe mormântul lul W. Shakespeare. Descoperind miraculoasa lume a tracilor, citim istoria cu ochii noştri, în limba românească.
Este o regândire a trecutului întreg care, odată realizată ridică alte semne de întrebare la care aşteptăm răspuns în continuare. Iată minunea limbii noastre !
Acadernician Nicolae Teodorescu
Repere
"Totuşi, unde ar trebui să-i plasăm pe Dacoromâni? Ungurii, sârbii, bulgarii şi grecii sunt de acord că ei n-au ce căuta cu nici un preţ, nici în Transilvania, nici în Serbia, nici în Bulgaria, nici în Macedonia sau în Pind.
Ei n-au căzut totuşi din cer şi n-au venit nici din fundul ladului. Această UNANIMITATE ÎMPOTRIVA ROMÂNILOR incită, prin urmare, la adoptarea tezei cu privire la dăinuirea daco-românilor în nordul Dunării".
Ferdinand Lot (Observaţii asupra cărţii lui G.
Brătianu "O enigmă şi un miracol istoric: Poporul Român"
-15 august 1943-
A mai trecut o jumătate de veac şi problemele ETNOGENEZEI neamului nostru românesc sunt aceleaşi. Ne propunem să aducem în lumină repere istorice mai puţin cunoscute sau comentate, care oferă o nouă perspectivă în cunoaşterea adevăratului trecut al strămoşilor noştri, pe de o parte, iar pe de alta, să regândim limba românească în structura sa intimă, prin ipoteza getică.
Aşa cum vom vedea, geţii au fost aparţinători castei IO, regi şi mari preoţi ai întregii antichităţi, misterul get constituind cheia de boltă a cunoaşterii adevărului. Ei au CODIFICAT limba primară - adamică sintetizând întreaga ştiinţă a trecutului. Izvoarele scrise pe care le prezentăm ne vor da posibilitatea de a regândi trecutul omenirii în general, şi al neamului nostru în special.
Prin decodificarea scrierii hieratice vom afla originea alfabetului, ca şi primul scris din lume... Pentru aceasta va trebui să acceptăm o soluţie matematizată, sisifică, şi vom observa cu bucurie că izvoarele istorice în uz se completează fericit cu cele "pierdute" şi, mai ales amănuntul că, de fapt au fost INCIFRATE, în "pierduta" limbă a dacilor, adică în buna limbă românească.
Falsificarea istoriei nu poate face decât prin falsificarea limbii. Iată, deci, câteva repere care au stat la baza elaborării ipotezei getice, pe care le vom regândi "sine ira et studio":
1.-
"Am făcut multe experienţe în viaţa mea ca să aflu care a fost cel mai vechi popor de pe pământ şi ce limbă vorbea acel popor; în fine am ajuns la convingerea că limba cea mai veche a fost a FRIGIENILOR, adică a PELASGILOR, şi prin urmare este poporul cel mai vechi".
Faraonul PSAMETIC, 700 î.e.n. cf. HERODOT, cartea II. (deci: frigienii sau divinii Pelasgi cum îi numeau grecii fără însă a-i preciza la origine. N. Densuşianu în Dacia Preistorică îi prezintă pe larg, iar patria de origine este DACIA. Interesant.)
2.-
"Colhii şi Dacii mă cunosc, ei vorbesc o limbă barbară, de idiomă LATINĂ".
HORAŢIU: ODELE, I, 20
(Deci limba dacilor era de idiomă latină; foarte important de reţinut mai ales că, latinitatea limbii noastre EVIDENTĂ oricui, este anterioară războaielor cu Romanii... Horaţiu (65 - 8 îen !). De ce oare deranjează atât latinitatea limbii noastre ante-romană?).
3.-
"Grecii ne numesc şi pe noi romanii, barbari"
PLINIU CEL BĂTRÂN - Istoria naturală
(trăieşte între anii 23-79 era noastră; prin greci cl denumeşte, bineînţeles, pe scriitorii de greacă veche...)
4.-
"Limba priscă, adică limba bătrână, a fost aceea pe care au folosit-o locultorii vechi ai Italiei, în timpul lui lanus"
PAUSANIAS
- Istoria Greciei
(trăieşte în sec. II, era noastră. Limba prisca, era limba cea mai veche latină, după Isidor, limba triburilor pastorale, păstrată în carminele saliare, cu mult înainte de fundarea Romei).
5.-
"S-a dat numele de "Scyt" întregii mase latine, ca nume geografic".
STRABO - Geografia
(n, 58 îen, precizarea este foarte importantă pentru a descifra campania din 514 îen a lui DARIUS împotriva "sciţilor"!)
6.-
"Grecii numesc limba latină - limba pe care o vorbeau sciţii".
Papa NICOLAE I, către MIHAI al III-lea al Bizanţului, 865 en
(Iată o repetare autorizată a stravechimii latine a limbii)
7.-
"Limba română are mai multă latinitate decât cea italiană"
CAVASIU - De Administratione Regni Transylvaniae
(Aşa este, dar atunci cum ne-au romanizat, limba fiind elementul esenţial? Nu cumva toată teoria noastră este iluzorie? Poezie? Nu cumva romaniştii ignoră cu bună ştiinţă această realitate?)
8.-
"în Italia, în Spania, în Galia, poporul se slujea de un idiom de formaţie mai veche, sub numele de lingua româneasca, ca pe timpul lui Cicero".
LECLERC, Moldo - Valahia, Paris, 1866
(Aceasta nu putea fi decât limba veche românească, din care s-au desprins limbile neolatine numite... din protolatină, deci... )
9.-
"În slavonă se găsesc multe cuvinte româneşti, mai ales cea bisericească".
COURTENAY BAUDOIN – 1900
(Exact invers de cum susţin slaviştii noştri! în dicţionare!
10.-
"Originea neamului românesc trebuie căutată la traci cu mii de ani înaintea altor popoare şi aceasta ne dă dreptul de a ne considera noi, românii, ca singurii şi adevăraţii moştenitori ai acestor locuri".
NICOLAE IORGA
11.-
"Geţii şi Sarmaţii apar ca popoare înrudite şi vorbesc aceeaşi limbă barbară latină".
OVIDIU - Tristele, II, 188 - 189
(Ca şi Horaţiu care spunea acelaşi lucru despre Daci, poetul exilat la Tomis precizează latinitatea limbii geţilor ante-romană!)
12.-
"Gelonii, după o tradiţie veche a grecilor, erau din aceeaşi familie cu Agatârşii, de la râul MARIS (Mureş)
HERODOT, I, IV, 10
13.-
"Macedonenii erau de asemenea un popor Pelasg"
JUSTINI, lib. VII, 1.
14.-
"O limbă barbară se vorbea şi în provinciile ILLYRICULUI înainte de cucerirea romanilor. Sub numele de Illyria se înţelegeau în timpurile mai vechi toate ţinuturile spre apus de Tessalia şi Macedonia, până la mare şi până la Istria, iar în timpul Imperiului, făceau parte din Iliric: Noricul, Panonia, Dalmaţia, Moesia şi CELE DOUĂ DACII de peste Dunăre".
SEXTUS RUFUS, Breviarium, C.VIII, cf. Bocking Not, Dign. II,6
(Mai precis decât atâta nu se poate: deci limba barbară latină străveche se vorbea pe un spaţiu vast, inclusiv DACIA)
15.-
"ZALMOXE, filosoful şi legiuitorul cel mare al GEŢILOR a fost după tradiţiile greceşti, unul şi acelaşi cu SATURN".-
MNASEAS - Frag. HIST. Gr. III, 153
16.-
"Suveranitatea lui SATURN se extindea şi asupra germanilor. În cântecele lor istorice, după cum scrie TACIT, germanii celebrau pe TUISTO, deus terra editus (URAN) şi pe fiul său MANNUS (Saturn).
Francii, cum scrie Gregoriu de Tours, adorau pe Saturn ca şi Saxonii, Galii, Egiptenii, Fenicienii, iar Marea Nordului era marea lui SATURN".
cf.: FILONIS, frag. II, Hist. Gr. III, 569; MACROBII, Sat. I, 7; GREGORIE, Tzr. II, 29-33; GALFREDUSMONEMUT, VI, p. 43; DIONISHAL. I, 38; DIODOR SICUL, I, 13; ISIDOR, Orig. I, 7, 1, 3; PTOLOMEU, Geogr. I, 1, etc...
17.-
Alfred Hoffmann - Descrierea pământului, vol. II, 4, p. 3074, al. 2, în ediţia germană din anul 1842:
"Capete clasice care pot fi luate ca model pentru camee; capetele acestea au înăuntru ceva ce prevesteşte înfăţişarea lor de dinafară. În adevăr, nicăieri nu vei putea găsi o putere de înţelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoţit cu mlădierile purtării, aşa cum o afli la cel din urmă român. Acest popor unit (scrie înainte de Unirea Principatelor, nn) şi ridicat prin instrucţie, ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a umanităţii. Şi, ca o completare, limba sa este atât de armonioasă şi bogată, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ".
"Poporul Român ar fi indicat să stea în fruntea civilizaţiei spirituale a omenirii, iar limba poporului român s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pământ".
ALFRED HOFFMANN - Istoria pământului, Paris 1820 p. 3075
18.-
"Civilizaţia şi istoria au început acolo unde locuieşte azi neamul românesc"
W. SCHILLER, arheolog american
19.-
"După cucerirea ILIONULUI, câţiva troieni, fugind de Ahei, au venit cu corăbiile în Sicilia şi, aşezându-se cu locuinţele în vecinătatea Sicanilor, au fost numiţi împreună cu ei ELYMI; cetăţile lor erau ERYX şi EGESTA. Împreună cu ei au venit şi câţiva Foceeni, împinşi de furtuna de la TROIA".
TUCIDIDE, VI, 3
20.-
"PELASGA e mama Latinei şi a greacăi"
NIEHBUR. – Ist. Romanilor
21.-
"Patria originară a INDOEUROPENILOR sunt teritoriile Carpato-Danubiano Pontice (DACIA MARE)"
Cf.: E. de MICHELIS, O. SCHRADER, H. SCHMIDT, H. HENCHEN, G. DEVOTO, G. WILKIE, W. SCHILLER...
22.-
"Pe tăbliţele de la Tărtăria, scrisul apare în Dacia cu mult înainte de Sumer".
R. SCHILER, Reader's Digest, 7, 1975
23.-
"Tăbliţele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene... Aceasta ar însemna pur şi simplu, că scrierea sub forma pictogramelor a apărut în sud-estul european şi nu în Mesopotamia, cum se credea până acum. Dacă în cele trei cazuri (Tărtăria - Caranovo Gracianiţa) este vorba de scris, atunci se impune o concluzie surprinzătoare: avem de-a face CU CEA MAI VECHE SCRIERE DIN LUME. Concluzia aceasta vine în întâmpinarea părerii exprimate de arheologul britanic, profesorul COLIN RONFREW, care a executat recent săpături în localitatea bulgară Sitagroi şi care a afirmat că în sud-estul Europei a existat în vechime o zonă cu civilizaţie înaintată".
Acad. VLADIMIR I. GEORGIEV - Sofia
24.-
"Neaşteptata descoperire a fost scoasă la iveală în TRANSILVANIA, în mica aşezare românească Tărtăria... Dar pe arheologi îi aştepta mai departe o surpriză: tăbliţele găsite s-au dovedit a fi cu 1.000 de ani mai vechi decât cele sumeriene. Rămânea să se vadă în ce mod aproape cu 7.000 de ani în urmă, departe de hotarele mult slăvitelor civilizaţii antice orientale, unde nimeni nu se aştepta, s-a ivit cea mai veche (pînă în ziua de azi) SCRIERE A OMENIRII".-
V. TITOV, arheolog rus
25.-
"Tracii alcătuiseră în epoca miceniană UNA ŞI ACEEAŞI STRĂLUCITĂ CIVILIZAŢIE, cu Grecii de o parte şi FRIGIENII de alta"
VASILE PÂRVAN - Getica, p. 130
26.-
"Lingvistica a descoperit în secolul trecut, că în limba greacă sunt cuvinte negreceşti, iar în limba română sunt cuvinte nelatine".(... ) "Mă refer la Geţi şi la prestigiul deosebit de care ei se bucurau în antichitate şi în evul mediu. Fapt paradoxal. Românii, urmaşi direcţi ai Geto-dacilor, nu ştiau că în baza unei vechi tradiţii, Spaniolii îi numărau pe geţi printre strămoşii lor, şi că în anumite izvoare Danemarca se numea DACIA.
Alt fapt paradoxal, analog cu primul constă în aceea că, cronicarii spanioli nu ştiu nimic despre cucerirea DACIEI de către TRAIAN, împăratul de origine hispanică".
IOSIF CONSTANTIN DRĂGAN (Noi Tracii, nr. 182, nr. 87)
27.-
"Iară DACII prea marea lor limbă osebită având, cum o lăsară şi cum o lepădară aşa de tot şi luară a romanilor, aceasta nu se poate socoti, nici crede".
Stolnicul CONSTANTIN CANTACUZINO, citat în "ORIGINES et ocessus Transylvanianorum", Lyon, 1667, de Lorentz Topeltin.
28.-
"Căci mai curând se crede că aceste noroade au luat numele de Vlah de la Moldoveni, carele erau mult mai învecinate, dându-l Italienilor, decât de la Italieni pentru a-l da Moldovenilor. Iată o tabelă:
româneşte
italiană
latină
încep
comincio
incipio
alb
bianco
albus
cetate
citta
civitas
domn
signore
dominus
masă
tavolo
mensa
vorbă
parola
verbum
cap
testa
caput- is
vânat
coccio
venatio
...Dealtminteri, trebuie să observăm că sunt în limba moldavă unele cuvinte ce nu sunt cunoscute în limba latină, nici în alte dialecte ale popoarelor vecine, şi care prin urmare poate au rămas din limba veche dacică".-
DIMITRIE CANTEMIR - Descriptio Moldaviae, III.-
29.-
"De aceea, măcar că ne-am deprins a zice că LIMBA ROMÂNĂ e fiica limbii latineşti, adecă ceei corecte, totuşi, dacă vom vrea a grăi oblu, LIMBA ROMÂNEASCĂ e MUMA limbii cei latineşti".
PETRU MAIOR, Ist. pt. Încep. Românilor în Dacia, PESTA, 1812 PAG. 316.-
30.-
"Acestea nu sunt porunci omeneşti, Domnul meu, ci porunci ale limbei, care strigă: Domnilor, vedeţi-mă, că în verbii mei sunt mai regulată decât toate limbile, nu mă schimb, o idee o arăt cu aceleaşi litere; ce mă sugrumaţi, ce mă faceţi anevoie de înţeles şi anormală?
ION HELIADE RĂDULESCU - Curierul de ambe sexe, Buc. 1864, II, p. 33
31.-
"Lătineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi, s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mult vorbele sale dintâi, şi, dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală unei observaţii juste, aş zice că ea este CEA MAl NOUĂ DIN TOATE, sau, cel puţin este aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-a născut. Limba latinească se trage într-adevăr din acest grai, iar celelalte limbi, mai ales cea moldovenească sunt însuşi acest grai".-
D’HAUTERIVE, Memoriu asupra vechii şi actualei stări a Moldovei, ed. Acad. 1902, p. 255 – 257
32.-
"Un vârtej de îndărătnicie a fost buimăcit minţile noastre întru a ne socoti romani curaţi, puind în alte temeiuri şi acela cum că toţi dacii ar fi pierit până la cel di urmă sub sabia lui Traian".
B.P. HAŞDEU. Pierit-au Dacii?
33.-
"Cu cât cercetările etimologice progresează la noi, cu atât ne convingem mai mult de două lucruri. Mai întâi că elementele latine până acum, şi al doilea că, în cazuri când cuvinte româneşti se potrivesc ca înţeles şi formă cu cuvinte ale popoarelor împrejmuioare, la ele OBSCURE ETIMOLOGICEŞTE, noi am fost mai ales cei care le-am dat, decât cei care le-am primit".-
SEXTIL PUSCARIU, Ist. Limbii, p. 667
34.-
"Literatura greacă începe printr-o capodoperă de neînţeles - epopeea homerică. Apariţia unui geniu neprecedat de nimic, pare greu de admis".-
JEAN DEFRADAS, Lit. Elină., Paris, p. 17
35.-
"Printre alte miracole care au făurit gloria Romei, uimeşte mai ales cel datorită căruia limba ţăranilor latini a ajuns abia în câteva secole să devină unul dintre instrumentele de gândire cele mai eficace şi cele mai durabile, pe care le-a cunoscut omenirea".
PIERRE GRIMAL, Civilizaţia romană, 1973, Buc. p. 207
36.-
"Limbile romanice, astfel cum ne apar în monumentele scrise din evul de mijloc, nu derivă din cea latină nici pe calea filiaţiunii, nici pe calea corupţiunii, ci ele ni se prezintă numai ca o redeşteptare a dialectelor vulgare, ce serveau încă înainte de ce limba latină ajunsese a se constitui într-o limbă nobilă. Aceste dialecte vulgare au rămas obscure în tot timpul cât limba latină a fost întrebuinţată în scris şi ca limbă de instrucţiune în şcoli. Îndată ce şcoalele au început şi limba nobilă s-a pierdut în mijlocul barbariei, dialectele vulgare, care până acum nu se puteau mişca, fură gata să ia locul limbii latine, şi din momentele acestea începe o nouă civilizaţie în lumea romană".
PIRONE DIN UDINE, citat în Dacia Preistorică, P. 721-722
37.-
"Din punct de vedere al lingvisticii romanice, ar fi bine să se reţină două lucruri: noţiunea de romanitate a fost o noţiune esenţial politică, iar romanii nu şi-au propus nicicând o asimilare violentă a populaţiilor supuse, şi nu au încercat nicicând să-şi impună limba lor".
CARLO TAGLIAVINI, Orig. limbilor neolatine
38.-
"Limba românească este din cele cu dreaptă măsură: ea nu are consoane prea moi, nici prea aspre, nici prea lungi sau prea scurte, mai toate sunetele sunt medii şi foarte curate"...
"Celor ce vor o purificare absolută a limbii, le vom răspunde că acele vorbe pe care ei vor să le alunge sunt aşa de concrete, aşa încrescute în ţesătura limbii române, încât trebuia să rupi ţesătura toată ca să le scoţi, şi cum că toată limba se deşiră alungând vorbe de o iluzorie origine slavă".
EMINESCU, Cugetări, p. 354
"Limba de formule, LIMBA UNIVERSALĂ, adică din fracţiuni ale celor trei mutaţii: timp, spaţiu, mişcare"
EMINESCU, mss. 226. fila 27
"Biserica a creat limba literară, a sfinţit-o şi a ridicat-o la rangul unei limbi HIERATICE şi de stat"
EMINESCU, Timpul, 10X, 1881
39.-
"Aproape toţi cei care ştiu să citească ştiu de unde şi-au tras originea ştiinţa omenească şi genurile de artă şi speciile de ştiinţă şi de artă, câte sunt; iar despre limbile omeneşti, nimeni oricât de învăţat ar fi nu ştie de la cine şi când s-a aflat începutul atâtor diferenţe (şi doară fiind organele de comunicare ale ştiinţelor, organe foarte necesare şi fără care, lucru foarte important de notat, ştiinţele n-ar putea exista, autorii acestor limbi trebuiau celebraţi de o mie de ori mai mult decât inventatorii celorlalte ştiinţe şi arte) şi, dacă a fost numai o întâmplare, ca un invidios prea puternic o fi să şteargă din catalogul memoriei umane numele unor autori atât de celebri, să judece, mă rog, cei ce au judecată".
DIMITRIE CANTEMIR, Metafizica, p. 185
40.-
"Tot pământul avea o SINGURĂ LIMBĂ şi aceleaşi cuvinte"
Genesa, II, 1-9
41.-
"Barbarii n-au fost numai descoperitorii filosofiei, ci şi descoperitorii tehnicii, ştiinţei şi artei... Trebuie să merg mai departe acum şi să arăt lămurit că filosofia greacă a furat din filosolia barbară... Pentru ce trebuie să mai spun că cei mai mulţi dintre ei au fost de neam barbar şi şi-au făcut ucenicia între barbari... Pe Platon îl găsim că laudă pe faţă totdeauna pe barbari şi-şi aminteşte că, atât el, cât şi Pitagora, au învăţat cele mai multe şi mai frumoase învăţături trăind printre barbari".
CLEMENT ALEXANDRINUL, Stromatele, p. 54, 361, 49 sq. ed. Buc. 1982.
42.-
"În sfârşit o altă greutate în interpretarea cu această metodă a unor cărţi din scriptură constă în aceea că NU LE AVEM ÎN LIMBA ÎN CARE AU FOST SCRISE ÎNTÂIA OARĂ... Apoi limba e păstrată şi de popor, nu numai de învăţaţi, pe când înţelesul cărţilor şi textele le păstrează numai învăţaţii; şi tocmai de aceea putem să concepem uşor că aceştia au putut să schimbe şi să falsifice înţelesul textelor vreunei cărţi foarte rare, pe care o aveau în stăpânirea lor"
BENEDICT SPINOZA. Tratat Teologico-Politic, cap. VII
43.-
"Voi să dovedesc că naţionalitatea noastră s-a format din câteva elemente... Voi să dovedesc că firea acestor elemente şi chipul contopirii lor în un cuvânt au făcut ca noi să fim o viţă neatârnată, o COMPOZIŢIE CHIMICĂ, fie-mi iertat cuvântul, ale cărei însuşiri de acum sunt de istov deosebite de însuşirile fiecărei părţi constitutive, în cele ce s-au format dintru-început introdus în ea".
HAŞDEU - Substratul Limbii române
44.-
"Sunt limbi care au 24 până la 44 sunete şi nu se pot folosi de mai puţine elemente pentru perfecţiunea pronunţării lor. La acestea se mai adaugă reciproca transmutare a literelor, de care se servesc deci, nu ca eufonie (...) Totuşi, lăsând la o parte toate acestea, ca fiind mai puţin necesare, CINCI sunt cele ce se numesc VOCALE, iar celelalte se numesc MUTE sau SEMIMUTE.
Care va fi grămăticul cel mai priceput în aşezarea LITERELOR, care, pe lângă acele CINCI VOCALE să aşeze tot atâtea litere mute, adică, lângă A, E, I, O, U să adaoge B, C, D etc şi să arate câte cuvinte se pot compune cu acele ZECE LITERE?
Dacă va reuşi, voi fi nevoit să cred, fără să mai fie nevoie de alt martor, că toate limbile au fost inventate de mintea omenească, aşa cum spun tradiţiile păgâne.
Dacă nu, să creadă el în adevărul că vorbele din care se compun toate limbile şi se exprimă prin cele 24 până la 44 elemente au fost prin revărsare dăruite de Dumnezeu, în mod mistic şi supranatural. De aci rezultă clar că dacă mintea omului NU POATE AFLA câte cuvinte se pot compune din BARIM ZECE LITERE, este conform cu adevărul, cu atât mai puţin va afla câte se pot compune din 24 sau 44 de litere".
DIMITRIE CANTEMIR - Metafizica ed. Buc. 1928, p. 186-187
(în fine, IO Cantemir dă cheia scrierii hieratice!)
45.-
"Dacă există ignoranţi care nu înţeleg limbajul alegoric, al lui HOMER, care nu au putut pătrunde arcadele înţelepciunii(...) aceştia să se dea în lături din drumul nostru, dar noi, care ne-am sanctificat cu abluţiunile sacre, să mergem înainte luând cele două poeme (Iliada și Odyseea) drept ghid pe urmele sfântului adevăr".
Heraclit Retorul (sec. I îen) cf. F. Buffičre. Les mythes d'Homčre et la pensée grecque. Paris 1973, p. 68
46.-
Thamos către THEUT, descoperitorul artei scrisului:
"Ca părinte al literelor tu le atribui, cu părtinire, o eficacitate contrară aceleia pe care o au, căci această cunoaştere va duce uitarea în suflete, făcându-le să neglijeze memoria. Bizuindu-se pe scriere, ei îşi vor reaminti lucrurile din afara lor, prin semne străine, nu dinăuntru, prin lucrarea minţii lor; tu ai descoperit mijlocul nu pentru ţinerea de minte, ci pentru învăţarea pe de rost. Ceea ce tu vei procura discipolilor tăi este o închipuire că posedă ştiinţa, nu ştiinţa însăşi. Când vor fi citit mult, fără o învăţătură sistematică, ei vor crede că pricep multe lucruri, deşi nu vor fi în general, decât nişte ignoranţi nesuferiţi, pentru ei se vor crede fără să fie (....) Astfel, acela care crede că lasă în urmă o artă consemnată într-o carte, ca şi acela care o citeşte crezând că va scoate din ea un învăţământ, dă dovadă de o mare simplitate de spirit".
Platon, Phaidros 274d - 278b
47.-
"În fiecare cuvânt al Scripturii ar sta ascunsă o taină supremă, care este sufletul cuvântului, şi alte taine mai puţin profunde că sunt veşmântul primei taine. Omul profan nu vede în fiecare cuvânt decât corpul, adică sensul literal. Dimpotrivă, oamenii clarvăzători văd în fiecare cuvânt anvelopa, care învăluie sufletul, şi, prin această anvelopă, ei întrevăd sufletul".
Sepher Ha-Zokar (Cartea splendorii) Paris, 1925 p. 23
48.-
"Când Misterul tuturor misterelor a vrut să se manifeste - scrie Zoharul - a creat numai un punct, care a devenit ideea primordială, divină. Acesta nu este decât începutul edificiului, existând şi neexistând în acelaşi timp. (Fiind în acţiune, fără a avea cine să-l perceapă). Ascuns în nume şi numindu-se în acest moment numai "Mi". (Punctul central în care posibilităţile există potenţial). Atunci, dorind să se manifeste şi să fie chemat pe numele său, Dumnezeu s-a îmbrăcat într-un veştmânt preţios şi strălucitor şi a creat "Eloh" (Acesta) care, adăogându-se la Numele Său ("Eloh" lăturat lui "MI" întors) a creat "Elohim" (Zohar I 1b-2a). Dumnezeu iese din EL însuşi pentru a crea, de aceea "MI" inversat devine cuvântul "IOM"=Zi, cele 6 poveţe, zile ale creaţiei.-
(...) Există trei lucruri ascunse: Dunmezeu în lumea transcendentă, Israel în istorie, Legea în domeniul gândirii" (ib. Zohar, 73b III)
49.-
"Tradiţia esoterică susţine că pomul binelui şi al răului era o viţă. Pâinea este simbolul intelectului, iar vinul simbol al iubirii, de aceea Melhisedec apare înaintea lui Avraam cu pâine şi vin, ceea ce va fi şi una din motivările Cinei lui Hristos (Pa, 14, 18)... Veniamin găseşte în sacul său de grâu, paharul lui Iosif.
Iisus a spus: Trupul meu este o hrană şi sângele meu este o băutură. Mâncaţi trupul meu şi beţi sângele meu şi veţi avea viaţă". Vulgu n-a înţeles nimic. lisus a adăogat: "Carnea nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le spun eu sunt duh şi viaţă" (Ioan, 6, 53-63). A fi în eul tău adevărat înseamnă a mânca Trupul lui. A trăi în cele materiale, înseamnă a bea sângele lui, El dăruia nuntaşilor vinul cel nou: NOUA TAINĂ A EVANGHELIEI. Vinul e făcut din apă - simbol al materiei în toate religiile. A transforma apa în vin înseamnă a întrebuinţa materia în folosul spiritului. Transformarea apei în vin este posibilă numai celui care POATE UMBLA DEASUPRA APEI şi a valurilor ei (Matei, 14, 22-32). El nu mai e supus contradicţiilor. Ucenicii deşi au o corabie (sistemul legii vechi, sau orice alt sistem filosofic) se tem de furtună. Toate sistemele sunt distruse de furtună. Când intra Iisus în corabie, furtuna încetează. După o altă povestire, furtuna încetează când lisus se trezeşte. Acelaşi sens are şi omorârea Leului de către Samson sau Hercule...
50.-
"Ce este Edenul? El este înţelepciunea supremă, e Punctul Central "Iod", răspunse Zoharul.-
51.-
"Cu toate că apă există în pământ în cantităţi masive, fiecare plantă extrage numai potrivit mărimii ei. Din adevărurile spirituale fiecare înţelege pe măsura capacităţii sale spirituale. Biblia aşa cum arată simbolic Apocalipsul este o carte scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, cu un sens tainic şi cu un sens comun, esoteric şi exoteric"...
Sf. Maxim Mărturisitorul.-
52.-
"Nu s-a scris încă adevărata istorie a geţilor, istoria mitului getic, mult mai mare şi mai semnificativă decât cea a faptelor concrete, pe care le numim istorice. Faptul concret se consumă, nu serveşte decât pentru o povestire. Mitul e permanent şi chiar dacă ia forme nebănuite, şi obişnuieşte să se ascundă, adevărul lui e prezent şi se proiectează asupra viitorului.
Ideea getică e unul din miturile cele mai obsedante şi mai puternice din imaginaţia anticilor...
O altă profeţie, între altele ale lui SENECA, avea să se împlinească nu prin apele Dunării, ci prin violenţa goţilor, care lucru straniu cu numele GEŢILOR, cu istoria acestora, preschimbată în propria lor istorie, şi cu zeul ZAMOLXE, - nu cu zeul Walhalei - avea să răstoarne toată lumea antică şi să ajungă în vârtej până în Spania...
Secretul geţilor era încă din vremea lui Seneca impenetrabil...
Acest mod de a se ascunde în nume, de a desemna lucrurile printr-o apelaţie dublă sau multiplă (chiar uneori cuvintele sunt greceşti sau romane, pentru că numele adevărate rămâneau necunoscute) este altă formă a ermetismului dacic; Zamolxis - Gebeleizis; Danubiusister; Carpathas - Caucasus; Decebalus - Diurpaneus; Daci - Davi - Dai - Getae (şi variante Massagetae, Thyragetae,... etc)
Tot ce aparţine acestei ţări şi cunoaştem prin izvoare literare antice trebuie supus unei critici foarte severe, pentru a putea separa cele două planuri ale lumii daco - getice, insuficient observate chiar şi de istoricii cei mai scrupuloşi: planul real al cunoaşterii directe şi...
De la mit nu mai e decât un pas până la utopie. lar aceasta este marea creaţie căreia i-a dat naştere geniul dacilor: utopia geţilor de ei inspirată. Rădpcinile acestei utopii le găsim în Homer, acolo unde poetul vorbeşte despre traci şi amazoane; origini mai precise aflăm în Herodot...
UN SINGUR NUME nu se întâlneşte în Cronica regelui Alfonso, unde e vorba de Dacia şi de istoria ei: CEL AL LUI TRAIAN... Neverosimilă scăpăre din vedere, care nu e lipsită de interes, ci umbră a istoriei...
Alexandru BUSUIOCEANU - Utopia getică
53.-
"Cine işi apără ţara, chiar când îl aşteaptă ura, moartea, pedeapsa, acela trebuie socotit că-i într-adevăr un OM".-
Cicero, Pro Milone, 82.-
ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
Nepricepere sau FALS GROSOLAN
Scurt comentariu
Teoriile în uz privind limba şi istoria naţională sunt copii ale unor autori străini, în care interesele politice ale acestora au prioritate deplină. În esenţă urmăresc subminarea statului naţional unitar român. Un popor fără limbă nu are istorie, nici drepturi depline asupra teritoriului pe care-l stăpâneşte. Limba determină însăşi naţionalitatea.
Iată cât de actuală este observaţia lui Aaron Florian, rostită în 1843 la Academia Mihăileană (Profesiune de credinţă Buc. 1982, p. 127):
"Începutul ce ai este necunoscut, numele ce porţi nu este al tău, nici pământul pe care locuieşti; soarta ta aşa a fost, ca să fii tot cum eşti; leapăde-te de începutul tău, schimbă-ţi numele sau primeşte pe acesta pe care ţi-l dau eu, ridică-te şi du-te din pământul pe care-l locuieşti că nu este al tău, şi, nu mai munci în zadar, căci tu nu poţi fi mai bine decât eşti! Şi, într-adevăr, toate aceste cuvinte ni s-au zis de către străini: începutul ni s-a tăgăduit, numele ni s-a prefăcut, drepturile ni s-au călcat în picioare numai pentru că n-am avut conştiinţa naţionalităţii noastre, numai pentru că n-am avut pe ce să ne întemeiem şi să ne apărăm drepturile".
S-a creat axioma că latinitatea limbii noastre ar avea drept bază PIERDEREA LIMBII DACILOR de dragul culturii superioare a romanilor. Analfabeţii noştri şi-au uitat limba lor multimilenară fascinaţi de scandarea latinei clasice, pe care şi-ar fi însuşit-o într-un timp record, pe care nici savanţii de azi nu l-ar putea egala!
Neavând şcoli în care să înveţe, au deprins-o oral pe genunchii soldaţilor veniţi din întregul imperiu roman, adevărat miracol - pentru ca apoi ei înşişi să devină propagandiştii codului latin, devenind POPULAŢIE ROMANIZATĂ, fără ETNIE în câteva generaţii, deci rupându-se de tot ce era cultură şi civilizaţie autohtonă, pentru ca apoi SĂ MAI UITE DOUĂ TREIMI DIN LIMBA pe care o învăţaseră fulgerător, de dragul monosilabelor urlate ale migratorilor. Făcând o statistică a explicaţiei etimologice din dicţionarele în uz, procentele sunt uluitoare... Cu alte cuvinte, strămoşii noştri erau MULT MAI ÎNAPOIAŢI numai faţă de Roma, dar şi de hoardele migratoare care în schimbul jafului ne blagoslovesc cu CUVINTE FUNDAMENTALE! Ca să fie compleră batjocura, băştinaşii nu se pot despărţi de romani, îşi părăsesc ţara, rătăcesc un mileniu pe undeva prin balcani, pentru a reveni abia în secolul XIII, să redevină majoritari pe neobservate în străvechea lor patrie, după o incalificabilă blendăreală de nomazi. Între timp hoardele migratoare botează ţara, munţi, ape, câmpii, devenind băştinaşi cu drepturi DEPLINE ISTORICE CERTIFICATE DE LINGVIŞTI, astfel că urmaşii dacilor devin străini, toleraţi în propria ţară. Aceasta este pe scurt teoria imigraţionistă, creată nu numai de către neprietenii declaraţi, dar şi cea mai cunoscută în mediul şcolar mediu şi universitar. ELEMENTUL ETNIC dac a dispărut cu totul astfel că noi suntem DESMOŞTENIŢI: o populaţie incertă romanizată contopită cu elemente slave, maghiare, turceşti, etc. Şi fantezia asta uşor de combătut, ţine loc de ETNOGENEZĂ a poporului român. În general toată teoria este susţinută din umbră DE CĂTRE SPECIALIŞTII ÎN LIMBI, care se întrec să afle cât mai multe străine în lexicul românesc. Am observat că marea lor majoritate nu cunosc limba noastră şi nici n-o vorbesc în famille; ei o află din dicţionare, de aceea şubrezenia şi ilogicul argumentelor puerile nu pot rezista oricărui cercetător imparţial. De observat că, potrivit dicţionarelor în uz, din circa 10.000 de cuvinte, jumătate au ORIGINE NECUNOSCUTĂ, numai că NU EXISTĂ în nici o altă limbă. De ce nu sunt româneşti? Păi, 5.000 de cuvinte, în comparaţie cu cele 200-300 cu care au venit migratorii ar strica toate calculele batjocorii naţionale numite lingvistică românească. Mai mult, din limba noastră migratorii n-au luat nici un cuvânt. Aşa aflăm din dicţionarele noastre.
Este adevărat că limba românească este eminamente latină, dar nu de provenienţă romană, CI O PROTOLATINĂ ARHAICĂ ŞI POPULARĂ, denumită în fel şi chip, protoariană, tracă, vedică, dar cu valenţele certe ale limbii ADAMICE, care coboară în timp până la stadiul copilăriei neamului omenesc, prin valoarea pe care o au MONOSILABELE în formarea cuvintelor. Este de altfel singura limbă FONETICĂ.
În ce priveşte pretinsele împrumuturi din slavă, maghiară, turcă etc, la o analiză mai atentă vom constata că de fapt cuvintele sunt româneşti, luate de către popoarele migratoare respective. Cercetând dicţionarele lor, constatăm că NICI NU EXISTĂ în limba respectivă, ba, mai mult specialiştii străini susţin originea românească a multor cuvinte, fapt ignorat de "experţii" noştri! Referiri vom face la dicţionarele maghiare, care SUNT MULT MAI EXACTE şi adevărate în foarte multe cazuri în contrast cu cele de la noi... Este de reţinut observaţia lui SEXTIL PUSCARIU (Ist. limbli p. 667):
"Cu cât cercetările etimologice progresează la noi, cu atât ne convingem mai mult de două lucruri. Mai întâi că elementele latine sunt mai multe în limba noastră decât se admitea în general până acuma, şi al doilea, că în cazuri când cuvinte româneşti se potrivesc ca înţeles şi formă cu cuvinte ale popoarelor împrejmuitoare, la ele obscure etimologiceşte, NOI AM FOST MAI ALES CEI CARE LE-AM DAT, decât cei care le-am primit".-
De fapt studiile la noi nu se ocupă demult de DACI. Toţi cel care au alte păreri sunt eliminaţi, chiar dacă se numesc HAŞDEU sau CANTEMIR. Chiar populaţia romanizată nu mai interesează: a dispărut! Aşa a apărut ipoteza Berstein, potrivit căreia în Muntenia între sec. III-XIII nici n-a existat populaţie romanică, ci NUMAI SLAVI. Dacă adăogăm că toponimia este considerată de către specialişti de provenienţă slavă, ştiindu-se că primii ocupanţi BOTEAZĂ locurile, iată-ne străini în propria ţară. Mai mult: uneltele agricole, animalele şi peştii INEXISTENŢI la ei sunt cuvinte de origine străină...
Oameni cu studii înalte consideră că primii pionieri ai lăudatei civilizaţii romane ar fi fost comercianţii, care ar fi generalizat romanizarea Dobrogei cu mult înainte de venirea lui Traian. Întrebarea este de ce n-au făcut acelaşi lucru grecii cu mult înaintea lor în aşa-zisele colonii greceşti? Grecii erau inferiori romanilor? Şi, de ce toată influenţa turcă de secole nu duce la turcizarea Dobrogei? Numai că faimoşii colonişti veneau din Peninsula Balcanică sau Asia Mică şi vorbeau dialecte ale limbii unice din spaţiul tracic, componente ale protolatinei aparţinătoare spaţiului Burebistian. E greu de observa că până azi se vorbeşte aceeaşi limbă românească pe acest spaţiu imens?! O întrebare de bun simţ ar fi: de ce nu s-a impus această latină măcar în Roma, ca să nu vorbim de întreaga Italie? Falsul teoriei pe care o girăm este grosolan şi răspunsul la îndemâna oricărui om cu judecată. Cum se ştie, era interzisă scoaterea coloniştilor din Italia, fiind depopulată.
Oricum, nu ne puteam romaniza, alogenii nelatini! Numeric erau o infimă minoritate şi nu aveau cum vorbi latina clasică romană folosită exclusiv la cancelarii şi în biserica păgână catolică.
Legionarii - câţi vor fi fost - postaţi în garnizoane, păstrau ordine, se opuneau răscoalelor şi nu se ocupau cu şcolarizarea băştinaşilor; negustorii învaţă şi ei câteva cuvinte ale localnicilor ca să-şi poată continua afacerile. Alţi factori inventaţi? Ciobanii în transhumanţă. Numai că VORBĂREŢII SPECIALIŞTILOR, nu prea au cu cine vorbi în afara turmelor şi animalelor sălbatice. Şi, de ce n-am compara iluzia romanizării Daciei între 106-271 e.n. cu REALITATEA TRISTĂ din BASARABIA care, între 1812-1918 cunoaşte atât sub ţarism, cât sub comunism, cea mai grea teroare: deportări, obligativitatea limbii ruse în şcoli, falsificarea istoriei şi a zisei limbi moldoveneşti, etc, fapte cunoscute, şi să constatăm că în afara unor influenţe în lexic, NU AU PUTUT NICICUM MODIFICA STRUCTURA LATINĂ A GRAMATICII, nici topica, nici lexicul majoritar românesc. Se compară ce se fabulează despre romani, cu ce fac ruşii? Oare, jefuitorii romani şi-au propus vreodată schimbarea limbii? De ce măcar în Italia nu au făcut acest lucru? Dar în nordul Africii, Asia Mică, Malta, etc, de ce nu s-a petrecut nimic deosebit în acest sens? Pentru că e pură fantasmagorie toată teoria. În Ardeal maghiarizarea forţată a reuşit numai prin UNITAŢIE cu Roma, parţial şi cunoaştem metodele hoardelor, de la huni la Hortyşti!
Ipoteza romanizării prezintă şi alte obiecţii serioase. Să presupunem că ea s-ar fi petrecut în "teritoriul ocupat vremelnic", care nu reprezenta decât o parte a DACIEI. Cum a cuprins spaţiul Burebistian? Lingviştii pretind că răspunsul este simplu: "prin extinderi masive de populaţie şi prin emigranţi"... Aici fantezia depăşeşte orice limită! Nu se cunoaşte, oare lupta neîntreruptă a Daclior liberi, care deţineau trei sferturi din ţară? Oare "populaţia romanizată" devine o masă de agitatori, părăsindu-şi ocupaţiile pentru propagandă în folosul Romei? Copilării. Nu aveau altă treabă? Erau misionari? Din ce trăiau? Se mai scapă din vedere că ne aflăm în perioada migraţiei popoarelor de confruntare permanentă, când localnicii n-aveau timp de propagandă împotriva propriului popor. Şi despre ce expansiune a limbii poate fi vorba, când limba se învaţă în familie? Ridicolul unor asemenea explicaţii sfidează orice logică!
Romaniştii îşi mai bazează teoria lor şi pe inscripţiile din Dacia, acuzând imposibilitatea traducerii lor prin nepriceperea celor care le-au scris. Aurul şi piatra erau la dispoziţia analfabeţilor! Iar numărul lor mare, repetăm peste 90% - arată că Dacia era centrul întregii antichităţi, cu mult înainte de fundarea Romei. Scrisul începe la Tărtăria cu mai mult de un mileniu înainte de scrierea sumeriană.
Ipoteza oficializată ar mai fi că limba noastră are la origine latina romană, care a suferit, în contact cu limbile slave, influenţe profunde devenite componente fundamentale. Naşterea ei s-ar fi datorat stăpânirii romane asupra unor TRIBURI care s-au romanizat, perioadă în care ar fi dispărut elementul etnic daco-get, urmând ca formarea sa definitivă să se petreacă în urma unei convieţuiri de secole cu elementele slave. Excluzând deliberat permanenţa autohtonilor, teoria subtilă duce la ruperea strămoşilor daco-geţi de urmaşii lor direcţi: românii. Iată substratul antiromânesc al acestei faimoase teorii: înlocuirea termenului de daco get sau străromân prin vagul "populaţie romanizată", care aduce pe tapet necesitatea altei teorii "a continuităţii", NECERUTĂ NIMĂNUI PE GLOB, şi care în fond ţine pr loc cercetarea adevărată de mai bine de un secol. De ce această nouă diversiune? Ca să se legitimeze apariţia statelor la toţi vecinii migratori, noi fiind ultimii, veniţi de nu se ştie de unde, ca să copiem modelul lor, ori să preluăm forme de organizare din Bizant, prin intermediul lor. Astfel, nord dunărenii sunt o populaţie romanizată, la care se adaogă slavii romanizaţi. Deşi diferenţierea dacilor din masa tracilor este clară, fie şi numai din textele clasice rămase, ai noştri caută cu elan o limbă tracă (niciodată pe a geţilor!) despre care fiecare scrie ce vrea. În fond, limba dacilor poate fi de orice fel, numai latină, nu! Aci e miezul problemei, pentru că s-ar exclude faimoasa romanizare, iar dacă s-ar dovedi că vorbim aceeaşi limbă de mii de ani, ar dispărea şi faimoasa problemă a continuităţii. Atunci s-ar observa că latina clasică este o creaţie târzie, un cod de cult şi cancelarie, necum vorbită vreodată.
O metodă curentă antiromânească este FALSUL PRIN OMISIUNE. Nu ne spune nimic despre cei care au o altă părere. Aflăm în vreo carte părerea lui PETRU MAIOR? Iat-o "...De aceia, măcar că ne-am desprins a zice că limba română e fiica limbii latineşti, adecă aceei CORECTE, totuşi dacă vom vrea a grăi oblu, limba românească e muma limbii ceii latineşti". (Ist. pentru începutul Românilor în Dacia, Pesta, 1812, p. 316). Sau, în aceeaşi ordine de idei, a lui Constantin Cantacuzino Stolnicul: "Iată Dachii prea marea lor limbă osebită având, cum o lepădară aşa tot şi loară a romanilor, aceasta NU SE POATE SOCOTI, NICI CREDE". Într-o carte apărută la Lyon, încă din 1667, să nu fie cunoscută specialiştlior noştri?
Nu e vorba de necunoaştere, ci de tăcere deliberată. Iată şi părerea unui străin de neamul nostru, care nu poate fi acuzat de partizanat: "Latineasca, departe de a fi trunchiul limbilor care se vorbesc astăzi, s-ar putea zice că este mai puţin în firea celei dintâi firi romane, că ea a schimbat mai mult vorbele sale cele dintâi, şi dacă nu m-aş teme să dau o înfăţişare paradoxală acestei observaţii juste, aş ZICE CĂ EA ESTE CEA MAI NOUĂ DIN TOATE, sau cel puţin este aceea în ale cărei părţi se găsesc mai puţine urme din graiul popoarelor din care s-au născut. LIMBA LATINEASCĂ în ADEVĂR SE TRAGE DIN ACEST GRAI, iar celelalte limbi, mai ales MOLDOVENEASCA, sunt însuşi acest grai". (D’HAUTERIVE, Memoriu asupra vechei şi actualei stări a Moldovei, Ed. Acad. 1902, p. 255-257).-
Bineînţeles, era vorba de limba română unitară în cele trei ţări.
Ca şi iluzoria slavă veche, latina romană fără biserica catolică n-ar fi supravieţuit. Dialectele triburilor italice s-au păstrat până azi cu particularităţi clare, dovadă că nici aci romanizarea nu are un suport real. În ceea ce priveşte limba românească, trebuie să ne obişnuim cu existenţa ei străveche din limba unică adamică aparţinând bazei din care s-au diversificat dialectele locale latinofone prezente în Italia, Spania, Portugalia, Franţa, prin arhaismul său protolatin. Este vorba despre latina populară (vulgară) despre care PISANI face şi următoarele precizări:
"Unitatea limbii latine vulgare este admisă astăzi ca o dogmă... ea s-a menţinut atâta timp cât puterea centrală a avut posibilitatea să impună o limbă comună întregului imperiu, adică până la sfârşitul veacului al IV-lea pentru imperiul de apus şi veacului al VI-lea pentru provinciile orientale".
Latina era accesibilă celor instruiţi în şcoli. Latina n-a fost niciodată accesibilă poporului de rând, care vorbea graiuri barbare dispreţuite de oficialitate, limbă diferenţiată în graiuri locale, după provinicii, care se emancipează în timp devenind limbi naţionale în zilele noastre. Ele nu au un fond roman ca şi cele din Italia şi limba românească. Pentru că fenomenul de sinteză invocat între limbile locale şi cea romană, dacă ar fi fost real, ar fi dus la apariţia de limbi neolatine şi în Egipt, Malta, Asia Mică, etc, unde n-a rămas nici o urmă de la latinizare, ori romanizare.
În Ungaria, latina medievală a fost un mileniu limba universală a regatului. Latina se folosea exclusiv în şcoli, administraţie, biserică, ştiinţă, etc. A apărut o nouă limbă latino-maghiară? Nicidecum. Limba maghiară şi-a împrumutat cuvintele din limbile populaţiei băştinaşe, păstrându-şi caracteristicile iniţiale. Ea a ieşit la lumină abia în secolul al XIX-lea, devenind limba oficială literară a statului ungar.
PIRONE din UDINE (1871) arată că "limbile romane, aşa cum apar ele în mărturiile scrise din evul de mijloc, NU DERIVĂ DIN LIMBA LATINĂ (romană, nn) nici pe calea filiaţiunii, nici pe calea corupţiunii, ci ele ni se prezintă doar ca o redeşteptare a dialectelor vulgare ce se vorbeau încă înainte, deci limba latină ajunsese a o constitui într-o limbă nobilă.
Aceste dialecte vulgare au rămas obscure tot timpul, când limba latină a fost întrebuinţată în scris şi ca limbă de instrucţiune în şcoli. Îndată însă ce şcolile au încetat şi limba nobilă s-a pierdut în mijlocul barbariei, dialectele vulgare, care până atunci nu se puteau mişca, au fost gata să ia locul limbii latine şi din momentele acestea începe o nouă civilizaţiune în limba romană".
Surprinzător, şi azi mirajul Romei ţine loc de ştiinţă.
Romanomania susţinută de o elită patriotirdă e o naivitate care nu rezistă celei mai elementare critici obiective.
Este interesant că mari lingvişti susţin cu totul altceva. Iată Carlo Tagliavini se referă direct la chestiunea de faţă scriind despre originile limbilor neolatine astfel:
"Din punct de vedere al lingvisticii romanice, ar fi bine să se reţină două lucruri: noţiunea de romanitate a fost o noţiune esenţial politică, iar romanii nu şi-au propus niciodată o asimilare violentă a populaţiilor supuse şi nu au încercat nicicând să-şi impună limba lor".
Nici nu ar fi reuşit, chiar dacă ar fi dorit. În spatele zisei simbioze se află de fapt un război de 100 de ani al cărui final a fost alungarea stăpânirii romane din Dacia.
Ocupându-se de cea de-a doua componentă a limbii noastre prin slavii romanizaţi, se acreditează ideea periculoasă a stăpânirii spaţiului nord dunărean de către slavi încă din secolul al IV-lea, în timp ce românii apar abia în secolul al XII-lea! În sprijinul PANSLAVISMULUI se aduce pretinsa dovadă a toponimiei slave de la noi. Dacă ar fi reală s-ar demonstra că slavii au fost primii ocupanţi - ceea ce se şi susţine – şi că românii ar fi sosit aci abia după ce slavii ar fi stabilit întreaga toponimie. Numele topice odată stabilite, nu se mai pot schimba. "Oraşul STALIN" pentru localnici a rămas tot BRAŞOV !
O întrebare elementară ar fi: dacă nu era nimeni pe aci, cine i-a romanizat pe slavi, cine i-a desnaţionalizat? Nişte cete de nomazi, ciobani, puteau desnaţionaliza o populaţie sedentară de slavi care se înrădăcinase aci de 6 secole? Totul e fals ordinar. În tot spaţiul Burebistian Slovacia a fost singura zonă unde numeric superior a învins elementul slav. Ar trebui subliniată superficialitatea cu care ni se dau explicaţii lingvistice:
"Printre vechile denumiri de râuri, din teritoriul nord dunărean, câteva sunt socotite trace: fonetismul formei actuale româneşti a unora din ele denotă însă că ele au fost transmise populaţiilor de limba română de către slavi, care la rândul lor le-au împrumutat de la vechile populaţii locale nord dunărene"... etc.
Ce frumos, ce poetic, ce ANTIROMÂNESC! Nu oricine scrie, ci Al. Rosetti, în Ist. Limbii, vol II, p. 62)! Deci, casaţie. Cea mai înaltă autoritate academică, universitară, etc. Asta învăţăm!
Deci numele topic a fost preluat la "populaţii nord dunărene", transmis slavilor sau maghiarilor, de la care l-am preluat noi... Dar, cine erau acele populaţii? Nu cumva, DACII? Sau popoare migratoare incerte, care au fost trecut pe aci? Aci ANTIROMÂNISMUL îşi dă mâna cu absurdul.
Iată din nou RUPTURA DINTRE DACI şi Romani. Este esenţa întregii teorii: dacii s-au vaporizat, ungurii şi slavii au botezat ţara, devin băştinaşi, iar românii toleraţi.
Şi pentru ca lucrurile să se complice după dispariţia din SCRIPTE a daco-geţilor, după un mileniu apar VLAHII. Alte teorii. Este adevărat că românii s-au numit între ei totdeauna români, în timp ce alţii i-au numit în chip şi fel. La noi se acceptă că valah este un termen generalizat în evul mediu, denumind pe români. Cât despre termenul de români, apare chipurile abia în sec al XIX-lea. Aşa să fie?
Analiza monosilabelor arată cuvântul români compus din RO + mâni: ro = simbolul solar, rotund, întreg, închinători ai soarelui, reprezentat în toate religiile cu simbolul R.
A doua parte a cuvântului mâni - duce încă în perioada vedică atunci când acest mani, descendenţi ai lui Manu, primul legiuitor, erau consideraţi oameni întregi, drepţi. Diferenţa dintre romani şi români e mult discutata "căciulă". Numai în limba noastră, litera a cuprinde ternarul A, Â, Ă. Uşor de observat că avem ă şi î, onomatopeile râsului şi plânsului. Căciula arată şi că la noi e şi IARNĂ. Ceea ce Italia nu are. Să învăţăm limba noastră!
Adâncindu-se analiza monosilabelor, se ajunge la adevăruri nebănuite. Chiar numele continentului nostru EU.RO.PA, arată cine a botezat lumea. (se ştie: EU, ca şi RO, iar PA = tată!). Numele de VLAHIA apare în BIBLIE drept HAVILA (EDEN)... anagramat. Era şi acesta un procedeu de diversificare a limbilor. (BISANTUL/ISTANBUL; MANOLIS/SOLIMAN; AHIIM/MIHAI, etc. În epoca romană, actuala Germanie era împărţită în West fellah şi Ost fellah; egiptenii se numeau felahi, iată deci cine erau de fapt băştinaşii denumiţi astfel.
Se mai ştie că erau închinători zeului soarelui, iar cuvântul alb apare sub forma BAL, zeul suprem, despre care cuvintelei româneşti bălan, bălai, ca derivate denumesc rasa albă căreia aparţin Dacii. Aşa sunt descrişi în mărturiile scrise rămase din antichitate. Poetul OVIDIU aminteşte că romanii îi numeau pe daci "Plavi", pentru culoarea blondă a părului lor. Termenul latin, flavus-a-um, auriu, bălan, prin palatalizarea lui -V- a devenit Flahus, şi specializat VLAHUS. Mai sus arătam că închinătorii lui BAL, consideră albul expresie a curăţeniei şi desăvârşirii, drept atribute ale zeului suprem. În cartea sa MARII INIŢIAŢI, vorbind de rasa albă, Edouard Schure notează:
"Această rasă urma să inventeze cultul soarelui şi al focului sacru şi să aducă în lume nostalgia cerului". Erau numiţi Hiperboreeni, despre care vorbeşte şi mitologia greacă.
Se cunoaşte destul de bine cum BAL. ac devine VAL. Ac, prin trecerea lui B în V, fenomen curent. Dacii se mai numeau ACI şi AVI. În Cronografia lui Ioannes Mahales (cca 491 - 578) găsim o referire la regina BOA, care domnea peste hunii sabiri, după dezmembrarea imperiului lui Atila, aliată cu Justinian, văduva unui rege numit VLAH. În secolul V, înainte de apariţia slavilor în Balcani aflăm toponimul VLAHERNE, ceea ce arată neadevărul că slavii ne-ar fi numit vlahi.
Misterul Get este de nepătruns datorită întunericului care acoperă limba. Izvoarele cele mai interesante sunt păstrate în cărţile sfinte ale brahamanismului. Cele 4 vede, textele liturgice care le însoţesc, dar mai cu seamă acele speculaţii cu caracter teo-filosofic numite "upanişade" sunt de folos pentru cercetătorii tineri, ca şi epopeile cu caracter popular Maha-Bharata şi Ramayana. În INDIA, limba vedică era demult uitată, şi, ceea ce este notabil, numele zeităţilor principale nu au lăsat nici o urmă. În schimb, TOPONIMELE din nordul Moldovei şi ARDEALULUI păstrează până azi numele zeilor vedici, aşa cum demonstrează Nicolae Miulescu în cartea sa DACIA ŢARA ZEILOR, ridicând semne de întrebare privind patria de origine a celor care, cu turmele lor au ajuns de au cucerit India. Este vorba, desigur, despre INDIA PONTICĂ, aflată în nordul Mării Negre, despre care izvoarele tac.
"Este un fapt cunoscut (spune Louis Jacolliot în l'Olympe Brahmanique, ed 1881, p.3) că Atharva - Veda, scrisă într-o sanscrită primitivă, aproape monosilabică, nu mai era înţeleasă deja în vremea lui Manu de brahmaciari sau elevi în teologie şi că în acea vreme, păstrându-i formele arhaice, a fost transcrisă de SUNASEPA într-o sanscrită mai modernă, sanscrita vedelor".
Unde a fost deci locul în care acei MANII, stăpâni ai creaţiei au trăit, cărora li se mai spuneau şi Prajapati?
În urmă cu două secole răspunsul nu putea fi dat.
Descoperirea sanscrită a reprezentat o mare cucerire a lingvisticii; specialiştii şi-au dat seama că nu au de-a face numai cu o nouă limbă care se înscria în familla celor câteva idemuri vorbite pe pământul Europei, dar că, în noua limbă descoperită fiecare dintre cele europene îşi găseau reflectate multe din elementele de fond ale lor, şi că, toate acestea aşterneau peste fondul lingvistic european o reţea de legături necunoscute şi nebănuite. Pentru un timp s-a crezut într-o limbă mamă, într-o limbă din care cele europene ar fi luat naştere. Apoi diverse teorii care s-au anulat reciproc.
Cercetând cu atenţie literatura sanscrită, oamenii de ştiinţă au reuşit să determine prezenţa a două "momente" de spiritualitate în lumea celor pe care îi numim arieni. Primul este momentul VEDIC, cel de-al doilea momentul BRAHMANIC, între ele cu o lungă şi frământată perioadă de tranziţie, epoca upanişadistă.
Deosebite aproape total unul de celălalt, cele două momente - care de fapt înseamnă prezenţa întinsă peste multe milenii a două diferite feluri de a înţelege şi de a gândi, sunt prinse între ele printr-o ţesătură de legături stabilite cu multă pricepere de preoţimea brahmană între ce a fost şi ceea ce ar fi dorit să fie. Cunoscători fără pereche ai sufletului omenesc şi stărilor sociale de atunci, preoţii brahmani au ţesut o reţea încâlcită de credinţe noi (în raport cu cele din perioada vedică) reţea care se dezvolta pe textele "brahmana". Întreaga cădere a înaltelor înţelesuri vedice se oglindeşte în contrastul dintre aceste texte pline de imprecaţii şi blesteme, şi frumuseţea imnurilor din RIG-VEDA.
Cert este că, odată cu aceste imnuri, o religie unică exista.
Societatea arienilor cuceritori ai Indiei era bine organizată, iar casta militară (Kşatrya) cu atât mai mult.
Cartea lui MIULESCU aduce cercetarea într-un nou stadiu prin dovezile pe care se prezintă demostrând că leagănul neamului de oameni numiţi Carpato-arieni vedici s-a aflat în interiorul lanţului Carpatic cuprinzând întregul bazin hidrografic al Dunării. Că între SOMEŞ şi SIRET, cu greutate în zona RODNA/DORNA Rarău şi zona DEJ/SATU MARE s-a aflat unul dintre principalele centre de dezvoltare a spiritualităţii vedice. Că SOMEŞUL cu întreaga sa albie a rămas în amintirea celor plecaţi să cucerească India ca un loc sfânt descris în upanişade. Toponimia someşană oglindeşte lumea zeităţilor vedice de cult lunar. Cheia de deslegare a limbii vedice este limba populară veche a neamului nostru românesc.
Religia vedică oglindită în toponimia
României
Panteonul vedic prezintă anumite particularităţi care îi dau un caracter special. În panteonul vedic nu există un dumnezeu pe înţelesul în care Dumnezeu este tălmăcit de celelalte religii. Mai ar fi de observat faptul că în mai toate limbile pământului cuvântul are numai 4 litere de obicei, în timp ce în româneşte DUMNEZEU conţine 8 litere, care au un înţeles clar "NUME D.ZEU", anagramat. În concepţia vedică nu există un dumnezeu atot, atoate şi spontan făptuitor, ci "un înţeles al existenţei" sintetizată în noţiunea de ''marea înţelepciune a existenţei" - brahman. Aşa se face că dumnezeul vedic nu este niciodată reprezentat, el fiind un înţeles, o abstracţiune, care poate fi doar simbolizată, dar nu reprezentată.
Acelaşi lucru se întâmplă cu zeităţile celelalte în rândul cărora se înglobează, zeificate, toate manifestările naturii şi înfăţişările ei.
Arienii vedici n-au pictat, în înţelesul de a reproduce anumite chipuri, nici n-au sculptat întruchipări de animale. Marea majoritate a reprezentărilor sunt simboluri, deoarece, zeităţile lor fiind înţelesuri nu se puteau tălmăci prin chipuri sau întruchipări.
Întreaga religie vedică însă se oglindeşte în hidre şi toponimia ţării noastre. Nu numai nume ale zeităţilor din panteonul vedic au fost legate de înfăţişările geografice ale Daciei. Principii, înţelesuri, manifestări de ritual, credinţe şi eresuri, organizarea societăţii pr baza legilor sfinte, toate aceste manifestări ale unei vieţi organizate îşi găsesc numele legate de pământul daco-românesc.
Constatarea în sine nu constituie faptul cel mai important. Esenţial este că toate aceste adevăruri, puse alături de multe altele, mărturisesc şi pe această cale că leagănul arianismului vedic este Dacia.
Spre exemplificare vorn pune la îndemâna cititorului câteva pasaje din texte vedice şi sanscrite în traducerea celor mai autorizaţi sanscritologi: A. Loieseleur - Deslongchamp, Louis Jacolliot, W. Jones. Notele şi explicaţiile, comentariile sunt luate, de preferinţă din scrierile lui A.L. Deslongchamp.
În Kauşitaki Upanişad cartea I-a, 1 şi 2 este vorba de drumul pe care îl parcurge spiritul celui care, desprins de cele lumeşti, se află în profundă meditare şi chinuitoare căutare pe calea înţelepciunii numită de cei din epoca vedică "brahman". Spiritul, astfel desprins prin meditaţie de cele lumeşti (de lumea pământeană), se îndreaptă spre zona "supremului înţeles", care se întinde dincolo de "Lună". Zona este păzită de unul din cei trei zei care stăpânesc lumea lunară, de SOMA, care în cazul de faţă îşi asumă rolul de examinator al CUNOAŞTERII dobândite deja de cel pornit pe calea cercetării. Dacă se întâmplă ca acel "examinat" să răspundă convenabil, SOMA (în cazul de faţă examinator) îi dă voie să treacă mai departe.
Faptul că zeul care cercetează sufletul "desprins" de pe pământ nu este YAMA, denotă că nu e vorba de sufletul unui mort - aşa cum interpretează unii comentatori - ci cu SPIRITUL desprins de lumea pământeană, al unui om ce este încă în viaţă. Dacă ar fi vorba de sufletul unui mort, acesta ar fi fost judecat (examinat) de YAMA, corespondentul lui HADES la greci - zeul infernului.
Presupunând că sufletul examinat a răspuns convenabil şi că SOMA i-a dat drumul de a trece mai departe, Kauşitaki continuă:
I.3.
"Ajungând astfel în apropiere de acest drum, care se numeşte CALEA ZEILOR, după mari osteneli, el (spiritul) ajunge în lumea lui AGNI, în lumea lui VAYU, în lumea lui VARUNA, INDRA, PRAJAPATI, în lumea înţelepciunii. Acestei lumi îi aparţin lacul ARA, clipele Yestiha, râul VIJARA, arborele ILVA, locul de reuniune SALAJIA, reşedinţa APARAJITA, păzitorii intrării INDRA şi PRAJAPATI, palatul lui VICSANA, umbrarul (palachinul) AMITAUJAS. De asemenea (ţin de această lume) scumpa MANASI şi cea care îi stă în faţă CACKUSI, care cu flori ţes luminile. Se află tot acolo zânele AMBA şi AMBAYAVI, precum şi râurile AMBAYA.
I.& 4.
"El (sufletul) ajunge la lacul ARA. (Pe acesta) numai cu gândul gândind îl trece... Ajunge la clipele Yestiha şi numai cu gândul gândind le trece... Ca un om care merge în trăsură priveşte într-o parte, priveşte în alta, aşa priveşte el ziua şi noaptea, faptele bune şi cele rele, toate contrariile. Liberat astfel de faptele bune, liberat de cele rele, cel care cunoaşte "înţelepciunea" se îndreaptă spre înţelepciune.
I.& 5.
"Ajunge la arborele ILVA: parfumul înţelepciunii intră în el. Ajunge la locul de reuniune SALAJIA: savoarea înţelepciunii intră în el. Ajunge la reşedinţa APARAJITA: strălucirea înţelepciunii intră în el. Ajunge la INDRA şi PRAJAPATI cei doi păzitori ai porţii: ei fug din faţa lui. Ajunge la palatul lui VIBHU: gloria înţelepciunii intră în el. Ajunge la tronul VICAH-SANA: melodiile "brhat" şi "ratantara" îi sunt picioarele din faţă, "syeta" şi "naudhasa" picioarele din urmă, "vairupe" şi "vairaja" piesele de-a lungul, "sakvara" şi "raivata" cele de-a curmezişul: acest tron este conştiinţa pentru că într-adevăr prin conştiinţă se deosebesc unele de altele. Ajunge la baldachinul AMITAUJAS: acesta este suflul vital, trecut şi viitor îi sunt picioarele din urmă, "bhadra" şi "tajnayaniya" piesele din cap, "brihat" şi "rathantara" piesele de-a lungul strofele şi melodiile părţile întinse în faţă, formulele de sacrificiu piesele de-a curmezişul, tulpinele de SOMA aşternut, "udgitha" învelitoare, splendoarea căpătâi. Acolo ÎNŢELEPCIUNEA stă aşezată. Acela care ştie acestea urcă pe baldachin punând pe el mai întâi unul din picioare. "Înţelepciunea" îl întreabă: "Cine eşti tu?"...
Să urmărim Calea Zeilor care se dovedeşte a fi de fapt VALEA SOMEŞULUI. În chiar ordinea stabilită de upanişadă, localitatea ILVA din ţinutul Sălaj, localitatea AMBUD sunt puncte de legătură. Cum descrierea se face în ordinea ARA, ILVA, SALAJIA, înseamnă că lacul ARA se află undeva la răsărit de ILVA, adică spre obârşia Someşului. Până la izvoarele râului însă, o asemenea denumire nu se află. Abia trecând peste albia Bistriţei, sub muntele Rarău, găsim o localitate care se numeşte ARA.MA, denumire care poartă în ea termenul ARA, care este numele lacului despre care se vorbeşte în upanişadă. Cum însă ARA.MA nu este chiar ARA, s-a făcut cercetare la faţa locului pentru a vedea dacă se află în zonă un lac al cărui nume să fie ARA.
Sătucul Arama se află pe malul Bistriţei la confluenţa acesteia cu un pârâiaş carc vine de sub muntele Rarău şi care se numeşte "pârâul Aramei". Despre un lac purtând acest nume localnicii nu-şi amintesc. În amonte de sătucul Arama există, la o distanţă de 600-700 metri, un loc unde bătrânii spun că, acolo ar fi fost un lac în care s-a înecat o nuntă cu tot alaiul ei. O asemenea legendă nu prezintă prea mare importanţă, dar terenul, în zona lacului care "înghiţise o nuntă întreagă" arată ca un şes smârcos, un cosălău din care apa musteşte la fiecare pas. Din formele de teren şi din studiul curbelor de nivel se poate vedea, nu cu prea multă greutate că e vorba despre un lac mâlit de viiturile din munte. Şi azi când cad ploi multe, viiturile lasă în urmă grămezi mari de plavie care fac să crească nivelul terenului. Pe aceasta se bazează convingerea că aici s-a aflat lacul descris în upanişadă.
În prezent sătucul Arama se leagă de satul Chiril şi ţin de comuna Crucea. Urmărind din acest loc traseul descris în upanişadă, dăm peste "clipele Ystha". Cum se vede, clipele Yestiha nu reprezintă o denumire a vreunui punct al traseului. E vorba de "clipe de viaţă care au un caracter aparte specific graiului popular românesc. Cuvântul străvechi "estimp", înţeles: acum un an pe vremea asta. Când se zice: "estimp, de paşti a plouat", înseamnă că anul trecut a plouat de paşti. Deci, upanişada spune: După ce ai pornit de la lacul ARA pun stăpânire pe tine clipele amintirilor din trecut...
Râul VIJARA. E vorba de un hidronim de-a lungul traseului.
Un râu cu acest nume nu există în această zonă. Să analizăm acest termen. Pe monosilabe, VIJARA devine: VI.J . ARA.
În limba românească există cuvântul "vişoi"/vijoi, care denumeşte locul unde pe albia unui râu apa a săpat un gropan, din care cauză acolo apa curge mai învolburată şi cu ochiuri care se învârtesc pe loc. Scăldatul în vişoi/vijoi este periculos. În alte părţi vişoiul se mai numeşte bulboană. După felul cum se pronunţă JOI din termenul vijoi, nu se aude precum în termenul JOI, care denumeşte a patra zi a săptămânii, ci aduce cu un "JIOI" cu un "i" foarte scurt. Deci avem VIJi.oi, deci VI. Ji. ARA.
Particula VI o aflăm în următorii termeni:
VI.jelie.... vânt cu învolburări de frunze, praf, etc
VI.for.... vânt cu învolburări de zăpadă ningândă...
VI.scol... vânt cu învolburări de zăpadă ninsă
VI.pie... căldură care face ca aerul să se învolbureze
Rezumând la aceşti termeni, putem trage concluzia că VI ˝ în unele cazuri în care intră ca parte componentă dă înţelesul de învolburat. Deci VI - învolburat.
Particula Ji este onomatopeicul jii, şi se găseşte în:
JI.dovină…. văgăună săpată de ape într-o rocă (de obicei calcar). După ce apele adunate în gropan l-au umplut se scurg undeva la vale.
JI.lip... alcătuire din lemne, în formă de jghiab, prin care cu ajutorul unul şuvoi de apă se transportă din munte la vale lemne.
JI.nd... lichid care se scurge din glandele salivare / a se uita eu jind, a-ţi lăsa gura apă/.
JI.ntiţă... lichid ce se scurge din caşul pus sub presă sau atârnat într-o silidă.
JI.rlăi... mică scursură de apă prin şenţuleţe săpate de apa ploilor.
a se O.JI.JI... lemn verde pus pe foc, musteşte prin capete.
Din cele de mai sus rezultă că JI are înţelesul de apă care se scurge, apă care merge la vale, deci râu, pârâu...
Întregind cele două particule, VI + JI = râu învolburat, torent. Deci VI.ji.ARA = învolburatul râu Ara, torentul Ara.
Ţinând cont de fenomenul constatat în cazul vijoi/vişoi prin alternanţa particulelor şi/ji, numele devine vi.şara. De această formă ultimă Vi.şara se leagă hidronimul născut ulterior cu acelaşi înţeles: Neagra ŞARULUI. Este o expresie metaforică de schimbare a particulei Vi, dându-i înţeles de periculos, greu de trecut. În acest fel Vişara a devenit Neagra Sara, pentru ca mai târziu, sub influenţa unei legende în care Şara şi Saru erau doi îndrăgostiţi cu o poveste tristă care circulă prin regiunea Dornei, numele să se schimbe în Neagra Şarului, deoarece Saru se înecase în râu când vroia să-l treacă. În altă legendă, Neagra era o căţea a vânătorului Saru. Reţinem deci că VIJARA = Neagra Şarului. Prin urmare, plecând de la lacul Ara, pelerinul, prin în vălmăşagul amintirilor trecutului, mergând de-a lungul râului Neagra Sarului şi de la creastă urmărind drumul de muchie, coboară la ILVA.
Deoarece astăzi, ca şi în vremurile acelea de demult, numele de ILVA a rămas tot Ilva, s-ar părea că n-ar mai fi nimic de spus. Totuşi, dacă autorul pomeneşte de acest loc pe care-l numeşte ARBORELE ILVA, ce poate însemna? Decodificând termenul ARGO - corabia argonauţilor-, aflăm că la Deva s-au făcut primele tropare - cântări religioase. Numele autorului: Stareţul TEOFAN. Se dă în concert şi numele celor din corul bisericesc… Paralel cu gama: do, re, mi, fa, sol, si, do - apare gama muzicii bisericeşti???? Astfel Ilva intră în istoria culturii universale.
"locul de reuniune SALAJIA..."
Ca şi în alte limbi cunoscute, simbolul "Y" se pronunţă ca un "i" dublu. Astfel SALAJYA, devine Salajiia.
Sala. ji. ia
Cuvântul e mai pe înţeles acum, locul de reuniune, numit chiar sala, de unde sală, salon în toate latinofonele: ji = apă, râu, iar "ia" forma dativ plural, deci: locul de întâlnire al râurilor.
Acest loc de întâlnire a apelor trebuie aflat urmărind mai departe termenii din upanişadă...
…reşedinţa Aparajita, Vibhu şi viceaksana...
Vicea.ksa.na, este cea mai pe înţeles, în care VICEA (nume) Kşa = ţară, iar NA = apă, ceea ce înseamnă VICEA (cel din) ţara dintre ape. Acesta poate fi înţelesul, deoarece localitatea VICEA este situată la confluenţa Someşului cu pârâul Sălaj şi este satul VICEA, care ţine de comuna Someş - Uileac. Strâns între ILVA şi localitatea Vicea, locul de întâlnire al apelor nu poate fi decât la DEJ, acolo unde cele două Someşuri se întâlnesc. Pentru acest loc pledează chiar şi numele oraşului DEJ, al cărui înţeles este "oraşul de pe râul Zeilor". /Ji, aşa cum bine ştim, înseamnă râu, iar DE înseamnă "al zeilor", de fiind dativul termenului DA = zeu. În panteonul vedic DAKSA (Ptratcesta) corespunde iudaicului ENOC şi caldeianului EVERADACH. - Dakşa = ţara zeilor.
Analiza termenului APARAJITA ne va convinge mai mult că Salajia este la Dej. Despărţim cuvântul:
APA. ra. ji. ta. înţeles astfel:
Apa = apă
ra = cuvânt moldo-ardelenesc, ră, care înseamnă cu gust rău, sălciu, sărat
ji = râu, apă care curge, etc.
ta = tată, sfânt, binefăcător
AVARAJITA = apă sărată şi binefăcătoare (de la râul sfânt)
În acelaşi chip metafolic înţelegem şi termenul Apahida din apă + hâdă, urâtă, rea.
Cum aceste ape nu se găsesc decât la OCNA DEJULUI, şi deoarece Salajya se află între Ilva şi Aparajita, înseamnă că locul de întâlnire e la DEJ.
Singura aşezare de pe traseu, care îndeplineşte condiţia de a fi şi între cele două localităţi şi la întâlnirea celor mai importante cursuri de ape din zonă.
…paznicii intrării INDRA-PRAJAPATI
Înainte de a ajunge la Jibou, Someşul începe să curgă printr-o albie care se îngustează pe măsură ce se apropie de confluenţa cu pârâul Sălajului. În zona Cheud - Remeţi - Mireşu Mare se formează un fel de strâmtoare care pe alocuri are înfăţişarea unei adevărate chei. Această înfăţişare care porneşte cam de la Surduc, la început doar "schiţată", se aseamănă întrucâtva cu zona pasului Surduc de pe valea Jiului, în apropiere de care se află localitatea Preajba. Evident, am făcut această apropiere deoarece Preajba poartă numele de Prajapati, paznicul care la un loc cu zeul INDRA străjuieşte intrarea care deschide calea către palatul lui VIBHU. Nici numele Indra, nici Prajapati nu se afIă în zonă. E posibil să avem iar o metaforă: Indra - simbolul regal, iar Prajapati - simbolul religios, sfinţii, înţelepţii, cum scrie în Cartea legilor lui Manu (Manava – Dharma - Sastra).
Palatul acesta al lui VIBHU ar trebui să se găsească între Surduc şi Vicea, adică pe porţiunea de traseu care ne-a mai rămas din cea identificată. Pe această porţiune, o singură aşezare ar putea fi luată în consideraţiune, anume JIBOU, unde ar fi putut exista palatul lui VIBHU. Numai că Ji.bou, în limba vedică înseamnă "bou de apă", bivol
(bo = bou, iar ji = râu).
În ce-l priveşte pe VIBHU, în forma VIB(H)URU ar însemna pământ îmbulzit. O asemenea îngrămădeală de pământ îmbulzit, se află la Mirşad-Soiuş, după ce reiese din studiul curbelor de nivel.
…baldachinul AMITAUJAS, astfel ca şi scumpa Manasi şi…
Acest baldachin numit AMITAUJAS nu-l aflăm pe traseul acestui pelerinaj. Interesant că autorul upanişadei după ce-i pomeneşte numele, face două reveniri. Prima revenire o face când spune "baldachinul Amitaujas, astfel ca şi scumpa Manasi şi cea care..."
Prin "astfel ca şi" autorul preia descrierea traseului de undeva, dintr-un loc prin care trecuse, dar pe care nu vrea să-l lase nepomenit.
Acelaşi lucru când spune "... care cu flori ţes lumile sunt de asemenea Apsarele (zânele) AMBA şi AMBAYAVI, râurile Ambaya. Acest "sunt de asemenea" înseamnă, ca şi în cazul precedent, o reluare a descrierii traseului care, se "înţelege că se termină dincolo de Ambaya, adică dincolo de Ambud, care dincolo nu poate fi decât la Satu Mare.
Scumpa MANASI, cum numeşte autorul una din aşezările din zona la care revine, este actualul Mânăşturel, înglobat în oraşul Dej. Peste apă, pe malul stâng al Someşului, se află localităţile MAIA şi CEACA, în care se identifică numele CEAK-SUSI perechea scumpei Manasi, cum o numeşte autorul şi în fine localitatea ZALHA în imediata apropiere de CEACA.
În limba găgăuzilor, ceac înseamnă bea. O analiză mai atentă duce la concluzia că acest "ceac" aparţine fondului lingvistic arian. CEAK, su, si, s-ar traduce: bea lapte în adunare. (ceak = bea, su = lapte, si = des, înghesuit, interpretabil, în mulţime, adunare). Lângă CEACA spuneam că se află ZALHA, amintind cuvântul Zalhana, care înseamnă loc unde se taie toamna berbecii, unde se mănâncă friptura de măruntaie şi se bea must. De la obârşia Bârlii şi până la vărsarea Bistriţei Bărgăului în Someş, până lângă Beclean sunt câteva aşezări numite SIEU. Asemenea înşiruire de aşezări cu acelaşi nume, nu este normal. E probabil vorba de practicarea aceloraşi obiceiuri vechi. Kauşitaki pomeneşte de anumite melodii de distracţie sau liturgice, şi cum una din aceste melodii se numeşte "Syeta" e posibil că la aceste SIEURI se luau mese în comun şi se cânta melodia syeta.
Acest obicei al Carpato - istrienilor a fost preluat de Lycurg în normele legislative ale Spartei. Acelaşi obicei s-a aflat şi la primii creştini, care în adunările numite eklesya, luau mese în comun cântând melodii liturgice. Vor fi fost aceleaşi? Cine ştie?!
Dar să vedem dacă este îndreptăţită numirea CALEA ZEILOR.
Să luăm un fragment din CARTEA LEGII lui - Manava Dharma - Sastra, şi să vedem mai departe ce noutăţi sunt.
I.33.-
"Aflaţi, nobili brahmani, că acela pe care divinul bărbat (Puruşa), numit Viradj, l-a produs din el însuşi, dedându-se la o aspră cucernicie, sunt eu Manu, creatorul întregului acest univers.
1.34.-
Eu sunt acela care, dorind să dau naştere neamului omenesc, după ce m-am supus celor mai grele chinuri, am produs mai întâi zece sfinţi eminenţi (demni de cel mai înalt respect - Maharişi) stăpâni ai celor create (Prajapati), care spre ştiinţă sunt":...
I.35.-
"Marişi, Atri, Angiras, Pulaştya, Pulaha, Kratu, Pracetas sau DAKSA, Vasişta, Bhrigu şi Narada".
1.37.-
"Ei creară pe piticii din fundul pământului YAKKS, pe matahalele pământului Raksas, Strigoii, Pisaceas, pe drâmbarii lăutari cereşti, gandarbas, Zânele apelor, Asparas, Uriaşii, Asuras Balaurii, Nagas, Şerpii - Sarpas, Păsările sfinte, Suparnas, şi diferitele neamuri de strămoşi divini, Pitris.-
1.61.-
Din aceşti Manu Swyambhuva (ieşit din fiinţa care există prin ea însăşi), coboară alţi şase Manu, fiecare dând naştere la câte un neam de creaturi; aceşti Manu, înzestraţi cu un suflet nobil şi o energie superioară, erau:
1.62.-
Swarocişa, Ottomi, Tamaşa, Raivata, gloriosul Ceakşuşa şi fiul lui Vivaswat".-
Deci, începem cu I.37:... ei creară pe piticii din fundul pământului YAKSAS, pe matahale RAKSAS..."
Conform unor dicţionare, cuvântul "kşatram" înseamnă imperiu, traducere valabilă şi pentru sanscrită şi vedică. Kşatram e compus din cuvântul kşa, care înseamnă domeniu, împărăţie în basme, deci zona unde stăpâneşte cine cu autoritate, fără a însemna foarte întins. Atram (Atri) e principiul apărării personificat de al doilea sfânt eminent (I.35). YA este principiul stăpânilor peste zona adâncurilor, zona domniei lui YAMA, judecătorul sufletelor celor morţi. Dhara înseamnă, atât în vedică, dar şi în sanscrită, ţară şi este aproape sinonim cu kşa. Pe baza celor de mai sus, termenul YAKSAS se poate înlocui cu YADARA, localitate numită Iadăra (ţara Iui lama) lângă care se mai află localităţile Letca şi Vima. Interesant că Letca era o zeitate a morţii, iar Vima (probabil VIDMA) era o poreclă a morţii cum se vede şi în vorbele lui Ivan Turbincă, în româneşte însemnând vrăjitoare.
Localităţile Sărmăşag - Panic - Căţălu - Căţăluşa, reconstituie povestea căţelei Sarama, tovarăşa lui Indra, care avea doi căţei puşi să păzească intrarea în lad, căţei care nu aveau nume. Tot Sarama a fost trimisă de Indra, ca împreună cu zeii Maruţi, să elibereze vacile sfinte furate de Pani (vezi Rig - Vedalo. 108).-
Locul destinat locuirii matahalelor RAKSAS era la RAKSA (Racşa!), localitate care-şi păstrează identic numele di epoca vedică.
"…vampirii (strigoii) PISACEAS, lăutarii GANDARBAS, nimfele (zânele) APSARAS..."
În aceeaşi zonă există localitatea PISCARI, termen care are în limba noastră populară două înţelesuri. Primul este acela de ţipari (chioşcari, în Moldova). Al doilea înţeles este de piscători, înţepători. Or, vampirii sug sânge din venele omului prin două mici înţepături la vinele gâtului. Aşa sunt închipuiţi vampirii. Se subînţelege că localitatea Piscari înseamnă strigoi, deci PISACEAS.
În general, particula PI are înţelesul de înţepătură, ca în cuvântul pişcătură, pe acela de foarte mică pată de culoare, ca şi în cuvântul pistrui, pe cel de foarte mică băşicuţă ca în cuvântul pită în care pi este particula explicată mai sus, iar tă, o altă particulă care înseamnă gaură, adâncitură, groapă, aşa ca în cuvântul sită, găuri dese, baltă, adâncitură cu apă puturoasă, ca în cazul tău groapă cu apă, iaz, sau tăune, care îşi trage numele din faptul că trăieşte în găuri în pământ. Am dat câteva amănunte ale înţelesului celor două particule monosilabe, pentru a se vedea cum trebuie înţeleasă şi judecată LIMBA românească, din care mai se poate trage şi concluzia bramburelii din dicţionarele noastre, etimologice. Toate cuvintele de mai sus au... origine străină! De necrezut, dar din nefericire, acesta este stadiul cercetării lingvistice la noi.
Pe temeiurile de mai sus, termenul Gandarbas a fost identificat cu GANES, Asuras cu Asuaju, Suparnas cu Supuru, Nagas cu Nadiş, Pitris cu Petreşti.
lată de ce numele tuturor acestor localităţi determină o zonă ce se poate numi INCINTA ZEILOR. În afara numelor zeităţilor minore evidenţiate până acum, vom afla numele zeilor vedici de primă mărime în toponimia transilvană. Luna are un loc aparte, bucurându-se de o relaţie strânsă cu mai multe zeităţi, care sub o formă sau alta o numesc.-
SOMA - zeitatea care a împrumutat numele râului Someş, era socotită un zeu al bunei dispoziţii prin rolul pe care îl are licoarea sfântă a zeilor numită Soma, licoare care a fost zeificată sub acest nume. LUNUS - zeitate care a dat numele mai multor localităţi, care se numesc LUNA, zeitate care domină lumea spiritului.
CEANDRA - zeitatea care a dat nume mai multor localităţi care se numesc SANDRA, este zeitatea care face ca apele să fie fecunde.
KUHU era o zeitate care stăpânea peste jumătate din crugul lunii - de la luna nouă la luna plină - şi a dat numele localităţii CUHNA.-
Tot în incintă se mai află zeităţi de prim rang, astfel:
OTTOMI, zeu coborâtor direct din Swayambhuva are reşedinţa la OTOMANI, în perimetrul incintei.
TAMASA... … cel de-al patrulea Manu coborâtor direct din Manu Swayambhuva se leagă de localitatea Tămăşeni.
SWARUCISA... este legat de localitatea Vărăşeu.
APA... … zeiţa apelor binefăcătoare are reşedinţa în comuna APA, aproape de Rakşa, pe malul drept al Someşului.
Cum se ştie din literatura vedică, INDRA, ajutat de zeii Maruti, eliberează vacile sfinte furate de Pani, prezent prin localitatea PANIC, având alături Căţelu şi Căţeluşa - cei doi căţei fără nume din aceeaşi literatură. SARAMA, căţeaua sfântă - care se află pe steagul de luptă al Dacilor a dat numele SARAMIS. getu. za, ce va centrul spiritual al strămoşilor noştri.- Nu capitala!
Întregul bazin al celor două Someşuri este plin de nume de zei, zeişori, rişi, Manu de toate gradele şi rangurile. Peste toate tronează LUNA, sub diverse înfăţişări, dovadă că era o lume de cult LUNAR în timp ce restul arianismului carpatic aparţinea cultului SOLAR de pe muntele OMU. Sanctuarul de pe muntele OMU era centrul întregii antichităţi închinătoare Soarelui.-
Analiza monosilabelor
unor termeni din literatura sanscrită
şi a unor termeni topo şi hidronimi
din limba românească
Dacă toponimele de mai sus demonstrează relaţia directă a VEDELOR cu spaţiul nordic al ţării, cu deosebire Ardealul şi Moldova, în cele ce urmează vom cerceta legătura dintre literatura sanscrită şi limba vie românească dintotdeauna şi de azi, pe o arie care să demonstreze unitatea limbii în întreaga ţară.-
Vom analiza termenii MAHAVICI, numele unui loc de tortură din iad şi MARICI, numele primului Prajapati (corespunzător lui Adam în panteonul iudaic şi lui Alar în cal babilonean), dar şi numele date de HERODOT (deci, din greaca veche) unor râuri din Scitia, observând unitatea culturii antice prin geţi, şi în acelaşi timp limba în care a fost gândit botezul lumii respective.-
MAHAVICI (citeşte MAHAVISI)
Termenul reprezintă numele pe care îl poartă un anumit loc din iadul vedic, rămas identic şi în religia brahmană. Descriind acest loc, Louis Jacolliot în cartea sa "La mytologie de Manou" ed. 1881, p. 155, spune următoarele:
"Loc în care condamnaţii sunt fără încetare într-un torent de stâncă mereu în mişcare".
Descriind acelaşi loc din iad, A. Loiseleur-Deslongchamps în cartea "Lois de Manou" ed. Garnier Freres, p. 110 spune:
"Râu cu valuri mari"…
Termenul cuprinde monosilabele:
Maha. vişi , deci Maha + vi + şi.-
Cum termenul vişi, vişoi, vojoi l-am analizat anterior, însemnând râu învolburat, torent şi cum Maha-mare, înseamnă că Mahavişi are înţelesul clar: Mare râu învolburat, vijoi mare.-
MARICI (citeşte) MARISI
Termenul se află în Manava - Dharma – Sastra, I. 35 şi reprezintă numele primului dintre cei zece Rişi, acei Maha.rişi, creaţi de primul Manu. De altfel forme nici nu există în literatura vedică.
Desfăcut în silabe, termenul devine Ma. ri. şi.-
Rişi e un cuvânt prea bine cunoscut pentru a mai fi nevoie să fie analizat fragmentar. Trebuie să vedem ce înseamnă ma., particulă des întâlnită în componenţa cuvintelor vedo-sanscrite.
Ma este o parte a cuvântului Ma.na, care exprimă câteodată principiul creaţiunii (vezi matrice) şi se traduce în mai multe feluri, după caz putând însemna: mamă cu înţeles de obârşie, mamă cu înţeles de cea care mă hrăneşte, şi în fine simplu ma, organ prin care fătul este adus pe lume, adică, canalul prin care iese pruncul din pântecele în care a fost zămislit. În cazul de faţă se traduce prin "obârşia" leagănul + rişi = Leagănul sfinţilor înţelepţi.
În forma aceasta şi cu acest înţeles, termenul se află ca hidronim pe teritoriul ţării noastre, din cele mai vechi timpuri pomenit de HERODOT şi de alţi scriitori antici, drept nume al celui pe care îl numim MUREŞ, iar ei îl numeau MARIS. Termenii paraleli sunt ca şi în cazul MUMA/MAMA.-
Noi am putea simplifica totul observând mutaţia consonantistă: MURES/SUMER/REMUS, dar, dacă Herodot l-a numit MARIS, Strabe: MARISIA, Profirogenetos: MOROSES, iată şi câteva păreri ale lingviştilor despre acel important râu, al cărui nume ar veni din: 1.rădăcina "mar = apă; din sanscritul miras; scrt. Marya; germanul "Mora = moor - mlaştină; din mure, mora - morum = câine negru; din persanul "Mareş"; din slavul Moris sau Moros, DE UNDE DERIVA în maghiară ca şi în română...
Cuvintele noastre fundamentale au compoziţie chimică. Iată ma + "ţ" = maţ, tub subţire. Toate cuvintele care încep cu "ţ" au înţeles de subţire, ascuţit, ţepeş, cu mici excepţii, în termenii: ţeavă, ţandără, ţăcălie, ţăruş, ţintă, ţânţar, ţâr, ţugui, ţipar, ţurţur, ţiuie, etc. a ţipa, etc., etc., ţanc, ţeapă,… Cercetaţi Dicţionarul explicativ al Limbii Române şi veţi afla că vin din alte limbi, ori au etimologie necunoscută...
CLUJ - NAPOCA
Prima observaţie implicită în analiza monosilabică anterioară pe care o subliniem este că monosilaba "Ji" în toate cazurile a însemnat apă, râu. Evident, simplificat, nu mai căutăm originea râului oltean JIU, care are un înţeles definitiv. Ca şi JIJIA, cel mai mare afluent al Prutului.
Despărţind termenul în componentele sale monosilabice, vom avea:
CLUJ = Clu.j'
Apostroful ţine locul acelui u scurt, care se aude foarte distinct în pronunţare. Pentru cei care cunosc bine zona, este cunoscut că, localnicii pronunţă Cluj aşa fel că se aude un fel de "Cluoji" cu o tendinţă de acoperire a lui u şi o alunecare a acestuia spre o, ceea ce face ca în rostirea cuvântului să se audă un fel de Cl(u)ojş. Exagerând, spre cle, termenul devine Clo.j' (Clo.ji, cu un i f. scurt).
Rămâne să vedem ce înseamnă componenta "clo".-
Această particulă intră ca o componentă în termenii:
clo.cot... … zgomot făcut de apa încălzită până la temperatura de fierbere.
clo.şcă... …pasăre care îşi ridică temperatura în vederea încălzirii ouălor, pentru a scoate pui.
clo.p... …obiect de înveşmântare, care are rolul de a feri capul de frig.
clo.aque... …termen francez, care înseamnă o masă de apă încălzită.
Din aceşti termeni (mai sunt şi alţii) extragem pentru particula clo înţelesul cald, deci: CLO.JI = râu cald; fiind vorba de numele unei aşezări, mai exact ar fi: Aşezarea de pe râul cald.
Şi Clujul nu se desminte, fiind aproape de Someşul cald şi fiind înconjurat de ape calde (Someşeni, Luna, etc).
Pentru o mai temeinică verificare a monosilabei "clo" vom afla - o şi în termeni toponimici, astfel:
Miclo - Lazuri… …sat ce ţine de comuna Lăzăreni
Micloşani… … sat ce ţine de comuna Malu cu Flori
Sicold… … sat ce ţine de comuna Sovata
Iclod… … sat ce ţine de comuna Luna - Cluj.
Confirmarea este totală deoarece toate aceste localităţi au pe teritoriul lor izvoare cu apă caldă, prima fiind între băile Victoria, cea de-a doua lângă băile Vulcana, a treia lângă băile Sovata, iar ultima lângă băile calde de la Luna - Cluj. Analizând mai atent toponimele, vom observa că particula mi, reductiv, înţeles de jumătate 1/2.
Este interesant de observat că la Mi.clo Lazuri şi MI. cloşani e vorba despre ape călduţe, pe când la Iclod şi Siclod sunt ape CALDE. Deci clod şi cald pot fi regionalisme din vremuri foarte îndepărtate.
Ca o curiozitate, din dicţionarele în uz aflăm originea străină a unor cuvinte de mai sus, astfel: Clocot (din klokotu, slav); cloşca (din rus. kluşca.); clop (din maghiarul klap)...
Nu mai amintim părerile despre toponimul Cluj, cuvânt ce este căutat în orice grai străin, numai în limba noastră, nu. Dar, cum se consideră de mulţi că ar fi fost fundată de Romani, să vedem ce reprezintă de fapt acest termen gândit româneşte.
NAPOCA = Na. po. ca. Na = apă, ca totalitate, po = izvor, ca = prescurtare de la cuvântul CALD. Iată câteva cuvinte ce cuprind particula na: Na. boi... a inunda apa din toate părţile; Nă. boi... masă de ghiaţă; Na.hlap = vârtej de apă curgătoare; Nă. met… gramadă de zăpadă; Nă.mol = pământ cu apă, etc, Nă. strapă = cană de apă; Dar: Navă, naufragiu, nautic, nataţie, navigaţie, etc. Sensul de apă este generalizat şi în alte limbi. După Michel Breal (Dicţ. Etim Latin, Paris, 1885, p. 211) cuvântul primitive era "naus". Sanscrit, însemnând corabie. Grec - naus; nau - vechi irlandez, nacho - vechi german, ceea ce conclude autorul arată că navigaţia a precedat separarea raselor şi popoarelor. Foarte normal. Iată însă cam ce origine au cuvintele de mai sus în dicţionarele noastre: năboiu - ceh; năhlap – orig. necunoscută; nă. mot - devine "nemete" - sârb; Nămol - din ucrainianul namil-olu; năstrapă - devine turcul mastrapa, etc, iar nă. vod - di slavul... nevodu! Iată fals lingvistic!
ARAROS
Araros reprezintă numele unuia dintre cele cinci râuri pomenite de Herodot ca afluenţi ai Istrului curgând prin "Sciţia". Dificultăţile întâmpinate cu ocazia încercărilor făcute pentru a le identifica, au dat naştere unei păreri cu totul greşite asupra informaţiei istoricului grec. În publicaţia Academia R.P.R, "Izvoare privind Istoria României" la pag. 31, nota. 29 se spune cu privire la acest lucru:
"În realitate cele trei râuri, indiferent de care ar fi ele, curg între Prut şi Siret. Avem de-a face cu una din numeroasele greşeli (?) ale lui Herodot, datorate informaţiilor insuficiente despre regiunile noastre din interiorul continentului".
Cum se vede mai jos, nu este vorba de nici o greşeală. Cele trei râuri erau Araros, Naparis şi Tiarantos. Porata şi Ordessios nu sunt puşi în discuţie.
Descompun în componente monosilabice ARAROS devine
ARAROS - Ara. ro. s(f).
Aşa cum am văzut, urmărind traseul descris de Kauşitaki în Upanişadă, constatăm că el începe de la locul denumit "lacul ARA" şi se continuă în josul Someşului. După cum le-am identificat, acest lac ARA se află la poalele muntelui Rarău din colinele căruia, ocolind obârşiile Moldovei şi Sucevei, plaiul începe să curgă spre izvoarele Siretului. Urmărind harta, vedem că Rarăul se află la obârşia bazinului hidrografic al Siretului, ţinut care este inima acelei regiuni, care în vecinătatea se numea "ţara ARA", ţara Arienilor, sau cum îi mai ziceau ei "ţara Oamenlior de Viţă Nobilă".
N-ar fi imposibil ca mai demult muntele Rarău să se fi numit Ararău, devenit apoi, printr-un fenomen lingvistic obişnuit, Rarău. Pe baza unor fenomene lingvistice asemănătoare, Rareş se numea Arareşoaiei, păstrător al unor tradiţii vechi de milenii.
Deci, ARA se numea ţara ce se desfăşoară în jurul muntelui Rarău. Ro este forma genitiv/dativ a cuvântului ra - = rege, iar şî înseamnă de la, din (âs). Integrând înţelesul, obţinem:
(cel care izvorăşte) din, sau de la regii din Ara.
Şi, aşa cum vedem se apropie acest termen, ca înţeles, de SIRET. Pentru că, despărţindu-l în monosilabe, devine:
SIRET = Şi. re. ta. (şi, de ce nu: SIRE.ta?)
Particula si împinge înţelesul termenului către noţiunea de strălucitor, aşa ca în termenii:
sirenă…=fiinţă mitologică acoperită cu solzi strălucitori
SRI (Siri)...zeiţa belşugului închipuită îmbrăcată cu raze de soare
sidef...acoperişul strălucitor al scoicilor
sire…rege strălucitor
sirius...cea mai strălucitoare stea de pe cer.
sibilă…femeie care cunoaşte viitorul (luminată!)
Întregind aceste componente obţinem (re = rege, t (a) = tată tatăl regilor plini de strălucire. Mai simplu Sire. ta ca şi în hidronimele Prut = Puru. ta; Răul = Ra (ul) ta.- Iată că istoricul HERODOT/THEODOR, nu trebuie bănuit de lipsă de informaţie. Transferul în greaca veche (cod!) nu-l făcea din auzite , după ureche…
NAPARIS
Despre Naparis marele istoric preciza că se varsă în Istru între PORATA(prut) şi Tiarantes, singurul rămas neidentificat până acum de către specialişti, şi care, cum vom vedea este OLTUL.
La origină termenul Naparis este, Naparis(i), care despărţit în monosilabe devine:
Naparişi = Na. pa. rişi.
Deşi am mai vorbit despre particule na, adăogăm că în limba vedică na este elementul ce defineşte apa în termeni ca: na. rayana; na. ra; na. rakas; na. rada.
Particula pa este termenul Pa - părinte ocrotitor, tată, iar rişi îl cunoaştem deja: părinţi plini de înţelepciune.
Naparişti = Apa (care vine de la) părinţii noştri Rişi.
După cum ne este clar termenul este în perfectă legătură cu zona din care porneşte râul Naparis MUNTELE OMU. Aci, repetăm a fost marele sanctuar al arienilor vedici, iar râul nu poate fi decât IALOMIŢA.
Termenul reprezintă numele râului care izvorând de sub muntele OMU după ce străbate câmpia Dunării, se varsă în vechiul Istru astăzi Dunărea noastră, având zona de vărsare între Siret şi Argeş. Mai trebuie observat că între confluenţele Siretului şi Argeşului cu Dunărea nu mai există nici un râu demn de luat în seamă, care să se verse în Dunăre, Călmăţiul şi Mostişte neprezentând importanţă.
Dar să vedem ce spune termenul în sine:
IALOMIŢA = Ia(l) OM. iţa –
Prima parte ia (ya) este în teogonia vedică principiul stăpânitor subpământean, exprimat cel mai inteligibil prin expresia din basmele noastre populare "celălalt tărâm". Zona e stăpânită de Yama. Ial e forma articulată genitiv/dativ.
Om... …este numele muntelui de sub care izvorăşte râul Ialomiţa, care poartă acest nume din vremuri imemoriale alături de cel cifrat greceşte Naparis.
iţa… ...reprezintă o formă a verbului vechi românesc a se iţi, verb care înseamnă a se ivi, a ieşi brusca (cu vioiciune) pentru că a se iţi la cineva înseamnă a se repezi la cineva.
deci:
Ialomiţa - cel care iese (iţa) de sub pământ (ia) de sub OM(em). comparam cei doi termeni:
Ya l OM iţa: din zona lui YA, situată sub OMU iese
NA.Pa.riî: apa (care vine de la) părinţii plini de înţelepciune.
În toate religiile locaşul zeilor era pe înălţimi. Iar despre sanctuarul de pe OMU vom avea un capital aparte.-
TIARANTOS
Ca o primă observaţie, este de luat în consideraţie că Dacia, ţara arienilor vedici, era plină de o mulţime de râuri care încep cu silaba ti, repetarea căreia pare un generic ce înseamnă ceva. Ce anume? Tisa, Tiras, Tiarantes, Timiş, Tilorman, Tibru, Tigheciu, Tişiţa, Ticuciu, etc şi multe altele mai mici, arată o preferinţă pentru acest ti iniţial al strămoşilor noştri, care au dat numele apelor pentru prima dată. Cum am văzut, există o complementaritate de sens între denumirea orală şi cea din cărţi. Uluitoare competenţă.
Particula o întâlneşte ca o componentă în numele unor fiinţe zeificate din panteonul grecilor antici.
Tiphon... ..titan cu trup de şarpe, Tipheus Thya... ..fiică a Cefisei (rău divinizat în Beoţia), Tike... ..fiică a lui Okeanes.
Particula ti intră şi în componenţa a o mulţime de termeni care au drept caracteristică forma lung şi subţire, mai precis forma lung sau forma subţire, deoarece se află şi termeni care nu au decât o singură caracteristică.
timon… ..oişte, o prăjină lungă, timonă… ..bară lungă cu care se manevrează cârma corăbliior, târş… ..toiag, baston de o anumită fermă, tige (fr)...bară lungă şi subţire, tulpină
na.ti.me… …mici grămezi de piatră cu o formă alungită şi aşezate de-a lungul unui răzor.
pu.ti.nă... ...vas din familia butoaielor, cu o formă mai înaltă şi desfăcut la capătul de sus.
pu.ti.nei... …vas din aceeaşi familie, mai alungit, folosit la "bătutul laptelui".
ti.lincă… …fluier primitiv făcut din salcie sau răchită.
În toate se observă înţelesul de lung, prelung, subţire.
Ţinând seamă că Tiphon este un şarpe (lung deci şi cu mişcări meandrate), că ce fisa era fiica unui râu, iar Tike este fiica celui mai lung râu al mitologiei greceşti, avem toate motivele să subînţelegem noţiunea de râu sacru. Deci: râu lung şi sfânt.
TIARANTOS = ti.ara(n)to.sâ. Din care:
Ti… … ...= râul lung şi sfânt
aran... … = al arienilor
to… … ...= tată (dativ)
sâ... ... …= de la (âs).
deci
Râul lung şi sfânt care vine de la al arienilor tată.
Ori, cum se ştie că şi MUREŞUL Oltul are obârşia comună, iar în basme sunt doi feciori care pleacă de acasă, unul molcom prin şesul transilvănean, altul săpând munţii haiduceşte spre Dunăre.-
În ce priveşte numele OLT, observăm că i s-au încercat tot felul de explicaţii etimologice, scite, turanice, german, iliric, şi, foarte interesant doi străini Tomashuk şi Rosler îl consideră traco-dac. O chestiune de prim ordin, pentru că vorbirăm mai sus despre şerpi, ar fi următoarea: în ce limbă gândea cel care scria hieroglifele egiptene, de vreme ce pentru litera S (în cartuşele Ramses!) desena un şarpe? Se ştie că numai în românească şi în vedică avem sigla s (sarpe şi sarpas). Latina apare abia în sec. I, hieroglifele cu mii de ani în urmă… Pe "s" noi l-am interpretat ca o repetire, des, urmărind mişcările şarpelui care desenează litera.
Am putea face un mic exerciţiu. Pe litere. Am mai folosit litera "t" cu înţeles generalizat de "tată". Iată: st! = atenţie, sau "6" in argou oltean. Dar 6 este litera F, deci: atenţie ceva e făcut, şi "stă"… Facem familie de cuvinte, stă. cană; stabil; stadiu; stâlp; stampă; ştampilă; stană; stână; stanog; stat; statut; stei; steag; stemă; ster; etc, toate sunt stabile. Ca şi STILUL multor mari lingvişti de a căta cu lumânarea origini străine cuvintelor noastre româneşti. Iar când nu le află nicăieri, au etimologie necunoscută... 5000 de asemenea cuvinte alungate din limba vie aşteaptă să fie analizate cu responsabilitate şi bună credinţă.-
Limba Românească
- limba Arienilor vedici
- limba Adamică
"Nici o cercetare omenească nu se poate numi cu adevărat ştiinţifică, dacă nu este dovedită prin demonstraţii matematice, pentru că universul ascunde sub aparenţele sale o realitate matematică''.
Leonardo da Vinci
Două componente fundamentale ale cunoaşterii au rămas în afara conceptului de ştiinţă: lingvistica şi istoria. Minunat început am avut prin corifeii în fruntea cărora se situează Fr. Bopp, W. Jones, E. Burnouf, savanţi ai secolului trecut, epocă în care lingvistica nu fusese invadată de "simpatizanţi" mai la început, mai târziu de atâţia "înfeudaţi" fie unor interese politice, fie unor josnice interese băneşti.
Acelaşi lucru îl observă în istorie Vasile Pârvan: "Istoria a fost invadată de cei mişei, cei trădători, care au fost poftiţi alături ba mai sus decât cei curaţi, cei drepţi, o amară preţuire pe arginţi pentru sângele vărsat in lupte… Şi zarafii cântăresc în talgere: aurul răsăritului, focul Carpaţilor, grâul Dunării, codrii munţilor. Călcarea cuvântului dat e astăzi lege. Iar înăuntrul ţării nu vezi decât necinste, căţărare desperată către locurile cele mai de sus, groană după avere, murdărire a tuturor numelor curate de luptători, fără frică împotriva răului".-
Rezultatul căderii de mai târziu a acestor discipline, caracterizată prin interesul unor explicări apriotice, a fost dezastruos pentru adevăratul scop al ştiinţei, care este şi va rămâne cunoaşterea adevărului. Din teoretizarea unor neadevăruri ce trebuiau impuse pentru a constitui ARGUMENTE - în istorie şi limbă - s-a născut un haos în care fiecare poate renunţa la orice criterii logice aparţinătoare ştiinţei, poate face afirmaţii lipsite de temei sporind cofuzia. Un exemplu concludent se poate scoate din filologia occidentală, care, lucrând în interesul Romei catolice, a încercat să facă din limbile celtice şi cele celto - germane limbi latine,
mergând până la totala eliminare a elementului celto - galic din franceză, celto - germatic din limbile germano - saxone, celto - iberic din portugheză şi spaniolă, etc.
Cât priveşte cele întâmplate în Europa de mijloc şi mai ales în zona balcanică exagerările au fost şi mai lipsite de decenţa cerută de morala ştiinţifică. Pentru a se susţine tendinţa de expansiune de la Petrograd (în perioada comunistă, centrul s-a mutat la Moscova) s-a născocit aşa numitul SLAVISM, de care, sau în jurul căruia se aliniau popoarele balcanice la baza cărora se afla în realitate elementul scitic pe care slaviştii au încercat să-l desfiinţeze cu desăvârşire, ca şi cum acest mare neam ar fi fost şters de pe faţa pâmântului de o putere cerească, sau înghiţit de "rusalce". Limba noastră ar fi după propagandiştii panslavismului împestriţată cu elemente slavone; lingvistica profesată la noi fiind la discreţia denigratorilor de neam şi limbă.
Premiza că limba românească ar fi o neolatină oarecare este falsă şi păgubitoare. Trebuie studiată în compoziţia chimică a cuvintelor sale (are peste 150.000) de la valoarea stabilă a monosilabelor, termenii săi fiind apărţinători limbii primare.
Aşa cum am văzut limba vedică a avut iniţial un caracter monosilabic, relaţia sa cu limba românească fiind directă în cazul toponimelor şi hidronimelor analizate, şi, interesant, în această filiaţie intră şi greaca veche. Între primii zece Inţelepţi, cel de-al şaptelea Prajapati este PRACETAS sau DAKSA.
Într-o legendă înserată în CARTEA LEGILOR LUI MANU (cartea IX-a art. 128) citim:
"În acest timp, pe vremuri, Parajapati DAKSA, chiar el, destină pe cele cincizeci de fiice ale sale scopului acesta, pentru a-i face fii care să-i înmulţească neamul".
art. 129
"El dădu (din cele 50 de fete) zece lui Dharma, treisprezece lui Kazyapa şi douăzeci şi şapte lui SOMA, regele brahmanilor şi al buruienilor de leac, cadorisindu-i cu găteli din cele mai minunate pentru plăcerea sa".
Legenda este "preluată" în mitologia greacă, numai că erau fiicele regelui DANOS din Argos, măritate cu fiii lui Agyptos, fratele său; cum oracolul prezisese uciderea lui Danaos de către un nepot, din dorinţa regelui fetele îşi ucid bărbaţii în noaptea nunţii; Hypermnestra îl cruţă pe Lyncaios, care îşi ucide socrul, împlinind oracolul...
Filiaţia este evidentă. Am citat legenda vedică pentru a sublinia că numele ţării DACIA era străvechi şi nu o denumire dată de romani, cum se spune, spre diferenţă de geţi, cum îi numeau grecii. (eroarea este comună în dicţionare şi studii de specialitate).
Implicaţiile acestei puneri în valoare a toponimiei ţării noastre prin descoperirea strânsei legături care există între ea şi religia vedică, între ea şi atâtea feluri de manitestare a lumii vedice, sunt multe şi nebănuit de interesante. Şi asta nu numai pentru noi, dar şi pentru istoria arianismului din toate timpurile şi de pretutindeni, istorie care până azi a rămas ascunsă în dosul unui întunerec de nepătruns. Se poate astfel stabili între evenimentele istorice o logică înlănţuire şi o neîntreruptă continuitate.
Istoria neamului nostru în special se va face înţeleasă.
Acel ruşinos semn de întrebare pe care unii pretinşi oameni de ştiinţă îl puseseră asupra existenţei NEÎNTRERUPTE A ACESTUI NEAM PE ACESTE LOCURI, nu va mai însemna decât o ruşine pe obrazul ştiinţei.
Pentru a da un răspuns convingător va trebui să împingem căutările până la începuturile formării limbii, a acelei limbi care după cum vom arăta stă la baza tuturor limbilor ce se numesc "neolatine". Când a fost acest început? Şi unde s-a închegat el ca arie geografică?
Prima caracteristică a limbii de început, creaţie omenească - se va regăsi în pronunţatul său caracter onomatopeic; termenii acelui început de limbă se referă la noţiuni dintre cele care au fost primar cucerite, precum denumirea manifestărilor naturii ce reuşea să impresioneze în mod deosebit pe cel ce trăia în mijlocul lor. Tunetul, zgomotul ploii, fâşâitul ierbii şi al frunzelor, susurul şi gâlgâitul apelor în scurgere, manifestările audibile ale unor animale periculoase, sau necesare vieţii şi altele asemenea au constituit primele elemente de limbă cucerite de omul european. Şi toate acestea au fost puse în slujba intercomunicării. La început au fost cele mai uşor însuşite, mai uşor înţelese, mai uşor de rostit. Şi, acesta a fost caracterul primar specific limbii de început a populaţiei europene. Imitând sunetele specifice emise de anumite paseri le-au şi botezat (cucu, pitpalacul, pupăza, etc).
Îndeletnicirea principală era cea de vânător şi pescar în căutarea hranei. Începutul de limbă a fost supus unui proces continuu de erodare şi însuşire de noi termeni prin contactul dintre grupurile de vânători care explică bogăţia de sinonime caracteristică limbilor europene şi în special acelor zone de latitudine medie a continentului. Şi, spunem că în limbile europene de astăzi există un fond comun de cuvinte rămas din acele vremuri, adică de atunci când procesul de individualizare - atât al popoarelor, cât şi al limbilor, nu-şi făcuse apariţia.
Identificarea acestui fond de cuvinte nu este lesnicioasă, dar nici imposibil de realizat. În afara onomatopeilor numele animalelor de hrană sunt primele care fac parte din acest fond comun. Bou, oaie, capră, cal, miel, ied, numele unor paseri precum gâscă, curcă, raţă, găină, nu sunt decât câteva dintre cele despre care vorbeam. Dacă aceste denumiri sunt produsele gândirii omului de după ultima glaciaţiune sau că ele sunt anterioare, nu putem şti, dar, pe noi ne interesează să stabilim cu ce bagaj de cunoştinţe lingvistice a intrat omul în epoca pe care o trăim. Şi, ne interesează în mod deosebit, întrucât pe această cale vom putea afla în ce măsură popoarele Europei sunt înrudite între ele, şi care este aportul fiecăruia la dezvoltarea vieţii spirituale pe care lumea europeană şi-a pus amprenta. Cum spiritualitatea unei lumi o oglindeşte mai cu seamă în limba pe care o stăpâneşte, ne vom ocupa de acest aspect esenţial.
Vechimea limbii noastre este evidentă prin onomatopeile sale întreţesute organic în familii de cuvinte (a foşni, a sâsâi, a fâşâi, sforăi,a guiţa, a mârâi, a cotcodăci) imitative, identice sunetelor din natură, şi îmbrăca înţelesul în structuri morfologice specifice. În acest mod fie şi numai din exemplele de care dispunem, se poate face dovada că limba română deţine formele cele mai autentice ale limbii europene primare, limbă care stă la baza tuturor celor considerate până acum arianice, indoeuropene, trace etc, oricum ar fi denumită.
Autenticitatea acestei însuşiri priveşte existenţa rostirilor primare ale omului european de la forme onomatopeice neevaluate la modul de formare a cuvintelor prin apropieri de monosilabe cu sens CLAR, bogăţia de toate nuanţele şi cu toate formele de extensiune prin asocieri şi selecţie logică.
Pe baza acestor materiale se constată şi se poate dovedi că limba noastră - în raport cu celelalte limbi europene - este o limbă ce are la baza formării sale cel mai mare procent de cerebralitate. Aceasta se verifică prin felul gândit (niciodată întâmplător!) al marei majorităţi a termenilor rezultaţi prin alăturarea monosilabelor arhaice. Şi, astfel, după observaţia iniţială că stă la baza celor "reale neolatine" ajungem la concluzia că de fapt limba românească -
aşa cum vom vedea prin scrierea hieratică stă la baza tuturor limbilor numite arianice. Acest adevăr rezultă şi din faptul că, luată drept etalon, justifică toate înrudirile ce se constată între limbile derivate, înşuşiri care păstrează legăturile cele mai apropiate între elementele rezultate din nucleul de bază (cel românesc), dar se depărtează între ele pe măsură ce ariile geografice, prin spaţii separatoare între ele sporesc.
lată monosilaba primară "pi" (pi.c - picătură, piciu, pici. or, pi.ez, pigment, pilă, pi.tă, piper, pisc, etc.) în înţeles de MIC, dă termenilor conţinători de orice limbă înţeles apropiat de cel din care a derivat. Astfel, iată câteva cuvinte din "neolatine":
Franceze: pic, picoter, pignochez, pilon, pigment, pincer, etc
Italiene: pica, pianto, pigolio, piluccare, pizzian et.
Latine: pica, pila, pilum, pilula, pilus, pinso - are, etc
Spaniole: pico, picada, pildora, pimienta, etc.
Populaţia vânătorească a păstrat firesc numele animalelor de hrană, ca şi pe cel al acelora de care se fereau:
...booo....muuu....beee....prrr...ssââ...hârr...
imitaţii bou...vacă...berbec, capră...şarpe...harmăsar...
Dar iată şi denumirea lor:
sanscrit
Zend
grec
italic
celt
lituanian
teuton
slav
român
Bo, Go
Guo
bous
bos
oso
Gou
chuo
karova
Bou
staura
staora
Tauros
Taurus
Tor
Taura
-
Tour
Taur
Avi
-
Ois
ovis
oi
Avis
Ewe
-
Oaie
Asva
-
ipos
caballo
aspos
asua
-
-
cal
Interesantă este şi filiaţia altor cuvinte vedice. De la Ganaka rege, Kuning şi konig german, king în engleză.
ganâ = mamă, regăsit în grecul Yune, goticul quine, engl. queen, slavul quena. În fine, de la dama = casă, domus, demos, domu, daimh...
În vedică, dava = bărbat. Vi, dava = văduvă. Având în vedere înţelesul românesc din cuvintele: vi.aţă, vi.ţel vi.king, vi.ta, etc, care înseamnă "fără", spre diferenţă de IVI, deci VI.dava = fără bărbat. Iată cuvintele păstrate în alte limbi: veuve (francez), vidua (latin) vodova (slav), viduvo (gotic). Widewu (prusian vechi), foadvha (celt). Monosilaba ve = a ţese, în vieo (latin), wab (german) weave (englez), dar siv = a coase, în suo (latin), suija (got), siwa (englez) siur (grecanian) Xas.suo (grec).
Lucrarea pământului este denumită la noi a ara.
În Vedo - sanscrită: ar: grec - aroun; latin - aro - arare; german -aran; slav - arati; lituanian - arti. În sanscrită câmp cultivat = arga; grec - agres; latin - ager; gotic - akra; româneşte - ogor.
Cuvântul plug, străvechi ca şi cel numit plug.uşor, pentru că trece prin zăpadă (!) cum poate fi atribuit fondului slav, numai pentru că au şi ei cuvântul "plugu"? Dar atunci, cum explicăm englezul plough, ca şi germanul Pflug? Ce contact au avut slavii cu englezii, pe când legiunile dacilor din Britania sunt bine cunoscute... La fel, cum poate fi slav "gâsca", când în engleză se cheamă goose, în germană Gans, şi în bulgară... gâsca? Ce aveau bulgarii cu englezii?
Credem că particula denumind noţiunea de carne a fost "ca". Monosilabele primare onomatopeice plus această particolă, au dat numele animalelor bune de mâncat. Astfel: Va.ca; ca.pra; catâr; ca.mila; ca.l. Chiar azi nu spunem carne de bou, ci de vacă!
Toate cuvintele din fondul străvechi vedic, prezente în limba noastră ca şi în limbile numite "indo-europene" trebuie regândite, fiind creaţia Carpato istrienilor necum aparţinătoare fondului slav, maghiar, turc, etc.
Menţinerea unor forme structurale asemenea în două limbi înrudite dovedeşte o legătură de masă între popoarele păstrătoare. La fel, devierea unor forme dovedeşte o rupere, o derivare, purtătoare a formei primere de către un grup răzleţit indiferent pe cale. Acest din urmă fapt mai arată că grupul răzleţit s-a aşezat în mijlocul unor băştinaşi care formau o masă suficientă pentru influenţa pe noii veniţi. Cuvântul românesc Mierlă se păstrează în francezul MERLE şi în latinul MERULA, dovadă că în franceza veche (d'oc) este pe înţeles. Dar chiar cuvântul românesc MULT este scris "moult" (ou = u) înlocuit apoi cu beaucoup (frumoasă lovitură (!)) însemnând acelaşi lucru. Şi-a păstrat înţelesul şi cuvântul nostrum "râie" - absent în latină, comparabil cu francezul "raie" (brazde) şi italianul "ronga", pentru ca în limba turcă, cuvântul "Raia" să derive tot din râie, denumind brazda, şanţul cu care se însemnau hotarele raialelor.
Deseori, o simplă monosilabă ridică probleme dificile. Aşa, pornind de la cuvântul potecă, considerat bulgar din "păteca", va trebui, să facem o cale lungă, având în vedere şi faptul că această rădăcină "pot" este considerat un primitiv de origine necunoscută (V. Săineanu, cuv. potaie) dar, Michel Bréal îl asimilează cu grecul posis, - potis = stăpân; numai că în sanscrită pati-s înseamnă tot stăpân. Şi, având în vedere Asva.pati, (În care asva = cal, iar pati = stăpân) era fiul lui Kokaia, în Ceandogya - Upanisad, cuvântul potmol, românesc, ca şi potop, ne determină a căuta o explicaţie mai detaliată. În slavă şi maghiară există cuvântul potok. Se ştie că pot.eca duce la izvor, pot.mol înseamnă noroiul din jurul fântânilor, că potop înseamnă apă, etc, "cuvânt slav" după acţionar după dicţionarele noastre... Vine din maghiară sau din slavă? Sau nu vine de nicăieri, şi e un cuvânt vechi străvechi? În greaca veche se chema "potamos" izvorul, iar "Mesopotamia" se ştie ce înseamnă…
Zeiţa Artemis, care se ştie că era o hiperboreană, în situaţia când adorarea ei se făcea, la obârşia izvoarelor primea numele de ARTEMIS POTAMIA. În latină există cuvintele, poto-are, ca şi substantivul potor, băutor de apă. Probabil la izvoare aveau loc libaţii şi era nevoie de o mare cantitate de apă, adunată probabil în şipote, oală mare, - pot - cum îi spun francezii, pottus cum îi spuneau romanii. Observăm expresia noastră a potoli setea…
ţinând cont de faptul că o mulţime de termeni generaţi de "pot" aparţin unor limbi care descind din marea carpato-istriană: şipot, potecă, potmol, în spaniolă - pulca - (vezi....ulcea!) ca şi francezele pot, potager, vedem că acest cuvânt nu poate fi slavon, deoarece slavii n-au umblat niciodată prin zona franco-spaniolă. Cu atât mai puţin maghiar!
Originea nord dunăreană a zeiţei arată că e un cuvânt vechi, preluat în limbile la care ne-am referit, ca şi potoc luat de slavi şi unguri din acelaşi izvor.
Toate acestea şi multe alte argumente pledează pentru o mai mare atenţie ce trebuie acordată lingvisticii noastre. Apărând cuvintele noastre, apărăm patria spirituală, care este limba. Relaţiile care se pot stabili între cuvintele noastre străvechi şi cele aflate în limba engleză pot zdruncina definitiv eşafodaşul slavofon.
Cu siguranţă că se va naşte întrebarea: dacă cele scoase la lumină sunt adevărate, înseamnă oare că limba românească vorbită astăzi a fost şi limba dacilor, strămoşii celor de azi?
Răspunsul e unul singur: limba dacilor este limba populară a neamului românesc.
Un argument ce nu poate fi neglijat, alături de sutele de cuvinte IDENTICE existente în greaca veche, în operele celor importanţi autori, în literatura sanscrită, ca şi în limba Biron din Nigeria, o indoeuropeană certă (pe care le prezentăm în addenda) sunt sutele de cuvinte (venite unele şi prin filiera franceză) de prigine dacică, păstrate ca un miracol, din limba engleză cu corespondenţă directă în limba noastră în formă ca şi înţeles. Iată numai câteva:
Englez
Românesc
Latin
înţeles
obs. alte limbi
acrid
acru
acer
aigr(fr)
acre(ital)
arable
arabil
arabil-is
care se ară
arabour
arborat
arbustum
crâng, arboret
arrak
arac
susţine tija plantei
bat(băt)
băţ
bent bent
povârniş prăpastie
cerulean
ceriu
caerulis
clai
hlei (humă)
clinch
clingi
clod
glod
gleba
bulgăre gloduros
cover
covergă, coviltir
to cover
a acoperi
cull
a culege
collige
deal
deal
grind
grind
grit
prundiş grindină
hold
holdă holda e proprietatea cuiva
imped-inpid
a împiedica
mucous-miuko
mucos
file
pila
strait
strâmt
turkey
curcă
umbrela
umbrela
usher
uşier
shoulder
şold
vultur
vultur
verge
vergea
vat
co.vată
lawn
luncă
to plash
plasa
Cuvintele puţine redate aici nu reprezintă decât o mică parte din sutele de termeni de bază, fără derivate, identice în limba engleză şi limba română populară. Păstrarea în engleză a unor termeni ca: arrak, bent, clay, deal, hold, etc, care nu se mai găsesc nicăieri în lume, dovedeşte că oricâtă vreme au fost despărţite, oricât de mare a fost distanţa, în timp şi spaţiu o anume populaţie le-a permanentizat. Această identitate perfectă ne mai arată că elementul dacic transplantat în insulele britanice nu a fost neglijabil, prin câteva legiuni; era vorba despre graiul pelasgilor plecaţi demult de pe muntele lui PELE.AGA şi, mai ales graiul celţilor - care erau MEŞTEŞUGARII porniţi în căutarea metalelor. Cuvântul celţi, aşa cum vom vedea, decodificat ne arată că departe de a fi un anume popor care a lăsat urme şi pe la noi, CELŢII erau de fapt plecaţi din spaţiul dacic în care s-au bătut primele metale în Europa, populând zonele metalifere din apus până în Britania. Erau fierarii antichităţii. Şi, iată cum sunetul "ţ"' cuprins în celt(ţi), neamţ, dar şi ţigan - cum se spune la noi de obicei fierarilor identifică o anume ocupaţie. Şi mai interesant este că limba noastră păstrează acest înţeles în cuvinte ca: (lung, subţire, înalt) ţandără, ţapină, ţâr, ţăcălie, ţăpoi, ţează, ţintă, ţipat, ţurţure, ţâţâit, ţurloi, etc, cum sunt de obicei cei care se află în apropierea topirii metalelor.
Un alt cuvânt, care merită atenţie format din "gâgâitul" onomatopeic, deci gâ + rlă, e considerat slav, conform "grlo" bulgar. Dar de fapt analiza atentă arată că grupul determinant "rl" împinge înţelesul spre noţiunea de şerpuitor, meandrat, precum în şopârlă, pârlit, cârlionţat, Bârlad, făcând parte dintre cuvintele specifice limbilor cerebrale, şi este de bază în studiul relaţiei dintre limbă şi graiuri.
Ca şi celelalte componente ale limbii, fonetica noastră e o copie după teoriiie altora. Vorbind despre valoarea expresivă a sunetelor vorbite (v. Al. Rosetti, Introd în Fonetică, ed. Şt. Buc. 1967, p. 100) se spune: "cuvântul este arbitrar; aceeaşi noţiune poartă nume diferite în limbi diferite: rom. casă, fr. maison, rus. dom, etc".
Ce ar fi de comentat? Să nu fi auzit respectivul părerea lui Aristotel?
"A spune că un cuvânt nu are nici un înţeles înseamnă a desfiinţa convorbirea, pentru că este imposibil să vorbeşti fără a te referi la un anume lucru, şi, ceea ce este mai grav, a desfiinţa gândirea"…
Dacă definiţia limbii este: "Limba este mijlocul de intercomunicare prin grai articulat", confuzia este evidentă, pentru că în timp ce graiul animalelor se manifestă prin modulaţiuni fonice, care nu pretind un răspuns, limba omenească cuprinde domeniul intercomunicării condiţionat de înţelegerea emisiunii fonice de către un presupus partener, acceptarea sau neacceptarea de către acela, ca urmare a unui proces de deliberare, în fine intervenţia unui proces cerebral atât de o parte (emiţător), cât şi de cealaltă (recepţionator). Limba s-ar putea defini drept:
"PROCESUL DE INTERCOMUNICARE PRIN GRAI ARTICULAT A UNOR ROSTIRI CONŞTIENTE! EMISE DE ORGANUL DE VORBIRE ŞI CU REFERIRE ANUME LA NOŢIUNI BINE DELIMITATE".
În felul acesta limba presupune prezent elementul cerebral în:
a) procesul de delimitare a noţiunilor
b) legarea emisiunii verbale de o anumită noţiune
c) acceptare sau neacceptare
d) formularea unui eventual răspuns
e) existenţa unor forme general valabile ca înţeles
În procesul de intercomunicare, limba foloseşte cuvântul care este:
"ROSTIREA NOMINATIVĂ PRIN AJUTORUL ORGANULUI DE VORBIRE A UNEI NOŢIUNI UNICE ŞI BINE DELIMITATĂ". În ultimă analiză, cuvântul presupune mai multe categorii, cum:
1. spontană, când elementele convenţiei sunt prelucrate şi asimilate fără effort
2. arbitrară, ceea ce preupune existenţa dorinţei de autoritate sau de prestigiu
3. codeliberativă, presupunând o societate evoluată, cu o spiritualitate convenabilă gândirii
4. anarhică, ca rezultat al unei fantezii, de multe ori bolnăvicioasă, care se impune în cercuri restrânse şi necontrolate de raţiune.
Elementul selectiv este criteriul prelucrării cerebrale bazată pe logică şi raţional. Cuvintele onomatopeice sunt cele mai vechi. Consecinţa unei asemenea logici a dus la concluzia că: LIMBA CONŢINĂTOARE A CELOR MAI MULTE CUVINTE ONOMATOPEICE REFERITOARE LA CUCERIRI PRIMARE ALE MINŢII OMENEŞTI TREBUIE CONSIDERATĂ DREPT CEA MAI VECHE ÎN COMPARAŢIE CU LIMBI DIN ACEEAŞI FAMILIE.
Erorile grosolane de atribuire a cuvintelor noastre fondului lingvistic al altor popoare au făcut din lingvistică o slugă a politicii. Asemenea erori, în aparenţă nevinovate sunt în fond baza PRETENŢIILOR TERITORIALE, revizioniste, ieri şi azi. Reprezintă modelul cel mai grav al agresiunii împotriva poporului nostru. Desigur, de la caz la caz, avem a face cu ignoranţă crasă, ori de-a dreptul cu rea intenţie. Ele falsifică istoria naţională, cu argumente de răpiri teritoriale. Cea mai recentă asemenea mostră o reprezintă zisa limbă "moldovenească" diferită de limba română. Istoricii oficializează erorile lingvistice. Astfel, studiul lui C.C. Giurescu cu privire la "Istoria Pescuitului în Ţările Româneşti", certifică erorile din lingvistică. Să fie o eroare de după 23 august 1944? Nicidecum, pentru că şi în Istoria Românilor ed.1938, Fund. pt. Literatură şi Artă, ed. III, când nimeni nu-l obliga să scrie altfel decât ştie, erorile se ţin lanţ. (repetate în ediţia din 1973, apărută la Craiova).- Dar noi cităm din ediţia anului 1938 pag. 242. ca arme foloseau suliţa, sabia... (cuvinte slave). Iată perle:
pag. 243 ...Zeul Troian, nu aparţine de fapt religiei populare, ci este aşa cum rezultă din tradiţia rusă în Cântecul despre Oastea lui lgor, divinizarea lui Traian împăratul roman...
pag. 244 ...deal, ca şi podgoria sunt cuvintele slave
pag. 249 …cercetând harta în special harta topografică, găsim în văile cele mai ascunse şi până în vârfurile cele mai înalte urmele aşezării slavilor… să luăm de pildă Oltul care curge chiar prin mijlocul pământului românesc...numele slave le vom sublinia. Sibiul unit cu Săliştea ...cu râul Sadului, Râmnicul, Govora, Bistriţa, Luncavăţul, Cerna, Topologul... Siminicul, Brăila, Dârjovil, Oboga Iminogul. Şi mai spune: "Enumerarea este concludentă". Iacă, nu este spunem noi dacă chiar valea Dârjovului unde se află cele mai vechi fosile ale antropogenezei europene, alături de Bugiuleşti, a trebuit să aştepte pe Slavi să "boteze".
"În Moldova, însuşi Moldova, Bistriţa, Putna, Milcovul, Ialomiţa, Prahova, Dâmboviţa, Neajlov, Târnavele,…Craiova, Târgovişte, Zimnicea, Topolniţa."
onomastică: Dan, Radu, Vlad, Stan…
pag 254 ….dacă ar fi să facem o numărătoare, am constatat că 2/5 sunt slave
pag. 255 elementele cele mai vechi din veacurile VI - Xl... blajin, destoinic, dârz, drag, straşnic, sfânt...vinovat....zidar, hamei, lobodă, coasă, cosor, plug, greblă, lopată, a împleti, stog, căpiţă, snop, grindei, cobilă, cormană, cireadă, izlaz, stână, vrabie, plasă, morun, crap, caras, mreană, cegă, scobar, păstrăv, undiţă, mreajă, dumbravă, deal, movilă, steag, topor, praştie
pag257 ...rai, iad, boier, cneaz, vlădică etc.
Deci eram creştini, dar nu ştiam despre rai şi iad. Concluzia pe care o trage la pagina 269, n-o mai cităm, e revoltătoare.-
Deci, n-am citat din Roller, ci din Giurescu, 1938.-
Dacă îşi închipuie cineva că s-a schimbat ceva în lingvistica românească până acum în perioada comunistă sau postdecembristă, se înşală. Lucrările lui Graur şi Iorgu Iordan, ca şi Dicţionarul Explicativ, ori d-lor au reuşit să treacă în rândul cuvintelor cu etimologie necunoscută tot ce scăpase de la Şăineanu, care - în linii mari - este mai cinstit decât ultimele pomenite mai sus.-
Poate când de lingvistică se vor ocupa cei care vorbesc Limba Românească şi în familie, nu doar în aula Academiei române.-
Eminescu: "Legile după care cuvintele latine s-au prefăcut în cuvinte româneşti şi-au sfârşit demult evoluţiunea lor; în momentul în care românii au primit cuvinte slavone LIMBA LOR ERA FORMATĂ DE SECOLE" (Timpul, 1 aprilie 1881).-
Ghidul scrierii Hieratice
Facerea lumii, aşa cum o aflăm consemnată, dată pe actele de cancelarie şi în pisaniile aşezămintelor religioase este anul 5508 înainte de Hristos, înţelegând prin aceasta data de la care putem afirma că erau denumite prin cuvânt toate cele văzute şi nevăzute. E data de la care există limba adamică. Procesul de formare a acestei limbi unice a durat sute de mii de ani. Ne referim, fireşte la omul european, la rasa din care facem parte, la neamul tracilor, despre care Herodot scria: "După indieni, seminţia tracilor este cea mai numeroasă; dacă ar avea o singură conducere şi s-ar înţelege între ei, ar fi, după părerea mea, de neînfrânt, şi cu mult mai putemici decât toate seminţiile pământului. (…) Ei poartă multe nume, fiecare după pământul în care locuieşte, dar toţi au, în toate, obiceiuri asemănătoare..." (Istorii, II, ed. şt. 1964, p. 29-30).
Până la anul 5508 (erele sunt fixate de un străromân - Dionisie Exiguus) şi până la apariţia scrisului a trecut multă vreme. Primul scris din lume, arată cercetătorii din ultima perioadă, apare la noi în Transilvania, Tărtăria, descoperit de arheologul Nicolae Vlasa în anul 1960. Specialiştii au estimat că preceda cu peste o mie de ani scrierea sumeriană, considerată până atunci cea mai veche. În general, s-au luat în calcul două sisteme de scriere:
1.- Sistemul ideografic, în care cuvântul e reprezentat printr-un semn unic, - străin de sunet, care redă sensul, ideea exprimată prin cuvânt: sunetele pot evolua, semnul rămâne acelaşi. Acesta este punctul de vedere oficial, pentru că nu se cunoaşte limba adamică. În acest sistem, referirea era la limba chineză, care a folosit ideograme până în anul 1956, permiţând tuturor să se înţeleagă în scris, deşi vorbeau dialecte profund diferite.
2.- Sistemul fonetic, în care se reproduc sunetele care se succed în cuvânt, luându-se ca unitate sunetul, şi scrierea este alfabetică. După cum se ştie, toate scrierile alfabetice derivă din scrierea feniciană, care, la rândul ei derivă din scrierea hieroglifică cursivă numită HIERATICĂ.
Alina Bratu
19.02.2018, 23:08
Se consideră că alfabetul fenician a apărut cam prin secolul al XII-lea î.e.n. Alfabetul armean şi grecesc derivă din cel fenician; grecii din Italia de sud ar fi dat alfabetul etruscilor, de la care ar deriva alfabetul runic, iar cel gotic al lui Wulfila, din secolul IV e.n. derivând din cel grec alături de cel armean, copt, glagolitic şi chirilic.
În decodificarea scrierii hieratice s-a pornit firesc de la aprofundarea scrierii hieroglifice descoperită de Clampollion, observându-se că marele învăţat descoperise în fond sigla limbii adamice. Fără a detalia, vom da numai un exemplu. În "cartuşul" RAMSES, în care apar numai consoanele, R-este un cerc, rotund, deci ştiindu-se că zeul solar era Re, la egipteni, dar consoana M, este citită şi când apare 1/2, - jumătatea - iar doi şerpi, dau ultimele doi de "s".- Foarte bine, întrebarea este în ce limbă se spune la femeie jumătate şi la bărbat "cruce întreagă"? Dar sigla şarpelui, cărei limbi contemporane scrierii aparţine? În privinţa literei S, în vedo-sanscrită exista termenul sarpas, şi în românească şarpe. Plus, că ceea ce Champollion numeşte cartuş, e un IO, în care vocala O, este alungită, ca să intre în acest IO, numele respective. Observând deci sigla limbii de început , pornind de la sugestia subtilă a lui Cantemir - el însuşi un IO - am constatat simplu că de fapt, în ce priveşte scrierea, nu avem a face cu nişte etape unde e nevoie întâi de hieroglafie, de cuneiforme, de scriere hitită, etc., ci de operaţia lingvistică matematică numită Babel, încurcătură a literelor -, în care scribii poligloţi foloseau prin citire fonetică literele latine cu valoarea din limba adamică, adică aşa cum le citim, simplu, (b,c,d,etc) în paralel cu litere greceşti, citite alfa, beta, gama, etc şi cu diferite desene ale unor obiecte bine definite. Ei mai citeau fonetic poziţia literelor, ca şi toate semnele diacritice, mai ales în încifrarea conceptelor fundamentale ale cunoaşterii prin filonul grec. În acest mod, pe un spaţiu vast, cuprinzând nordul Africii, Europa şi o parte din Asia, ca şi Asia Mică, - avem un singur tip de scriere scrierea hieratică. Neputinţa antecesorilor de a stabili cu date certe originea scrierii alfabetice, încercând derivarea din tot felul de silabe ne-au determinat să cercetăm tocmai spaţiul ignorat permanent, anume cel Carpato-danubiano-pontic, unde în vechime se afla INDIA PONTICĂ.
Alina Bratu
19.02.2018, 23:08
În acest fel, indo-europenii sau arienii, sau Pelasgii, sau Frigienii, sau tracii, etc, erau semne de întrebare. Decodificarea acestor cuvinte fundamentale au dat dreptate lui Nicolae Densuşianu - dascălul nostru - autorul Daciei Preistorice, lui Nicolae Miulescu, cu care am colaborat ani în şir - autorul nu mai puţin importantei Dacia-ţara Zeilor, dar şi savantului englez P. Giles, care vedea grupul arian primitiv în ramura dunăreană, în cartea sa Cambridge history of India din 1923.
A apărut necesitatea studierii Vedelor, a căror dată de apariţie diferă între sec. 12- îen (Max Müller), 2400 îen (Haug) şi 4000 îen (Bal Gangadhar Tilak) din care am dat o versiune românească la îndemnul lui Miulescu, şi am încercat a pricepe aspectul aglutinat al sanscritei, din prima strofă din Atharva-Vedea - cea mai veche dintre cele patru, cunoscute:
"Devadinam djagat sarvam
Matradinam tadevata
Tan mantram brahmanadinam
Brahmana mama dęvata".
Variantele în limbile apuse – în franceză în cazul de faţă, luau o prea mare distanţă de original; iată cum suna aceeaşi strofă:
"Tout ce qui existe est au pouvoir des dieux
Les dieux sont au pouvoir des mentrams
Les mentrams sont au pouvoir des brahmes
Donc les dieux sont au pouvoir des brahmes".
Trebuia aflat locul unde Manu a dat primele legi, anume LEGILE OMULUI.
Primele observaţii asupra sanscritei le face misionarul Coerdoux, care trimite în 1767 Academiei nişte inscripţii în care sesizează asemănări cu limbile greacă şi latină: aceleaşi observaţii le făcuse referitor la limba zendă în 1771, Anquetil-Duperron, constatând asemănări cu sanscrita, pentru ca în 1786 William Jones să formuleze teoria lingvisticii comparate dintre sanscrită- persană, greacă, latină şi celtică. Teoria izvorului vedic-sanscrit este apoi dezvoltată ştiinţific de marii savanti ca Adelung (1806), Schlegel (1808) din care Colebrooke (1807) dezvoltă teoria monosilabelor.
Alina Bratu
19.02.2018, 23:09
Abia în 1816, marele Franz Bopp rotunjeşte toată concepţia, alcătuind mai apoi (1837-1849) Gramatica comparată, continuată de Eugene Burnouf în Franţa şi mai ales în Germania de Schleicher. Etimologia europeană apare odată cu dicţionarul lui Fick în anul 1868. Se stabiliseră regulile mutaţiei consonantiste, şi abia în 1879, Ferdinand de Saussure ordonează regulile pentru vocale toate limbile având drept sursă primitivă, limba ariană. A urmat clasificarea limbilor şi sinteza lui M.A. Meillet: "Dialecte indoeuropene" (1908), ca şi "Introducere în studiul comparativ al limbilor indo-europene" (1912).
În acel stadiu, limbile traco-frigiene, erau dispărute.
Un necunoscut monument de limba tracă - inelul de la Ezerovo, a fost prima citire a acestei scrieri hieratice. Aci, în afara literelor greceşti, apar în ordine: cifra 4, invers pusă, litera D-latin, paralel cu Delta grec, numeralul ordinal întâiul, litera T culcat pusă, un lambda cu un punct în ea, steagul dac,… Aci, se specifica clar că geţii sunt spiţa IO, şi adoptarea "filonului elin, tata Adam a fabulat". - Foarte important, autorul cărţii lui Manu, era Ioan! A urmat apoi, daforită sculptorului Constantin lordache, membru fondator al cercului de studii din Piteşti, inscripţiile din Bucegi-Omul, Sfinxul, Babele, şi rând pe rând termenii esenţiali din Biblie, cultură şi artă. Un alt moment decisiv a fost verificarea la Cozia a decapitării lui loan I, (Burebista) la data de 5 mai 44 îen. Preotul cărturar loan Polexe ne-a însoţit, şi staretul ne-a confirmat că, după tradiţie, aci a fost decapitat. Am repetat vizita la Cozia, după care am trecut la Nucet. Am aruncat un ban lui Caron pentru Burebista, în faţa mănăstirii, în bazinul cu apă, (unde sunt asemenea locuri s-au săvârşit crime) şi am urmărit drumul marelui rege, pe apă până la Căciula.ta (căciula tatălui), la Edera Mare de Dâmboviţa, unde a fost înhumat în ascuns, temporar...
Acum pricepem simplu cum câteva semne devin o adevărată ecuaţie lingvistică, în care sunt spuse lucruri tainice, fundamentale. Este un rebus continuu, şi firul Ariadnei pentru fiecare este o cheie, fără de care poţi rătăci la fiecare literă. Acesta este adevăratul REBUS, unic în antichitate, care încifra marile taine şi era bine ştiut scribilor poligloţi.
Deci se citeşte fonetic şi se aşează literele în ordine pe zece coloane de la stânga spre dreapta, până la epuizarea semnelor. Numărul literelor conţine cheia ecuaţiei, spune care este litera de început, cu care OBLIGATORIU se şi încheie ecuaţia. Se substituie literele cifrelor (adunări-scăderi, împărţiri, rădăcina pătrată), iar rezultatul se înscrie după cifrele respective. Cuvinte perfecte sunt cele în care, suma literelor cu soţ este egală cu a celor impare. (1245; 2356; 3467; 123456789105; 187; 156: ) Cele imperfecte, de tipul: 123-2-; 5672-4; 9862-7-etc) trec în ecuaţia lingvistică derivată prin litere de coloana respectivă.
Alina Bratu
19.02.2018, 23:10
Se constată că orice inscripţie e rezolvată în 6 derivate, excepţii fiind, până la zece în cazuri foarte rare. Limba cu adevărat fonetică este limba noastră, unitară pe un spaţiu vast, din care ies codurile de cult, şi acesta este misterul get. În concluzie, introducând cifrele, lingvistica matematică a antichităţii ne vine în ajutor. Se constată că peste 90% din inscripţii se află în Dacia, centru culturii şi civilizaţiei antice. În acelaşi timp, folosirea acestei scrieri în Grecia şi Italia, la fel ca şi în nordul Africii, etc, arată că această castă IO, fără etnie, compusă din triada - masageţi - geţi - getuli - a fost creatoarea întregii culturi şi civilizaţii antice.
Ceea ce aflăm nou, se dovedeşte nu pierdut, ci încifrat.
Era normal ca geţii să păstreze arma ştiinţei numai pentu ei. Pentru a ieşi din acest cerc vicios, va trebui să citim cu ochii minţii "cuvinte sub cuvinte, care conţin definiţiile lucrurilor", cum constatase Henri Joly, analizând etimologiile platoniciene. El scrie: "Dificultatea de a regăsi sensul acestor esenţe vine din aceea că vechile nume au fost acoperite, remaniate şi transformate de limbajul uman. Aceasta este teza subadiacentă a tuturor etimologiilor lui Platon, că sensul veritabil este la distanţă de noi, şi că el aparţine limbajului trecutului" (Le renversement platonicien, Fogos, Episteme, Polis, pp.30, 31, Paris 1974)
Nu se pot ignora apropierile dintre concepţiile dezvăluite de Socrate şi ideea cea mai enigmatică a filozofiei chineze, TAQ, ce "nu poate fi cuprins în ceea ce se poate exprima".-
Între lucruri şi nume există o relaţie directă. A da nume la lucruri, este un act de cea mai mare importanţă, de care depinde cunoaşterea, gândirea logică, viaţa socială. Ordinea din lume depinde de corectitudinea cu care s-au dat denumirile. Limba româneaseă este prin excelenţă fonetică, iar observaţia lui Ion Heliade-Rădulescu este cât se poate de actuală: "Acestea nu sunt porunci omeneşti, Domnul meu, ci porunci ale limbei, care strigă: Vedeţi-mă, că în verbii mei sunt cea mai regulată decât toate limbele, nu mă schimb, o ideie o arăt cu aceleaşi litere; ce mă sugrumaţi, ce mă faceţi anevoie de înţeles şi anormală?"
Alina Bratu
19.02.2018, 23:11
Decodificarea scrierii hieratice este un răspuns dat lui EMINESCU, pentru că el a intuit acest adevăr atunci când se întreba: "Românii nu sunt şi ei o insulă ideală, cât dar e cu putinţă ca limba noastră să fie lingua română rustică?"
Aşa este şi progresul uman va trebui să aibă în vedere cunoaşterea limbii adamice, la care am ajuns.
Omenia începe cu învăţăturile de pe OMU.
Limba ebraică:
E t a c m i c d e a
83710-8-41265-2-9
Dacă cetim E-
s v p r a l v i e t
24976-13-138105-2-
VREUL spiţa
a e p s i l o n c m
4578:36291-5-10
SION pleca M-
i c d e a s v p r a
2164-21-31097-9-58
OISE - daru Ap-
l v i e p s i l o n
3:6527-4-48-12-1910:
i, spui El lo'n
b e t a r o a l f a
10897123:654
ALFABET ora-
i o t a t r e m a s
6-11-1095784312-5-
r matematic
d e a s v p r a l v
67813-3-425910
prada SEULU-
i i o t a c a p p a
1- 1-10932:67845
I, apoi captă-
e t a a c c e n t g
8-14 -4521:1079-6-36
n acte GET, ac-
r a v d e a s v p r
3:108976-8- 2145:
u rupsă, arde
a l v i e t a p i e
87241-6- 30610-4-5:
PALIA, uite e
t a o m e g a n i i
58964711032-5-
enigmatica
e t a a c c e n t v
810679-8-4521:3
NUCET, acte a-
a t v i r g v l a e
734-9-98215-5-610
vui Altar GE-
t a s c v i c a t d
91087-18-24156-2-3
T.DAC, actul S-
e a s v p r a l v i
267541612933-18-
ARMISEGETUSA
e t a s i g m a.-
7548108-18-
Apulia.-
deci:
"Dacă cetim: Evreul, spiţa SION pleca - MOISE darul Api spui, El lo'n alfabet orar matematic-prada Seului, apoi captă-n acte Get; acu răpusă, arde PALIA, uite e Enigmatica Nucet, acte avui Altar GET.DAC, actul Sarmisegetusa - Apulia''.-
II.
D T T P V S I O N I
1109:6254-7-783
Din stup Iot-
A A I R A P I E N V
2:4567-2-8:1091:3
a răpi e una î-
L O N A L F A B E T
3-6-45678910-7-12
n alfabet LO-
S I T A I A P O I G
3-2-6789-2-104125- 10
T- apoi găsii
A A C T E C A C V R
7845:91032:16
acte urcă AC-
A R D E T I E E N A
5:35910241-2-
T Dunărea
C T E T V I A I A.-
2354-2-718:96-3-87-1-
Teut, aci ai EE.-
"Din stup Iota răpi, e una în alfabet LOT; apoi găsii Acte, urca act Dunărea TEUT, aci ai EE".-
Alina Bratu
19.02.2018, 23:12
III.
d i n i i o t a a e
143:5678-2-10.29
Din Iota e, ia-
v n a f a i g a c t
103:7845:9621-2-
tă gafa Cinu
e v r c a a c t r t
10967:112:45383-1-
Trac EAC cărţi
a c i e a.-
425-1-
EVA.-
"Din Iota e, iată gafa cinu- trac - EAC, cărţi Eva".-
Să citim mai departe, pentru că totul e încifrat perfect !
D I N I E I A T A G
43-1-1058296-12-17
în Geţia-i DA-
A F A N T R A C E A
8:9101143:267532-5-
C Eac, Ana C A
E.- Fratea.
"în Geţia-i Dac EAC, An Fratea".-
d g i d a c e a c a
156:2738:4213910-3-.
Dac Geta Dănică n a t.-
"Dac-Geta Dănică".-
D A C G E T A I
71832-1-456-2-
Adică: GET d a.-
Da, aşa este. Moise era get - făcea parte din casta Io. Numit Moshe în ebraică - scos din apă, iar la noi în text - "darul apei". Personaj mitic aproximat în jurul anilor 1230 îen, în timpul lui Ramses II (1290-1226 îen);
Alina Bratu
22.02.2018, 01:29
moare şi e înmormântat la Moab, nu intră în Palestina, dar despre slava lui citim: "şi nu s-a mai sculat în Israel profet ca Moshe, pe care să-l fi cunoscut YahWeh faţă către faţă" (Deutronomul XXXIV, 10).-
E firesc ceea ce aflăm, pentru că înaintea lui Moise, Avraam patriarhul biblic, îşi schimbă numele din Abram la vârsta de 99 de ani, deci mai înainte de a deveni "părintele mulţimii", vorbise o limbă unică, adamică; el primeşte diverşi mesageri ce-i anunţă pieirea Sodomei şi Gomorei. (Fa, XVIII, 23-33). El este unchiul LOT.
Lot peregrinează prin Canaan (Fa.XIX,12-13), cu toată povestea retragerii în peşteră şi actul de endogamie cu fiicele sale, din care apar Moabiţii şi amoniţii, cu etnicitate incertă…
Mai bine citim "numele" lui Moise:
o m i c r o n c m i
91067:845-7-213
SION cor MOI-
c d e a s v p r a l
53-6-147610-12-298
SE capul dar-
v i o m i c r o n M
1:62789:10354
u Kiron MOIS-
i i o m e g a v p s
51:4367:29810
E-i MogaIPUS-
i l o n t r e m a s
76-10-8310-6-14925-9-
ER moş înalt
i g m a e t a s c v
871:91025643-5-
mai cugetam
l c a t d e a s v p
56-1-1910:23847-4-
de LUP casta
r a l v i e t a s i
97106:12543-3-8
ştie Raiul A-
g m a v i r g v l a
923-2-187:61054-4-
lma GUG raiu
o m i c r o n v p s
96710:21538-1-4
Pons scriu C-
i l o n s c v l c a
34615-7-879102-4-
oncis LUCA-l
d e a s v p r a l v
1542:67810193-4-
duse PRAVILA
i v p s i l o n.-
623-5-4578:
LUP Sion.-
Alina Bratu
22.02.2018, 01:30
deci:
"SION - cor MOISE - capul daru Kiron: MOISE-i Moga, IPUSER, moş înalt, mai cugetam de LUP, casta ştia Raiul alma, GUG, raiu Pons scriu concis: LUCA-l duse, PRAVILA LUP Sion".-
S I O N N V L D D A
1283467-9- 9105-4-
Sidonul DAN
R V K I R O N M O I
891 102-2- 34567-5-
scriu Kiron
S E I M O G A S R A
1098-2- 45312-3-67
ars MOISE GA-
M A I E L L V P T S
12:531094-3-678-2-
MA, liste LUP
T I E L M G V G V P
678-2- 95104312-2-
GUG, umpleţi
O N S O V N D V S E
91023:615:781:
sens nou dus
S I S I O N.-
44-8-3256:
IO SION
"Sidonul Dan, scriu-KIRON, ars MOISE gama, liste LUP GUG umpleţi sens nou-dus IO Sion".-
III.
d n v r e i g a m a
91076:132845-5-
Magi Dunăre
i a i i s e n s n o
8789:6675:334-2-
SION sens ivi
v d v s v s i o n.-
11029-2- 2145:
Ioan dusu.-
"Magi - Dunăre - SION sens ivi Ioan - dusu"
IV.
M A G I E S I O N S
18765-1- 4673:
Moise adus
E N S A A D V S V.-
321049- 4- 21589-5-
găsi-n Neamu
"Moise - adus găsi-n Neamu"
V.
m a d v s i a
561:3247-4-
SIM dava
= S I M V.- cheia, şi un nume întâlnit şi în alte cuvinte.
Alina Bratu
22.02.2018, 01:30
Că-şi zice SEM, ori SIM, (de aci semit!) nu mai are importanţă, interesant că se reface unitatea rasei albe şi se dă o imagine mai concretă a unităţii cultului creştin. IUDEI înseamnă creştini, nu evrei, cum mai cred destui oameni, care răspândesc confuzii, ignobile, ca spânul din Harap Alb. Dar, cum noi, ştim cine a fost Kiron, se lămureşte enigma cunoaşterii antice: schimbarea numelor şi încifrarea hieratică a dus la diversificarea cunoaşterii şi a contribuit la dezvoltarea intelectului uman. În Biblie numele lui Moise apare de 32 de ori (valoarea literelor Lamed +Bet).
Alina Bratu
22.02.2018, 01:31
TURNUL BABEL
Neînţelegând metaforele, pentru că şi azi unii oameni mai caută turnul babel, corabia lui Noe şi altele… e vremea să precizăm ce ar trebui să se înţeleagă clar, mai ales amănuntul că "Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte" (Fa,11,1) coroborat cu "La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu" (Ioan, 1,1). Mai apoi, amănuntul: "Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră şi smoala le-a ţinut loc de var" (ib.3). Chiar în Scriptură se precizează că BABEL înseamnă încurcătură. Căci Domnul a zis: "Haidem! să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora"(id.7)... Evident, era vorba de subţierea limbii primare prin reguli de pronunţare diferite, şi prin mutaţia consonantistă. Cum am mai afirmat, consoanele au valoare semantică deosebită. "Smoala a ţinut loc de var", metaforic arată tocmai antinomia esoterică. - Dar, sperăm că această decodificare din această carte să fie edificatoare.-
O m i c r o n c m i
4368-6- 915102-3-7
CIOC scrim N-
c d e a s u p r a l
345610-5-291-8-78
EAMUL DAC Pr-
u i o m i c r o n B
5431-4- 62789:10
iscu KIRON B-
e t a a l f a b e t
3815-2-9:10724-9-6
ABEL e tata f-
a e p s i l o n a c
574-2-10932618-2-
ics Capelan
c e n t u a t l a m
35124-3- 678910-8-
NUCET Atlas
b d a p i u p s i l
3498:151067-3-2
APIS Bilup D-
o n r o g a m a o m
365:142910-6-78-1-
rag CONCS s-a
i c r o n s i g m a
64319-3- 57210:8
scris NIKA G-
v i r g u l a o m i
372:8956:1104
rai OMUL vig-
c r o n u p s i l o
5237:110689-14- 14-3-
uros Copil nn.
"CIOC scrim Neamul DAC Priscu, KIRON. Babel e tata fics capelan NUCET, Atlas, Apis, Bilup drag; Concs s-a scris NIKA - grai OMUL viguros, copil, nn".-
Lată că intervine KIRON, cunoscut din mitologia greacă drept cel mai vestit dintre centauri, priceput în leacuri, vânătoare şi arta muzicii, educatorul lui ACHILLES, lASON şi ASCLEPIOS , dascăl al lui APOLLO.
Alina Bratu
22.02.2018, 01:31
Neamul dac este cuprins în acest apelativ "Cioc". L-am întâlnit în cuvântul "mitologie" ("CIOC antet alfa avurăţi" p.56), în cuvântul "Biblie" ("Taica Babel CIOC făta raiul votiv AUM" p.59), în inscripţia din Atena ("ai cap pion scris CIOC, IOM Traian" p.78), în cuvântul Istoria "cronicarul stă CIOC"... p.90), în inscripţia medicală ("În cronic îs om troian CIOC"), în Discul de la Tărtăria ("ante CIOC Omu-i mit Dunării"), p.99 în cuvântul OM, ("CIOC acu-s Io Ioan 7 p. 104"), în cuvântul EAC, unde aflăm numele PREDA, autorul istoriei lumii, p.109), în cuvântul SFINCS, unde se precizează "CIOC e tagma căutată", dar şi "TEUT dus e pisc CIOC 2" p.113, în cuvântul "DACII" ("CIOC dac luminat, aşa e") p.115, în numele Tyndar, tatăl "ELENEI" din TROIA, (CIOC mi-s, p.118)…
"Priscu" înseamnă vechi, bătrân, rămas în latina clasică.-
Dar, cum celelalte cuvinte sunt cunoscute, citim mai departe:
O I S R M K I R O N
51423-3- 678910- 8-
Scris KIRON
T E E E E N L A P I
5: 781106-3-3:4:92-7-
e LATIN ee pe
S A D R A G A O R N
9812105-5- 3476:
Română drag
I C A G R A I O M U
4567-2-8: 910123-1-
grai o muică
L V I G U R O S O N
8921:5161037:4:
Omul VORNIC G.-
O.-
"Scris Kiron e latin ee pe Română drag grai, o muică, omul vornic, G".-
În fine, ni se precizează graiul lui kiron: latin, pe română grai drag, vornic, G (a şaptea literă în alfabet!).- Cuvântul "vornic" l-am mai întâlnit în "inscripţia medicală", p.96.
Referitor la numărul 7 (G),: "De la Dumnezeu, inima universului, pleacă întinderile indefinite, ce se îndreaptă în sus, în jos, una în dreapta, alta în stânga, una în faţă, alta în spate. Îndreptând faţa sa către aceste 6 direcţii, El creează lumea. El este începutul şi sfârşitul (Alfa şi Omega). În el se împlinesc cele 6 faze ale timpului şi de la el primesc extensia lor indefinită. Iată secretul numărului 7 (şapte). /cf. Paul Vulliaud, La Kabbale Juive/.
Alina Bratu
22.02.2018, 01:33
s r e e e e l a d r
89231476: 510
Adresele er-
a g c o i o m u l v
5: 5421413: 3286-13
i COGAION crug
o r n i c g.-
67109:
OMUL
"Adresele eri: COGAION, crug OMUL".- (crug = cerc!)
A D R E S E L E E R
12345678-4-109
Adresele Re-
I C O G A I O N U N
109-2- 234567834-6-
nu
COGAIONUL O M U L.-
112:
IOM.-
"Adresele Renu, COGAIONUL IOM".-
e c i i o m 423-2- 1:56- 1- Ici e OM, 156:423-2- Ecs, ici.-
=
E C S C... … …invariant.- cu cheia litera "C".
Poate decodificarea Turnului Babel - prin precizările făcute, justifică în totalitate ipoteza getică.
Quod erat demonatrandum! (Ceea ce era de demonstrat)
Atunci am putea vorbi de un cod unic al întregii antichităţi.
Şi, pentru a vedea unde şi cum a fost făcut, îl decodificăm:
E T A C M I C D E A
156:748-5-91023:
Eşi COD eată
S U P R A L U I E T
10835 476-13- 192-5-
TIPARUL meu
A E P S I L O N A P
3784-2-109652-4-1:
Pons PALIE a
O S T R O F D E A S
6523:9410-5- 178:
fost ars ODE
U P R A L U I E P S
2346758-5- 9110:
PRAVILE pus
I L O N P U S P I I
51 73462-4-910- 1-8
PISONUL îi P
O T A D E L T A I O
879:65210- 13-143:
ati Leto Oda
T A A L F A T H E T
1267:8910-2-354
Tata HET afl-
A E T A A C C E N T
4:6591087-3-213
ă cântec eat-
U A T C A P P A E T
2:6578-2- 10913-3-
ă papa TEUT
A VIRI R G U L A E T
44151103467-11- 928- 1 -
Grămăticul Eva
A S I G M A.-
5623:
găsi.-
deci:
"Eşti cod, eată tiparul meu Pons PALIE a fost, ars ODE, PRAVILE, pus PISONUL, îi Pati LETO oda tata HET află cântec, catăpapa TEUT, grămăticul Eva găsi".-
Alina Bratu
22.02.2018, 01:33
Găsim în text nume celebre, care uimesc. Biblicul HET şi PISONUL Leto din mitologia romană, dar şi TEUT, cel care în tradiţia egipteană, după PLATON, a prezentat literele şi scrisul Faraonului Taumas (v. Platon, dialogul FEDRU, LIX, LX). Carevasăzică, ars ode, pravile, etc şi... geţii nu cunoşteau SCRISUL! Să vedem mai departe...
e ş i m e a t a t p
12934678:105-2-
Estimată pe
a e s a f o s t o o
1876-6- 3254-2-910
ATOS şefă CO-
d e l p u s n i p a
1:45610-4-2387:9
D pusă elin P-
t i o a o d a t a t
412-4-103987-1-56
ati toată OD-
a a a f l a t e a t
1:9453102-1- 768
A aflată, tăe-
a a t t a a g ă s i.
546-2-1:7891032-1-
ată a găsită.-
"Estimată pe ATOS şefă COD, pusă de ELIN Pati toată oda aflată, tăeată, a găsită."
Acum ştim şi locul unde s-a DISTRUS SCRIEREA NOATRĂ!
E S T I M A T A S O
1:23458-6- 67109:
E ştima ATOS
E C O D P E L I N A
56- 1-178910-1-234-2-
pe ELINA cod
T O D A A A A A.-
23415-3-678-2-
odată aaa.
"E ştima ATOS, pe elină COD, odată aaa".-
e a a t o s e e c d
82-10-7:1:910:
Ea e, e COD
o.-
3456-2-
ATOS.-
Acest amănunt explică multe în relaţiile cu ATOSUL, numai că
Scrierea hieratică se autodefineşte:
E t a c m i c d e a
81073-8-41265-2-9:
Dacă cetim e
s u p r a l u i e t
12394651087
superlativ-
a i o t a c m i c d
5:72689-2-6310-13- 1
ă, mitic COD A-
e a s u p r a l u i
43:56791082-5-1
UM PRAVILA E-
i o t a e p s i l o
109:5: 76834-8-12
OL e spiţa IO-
n r o a l f a t a u
1:96510-2-82437-4-
N, aflu TRACA
i o t a c a p p a o
6721:54893-5-10:
apoi capăt o
m i c r o n s i g m
8673421-9-1059-4-
înscrim MOG
a v i r g u l a o m
1910: 548367-3-2
AOM graiul U-
i c r o n a c e e n
312:52894:
ric NUCET
t u a t n i i.-
6435-2-610177-1-
IOAN antic.-
deci:
Dacă cetim e superlativă: mitic cod AUM-Pravila EOL, e spiţa lon - aflu traca, apoi capăt. O înscriem MOG-AOM graiul Uric Nucet Ioan antic".
Iată de ce nu mai trebuie să căutăm limba tracilor!
D T E S U P E R L A
6879102-10-435-2-1
Prelat SEU d-
T I VA I D O A U M
910: 3657182:4
us VODITA-i a-
P E O L E I I O N R
354: 17896210-9-
cel pionier
A A P O I O C G R A
32910:768154
para COGOAIO-
O M I U R I C N U C
8-2-4543:2132:
N Uric SCIT
E T C I.-
1:10697:
e CIUC
deci
"Prelat SEU dus Vodiţa-i acel pionier-para Cogaion-Uric Scit e CIUC".-
a t d u s v o d i t
510942-2-2-781:36
ştiut ODA. Du-
a i a c e l n p a r
7910512-7-438-9-6
nărea-i cap L-
a m u r i c s c i t
9101453-2-187:
iterii AOM
e c i u c.-
6235-542-1-
OMU Cuc
"ştiut oda, Dunărea-i cap literii AOM, OMU, cuc".
T O D A N A M A O M
3498:522-1-
DACĂ NOE
I E.-
101167- 7-
ştiam
"Dacă Noe ştiam"
d a c a t s
143:652-3-
DAC stă D A C C.-
Iată că apare Uricul scit. De fapt cel mai vechi. Toate cele de mai sus pot fi confirmate şi de termenul ALFABET, a cărui origine INCERTĂ încă, ne pune pe gânduri. Ce spune?
T a u a l f a a c c
9812:107-3-63-2-54-1-
Cată că fu la
e n t g r a v d e a
8721059-1-413:6
DUNĂRE GET a-
s u p r a l u i a
12-8-3815476-2-910
u PISARUL al-
f a s i g m a t a u
1:76-1-52348-6-910
f. am găsit AU-
o m i c r o n i o t
1095-3-38-5- 16742-4-
TOR îi CONCS
a c a p p a s i g m
1019:4387-2-265-3-
mag PAIS cap
a e p s i l o n i o
32-1-4678-11-1109:5
pe SLON aci i-
t a i c u i c a t p
4-1-13102-3-8659:7
o tipa ALUT C-
u s d e a s u p r a
103612-7-495-1087
ADMUS era Pu-
l u i i o t a a l f
32:516:710984-6-
iu OLT aflai
a v i r g u l a o m
90 1452108-4-1:
o ENIGMă a
e g a n i i.-
54332766:
GRAIULUI.-
Cată că fu la DUNăRE, GET au Pisarul alf. am găsit autor îi CONCS mag Pais cap pe SLON, aci IO tipa ALUT; Cadmus era Puiu OLT, aflai o enigmă a graiului.-
C A T A U A T E G E
65-1-12347-5-8:910
Au cătat e GE-
T I U A L F F M I R
1:6235:479108
T fiul afirm-
C M A G C A A O A A
333-1856-8-4729-10-10:
a Coca GAMA a
C I T I A L U T U A
6758-2-1234109-3-
luat citiau
P U I U O L T T O R
143:568-9- 127910-5-
PUI olt AUTOR
A G R A I U L U I.-
23456789-4-
GRAIULUI
"Au căutat e GET fiul afirma Coca gama a luat citiau pui OLT autor GRAIULUI".-
c u e g e t f i u l
12-1-78910-2 436-7-5:
Cu fiul GET e
a o a a i t p u i o
5263:1109: 1278-2-4:
IOTA aci capu A.
o a.-
"Cu fiul get e Iota, aci capu A".-
C U F E I O T A A C
9101:4:5678-2-2:
Aci e IOTA o
I O A.-
3312-5 -
făcu
"Aci e Iota o făcu".- a c i e u o i 123-2-76-1-54-1- Aci IO, EU... = C (cheia textului).- în fine, versul lui Blaga: "Cu foaia aceasta închid porţile şi trag cheile"-
Ecce homo - Voici l’homme - Iată OMUL!
Ioan XIX, 5 (vorbele lui Pilat)… ".
Vita procul patris paragenda sub axe Soreo Qua matis Euxini terra sinistra jacet… Ipse quidem extremi quum sim sub cardine mundi (Viaţa mi-o petrec departe de patrie, sub axa boreală pe pământul care se află în stânga Mării Euxine… Dar eu sunt la extremitatea lumii sub ţâţânele lumii)
OVIDIU (Trista 8, v.41-42-,
Epistola X - vers 45.)
Aceste ţâţâni ale lumii erau precizate şi de PLINIU cel Bătrân în ţara Hiperboreienilor "în spatele acelor munţi... trăieşte un popor fericit… acolo se crede că sunt ţâţânele lumii" (Ist, nat.IV, 26,11)
"Astfel pe Saturn, după cum ne informează scrierile, nici Diodor Grecul sau Thallus, nici Cassius Severus sau Cornelius Nepos şi de altfel nici vreun alt comentator al antichităţii nu l-au făcut cunoscut decât sub numele de OMU". Tertullian, (Apolo-geticum, 10) traduceri - Anton Dumitriu.
…De la tatăl cel de sus din ceruri
S-a înălţat în sus
Un nor mare
Din norul mare
S-a făcut un om mare
Cu o secure mare
legendă, conf. N. Densuşianu
De ce OMU?
De la vedicul MANU- indicat ca părinte al omenirii, autor al cunoscutei Manava-Dharma-Sastra-se constată păstrarea monosilabei man în toate limbile europene, denumind OMUL.
Mann(german), man(eng), uomo(ital), hombre(span), Mann sau Man în limbile nordice, fiind deci o paleo-europeană, din limba primară. Zeul Dacilor Salmocsis era identificat cu Cronos, după Heysichius. Arheologul peruvian Daniel RUZO stabileşte că monumentele megalitice din Bucegi reprezintă o religie unică, necunoscută omenirii... Sculptorul CONSTANTIN IORDACHE - restauratorul complexului arhitectonic - ne-a pus la dispoziţie trei inscripţii - în situ - care-l definesc. Să urcăm în istoria întregii Europe!
Din misterele muntelui Omu
Deşi am precizat sensul clar al legendarului turn, revenim pentru că oamenii şi azi mai caută corabia lui Noe, dar şi acest turn, deoarece n-au înţeles metaforele respective. Mitografii au pornit de la denumirea ebraică - "bab 'el" - poarta zeului, considerând că avem a face cu o construcţie ciclopică… Cităm din Biblie:
"Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte. Pornind ei spre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Sinear; şi au descălicat acolo. Şi au zis unul către altul: "Haidem! Să facem cărămizi şi să le ardem bine în foc." Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Şi au mai zis: "Haidem! Să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului. Domnul s-a pogorât să vadă cetatea şi turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor. Şi Domnul a zis: "Iată, ei sunt un singur popor. Şi toţi au aceeaşi limbă; şi iacă de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar putea împledica să facă tot ce şi-au pus în gând. Haidem! să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora. Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să mai zidească cetatea. De aceea cetatea a fost numită Babel, căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului."(Fa.11, 1-9)
Berosos, preot Chaldean sec. IV-III îen, citat de Eusebiu de Cesareea, pentru că lucrarea lui Berosos s-a pierdut, îl prezintă astfel: "Se spune că primii oameni înfumurându-se de puterea şi măreţia lor, au ajuns să dispreţuiască pe zei, şi să se socotească mai presus de aceştia.
Ei au zidit un turn înalt în locul unde se află acum Babilonul. Turnul aproape că ajunsese să atingă cerul, când deodată vânturile veniră în ajutorul zeilor, surpară zidirea peste ziditorii ei. Ruinelor i se dădu numele Babel. Până atunci oamenii vorbiseră o singură limbă, iar zeii îi siliră să vorbească în graiuri felurite"… Cam atât...
Sunt în textul biblic câteva metafore. Cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var. Deci nu cuvintele de piatră, naturale, primare, ci "făcute" de grămătici, care au subţiat limba adamică, aşa cum precizează Cantemir; iar legătura dintre ele, varul, nu era străveziu, folosind smoala, prin care nu se mai vedea nimic… Revenim la Biblie: "Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului, şi tuturor florilor câmpului, dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor care să i se potrivească" (Fa, 2 19-20).
Deci, omul a botezat, adică a numit făpturile imitând natura lor intimă. Am dat acest citat, pentru a repeta că PRIMELE MONOSILABE în limba adamică se apropie de natura lucrurilor. Platon, în dialogul Kratylos, analizând peste 20 de cuvinte, porneşte de la natura lor către nume, firesc, în timp ce lingvistica modernă, de la "explicarea cuvintelor prin căutarea raporturilor lor cu alte cuvinte" (F. de Saussure). Este normal ca apusenii să nu mai afle în limbile lor natura intimă. Limba adamică se dezvăluie fie şi numai după denumirea paserilor, al căror nume şi-l pronunţă singure (cuc, guguştuc, pupăza, ciocănitoarea, etc.). Socrate în acelaşi clialog: "Acest nume - antropos (OM) arată că în vreme ce celelalte vieţuitoare nu cercetează,
nu compară şi nu examinează nimic din ceea ce văd, omul de îndată ce a văzut, - opope - aceasta înseamnă că a şi examinat şi judecat ce a văzut. De aici, aşa dar numai Omul dintre toate vieţuitoarele, a fost în chip potrivit numit antropos - întrucât el examinează ce a văzut". Aristotel, referitor la aceasta scrie: "Numele este un sunet vocal, care posedă o anumită semnificaţie, convenţională (De interpretatione. II, 16a). Desigur, numele sunt instrumente de cunoaştere şi "călăuza gândului", cum scrie Platon. El este deci împotriva convenţionalismului, pentru cunoaşterea esenţei invariabile a lucrurilor. Prin litere şi silabe se imită natura lucrului, astfel că numele corect conţine în structura lui ceea ce este esenţa acestuia. El conclude: "Tot astfel, legiuitorul poate să reducă şi alte noţiuni la litere şi silabe, creând pentru fiecare dintre realităţi un semn şi un nume, şi pornind apoi de la acestea, spre a compune restul, pe calea imitaţiei şi chiar prin folosirea lor".- În ce priveşte imposibilitatea explicării unor nume, spune el, sau originea lor este barbară, sau vechimea lor le face să scape cercetării"... În ebraică Adam înseamnă Om, "iş" bărbat şi "işe" femeie.
Numele au importanţă fundamentală în cunoaştere. Într-o lucrare atribuită lui Confucius "Rectificarea numelor" se scrie: "A cunoaşte asemănările şi diferenţele dintre lucruri, înseamnă să cunoşti numele lor în mod exact"... Pentru că în limbi diferite aceeaşi noţiune poartă denumiri diverse, Al Rosetti, copiindu-l pe Saussure, scrie anume: "cuvântul este arbitrar". Nimic mai fals, în ce priveşte limba noastră. În privinţa alfabetelor, scrierea hieratică e bine definită drept "scriere ieroglifică cursivă, din care derivă scrierile alfabetice". Şi iară un citat: "Cântecul cucului e redat aproximativ: cuckoo, gugoo, sau chiar puppo"… Cucul posedă un k "aspirat", etc, cert fiind că fonetica noastră e tributară celei străine, de unde şi lipsa unor particularităţi specifice limbii adamice. Până şi numai onomatopeile, (a guiţa, a sfârâi, a vui, a sâsâi, a mârâi, a ţiui, etc.) puteau fi un semnal demn de studiat.
Drept care să vedem ce spune termenul cifrat, Turnul Babel
O m i c r o n c m i
4368-6-915102-3-7
CIOC scrim N-
c d e a s v p r a l
345610-5-291-8-78
EAMUL DAC Pr-
v i o m i c r o n B
5431-4-62789:10
iscu KIRON B-
e t a a l f a b e t
3815-2-9:10724-9-6
ABEL e tata F-
a e p s i l o n a c
574-2-36211098-2-
IOM, pleacă-n
c e n t v a t l a m
35124-3-678910-8-
Nucet Atlas
b d a p i v p s i l
3498: 151067-3-2
APIS Bilup d-
o n r o g a m a o m
365: 142910-6-87-1-
rag CONCS am
i c r o n s i g m a
64319-3-57210:8
scris NIKA G-
v i r g v l a o m i
372: 8956: 1104
rai Omul vig-
c r o n v p s i l o
5237: 110689-14-14-3-
uros Copil nn.
n.-
deci:
"Cioc scrim Neamul Dac priscu KIRON Babel e tata, fiom pleacă-n Nucet, Atlas Apis bilup drag Concs, am scris Nica grai, omul viguros, copil, nn".
Prima observaţie este că totul se petrece la Nucet. Unde e acest Nucet? Iată un răspuns dat de Episcopul Grigorie al Argeşului, în lucrarea Comorile Argeşului, editat de edit. Scrisul Românesc, p.81: "După documente,
mănăstirea sub numele de NUCET, e cunoscută până la 1747. Pisania e la biserică e scrisă în vremea domnitorului Mihai Racoviţă. (...) Pe vremuri mănăstirea se numea "Schitul Nucet" pentru că aici cresc nuci. A luat naştere din aşezarea călugărilor pustnici veniţi de la Cozia, ca să trăiască retraşi în peşteri, contemplând pe Dumnezeu, după cererea sufletului lor"... E vorba de Mănăstirea Stănişoara! Intervine iar Kiron, din mitologie, cel mai vestit dintre centauri, priceput la leacuri, la vânătoare, în arta muzicii, educatorul lui Achile, Iason, Asclepios, dascăl al lui Apollo… Cuvântul "Cioc" l-am întâlnit începând cu numele primului poet, chiar pe discul de la Tărtăria, deci cu peste 1000 de ani înainte de scrierea sumeriană. În cuvântul SFINX, se precizează "CIOC e tagma căutată", dar, nu uităm că "Teut-dus e pisc CiOC", Teut fiind cel care a inventat scrisul. În dialogul Phaidros, în urma discuţiei dintre Teut şi Thaumas - faranul căruia i se prezintă avantajul scrisului, Socrate conclude: "Acela care crede că lasă în urma lui o artă consemnată într-o carte, ca şi acela ce o citeşte crezând că va scoate din ea un învăţământ, dă dovadă de o mare simplitate de spirit", deosebind învăţătura prin explicare şi memorare, de aspectul rece al semnelor neînţelese.
Cea mai potrivită justificare a acestor idei e conceptul de Turnul babel, despre care s-au scris atâtea basme…
Cuvântul prisc, înseamnă străvechi; Atlas era unul dintre titani, fiul lui Iapetus şi al Clymenei, frate cu Epimeteu şi Prometeu. Învins în lupta cu Olimpienii, e pedepsit să poarte pe umeri bolta cerească, altă metaforă, adică să posede toată ştiinţa cerului… Concs este un cuvânt mai dificil, dar înseamnă TROIA. Formula cu care se pecetluia iniţierea la Eleusis erau -Concs-Om-Pacs". În nota 2, pag.441 din cartea "Les Grans inities", Edouard Schuré, scrie: "Aceste cuvinte misterioase n-au înţeles în greceşte. Aceasta probează în orice caz, că ele sunt foarte vechi şi vin din orient". Un alt cercetător, Wilford, le dă origine sanscrită. Koncs, ar veni de la Kansha însemnând obiectul celei mai profunde dorinţi; OM de la OUM (OMU) sau AUM - sufletul lui Brahma, iar Pacs, de la Pasha, rând, schimb, ciclu. În aceeaşi carte a lui Shuré, nota 1, p.81, citim: "În iniţierea brahmanică, OMU, OUM însemna supremul Dumnezeu, sau Dumnezeu spirit,
fiecare din aceste litere răspunde la una din facultăţile divine, popular vorbind, la una din persoanele trinităţii". Apoi, adaogă: "Ce mentram des mentrames" era cuvântul AUM, OUM, OMU".
Pentru noi care am citit inscripţiile de pe Omu, e clar că aci a fost un sanctuar cu asemenea inscripţie pe fronton. Vizitând OMU, celebrul antropolog Daniel Rutzo a scris despre monumentele megalitice create de Om, el concludea: "pe aceste meleaguri a existat o civilizaţie religioasă unică în lume".
Străvechimea o aflăm cercetând toponimele din zonă. Pe o rază de 50 de km aflăm următoarele toponime cu rezonanţă vedică:
1. Karaiman, munte, 2.- Cristianu, munte, 3.- Cristianu, comună, 4.-Braşov, oraş, 5.- Budila, comună, 6.- Moacşa, comună, 7.- Ozun, comună, 8.- Şercaia, 9 - Sita, comună.
1.- Karali E numele vedic al uneia din cele 7 limbi de foc, din flacăra focului de sacrificiu. Mani, în sanscrită înseamnă SIHASTRU; fiecare sihastru avea un sfânt patron, CALI + mani; Karali + mani, devenit CARAIMAN.
2.- Cristna, era numele unuia din marii înţelepţi ai teogoniei vedice, considerat una din încarnările (avatara) lui Vişnu. El este acela care a reînsufleţit brahmanismul şi i-a dat conţinutul din Vede, fiu al fecioarei DEVAKI, având o biografie asemănătoare cu a lui Iisus din Nazaret, Hristosul religiei creştine. Numele lui îl poartă muntele Cristianul şi comuna respectivă.
3.- Braşov, Sărcaia şi Budila sunt numele celor 3 rajahi care se întorc după înfrângerea Kşatriasilor de către brahmani, fondând aceste localităţi, prezenţi în Chandogya - Upanişad.
4.- Moacşa e numele pe care îl poartă în teogonia brahmană ipostaza lui Swaiambuva - Dumnezeul vedic sub raportul eternităţii. Această personificare era înţeleasă ca o etnizare a fiinţei atotcuprinzătoare. Numele ipostazei a rămas în toponim.
5.- Sita Buzăului, este numele din Ramaiana, al soţie lui Rama, cum scria N. Miulescu în Dacia ţara Zeilor...
Un ultim cuvânt, NIKA, prezent pe cruci, cu sensul generalizat învinge, e numele lui CAIN, cu literele "schimbate"…
Să citim şi ecuaţia derivată:
O I S R M K I R O N
51423-3-678910-8-
scris KIRON
T E E E E N L A P I
5:781106-3- 3:4:92-7-
e LATIN e e pe
S A D R A G A O R N
9812105-5- 3476:
Română drag
I C A G R A I O M V
4567-2- 8: 910123-1-
grai o muică
L V I G V R O S O N
8921:5161037:4:
Omul Vornic g
Deci:
"scris KIRON, e latin, ee pe Română -drag grai, o muică Omul Vornic G".
Despre Kiron, aflăm că e latin; foarte bine, pentru că toţi zeii greci vin din ţara de peste Boreas, (Crivăţ) cum scria Densuşianu, iar noi îi subliniem EXACTITATEA DACIEI PREISTORICE. Mare bucurie ne produce sublinierea că e vorba de graiul românesc. Cuvântul Vornic, pe care dicţionarele îl fac cadou fondului slav, iată-l prezent, în limba noastră încă de la... Turnul Babel, ceva mai înainte de apariţia seminţiei slave. Nu s-auzise pe atunci de acest neam. În privinţa lui "G" - respectiv litera 7 din alfabet, sunt mai multe de spus. Numărul 7 e simbolul dumnezeirii, din care au emanat universurile. El este punctul central, esenţa acestul univers. El este Nomenul, iar cele 6 direcţii Fenomenul.
Iată cum prezintă Paul Vulliaud, acest 7: "De la Dumnezeu, inima universului, pleacă întinderile indefinite, ce se îndreaptă în sus, în jos, una în dreapta, alta în stânga, una în faţă, alta în spate. Îndreptând faţa sa către aceste direcţii, El creează lumea. El este începutul şi sfârşitul (Alfa şi Omega). În El se împlinesc cele 6 faze ale timpului şi de la El primesc extensia lor indefinită. lată secretul numărului 7" (La Cabbale Juive).
Dar Biblia ca şi Omul, în condiţia ezoterică este o entitate septimală. În psalmul în care Moise îşi pregăteşte moartea, imaginea stâncii apare de 7 ori (Deuteronom, 32, 4, 13, 15, 18, 30, 31, 37). Avraam construieşte 7 altare. Cum se ştie, în greacă şi ebraică nu există cifre, literele alfabetului au şi această valoare, astfel că fiecare cuvânt are şi o valoare numerică, pe lângă înţelesul său.
s r e e e e l a d r
89231476:510
Adresele er-
a g c o i o m v l v
5:5421413:3286-13-
i COGAION crug
o r n i c g.
67109:
OMUL.
"Adresele eri Cogaion, crug Omul."
Desigur, cuvântul COGAION, unde se afla centrul religios al strămoşilor noştri a fost localizat în diverse locuri, dar, aşa cum vedem, este sanctuarul păstorilor de pe OMU. Rolul pe care l-a jucat în timp Cozia, Vodiţa, Putna, Slonul, ca să numim numai câteva dintre locurile celebre antice de la noi diferă de la etapă la etapă. Un lucru e cert: diversificarea culturii, codurile de cult se fac în Dacia pontică, sau altfel zis, pentru perioada vedică, în INDIA PONTICĂ, adică în nordul Mării Negre. Geţii - casta IO sunt autorii acestei revoluţii în gândire, numită lingvistica matematică, baza Turnului Babel. Limba adamică a fost perfectă, şi din ea s-a realizat diversificarea graiurilor, prin logica matematică. Să citim mai departe
A D R E S E L E E R
12345678-4-109
Adresele Re-
I C O G A I O N V N
109-2-234567834-6-
nu Cogaionul
OM V L.
112:
IOM
"Adresele Renu Cogaionul IOM".
e c i i o m.
156:423-2-
ecs. ici
E C S C - invariant, cu cheia ecuaţiei, litera c, cu care am început decriptarea.
lată că smoala biblică poate deveni... sticlă translucidă prin metalimbajul get. Scrierea hieratică dezvăluie matematic adevărul, elucidând misterele.
Corectitudinea cuvintelor
Despre muntele OMU s-a scris o întreagă literatură. Pe noi ne interesează mai întâi din punct de vedere lingvistic. În scrierea hieratică X=Om, iar OMU (AUM, OUM) este celebra monisilabă vedică. Ceea ce numim noi etimologie este un termen relativ nou, profesat de stoici, curent filosofic târziu, pentru că aflăm încă în Homer termenul "orthótes" - ceea ce Platon în analiza celor 20 de cuvinte numeşte "Orthótes ton onomáton" - corectitudinea cuvintelor. În cursul său de lingvistică generală, Ferdinand de Saussure preciza că "etimologia nu este numai o aplicaţie specială de principii privind faptele sincronice şi diacronice. Ea coboară în trecutul cuvintelor până ce găseşte ceva care să le explice". (Payot, Paris, ed. 1971, p.259).
În ce priveşte limba noastră românească, preluarea schemelor aplicate în limbile apusene fără a gândi cuvântul în limba noastră a dus la falsificarea structurii intime a limbii, implicit la falsificarea istoriei. Atribuirea de cuvinte fundamentale din lexicul nostru altor fonduri lingvistice, şi mai ales considerarea toponimelor, oronimelor, etnonimelor drept provenite de la popoarele migratoare, venite în spaţiul Carpato-danubiano-pontic în condiţiile mai mult sau mai puţin elucidate, a determinat în timp dispute care au ieşit demult din sfera ştiinţei, devenind argumente politice. Ca să dăm un exemplu arhicunoscut, eroarea gravă a unor lingvişti români de a pune în discuţie termenul ARDEAL, ca fiind provenit din limba maghiară (erdö-elü) şi azi determină convulsii inutile, falsificarea dovedind că lingvistica a devenit sluga politicii. Dacă acest cuvânt ARDEAL, era gândit în limba noastră, se observa uşor că e format din două monosilabe: Ar+deal, şi că este străvechi. Primul termen, AR, îl puteau afla încă din perioada anterioară apariţiei etniilor, deci comun din limba adamică, astfel: ar - a ara, în sanscrită, aroun, în greaca veche, aro-arare, în latină, aran, în lituaniană, arti, în celtică, arati, în slavă, şi, a ara - arare în limba noastră.
Este un cuvânt paleo-european. Înţelesul e clar, deci. În ce priveşte a doua monosilabă, "deal", şi acesta este tot un cuvânt vechi românesc, (deşi dicţionarele îl numesc slav, de la "delü") fie şi pentru că îl aflăm şi în engleză în diverse diverse combinaţii; astfel 1) deal (dâl), n, quantité; (at cards) donne f.; (wods) bois blanc, sapin m. A great-, a good - beaucoup de... 2) deal, v. a-répartir; (at cards donner; (blows) porter; 3) deal, v.n., agir, traiter, mener, conduire 4) deal er.n. marchand; 5) deal ing,n, affaire, ocupation. (cf. A new French and English dictionary, p.116). Privind fie şi numai din mersul trenului "dealurile arate", delniţele, oricine şi-ar fi dat seama că acest cuvânt denumeşte exact fâşiile arabile înconjurate de păduri… Nu mai spunem că slavii nu puteau da şi englezilor în limbă cuvântul, aşa de productiv, cum am văzut, şi, însemnând la ei, în ultima combinaţie, "ocupaţie". Am putea bănui că agricultura, bine dezvoltată la daci a început aci? Posibil, pentru că plantele şi animalele pădurilor din Apuseni, permiteau o trecere logică la domesticirea animalelor şi apoi la cultivarea pământului, fiind şi la adăpost de invadatori... Deci, cuvântul este tot din fondul paleo-european. Că este aşa, o dovedeşte scrierea hieratică, pentru că apare pe inelul de la Celei, care aparţine epocii bronzului! Ori, falsificarea istoriei n-a ajuns până în acea epocă.
Că legiunile romane în care erau daci au ajuns în Britania ştim; aci populaţia băştinaşă era formată din celţi goidelici.
După cucerirea Galiei, Caesar trece în Britania, dar abia în 43 e.n Britania e supusă. Mărturii rămân prin istoricul Tacitus, ginerele lui Cnaeus Iulius Agricola despre luptele cu celţii de aci. După Claudius Ptolomeu, unele triburi erau de origine belgă.
Pentru cei care ştiu de unde au migrat celţii spre apus, că sunt carpii din epoca neoliticului ceramic, lucrurile sunt cât se poate de simple. Dacă mai ţinem seama că 41 din cei 77 de împăraţi romani erau traco-daco-iliri, (cf, I.C. Drăgan – Mileniul imperial al Daciei, ed. şt. Buc. 1986, p.239-240) putem înţelege mai exact rolul strămoşilor noştri în istoria veche. Încă din 1908, Saussure reproşa lingvisticii că foloseşte termeni confuzi, ceea ce se petrece şi azi. Părăsind cu totul metoda platoniciană de analiză a cuvintelor, s-a ajuns la negarea totală a relaţiei dintre lucru şi cuvânt, spunându-se chiar că întregul dialog Kratylos nu poate fi luat în serios. Dacă judecăm cinstit neputinţa de a justifica cuvintele în limbile apusene înţelegem disperarea oamenilor de ştiinţă, care aflau "oase şi nu articulaţii". Cunoaşterea - scrie Platon - e ca disecţia unui animal, un bun dialectician află articulaţiile"...
Socrate susţinea că numele corecte arată natura lucrului, şi că cel care era îndreptăţit să dea aceste nume, era legiuitorul, "o specie de creator care se iveşte cel mai rar printre oameni".
Tot Platon preciza că numele sunt instrumente de cunoaştere a esenţei primare şi invariabile a lucrurilor. Acest subiect apare tratat exhaustiv, dar noi luăm numai concluzia lui Socrate: "Tot astfel legiuitorul poate să reducă şi alte noţiuni la litere şi silabe, creând pentru fiecare dintre realităţi un semn şi un nume, şi pornind apoi de la acestea pentru a compune restul, pe calea intuiţiei, şi chiar prin folosirea lor." Dacă nu se pot explica, observă el fie că originea lor este barbară, sau vechimea lor le face să scape cercetării. În epoca noastră s-a plecat de la nişte rădăcini din grupele lingvistice, şi etimologia a sporit confuzia lingvistică.
Necunoscându-se limba adamică nu avem a face cu ştiinţă ci cu ipoteze din ipoteze, care se anulează reciproc.
Asupra acestei interesante teme, Cantemir nota cu multă subtilitate: "Aproape toţi care ştiu să citească ştiu de unde şi-a tras originea ştiinţa omenească şi genurile de artă şi speciile de ştiinţă şi artă, câte sunt; iar despre limbile omeneşti, nimeni oricât de învăţat ar fi, nu ştie de la cine şi când a aflat începutul atâtor diferenţe (şi doară limbile fiind organele de comunicare ale ştiinţelor, organe foarte necesare şi fără cari, lucru foarte important de notat ştiinţele n-ar putea exista, autorii acestor limbi trebuiau să fie celebraţi de o mie de ori mai mult decât inventatorii celorlalte ştiinţe şi arte) şi dacă a fost numai o întâmplare că un INVIDIOS PREA PUTERNIC ar fi să şteargă din catalogul memoriei umane numele acestor autori atât de celebri, să judece, mă rog, cei ce au judecată" (Metafizica). Pentru că, sublinia el: "Natura nu este decât după ce i s-a dat numele de natură, deci mai întâi cuvântul şi urmează natura".
(...)Dacă succesiunile lucrurilor mobile şi mutabile n-ar fi botezate de noi, TIMPUL nu poate nici să fi fost, nici să fie, nici va fi".
Iată deci, cum Cantemir caută cele 19 monede false, în Aristotel, care scrisese: "Apoi tot una stau lucrurile şi dacă cuvântul om înseamnă un lucru. Să zicem de pildă că înseamnă un animal biped. Când zic un lucru înţeleg prin aceasta că dacă cuvântul OM are acest sens, atunci oricine este om trebuie să corespundă acestui sens. N-are a face dacă cineva ar obiecta că cuvântul om nu are numai un sens ci mai multe, iar că expresia animal biped e doar unul din acestea, dar pe lângă acesta are mai multe, dar limitate ca număr, atunci s-ar putea aplica la fiecare din aceste accepţii câte o expresie anumită. Dar, dacă nu ar admite acest lucru, ci s-ar afirma că cuvântul în discuţie este o infinitate de sensuri, atunci înseamnă că în chip evident cuvântul OM nu mai are nici un sens. Într-adevăr, a afirma că un cuvânt nu înseamnă ceva anume, înseamnă a afirma că acel cuvânt nu are nici un înţeles, iar dacă cuvintele nu înseamnă nimic, rezultatul ar fi se desfiinţeze prin aceasta şi vorbirea între oameni, unii cu alţii şi nu numai atât; dar s-ar desfiinţa de fapt şi vorbirea omului cu sine însuşi, pentru simplul motiv că este peste putinţă să gândeşti, dacă nu te gândeşti la un anumit lucru. Pentru ca aceasta să fie posibil, trebuie ca fiecărui lucru anumit să i se dea un nume anumit."
Vom încheia aceste citate necesare, cu Parmenide:
"Îţi voi spue care drumuri ale cercetării sunt gândibile… unul arată că fiinţa este şi că este imposibil ca ea să nu fie. Aceasta este cărarea convingerii; ea urmăreşte adevărul. Cealaltă afirmă că nu existită şi că această nefiinţă trebuie dată necesar. Acest drum îţi spun este cu totul necercetabil. Căci nefiinţa nu poţi nici s-o recunoşti (deoarece este imposibil) nici s-o exprimi".
Să probăm numirea "antropos" dată omului:
O m i c r o n c m i
4537-11-1629108-16-
Crin cosrnic
c d e a s v p r a l
78324-4-09-1- 156:
PREDA la OMU
v i o m i c r o n A
68943721: 510-2-
conscriu ia
l f a a c c e n t v
23514-3-810679-8-
facla Nucet
a t a p o s t r o f
1: 1067:45382
a fost poart-
d e a s v p r a l v
3-3-145: 6107-9-98
ă, Dseu pur LA-
i a l f a n i i t h
976-11-5432-2-18-7-10
TIN află îi H-
e t a r o o m e g a
5784-10-91023:1:6
OMER, gata e k-
p i o m i c r o n s
51:678934-3-102
ip KRONOS si-
i g m a v i r g v l
257-2-3489:1106
gur magu ILI-
a o m i c r o n v p
78-3-1021593-6-
ON piscul
s i l o n
62316-1-44-8-
Român, IO.
deci:
"Crin cosmic Preda la OMU facla Nucet; a fost poartă Dseu pur latin, află îi HOMER, gata e kip Cronos, sigur magu Ilion, piscul român, IO."
Ca şi la oracolele antice, punctuaţia redă înţelesul clar. Deci, numele real al celui denumit AOM, - preotul castei ANA de început, era Preda. (din el se face şi... Padre!). Dar, iată de ce Homer era Dzeu - cuprindea totul - era chipul lui Cronos - cel mai tânăr dintre titani, fiul lui Uranus şi al lui Gaea. El îşi devora fiii; (în sensul că nu lăsa nimic scris!). Împreună cu Philyra dă naştere lui KIRON! Frumos. Era magul Troiei (Ilion) şi atunci, ce să mai ne întrebăm că este autorul Iliadei şi Odiseii? Să citim mai departe:
I O I O A C O M V C
6127:51098-4-34-1-
CIOC acum IO
O N S C R I V I A N
8192:34567-5-10
loan scriu n
A F O S T A D S E V
91:2345-2-67108-17-
e-a fost adus
L H I A I A G A TA
9210134-3-58-1-76
Thalia ia ga-
E K I P O G M A G V
78:4332:14521-1-
ma pisc enorm
M R S N.
6109-7-
GUG.
deci:
"CIOC, acum Io Ioan scriu: ne-a fost adus Thalia, ia gama pisc enorm GUG".
Cuvântul Thalia - zeiţa comediei, ce ar putea însemna? despre cei de pe muntele GUGU-gugani, se bănuie a fi anteriori OMU-lui.
c i o c o i i o a n
78910-2- 1254:63-2
Ioan CIOC IO
r n e a f v d i i g
5869:41732-5-4567-2-
Fiu-i arde-n pisc
a m a p i s c m m.
10123-3-98-1-
gama, mm.
"Ioan, Cioc, fiu-i arde'n pisc gama mm".
Deci, unul dintre fii arde'n pisc "gama". Ştiam...
I C I O C I F I V I
78910-2-5 1 42:
Fiu-i CIOC
F A M A.
321 346-5-
mafia-i.
c c i o c c
16-5-5342-2-
cc. CIOC.
C C. Cheia: sigla primelor cuvinte: cr in, cosmic...
lată curn misterele se simplifică, devin pe înţeles. Dar, la buza sfinxului apar semne: "1, 7, epsilon, Dzetacsi, Omicron. Oare, monumentele acestea megalitice spun totul? Să vedem:
U n v s a p t e e p
6523:9478-4-101
Panu este pu -
s i l o n d z e t a
2-11-1345-5-610987-8-
i SLON datez
c s i o m i c r o n.
191045-1-27863-6-
CONCS, scrii.
"Panu este pui SLON, datez CONCS, scrii".
Ne apare SLON-ul unde era primul alfabet dac, descoperit de Cezar Bolliac şi comentat de Haşdeu. Dar, iarăşi cuvântul "Concs" pe care l-am comentat...
P A N V S A S N E C
1289:1105-4-7634:
Pane lo-s MANU
I.
Foarte frumos vorbeşte: Pane, Io-s Manu! Aci observăm că Ban, Pan, Han, e acelaşi lucru, gândind româneşte...
p a n v e v.
56-1-1234-2-
Eu Panu.
=
PA.
Inscripţiile comunicate de sculptorul Constantin Iordache, cel care a restaurat Sfinxul din Bucegi sunt edificatoare.