PDA

Arată versiune întreagă : Pledoarie pentru moderatie - 2



Remus Constantin Raclau
26.01.2012, 18:59
In "Arhipelagul Gulag", Soljenitin povesteste o intamplare pe care a trait-o personal intr-unul din lagarele staliniste.

In Siberia erau deportati si "internati" in lagare, toti oponentii descoperiti ai regimului sovietic si cum Soljenitin era unul dintre ei, a avut si el parte, din plin, de metodele de reeducare "prin munca" fortata.

Colonia de prizonieri politici era imensa. In fiecare dimineata, coloane nesfarsite de "dusmani ai poporului" se indreptau, cu topoarele, tapinele si securile pe umar, catre padurile inghetate ale Siberiei, pentru a hrani cu lemne, vagoanele flamande ale "maicii Rusia".

Pentru acesti nefericiti ai sortii, fiecare zi se scurgea la fel, in ritm de melc, intr-o innebunitoare si apasatoare repetabilitate. Dimineata, inca inainte de rasarit, desteptarea, toaleta minima, imbracarea, cana de ceai cu coltul de paine si incolonarea pentru a pleca la munca. Apelul de dimineata se facea inainte de iesirea pe poarta si cu aceasta ocazie se facea si asa-zisa "inspectie medicala", care consta, de fapt, in simplul ordin urlat, de a face un pas in fata acele persoane care nu se simt in stare de a munci...

Nu va puteti inchipui cu ce invidie erau priviti cei ce se declarau inapti temporar pentru munca, devenind astfel candidati la internarea in "infirmierie", pentru tratament!

Toata lumea isi inchipuia ca pe acei "alesi ai sortii", ii asteapta o zi de binecuvantata relaxare, intinsi comod intr-un pat in jurul caruia roiau apetisantele infirmiere, in scurte halate albe, disponibile, zambitoare si pline de solicitudine in tratarea bolnaviorilor oaspeti!... Astfel ca, devenise aproape o obsesie a tuturor, dorinta de a se imbolnavi. Macar pentru o zi. Si cum la unii aceasta "boala" se incapatana sa nu-si faca aparitia, discutau cu totii intre ei si puneau la cale, fel de fel de strategii de "imbolnavire". Ba se mai si rugau la DUMNEZEU sa-i fericeasca, fie si cu o simpla raceala cu stari febrile... Pentru ei, o zi in infirmierie, ar fi fost ca o permisie in "Paradis"!

Zis si facut! Intr-o "binecuvantata" zi, martorul nostru s-a "imbolnavit", si cum starea sa era evident alterata, dupa consumarea unei apreciabile cantitati de creta rasa, a iesit din front, cu fata plangacioasa, dar cu sufletul radios si s-a declarat inapt de munca. Toti "fericitii" au fost incolonati si escortati catre "obiectivul de vis" al permanentei lor pe acest pamant! Mergeau cu totii in pas cadentat, facandu-si in mod discret cu ochiul, abia stapanindu-se sa nu chiuie a victorie! Intr-o mare de munca, ii astepta o insula de repaus...

Abia ce au intrat si au si fost "luati in primire" de un "Comitet de receptie": un culoar format din gardieni si infirmieri, deloc apetisanti, cu bastoane de cauciuc si vergi in maini, care cu ranjete si remarci batjocuritoare i-au facut sa inteleaga imediat la ce "tratament" vor fi supusi. Loviturile cadeau si din stanga si din dreapta in ritm de ploaie torentiala. Cine cadea, era luat la suturi. Asta era unica strada catre cabinetul medicului militar, un betiv ordinar cu priviri de ghiata, care, deranjat de aparitia bolnavilor, le prescria la toti, indiferent de simptome, acelasi tratament: aspirina si frectie! "Frectia", ce-i drept o luasera deja, inca de la intrare, dar aia fusese doar asa, de incalzire...

Dupa doar doua zile, de "tratamente" cu aspirine si "frectii" cu bastonul, intrerupte doar de reprizele de smotru prin colonie, ajunsesera sa regrete cu totii imbolnavirea voluntara si sa nu-si doreasca altceva pe lumea asta decat sa fie reprimiti in randurile celor apti de munca. Si cand, dupa o saptamana, acest nou vis li s-a implinit, s-au considerat cu totii niste fericiti si au mers la munca cu o sarguinta de care nici ei nu se credeau capabili, de frica sa nu fie considerati inca nerefacuti...

Mai aproape de zilele noastre, un personaj foarte drag mie, tatal meu, imi povestea ca pe vremea cand era detinut politic, in colonia de la Isalcia, comuna Periprava, din Delta Dunarii, dupa o zi intreaga de munca fortata, la taiat de stuf si carat pamant cu roaba, pentru a transforma mlastina in teren arabil, (cine nu-si facea norma, era batut crunt), cea mai mare fericire era sa te ajunga randul sa fii primul la masa. Aveai astfel posibilitatea sa alegi cea mai mare portie.

Erau cu totii primii la masa, pe rand. Asteptand la coada, fiecare ochea cate o "caramida" de mamaliga, care li se parea mai mare si se ruga sa n-o mai vada si altul si era o mare fericire, sa-l ajunga randul si sa-si gaseasca bucata de mamaliga pe care a ochit-o, neatinsa. Au fost detinuti care, atunci cand le-a venit randul sa fie primii la masa, au inceput sa planga de ciuda ca li se parea ca toate bucatile de mamaliga erau egale si nu se puteau decide pe care sa o ia si-si varsau naduful pe detinutii bucatari, pe care-i acuzau de complot...

Imi spunea ca desi erau la munca si conform legii aveau norma maxima de calorii, (spre deosebire de detinutii inchisi in celule, care "beneficiau" de norma calorica minima), hrana era atat de saracacioasa, incat daca li se nimerea in zeama lunga cu nume de bors, o bucatica de slanina, cat o unghie, o tineau intre dinti si nu-i dadeau drumul pe gat, decat cu ultima sorbitura de lichid, pentru a-i simti gustul un timp cat mai indelungat. Si cand in sfarsit o crantaneau, gustul grasimii ce se scurgea pe gat in jos, le dadea asa fiori de placere, incat li se facea pielea de gaina!

Chiar si numai din aceste doua exemple, se poate trage concluzia ca fericirea este o notiune foarte subiectiva. Ea depinde in principal de sistemul de referinta ales spre comparatie: munca in padure, versus, "odihna" in infirmierie; a fi primul la masa si a-ti alege portia cea mai mare, versus, a fi printre ultimii si a manca ceea ce se mai gaseste...

Tragismul acestor doua exemple, noua, cetatenilor liberi, ne scapa. In viata de zi cu zi, noi avem alte sisteme de referinta si alte nazuinte! Granita dintre a fi fericit si a fi nefericit, consta in abilitatea fiecaruia dintre noi de a-si fixa obiectivele de atins in viata, atat pe verticala, pe scara valorica, cat si pe orizontala, ca limita de timp pentru realizarea acestora.

Batranii, in intelepciunea lor, isi fixeaza obiective realizabile in mod normal. Spre exemplu, dupa o anumita varsta, sa "apuce" ziua de maine. Si a doua zi de dimineata, sunt foarte fericiti ca au deschis ochii si ca au posibilitatea sa mai traiasca o zi! Nu le mai trebuie alt motiv sa fie fericiti. Nu conteaza ca locuiesc intr-un bordei, ca se hranesc doar cu laptele de la o capra si cu un colt de paine. Pentru moment, sunt fericiti ca sunt sanatosi si ca si-au atins obiectivul imediat, sa mai respire inca o zi!...

Unii desi au de toate: casa, masa, masina, o familie frumoasa si sanatoasa, o afacere banoasa, etc., sunt nefericiti. Si-au pus in cap sa fie cei mai mari si cei mai tari! Nu vad altceva in fata ochilor decat ambitia de a fi, cel-mai-cel... "Buricul Pamantului"! Si vor fi nefericiti atata timp cat, alte persoane care gandesc ca si ei, vor fi "mai ceva" decat ei! Invidia si ambitia ii roade, nu le da pace si le intuneca viata. Ei sunt surzi, orbi si insensibili la tot ceea ce au, lucruri la care persoane normale, poate, nici nu viseaza! Pentru ei, faptul ca ALTUL ARE MAI MULT DECAT AU EI, conteaza mai mult decat tot ceea ce au deja!... Si nu se pot impaca cu ideea asta. Nu o accepta. Obsedati de acest fals obiectiv, isi neglijeaza si isi terorizeaza familia, se cearta cu prietenii, cu partenerii si in general, cu toata lumea. Traiesc, fizic, dar sunt deja morti, mental!

Sunt tineri, sunt sanatosi, au de toate, isi permit orice si cu toate astea sunt nefericiti! De ce? Pentru ca si-au fixat in mod eronat si exagerat obiectivele...

Un exemplu stralucit de inteligenta, de moderatie si de intelegere a modului in care functioneaza mecanismele vietii, ni l-a oferit in perioada cat a fost activ atletul saritor cu prajina, ucrainianul Serghei Bubca.

Federatia Internationala de Atletism F.I.A., ofera un premiu substantial fiecarui sportiv care doboara si stabileste un nou record mondial. Acest mare campion, desi avea capacitatea de a depasi cu mult recordul in vigoare si acest lucru se vedea clar din usurinta cu care sarea cu mult peste stacheta ridicata, cerea organizatorilor, cu modestie, sa ridice stacheta, de fiecare data, doar cu un centimetru peste recordul european, olimpic sau mondial in vigoare, care de regula ii apartinea tot lui. Dupa care se oprea, lasand loc pentru un nou record, cu ocazia urmatorului concurs.

Procedand in acest mod inteligent, impusca permanent doi iepuri deodata: pe de-o-parte, era sigur de reusita, iar pe de-alta-parte, obliga F.I.A. sa-i plateasca, de fiecare data, premiul de depasire a recordului, centimetru dupa centimetru, devenind astfel unul dintre cei mai bogati atleti ai tuturor timpurilor. Figureaza de fapt in "Cartea recordurilor" ca fiind sportivul cu cel mai mare numar de recorduri stabilite la concursuri internationale oficiale!...

Serghei Bubca e un om fericit. Si-a fixat de fiecare data un obiectiv apropiat in timp, perfect realizabil pentru capacitatile lui si l-a depasit de fiecare data. S-a retras din activitatea sportiva, neinvins, in plina glorie, de bunavoie, atunci cand si-a dat seama ca si-a atins limita extrema. A dat astfel tuturor, o lectie de viata. Ca un adevarat campion!...