Enescu si Printesa -simfonia unei iubiri

[latan.elena]

https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.0-9/19396862_344355562648613_7584588540443382719_n.jpg ?oh=cf7bf647e1c83d9cd413065435adda9b&oe=59CA6904


Enescu si Printesa -simfonia unei iubiri



Viata sentimentala a lui George Enescu a ramas aproape necunoscuta , tinuta in umbra de comunisti , din dorinta de a nu stirbi cu nimic imaginea sa de sfinx al muzicii romanesti . Ce se stia oficial era ca a fost casatorit cu printesa Maria Cantacuzino , ceea ce nu se stia era faptul ca George Enescu a avut o fata din flori , Elena Ferbei , alintata "Didica" . Ea era fiica Domnicai , menajera parintilor lui , o femeie pe care Enescu a cunoscut-o foarte tanar , la 20 de ani , cand se intorsese , odata , de la Paris . Didica a absolvit Scoala de fete din Botosani, s-a casatorit cu mosierul Constantin Dinu in Bucuresti si a fost, din 1953 pana in 1962, angajata a Operei Romane la serviciul de croitorie . Costache Enescu (tatal compozitorului) a iubit-o enorm pe Didica , socotind-o ca pe un membru al familiei sale . Si Domnica si Didica au facut parte, cat se poate de oficial, din anturajul batranului Costache Enescu . Ele sunt cele care l-au ingrijit cand s-a imbolnavit si tot ele i-au ingropat pe ambii parinti ai lui Enescu , fiindca muzicianul era plecat in strainatate .

Maria Cantacuzino, zisa Maruca , a fost o femeie frumoasa , plina de dinstinctie si rafinament .Nu era prea inalta, dar se purta dreapta, pe tocuri inalte, avea gatul lung si umerii usor cazuti, "semnul fizic al aristocratiei", cum spunea Talleyrand . Cand a iesit odata in oras, la brat cu fiul ei, Bazu, celebrul aviator, acesta a fost intrebat, pe soptite, cine e ultima lui cucerire . Maruca atragea atentia oricui . Era o fire destul de bizara, de nebuna in felul ei, extravaganta, nonconformista, cu toane, trecea usor de la stari de exuberanta la stari depresive, cand se inchidea in casa cate o zi sau doua si zacea pe canapea, cu luminile stinse . Mostenise, cu siguranta, ceva pe fond ereditar . In familia ei se inregistrasera mai multe cazuri de tulburari psihice, iar tatal ei se sinucisese . Se casatorise cu Misu Cantacuzino, figura marcanta in politica vremii, pentru ca isi dorise mult titlul de printesa . De iubit, nu l-a iubit niciodata - aveau vieti complet paralele si erau diferiti ca de la cer la pamant : Misu era un afemeiat notoriu, care n-a ocolit-o nici chiar pe Nely, sora Marucai . Surprinzandu-i, Maruca le-ar fi zis ca cine rade la urma rade mai bine .

Pe Enescu l-a cunoscut intamplator , la o plimbare prin padurile Castelului Peles din Sinaia , undeva intre 1907 si 1910 . Iata cum descrie ea insasi in memoriile ei intalnirea . "La cateva zile dupa ce il intalnisem pe drumul de la Peles , dupa cina , fumam o tigara orientala parfumata , pe divanul meu , alaturi de Printesa Maria...la un moment dat, usile salonului s-au deschis si Romeo anunta : "Domnul George Enescu !" Inainteaza spre mine, fatal, irezistibil, pe cand eu merg, ca o somnambula, in intampinarea lui . Cu o stransoare fierbinte, mi-a luat mainile pe care i le-am intins cvasi-constient . Nu stiu ce cuvinte importante mi-au scapat , fara ca macar sa-mi dau seama de ceea ce se intampla ; cazusem parca intr-o prapastie , cu o minunata senzatie de prabusire. (...) Ce s-a petrecut mai apoi ? Stiu doar ca salonul s-a golit aproape imediat si ca am ramas singura cu el pana dimineata . (...) Ghiceam ca in adancul lui mocnea puterea furtunilor si a primejdiilor, cu o amenintare latenta, cu marea atractie extraordinara pe care o emana".

Asa s-au aprins scanteile dintre ei, care s-au transformat, treptat, intr-o adevarata flama . Se vedeau la Sinaia , unde era adesea invitat de Regina , la Tescani , unde Maruca se retrasese pe timpul razboiului, apoi in Franta si Elvetia . "Delicioasa otrava", pe care tocmai o bause Maruca , o face sa-si neglijeze cei doi copii, pe Alice (6 ani) si pe Bazu (2 ani), care n-o vor ierta mai tarziu . Se simte vinovata fata de sotul ei, despre care marturiseste : "Il vedeam putin si totdeauna ca prin ceata ; dar suferinta lui de barbat lovit in sentimentul pentru mine si in amorul propriu m-a obsedat ani de zile". Cu timpul, se afiseaza tot mai mult cu Enescu. Revelionul 1918 se petrece la Maruca, la Tescani, alaturi de Regina si Rege si alaturi, bineinteles, de Misu, sotul ei, care venise ca invitat. Caci locuia intr-o casa separata! Muzica a fost, evident, asigurata de Enescu. Idila lor, din ce in ce mai evidenta, a fost acceptata insa de aproape toata lumea, cu o complicitate fatisa . Recunoaste chiar ea:

"Vapaia acestei fericiri ardea clara si pura, ca o faclie de altar, transfigurata de euforia noastra reciproca si de starea de extaz pe care ne-o dadea siguranta ce o simteam si admiratia celorlalti fata de noi. Nici o umbra nu-i intuneca blanda stralucire; doar, din cand in cand, ma cuprindea o neliniste vaga, la gandul fragilitatii plenitudinilor din aceasta lume, aflata la bunul plac al destinului mereu la panda. Nu inaltimile sunt cele ce atrag trasnetul ?"
Totusi, dupa ce in 1928, sotul ei moare intr-un accident de automobil , alaturi de amanta lui , Maruca mai ramane singura inca noua ani de zile . Nu se grabeste sa oficializeze relatia cu Enescu . Ba chiar se indragosteste de Nae Ionescu .Cand l-a cunoscut pe Nae Ionescu , Maruca avea deja 50 de ani, iar el doar 38 . O diferenta de 13 ani ! Nae Ionescu nu era un meloman, dar frecventa casa Marucai , fiindca ii permitea legaturi cu o societate din care nu facea parte si la car e nu ar fi avut niciodata acces .
Enescu a fost ars de suferinta . Caci povestea lor de dragoste a durat vreo doi ani . Enescu stia tot ce se petrece , aflase si de proiectul lor de casatorie , de care tot Bucurestiul vorbea . Era la Paris, alaturi de fratele lui vitreg , pictorul Dumitru Bascu, care il supraveghea in permanenta, de teama ca, de durere, sa nu arunce in foc partitura operei "Oedipe", dedicata Marucai, sau, mai rau, sa se sinucida . A fost in acei ani "un ecorche vif" (un jupuit de viu), dupa expresia unui grafolog care ii analizase scrisul .

De la Bellevue ii scria Olgai Brailoiu : "Ma Reine, rendez-moi la Princesse aimee " - ("Regina mea, redati-mi printesa iubita ), stiind influenta ei si respectul pe care i-l purta Maruca Olgai . Ruptura s-a produs, dar provocata de Nae Ionescu ,care a parasit-o pe Maruca pentru Cella Delavrancea,o pianista incredibila ! Maruca are o cadere psihica si-si da foc, iar copiii ei s-au grabit sa obtina de la doctor un document psihiatric care sa ateste incapacitatea ei de a-si administra averea, de teama ca, printr-o posibila casatorie, ei ar pierde tot ce le-a ramas de la tatal lor.

O salveaza tot Enescu, care in tot acest timp a asteptat-o cu o fidelitate exemplara... si-a anulat concertele in strainatate si a venit la Bucuresti , unde s-a instalat la subsolul casei din soseaua Kiseleff si a inceput sa se ingrijeasca de ea, indurerat de starea in care a gasit-o , dar poate si cu sentimentul vanitos ca acum ii va apartine din nou . A dus-o la savantul dr. Marinescu , prieten bun cu el, au sezut o vreme la Purkersdorf , langa Viena, apoi la Lausanne, pe malul lacului Lemann . Pana cand , refacuta, insanatosita , revenind la tinuta ei aristocratica , a acceptat sa legalizeze casatoria ei cu marele muzician .

Casatoria lor a fost o casatorie fara fast . A avut loc in 1937, in prezenta unei singure martore... Cella Delavrancea !!!!!!!
Maruca nu s-a ridicat nici in al doisprezecelea ceas la inaltimea iubirii pe care i-a purtat-o Enescu . Ei ii placea jocul in dragoste, o fascinau barbatii puternici, caracterele unice, avea nevoie sa soarba din iubiri diferite . Nu era femeia unei fidelitati de-o viata. Era inteligenta, profunda, dar avea fondul ei egoist. Nu cunostea sacrificiul. Sa nu uitam ca nici dupa casatorie Maruca n-a acceptat sa fie numita "doamna Enescu", prezentandu-se in continuare ca "Printesa Cantacuzino". Cand venea la Paris , in vremea idilei lor , ea locuia separat, la un hotel de lux . Mai tarziu , cand Enescu a suferit atacul cerebral , a refuzat sa-l ingrijeasca personal , angajand infirmiere, nu s-a mutat alaturi de el, la Hotel Atala, si nici n-a fost langa el cand a inchis ochii (1955) . L-a iubit cu siguranta pe Enescu, la inceput, dar inclin sa cred ca iubirea scurta si fulgeratoare pentru Nae Ionescu si durerea de a fi fost inlaturata brutal i-au parjolit sufletul . Enescu nu a mai fost acelasi adorat de odinioara , ci doar un sot necesar . Totusi, maestrul a iubit-o pana la moarte , cu o iubire de dincolo de lumea aceasta . Pentru ea a scris muzica valoroasa - poemul "Isis", opera "Oedipe " . Maruca era genul acela de femeie care facea inima sa tresalte , care inspira si naste opere mari . In dosul unei fericiri aparente, se ascundeau, probabil, golul si tacerea . Asteptarile indelungate sfarsesc des prin a dezamagi . Ceva se rupsese, cred, in sufletul lor si o stiau amandoi . Dupa o batalie de-o viata , victoria lui a venit prea tarziu : era deja sfartecat . Ce oare, ma intreb , l-ar fi putut face sa spuna la batranete, cu atata durere : "Nu mai astept fericirea, nu o mai caut!"?, povesteste istoricul Dan Falca .

George Enescu a trecut în eternitate în noaptea de 3 spre 4 mai 1955, la Paris, fiind înmormântat în cimitirul Pere Lachaise . Maria Cantacuzino i-a supravieţuit încă treisprezece ani, stingându-se din viaţă în Elveţia, în 1968 , dar inmormantata alaturi de cel ce a suspinat o viata intreaga dupa ea...

" Enescu merita mai mult de la Maruca, pe care o iubea sincer şi curat . Ea a mai clacat în timpul relaţiei, dar el se făcea că nu vede, nu aude . Exact ca în cazul relaţiei dintre Eminescu şi Veronica Micle !”, explică istoricul Dan Falcan .

[zamfir_catalin]

https://www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=JLyZ99ebrJQ

[latan.elena]

Cum a murit singur, fără lumânare, George Enescu, într-o cameră de hotel din Parishttps://ampress.ro/wp-content/uploads/2017/06/g-enescu.jpg

Nu era în 4 iunie, ci în 4 mai 1955, dar , și cu întârziere de o lună și o veșnicie, e bine să ne aducem aminte.
GeorgeEnescu, cel mai mare compozitor pe care l-a dat nația română, deceda, singur, fara lumânare, la etajul patru al unui hotel parizian, acolo unde-si trăise ultimele clipe, alaturi de Mutzerli, cainele său credincios. De dimineata,
agentul comunist Corneliu Bediteanu, a vrut sa-i fure cadavrul!!! Prima zi de mai, 1955. Paris, la un portativ distanta de Champs-Elysee. O doamna rafinata, asa, cam la 80 de ani, urca, singură, fara ajutor, scările-melc, pana la al patrulea cat. Bate la usa apartamentului 40. O sluga-i deschide. Doua camere mari, holul, sala de baie, vederea la strada. Pe un pat, un muribund. Livid. Abia respira. Vorbeste greu, în timp ce un caine îi linge mâna.Suferindul este GEORGE ENESCU, una dintre cele mai luminate minti ale poporului roman. Doamna e ELISABETA DE BAVARIA, regina Belgiei, sotia lui Albert I si mama lui Leopold al III-lea. Cățelul e MUTZERLI. Comunistii l-au indepartat, cu un deceniu in urma, de România. I-au luat tot. I-au cerut sa-si arda pasaportul cu stema regala pe el. I-a ignorat pe toti, a ajuns la Paris. Marcel Mihailovici si marele Yehudi Menuhin, vazand ca starea sa de sanatate i se inrăutățește, dau vorba sa-l instaleze pe maestru in fostul castel al lui Chateaubriand, in Vallee-aux-Loups. Geniul refuza, asta ar insemna sa se desparta de a sa soata, Maruca. I-au luat tara, sa se desparta si de iubirea vietii? Niciodata! Asa, ca o ironie, in loc de castelul lui Chateaubriand, va ajunge pe strada Chateaubriand, la numarul 14. Acolo se afla hotelul ”ATALA”, al românului Florescu. Florescu plânge când vede soarta lui Enescu. Spondiloza l-a nimicit, atacul cerebral, cel de-al doilea, l-a culcat la pat. Dă ordin sa fie dus in apartamentul 40, la etajul 4, pe cheltuiala sa. Fara ca maestrul să stie, plăteste simbrie unui medic cardiolog ,care-l supravegheaza, infirmiere care-l ingrijesc. I-a adus chiar si un pian cu coada, la care, insă, Enescu nu va ajunge niciodată, pentru a-l mângâia. Familia l-a uitat. Elisabeta, Regina Belgiei, vine sa-l viziteze. Vorbeste sase limbi, discută – e, de fapt, mai mult un monolog al sau, deoarece compozitorul e o stafie – culca clapele pianului. E 1 mai 1955, Securitatea, prin ochii agentului Corneliu Bediteanu, veghează. Patria – mumă l-a trimis să-l convingă, de mai multe ori, sa se intoarca acasa. Enescu e precum Scipio Africanul: patria nerecunoscatoare nu-i va avea nici macar cenusa. Elisabeta-l simte. Vede ca nu mai are mult de trăit. Enescu abia se misca. Cu toate acestea, e perfect lucid. Pe 3 mai, violonistul Serge Blanc, il viziteaza. Intreba, soptit, daca maestrul gândeste. ”Est-ce qu’il est encore lucide?” Enescu-l aude. Raspundepe loc: ”Luci…de Lammermour”, facând aluzie la celebra piesă a lui Donizzetti. Geniul muzicii românești și universale se stinge pe 4 mai 1955, noaptea, singur, fara lumina lumânării … Infirmiera de serviciu tocmai plecase…
Pe 7 mai 1955, Enescu e coborat la cele vesnice, in cimitirul ”Pere Lachaise”, in stânga mormantului lui Georges Bizet… Într-un cimitir din Paris, așa cum departe de țara unde s-a născut și unde a dorit să fie înmormântat, se află și marele, unicul Constantin Brâncuși.
(Text primit de AMPress de la prof. Ioan Bocioacă, Vălenii de Munte)

https://ampress.ro/cum-a-murit-singur-fara-lumanare-george-enescu-intr-o-camera-de-hotel-din-paris/?fbclid=IwAR1aug7yIsYbv5sFwVBcBaxNZb3B4NKKwmy03rbX _5Gt1BllCWfQB-aEezM

[latan.elena]

George EnescuDe la Wikipedia, enciclopedia liberă


Jump to navigation (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#mw-head)Jump to search (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#p-search)https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/fc/Padlock-silver.svg/20px-Padlock-silver.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Protejare#semi)


https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/a4/Text_document_with_red_question_mark.svg/50px-Text_document_with_red_question_mark.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Text_document_with_red_question_mark.s vg)

Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele (https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Verificabilitate) sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol (https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Citarea_surselor#.E2.80.9ENote.E2.80.9D) .
Puteți ajuta introducând citări mai precise (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ajutor:Note) ale surselor.


Pagina „Enescu” trimite aici. Pentru alte sensuri vedeți Enescu (dezambiguizare) (https://ro.wikipedia.org/wiki/Enescu_(dezambiguizare)).


George Enescu


https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/f1/Enescu22.jpg/220px-Enescu22.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Enescu22.jpg)
George Enescu interpretând Poemul de Chausson


Date personale


Nume la naștere
George Enescu


Născut
19 august (https://ro.wikipedia.org/wiki/19_august) 1881 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1881)[1] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-ab146f13129af5dd81112f21b5ac5ba9-1)[2] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-2a6d19e2b9670255c9dd7238ee13e847-2)[3] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-d3ecffd7d936915a379b33ec73226c1a-3)[4] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-8422d6d0b091c7b3483cb580a690d288-4)[5] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-9cf8cca2c0912255145ca5a46137db5b-5) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q77177#P569)
Botoșani (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Boto%C8%99ani), România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q77177#P19)


Decedat
4 mai (https://ro.wikipedia.org/wiki/4_mai) 1955 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1955) (73 de ani)[2] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-2a6d19e2b9670255c9dd7238ee13e847-2)[3] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-d3ecffd7d936915a379b33ec73226c1a-3)[4] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-8422d6d0b091c7b3483cb580a690d288-4)[5] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-9cf8cca2c0912255145ca5a46137db5b-5) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q77177#P570)
Paris (https://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), Franța (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba)[6] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-5b39383b980c4385f1794afcf04b21f8-6) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q77177)


Înmormântat
Cimitirul Père-Lachaise (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cimitirul_P%C3%A8re-Lachaise)[7] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-580335718b4e403c39281282485517ff-7) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q77177#P119)


Cetățenie
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/a/ac/Flag_of_Romania_%281952-1965%29.svg/23px-Flag_of_Romania_%281952-1965%29.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Flag_of_Romania_(1952-1965).svg) România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q77177)


Ocupație
muzician (https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzician), compozitor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Compozitor), dirijor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dirijor), profesor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Profesor)


Activitate


Instrument(e)
vioară (https://ro.wikipedia.org/wiki/Vioar%C4%83), pian (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pian)


Premii
Legiunea de Onoare în grad de cavaler (https://www.wikidata.org/wiki/Q10855271)
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/7/73/Blue_pencil.svg/10px-Blue_pencil.svg.png (https://www.wikidata.org/wiki/Q77177#P166)




https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/9/91/Logo_of_the_Romanian_Academy.png/33px-Logo_of_the_Romanian_Academy.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png) Membru titular al Academiei Române (https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Rom%C3%A2n%C4%83)





Semnătură


https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/2/22/Georges_Enesco_signature.svg/150px-Georges_Enesco_signature.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Georges_Enesco_signature.svg)


Prezență online


Internet Movie Database (https://tools.wmflabs.org/wikidata-externalid-url/?p=345&url_prefix=https://www.imdb.com/&id=nm1216359)


Modifică date (https://www.wikidata.org/wiki/Q77177) / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=George_Enescu&action=edit&section=0) https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/b/b4/Gtk-dialog-info.svg/12px-Gtk-dialog-info.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Format:Infocaseta_Muzician)


George Enescu (n. 19 august (https://ro.wikipedia.org/wiki/19_august) 1881 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1881), Liveni-Vârnav (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu,_Boto%C8%99ani), Botoșani (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Boto%C8%99ani), România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) – d. 4 mai (https://ro.wikipedia.org/wiki/4_mai) 1955 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1955), Paris (https://ro.wikipedia.org/wiki/Paris), Franța (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba)) a fost un compozitor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Compozitor), violonist (https://ro.wikipedia.org/wiki/Vioar%C4%83), pedagog (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pedagog), pianist (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pianist) și dirijor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Dirijor) român. Este considerat cel mai important muzician (https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzician) român.

Cuprins


1Viața (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Via%C8%9Ba)

1.1Copilăria (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Copil%C4%83ria)
1.2Activitate (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Activitate)

1.2.1Debutul ca interpret și compozitor. Primii ani (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Debutul_ca_interpret_%C8%99i_compozi tor._Primii_ani)
1.2.2Începutul secolului al XX-lea. Lucrări semnificative (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#%C3%8Enceputul_secolului_al_XX-lea._Lucr%C4%83ri_semnificative)
1.2.3Perioada interbelică (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Perioada_interbelic%C4%83)
1.2.4Opera Oedip (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Opera_Oedip)
1.2.5Al doilea război mondial. Opere de maturitate (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Al_doilea_r%C4%83zboi_mondial._Opere _de_maturitate)


1.3Ultimii ani. Exilul (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Ultimii_ani._Exilul)


2Interpretul (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Interpretul)

2.1Violonist (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Violonist)
2.2Pianist (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Pianist)
2.3Dirijor (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Dirijor)


3Creatorul (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Creatorul)

3.1Compozitor (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Compozitor)
3.2Creația (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Crea%C8%9Bia)

3.2.1Opere (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Opere)
3.2.2Simfonii (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Simfonii)
3.2.3Alte lucrări orchestrale (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Alte_lucr%C4%83ri_orchestrale)
3.2.4Muzică de cameră (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Muzic%C4%83_de_camer%C4%83)



4Casele Enescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Casele_Enescu)
5Note (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Note)
6Bibliografie (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Bibliografie)
7Legături externe (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#Leg%C4%83turi_externe)


ViațaCopilăriaGeorge Enescu s-a născut la 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav (https://ro.wikipedia.org/wiki/Liveni-V%C3%A2rnav,_Boto%C8%99ani) din județul Botoșani (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Boto%C8%99ani), în familia arendașului Costache Enescu și a soției lui, Maria, fiica preotului Cosmovici. A fost al optulea copil și primul care n-a murit în copilărie. Numele lui era Gheorghe; părinții lui l-au alintat cu numele „Jurjac”.
A manifestat încă din copilărie o înclinație extraordinară pentru muzică, începând să cânte la vioară (https://ro.wikipedia.org/wiki/Vioar%C4%83) la vârsta de 4 ani, iar la vârsta de 5 ani a apărut în primul său concert (https://ro.wikipedia.org/wiki/Concert) și a început studii de compoziție (https://ro.wikipedia.org/wiki/Compozi%C8%9Bie) sub îndrumarea lui Eduard Caudella (https://ro.wikipedia.org/wiki/Eduard_Caudella). Primele îndrumări muzicale le primise de la părinții săi și de la un vestit lăutar, Niculae Chioru[necesită citare (https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Citarea_surselor)].

„Eram, dacă-mi amintesc bine, un copil silitor și chiar destul de conștiincios. La patru ani știam să citesc, să scriu, să adun și să scad. Nu era meritul meu, căci îmi plăcea învățătura și aveam groază de aproape toate jocurile, mai cu seamă de cele brutale; le găseam nefolositoare, având simțământul că pierd timpul; fugeam de zgomot și de vulgaritate, iar mai mult decât orice simțeam un fel de spaimă înnăscută în fața vieții. Ciudat copil, nu?”
—Bernard Gavoty (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bernard_Gavoty&action=edit&redlink=1) - Amintirile lui George Enescu''

[latan.elena]

ActivitateDebutul ca interpret și compozitor. Primii anihttps://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/d/d7/Stamps_of_Romania%2C_2011-72.jpg/250px-Stamps_of_Romania%2C_2011-72.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Stamps_of_Romania,_2011-72.jpg)
Între anii 1888 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1888) și 1894 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1894) studiază la Conservatorul din Viena (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Conservatorul_din_Viena&action=edit&redlink=1), având profesori printre alții pe Joseph Hellmesberger jr. (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Joseph_Hellmesberger_jr.&action=edit&redlink=1) (vioară) și Robert Fuchs (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Robert_Fuchs&action=edit&redlink=1)(compoziție). Se încadrează rapid în viața muzicală a Vienei (https://ro.wikipedia.org/wiki/Viena), concertele sale, în care interpretează compoziții de Johannes Brahms (https://ro.wikipedia.org/wiki/Johannes_Brahms), Pablo de Sarasate (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Pablo_de_Sarasate&action=edit&redlink=1), Henri Vieuxtemps (https://ro.wikipedia.org/wiki/Henri_Vieuxtemps), Felix Mendelssohn-Bartholdy (https://ro.wikipedia.org/wiki/Felix_Mendelssohn-Bartholdy), entuziasmând presa și publicul, deși avea doar 12 ani.
După absolvirea Conservatorului din Viena cu medalia de argint, își continuă studiile la Conservatorul din Paris (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Conservatorul_din_Paris&action=edit&redlink=1), între anii 1895 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1895) și 1899 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1899), sub îndrumarea lui Martin Pierre Marsick (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Martin_Pierre_Joseph_Marsick&action=edit&redlink=1) (vioară), André Gédalge (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Andr%C3%A9_G%C3%A9dalge&action=edit&redlink=1) (contrapunct (https://ro.wikipedia.org/wiki/Contrapunct)), Jules Massenet (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jules_Massenet) și Gabriel Fauré (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gabriel_Faur%C3%A9) (compoziție). La data de 6 februarie (https://ro.wikipedia.org/wiki/6_februarie) 1898 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1898) are debutul în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Concertele_Colonne&action=edit&redlink=1) din Paris (https://ro.wikipedia.org/wiki/Paris) cu Suita simfonică Poema Română.
În același an, începe să dea lecții de vioară la București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti) și să dea recitaluri de vioară. Admirat de Regina Elisabeta a României (https://ro.wikipedia.org/wiki/Regina_Elisabeta_a_Rom%C3%A2niei) (celebra iubitoare a artei Carmen Sylva (https://ro.wikipedia.org/wiki/Carmen_Sylva)) era deseori invitat să execute piese pentru vioară în Castelul Peleș (https://ro.wikipedia.org/wiki/Castelul_Pele%C8%99) din Sinaia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia).
Enescu a pus pe muzică câteva dintre poemele reginei Carmen Sylva (https://ro.wikipedia.org/wiki/Carmen_Sylva), dând naștere mai multor lieduri (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lied) în limba germană. Prințesa Martha Bibescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Martha_Bibescu) și-l disputa pe marele compozitor cu regina, dar se pare că aceasta din urmă a reușit să învingă, George Enescu fiind un invitat permanent la palatul regal, unde lua parte la seratele muzicale organizate de regină.
Începutul secolului al XX-lea. Lucrări semnificativeDin primii ani ai secolului XX datează compozițiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două Rapsodii Române (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rapsodia_rom%C3%A2n%C4%83) (1901 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1901)-1902 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1902)), Suita Nr. 1 pentru orchestră (1903 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1903)), prima sa Simfonie(1905 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1905)), Șapte cântece pe versuri de Clément Marot (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cl%C3%A9ment_Marot) (1908 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1908)).
Activitatea sa muzicală alternează între București și Paris, întreprinde turnee în mai multe țări europene, având parteneri prestigioși ca Alfredo Casella (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Alfredo_Casella&action=edit&redlink=1) sau Louis Fournier (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Louis_Fournier&action=edit&redlink=1).

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c9/George_Enescu.jpg/220px-George_Enescu.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:George_Enescu.jpg)

George Enescu la o masă festivă


În anii Primului război mondial (https://ro.wikipedia.org/wiki/Primul_r%C4%83zboi_mondial) rămâne în București. Dirijează Simfonia a IX-a de Ludwig van Beethoven (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ludwig_van_Beethoven) (pentru prima dată în audiție integrală în România), compoziții de Claude Debussy (https://ro.wikipedia.org/wiki/Claude_Debussy), precum și creațiile proprii: Simfonia Nr. 2 (1913 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1913)), Suita pentru orchestră Nr. 2 (1915 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1915)). În același an are loc prima ediție a concursului de compoziție George Enescu, în cadrul căruia compozitorul oferea câștigătorilor, din veniturile sale proprii, sume de bani generoase, precum și șansa interpretării acestor piese în concerte.
Perioada interbelicăDupă război își continuă activitatea împărțită între România (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rom%C3%A2nia) și Franța (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fran%C8%9Ba). De neuitat au rămas interpretările sale ale Poemului pentru vioară și quartet de corzi de Ernest Chausson (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ernest_Chausson&action=edit&redlink=1) și ale Sonatelor și Partitelor pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach (https://ro.wikipedia.org/wiki/Johann_Sebastian_Bach). Face mai multe călătorii în Statele Unite ale Americii (https://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii), unde a dirijat orchestrele din Philadelphia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Philadelphia) (1923 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1923)) și New York (https://ro.wikipedia.org/wiki/New_York) (1938 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1938)).
Activitatea sa pedagogică capătă de asemenea o importanță considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniștii Christian Ferras (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Christian_Ferras&action=edit&redlink=1), Ivry Gitlis (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Ivry_Gitlis&action=edit&redlink=1), Arthur Grumiaux (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Arthur_Grumiaux&action=edit&redlink=1) și Yehudi Menuhin (https://ro.wikipedia.org/wiki/Yehudi_Menuhin). Acesta din urmă, virtuoz cu o profundă cultură umanistă, a păstrat un adevărat cult și o profundă afecțiune pentru Enescu, considerându-l părintele său spiritual.


https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Cquote2.svg/20px-Cquote2.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Cquote2.svg)
Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice și noblețea sufletului său sunt provenite din propria lui țară, o țară de inegalată frumusețe.
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/1/1a/Cquote2.svg/20px-Cquote2.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Cquote2.svg) — Yehudi Menuhin (https://ro.wikipedia.org/wiki/Yehudi_Menuhin)



https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/f/f5/George_Enescu%2BGIMP.jpg/220px-George_Enescu%2BGIMP.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:George_Enescu%2BGIMP.jpg)

Statuia lui George Enescu amplasată lângă Universitatea Națională de Muzică București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Universitatea_Na%C8%9Bional%C4%83_de_Muzic%C4%83_B ucure%C8%99ti). Sculptor Boris Caragea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Boris_Caragea), 1961



https://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/8/88/George_Enescu_-_sculptura_de_Ion_Jalea.jpg/220px-George_Enescu_-_sculptura_de_Ion_Jalea.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:George_Enescu_-_sculptura_de_Ion_Jalea.jpg)

Statuia lui George Enescu, sculptată de Ion Jalea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Jalea), instalată în 1971 pe peluza din fața Operei Naționale București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Opera_Na%C8%9Bional%C4%83_Bucure%C8%99ti)


În anul 1932 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1932) devine membru titular al Academiei Române (https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Rom%C3%A2n%C4%83).[8] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-8)
Opera OedipÎn anii 1921-1931 lucra la opera Oedip (https://ro.wikipedia.org/wiki/Oedip_(oper%C4%83)), monumentală creație dramatică și muzicală, care abia în ultimii ani a început să se impună pe scenele teatrelor de operă din lume. O dedică Mariei Tescanu Rosetti (https://ro.wikipedia.org/wiki/Maria_Tescanu_Rosetti) (fostă Cantacuzino (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cantacuzino)), cu care se va căsători mai târziu. Aceasta fusese una din doamnele de onoare ale Reginei Maria și, după o căsătorie cu prințul Cantacuzino și o pasiune pentru filozoful Nae Ionescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nae_Ionescu), și-a turnat acid (https://ro.wikipedia.org/wiki/Acid) pe față. La auzul veștii, Enescu s-a întors de la Paris imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit. În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino va rămâne desfigurată toată viața și va apărea in fotografii cu un voal negru pe față. Pe 4 decembrie (https://ro.wikipedia.org/wiki/4_decembrie) 1937 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1937) Enescu se va căsători cu ea. Opera Oedip a fost terminată la conacul Marucăi din Tescani (https://ro.wikipedia.org/wiki/Tescani), într-un pavilion de vară ridicat pe o colină artificială din pământ, chiar în mijlocul pădurii. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie (https://ro.wikipedia.org/wiki/13_martie) 1936 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1936) și s-a bucurat de un succes imediat. Primul bariton care l-a interpretat pe Oedip pe scena operei din Paris a fost Andre Piernet (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Andre_Piernet&action=edit&redlink=1). Opera se inspiră din cele doua piese păstrate din ciclul de tragedii tebane ale lui Sofocle (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sofocle), Oedip la Colonos (https://ro.wikipedia.org/wiki/Oedip_la_Colonos) și Oedip rege (https://ro.wikipedia.org/wiki/Oedip_rege). Libretistul operei a fost Edmond Fleg (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Edmond_Fleg&action=edit&redlink=1). Cariera internațională a operei a fost însă întreruptă de declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial (https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial), când, în 1940 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1940), Paris (https://ro.wikipedia.org/wiki/Paris)-ul a fost ocupat de armata germană.
Opera și-a păstrat însă popularitatea în România, fiind de mai multe ori montată în timpul Festivalului Internațional George Enescu din București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti), premiera românească datând din 1958, când în rolul titular a evoluat David Ohanesian (https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Ohanesian), regia aparținând lui Jean Rânzescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean_R%C3%A2nzescu), iar dirijor fiind Constantin Silvestri (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Silvestri). O spectaculoasă punere în scenă s-a făcut în regia lui Andrei Șerban (https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_%C8%98erban) (1995), care a provocat numeroase controverse.
În ultimii 20 de ani se observă un puternic reviriment al operei, prin montări în mai multe țări ale lumii, printre care Italia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Italia), Germania (https://ro.wikipedia.org/wiki/Germania), Austria (https://ro.wikipedia.org/wiki/Austria), Marea Britanie (https://ro.wikipedia.org/wiki/Marea_Britanie), Statele Unite ale Americii (https://ro.wikipedia.org/wiki/Statele_Unite_ale_Americii), Portugalia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Portugalia).
Al doilea război mondial. Opere de maturitateÎn noiembrie 1939, Enescu a donat președintelui Consiliului de Miniștri al României de la acea vreme 100.000 de lei, pentru apărarea țării.[9] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-9)
În timpul celui de Al doilea război mondial (https://ro.wikipedia.org/wiki/Al_doilea_r%C4%83zboi_mondial), rămas în București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti), a avut o activitate dirijorală bogată, încurajând și creațiile unor muzicieni români ca Mihail Jora (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Jora), Constantin Silvestri (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Silvestri), Ionel Perlea (https://ro.wikipedia.org/wiki/Ionel_Perlea), Nicolae Brânzeu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Br%C3%A2nzeu), Sabin Drăgoi (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sabin_Dr%C4%83goi). După război a dat concerte împreună cu David Oistrach (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=David_Oistrach&action=edit&redlink=1), Lev Oborin (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Lev_Oborin&action=edit&redlink=1), Emil Gilels (https://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Gilels) și Yehudi Menuhin (https://ro.wikipedia.org/wiki/Yehudi_Menuhin), care l-a vizitat la București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti) și la Sinaia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia).

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/67/Ateneul_Roman_b.jpg/240px-Ateneul_Roman_b.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Ateneul_Roman_b.jpg)

Ateneul Român, sediul Filarmonicii George Enescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Filarmonica_George_Enescu)


Ultimii ani. ExilulÎn ultimii ani ai vieții a compus Cvartetul de coarde Nr. 2, Simfonia de Cameră pentru douăsprezece instrumente soliste, a desăvârșit Poemul simfonic Vox Maris pentru soprană (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sopran%C4%83), tenor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Tenor), cor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cor) și orchestră (https://ro.wikipedia.org/wiki/Orchestr%C4%83), schițat încă din 1929 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1929), Simfoniile Nr. 4 și 5 rămase neterminate (au fost orchestrate mai târziu de compozitorul Pascal Bentoiu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pascal_Bentoiu)).
O dată instaurată dictatura comunistă (https://ro.wikipedia.org/wiki/Comunismul_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia), s-a exilat definitiv la Paris. Până în 1949, deși aflat în străinătate, a deținut încă funcția de președinte al Societății Compozitorilor din România. La 22-23 octombrie 1949 Societatea a fost înlocuită de Uniunea Compozitorilor (https://ro.wikipedia.org/wiki/Uniunea_Compozitorilor_din_Rom%C3%A2nia), în care Enescu nu mai figura nici ca membru. S-a stins din viață la Paris în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955 (https://ro.wikipedia.org/wiki/1955). A fost înmormântat în cimitirul Père-Lachaise (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cimitirul_P%C3%A8re-Lachaise) din Paris, într-un cavou de marmură albă, aflat la poziția 68[10] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-10).

[latan.elena]

InterpretulViolonist

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6c/Wiki_letter_w.svg/40px-Wiki_letter_w.svg.png (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Wiki_letter_w.svg)

Puteți îmbunătăți această secțiune (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=George_Enescu&action=edit) extinzând-o.
Mai multe informații ar putea fi găsite pe pagina de discuții (https://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C8%9Bie:George_Enescu) sau la cereri de extindere (https://ro.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Cereri_de_extindere).


PianistDeși este cunoscut în principal ca un virtuoz al viorii, George Enescu era și un pianist rafinat, apreciind posibilitățile polifonice pe care i le dădea pianul, în comparație cu vioara.
DirijorÎntr-un articol prilejuit de debutul recent al sezonului muzical bucureștean din 1936, în care George Enescu avea programate 10 recitaluri, patru concerte simfonice și șase camerale, cronicarul Mihail Sebastian (https://ro.wikipedia.org/wiki/Mihail_Sebastian) scria:

„George Enescu impune respectul artei, o înaltă conștiință a valorilor, o mare disciplină a muncii. [...] Extraordinar artist, Enescu este, deopotrivă, un excepțional educator. Vocația sa dirijorală se vede că răspunde nu numai necesității de exprimare personală, dar și unei nevoi de a transmite celorlalți o tehnică de lucru, de a le insufla consecvență artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învățături. Cînd George Enescu ia bagheta, ai certitudinea că te afli în fața unui magistru.”[11] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-cp2013-08-15-11)
În cronica elogioasă, în care contrasta viguroasa măiestrie a lui Enescu cu orchestra „inegală, ezitantă” care era Filarmonica la acel moment, Sebastian descria complementaritatea dintre artă și iscusință tehnică la dirijor, scriind:

„Enescu este un tulburător poet al baghetei și un desăvîrșit tehnician. Ne ajută să simțim din plin muzica (pentru că o trăiește el însuși), ceea ce nu-l împiedică să controleze extrem de riguros toate detaliile orchestrei, fiecare instrument, fiecare executant. Însuflețirea lui e egală cu vigilența sa, lirismul egal cu precizia. A lucra sub o asemenea îndrumare ar fi o onoare și o șansă pentru oricare orchestră din lume, oricît de impozantă, oricît de reputată ar fi ea. Dar cînd astfel de noroc dă peste o orchestră inegală, ezitantă, cum e Filarmonica noastră – bagheta lui George Enescu ia aspectul unei extraordinare funcții educative.”[11] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-cp2013-08-15-11)
Creatorul
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/4/47/Enesco.jpg/200px-Enesco.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Enesco.jpg)

Mormântul lui George Enescu din Cimetière du Père Lachaise (https://ro.wikipedia.org/wiki/Cimitirul_P%C3%A8re-Lachaise) - Paris


CompozitorDespre activitatea sa muzicală, George Enescu spunea: „În lumea muzicii eu sunt cinci într-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist și profesor. Cel mai mult prețuiesc darul de a compune muzica și nici un muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”, opinie împărtășită și de Andrei Tudor, care scria că „[d]in multipla sa activitate, în care s-a afirmat cu egală strălucire, opera componistică reprezintă latura cea mai esențială și, desigur, cea mai trainică a complexei sale personalități artistice.”[12] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-12)
Stilul componistic al lui George Enescu este greu de definit, oscilând între stilul romantic (https://ro.wikipedia.org/wiki/Romantism) monumental al lui Richard Wagner (https://ro.wikipedia.org/wiki/Richard_Wagner) (în Simfonia Nr. 1), influențele muzicii franceze (de exemplu, în Cântecele pe versuri de Clément Marot), tendințele neo-baroce (https://ro.wikipedia.org/wiki/Baroc) (în Suita orchestrală Nr. 2) și exprimarea modernă cu totul personală din muzica de cameră, opera Oedip sau Simfonia de Cameră (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Simfonia_de_Camer%C4%83&action=edit&redlink=1). Nu trebuie uitată influența folclorului românesc, evidentă în cele două Rapsodii Române (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rapsodia_rom%C3%A2n%C4%83), Sonata pentru vioară cu caracter popular românesc, Suita orchestrală Nr. 3, sătească.
Celebritatea internațională a lui George Enescu - de care era el însuși intrigat - se datorează în special Rapsodiei Române Nr. 1, popularizată mai ales de Leopold Stokowski (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Leopold_Stokowski&action=edit&redlink=1) la pupitrul Orchestrei Filarmonice (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Orchestrei_Filarmonice&action=edit&redlink=1) din Philadelphia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Philadelphia), uitându-se marile sale creații. Prin Festivalurile Internaționale „George Enescu” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Festivalul_Interna%C8%9Bional_%E2%80%9EGeorge_Enes cu%E2%80%9D), care au loc cu regularitate în București (https://ro.wikipedia.org/wiki/Bucure%C8%99ti) cu participarea unor muzicieni de faimă mondială, opera muzicală enesciană este pusă în valoare.
CreațiaArticol principal: Lista compozițiilor de George Enescu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_compozi%C8%9Biilor_de_George_Enescu).

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/f6/George_Enescu_%281%29.jpg/280px-George_Enescu_%281%29.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:George_Enescu_(1).jpg)

George Enescu


Opere

Oedip (https://ro.wikipedia.org/wiki/Oedip_(oper%C4%83)) - tragedie lirică în patru acte pe un libret de Edmond Fleg, Op. 23 (1910-1931)

Simfonii

Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, Op. 13 (1905)
Simfonia nr. 2 în La major, Op. 17 (1912-1914)
Simfonia nr. 3 în Do major pentru orchestră și cor, Op. 21 (1916-1918)

Alte lucrări orchestrale

Poema română (https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Poema_rom%C3%A2n%C4%83&action=edit&redlink=1), suită simfonică pentru orchestră, Op. 1 (1897)
Rapsodia română nr. 1 în La major (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rapsodia_rom%C3%A2n%C4%83), Op. 11 (1901)
Rapsodia română nr. 2 în Re major (https://ro.wikipedia.org/wiki/Rapsodia_rom%C3%A2n%C4%83), Op. 11 (1901)
Suita orchestrală nr. 1 în Do major, Op. 9 (1903)
Suita orchestrală nr. 2 în Do major, Op. 20 (1915)
Suita orchestrală nr. 3 în Re major (https://ro.wikipedia.org/wiki/Suita_S%C4%83teasca,_op._27_(Enescu)) "Săteasca", Op. 27 (1937-1938)

Muzică de camerăCvartete pentru coarde

Cvartet pentru coarde nr. 1 în Mi bemol major, Op. 22, Nr. 1 (1920)
Cvartet pentru coarde nr. 2 în Sol major, Op. 22, Nr. 2 (1950-1952)

Sonate

Sonata pentru vioară nr. 1 în Re major, Op. 2 (1897)
Sonata pentru vioară nr. 2 în Fa minor, Op. 6 (1899)
Sonata pentru vioară nr. 3 în La minor "în caracter popular românesc", Op. 25 (1926)
Sonata pentru violoncel nr. 1 în Fa minor, Op. 26, Nr. 1 (1898)
Sonata pentru violoncel nr. 2 în Do major, Op. 26, Nr. 2 (1935)

Alte lucrări de cameră

Octet pentru coarde în Do major, Op. 7 (1900)
Cantabile și presto pentru flaut și pian (1904)
Dixtuor în Re major pentru suflători, Op. 14 (1906)
Concertstück pentru violă și pian (1906)
Légende pentru trompetă și pian (1906)
Cvartet pentru pian nr. 1 în Re major, Op. 16 (1909)
Impressions d'Enfance (Impresii din copilărie) pentru vioară și pian, Op. 28 (1940)
Cvintet pentru pian în La minor, Op. 29 (1940)
Cvartet pentru pian nr. 2 în Re minor, Op. 30 (1943-1944)
Simfonia de cameră pentru 12 instrumente, Op. 33 (1954)

Muzică pentru pian

Suita pentru pian nr. 1 în Sol minor "în stil vechi", Op. 3 (1897)
Suita pentru pian nr. 2 în Re major, Op. 10 (1901-1903)
Suita pentru pian nr. 3 (Pieces impromptues), Op. 13 (1913-1916)
Sonata pentru pian nr. 1 în Fa diez minor, Op. 24, Nr. 1 (1924)
Sonata pentru pian nr. 3 în Re major, Op. 24, Nr. 3 (1933-1935)

Casele Enescu
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/cb/RO_PH_Sinaia_George_Enescu_memorial_house.jpg/220px-RO_PH_Sinaia_George_Enescu_memorial_house.jpg (https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:RO_PH_Sinaia_George_Enescu_memorial_ho use.jpg)

Casa memorială G. Enescu de la Cumpătu, Sinaia


În București se găsește Muzeul Național „George Enescu" (https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzeul_Na%C8%9Bional_%E2%80%9EGeorge_Enescu%E2%80% 9D), găzduit în trei camere din Palatul Cantacuzino (https://ro.wikipedia.org/wiki/Palatul_Cantacuzino_(Bucure%C8%99ti)) de pe Calea Victoriei (https://ro.wikipedia.org/wiki/Calea_Victoriei). În anexa din spatele palatului, deschisă publicului, au locuit Maruca și Enescu.[13] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-13)
Lângă Moinești (https://ro.wikipedia.org/wiki/Moine%C8%99ti) se găsește conacul de la Tescani, donat de soția lui Enescu statului român cu condiția ca acesta să construiască aici un centru de cultură pentru artiști. La Liveni se găsește casa în care a copilărit compozitorul. Există o casă memorială George Enescu în Sinaia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Sinaia)(Vila Luminiș, cartier Cumpătul). În conacul din Tescani, Bacău (https://ro.wikipedia.org/wiki/Tescani,_Bac%C4%83u) („Centrul Cultural Rosetti-Tescanu”), statul român a deschis în anii '80 un centru de creație, aici au fost compuse opere literare (Jurnalul de la Tescani (https://ro.wikipedia.org/wiki/Jurnalul_de_la_Tescani), de Andrei Pleșu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ple%C8%99u)) și au loc în fiecare an tabere de pictură (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pictur%C4%83) și de filosofie (https://ro.wikipedia.org/wiki/Filosofie).
Casa din Mihăileni a bunicului matern, în care Enescu a petrecut o parte din copilărie, a ajuns până în 2014 într-o stare avansată de deteriorare. A fost salvată în august 2014 de la demolare de o echipă de arhitecți voluntari.[14] (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_note-14)
Note

^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-ab146f13129af5dd81112f21b5ac5ba9_1-0) „George Enescu” (https://d-nb.info/gnd/118684639), Gemeinsame Normdatei (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gemeinsame_Normdatei), accesat în 9 aprilie 2014
^ a (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-2a6d19e2b9670255c9dd7238ee13e847_2-0) b (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-2a6d19e2b9670255c9dd7238ee13e847_2-1) Autoritatea BnF (http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb138936664), accesat în 10 octombrie 2015
^ a (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-d3ecffd7d936915a379b33ec73226c1a_3-0) b (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-d3ecffd7d936915a379b33ec73226c1a_3-1) George Enescu (https://snaccooperative.org/), SNAC, accesat în 9 octombrie 2017
^ a (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-8422d6d0b091c7b3483cb580a690d288_4-0) b (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-8422d6d0b091c7b3483cb580a690d288_4-1) Georges Enesco (https://www.findagrave.com/), Find a Grave, accesat în 9 octombrie 2017
^ a (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-9cf8cca2c0912255145ca5a46137db5b_5-0) b (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-9cf8cca2c0912255145ca5a46137db5b_5-1) George Enescu (https://imslp.org/), International Music Score Library Project, accesat în 9 octombrie 2017
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-5b39383b980c4385f1794afcf04b21f8_6-0) „George Enescu” (https://d-nb.info/gnd/118684639), Gemeinsame Normdatei (https://ro.wikipedia.org/wiki/Gemeinsame_Normdatei), accesat în 30 decembrie 2014
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-580335718b4e403c39281282485517ff_7-0) Deux siècles d'histoire au Père Lachaise (https://www.wikidata.org/wiki/Q13413419), p. 314
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-8) acad.ro: Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent (http://www.acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=E)
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-9) 8 noiembrie 1939: „George Enescu a venit ieri la mine si mi-a adus 100 000 lei pentru apărarea națională. Un gest frumos. Am putut constata cu acest prilej că face un început de scolioză. Maruca aștepta afară, în automobil...”, în Constantin Argetoianu (https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Argetoianu), Însemnări zilnice. Volumul VII. 1 iulie - 22 noiembrie 1939, București, Editura Machiavelli, 2003, p. 209
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-10) Români din diasporă și monumentele lor funerare uitate (http://tara-barsei.ro/wp-content/uploads/2008/11/bene2004.pdf)
^ a (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-cp2013-08-15_11-0) b (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-cp2013-08-15_11-1) Mihail Sebastian (septembrie 2011), „De recitit. Bagheta lui George Enescu” (http://www.observatorcultural.ro/DE-RECITIT.-Bagheta-lui-George-Enescu*articleID_25835-articles_details.html), Observator cultural (nr. 591), accesat în 15 august 2013
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-12) Tudor 1959 (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#CITEREFTudor1959), p. 3
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-13) Veronica Micu (28 iulie 2006), „Muzeul economiei de piață culturală” (http://jurnalul.ro/special-jurnalul/muzeul-economiei-de-piata-culturala-15882.html), Jurnalul Național, accesat în 26 august 2014
^ (https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Enescu#cite_ref-14) Cosmin Zamfirache (25 august 2014), „Casa lui Enescu de la Mihăileni, salvată în ultimul moment de un grup de arhitecți voluntari” (http://archive.is/f05UR), Adevărul, accesat în 26 august 2014


Bibliografie

Alain Cophignon: George Enescu, traducere de Anca Domnica Ilea, Editura Institutului Cultural Român, București, 2009, ISBN 978-973-577-578-0 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9789735775780)
fr Alain Cophignon: Georges Enesco, Fayard, Paris, 2006, ISBN 978-2-213-62321-4 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9782213623214)
George Bălan, Enescu, Editura Tineretului, 1963
Mircea Voicana, coord.: George Enescu. Monografie, Editura Academiei RSR, București, 1971
Clemansa Liliana Firca: Catalogul tematic al creației lui George Enescu, vol. 1, Editura Muzicală, București, 198
Clemansa Liliana Firca: Noul catalog tematic al creației lui George Enescu. Vol. 1, Muzica de cameră, Editura Muzicală, București, 2010
Clemansa Liliana Firca: Modernitate și avangardă în muzica ante- și interbelică a secolului XX (1900-1940): datul european, dimensiuni românești ale modernității, Editura Fundației Culturale Române, 2002
Clemansa Liliana Firca: Enescu. Relevanța „secundarului”, Editura Institutului Cultural Român, București, 2005
Viorel Cosma: George Enescu în memoria timpului - evocări, amintiri, însemnări memorialistice, Editura Casa Radio, București, 2003, ISBN 973-7902-13-0 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9737902130)
en Mihai Cosma: George Enescu - destinul unui geniu/ George Enescu - the destiny of a genius, Editura Coresi, București, 2005
Pascal Bentoiu: Capodopere enesciene, Editura Muzicală, București, 1984
Pascal Bentoiu: Breviar enescian, Editura Universității Naționale de Muzică, București, 2005, ISBN 973-7857-23-2 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9737857232)
Zoe Dumitrescu-Bușulenga: Portrete 2002, Editura Elion, 2002, ISBN 973-8362-08-3 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9738362083)
Constanța Cristescu (2011), Izvoare bizantine în metamorfoze enesciene, Editura Mușatinii, Suceava
Prințesa Maria Cantacuzino-Enescu: Amintirile unei prințese moldave, ed. a II-a revizuită, Editura Aristarc, 2005, ISBN 973-99774-7-2 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9739977472)
Colette Axente, Ileana Rațiu: George Enescu - Biografie documentară ; Tinerețea și afirmarea (1901-1920), Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, București, 1998, ISBN 973-42-0200-6 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9734202006)
Vasile Tomescu: George Enescu - un geniu al artei sunetelor, Institutul Cultural Român, București, 2005, ISBN 973-577-468-2 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9735774682)
Tudor Ciortea: Permanențele muzicii, Editura Muzicală a UCMR, București, 1998, ISBN 973-42-0201-4 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9734202014)
Gavoty, Bernard, Amintirile lui George Enescu, Editura Muzicală, București, 1982
Romeo Ghircoiașiu, Studii enesciene, Editura Muzicală, București, 1981
Manolache, Laura, editor, George Enescu. Interviuri din presa românească, 2 volume, [1898-1936; 1936-1946], Editura Muzicală, București, 1988; 1991
George Sbârcea: Povestea vieții lui George Enescu, Editura Ion Creangă, București, 1982
de Titu I. Bǎjanescu: Die Liebe ist eine ernste und endgültige Sache : das Leben des Tonkünstlers George Enescu, Henschel, Berlin, 2006, ISBN 978-3-89487-569-5 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9783894875695), ISBN 3-89487-569-0 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/3894875690)
de Dieter Nowka: George Enescu und die Entwicklung der rumänischen Musik, Pro-Universitate-Verl., Sinzheim, 1998, ISBN 3-932490-33-9 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/3932490339)
en Malcolm, Noel. 1990. George Enescu: His Life and Music, with a preface by Sir Yehudi Menuhin. London: Toccata Press. ISBN 0-907689-32-9 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/0907689329) ISBN 0-907689-33-7 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/0907689337)
hu Pinter Lajos: George Enescu Erdelyi hangversenyei: Magyar sajtovisshangok, Editura Kriterion Konyvkiado, București, 1981
Valeriu Râpeanu, Enescu, Editura Fundatiei PRO, 2003 [1] (http://www.curierulnational.ro/Specializat/2003-09-06/%E2%80%9EEnescu%E2%80%9C,+portret+in+evantai)
Dumitru Vitcu, "George Enescu în spațiul artistic american", Cuvânt înainte de Mircea Voicana, Editura Omnia, Iași, 1994, ISBN 973-96452-2-4 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9739645224) (ediție nouă la Editura Junimea, Iași, 2009, ISBN 978-973-37-1241-1 (https://ro.wikipedia.org/wiki/Special:Referin%C8%9Be_%C3%AEn_c%C4%83r%C8%9Bi/9789733712411))
Vania Atudorei - ''Marturii despre aspecte putin cunoscute ale vietii marelui compozitor George Enescu'' - https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/09/marturii-despre-aspecte-putin-cunoscute-ale-vietii-marelui-compozitor-george-enescu/, Arhivele Muzeului Judetean Botosani - ACTA MOLDAVIAE SEPTENTRIONALIS
Vania Atudorei - '' Remus Tzincoca - dirijorul lui George Enescu din Laval, Québec, Canada'' - http://ziarulzigzag.ca/2015/06/12/remus-tzincoca-dirijorul-lui-enescu-din-laval/
Tudor, Andrei (1959), George Enescu. Viața în imagini, București: Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.P.R

Legături externe

Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – E (http://acad.ro/bdar/armembriLit.php?vidT=E)
International Enescu Society (http://www.enescusociety.org/)
Orchestra Națională Radio (http://orchestre.srr.ro/orchestre/onr/index.html/)
Filarmonica George Enescu - George Enescu Philharmonic (http://www.fge.org.ro/)
George Enescu: biografie, articole, anunțuri concerte (http://www.enescu.de/)
Festivalul Internațional George Enescu (http://www.festivalenescu.ro/)
Muzeul Național "George Enescu" (http://www.georgeenescu.ro/)
Emisiune numismatică: '50 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu' (http://www.amosnews.ro/arhiva/emisiune-numismatica-50-ani-trecerea-eternitate-lui-george-enescu-26-09-2005), 26 septembrie 2005, Amos News
George Enescu: primul text pe care l-a scris în presa românească (http://www.ziarulmetropolis.ro/george-enescu-primul-text-pe-care-l-a-scris-in-presa-romaneasca/), 26 septembrie 2013, Corina Vladov, Ziarul Metropolis
Creatorul unei opere unice care exprimă idealul său de viață (http://www.festivalenescu.ro/despre/george-enescu-creatorul-unei-opere-unice), festivalenescu.ro

Interviuri


Cum a scandalizat George Enescu România, acum 100 de ani: „Doina românească este o mixtură de ritmuri orientale, ungurești și rusești” (http://adevarul.ro/locale/botosani/cum-scandalizat-george-enescu-romania-100-ani-noi-n-avem-muzica-nationala-1_5457befd0d133766a8804776/index.html), 3 noiembrie 2014, Cosmin Zamfirache, Adevărul

Articole biografice


O minune pe nume George Enescu (http://www.adevarul.ro/cultura/literar_si_artistic/muzica/O_minune_pe_nume_George_Enescu_0_547145564.html), 4 septembrie 2011, Monica Andronescu, Adevărul
VIDEO Geniu ucis de dragoste: George Enescu a sfârșit ca rob al unei prințese extravagante (http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-stiri_din_bucuresti-george_enescu-compozitor-muzica-violoncel-paris-comunism-maria_cantacuzino-moarte_0_694130725.html), 4 mai 2012, Ionuț Cristian Ungureanu, Adevărul
Valori ale culturii naționale: George Enescu: 128 ani de la naștere (http://www.amosnews.ro/arhiva/valori-ale-culturii-nationale-george-enescu-128-ani-nastere-19-08-2009), 19 august 2009, Amos News
George Enescu, în interviuri publicate în presa românească (http://www.ziarulmetropolis.ro/george-enescu-in-interviuri-publicate-in-presa-romaneasca/), 31 august 2013, Corina Vladov, Ziarul Metropolis
Enescu se bucura când se serveau crenvurștii (http://adevarul.ro/cultura/istorie/enescu-bucura-serveau-crenvurstii-1_52298bf8c7b855ff5650b45d/index.html), 6 septembrie 2013, Adevărul - articol Historia (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/enescu-se-bucura-cand-se-serveau-crenvurstii)
GEORGE ENESCU - Simfonia iubirii — interviu cu Viorel Cosma (http://www.formula-as.ro/2011/982/asul-de-inima-45/george-enescu-simfonia-iubirii-14082), Dia Radu, Formula AS - anul 2011, numărul 982
Copilăria unui geniu: George Enescu — interviu cu Viorel Cosma (http://www.formula-as.ro/2012/1004/asul-de-inima-45/copilaria-unui-geniu-george-enescu-14686), Dia Radu, Formula AS - anul 2012, numărul 1004
Academicianul George Enescu (http://www.ucmr.org.ro/Texte/AM-2017-09.pdf), Vasile Vasile, Actualitatea Muzicală, București, Nr. 9, septembrie 2017, p. 4-5.

[latan.elena]

https://scontent.fcra1-1.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/59974764_556364691559875_5628289255378780160_n.jpg ?_nc_cat=100&_nc_eui2=AeHNk-44F1fxMj7du396rBTfPjVzp4tKI2y8c53eSKwFU_-z6nlmScSdlhf2B_5ipdhZsZGwfDl0zvTb9dAaWJbF_tu2tbesx Qv_Le1fR_cgJA&_nc_ht=scontent.fcra1-1.fna&oh=4738a6713d2cb11f4f1b882d77fe07d3&oe=5D6562B6

Sfârșitul unei vieți de geniu:
"Noaptea de 3-4 mai 1955 a însemnat sfârșitul suferințelor îndurate de cel care merită pe deplin tilul de geniu al muzicii românești: George Enescu . După o viață tumultuoasă, cu ‘exilul sufletului’, ‘suferința marilor martiri’, un copil din flori, extravaganțe ale soției, Enescu se stinge într-o cameră de hotel sărac și singur.
Chiar înaintea celui de-al doilea accident cerebral, fiindcă starea de sănătate i se înrăutățise considerabil, Marcel Mihalovici și cu Yehudi Menuhin, care i-a fost elev, au complotat să-l instaleze la Valee aux Loups, în fostul castel al lui Chateaubriand. Menuhin și-a asumat toate cheltuielile și s-a ocupat până și de instalarea unui pian. Numai că Enescu a refuzat delicat, căci ar fi însemnat să plece acolo fără soția sa. Mai târziu, tot Menuhin a vrut să-i instituie un fel de pensie viageră, știindu-se faptul că nu mai putea concerta, deci nu mai avea mari câștiguri.
Dar și pe aceasta a refuzat-o, cu modestie. Totuși, fiindcă sănătatea i se agrava tot mai mult, că să se poată bucura de unele avantaje, cum ar fi o infirmieră, mâncare gratuită și altele, Enescu a fost mutat din locuința personală din Rue de Clichy 26 (care nu avea decât două camere mici și o baie pe care o foloseau și ca bucătărie), într-un apartament din Hotel Atala din Paris. Hotelul tocmai fusese renovat de trei români, care îl luaseră în proprietate, aducându-l la categoria de 4 stele.
Ultimele zile ale lui George Enescu:
După atacul cerebral Maestrul locuia la etajul 4, cu vedere la stradă, în apartamentul cu nr. 40, care avea două camere mari, hol și sală de baie. Impresionat de suferința lui Enescu, directorul hotelului i-a pus camera la dispoziție gratuit, i-a asigurat și personal auxiliar, ba, fără știrea lui Enescu, i-a plătit și consultațiile medicului cardiolog. Se spune că infirmiera - româncă - era plătită de însăși Regina Elisabeta a Belgiei, desigur, tot fără știrea lui. În camera, prietenii i-au adus un pian cu coadă, la care însă Enescu n-a putut niciodată să cânte. Îi cântau însă aproape toți cei care îl vizitau, ca să-i mai aline suferințele.
În noaptea de 3-4 mai maestrul s-a stins perfect lucid.
În clipa în care a murit, înăuntru nu era decât infirmiera.
Se spune, dar nu e nimic sigur, că în ajunul morții, a trecut să-l vadă și Regina Belgiei. A murit noaptea și nu a avut lumânare aprinsă la căpătai."
---Revista culturală Draga Șani

[latan.elena]

Marele Enescu a fost jelit doar de câine


Cel mai mare compozitor al nostru s-a stins, singur, pe 4 mai 1955, ȋntr-un hotel parizian, mângâiat doar de un patruped. România, patrie nerecunoscãtoare, nu-i are, nici azi, rãmãșiţele pãmântești.




L-au aflat dis de dimineaţã. Fila calendarului arãta 5 mai 1955. O rupsese, cu o searã ȋnainte, infirmiera care avea grijã de muribund. Plecase, trãgând dupã ea uşa cea grea. În urmã, o ultimã rãsuflare, o adiere de aripã şi un lãtrat lung, trist, ce spãrsese liniştea. George Enescu, cel mai mare compozitor al nostru, se stinsese, singur, fãrã lumânare, fãrã ca nimeni sã-i fie alãturi, la al patrulea cat al unui hotel parizian. Doar un suflet ȋi rãmãsese, finalmente, alãturi: cãţeluşul Mutzerli.

Tipul acela genial, violonistul, pianistul, dirijorul, creatorul, ”Poema Românã”, ”Rapsodia Românã”, ”Oedip”, imensul, fusese ucis, prima datã, de cãtre comuniştii apãruţi dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. L-au ştampilat ”chiabur”. L-au chemat la Comisariatul Poporului. L-au numit ”tovarãşe”. Nu i-au dat mãcar un scaun, l-au anchetat, aşa, ȋn picioare, ca pe ultimul borfaş sperietor de portofele ȋn tramvaiele ce urcau pe Bulevardul Elisabeta. Au fost scurţi: avea moşii, se trãsese de şireturi cu toate personalitãţile de ”dinainte”. Ca sã n-o mai lungeascã, poseda una bucatã paşaport cu stema regalã pe el. Pac, ȋl ardea, ȋi dãdea foc, efectiv, se dezicea de tot ”rãul”, pur şi simplu ȋntâmplãtor ȋn zonã respirau un jurnalist şi un fotograf, poze, o declaraţiune cã se leapãdã şi, gata, tot trecutul era şters. Primea iertãciunea, binecuvântarea bolşevicã, mai tare ca orice rugãciune, mai puternicã decât orice Crez.

https://www.ferratum.ro/sites/ferratum.ro/files/enescu%201.jpg

”Pãrinţii mei, care proveneau fiecare din familie de preoţi ortodocşi, se rugau cu ardoare şi plecau deseori la mãnãstiri pentru a-I cere Domnului sã le trimitã copilul mult dorit. Ruga lor s-a ȋmplinit ȋn anul 1881...Iatã-mã de douã ori pecetluit, ca om al gliei şi ca mistic”


”Am iubit ţara asta imens şi asta e tot ceea ce primesc?”

I-a scuipat, direct! Zice-se cã atunci l-a vizitat şi un infarct. A apucat doar sã urle: ”Am iubit ţara asta imens şi asta e tot ceea ce primesc?” Greşit, nu venea, nimic, TOTUL i se lua! În noiembrie 1939, donase Preşedintelui Consiliului de Miniştri din acel moment, 100.000 de lei pentru apãrarea patriei, dupã ce a doua mare conflagraţie a Omenirii pornise, deja, la drum.

A emigrat ȋn Statele Unite. A ȋnceput sã trãiascã din concerte. Pe 23 octombrie 1949, Societatea Compozitorilor din România, unde, logic, era preşedinte, a dispãrut. Locul sãu a fost luat de Uniunea Compozitorilor. Aici, Enescu nu mai figura nici mãcar ca simplu membru!!!

S-au stabilit la Paris. Anii ȋl apãsau. Maruka Cantacuzuino – Enescu, a lui soaţã (mama unui as al aviaţiei, marele ”Bâzu” Cantacuzino), pe care o iubea mai mult decât orice pe lume era, tot timpul, plecatã din peisaj. O dragoste unisens, dar el, cu mintea aceea ce zãmislise arii faimoase pe portativ, nu putea pricepe. Pe la 1942 ȋi fãcuse cadou ”Vila Luminiş” din Sinaia, loc ce se poate vizita şi astãzi. Degeba, ea tot fugise la Dinu Lipatti.

Pe 1 mai 1955, o doamnã de 80 de primãveri, rafinatã, ȋnvãluitã ȋn miresme de santal, urca, una câte una, scãrile ce formau melcul pânã la etajul al patrulea. Suie, mai mereu, acolo, la Apartamentul 40. Holul, la intrare, douã camere mari, luminoase, cu vedere la stradã, camera de baie. Pe un pat, un muribund. Chip livid, mâini lipsite de vlagã, trup din care viaţa pãrea cã se scurge. Un suflet aşa, pe la 74 de ani. Un câine ȋi linge palma cãzutã pe lângã pat. Pacientul e marele George Enescu. Doamna e Elisabeta de Bavaria, reginã a Belgiei, soaţa lui Albert I şi mama lui Leopold al III-lea. Ultimul credincios se prezintã, lãtrând, ”Mutzerli”.

A refuzat castelul lui Chateaubriand

Marcel Mihailovici şi uriaşul Yehudi Menuhin observaserã cã starea maestrului se degrada pe zi ce trece. Ultimul trãsese sforile ca Enescu sã se mute ȋn Vallee-aux-Loups, ȋn fostul castel al lui Chateaubriand, bãiatul care pusese prima cãrãmidã la temelia romantismului franţuzesc, membru al Academiei. Dar lui George e mintea tot la Maruka. Cum sã se despartã de ea? Femeia iubeşte Parisul...Nu, nici nu vrea sã audã. Dar nu-i aşa cã destinul e un ”ceva” tare ciudat? N-ajunge ȋn casteluul lui Chateaubriand, ci pe strada ”Chateaubriand”, la numãrul 14, ”Oraşul Luminii”. Aici se aflã hotelul ”Atala”, al românului Florescu. Menuhin pune o vorbã, Enescu se mutã la stabilimentul de patru stele. Se dueleazã cu spondiloza, al doilea atac cerebral l-a nimicit, l-a ţintuit la pat. Are puţini prieteni, dar sunt oameni care, la a lor viaţã, au devorat un munte de biblioteci. Fiecare. Florescu plânge de fiecare datã când ȋşi vede Maestrul. Pe vremuri, cu ani ȋn urmã, avea locuri ȋn primele rânduri la Operã, la Ateneu...Acum...Într-o zi, ȋn amintirea acelor timpuri frumoase, ce nu aveau sã se mai ȋntoarcã, ȋi urcase Maestrului, acolo sus, un pian cu coadã. Geniul nu apuca sã-i mai mângãie, niciodatã, clapele.

https://www.ferratum.ro/sites/ferratum.ro/files/enescu%202.jpg

Una dintre cele mai puternice imagini. George Enescu, gârbovit, ȋn gara din Salsbury, Anglia, 1953.
Foto: Norman Parkinson


Pe 1 mai e vizitat de cãtre Elisabeta. Îl simte, vede cã nu mai are mult de trãit. Lasã vorbã violonistului Serge Blanc, sã dea pe la Enescu, cã nu se ştie...Omul acesta culca, la doar şase ani, perfect arcuşul pe coarde, la 10 urca scãrile Conservatorului din Paris. Se gãsise cu cel alintat, ȋn tinereţe, ”Jurjac”, ȋn 1949, ”furase” de la acesta tot ce se putea fura. Enescu ȋl ȋndrãgise. Sub o aripã ţinea vioara, sub cealaltã ȋl adãpostea pe franţuz. Pe 3 mai, Blanc, un tip cu origini româneşti, stã pe marginea patului. Timid, ȋntreabã infirmiera dacã Maestrul ȋl aude, dacã pricepe ce i se spune, dacã gândeşte. ”Est-ce qu’il est encore lucide?” Enescu-l simte cu o vitezã cosmicã. Rãspunde, pe loc: ”Luci...de Lammermour”. Aripa morţii ȋi dã târcoale, dar mintea continuã sã facã aluzii la celebra piesã a lui Donizzetti!

Florescu plãteşte simbrie, fãrã ca Enescu sã ştie, unui cardiolog, care vine, din când ȋn când, sã-l gâdile cu stetoscopul. Omul e sincer. Îi povesteşte patronului cã zilele-s numãrate.

George Enescu se stinge pe 4 mai 1955. Clienţii hotelului spun cã ȋn miez de noapte, un lãtrat prelung, ciudat, sinistru, le tulburase somnul.

https://www.ferratum.ro/sites/ferratum.ro/files/enescu%203.jpg

Unii zis cã-s doar legende, dar un sâmbure de adevãr tot existã. Doi compozitori uriaşi, douã genii, Mozart şi Enescu, au avut alãturi de ei, ȋn ultimele clipe de viaţã, doi cãţeluşi...


L-au gãsit dis de dimineaţã. Vestea s-a rãspândit repede. Brusc, jos, la recepţie, a apãrut un bãiat. Corneliu Bediţeanu, agent de securitate. A bãgat o un text cu ”Domnul George Enescu a fost patrimoniu al statului român”, a glãsuit ȋn francezã, a spus cã este normal ca trupul sãu sã fie repatriat. Florescu a vrut, ȋn primã instanţã, sã-l dea pe scãri, afarã. S-a abţinut. A sunat-o pe Maruka, ea era ceva mai diplomatã. I-a explicat cerberului cã Enescu a plecat din România din cauza regimului totalitar, cã a suferit mult pentru aceastã despãrţire forţatã şi cã lãsase, prin testament, dorinţa de a nu se mai ȋntoarce niciodatã acolo: mort sau viu. Punct! Dar Bediţeanu nu crede. Atunci, Florescu cheamã poliţia. E e comedie neagrã, ȋnsã patronul e ferm convins cã securiştii vor sã fure coşciugul, aşa cã-l pãzeşte cu strãşnicie. Finalmente, Bediţeanu este expulzat din patria lui Voltaire!!!

Pe 7 mai 1955, marele George Enescu e coborât, la cele veşnice, ȋn cimitirul parizian ”Pere Lachaise”, la un arcuş distanţã de mormântul lui Georges Bizet. Maruka trãieşte pânã ȋn decembrie 1968. Când pleacã, vine lângã Enescu. Geniul ceruse, expres, asta. Iubirea unisens funcţionase pânã la moarte. Şi dincolo de ea.

Articol scris de Cătălin Oprișan

Sursa:https://www.ferratum.ro/marele-enescu-fost-jelit-doar-de-caine? (https://www.ferratum.ro/marele-enescu-fost-jelit-doar-de-caine?fbclid=IwAR0vmY3eySX40pmnQyFWaQxLzeTTY0CPvLL 8Xxce6nWeQiY4i_zrBQMH_As)

[latan.elena]

La Tescani, la Enescu

Publicat de 12/07/2018 (https://museum-anonymous.ro/2018/07/12/tescani-enescu/) de Museum Anonymous (https://museum-anonymous.ro/author/museumanonymous/)

Știți ce este Tescani-ul? Dacă da, atunci vă numărați printre cei norocoși. Norocoși să fi ajuns într-un loc minunat, un loc necuprins de zgomotul drumurilor și al oamenilor care au uitat să zăbovească. Norocoși să fi gustat puțin din multa frumusețe a locului, norocoși să fi fost mai aproape de Enescu și să-l fi înțeles mai bine.Tescani-ul este vast – are câmpuri și deal și râu și pădure, respiră în voie, nu este înghesuit, are păsări și cer și arta omului, care le depășește pe toate. La Tescani este timp. Lucrurile știu deja totul și așteaptă în tăcere să se nască lucruri noi care să fie nemaiauzite și nemaivăzute și care să se alăture ordinii de aici.Liniștea nu e una obișnuită, ci una fermecată, tensionată, gata să vibreze la gândul potrivit.Aici este Conacul Rosetti-Tescanu și moșia familiei Marucăi, soția lui George Enescu, unde compozitorul și-a petrecut multe zile de creație, nu departe de propria casă
părintească de la Liveni.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_ansamblu.png?w=748

Secția ”Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu – George Enescu” a Muzeului Național ”George Enescu”, Tescani, jud. BacăuConacul, ca și Palatul Cantacuzino din București, a fost donat de Maruca statului român, în 1947, pentru a servi drept loc de inspirație pentru artiști și pentru a onora memoria lui George Enescu și a familiei Rosetti-Tescanu; acum, el este casă memorială și alături de celelalte două locuințe ale compozitorului și ale soției sale – cea de la Sinaia, ”Vila Luminiș” (https://museum-anonymous.ro/2018/02/03/casa-memoriala-george-enescu-sinaia/) și ansamblul muzeal din București -, este secție a Muzeului Național ”George Enescu” (https://www.georgeenescu.ro/), din 2007.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_act-donatie-maruca-enescu.png?w=326&h=434

Act de donație – Maria Cantacuzino-Enescu, 1947Desigur, conacul ridicat în anul 1890 a fost restaurat în 1970, fiind deschis publicului în 1980, iar o parte din anexe au fost și ele refăcute în ultimii ani – una este Merăria, în care se adunau roadele livezii de meri și care străjuiește de-aproape casa cea mare.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_merarie.png?w=522&h=392

Merăria – TescaniMoșia este întinsă, nu o poți cuprinde cu privirea – sunt 33 de hectare de pământ și pe o parte din ele, lângă conac, se ridică înalți arborii bătrâni ai unui parc la fel de bătrân. Dacă stai chiar și câteva clipe acolo, vei înțelege mai mult din Enescu, mai mult din muzică. Poate că locul a luat din spiritul artei oamenilor care l-au petrecut, poate și invers, dar sigur e mai mult decât un colț minunat de natură.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_vedere-din-merarie.png?w=748

Tescani – vedere spre parcDe fapt, Enescu a locuit aici în verile multor ani – din 1909 până în 1946; și nu a fost singur și nici acum nu este singur, pentru că Muzeul Național ”George Enescu” (https://www.georgeenescu.ro/) organizează și găzduiește periodic programe și rezidențe de creație și Tescani rămâne și astăzi un loc fericit, care primește ca oaspeți aleșii artelor.Istoria de întâlniri între oameni de spirit a Tescani-ului nu începe, însă, cu George Enescu; bunicul Marucăi Cantacuzino, Costache Rosetti-Tescanu, care deschisese la conac școala satului, îi primea aici pe Vasile Alecsandri și pe Costache Negri. Nepoata lui Costache Negri, Alice Jora, va deveni soția lui Dumitru, fiul lui Costache Rosetti-Tescanu, și mama Marucăi.[i] (https://museum-anonymous.ro/2018/07/12/tescani-enescu/?fbclid=IwAR1zhNpnwDviDu-puk1EqWNf3CLxC-YiNcnk1gVSJeVDfoSkCaBh4Fv08co#_edn1) Alice Jora era mătușa compozitorului Mihail Jora care va fi alături de Enescu, la Tescani, nu de puține ori.Dumitru Rosetti-Tescanu, politician și intelectual rafinat, traducător al lucrărilor filosofului român Vasile Conta, se va sinucide la vârsta de 45 de ani și mai târziu[ii] (https://museum-anonymous.ro/2018/07/12/tescani-enescu/?fbclid=IwAR1zhNpnwDviDu-puk1EqWNf3CLxC-YiNcnk1gVSJeVDfoSkCaBh4Fv08co#_edn2), după moartea soției sale, conacul va fi moștenit de Maruca.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_interior_portrete-tescanu.png?w=748

Interior, portrete de familie – TescaniMaruca fusese căsătorită cu prințul Mihail Cantacuzino (de la care moștenește Palatul Cantacuzino din București, sediu central al Muzeului Național ”George Enescu”) și trăise o intensă poveste de iubire cu Nae Ionescu. Ea devine soția lui George Enescu la 58 de ani, după o legătură ce durase 30 de ani și rămâne alături de el până la sfârșit.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_foto-enescu-dedicatie-printesei-cantacuzino.png?w=748

Fotografie cu dedicație pentru Maria Cantacuzino-Enescu: ”Iubitei mele Prințese”.Toți acești oameni și nu numai ei au lăsat urme la Tescani, după care se pot reconstitui vremuri trecute și regăsi creații pentru care timpul nu trece.Prima sală a muzeului vorbește despre aceste vremuri, despre prietenii muzicale și efervescență creatoare. Vedem aici vioara ”Bernardel” primită de George Enescu drept premiu la Conservatorul parizian și bagheta de dirijor a maestrului.https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_sala-documentara.png?w=748
Sală muzeu – Tescani
https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_vioara-bernardel.png?w=370&h=493

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_foto-enescu.png?w=370&h=493

Portretele familiei Rosetti-Tescanu mobilează discret încăperile ce poartă stilul românesc tradițional cu elemente de rafinament franțuzesc, după spiritul stăpânilor casei. Arborele lor genealogic tronează în holul central, arătând pe hârtie sute de ani și trecerea oamenilor. Scriitoarea Oana Orlea, nepoata Marucăi și ultima descendentă a familiei, s-a stins în anul 2014.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_interior-scoarta_portrete-familie-maruca-tanara.png?w=748

Interior, portrete de familie: Nellie, Maruca, Constantin Rosetti-Tescanu – TescaniÎn sufrageria conacului, îl vedem pe Enescu portretizat de pictorul Grigore Stoenescu și de sculptorul Richard Hette (autor al mai multor busturi celebre din Iași – cel al lui Eminescu de la Muzeul Literaturii, al lui Ion Creangă, A.D. Xenopol, C.D. Stahi) și mai vedem pianul său. Pentru că în muzeu de aude Enescu, toate jocurile sunt făcute pentru a te putea întoarce în timp și a râvni la a-l fi putut auzi cu adevărat cântând aici.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_bust-enescu_richard-hette.png?w=748
Bust ”George Enescu” de R. Hette – Tescani

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_portret-enescu_stoenescu.png?w=748

Portret ”George Enescu” de Gr. Stoenescu – TescaniTrebuie să te îndepărtezi încet, pentru că îți vine greu să ieși din spiritul așezat (chiar dacă muzeal) al casei și te ajută o surprinzătoare readucere mai aproape de prezent: o mică, prețioasă colecție de picturi realizate aici de Horia Bernea. Tescani-ul are multe, multe surprize.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_horia-bernea.png?w=748

Horia Bernea – TescaniParcul conacului te face să respiri cu mai puțin regret înainte de a-ți lua rămas bun și e ca și când l-ai lăsa pe Enescu într-unul dintre colțurile sale preferate.
Și apoi te întorci spre câmpul larg și spre drumul mărginit de plopi și pleci cu gândul de a te întoarce cât mai curând și de a rămâne cât mai mult.
https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_enescu-monument.png?w=748

Monument ”George Enescu” – Parc TescaniLa Tescani am fost primiți cum nu se poate mai bine de custodele muzeului, doamna Ana Șova, un om care iubește locul, îl înțelege, îi cunoaște toate cotloanele și îl îngrijește, care prețuiește fiecare picătură de artă care se naște aici, care are o comoară de amintiri și care se întoarce din drum pentru orice vizitator întârziat, pentru a nu-l lipsi de bucuria Tescani-ului.

https://museumanonymous.files.wordpress.com/2018/07/tescani_vedere-spre-parc.png?w=331&h=441

Secția ”Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu – George Enescu”, Muzeul Național ”George Enescu”Secția ”Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu – George Enescu” (https://www.georgeenescu.ro/sectiile-muzeului_doc_26_sectia-dumitru-si-alice-rosetti-tescanu-george-enescu_pg_0.htm) a Muzeului Național ”George Enescu” (https://www.georgeenescu.ro/) se află la 37 km de Bacău, pe drumul către Moinești, și vă așteaptă cu multe.


[i] (https://museum-anonymous.ro/2018/07/12/tescani-enescu/?fbclid=IwAR1zhNpnwDviDu-puk1EqWNf3CLxC-YiNcnk1gVSJeVDfoSkCaBh4Fv08co#_ednref1) https://civitaspolitics.org/2012/03/22/societatea-junimea-din-bacau/ (Accesat: 10 iulie 2018). [ii] (https://museum-anonymous.ro/2018/07/12/tescani-enescu/?fbclid=IwAR1zhNpnwDviDu-puk1EqWNf3CLxC-YiNcnk1gVSJeVDfoSkCaBh4Fv08co#_ednref2) Ion Vianu, ”Apropieri”, Editura Polirom, 2016.Fotografii realizate de ©Museum Anonymous.

Sursa:https://museum-anonymous.ro/2018/07/12/tescani-enescu/?fbclid=IwAR1zhNpnwDviDu-puk1EqWNf3CLxC-YiNcnk1gVSJeVDfoSkCaBh4Fv08co