latan.elena
23.05.2017, 17:35
Înțelepciunea sufletului
Intelectul cere adeseori dovezi că se află pe un teren solid. Gândul sufletului îşi găseşte stabilitatea într-un alt fel. Acesta iubeşte persuasiunea, analiza subtilă, logica interioara şi eleganţa. Îi place genul de discuţie care nu este niciodată terminată, care sfârşeşte cu dorinţa de a vorbi sau citi în continuare. Este mulţumit de incertitudine şi de mirare. În special în chestiunile etice, sondează şi se întreabă, şi continuă să mediteze chiar şi după ce deciziile au fost luate.
http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate-300x219.jpg (http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate.jpg)
Sufletul este conştient de relativitatea pretenţiei sale că ar deţine adevărul. El este întotdeauna în faţa unei oglinzi, mereu într-o stare speculativă, urmărindu-se singur cum descoperă şi dezvoltă adevărul, ştiind că subiectivismul şi imaginaţia sunt întotdeauna în joc. Adevărul nu este un cuvânt tocmai sufletesc; sufletul caută mai mult cunoaşterea intuitivă decât adevărul. Adevărul este un punct de oprire care cere angajament şi apărare. Intuiţia este un fragment al conştiinţei care cere să fie explorat profund. Intelectul tinde să păstreze cu sfinţenie adevărul, în timp ce sufletul speră că va căpăta un oarecare grad de înţelepciune prin perspectiva interioară. Înţelepciunea este unirea dorinţei intelectului de adevăr şi a acceptării de către suflet a naturii labirintice a condiţiei umane.
Nu vom avea o spiritualitate sufletească până când nu vom începe să gândim într-un fel sufletesc. Dacă aducem numai modurile de gândire intelectuală în căutarea unei căi sau a unei practici spirituale, de la bun început vom fi fără suflet. Înclinarea către spirit este atât de puternică în cultura modernă încât va fi nevoie de o revoluţie profundă a felului în care gândim pentru a da vieţilor noastre spirituale profunzime şi subtilitate – care sunt daruri ale sufletului. De aceea, o spiritualitate orientată către suflet începe cu reevaluarea calităţilor sufletului: subtilitate, complexitate, maturitate, deşertăciune lumească, imperfecţiune, ambiguitate, mirare. Aud de multe ori în practica mea terapeutică oameni spunând că sunt copleşiţi de sentimente şi evenimente prea complicate, cu care nu se pot descurca, îmi spun atunci, ce bine ar fi dacă această persoană ar putea să îşi reevalueze valorile şi să ajungă la o teorie despre viaţă în general şi despre propria viaţă în particular; senzaţia de copleşire ar putea fi temperată. Ar trebui să fiu vegetarian? Exista vreun război pentru o cauză dreaptă? Voi fi vreodată eliberat de orice prejudecată rasială? Cât de departe ar trebui să merg cu resopnsabilitatea faţă de mediul înconjurător? Cât de activ din punct de vedere politic s-ar cuveni să fiu? Acest fel de reflecţii morale duc la naşterea unei filozofii de viaţă care s-ar putea să nu aibă niciodată claritate sau simplitate absolută. Dar aceste gânduri sufleteşti pot genera o sensibilitate morală adânc înrădăcinată, diferită de adeziunea necondiţionată la un set determinat de principii, solide şi în acelaşi timp foarte solicitante.
http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate1-300x153.jpg (http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate1.jpg)
Puer este faţeta copilărească a sufletului, caracterizată într-un fel care este perfect zugrăvit în imaginea unui băiat sau a unui tânăr. Dar atitudinea puer nu este limitată doar la băieţi, la bărbaţi, la o anume vârstă sau la un grup de oameni. Şi un luciu poate avea o calitate puer, cum ar fi o casă construită mai mult pentru imaginea sa narcisistică decât pentru confort sau funcţionalitate.
Deoarece atitudinea puer este atât de neataşată de lucruri într-un mod lumesc, nu este surprinzător faptul că poate fi întâlnită atât de des în religie şi în viaţa spirituală. Să luăm de exemplu legenda lui Icar. Icar era un tânăr care, scăpând din labirint, şi-a pus aripi de ceară făcute de tatăl lui, Dedal, şi apoi a zburat (în ciuda avertismentelor date de tatăl său) prea aproape de soare şi s-a prăbuşit. Putem înţelege această legendă considerând că puer-ul şi-a pus aripile spiritului şi s-a transformat în pasăre pentru a scăpa din viaţa labirintică. Evadarea lui este considerată o încercare de depăşire a propriei condiţii, o încercare de depăşire a omenescului, şi astfel soarele îl trimite către moarte. Legenda este o imagine a spiritualităţii, înfăptuite în modul puer. Oricine se poate întoarce la religie pentru a ieşi din meandrele traiului obişnuit. Simţim constrângerea, monotonia cotidianului, şi sperăm că vom găsi o cale de a le depăşi. Ştiu, pentru că eu însumi am trăit viaţa monahală, cât de înviorătoare poate fi senzaţia de ridicare deasupra vieţii obişnuite, mai ales când este însoţită de sentimentul de puritate şi neîncătuşare; sunt momente când îi duc dorul. Îmi amintesc că atunci când am părăsit această viaţă pentru a intra în lume, prima dată după mulţi ani, un prieten, care avea o căsnicie fericită şi doi copii, a încercat să mă convingă să rămân la mănăstire. Era evident că el însuşi îşi dorea ceva din acel cer deschis, puţină eliberare din captivitatea vieţii de familie. Nu înţelegea cum de eu vreau să plec. “Eşti complet liber”, mi-a spus. “Nu depinde nimeni de tine”.
http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate3-300x200.jpg (http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate3.jpg)
Mişcarea verticală a vieţii spirituale nu este numai eliberatoare, dar şi inspiratoare şi, bineînţeles, emfatică. Sentimentul de superioritate pe care ţi-l dă pare să merite privaţiunile la care eşti supus. Dar spiritul puer, atât de încărcat de dorinţa de a scăpa de complexitatea labirintului, se poate topi în căldura propriei transcendenţe. Se poate dezvolta ceea ce nu se poate numi altfel decât “nevroză spirituală”. Am văzut tineri dedicaţi unui anume ţel care şi-au împins atât de departe auto-privaţiunile încât au suferit prăbuşirea icariană în depresiuni şi obsesii legate de aspiraţiile lor spirituale. Unii oameni spirituali lasă efectiv lumea în urma lor, dar pentru alţii există primejdii în aceste văzduhuri rarefiate ale spiritului. Nu este uşor pentru puer-ul aflat în zbor avântat să rămână priponit de suflet.
”Îngrijirea sufletului”, Thomas Moore
SURSA: https://jurnalspiritual.eu/intelepciunea-sufletului/
Intelectul cere adeseori dovezi că se află pe un teren solid. Gândul sufletului îşi găseşte stabilitatea într-un alt fel. Acesta iubeşte persuasiunea, analiza subtilă, logica interioara şi eleganţa. Îi place genul de discuţie care nu este niciodată terminată, care sfârşeşte cu dorinţa de a vorbi sau citi în continuare. Este mulţumit de incertitudine şi de mirare. În special în chestiunile etice, sondează şi se întreabă, şi continuă să mediteze chiar şi după ce deciziile au fost luate.
http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate-300x219.jpg (http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate.jpg)
Sufletul este conştient de relativitatea pretenţiei sale că ar deţine adevărul. El este întotdeauna în faţa unei oglinzi, mereu într-o stare speculativă, urmărindu-se singur cum descoperă şi dezvoltă adevărul, ştiind că subiectivismul şi imaginaţia sunt întotdeauna în joc. Adevărul nu este un cuvânt tocmai sufletesc; sufletul caută mai mult cunoaşterea intuitivă decât adevărul. Adevărul este un punct de oprire care cere angajament şi apărare. Intuiţia este un fragment al conştiinţei care cere să fie explorat profund. Intelectul tinde să păstreze cu sfinţenie adevărul, în timp ce sufletul speră că va căpăta un oarecare grad de înţelepciune prin perspectiva interioară. Înţelepciunea este unirea dorinţei intelectului de adevăr şi a acceptării de către suflet a naturii labirintice a condiţiei umane.
Nu vom avea o spiritualitate sufletească până când nu vom începe să gândim într-un fel sufletesc. Dacă aducem numai modurile de gândire intelectuală în căutarea unei căi sau a unei practici spirituale, de la bun început vom fi fără suflet. Înclinarea către spirit este atât de puternică în cultura modernă încât va fi nevoie de o revoluţie profundă a felului în care gândim pentru a da vieţilor noastre spirituale profunzime şi subtilitate – care sunt daruri ale sufletului. De aceea, o spiritualitate orientată către suflet începe cu reevaluarea calităţilor sufletului: subtilitate, complexitate, maturitate, deşertăciune lumească, imperfecţiune, ambiguitate, mirare. Aud de multe ori în practica mea terapeutică oameni spunând că sunt copleşiţi de sentimente şi evenimente prea complicate, cu care nu se pot descurca, îmi spun atunci, ce bine ar fi dacă această persoană ar putea să îşi reevalueze valorile şi să ajungă la o teorie despre viaţă în general şi despre propria viaţă în particular; senzaţia de copleşire ar putea fi temperată. Ar trebui să fiu vegetarian? Exista vreun război pentru o cauză dreaptă? Voi fi vreodată eliberat de orice prejudecată rasială? Cât de departe ar trebui să merg cu resopnsabilitatea faţă de mediul înconjurător? Cât de activ din punct de vedere politic s-ar cuveni să fiu? Acest fel de reflecţii morale duc la naşterea unei filozofii de viaţă care s-ar putea să nu aibă niciodată claritate sau simplitate absolută. Dar aceste gânduri sufleteşti pot genera o sensibilitate morală adânc înrădăcinată, diferită de adeziunea necondiţionată la un set determinat de principii, solide şi în acelaşi timp foarte solicitante.
http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate1-300x153.jpg (http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate1.jpg)
Puer este faţeta copilărească a sufletului, caracterizată într-un fel care este perfect zugrăvit în imaginea unui băiat sau a unui tânăr. Dar atitudinea puer nu este limitată doar la băieţi, la bărbaţi, la o anume vârstă sau la un grup de oameni. Şi un luciu poate avea o calitate puer, cum ar fi o casă construită mai mult pentru imaginea sa narcisistică decât pentru confort sau funcţionalitate.
Deoarece atitudinea puer este atât de neataşată de lucruri într-un mod lumesc, nu este surprinzător faptul că poate fi întâlnită atât de des în religie şi în viaţa spirituală. Să luăm de exemplu legenda lui Icar. Icar era un tânăr care, scăpând din labirint, şi-a pus aripi de ceară făcute de tatăl lui, Dedal, şi apoi a zburat (în ciuda avertismentelor date de tatăl său) prea aproape de soare şi s-a prăbuşit. Putem înţelege această legendă considerând că puer-ul şi-a pus aripile spiritului şi s-a transformat în pasăre pentru a scăpa din viaţa labirintică. Evadarea lui este considerată o încercare de depăşire a propriei condiţii, o încercare de depăşire a omenescului, şi astfel soarele îl trimite către moarte. Legenda este o imagine a spiritualităţii, înfăptuite în modul puer. Oricine se poate întoarce la religie pentru a ieşi din meandrele traiului obişnuit. Simţim constrângerea, monotonia cotidianului, şi sperăm că vom găsi o cale de a le depăşi. Ştiu, pentru că eu însumi am trăit viaţa monahală, cât de înviorătoare poate fi senzaţia de ridicare deasupra vieţii obişnuite, mai ales când este însoţită de sentimentul de puritate şi neîncătuşare; sunt momente când îi duc dorul. Îmi amintesc că atunci când am părăsit această viaţă pentru a intra în lume, prima dată după mulţi ani, un prieten, care avea o căsnicie fericită şi doi copii, a încercat să mă convingă să rămân la mănăstire. Era evident că el însuşi îşi dorea ceva din acel cer deschis, puţină eliberare din captivitatea vieţii de familie. Nu înţelegea cum de eu vreau să plec. “Eşti complet liber”, mi-a spus. “Nu depinde nimeni de tine”.
http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate3-300x200.jpg (http://jurnalspiritual.eu/wp-content/uploads/2015/03/libertate3.jpg)
Mişcarea verticală a vieţii spirituale nu este numai eliberatoare, dar şi inspiratoare şi, bineînţeles, emfatică. Sentimentul de superioritate pe care ţi-l dă pare să merite privaţiunile la care eşti supus. Dar spiritul puer, atât de încărcat de dorinţa de a scăpa de complexitatea labirintului, se poate topi în căldura propriei transcendenţe. Se poate dezvolta ceea ce nu se poate numi altfel decât “nevroză spirituală”. Am văzut tineri dedicaţi unui anume ţel care şi-au împins atât de departe auto-privaţiunile încât au suferit prăbuşirea icariană în depresiuni şi obsesii legate de aspiraţiile lor spirituale. Unii oameni spirituali lasă efectiv lumea în urma lor, dar pentru alţii există primejdii în aceste văzduhuri rarefiate ale spiritului. Nu este uşor pentru puer-ul aflat în zbor avântat să rămână priponit de suflet.
”Îngrijirea sufletului”, Thomas Moore
SURSA: https://jurnalspiritual.eu/intelepciunea-sufletului/