PDA

Arată versiune întreagă : Praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Dascăli ai lumii



Adrian Pop
30.01.2012, 18:42
Mesaj al IPS Serafim de Pireu către tinerii teologi, la praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Dascăli ai lumii

Posted on 01/30/2012 by admin

MESAJUL ÎNALT PREASFINŢITULUI SERAFIM, MITROPOLIT DE PIREU, CĂTRE PROFESORII ŞI ELEVII DIN JURISDICŢIA SA MITROPOLITANĂ, CU PRILEJUL PRAZNICULUI CELOR TREI IERARHI, 2012

Iubiţii mei copii, Aţi venit astăzi la biserică pentru a sărbători şi a prăznui toţi împreună praznicul Marilor Ierarhi şi Dascăli ai lumii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur. Trei arhierei ai Bisericii, care prin dragostea lor pentru Hristos, prin cuvintele şi faptele lor au întărit şi întăresc credinţa creştină. Trei Dascăli ai lumii, care prin dragostea lor faţă de oameni, prin înţelepciunea şi învăţăturile lor au luminat întreaga lume.

Dascăli ai lumii s-au arătat, deoarece în primul rând ei înşişi au fost elevi sârguincioşi. Au iubit ştiinţele, înţelepciunea lui Dumnezeu descoperită oamenilor. Au studiat filosofia, retorica, matematica, astronomia, muzica şi tot ce fiecare tânăr din vremea lor primea ca educaţie, nu mecanic, nu din obligaţie, ci cu sârguinţă şi grijă. Dascăli ai lumii s-au arătat, deoarece au vorbit persoanelor despre relaţiile umane, despre relaţiile părinţilor faţă de copii, ale prietenilor între ei, ale colaboratorilor şi confraţilor. Prin toate mijloacele au încercat să explice oamenilor că ceea ce are importanţă în viaţă nu este realizarea individuală şi scopurile egoiste, ci împărţirea cu semenii, drumul comun cu ceilalţi, compasiunea şi duhul jertfei pentru fiecare om.

Dascăli ai lumii au fost recunoscuţi, deoarece au vorbit oamenilor despre dragoste şi eros, despre cât de important şi cât de sfânt este ca un bărbat să se hotărască să-şi împartă viaţa cu o femeie, despre cât de frumos şi binecuvântat este ca o femeie să păşească împreună în viaţă cu un bărbat pe drumul greu al vieţii, despre cum Dumnezeu dăruieşte la două persoane, care se iubesc, desăvârşita unitate în cadrul Nunţii.

Dascăli ai lumii au fost, deoarece au vorbit oamenilor despre dreptate, despre respectarea legilor şi despre buna orânduire în societăţile umane. Au vorbit despre responsabilităţile conducătorilor faţă de popor, dar şi despre respectul pe care-l datorează poporul faţă de conducătorii lui corecţi. Au vorbit despre suferinţele produse de bogăţie, i-au mustrat aspru pe toţi cei care făceau averi în paguba săracilor, au stigmatizat cămătăria şi orice activitate economică, care nedreptăţea pe cei neputincioşi. Au vorbit despre catastrofele războiului, despre respectul faţă de natură şi de mediu.

Dascăli ai lumii sunt cu adevărat, deoarece ne vorbesc nouă tuturor, oamenii de astăzi, dar şi celor dinainte şi celor care vor urma după noi, despre Hristos, Cel Iubit; Părintele şi Fratele, Prietenul şi Colaboratorul, Împăratul şi în acelaşi timp Robul – pentru dragostea noastră, Hrănitorul şi Camaradul nostru de călătorie, Cel împreună mergător cu noi, Cel care este atât de îndrăgostit de noi oamenii, încât a primit să se facă unul din noi, să pătimească pentru noi şi să învieze de dragul nostru. [...]

Iubiţii mei copii, Dorim ca sfinţii voştri ocrotitori – Marele Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură-de-Aur, Dascălii lumii, să lumineze vieţile voastre şi eforturile pe care le faceţi, ca să vă educaţi şi să vă instruiţi, să-i ajute şi să-i inspire pe dascălii voştri în dificila lor lucrare şi să conducă şi să călăuzească neamul nostru pe potecile înguste pe care păşeşte.

Cu toată dragostea mea,
Mitropolitul Vostru
†Serafim de Pireu

| Pelerin ortodox, extras din cartea
“Mitropolitul Serafim de Pireu – Drept învăţând cuvântul Adevărului”,
vol. 2 – în curs de apariţie

Adrian Pop
30.01.2012, 19:00
Dumnezeiestii ierarhi: Vasile, Grigorie si Ioan – Treimea dogmatica a Ortodoxiei
Posted on 01/30/2012 by admin

PREDICA PS Augustin de Florina

Biserica noastră Ortodoxă este ca o grădină. În ea se găsesc flori cu bună-mireasmă nemuritoare. Flori duhovniceşti sunt şi cei Trei Ierarhi, pe care îi sărbătorim astăzi – Sfinţii Vasile, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Astăzi îi vom privi pe aceşti sfinţi ca luptători. Pentru că viaţa aceasta este o luptă şi un război. Cei Trei Ierarhi au fost modele de luptători.

Şi epoca lor a fost marcată de defecte, răutăţi, patimi, crime, scandaluri, rătăciri, erezii…, dar ei n-au fost atraşi. S-au împotrivit. S-au războit. În felul acesta au devenit modele ale luptătorilor taberei creştine.

Marele Vasilie s-a născut în Cezareea Capadociei. A fost foarte bine pregătit intelectual. Douăzeci de ani a studiat la Atena. Acolo l-a întâlnit pe prietenul său nepreţuit Grigorie, iar prietenia aceasta i-a ocrotit de stricăciunea cetăţii. În Atena erau adunaţi toţi copiii bogaţi; părinţii le trimiteau bani, iar ei îi cheltuiau. Acolo existau şi femei stricate. Dar cei doi prieteni au rămas ca nişte crini în mijlocul spinilor.

Din Atena, Vasilie s-a întors în Cezareea. Atunci domina arianismul. Împăratul l-a trimis pe Modest să-i constrângă pe episcopi să semneze. Toţi au semnat declaraţia că sunt arieni. A ajuns şi în Cezareea. – Ce vrei?, îl întreabă Marele Vasilie. – O semnătură. – Nu se poate. Împăratul meu îmi interzice să semnez aşa ceva. – Nu te temi de împărat? – Ce-o să-mi facă? – Îţi va confisca averea sau te va trimite în exil sau la moarte! Marele Vasilie a răspuns: – Şi altceva mai rău mai ai? Confiscarea averii? Nu am decât o rasă şi câteva cărţi. Exil? „Al Domnului e pământul şi plinirea lui” (Psalmul 23, 1); oriunde aş merge, exilat sunt. Moarte? Pentru mine moartea este o binefacere. Nu cedez… A auzit Modest şi s-a mirat.

Împotrivire în Atena ca student, împotrivire şi în Cezareea ca episcop în faţa lui Modest şi a împăratului.

Grigorie Teologul. Şi duhul împotrivirii acestuia îl vedem în Atena. Nu l-a influenţat mediul rău. Coleg l-a avut pe Iulian Paravatul, împăratul idolatru de mai târziu. Nu a fost amăgit de el. S-a războit împotriva ideilor lui Iulian.

Apoi, s-a dus în satul său, în Arianz, unde a devenit cleric şi apoi episcop. L-au chemat la Constantinopol când domina arianismul. Arienii ocupaseră toate bisericile în afară de una foarte mică – Sfânta Anastasia. Acolo, Sfântul Grigorie a rostit faimoasele lui Cuvinte teologice despre Sfânta Treime şi de acolo a primit numele de Teologul. La început nu-i dădeau importanţă, dar apoi a început să zguduie întreaga cetate prin predicile lui. Arienii turbau împotriva lui. Şi în ziua de Paşti au intrat cu ciomege şi pietre şi au început să lovească cu pietre pe cei din biserică. A fost rănit şi Grigorie. Aproape pe jumătate mort a scăpat din acea dramă pentru credinţa ortodoxă.

S-a luptat împotriva lui Iulian, s-a luptat împotriva arienilor, s-a luptat împotriva ereziilor timpului său.

Dar să venim la Ioan Gură de Aur.

Ioan Gură de Aur. Întreaga lui viaţă este o luptă. În scrierile şi în omiliile lui foloseşte cuvintele luptă, război, arme, nevoinţă, întrecere. Zice undeva: Vin din luptă! Şi când îl aude cineva crede că este în război. Da, în război duhovnicesc împotriva ereticilor, s–a luptat Gură de Aur. S-a luptat împotriva celebrărilor şi distracţiilor idolatre, a teatrelor, a hipodromurilor, a dansurilor desfrânate, a bogaţilor nemilostivi şi a luxului. S-a luptat împotriva lui Eutropiu. Cine era Eutropiu? Era favoritul împărătesei Eudoxia. Doar ce ajunsese prim-ministru, că şi începu jafurile. Nu ocolea nici căsuţa văduvei şi a orfanului. Striga la el Gură de Aur. Drumul pe care ai apucat este dezastruos!… El nu lua în seamă nimic. O sfântă legiuire de la Marele Constantin definea azilul bisericilor: adică celui care era urmărit, dar apuca să intre într-o biserică, nu se putea să-i mai faci vreun rău. Eutropiu avea duşmani şi îi urmărea, dar aceştia fugeau în biserică. S-a dus atunci la Ioan Gură de Aur şi îi zice: – Vei desfiinţa azilul bisericilor (pentru a avea dreptul să intre înăuntru şi ca un uliu să răpească găinile. – Asta nu se poate, răspunde Ioan. - Te voi exila. – Fă ce vrei; azilul nu se desfiinţează… Într-o zi deci, pe când Gură de Aur propovăduia, a auzit un mare zgomot de mulţime. La un moment dat cineva, transpirat şi ticăloşit, intră alergând în biserică şi îmbrăţişează coloanele. Cine era? Eutropie! Cel care voia să desfiinţeze azilul acum era urmărit, îl degradaseră din funcţie şi pentru a primi salvare a alergat la biserică. De afară strigau: Să ni-l predai, ne-a distrus!… Atunci s-a urcat Gură de Aur în amvon şi a rostit faimosul cuvânt către Eutropiu, cel în care zice: „Deşertăciunea deşertăciunilor… (Ecclesiastul 1, 2). Veniţi să vedeţi ce era în urmă cu o oră şi ce este acum…”. Nu li l-a predat.

S-a luptat cu Eutropiu, dar s-a luptat şi cu împărăteasa Eudoxia. Lumeşte se pare că a învins împărăteasa, dar înaintea lui Dumnezeu a învins Gură de Aur. Ce s-a întâmplat? Respectabilii domni o linguşeau pe împărăteasă pentru frumuseţea ei. I-au confecţionat o statuie, au aşezat-o în afara bisericii şi au hotărât o zi pentru ceremonie. Gură de Aur s-a răsculat. Când s-a aflat lucrul acesta la palat, s-a făcut mare tulburare şi a început marea luptă la care unelte au fost şi unii episcopi nevrednici. L-au exilat departe în Armenia. În sfârşit, chinuit, epuizat, îndurerat, prigonit, şi-a făcut semnul crucii şi a spus: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”. Astfel şi-a încredinţat sfântul său suflet, în ziua Înălţării Cinstitei Cruci. A căzut sus la datorie.

***

Nu ne-a adus Dumnezeu aici, pe pământ, ca să trăim câţiva ani şi să facem chefurile diavolului, ale trupului şi ale dorinţelor noastre. Ne-a adus pentru ca să facem voia Părintelui ceresc. În rugăciunea noastră zicem: „Facă-se voia Ta…” (Matei 6, 10); nu voia lui A, B, C, ci voia lui Dumnezeu. Normal, atunci când apare situaţia în care voia oamenilor este potrivnică voii lui Dumnezeu, noi să alegem fără discuţie voia lui Dumnezeu. Vreţi exemple?

Este taină nunta. Femeia trebuie să se supună bărbatului, dar până la un punct. Dacă bărbatul cere lucruri contrare voii evidente a lui Dumnezeu, atunci femeia ce va alege? Va prefera iubirea bărbatului? Atunci a încetat să fie creştină. Va prefera iubirea lui Dumnezeu? Atunci mii de cununi îi împletesc îngerii. Să spună bărbatului: te-am luat ca să te am tovarăş aici în această viaţă şi în cealaltă; nu te-am luat să mă duci în iad… Iarăşi, dacă bărbatul are femeie cu pretenţii cu totul anticreştine, nu trebuie să cedeze poftelor ei. Trebuie să se împotrivească.

Eşti copil? Ascultare faţă de părinţi. Dacă însă părinţii tăi îţi impun lucruri contrare legii lui Dumnezeu, atunci să nu-i asculţi. Eşti soldat? Ascultare faţă de general. A hulit însă înaintea ta cele dumnezeieşti? Să te împotriveşti. Eşti funcţionar? Ascultare faţă de şeful tău. Însă te vei împotrivi întâistătătorului tău, dacă va cere lucruri contrare legii lui Dumnezeu.

Închei cu un exemplu. Peştii morţi sunt luaţi de curent, dar cei vii merg contra curentului. Iubiţii mei, noi ce suntem? Creştini morţi sau vii? Dacă suntem morţi, ne va târî în abis curentul păcatului. Dacă însă suntem vii, atunci vom merge contra tuturor curentelor. Împotrivire la curentele epocii, iar cei Trei Ierarhi, modelele de luptători, să ne binecuvânteze în această luptă. Amin.

+ Episcopul Augustin
(Omilia Mitropolitului de Florina în Sala „Trei Ierarhi”, Atena, 31.01.1960)

Adrian Pop
30.01.2013, 12:57
Sfintii Trei Ierarhi http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/1392/139150_sfintii-trei-ierarhi_w180.jpg Mareste imaginea. (http://str.crestin-ortodox.ro/foto/1392/139150_sfintii-trei-ierarhi.jpg)
Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul si Ioan Gura de Aur sunt praznuiti pe 30 ianuarie. Desi Biserica i-a pomenit separat in luna ianuarie, pe Sfantul Vasile - 1 ianuarie, pe Sfantul Grigorie - 25 ianuarie si pe Sfantul Ioan Gura de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt praznuiti impreuna pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi crestinilor ca nu este unul mai mare decat altul. Mentionam ca in vechime, aparusera neintelegeri intre crestini pe tema - cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, Sfantului Ioan Mauropos i-au aparut cei trei sfinti impreuna si i-au grait:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem." In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi.

Sarbatoarea Sfintilor Trei Ierarhi este o sarbatoare a comuniunii. Ea ne descopera ca dupa cum in Sfanta Treime deosebirea dintre Tatal, Fiul si Sfantul Duh nu duce la dezbinare si nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemati sa traim separat unii de altii sau sa ne ridicam unii impotriva altora, ci sa traim dupa modelul Sfintei Treimi - unul in celalalt. Sfantul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a nascut in jurul anului 329. A studiat cu retori si filosofi celebri in Cezareea Palestinei, Constantinopol si Atena. Avea o statura inalta, era slab si negricios la fata, cu o barba mare, neagra. Parintii spun ca nu a avut timp sa se inalbeasca pentru ca a trait numai cincizeci de ani. Ne-a lasat in biserica o Sfanta Liturghie care se serbeaza de 10 ori pe an: in primele cinci duminici ale Postului Mare, in Joia Patimilor, in ajunul Sfintelor Pasti, al Craciunului si Bobotezei, si pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfantului Vasile. Cu exceptia unor rugaciuni, ritualul este acelasi cu al Liturghiei Sfantului Ioan Gura de Aur. A facut incursiuni in Mesopotamia, Siria, Palestina si Egipt pentru a cunoaste modul in care vietuiau calugarii in singuratate. El i-a adunat pe acestia in locuri organizate, stabilind si o randuiala pentru acest mod de vietuire. In anul 358 pune temelia primei comunitati de obste, pe malul raului Isis, langa Neocezareea. Aici redacteaza impreuna cu Sfantul Grigorie Filocalia, o colectie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum, concepe Regulile monahale mari si mici.

In Cezareea Capadociei a infiintat institutii de asistenta sociala cunoscute sub numele de Vasiliade, cum ar fi: azile, case pentru reeducarea fetelor decazute, spitale pentru leprosi etc.

Sfantul Vasile cel Mare (http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-vasile-mare/) a luptat impotriva celor care negau dumnezeirea lui Hristos si a celor care tagaduiau dumnezeirea Sfantului Duh. A trecut la cele vesnice pe 1 ianuarie, in anul 379.

Sfantul Grigorie de Nazianz (Teologul) s-a nascut in jurul anului 330, in Arianz, langa Capadocia. Primele studii le-a facut in familie. In Capadocia studiaza gramatica pana la varsta de 12 ani, iar intre 350-358 este prezent pentru studii la Atena. A fost hirotonit preot de tatal sau si episcop de catre Sfantul Vasile cel Mare. Legase o prietenie atat de stransa cu Sfantul Vasile cel Mare, incat se spunea despre ei ca "sunt doua trupuri, insa un singur suflet". Sfantul Grigorie de Nazianz era de statura mijlocie si avea un ochi bolnav, din cauza unei lovituri venita de la arieni (cei care negau dumnezeirea lui Hristos), cand vorbea in Constantinopol despre Sfanta Treime.

Numele de "Teologul" il primeste dupa sustinerea celor cinci Cuvantari teologice in anul 380, la Constantinopol, in Biserica 'Invierii'.

Sfantul Grigorie de Nazianz a prezidat cel de-al II-lea Sinod ecumenic din anul 381.

Sfantul Grigorie Teologul (http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-grigorie-teologul-138945.html) cere spre batranete de la imparatul Teodosie cel Mare sa traiasca retras, in liniste: "Si eu, imparate, o singura favoare cer puterii tale care face daruri marete. Nu cer aur, nu tablite multicolore, nu acoperaminte pentru masa de taina, nu sa primesc o inalta demnitate pentru neamul meu sau sa stau aproape de tine, cel preabun… Un singur lucru cer sa mi se dea: sa stau putin departe de invidie. Doresc sa cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit sa fiu urat de toti, chiar si de prieteni, pentru ca nu pot privi spre altceva, decat spre Dumnezeu". In aceasta retragere scrie ceea ce impartasise credinciosilor in biserica. S-a spus despre el ca mai intai a citit, apoi a vorbit si abia apoi a scris. A trecut la cele vesnice pe 25 ianuarie in anul 389/390.

Sfantul Ioan Gura de Aur sau Ioan Hrisostom s-a nascut la Antiohia, in jurul anului 354. A ramas orfan de tata din copilarie. Dupa moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage in muntii din apropiere, devenind monah sub ascultarea unui batran sihastru sirian. Dupa patru ani petrecuti langa acest sihastru, se retrage vreme de doi ani intr-o pestera. Este hirotonit diacon in anul 381, de catre episcopul Meletie, si preot in anul 386, de catre episcopul Flavian, urmasul lui Meletie. Vreme de doisprezece ani, predica in Antiohia in fiecare duminica si sarbatoare, iar in post, chiar in fiecare zi, luptand impotriva paganismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul si iudaismul. In anul 397 este numit arhiepiscop al Constantinopolului. A predicat si a scris un numar impresionant de comentarii la Sfanta Scriptura (http://www.crestinortodox.ro/biblia/). A infiintat institutii de ajutoare a bolnavilor, saracilor si oamenilor in varsta, primind numele de "ambasadorul saracilor".

In timpul Sfantului Ioan Gura de Aur nu exista un formular fix, asa cum exista in prezent, pentru savarsirea Sfintei Liturghii. Sfantul Ioan a adunat intr-un formular actele cultice si rugaciunile si a dat nastere Liturghiei care ii poarta numele si care este cel mai des folosita.

Se crede ca in vremea cand era diacon a scris cel mai cutremurator tratat despre preotie. Este conceput in sase carti, sub forma unui dialog. Redam cateva randuri din acest tratat: "Cand preotul invoca Sfantul Duh si savarseste jertfa cea prea infricosata, cand el sta in continua atingere cu Stapanul obstesc al tuturor, spune-mi, in ce rang il vom aseza? Cata curatie si cata evlavie vom cere de la el? Gandeste-te, ce maini trebuie sa fie acelea care savarsesc aceste lucruri, ce limba trebuie sa fie aceea care rosteste acele cuvinte? Cat de curat si de sfant trebuie sa fie sufletul care primeste un asa de mare Duh? In acele momente, ingerii asista pe preot si intreaga ceata a puterilor ceresti striga cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce sta asezat" (Despre preotie, cartea VI, 4).

Sfantul Ioan Gura de Aur (http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/sfantul-ioan-gura-aur/) a trecut la cele vesnice pe 14 septembrie 407, zicand: "Slava lui Dumnezeu pentru toate!".

Prin hotararea luata la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din intreaga lume.

Adrian Cocosila Predica la Sfintii Trei Ierarhi - Preafericitul Parinte Daniel - AUDIO (http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/pf-daniel-audio/predica-sfintii-trei-ierarhi-preafericitul-parinte-daniel-480.html)
Troparul Sfintilor Trei Ierarhi - AUDIO (http://www.crestinortodox.ro/cantari-bisericesti-audio-mp3/cantari-bisericesti/troparul-sfintilor-trei-ierarhi-audio-128583.html)
Sfintii Trei Ierarhi - Parintele Galeriu - AUDIO (http://www.crestinortodox.ro/predici-audio-mp3/parintele-constantin-galeriu/sfintii-trei-ierarhi-parintele-galeriu-128558.html)