Cei 16 Proroci de la Biserica de la Podul lui DUMNEZEU - Ponoare

[Adrian Pop]

Cei 16 Proroci de la Biserica de la Podul lui DUMNEZEU - Ponoare

[Adrian Pop]

1. Sfantul Proroc David - " Si s-a suit pe Heruvimi si a zburat, suitu-sa Dumnezeu, intru strigare."


2. Sfantul Proroc Isaia - "Asculta, Cerule si ia aminte, pamantule, ca Domnul graieste."


3. Sfantul Proroc Iezechil - "Asa zice Domnul : Iata, Eu voi purta grija de oile mele."


4. Sfantul Proroc Ilie - " Viu este Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel. "


5. Sfantul Proroc Elisei - " Viu este Domnul si cum e viu si sufletul tau, nu te va lasa singur."


6. Sfantul Proroc Avacum - " Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am temut de puterile tale, la cale."


7. Sfantul Proroc Amos - "Vai de cei ce doresc ziua Domnului...zi de intuneric."


8. Sfantul Proroc Ioil - " Din Sion, Domnul va striga puternic: Aduna-voi toate popoarele."


9. Sfantul Proroc Zaharia - "Binecuvantat este Domnul Dumnezeul lui Israel."


10. Sfantul Proroc Agheu - " Luati aminte la menirea voastra , aduceti lemne ca sa claditi iarasi casa."


11. Sfantul Proroc Ghedeon - " De va fi roua numai pe lana, atunci voi sti ca vei izbandi ".



12. Sfantul Proroc Moise


13. Sfantul Proroc Iona - " Strigat-am catre Domnul, in stramtoarea mea si El m-a auzit."


14. Sfantul Proroc Daniil - " Dumnezeul Cerului, va ridica un regat vesnic, care nu va fi niciodata nimicit."


15. Sfantul Proroc Ieremia - " Fost-a Cuvantul Domnului: Inainte de a te urzi in pantece, te-am cunoscut."


16. Sfantul Proroc Solomon - " Intelepciunea si-a zidit casa, cum celui drept rodeste intelepciune."

[Adrian Pop]

Sfântul Prooroc David


https://doxologia.ro/cuvinte-cheie/sfantul-prooroc-david (https://doxologia.ro/cuvinte-cheie/sfantul-prooroc-david)

Biografie

Sfântul Prooroc David

Descrierea completă a vieții Regelui David se găsește cuprinsă în Vechiul Testament începând în Cartea Întâi a Regilor (capitolul al 16-lea), continuând pe întreaga întindere a Cărții a doua Regilor și încheindu-se în Cartea a treia a Regilor (capitolele 1-2). O versiune puțin diferită a acestei narări, incluzând și aspecte specifice cu privire la conducerea regatului, se regăsește în Cartea întâi a Cronicilor, în special la începutul capitolului al 11-lea.

David s-a născut în cetatea Betleem, fiind cel de-al optulea și totodată cel din urmă fiu al lui Iesei. După ce regele Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu (I Regi, 15), Domnul i-a poruncit proorocului Samuel să meargă la Betleem, în casa lui Iesei, și să ungă drept rege al Israelului pe fiul acestuia. Fiind cel mai mic și foarte tânăr, David n-a fost chemat de părintele său atunci când Samuel i-a cerut să-i arate pe fiii săi, ci a fost lăsat să pască turmele de oi. Dumnezeu însă i-a descoperit lui Samuel că nici unul din cei șapte fii prezentați de Iesei nu este cel ales de El, astfel încât sfântul a cerut să afle dacă aceștia sunt toți fiii lui Iesei. Atunci a fost chemat și David, iar Dumnezeu i-a descoperit lui Samuel ca pe acesta să-l ungă drept rege al Israelului în locului lui Saul.
Așa că David a urcat în Hebron în Iudeea unde a fost uns ca rege. Totuși, încă nu era conducătorul lui Israel, întrucât Abner, fiul lui Ner și comandantul armatei lui Saul, l-a pus pe tron pe un alt fiu al lui Saul, divizând astfel Israelul. Dușmănia între casa lui Saul și casa lui David a ținut șapte ani. În timp, casa David devenea din ce în ce mai puternică, pe când cea a lui Saul slăbea. În cele din urmă, Abner a venit la David oferindu-i întregul regat al lui Israel, iar David a fost de acord cu condiția ca prima lui soție, Michal, fiica lui Saul (care se recăsătorise), să se întoarcă înapoi la el.

Regele David îl preînchipuie pe Domnul nostru Iisus Hristos în multiple feluri. A fost Unsul Domnului sau Mesia, un titlu aplicat în exclusivitate lui Hristos. De asemenea, David a fost păstor înainte de a fi chemat să fie rege; la fel, Hristos a folosit imaginea păstoritului adeseori în activitatea lui pământească, ca în Parabola Bunului Păstor, a oii pierdute și a separării oilor de capre la Judecata de pe Urmă. Când David fugea de Saul, preînchipuia Sluga Suferindă excelent descrisa în Isaia 53; după aceea, a devenit regele victorios, stăpânind peste întregul Israel și învingându-i pe dușmanii săi cu ușurință.

Pe lângă rolul său de harpist al lui Saul, David a compus un număr mare de Psalmi; nu este sigur dacă toți au fost scriși de către rege. Majoritatea psalmilor sunt prefațați de câteva cuvinte atât în textele din Septuaginta cât și-n cele Masoretice, iar 73 din cei 150 de psalmi (sau 151, dacă se include singurul psalm deuterocanonic) îl indică în mod explicit pe David drept autorul lor. Alte introduceri dau chiar mai multe detalii. Se spune, de exemplu, că Psalmul 51 (50 în Septuaginta), cel mai cunoscut psalm al nostru de pocăință, a fost scris de David după ce Natan l-a mustrat în privința aventurii lui cu Batsheba. În orice caz, contribuția lui David la muzica bisericească și liturgică nu poate fi ignorată, întrucât Psalmii apar foarte des în slujba ortodoxă.
Deși Domnul nu l-a lăsat pe David să-i construiască Primul Templu în Ierusalim, acesta în schimb a pus deoparte mult aur și obiecte de podoabă din prăzile de război pentru a fi folosite în construirea acestuia. A cumpărat aria viitorului templu, unde a construit numai un altar; conform textului din 1 Cronici 28, David însuși a elaborat planurile pentru Templu pe care i le-a dat lui Solomon și de asemenea a rânduit preoții care vor sluji acolo în cete diferite, a desemnat sarcini și a luat măsuri cu privire la buna funcționare a Templului.

Solomon, fiul lui David, după moartea tatălui său a dus la bun sfârșit construirea Templului pe care l-a și sfințit. Templul a rezistat până în 586 după Hr. când Nabucodonosor și babilonienii au prădat Ierusalimul.
Muzician și poet de talent, David devine, la scurt timp după moarte, personaj de legendă.

Surse:
1. http://ro.orthodoxwiki.org/David (http://ro.orthodoxwiki.org/David)
2. http://ro.wikipedia.org/wiki/David_(Biblie) (http://ro.wikipedia.org/wiki/David_(Biblie))

[Adrian Pop]

A cumpărat aria viitorului templu, unde a construit numai un altar; conform textului din 1 Cronici 28, David însuși a elaborat planurile pentru Templu pe care i le-a dat lui Solomon și de asemenea a rânduit preoții care vor sluji acolo în cete diferite, a desemnat sarcini și a luat măsuri cu privire la buna funcționare a Templului.

Solomon, fiul lui David, după moartea tatălui său a dus la bun sfârșit construirea Templului pe care l-a și sfințit. Templul a rezistat până în 586 după Hr. când Nabucodonosor și babilonienii au prădat Ierusalimul.

Sfantul Proroc David - " Si s-a suit pe Heruvimi si a zburat, suitu-sa Dumnezeu, intru strigare."

[Adrian Pop]

Viaţa Sfântului Prooroc Isaia
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-prooroc-isaia

Viaţa Sfântului Prooroc Isaia
30 APRILIE 2012 VIEŢILE SFINŢILOR (https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor)





https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/viatasfant/2012/04/05-09-sf_prooroc_isaia.jpg?itok=ecyJxOTc

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/viatasfant/2012/04/05-09-sf_prooroc_isaia.jpg?itok=Y40p5mO1)





Sfântul Prooroc Isaia era de neam din Ierusalim şi se trăgea din seminţia împăraţilor iudei. El era fiul lui Amos, nu al Proorocului Amos, pentru că Proorocul Amos era de neam tecuntean şi păstor de dobitoace, fiind cinstit între sfinţii prooroci; iar nu ierusalimnean din casă împărătească. Iar Amos, tatăl lui Isaia, nu era numărat între sfinţii prooroci şi era dintre rudeniile împăratului Ierusalimului, frate bun cu Amesie, împăratul iudeu.
Isaia, fiul lui, crescând în frica lui Dumnezeu şi învăţându-se în legea Domnului, după ce a ajuns la vârsta cea desăvârşită, s-a însoţit cu o femeie după lege şi a născut fiu, precum singur zice de aceasta: M-am apropiat de proorociţă, adică de soţia mea, cea luată din ceata fecioarelor pentru împreună vieţuire; care, până la vremea nunţii slujea în biserica Domnului, cu fapte bune şi sfinte, deprinzându-se a se ruga neîncetat lui Dumnezeu, şi se învrednicise de darul proorociei, pentru viaţa ei cea plăcută Lui. Ea este numită proorociţă pentru două lucruri: întâi pentru că este soţie de prooroc, iar al doilea pentru că şi ea însăşi a luat darul proorociei de la Dumnezeu. Şi a zămislit în pântece de la bărbatul său, proorocul Isaia, şi a născut fii.
Şi iarăşi Isaia zice:Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Aici, după înţelegerea tâlcuitorilor, vorbeşte despre fiii săi cei fireşti şi se pomeneşte întru proorocia aceluia de Iasuv, fiul lui. Iar fericitul Ieronim spune despre proorocul Isaia, din povestire evreiască, şi aceasta: „El a fost, după maică, moş al împăratului Manase, chinuitorul său; pentru că din fiica lui, Ofovia, cea însoţită cu împăratul Ezechia, s-a născut Manase. Sfântul Isaia a început a prooroci în împărăţia lui Azaria, împăratul Iudeii, care, în Sfânta Scriptură, se numeşte şi Ozia.
Şi a fost acel împărat fiul al lui Amesia împăratul şi nepot al lui Amos, tatăl lui Isaia. Deci, Sfântul Isaia a proorocit în zilele împă*ratului Azaria, numit şi Ozia, fiul lui Amesia, şi în zilele împăratului Ioatam, fiul lui Ozia, în zilele împăratului Ezechia, fiul lui Ahaz, în zilele împăratului Ahaz, fiul lui Ioatam, şi în zilele împăratului Manase, fiul lui Ezechia, de la care a şi pătimit.
Iar cum şi ce a proorocit el, este destul de arătat în cartea lui cea prea largă, în care este arătată şi viaţa lui cea plăcută lui Dumnezeu. El a fost atât de bineplăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit şi a-L vedea pe Acela şezând pe scaun înalt şi preaînălţat, Căruia împrejur îi stăteau serafimii cei cu câte şase aripi, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot; plin este cerul şi pământul de slava Lui. Iar când Isaia proorocul a văzut aceasta, s-a umplut de mare spaimă şi a zis în sine:O, ticălosul de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, având buze necurate şi petrecând în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.
Şi s-a trimis la dânsul unul din serafimi, având în mâini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele din altar şi s-a atins de buzele lui, zicându-i:Iată, s-a atins acesta de buzele tale şi va şterge Domnul fărădelegile tale şi păcatele tale le va curăţi. După aceasta a auzit Sfântul Isaia glasul Domnului, grăind către dânsul:Pe cine voi trimite şi cine va merge la poporul Meu? Şi a zis Isaia:Iată, eu sunt Doamne. Trimite-mă pe mine!Şi l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să îndemne pe cei păcătoşi la pocăinţă şi să le spună lor cele ce vor să fie, adică multe feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă, milă şi iertare.
Deci a proorocit Sfântul Isaia despre multe feluri de lucruri, precum şi despre robirea Galileei şi a Samariei de către asirieni; despre năvălirea lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor ţări şi cetăţi cu multe feluri de războaie; dar, mai ales, a proorocit despre zămislirea şi naşterea lui Hristos din Preacurata Fecioară, pentru izbăvirea neamului omenesc. El a zis:Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui, Emanuel, care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu. Şi iarăşi:leşi-va toiag din rădăcina lui lesei - Preacurata Fecioară -şi floare din rădăcina lui va creşte - Hristos -şi va odihni peste dânsul Duhul lui Dumnezeu- Care din Tatăl iese şi spre Fiul Se odihneşte. Şi iarăşi:Prunc S-a născut nouă şi Fiul S-a dat nouă, a Cărui stăpânire s-a făcut peste umărul Lui; şi se cheamă numele lui, înger de mare sfat. Asemenea a proorocit şi despre patimile lui Hristos, zicând:Acesta poartă păcatele noastre şi pătimeşte durere pentru noi. Răpitu-S-a pentru păcatele noastre şi a fost muncit pentru fărădelegile noastre şi cu rana Lui noi toţi ne-am vindecat. Ca o oaie spre junghie re S-a adus şi ca un miel fără de glas împotriva celui ce-L tunde pe El; aşa nu Şi-a deschis gura Sa...
Chiar şi despre Crucea lui Hristos mai înainte a vestit, zicând: Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu pevg şi cu cedru, ca împreună să preamărească locul cel sfânt al Meu, zice Domnul - şi locul picioarelor Mele îl voi preamări. El a mai vestit a doua înfricoşată venire a lui Hristos, zicând:Iată, Domnul va veni ca focul şi carele Lui ca viforul, ca să dea cu mânie izbândirea Sa şi certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pământul.
Proorocul Isaia petrecea întru defăimarea lumii; pentru că deşi era rudă cu împăraţii Iudeii şi putea să aibă multe bogăţii şi slava lumii acesteia, însă pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu şi petrecea cu soţia sa cea plăcută lui Dumnezeu, în sărăcie de bunăvoie şi smerenie, în înfrânare mare şi în viaţa cea aspră a trupului. Haina lui era un sac de păr peste trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorârea trupului, iar alta, ca să dea oamenilor celor păcătoşi chip de pocăinţă şi, cu un chip smerit ca acela, să roage pe Dumnezeu pentru dânşii.
Odată a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului, neraşinându-se de mulţimea poporului, nici cinstindu-şi neamul său cel bun. Aceasta a facut-o după porunca Domnului; pentru că întru împărăţia lui Ezechia, atunci când Sargon, zis şi Senaherim, împăratul asirienilor, a venit asupra Iudeei cu putere multă, Ezechia şi ierusalimnenii nădăjduiau mai mult spre ajutorul Egiptului şi al Etiopiei - pentru că se obişnuiseră iudeii de a câştiga ajutor mai mult de la egipteni şi de la etiopieni, decât a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfântul Isaia a sfătuit pe împărat şi pe popor, ca să alerge spre Dumnezeu mai mult decât spre oameni şi de la Cel Preaînalt să ceară şi să nădăjduiască ajutor; iar nu de la aceia, care singuri nu pot să se apere, pentru că s-a apropiat şi risipirea şi pierzarea lor. El a proorocit şi de pieirea Egiptului şi a Etiopiei, care are să vină asupra lor, tot de la acelaşi împărat al asirienilor, Senaherim. Şi ca proorocia lui să fie încredinţată tuturor, a mers gol prin toată cetatea; pentru că s-a făcut către dânsul cuvântul Domnului, zicându-i:Mergi şi leapădă sacul de pe mijlocul tău şi scoate încălţămintele tale din picioare.
Iar proorocul a făcut aşa, umblând gol şi desculţ trei ani, spunându-le cu cuvintele şi arătându-le cu goliciunea sa că se vor goli iudeii de ajutorul Egiptului şi al Etiopiei, spre care în zadar se nădăjduiesc şi, cum că, cu un chip ca acesta, egiptenii şi etiopienii se vor duce în robie goi. Pentru că a grăit Domnul: „Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol şi desculţ, aşa va duce împăratul asirienilor pe robiţii Egiptului şi ai Etiopiei, pe tineri şi pe bătrâni, goi, desculţi şi descoperiţi spre ruşinea Egiptului".
Proorocul Isaia a mai închipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce în privirea tuturor, pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o în rai, după călcarea poruncii lui Dumnezeu.
Proorocia lui Isaia despre Egipt şi despre Etiopia s-a împlinit îndată; pentru că Senaherim, împăratul asirienilor, auzind că Terac, împăratul Etiopiei, vine asupra lui, ajutând iudeilor, s-a întors împo*triva lui şi, biruindu-l, a supus împărăţiei sale pământul Egiptului şi al Etiopiei; iar după aceea a mers asupra Iudeei, oştindu-se şi luând multe cetăţi. Şi se lăuda că va lua Ierusalimul şi pentru aceasta hulea pe Dumnezeul Cel Prea înalt prin voievodul său, Rapsac, pe care îl trimisese cu putere multă asupra împăratului Ezechia.
Proorocul Isaia era şi mare făcător de minuni, căci, fiind ameninţat Ierusalimul de înconjurarea celor de altă seminţie, din cauza lipsei de apă, el, cu rugăciunea sa - precum scriu despre aceasta Sfântul Epifanie şi Sfântul Dorotei al Tirului a scos un izvor de apă de sub muntele Sionului. Şi s-a numit izvorul acela "Siloam", adică trimis; căci de la Dumnezeu s-a trimis poporului cel însetat acel izvor, pentru prooroceştile rugăciuni. Izvorul acela era minunat, pentru că izvora apă numai iudeilor; iar celor de altă seminţie se făcea uscat.
Sfântul prooroc a izbăvit cu rugăciunea sa cetatea Ierusalimului de înconjurarea barbarilor; pentru că într-o noapte a ieşit îngerul Domnului şi a ucis din oastea asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii. Deci Senaherim, sculându-se dimineaţa şi văzând atâta mulţime de trupuri moarte, s-a înspăimântat şi a fugit cu ruşine de la Ierusalim şi s-a aşezat în Ninive, unde a fost ucis de fiii săi. Sfântul Isaia a tămăduit pe împăratul Ezechia de o boală de moarte; şi i-a spus aceluia de la faţa Domnului, că pentru rugăciunile şi lacrimile lui, i se mai adaugă la viaţă încă cincisprezece ani. Ca şi semn de adeverire, în timpul zilei soarele s-a întors înapoi cu zece trepte pe ceasornicul de pe zid.
Deci, ziua aceea a fost mare după asemănare; însă nu după asemănarea acelei zile, în care odată Isus al lui Navi a oprit soarele în loc, când a biruit pe vrăjmaşi. O minune ca aceasta a înspăimântat toată lumea, încât Merodah Valadan, fiul lui Valadan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi soli cu daruri în Ierusalim, la Ezechia, împăratul ludeei, întâi casă-l cerceteze pe el, căci auzise că afost foarte rău bolnav şi se sculase; iar al doilea, ca să întrebe de minunea ce se întâmplase, căsoarele s-a întors înapoi şi iarăşi s-a îndreptat în calea sa, deoarece se făcuse ştire despre aceea la împăratul Babilonului, că pentru Ezechia se făcuse acea minune. Iar Ezechia s-a bucurat foarte mult de trimişii împăratului Babilonului şi le -a arătat lor toate bogăţiile casei sale, care lucrun-a fost plăcut Domnului. Deci, a venit la el Sfântul Prooroc Isaia şi i-a zis: „Ce au văzut în casa ta bărbaţii ce veniseră din Babilon?" Ezechia a răspuns: „ Toate câte sunt în casa mea le-au văzut şi nu a fost în casă nici un lucru din cămările mele, pe care nu l-ar fi văzut".
Isaia i-a zis: „Ascultă cuvântul Domnului Savaot: Vor veni zile, când babilonienii vor lua toate cele din casa taşi toate câte au adunat părinţii tăi până în această zi, le vor duce în Babilon şi nu vor lăsa nimic; încă vor lua şi din fiii tăi pe care i-ai născut şi îi vor duce în Babilon, unde îi vor face servitori în casa împăratului Babilonului". Această proorocie a Sfântului Isaia s-a împlinit mai pe urmă, iar împăratul Ezechia s-a sfârşit în pace şi a fost îngropat împreună cu părinţii săi.
După sfârşitul împăratului Ezechia a luat împărăţia ludeei, Manase, Hui lui Ezechia, fiind în vârstă de doisprezece ani şi făcând vicleşug înaintea ochilor Domnului. Pentru că, după ce a venit în vârstă desăvârşită, a început a umbla nu după poruncile Domnului, ci după urâciunile păgâneşti. Fiindcă a zidit capişti idolilor şi altar lui Baal şi se închina idolilor celor ciopliţi, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idoleşti şi pe fiii săi i-a trecut prin foc, după cum făceau închinătorii de idoli. Şi se îndeletnicea cu vrăji şi basme, răzvrătind poporul Domnului şi ducându-i pe ei împreună cu sine la închinarea de idoli; iar pe cei ce nu se învoiau la voia lui cea păgânească, îi ucidea. El a vărsat foarte mult sânge nevinovat, până ce Ierusalimul s-a umplut de sânge; pentru care lucru, mustrat fiind şi ocărât de sfântul Prooroc Isaia, s-a pornit spre mânie. Asemenea şi boierii Ierusalimului şi mulţi din popor s-au umplut de mânie asupra proorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrându-i pentru acele păcate grele, îi numea boieri ai Sodomei şi ai Gomorei, zicându-le: Ascultaţi cuvântul Domnului, boieri ai Sodomului, luaţi aminte la legea luiDumnezeu, popoarele Gomorului.
Acestea le zicea pentru apucăturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemănau cu Sodoma şi cu Gomora. Deci, toţi, împreună cu împăratul, nesuferind o mustrare ca aceea, căutau să ucidă pe sfântul. Şi a fost tăiat la câmp, afară din Ierusalim, cu fierăstrăul de lemn, din porunca împăratului Manase. Şi aşa, Isaia, marele prooroc al lui Dumnezeu, s-a sfârşit muceniceşte la adânci bătrâneţi, având o sută douăzeci şi şase de ani. El este lăudat de Isus al lui Sirah, astfel:Domnul a izbăvit pe poporul Său prin mâna lui Isaia; a biruit oştile asirienilor şi le-a sfărâmat pe ele îngerul Lui; căci Ezechia a făcut plăcere înaintea Domnului şi s-a întărit pe căile lui David, tatăl său, pe care le-a poruncit Isaia, proorocul cel mare şi credincios în vedeniile sale. în zilele lui soarele s-a tras înapoi şi a adaos viaţa împăratului; cu mare duh a văzut pe cele de pe urmă şi a mângâiat pe cei ce se tânguiau. în Sion până în veac a arătat pe cele ce vor fi şi pe cele ascunse.
Iar după uciderea proorocului Isaia, trupul lui cel cinstit luându-l unii din cei temători de Dumnezeu, l-au îngropat aproape de izvorul acela al Siloamului, pe care Sfântul Isaia l-a scos cu rugăciunea sa. Pentru aceasta l-au pus pe el acolo ca, cu rugăciunile proorocului lui Dumnezeu, Isaia, şi după moartea lui să izvorască neîncetat apa Siloamului. Iar lângă izvorul acela a fost zidită o scăldătoare, la care orbul din naştere a căpătat vedere, fiind trimis acolo de Domnul nostru Iisus, ca să-şi spele ochii lui de tina cea făcută cu scuipat. Chiar şi până astăzi apa aceea are o putere tămăduitoare, pentru că se povesteşte de cei ce cercetează Sfintele Locuri ale Ierusalimului că saracinii, care acum locuiesc acolo cu îngăduinţa lui Dumnezeu, fiind din firea lor puturoşi cu trupurile - ca şi caprele -, îşi spală copiii în apa Siloamului, şi chiar ei se spală, şi în parte gonesc acea putoare, încă şi celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugăciunile Sfântului Prooroc Isaia şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava în veci, Amin.

[Adrian Pop]

El a fost atât de bineplăcut lui Dumnezeu, încât s-a învrednicit şi a-L vedea pe Acela şezând pe scaun înalt şi preaînălţat, Căruia împrejur îi stăteau serafimii cei cu câte şase aripi, strigând: Sfânt, sfânt, sfânt Domnul Savaot; plin este cerul şi pământul de slava Lui. Iar când Isaia proorocul a văzut aceasta, s-a umplut de mare spaimă şi a zis în sine:O, ticălosul de mine, m-am învrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, având buze necurate şi petrecând în mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.

Şi s-a trimis la dânsul unul din serafimi, având în mâini un cărbune aprins, pe care îl luase cu cleştele din altar şi s-a atins de buzele lui, zicându-i:Iată, s-a atins acesta de buzele tale şi va şterge Domnul fărădelegile tale şi păcatele tale le va curăţi. După aceasta a auzit Sfântul Isaia glasul Domnului, grăind către dânsul:Pe cine voi trimite şi cine va merge la poporul Meu? Şi a zis Isaia:Iată, eu sunt Doamne. Trimite-mă pe mine!Şi l-a trimis pe el Domnul la poporul Său, ca să îndemne pe cei păcătoşi la pocăinţă şi să le spună lor cele ce vor să fie, adică multe feluri de pedepse, de nu se vor pocăi; iar de se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă, milă şi iertare.

a proorocit despre zămislirea şi naşterea lui Hristos din Preacurata Fecioară, pentru izbăvirea neamului omenesc. El a zis:Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui, Emanuel, care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu.


cu noi este Dumnezeu.

El a mai vestit a doua înfricoşată venire a lui Hristos, zicând:Iată, Domnul va veni ca focul şi carele Lui ca viforul, ca să dea cu mânie izbândirea Sa şi certarea în văpaie de foc. Căci cu focul Domnului se va judeca tot pământul.

[Adrian Pop]

în Sion până în veac a arătat pe cele ce vor fi şi pe cele ascunse.
îşi spală copiii în apa Siloamului, şi chiar ei se spală, şi în parte gonesc acea putoare, încă şi celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugăciunile Sfântului Prooroc Isaia şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, căruia se cuvine slava în veci, Amin

Exista un izvor in zona Ponoare, unde-ti speli ochii si iti revine vederea initiala !!!!

Sfantul Proroc Isaia - "Asculta, Cerule si ia aminte, pamantule, ca Domnul graieste."

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Iezechil - "Asa zice Domnul : Iata, Eu voi purta grija de oile mele."

https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/documentar/sfantul-prooroc-iezechiel

Sfântul Prooroc Iezechiel
2 AUGUST 2012 DOCUMENTAR (https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar)



Apariția oaselor uscate prevestește învierea tuturor morților și viața veșnică dată de Domnul Nostru Iisus Hristos.



https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/articol/2012/08/sfantul_prooroc_iezechiel.jpg?itok=GD9VuhAN

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/articol/2012/08/sfantul_prooroc_iezechiel.jpg?itok=6IzcHXjf)





Sfântul Prooroc Iezechiel a trăit în secolul al XVI-lea î.Hr. S-a născut în orașul Sarira, din tribul lui Levi, a fost fiul preotului Buzi și a devenit și el preot la rândul său. Iezechiel a fost dus în ținutul Babilonului pe când avea douăzeci și cinci de ani, împreună cu regele Iehonia și cu mulți alți evrei, pe timpul celei de-a doua invazii a Ierusalimului, de către regele babilonian Nabucodonosor.
Proorocul Iezechiel a trăit în captivitate în apropierea râului Chebar. La vârsta de treizeci de ani el a avut o viziune cu viitorul poporului evreu și al întregii omeniri. Proorocul a văzut un nor strălucitor și limbi de foc ce ardeau continuu, răspândind raze strălucitoare, în mijlocul cărora strălucea un metal ca în văpaie Acesta a mai văzut de asemenea, făpturi ce aveau formă umană însă cu patru fețe. Fiecare avea în față chip de om, în dreapta chip de leu, în stânga de bou iar în spate de vultur (Iz. 1,10). Lângă fiecare creatură era o roată de la pământ iar margine ei era plină cu ochi.
Deasupra capetelor părea că este o boltă cerească, strălucitoare ca de cristal. Deasupra ei se întrevedea un tron, ce părea că are strălucire de safir. Deasupra tronului era cineva în formă de om, iar în jurul Său era un curcubeu.( Iz. 1,4-28).
Părinții Bisericești au explicat că figura umană de pe tronul de safir prefigurează Întruparea Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, Tronul cel viu al lui Dumnezeu. Cele patru făpturi îi simbolizează pe Sfinții Evangheliști: omul (Sf. Matei), leul (Sf. Marcu), bourul (Sf. Luca) iar vulturul (Sf. Ioan); roţile cu ochi simbolizează împărţirea luminii cu toate naţiunile de pe pământ. Pe când a avut această viziune Sfântul Prooroc a căzut la pământ înspăimântat, dar vocea Domnului i-a poruncit să se ridice. Domnul i-a spus că îl trimite să predice poporului lui Israel. Acesta reprezentând începutul slujirii lui Iezechiel ca prooroc.
Proorocul Iezechiel a prevestit oamenilor din Israel, ținuți în captivitate în Babilon, că vor avea parte de multe necazuri pentru că nu și-au păstrat credința în Dumnezeu. Proorocul a prezis vremuri mai bune pentru cei de același neam și a spus că vor pleca din Babilon, iar Templul din Ierusalim va fi restaurat.
Există două elemente importante în viziunea proorocului: vederea Templului lui Dumnezeu, în plină glorie (Iz. 44,1-10); și oasele din vale morții pe care Duhul lui Dumnezeu le readuce la viaţă (Iz.37,1-14). Viziunea Templului a fost o prefigurare mistică a umanității eliberate de munca Diavolului și a construirii Bisericii lui Hristos prin actul răscumpărător al Fiului lui Dumnezeu, întrupat din Sfânta Fecioara Maria. Descrierea porții închise a sanctuarului prin care a intrat Domnul Dumnezeu (Iz. 44. 2) este o prevestire a nașterii lui Hristos de către Maica Domnului, rămânând fecioară. Apariția oaselor uscate prevestește învierea tuturor morților și viața veșnică dată de Domnul Nostru Iisus Hristos.
Sfântul Prooroc Iezechiel a primit de la Dumnezeu și darul de a face minuni. Acesta, precum Proorocul Moise, a împărțit apele Chebarului pentru ca evreii să poată trece pe celălalt mal scăpând astfel de prigoana Caldeilor. Într-o perioadă de foamete proorocul i-a cerut Domnului hrană pentru cei înfometați.
Iezechiel a fost condamnat la moarte pentru că l-a acuzat pe unul dintre prinții evrei de idolatrie. Legat de cai sălbatici, trupul acestuia a fost sfâșiat. Trupul său a fost luat de evrei evlavioși și a fost îngropat pe Câmpul Maur, în mormântul lui Sim și Arthaxad, strămoșii lui Avraam, din apropierea Bagdadului. Profețiile lui Iezechiel se găsesc în cartea numită după același nume și inclusă în canonul Vechiului Testament.
Sf. Dimitrie al Rostovului (28 octombrie și 21 septembrie) explică credincioșilor următoarele idei din cartea lui Iezechiel: dacă un om neprihănit ia calea păcatului, va muri pentru aceasta iar dreptatea sa nu va fi amintită. Dacă un păcătos se pocăieşte și respectă poruncile Domnului, acela nu va muri. Păcatele săvârşite înainte nu vor fi aduse împotriva sa, pentru că acum a luat calea dreptății. (Iz. 3,20; 18,21-24).
Troparul proorocului, glasul al II-lea
Prăznuind pomenirea proorocului tău Iezechiel, Doamne, printr-însul Te rugăm, mântuiește sufletele noastre.
Condacul proorocului, glasul al IV-lea
Arătatu-te-ai proroc lui Dumnezeu, Iezechiele minunate, și mai înainte tuturor ai vestit întruparea Domnului, a Mielului și Ziditorului, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a arătat în veci.

[Adrian Pop]

Proorocul Iezechiel a prevestit oamenilor din Israel, ținuți în captivitate în Babilon, că vor avea parte de multe necazuri pentru că nu și-au păstrat credința în Dumnezeu. Proorocul a prezis vremuri mai bune pentru cei de același neam și a spus că vor pleca din Babilon, iar Templul din Ierusalim va fi restaurat.

[Adrian Pop]

Dacă un păcătos se pocăieşte și respectă poruncile Domnului, acela nu va muri. Păcatele săvârşite înainte nu vor fi aduse împotriva sa, pentru că acum a luat calea dreptății. (Iz. 3,20; 18,21-24).

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Ilie - " Viu este Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel. "

https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/documentar/sfantul-prooroc-ilie-martorul-vremurilor-de-pe-urma

Sfântul Prooroc Ilie, martorul „vremurilor de pe urmă”
20 IULIE 2011 PR. DR. ASIST. PAUL-CEZAR HÂRLĂOANU (https://doxologia.ro/pr-dr-asist-paul-cezar-harlaoanu) DOCUMENTAR (https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar)



Profeţii sunt o dovadă clară a faptului că Dumnezeu se raportează prin iubire la lume şi la oameni. Unei umanităţi căzute în păcate, aflate în imposibilitatea de a auzi în mod direct mesajul divin, Dumnezeu îi vorbeşte prin mesagerii Săi, cu scopul acela de a oferi posibilitatea unei corecte relaţionări cu El însuşi, dar şi cu cei din jur. În acest sens profeţii au fost adevăraţi mesageri divini, vorbind nu de la ei, ci doar ceea ce Domnul le dădea să grăiască, adică au vorbit „purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (I Petru 1, 21). În Scriptura Sfântă profeţii sunt puşi în relaţie directă cu Dumnezeu, Cel care îi cheamă, îi inspiră şi îi responsabilizează pe fiecare în parte.



https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/articol/2011/07/sfantul-ilie.jpg?itok=OTHQQx2BSfântul Ilie Tesviteanul

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/articol/2011/07/sfantul-ilie.jpg?itok=IhKXDSpw)

https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/articol/2011/07/sf-prooroc-ilie-2.jpg?itok=Ka-d4tAW

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/articol/2011/07/sf-prooroc-ilie-2.jpg?itok=7UQ6CyK0)

https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/articol/2011/07/sf-prooroc-ilie.jpg?itok=n473jTBZ

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/articol/2011/07/sf-prooroc-ilie.jpg?itok=oIODtszZ)



prev
next




Textul biblic prezintă un număr mare de profeţi, primul amintit cu acest nume fiind patriarhul Avraam, iar ultimul este „cel mai mare om născut din femeie” (Matei 11, 11; Luca 7, 28), Ioan Botezătorul. Talmudul arată că după intrarea în pământul Canaanului, Duhul Sfânt a inspirat pe profeţi, de la Samuel până la Maleahi. Aceeaşi carte de căpătâi a tradiţiei iudaice recunoaşte că cel mai mare profet a fost Moise, afirmaţie făcută iniţial de cartea Deuteronomului: „de atunci nu s-a mai ridicat în Israel proroc asemenea lui Moise pe care Dumnezeu să-l fi cunoscut faţă către faţă, nici să săvârşească semnele şi minunile cu care Dumnezeu l-a trimis în pământul Egiptului” (34, 10).
Exceptându-l pe Moise, cititorul Sfintei Scripturi poate observa că un număr de 16 cărţi ale Vechiului Testament intră în categoria cărţilor profetice, fiind scrise de oameni ce poartă acest nume. Pe lângă aceştia mai pot fi întâlniţi şi alţi profeţi, menţionaţi în cărţile istorice ale Primului Testament. Tradiţia iudaică recunoaşte existenţa a 48 de profeţi şi a 8 profetese, însă numărul lor este mult mai mare. Textul sfânt nu-i reţine pe toţi după nume, pe unii amintindu-i cu numele, iar în cazul altora prezintă extrem de lapidar acţiunile lor. Dincolo de categoria profeţilor scriitori, ce marchează în mod cert conştiinţa cititorului evreu sau creştin, se poate vorbi şi de existenţa unor profeţi care vor rămâne definitiv în memoria colectivă a comunităţilor israelite şi creştine. Un astfel de caz este cel al profetului Ilie, descris astfel de Sf. Ioan Gură de Aur: „Pe acel profet vestit, pe îngerul pământesc şi omul cel ceresc, pe cel ce merge pe jos, şi cârmuia cele cereşti, pe omul de trei coţi, care mergea întru înălţime, şi s-a urcat chiar la bolţile cerului, pe vistiernicul apelor, a cărui limbă a ajuns vistieria apelor şi cheia cerurilor; pe omul cel sărac, dar şi bogat; pe omul neînvăţat, dar şi filosof; sărac pentru că nu avea nimic, bogat însă pentru că ţinea cu limba sa norii ploii” (Predici la sărbători împărăteşti şi cuvântări de laudă la sfinţi, trad. Preot profesor Dumitru Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 2002).
El era originar din Tesba Galaadului, la est de Iordan şi întreaga lui activitate a fost legată de viaţa şi istoria comunităţii israelite din Regatul de nord, ce îşi avea de ceva timp capitala la Samaria. Ilie trăieşte în prima jumătate a secolului al IX-lea î.d.Hr. fiind contemporan cu unul dintre cei mai răi regi ai lui Israel, regele Ahab. Iniţial, despre viaţa profetului Ilie nu se ştiau decât informaţiile pe care textul biblic a crezut că e necesar să le cunoaştem. Cu timpul însă, informaţiile despre viaţa lui se mută din sfera textului inspirat în cea a mitologiei şi a legendei. Activitatea lui profetului Ilie este descrisă în cărţile III şi IV Regi (capitolul 1) şi nu conţine nici un fel de informaţie despre viaţa personală a acestuia, despre momentul chemării sale la slujirea profetică. Tradiţia creştină, în Vieţile Sfinţilor, prezintă de serie de detalii despre viaţa profetului, detalii ce nu pot fi întâlnite în textul sacru. Se vorbeşte despre tatăl lui Ilie, Sovac, despre vedenia pe care a văzut-o acesta în momentul naşterii fiului său şi despre consacrarea vieţii profetului lui Dumnezeu încă din fragedă pruncie. Se observă de aici evlavia pe care creştinii au avut-o încă de la început faţă de acest profet vechi testamentar, creionându-i viaţa şi tinereţea după modelul vieţii Sf. Ioan Botezătorul.
Însă textul biblic nu prezintă nici un fel de informaţie despre naşterea, copilăria şi tinereţea profetului Ilie, după cum nu scoate în evidenţă nici pe membrii familiei sale. Persoana lui apare ex-abrupto în primul verset al capitolului 17 din III Regi. Modalitatea apariţiei sale poate fi asemănată cu ce a apariţiei lui Melchisedec, regele Salemului din relatarea biblică despre patriarhul Avraam (Facerea 14). El este profetul ridicat de Dumnezeu pentru a menţine credinţa adevărată în timpul domniei lui Ahab şi a soţiei sale Izabela. Pentru autorul inspirat al textului Sfintei Scripturi nu era importantă viaţa profetului de până în acest moment pentru a se opri asupra ei, ci el scoate în evidenţă doar acele momente care au darul de a sublinia slujirea şi propovăduirea lui Dumnezeu de către Ilie.
Însuşi numele profetului este legat de această slujire şi misiune pe care el o are în mijlocul comunităţii israelite. Ilie este, potrivit textului biblic, un nume teoforic. În limba ebraică, Eliahu înseamnă „Dumnezeul meu este Dumnezeu” sau „Yahwe este Dumnezeu”. Deci numele pe care îl poartă profetul este prin el însuşi o mărturisire de credinţă. De altfel apariţia lui Ilie în relatarea biblică are scopul de a-l conştientiza pe regele Ahab de veridicitatea Dumnezeului legământului avraamic. Aflat în mijlocul unui popor idolatru ce nega prin credinţa în zeul Baal însăşi raţiunea existenţei sale, Ilie, locuitorul din Tesba Galaadului simte nevoia de a îndrepta într-un mod anume calea celor de un neam cu el după trup. Glasul conştiinţei, credinţa puternică şi râvna nemistuită îl fac pe Ilie acel slujitor neobosit al lui Dumnezeu. Îl transformă dintr-un simplu om, un om obişnuit, într-un lucrător de minuni înaintea oamenilor. Din râvnă şi din credinţă a ieşit Ilie înaintea lui Ahab vestindu-i acestuia seceta ce va urma. Prin credinţă şi dragoste de Dumnezeu profetul Ilie are puterea de a închide cerul timp de trei ani şi şase luni. „Şi s-a sculat proorocul Ilie ca focul şi cuvântul lui ca făclia ardea” descrie Iisus Sirah (48, 1) această lucrare plină de zel a lui Ilie. Scriptura nu îi atribuie profetului Ilie puteri extraordinare, deosebite ci îl raportează mereu la Dumnezeu, la relaţia lui cu divinitatea: „Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa” (Iacov 5, 17-18).
Urmând îndemnului lui Dumnezeu, Ilie se retrage la pârâul Cherit, unde setea şi-o potelea cu apa din pârâu, iar mâncarea îi era adusă de corbi, „pâine şi carne dimineaţa, pâine şi carne seara”. Atunci când a secat şi pârâul, profetul Ilie s-a dus în Sarepta Sidonului, unde a poposit în casa unei văduve. Atunci când fiul acesteia a murit, Ilie l-a înviat, dar nu prin propria putere, ci prin puterea pe care o primise de la Dumnezeu, al cărui slujitor şi era. Că Ilie face acest lucru prin putere lui Dumnezeu vedem chiar din cuvintele lui: „Doamne Dumnezeul meu să se întoarcă sufletul acestui copil în el!” (III Regi 17, 21).
După trecerea a trei ani, Ilie se arată lui Ahab provocându-i la o „întrecere” pe preoţii şi profeţii lui Baal: şi ei, şi el să aducă jertfă lui Baal, respectiv lui Dumnezeu şi „Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu” (III Regi 18, 24). În zadar au strigat şi au înălţat glasurile lor către cer preoţii lui Baal, căci nu au primit nici răspuns. Când s-a rugat şi Ilie „s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit arderea de tot şi lemnele şi pietrele şi ţărâna şi a mistuit toată apa care era în şanţ” (III Regi 18, 38). Episodul acesta are rolul de a pune în opoziţie pe Dumnezeul cel adevărat cu idolii care sunt lipsiţi de putere. André Neher (Exilul cuvântului, trad. Ştefan Iureş, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2002) observă o competiţie între două realităţi diferite. Nu se poate vorbi despre Dumnezeu „Care este” („Eu sunt Cel ce sunt”) şi despre o divinitate inexistentă. Competiţia este între Ilie şi preoţii lui Baal, ca reprezentanţi ai unor persoane ce şi-au dovedit existenţa deja. Pentru că, în cazul lui Ilie vorbim despre „Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov”, în timp ce în cazul preoţilor idolatri se întrevede demonul care lucrează prin ei şi prin Baal, idolul lor. Iar în acest caz, Baal se află în imposibilitatea de a-şi manifesta puterea înaintea israeliţilor, pentru că Dumnezeu îl opreşte să facă aceasta. La fel cum demonul nu poate intra nici măcar în turma de porci fără acceptul şi permisiunea lui Dumnezeu. Este un caz în care se observă „mărginita putere a diavolului”.
După ce poporul a cunoscut că Domnul este singurul şi adevăratul Dumnezeu, a trimis Domnul şi ploaie asupra pământului. Uciderea preoţilor lui Baal ce a urmat jertfei lui Ilie nu a fost pe placul lui Ahab şi Izabelei, ci a stârnit mânia acestora încât Ilie a fost nevoit să se refugieze la Beer-Şeba, pe muntele Horeb.
Înainte de a-şi încheia activitatea profetică, Ilie îşi alege ucenic pe Elisei, care era fiul lui Şafat, din Abel-Mehoia, localitate situată în valea Iordanului. Împreună traversează Iordanul, Elisei urmând a fi martor al ridicării lui Ilie la cer, lucru descris în cartea a patra a Regilor „deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi, despărţindu-i pe unul de altul, a ridicat pe Ilie în vârtej de vânt la cer”.
Datorită ridicării sale cu trupul la cer, Ilie păstrează un loc deosebit în tradiţia iudeo-creştină. În Sf. Evanghelii îl găsim pe Ilie prezent la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului de pe muntele Taborului. În tradiţia iudaică se spune că în epoca talmudică Ilie stă la sfat cu înţelepţii şi îi învaţă sensul cuvintelor Scripturii. În cadrul ritualului Paştelui iudaic, când se pregătesc cele patru pahare de vin ce trebuiesc consumate, se pune un pahar în plus pentru profetul Ilie; acesta însă nu se mai bea.
Cele două tradiţii, iudaică şi creştină, îl asociază pe Ilie cu vremurile de pe urmă, ca un martor al timpurilor ehatologice. Numai că tradiţia iudaică leagă aceste vremuri de venirea Mesia, în timp ce în creştinism apariţia lui Ilie va fi la sfârşitul veacurilor, când se va arăta Mesia, dar în slavă, ca drept judecător.

[Adrian Pop]

În acest sens profeţii au fost adevăraţi mesageri divini, vorbind nu de la ei, ci doar ceea ce Domnul le dădea să grăiască, adică au vorbit „purtaţi fiind de Duhul Sfânt”

[Adrian Pop]

În Scriptura Sfântă profeţii sunt puşi în relaţie directă cu Dumnezeu, Cel care îi cheamă, îi inspiră şi îi responsabilizează pe fiecare în parte.

[Adrian Pop]

Tradiţia iudaică recunoaşte existenţa a 48 de profeţi şi a 8 profetese, însă numărul lor este mult mai mare.

[Adrian Pop]

„Ilie era om, cu slăbiciuni asemenea nouă, dar cu rugăciune s-a rugat ca să nu plouă şi nu a plouat trei ani şi şase luni. Şi iarăşi s-a rugat şi cerul a dat ploaie şi pământul a odrăslit roada sa” (Iacov 5, 17-18).

[Adrian Pop]

Datorită ridicării sale cu trupul la cer, Ilie păstrează un loc deosebit în tradiţia iudeo-creştină.

[Adrian Pop]

Cele două tradiţii, iudaică şi creştină, îl asociază pe Ilie cu vremurile de pe urmă, ca un martor al timpurilor ehatologice. Numai că tradiţia iudaică leagă aceste vremuri de venirea Mesia, în timp ce în creştinism apariţia lui Ilie va fi la sfârşitul veacurilor, când se va arăta Mesia, dar în slavă, ca drept judecător.

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Elisei - " Viu este Domnul si cum e viu si sufletul tau, nu te va lasa singur."

https://www.google.ro/#q=sfantul+proroc+elisei

Viaţa Sfântului Prooroc Elisei
14 MAI 2012 VIEŢILE SFINŢILOR (https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor)





https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/viatasfant/2012/05/06-14-sf_prooroc_elisei.jpg?itok=jbkLM_Cf

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/viatasfant/2012/05/06-14-sf_prooroc_elisei.jpg?itok=0ii2vlzZ)





Sfântul Prooroc Elisei era de neam din cetatea Avelmeula şi fiul lui Safat, care se trăgea din seminţia lui Ruvim. El de la naştere s-a arătat mare făcător de minuni; pentru că o junincă de aur din Silom, căreia israelitenii, care se întorseseră spre închinarea de idoli, îi aduceau jertfele lor şi i se închinau ca unui Dumnezeu; acea junincă fiind fără de suflet, în ceasul naşterii lui Elisei a mugit aşa de tare, încât s-a auzit până la Ierusalim glasul ei.
De acest lucru minunându-se toţi foarte mult, un preot oarecare, fiind plin de Duhul Sfânt, a zis: „Astăzi s-a născut un mare prooroc al lui Dumnezeu, care va strica pe idolii cei ciopliţi şi va sfărâma pe cei puternici". Iar după ce Elisei s-a făcut bărbat desăvârşit, îşi petrecea viaţa sa în curăţia fecioriei, pentru a fi mai plăcut lui Dumnezeu. El a fost chemat la proorocie în acest fel: Elisei ara pământul cu douăsprezece perechi de boi, iar Sfântul Prooroc Ilie era în muntele Horeb, vorbind cu Dumnezeu. Şi i-a poruncit Dumnezeu lui Ilie să se ducă şi să ungă prooroc în locul său pe Elisei. Şi ducându-se Sfântul Ilie, a găsit pe Elisei arând, şi, punând cojocul său pe dânsul, i-a spus voia Domnului şi l-a numit să fie prooroc. Deci i-a poruncit să meargă după dânsul, iar Elisei, lăsând îndată toate, era gata să urmeze cu osârdie Sfântului Ilie, proorocul lui Dumnezeu; dar l-a rugat să-i poruncească să se ducă acasă, ca să fie binecuvântat de tatăl şi de maica sa. Şi Ilie i-a poruncit să se ducă. Iar el, ducându-se, a luat o pereche de boi cu care ara singur şi, înjunghiindu-i, a tăiat şi plugul de lemn şi făcând foc cu el, a fript carnea şi a pus-o înaintea oamenilor şi a prietenilor care s-au întâmplat acolo şi, ospătându-i, a luat binecuvântare de la tatăl său şi de la mama sa; apoi a alergat în urma lui Ilie şi-i slujea, învăţând de la dânsul vederea multor taine ale lui Dumnezeu.
Astfel s-a făcut prooroc, cu darul lui Dumnezeu, nu mai puţin decât Sfântul Ilie, povăţuitorul şi învăţătorul său. Iar când Dumnezeu a voit să ia pe robul Său Ilie în vifor de foc cu căruţa sa spre cer şi să-l mute în Rai, Ilie a poruncit lui Elisei să-i spună lui ce dar voieşte să ceară de la Dumnezeu, pe care să-l mijlocească Sfântul Ilie cu rugăciunea sa. „Cere, a zis el, ce vrei să-ţi fac, mai înainte până ce nu voi pleca de la tine". Iar Elisei nu a cerut oarecare lucruri vremelnice, pământeşti, că nu-i trebuia nimic pe pământ, căci lăsase toate pentru Dumnezeu; ci, fiind sărac cu duhul şi cu lucrul, n-a cerut nici sănătate trupului, nici lungime de zile, pentru că nu dorea petrecere lungă în această viaţă vremelnică; ci, aşteptând să moştenească viaţa cea veşnică, a cerut îndoit darul Sfântului Duh, care era în Sfântul Ilie: „Să fie, zicea el, Duhul cel din tine îndoit în mine", adică darul proorociei şi al facerii de minuni, ca pe oamenii cei rătăciţi de la Dumnezeu şi duşi în urma idolului Baal să-i înveţe cu cuvântul proorocesc, iar cu facerea de minuni să întărească cele grăite şi să-i întoarcă iarăşi la Dumnezeul cel adevărat.
Deci el şi-a câştigat cererea, pentru că Ilie a grăit către dânsul: „Dacă mă vei vedea când voi fi luat de la tine, ţi se va împlini dorinţa". Pe când mergeau şi vorbeau, s-a văzut înaintea lor o căruţă cu cai de foc. Şi s-au despărţit amândoi şi Ilie a fost luat cu vifor spre cer. Iar Elisei, văzându-l că se depărtează de la el, a strigat: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!" Şi n-a mai văzut Elisei căruţa aceea de foc care luase pe Sfântul Ilie, că se dusese în înălţime, departe de la ochii lui; apoi a început a plânge după dânsul, ca după părintele său, rupându-şi hainele. Şi a căzut cojocul de la Sfântul Ilie, din înălţime, lăsându-se lângă dânsul; iar el l-a luat spre mângâierea necazului său şi spre semnul duhului cel îndoit câştigat de la Ilie, şi îl avea la el ca o vistierie scumpă sau ca o cinstită porfiră împărătească. Prin acel cojoc, ca şi Ilie mai înainte, a făcut această minune: voind să treacă râul Iordan, a lovit apa cu cojocul şi aceea s-a despărţit în două şi Elisei a trecut ca pe uscat.
Văzând aceasta fiii proorocilor care petreceau în Ierihon, au zis unul către altul: „Iată duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei". Apoi, venind, i s-au închinat lui. Iar Sfântul Elisei s-a dus la Ierihon, voind să petreacă acolo câtăva vreme; şi oamenii cetăţii au zis către dânsul: „Stăpâne, viaţa cetăţii noastre este bună, precum o vezi; însă apele sunt rele, de aceea şi pământul este neroditor". Sfântul Elisei a zis către dânşii: „Aduceţi-mi un vas nou de apă şi turnaţi sare într-insul". Făcând oamenii aceasta, el a luat vasul, s-a dus la izvoarele apelor, a turnat sarea acolo şi a zis: „Aşa grăieşte Domnul: Tămăduit-am apele acestea şi de acum nu va mai fi dintr-însele moarte şi nerodire". Şi s-au tămăduit apele Ierihonului după cuvântul lui Elisei. După aceasta Sfântul Elisei s-a dus de la Ierihon în cetatea Betel, întru care poporul lui Israel se lepădase de Dumnezeu şi se închina idolilor.
Şi dacă s-a apropiat de cetate, copiii cei mici care ieşiseră din cetate să se joace, văzând că vine sfântul prooroc, care era pleşuv la cap, au început a-l batjocori, zicând: „Hai, pleşuvule, hai!" Iar sfântul, trecând de dânşii, s-a uitat înapoi şi, văzându-i că alergau în urma lui şi strigau aceeaşi batjocură, i-a blestemat în numele Domnului. Atunci au ieşit din dumbravă două ursoaice şi au sfâşiat patruzeci şi doi dintr-înşii, iar ceilalţi abia au scăpat fugind în cetate. Proorocul lui Dumnezeu a adus asupra acelor copii această pedeapsă cu dreaptă judecată, pe de o parte pedepsind şi tăind batjocora lor, ca nu venind în vârstă bărbătească să fie mai răi cu obiceiul; iar pe de alta, făcând răsplătire părinţilor lor pentru închinarea de idoli şi învăţându-i ca să-şi crească copiii cu pedepsire, ca să ştie să se teamă de Dumnezeu şi să cinstească cu cucernicie pe slujitorii Lui. De aici sfântul s-a dus la muntele Carmelului şi de acolo s-a întors în Samaria.
În vremea aceea s-au ridicat israelitenii cu război împotriva moabitenilor, pentru o pricină ca aceasta: împăratul moabitenilor, al cărui pământ era foarte bogat şi avea cirezi de dobitoace, dădea dajdie împăratului lui Israel, în toţi anii, o sută de mii de miei şi o sută de mii de berbeci cu lâna lor. Iar murind Ahab, împăratul lui Israel, Mosa, împăratul moabitenilor, s-a depărtat de Israel şi a încetat a mai da dajdia obişnuită.
Atunci Ioram, fiul lui Ahab, cel ce împărăţea peste Israel în Samaria şi care ţinea de păgânătatea tatălui său, a adunat puterea oştilor sale, chemând în ajutor şi pe plăcutul lui Dumnezeu, Iosafat, împăratul Iudeii din Ierusalim, şi luând asemenea şi pe împăratul Edomului, cel ce era sub mâna lui. Iar după rânduiala lui Dumnezeu, era în rândul ostaşilor şi Sfântul Prooroc Elisei. Şi mergând cei trei împăraţi şapte zile cu ostile lor, nu aveau apă pentru ei şi pentru dobitoacele lor şi toţi slăbiseră de sete. Iar Ioram, împăratul lui Israel, a zis cu suspine: „Ne-a adunat pe noi Domnul, trei împăraţi, ca să ne dea în mâinile lui Moab". Iar împăratul Iudeii, Iosafat, a zis: „Oare nu este aici între ostaşi vreun prooroc al Domnului, ca prin el să întrebăm pe Domnul?" Şi o slugă a împăratului lui Israel a răspuns: „Este Elisei, fiul lui Safat, care a fost sluga proorocului Ilie şi care turna apă pe mâinile lui". Iar împăratul Iosafat a grăit despre Elisei: „într-acel bărbat este Cuvântul Domnului".
Deci toţi aceşti trei împăraţi au mers la Sfântul Elisei şi l-au rugat să se roage Domnului, şi i se va descoperi lui despre ei. Sfântul Elisei a zis către împăratul Ioram: „Mergi la proorocii lui Ahab, tatăl tău, şi ai mamei tale, Isabela, şi îi întreabă pe ei, să-ţi spună de cele ce vă vor fi vouă". Iar Ioram a zis cu smerenie către el: „Oare pentru aceasta ne-a adunat pe noi Domnul, ca să ne dea în mâinile lui Moab?" Elisei i-a zis lui: „Viu este Domnul puterilor, Căruia îi stau înainte, că de n-aş fi cinstit pe împăratul Iosafat, plăcutul lui Dumnezeu, n-aş fi ţinut seamă de tine şi nici n-aş fi căutat spre tine, care eşti închinător de idoli. Dar să aduceţi la mine un cântăreţ".
Atunci ei au adus un cântăreţ, anume Levit, care ştia a cânta bine psalmii lui David. Şi cântând Levit cântările psalmilor, s-a făcut mâna Domnului, adică Duhul Sfânt, peste Elisei şi a zis: „Săpaţi acum pâraie şi gropi adânci, că aşa zice Domnul: Nu veţi vedea nici vânt, nici ploaie, iar râurile şi gropile se vor^umple de apă şi veţi bea voi şi oamenii voştri şi dobitoacele voastre! încă şi pe Moab îl va da Domnul în mâinile voastre şi veţi birui puterea lui; veţi strica toate cetăţile cele tari, veţi tăia toţi pomii cei roditori şi veţi astupa cu pietre şi ţărână toate izvoarele de apă, şi veţi pustii tot pământul moabitenilor".
Şi aceste cuvinte prooroceşti s-au împlinit întocmai; fiindcă a doua zi, în vremea jertfei pe care Iosafat, dreptcredinciosul împărat al Ierusalimului, o aducea în toate dimineţile lui Dumnezeu prin mâinile preoţilor, au văzut toate popoarele că prin porunca lui Dumnezeu curgea apă pe calea Edomului; şi a curs mai întâi în tabăra lui Iosafat, apoi şi în celelalte, încât se umplură de apă toate gropile, pâraiele şi văile, şi s-a udat tot pământul acela de apă. Deci, bând toţi şi răcorindu-se cu apa aceea, au mers asupra lui Moab; şi au lovit ostile lui cu mare rană, robind şi pustiind tot pământul acela - după cuvântul proorocului lui Dumnezeu -, şi s-au întors cu veselie la locurile lor.
După aceasta, o văduvă oarecare, care fusese soţia unuia din fiii proorocilor, a strigat către Elisei: „Robul tău şi bărbatul meu, pe care tu îl ştii bine că a fost rob şi temător de Domnul, a murit; şi acum vine un datornic la care bărbatul meu s-a îndatorat mult, şi nimic nu poate să ia de la mine, fiind săracă; deci acela voieşte să ia în robie pe cei doi fii ai mei, pe care, în mângâierea văduviei mele, îi am ca pe lumina ochilor". Astfel striga acea femeie către proorocul lui Dumnezeu. Unii zic că femeia aceea a fost soţia proorocului Avdie, care a fost rânduitor al casei lui Ahab şi care a ascuns o sută de prooroci ai lui Dumnezeu dinaintea sabiei împărătesei Isabela, hrănindu-i la vreme de foamete şi cheltuind cu ei toată averea sa. Acela a fost nevoit să se împrumute şi, murind, a lăsat femeia şi copiii în grija lui Dumnezeu, poruncindu-le să aibă nădejde neîndoită către Domnul. Iar Sfântul prooroc Elisei, având milă de dânsa şi de fiii săi, i-a zis: „Ce voieşti să-ţi fac? Spune-mi ce ai în casa ta?" Iar ea i-a zis: „Nu este nimic în casa roabei tale, decât numai puţin untdelemn într-un vas". Şi a zis sfântul către dânsa: „Du-te acasă şi cere de la vecinii tăi multe vase goale şi, închizându-te în casă cu fiii tăi, toarnă din untdelemnul pe care-l ai prin toate vasele şi le vei avea pline".

Deci ducându-se, femeia a făcut aşa. A cerut vase şi ducându-le în casă, a închis uşa după sine şi a turnat din vasul său în cele împrumutate; iar fiii ei, apropiindu-se, îi dădeau vasele; astfel că untdelemnul nu lipsea din vasele ei şi curgea ca dintr-un izvor. Iar după ce s-au umplut toate vasele, a zis femeia către fiii ei: „Acum nu mai este nici un vas gol", şi untdelemnul a încetat să curgă. Şi alergând femeia cu bucurie, a spus aceasta omului lui Dumnezeu. Şi a zis către ea Elisei: „Du-te şi vinde untdelemnul şi plăteşte datoriile celor ce ţi-au împrumutat; iar din untdelemnul rămas să te hrăneşti tu cu fin tăi".
Într-o zi, Sfântul Prooroc Elisei trecea prin cetatea Soman, şi acolo l-a oprit o femeie cinstită, ca să mănânce pâine în casa ei; deci acea femeie a ospătat pe omul lui Dumnezeu cu osârdie. Iar proorocul Elisei de multe ori umbla prin cetatea aceea, când mergea de la Carmel la Iordan, sau de la Galgala la Ierihon, sau se întorcea de acolo la Carmel; şi se abătea să mănânce pâine la casa acelei femei, pentru că era evlavioasă şi îmbunătăţită. Şi a zis acea femeie către bărbatul său: „Am cunoscut că acel om al lui Dumnezeu, care trece adeseori prin cetatea aceasta, este sfânt. Deci să-i facem un foişor mic şi să-i punem pat şi masă, şi scaun, şi sfeşnic, ca, abătându-se din drum la noi, să-şi aibă odihna sa". Deci s-a făcut astfel; aşa că Sfântul Prooroc Elisei găzduia acolo de câte ori i se întâmpla să meargă în cetatea aceea.
Iar într-o vreme, omul lui Dumnezeu, odihnindu-se într-acel foişor ce era făcut pentru dânsul, se gândea în sine cu ce ar putea mulţumi pe acea femeie primitoare de străini; pentru că vedea bunătatea ei cea mare. De aceea a zis către Ghehazi, sluga sa: „Cheamă pe şunamiteanca aceasta la mine". Şi chemând-o pe ea sluga, omul lui Dumnezeu a zis către dânsa: „Minunată primire de oaspeţi ne-ai făcut nouă! Deci cu ce să-ţi răsplătim ţie? Nu ai vreo trebuinţă de ajutor la împărat sau la vreun boier sau la voievod?" Atunci ea a răspuns: „Eu nu am nici un fel de nevoie; pentru că eu petrec în pace în poporul meu!" Iar după ce a ieşit de la dânsul femeia, sfântul a zis către Ghehazi: „Cu ce să mulţumim pe această femeie pentru facerile ei de bine?" Iar Ghehazi a zis către dânsul: „Iată, ei nu au copii, iar bărbatul ei este bătrân; deci roagă-te lui Dumnezeu pentru dânsa ca să-i dea ei un moştenitor".
Atunci plăcutul lui Dumnezeu a făcut rugăciune fierbinte pentru dânsa către Dumnezeu şi, primind încredinţare, a zis către sluga sa: „Cheamă la mine iarăşi pe şunamiteanca". Deci a chemat-o pe ea sluga şi omul lui Dumnezeu a zis către dânsa: „La anul pe această vreme vei zămisli un fiu!" Iar ea, închinându-se, a zis: „Mă rog ţie, stăpânul meu, nu mă amăgi pe mine, roaba ta!" Iar sfântul o sfătuia să creadă cuvântul cel nemincinos. După aceea femeia a zămislit şi, împlinindu-se vremea, a născut un fiu şi îl hrănea pe el. Iar pruncul crescând, într-un an, la vremea secerişului a ieşit la tatăl său şi la secerători; şi, zăbovind puţin acolo, a zis către tatăl său: „Mă doare capul!" Atunci tatăl a zis slugii sale: „Du-l pe el la maică-sa". Şi a zăcut copilul pe genunchii maicii sale până la amiază, şi a murit. Atunci dânsa, luând copilul mort, s-a suit cu el în foişorul prooro*cului şi l-a pus pe pat, apoi ieşind, a închis uşa. Şi chemând pe bărbatul său, nu i-a spus nimic despre moartea fiului lor, ci l-a rugat pe el, zicând: „Trimite cu mine o slugă şi o asină, ca să alerg la omul lui Dumnezeu în Carmel şi îndată mă voi întoarce".
Şi a zis către dânsa bărbatul ei: „Pentru ce vrei să te duci la dânsul, ca acum nu este lună nouă, nici sâmbătă - pentru că în acele zile se aduna poporul la Sfântul Prooroc Elisei, pentru preamărirea lui Dumnezeu şi pentru învăţătură. Atunci femeia a zis: „Măcar că nu este nici sâmbătă, nici lună nouă, însă eu mă voi duce". Şi s-a dus cu sârguinţă. Iar pe când se apropia de muntele Carmelului, omul lui Dumnezeu a cunoscut venirea ei şi a zis lui Ghehazi: „Iată, vine şunamiteanca; aleargă întru întâmpinarea ei şi zi-i: «Pace este ţie?»" Iar Ghehazi întâmpinând-o pe ea, i-a zis: „Pace este ţie? Pace este bărbatului tău? Pace este pruncului tău?" Iar ea a zis: „Pace". Deci femeia, alergând la Sfântul Elisei, a căzut înaintea lui şi s-a apucat de picioarele lui. Iar Ghehazi s-a apropiat de ea, vrând să o dea în lături. Dar Elisei i-a zis: „Las-o pe ea, că sufletul ei este întristat acum; şi Domnul a tăinuit de mine supărarea ei şi nu mi-a spus-o".
Atunci femeia a zis: „Au doar am cerut eu fiu de la domnul meu? Au nu tu singur, domnul meu, mi l-ai dăruit pe el de la Dumnezeu, iar eu ţi-am zis: «Nu mă amăgi pe mine roaba ta»? Iată dar că fiul meu acum a murit!" Omul lui Dumnezeu s-a umilit pentru dânsa şi a poruncit lui Ghehazi să ia toiagul lui, să alerge degrab şi să-l pună peste pruncul cel mort. Dar mama pruncului, nemulţu-mindu-se cu aceasta, a zis către sfântul prooroc: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu mă voi duce de la tine". Deci Sfântul Elisei, sculându-se, a mers în urma ei; iar Ghehazi, apucând înainte, a pus toiagul pe faţa pruncului, dar nu era în el nici glas, nici suflare.
Atunci Ghehazi, întorcându-se, a întâmpinat pe omul lui Dumnezeu şi i-a spus lui că nu s-a sculat pruncul. Deci ajungând în cetate Sfântul Prooroc Elisei, s-a dus la casa femeii şi s-a suit în foişor, unde pruncul cel mort era pus pe patul lui. Deci intrând înăuntru Sfântul Elisei, a închis uşa şi s-a rugat Domnului, după aceea s-a suit şi s-a culcat peste prunc, şi punându-şi gura sa peste gura lui, ochii săi peste ochii lui, mâinile sale peste mâinile lui, gleznele sale peste gleznele lui, şi suflând peste dânsul, s-a încălzit trupul pruncului. Apoi, sculându-se proorocul şi umblând prin odaie încoace şi încolo, iarăşi s-a suit şi s-a aplecat peste prunc de şapte ori, şi astfel şi-a deschis pruncul ochii.
Apoi Elisei, chemând pe Ghehazi, i-a zis lui: „Cheamă la mine pe şunamiteanca". Şi Ghehazi a chemat-o pe ea, iar Elisei a zis către dânsa: „Ia-ţi pe fiul tău". Şi a căzut femeia la picioarele omului lui Dumnezeu şi, închinându-se lui până la pământ, a luat pe fiul său viu, bucurându-se şi lăudând pe Dumnezeu.
După aceea, proorocul lui Dumnezeu, Elisei, sculându-se de acolo, s-a dus la Galgala, pe unde, de demult, poporul israelitean a intrat în pământul făgăduinţei, trecând râul Iordanului. Şi zăbovind Sfântul Elisei în Galgala multă vreme, a fost în pământul acela foamete mare, iar fiii proorocilor, care erau ucenicii lui, petreceau lângă dânsul, urmând vieţii lui celei plăcute lui Dumnezeu, întru curăţie şi necâştigare, după asemănarea călugărilor celor din Legea nouă.
Iar petrecerea omului lui Dumnezeu cu ucenicii lui era la un loc osebit şi liniştit. Şi a zis unuia din slugile sale: „Să pui o căldare mare pe foc şi să fierbi fiertură fiilor proorocilor", căci erau ca la o sută de bărbaţi. Şi ieşind unul dintre dânşii să adune verdeţuri sălbatice, a aflat un rod sălbatec asemenea cu strugurii, care se numea colocuntidi, amar fără de măsură - pentru aceea unii l-au numit pe acela fierea pământului. încă este şi vătămător sănătăţii omului rodul acela, deşi se foloseşte în doctorii; iar de ar mânca cineva dintr-însul peste măsură, moare.
Iar acela care l-a adunat, neştiind puterea cea vătămătoare a rodului acela, a cules haina sa plină şi a turnat în căldare, ca să fiarbă. Şi după ce fiertura aceea a fost pusă înaintea fiilor proorocilor şi au început a mânca din ea, au simţit amărăciunea împreună cu vătămarea, şi au strigat către sfântul, zicând: „în căldare este moarte, omule al lui Dumnezeu!" Şi nu au mai mâncat, pentru că nu le era cu putinţă. Iar Sfântul Elisei le-a poruncit să toarne în căldare puţină făină - nu pentru aceea, ca să gonească vătămarea aceea cu făină, ci ca să ascundă facerea lui de minuni -, şi s-a îndulcit fiertura aceea, iar vătămarea s-a prefăcut în doctorie, încât toţi mâncând s-au săturat şi au rămas sănătoşi.
După aceea a venit la proorocul lui Dumnezeu oarecare bărbat iubitor de Dumnezeu din cetatea Valsalisa şi a adus 20 de pâini din orzul pe care l-a secerat întâi. Şi a poruncit Elisei, omul lui Dumnezeu, să pună pâinile acelea înaintea celor ce vieţuiau împreună cu dânsul; iar sluga lui a zis către el: „Aceste puţine pâini nu ajung la o sută de bărbaţi". Iar sfântul i-a zis: „Pune-le înaintea lor să mănânce, că aşa zice Domnul: Vor mânca şi le va prisosi". Şi aşa a fost. Au mâncat şi s-au săturat o sută de bărbaţi şi au rămas multe fărâmituri, după cuvântul Domnului cel zis prin gura proorocilor.
În zilele acelea, era la împăratul Siriei un boier din cei puternici, adică voievod a toate puterile ostăşeşti, cu numele Neeman, mare bărbat înaintea stăpânului său, viteaz şi bine norocit în războaie; însă era foarte lepros, încât nu se găseau doctori ca să-l poată tămădui. Odată au ieşit din Siria nişte ostaşi voinici şi au răpit o fată tânără din pământul lui Israel şi au adus-o pe ea femeii lui Neeman, voievodul lor. Acea tânără auzind de la părinţii săi despre Sfântul prooroc Elisei şi despre minunile cele mari ale lui Dumnezeu, care se făceau cu rugăciunile lui, a zis stăpânei sale, căreia îi slujea: „Dacă stăpânul nostru s-ar duce la Elisei, proorocul lui Dumnezeu cel din Samaria, i-ar fi lui bine, că acela l-ar curaţi de boală".
Iar femeia lui Neeman i-a spus bărbatului său cuvintele acelei copile, zicând: „Acestea îmi spune tânăra, care este din pământul lui Israel". Atunci Neeman s-a dus la împăratul său şi l-a rugat să-l lase să se ducă pentru tămăduire în pământul lui Israel, în Samaria, la proorocul lui Dumnezeu. Iar împăratul nu numai că nu l-a oprit să se ducă acolo, dar i-a dat şi o scrisoare din partea lui către Ioram, împăratul lui Israel, fiul lui Ahab. Atunci Neeman a luat zece talanţi de argint, şase mii de galbeni şi zece rânduri de haine frumoase pentru schimbat, ca toate acestea să le dăruiască omului lui Dumnezeu. Şi s-a dus în pământul lui Israel şi a dat împăratului Ioram scrisoarea de la împăratul său, în care era scris astfel: „Când vei primi această scrisoare a mea, să ştii că am trimis la tine pe Neeman, sluga mea, ca să-l cureţi de lepra lui".

Iar împăratul lui Israel, Ioram, citind scrisoarea împăratului Siriei, s-a mâhnit foarte tare şi şi-a rupt hainele, zicând: „Oare eu sunt Dumnezeu ca să pot omorî şi să fac viu, de a trimis el la mine pe acest bărbat lepros să-l curăţ? De aici puteţi vedea, că acesta caută pricini cu mine, ca să poată ridica război asupra mea".
Şi aflând Sfântul Prooroc Elisei de aceasta, că împăratul s-a supărat şi şi-a rupt hainele, a trimis la dânsul, zicând: „împărate, pentru ce te mâhneşti şi ţi-ai rupt hainele? Să vină Neeman la mine şi să cunoască că în Israel este proorocul lui Dumnezeu! Şi a mers Neeman cu caii şi cu caretele, şi a stat lângă uşile casei lui Elisei; iar sfântul a trimis pe sluga sa să-i spună: Du-te şi te scaldă de şapte ori în Iordan, că ţi se va curaţi trupul şi te vei vindeca de lepră". Deci Neeman s-a mâniat şi s-a dus, zicând: „Eu credeam că va ieşi afară şi, stând lângă mine, va chema numele Dumnezeului său, va pune mâna pe rănile mele şi îmi va curaţi lepra; însă el îmi porunceşte să mă duc la Iordan. Nu sunt oare mai bune râurile Damascului, Avana şi Farfara, decât Iordanul şi decât toate apele lui Israel ca să mă spăl într-însele şi să mă curăţ?" Zicând aceasta, a plecat mânios din Samaria. Dar slugile l-au sfătuit să nu calce porunca proorocului lui Dumnezeu, zicându-i: „Dacă ţi-ar fi grăit proorocul vreun cuvânt mare, n-ai fi făcut porunca lui? Iar acum el ţi-a spus să faci numai acest lucru mic: «Să te speli în Iordan şi te vei curaţi», şi tu nu voieşti să asculţi?"
Atunci Neeman a primit sfatul slugilor sale şi, apropiindu-se de râul Iordan, s-a dat jos din caretă, s-a afundat în Iordan de şapte ori, după cuvântul omului lui Dumnezeu, şi s-a făcut trupul lui ca de copil, curăţindu-se de stricăciune; apoi s-a întors iar la Sfântul Elisei împreună cu toată tabăra lui. Şi stând Neeman înaintea sfântului, a zis: „Acum am cunoscut că nu este Dumnezeu în tot pământul, fără numai în Israel. Deci primeşte de la robul tău aceste daruri pe care ţi le-am adus". Şi Neeman voia să-i dea proorocului lui Dumnezeu aurul, argintul şi hainele. Iar Sfântul Elisei i-a zis: „Viu este Domnul, Căruia îi stau înainte, că nu voi lua nimic". Şi Neeman silea pe prooroc sa ia cele aduse; însă el nu l-a ascultat, nici nu a luat nimic. Atunci Neeman a zis către dânsul: „Dacă nu voieşti să iei nimic de la mine, atunci dă-mi tu mie, robului tău, pământ cât voi putea duce cu două perechi de catâri, ca, ducându-l la casa mea, să fac din el altar Domnului Dumnezeului lui Israel; căci de acum robul tău nu va mai aduce jertfe şi arderi întregi la alţi zei, ci numai Unuia Dumnezeului cel adevărat". Iar Sfântul Elisei nu l-a oprit să ia ce a cerut şi l-a eliberat cu pace.
Şi ducându-se Neeman de la Elisei, omul lui Dumnezeu, Ghehazi, sluga sfântului, a zis în sine: „Iată, stăpânul meu a făcut hatâr lui Neeman Sirianul, neluând nimic din darurile aduse! Viu este Domnul, că voi alerga în urma lui şi voi lua ceva!" Şi sculându-se Ghehazi, a alergat după Neeman şi, văzându-l acela că vine în urma lui, s-a întors din caretă spre întâmpinarea lui. Şi i-a zis Ghehazi: „Pace ţie!" Asemenea i-a răspuns şi Neeman: „Pace!" Iar Ghehazi a zis: „Stăpânul meu m-a trimis la tine, zicând: Iată, acum au venit la mine de la muntele lui Efrem doi tineri din fiii proorocilor; să dai pentru ei un talant de argint şi două perechi de haine". Şi a zis Neeman: „Iată doi talanţi de argint şi hainele." Şi a pus Neeman doi talanţi în două pungi şi două perechi de haine şi le-a dat la două slugi ale sale pe care le-a trimis cu Ghehazi.
Şi venind Ghehazi seara când se întuneca la locul său cu acele lucruri, le-a luat din mâinile slugilor şi, slobozindu-i, le-a ascuns în casa sa. Apoi el singur s-a dus şi a stat în faţa stăpânului său. Iar Sfântul Elisei a zis către dânsul: „De unde ai venit, Ghehazi?" El a răspuns: „Nu a umblat robul tău nicăieri". Sfântul Elisei a zis către dânsul: „Oare inima mea nu a umblat cu tine şi nu a văzut cum s-a întors bărbatul din careta lui în întâmpinarea ta, cum ai luat de la dânsul argintul şi hainele? Oare cu acel argint voieşti să cumperi grădini, saduri de măslini, vii, oi, boi, slugi şi slujnice? Pentru aceasta, lepra lui Neeman să se lipească de tine şi de seminţia ta în veci!" Şi a plecat Ghehazi din faţa lui Elisei înleproşat ca zăpada.
Într-o vreme, fiii proorocilor au zis către Elisei: „Iată, locul unde petrecem noi în preajma ta este strâmt. Deci să mergem acum la Iordan, să luăm de acolo fiecare bărbat câte o bârnă şi să ne facem locaşuri, ca să petrecem acolo". Sfântul le-a zis: „Mergeţi". Iar unul i-a zis cu blândeţe: „Părinte, să mergi şi tu cu slugile tale!" Iar omul lui Dumnezeu, sculându-se, a mers cu ei. Şi ajungând la Iordan, tăiau lemnele; iar unul din ei, pe când tăia o bârnă, fierul a ieşit din coadă şi a căzut în apă. Acela a strigat: „O, Domnul meu, acest topor l-am împrumutat de la altul!" Omul lui Dumnezeu a întrebat: „Unde a căzut fierul?" Iar acela i-a arătat locul şi sfântul a tăiat un lemn şi l-a aruncat acolo în apă, şi fierul a ieşit deasupra. Şi a zis sfântul către tăietor: „Ia-l tu singur". Iar el, întinzându-şi mâna, l-a luat.
Atât de mare era puterea acestui sfânt bărbat, încât şi greutatea cea firească a fierului putea să o prefacă într-o uşurătate ca aceea, ca securea de fier să plutească deasupra apei, ca o frunză căzută din copac. El vedea şi pe cele depărtate, ca şi cum s-ar face aici înaintea ochilor. Pentru că, de multe ori, împăratul Siriei luptându-se împo*triva lui Israel, se sfătuia cu slugile sale, zicând: „Să trecem prin cutare sau cutare loc şi să pândim pe împăratul lui Israel". Iar Sfântul Elisei, văzând mai înainte aceea, trimitea la împăratul lui Israel, zicând: „Fereşte-te să mergi prin cutare loc, căci acolo pândesc sirienii!" Iar împăratul trimitea acolo să ştie de este adevărat. Deci, înştiinţându-se că este aşa, se păzea cu dinadinsul şi, trimiţând pe ostaşii săi, năvălea fără de veste asupra sirienilor şi-i bătea.
Iar aceasta a fost nu o dată, nici de două ori, ci de mai multe ori. Deci s-a tulburat sufletul împăratului Siriei de lucrul acesta, şi a chemat pe slugile sale şi le-a zis: „Pentru ce nu-mi spuneţi cine este cel care înştiinţează tainele mele împăratului lui Israel şi mă dă în mâinile lui?" Şi unul din slugile lui a zis: „Stăpânul meu, împărate, nu de la noi se face aceasta, ci proorocul Elisei cel din Israel spune împăratului său toate cuvintele, orice ai grăi în ascuns în cămara ta", împăratul Siriei a zis: „Mergeţi ca să aflaţi unde este proorocul acela ca, trimiţând oastea, să-l aduc pe el la mine". Ei i-au răspuns: „El acum petrece în Dotaim". Şi a trimis împăratul acolo cai, căruţe şi putere mare şi, sosind noaptea, a înconjurat cetatea. Iar dimineaţa, sculându-se sluga lui Elisei, a ieşit şi, iată, puterea sirienilor înconjurase cetatea cu mulţime de cai şi căruţe.
Atunci sluga a zis către Elisei: „O, stăpâne, ce vom face?" Sfântul Elisei a răspuns: „Nu te teme, căci mai mare putere este cu noi decât cu ei". Şi s-a rugat Elisei lui Dumnezeu şi a zis: „Doamne, deschide acum ochii slugii tale, ca să vadă puterea Ta!" Şi a deschis Dumnezeu ochii slugii şi a văzut muntele plin de cai şi de căruţe de foc împrejurul lui Elisei; şi a ieşit Sfântul Elisei cu sluga sa din cetate împotriva sirienilor. Şi aceia veneau spre dânsul. Deci Elisei s-a rugat Domnului şi a zis: „Pedepseşte, Doamne, cu orbirea, pe acest neam!" Şi Domnul i-a pedepsit cu orbirea, după cererea lui Elisei. Şi a zis Elisei către ei: „Nu este aceasta calea, nici nu este aceasta cetatea la care mergeţi; ci veniţi după mine şi eu vă voi duce la bărbatul acela pe care-l căutaţi". Deci i-a dus în Samaria şi, după ce au intrat în Samaria, Elisei s-a rugat, zicând: „Doamne, deschide-le ochii, ca să vadă unde sunt". Iar Domnul le-a deschis ochii şi au văzut că sunt în mijlocul Samariei. Şi împăratul s-a înştiinţat de ei şi i-a văzut. Atunci el a întrebat pe Elisei: „Părinte, oare porunceşti să-i lovesc cu bătaie?" Sfântul a răspuns: „Să nu-i ucizi, căci nu tu i-ai adus pe ei aici, nici nu i-ai robit cu armele tale! Ci dă-le lor hrană şi băutură ca să mănânce şi să bea şi după aceea trimite-i la stăpânul lor". Deci împăratul le-a dat spre ospătare bucate multe şi ei au mâncat şi au băut şi s-au dus liberi la împăratul lor, iar după aceea nu au mai încercat să vină din Siria în pământul lui Israel.
După aceasta, trecând multă vreme, Venedad, împăratul Siriei, ridicând război împotriva lui Ioram, împăratul lui Israel, a adunat toată oastea sa şi, venind, a înconjurat Samaria, cetatea de scaun a împăraţilor lui Israel, unde era şi Sfântul prooroc Elisei. în cetate a fost atunci foamete mare, încât oamenii cei săraci îşi mâncau şi copiii lor. Iar odată împăratul lui Israel umblând pe zidul cetăţii, o femeie a strigat la el, zicând: „Impăratul meu, mântuieşte-mă pe mine!" Iar împăratul i-a răspuns: „De nu te va mântui Domnul, apoi eu cum te voi mântui pe tine? Oare din arie sau din călcătoare îţi voi da hrană? însă spune: ce-ţi trebuie?" Iar ea a început a se plânge împotriva prietenei sale, zicând: „Această femeie mi-a zis: «Dă-mi mie pe fiul tău, fiind prunc, să-l mâncăm astăzi, iar mâine îl vom mânca pe al meu!» Deci am fript pe fiul meu şi l-am mâncat. Iar doua zi am zis: «Dă pe fiul tău să-l mâncăm!» Iar ea a ascuns pe fiul ei!" Când a auzit împăratul cuvintele acelei femei, şi-a rupt hainele şi s-a mâniat foarte asupra proorocului lui Dumnezeu, Elisei, căci cu sfatul său l-a oprit pe el, ca să nu se supună împăratului Siriei şi să nu dea cetatea în mâinile lui; ci să aştepte ajutor de la Dumnezeu. Şi a zis împăratul: „Aceasta să-mi facă mie Dumnezeu şi aceasta să-mi adauge, dacă capul lui Elisei va mai fi la locul lui!" Şi îndată a trimis pe un călău ca să taie capul proorocului.
Iar omul lui Dumnezeu şedea în casa sa şi bătrânii lui Israel şedeau cu el. Şi a zis sfântul către bătrâni: „Au nu ştiţi că împăratul Ioram, fiul ucigaşului Ahab, care a ucis fără de vină pe Navutia, acela a trimis pe călău ca să vină să-mi taie capul? Deci întăriţi bine uşile şi nu-l lăsaţi aici, până ce va veni după el însuşi stăpânul lui, care l-a trimis. Ascultaţi, oare nu se aude sunetul picioarelor stăpânu*lui său în urma lui?" Grăind sfântul acestea, împăratul a ajuns pe acel călău trimis; căci îndată s-a căit de acel cuvânt al său şi a alergat degrabă el însuşi în urma trimisului, ca să nu se săvârşească acea poruncă rea a lui; pentru că ştia că Elisei proorocul este sfânt şi nevinovat şi este de bună trebuinţă împărăţiei lui Israel, căci la mulţi a făcut mult bine. Şi venind împăratul la proorocul lui Dumnezeu, a zis: „Iată, atâta răutate s-a pornit de la Domnul asupra noastră, încât nu ştiu ce să mai aştept de la El? Deci voi da cetatea împăratului Siriei şi mă voi închina lui, ca să nu murim cu toţii de foame; pentru că este mai bine să fim robi lui, decât să pierim de foame, împotrivindu-ne".
Iar Sfântul Prooroc Elisei a zis către împărat şi către toţi cei ce erau acolo: „Ascultaţi cuvântul Domnului. Aşa grăieşte Domnul: Mâine, în ceasul acesta, în părţile Samariei măsura de făină de grâu va fi un siclu, şi două măsuri de orz vor fi un siclu". Şi a răspuns voievodul pe a cărui mână se sprijinea împăratul, şi a zis către Elisei: „De ar deschide Dumnezeu jgheaburile cereşti şi tot nu ar fi aşa precum grăieşti!" Iar Elisei i-a zis: „Iată, tu vei vedea aceasta cu ochii tăi; însă din pâinea aceea nu vei mânca". Şi potolindu-se puţin împăratul, s-a dus la palat.
În noaptea aceea, rugându-se Elisei, proorocul lui Dumnezeu, pentru eliberarea cetăţii, Domnul a trimis tulburare în tabăra sirienilor; pentru că le-a făcut auzit un zgomot de armă şi glas de cai, şi glas de puteri mari, şi au zis unul către altul: „Iată, împăratul lui Israel a ridicat acum asupra noastră pe împăratul Heteului şi pe împăratul Egiptului, şi au venit asupra noastră cu puterea lor". Deci s-au umplut sirienii de frică mare şi au zis: „Să fugim de aici". Şi, sculându-se noaptea cu împăratul lor, au fugit lăsând corturile, caii, catârii şi toate cele ce erau în tabăra lor, scăpând numai sufletele lor.
În noaptea aceea, patru bărbaţi leproşi şedeau lângă porţile cetăţii şi ziceau unul către altul: „Pentru ce noi aşteptăm să murim şezând aici? De vom intra în cetate, vom muri de foame, pentru că acolo este foamete. De vom sta aici, asemenea vom muri; deci să intrăm în tabăra sirienilor şi, de ne vor lăsa vii, apoi vii vom fi; iar de ne vor omorî, apoi vom muri şi nu vom răbda mai multă rea pătimire în viaţa aceasta, căci este mai bine să murim de sabie decât de foame". Astfel sfătuindu-se, s-au sculat şi au intrat în tabăra sirienilor, fiind noapte. Şi intrând în tabără, n-au aflat nici un om; şi trecând până în mijloc, n-au văzut pe nimeni şi s-au mirat. După aceea au intrat într-un cort unde au mâncat, au băut şi au luat de acolo aur, argint şi haine pe care le-au ascuns.
Şi iarăşi întorcându-se, au intrat în alt cort şi au luat de acolo ce au voit şi cât au putut să ducă şi le-au ascuns. Apoi au zis între ei: „Nu facem bine acum, pentru că ziua aceasta este zi de bună vestire, iar noi tăcem. Şi de vom petrece până la lumina dimineţii, ne vom afla vinovaţi păcatului; deci să mergem în cetate să spunem şi în casele împărăteşti". Şi ducându-se la porţile cetăţii, au spus păzitori*lor: „Am intrat în tabăra sirienilor şi n-am aflat acolo nici un om, nici glas de om, decât numai caii şi catârii legaţi, şi corturile cu toate bogăţiile ce sunt într-însele". Iar portarii ce păzeau au spus aceasta în casele împărăteşti. Şi sculându-se împăratul noaptea, a zis către slugile sale: „Eu vă voi spune meşteşugul sirienilor, pe care ei acum ni l-au făcut nouă. Ei au înţeles că noi suntem flămânzi; deci, ieşind din conacul lor, s-au ascuns în sat, zicând: «Ei vor ieşi din cetate flămânzi şi îi vom prinde vii, după aceea vom intra în cetatea lor».
Iar slugile au sfătuit pe împărat să trimită ca să afle adevărul. Şi a trimis împăratul lui Israel doi călăreţi care, intrând în tabără şi neaflând pe nimeni, au alergat în urma sirienilor până la Iordan. Şi toată calea aceea era plină de haine şi de arme pe care le aruncaseră sirienii, fugind de frică.
Şi întorcându-se trimişii, au spus împăratului şi la toată cetatea tot ce văzuseră. Atunci, ieşind tot poporul, au jefuit toate corturile sirienilor şi a fost măsura de grâu un siclu şi două măsuri de orz iarăşi un siclu, după cuvântul Domnului. Iar împăratul a pus pe voievodul cel mai înainte zis, pe ale cărui mâini se odihnea, spre a păzi porţile cetăţii. Iar pe când acela voia să îndrepteze poporul să nu se îngrămădească la porţi, l-a călcat poporul şi a murit, precum a zis omul lui Dumnezeu, Elisei; pentru că acel voievod n-a crezut Cuvân*tul lui Dumnezeu, cel zis prin gura proorocului, pentru îndestularea pâinii, ci a răspuns împotrivă, zicând: „Măcar şi jgheaburile cereşti de ar deschide Domnul, tot nu va fi aşa".
Şi era minunat acest mare plăcut al lui Dumnezeu şi în alte fapte şi daruri prooroceşti, precum se scrie pe larg în cărţile împăraţilor. O foamete de şapte ani, ce era să fie în pământul lui Israel, a spus-o mai înainte. Moartea lui Venadad, împăratul Siriei, a ştiut-o mai înainte, iar lui Azail i-a spus mai înainte despre luarea împărăţiei Siriei. Pe Iehu, unul din boierii lui Israel, l-a uns la împărăţie şi l-a ridicat spre pierderea casei lui Ahab, cea urâtă de Dumnezeu şi închinătoare de idoli; acela a şi ucis pe doi împăraţi închinători de idoli, pe Ioram al lui Israel şi pe Ohozie al Iudeei, nepotul împăratului Iosafat, care, neurmând unchiului său, s-a abătut la păgânătate. A ucis încă şi pe Izabela, acea spurcată femeie a lui Ahab şj mama lui Ioram. A ucis şi pe toţi slujitorii lui Baal şi pe vrăjitori. în toate acestea avea ajutor binecuvântarea şi rugăciunile Sfântului Prooroc Elisei.
După moartea lui Iehu a împărăţit în Israel Ioahaz, fiul lui, apoi Ioaş, nepotul lui Iehu. Pe vremea împărăţiei aceluia, s-a îmbolnăvit de moarte în Samaria omul lui Dumnezeu, Elisei, fiind la adânci bătrâneţi. Şi a venit la dânsul Ioaş, regele lui Israel, spre cercetare şi, plângând deasupra lui, a zis: „Părinte, părinte, carul lui Israel şi caii lui!" Şi i-a zis Elisei: „Ia un arc şi o săgeată şi deschide fereastra cea dinspre răsărit, încotro se află Siria, şi pune o săgeată în arcul cel întins". Şi a făcut împăratul aceasta; iar proorocul lui Dumnezeu, punându-şi mâinile sale pe ale împăratului, a zis: „Dă drumul săgeţii spre Siria". Şi împăratul a făcut aşa. Iar proorocul a zis: „Această săgeată este mântuirea Domnului şi vei birui pe sirieni". Şi iar a zis împăratului: „Ia un arc şi nişte săgeţi!" Şi împăratul a luat. Şi a zis către el proorocul: „Loveşte în pământ". Şi a lovit împăratul de trei ori şi a stat. Atunci s-a scârbit asupra lui omul lui Dumnezeu si a zis: „Dacă ai fi lovit de cinci sau de şapte ori, ai fi călcat Siria până în sfârşit, iar acum o vei birui numai de trei ori".
Astfel proorocind Sfântul Elisei, a murit şi s-a îngropat cu cinste. Dar nu numai în viaţă a făcut multe minuni, ci şi după moarte era făcător de minuni; pentru că în acelaşi an s-a întâmplat un lucru ca acesta: Dus fiind un mort la îngropare în cetatea Samariei, deodată ostaşii de la Moab au năvălit tâlhăreşte în pământul acela. Iar îngropătorii, văzând de departe pe ostaşi venind, au aruncat pe acel mort în mormântul lui Elisei şi au fugit în cetate. Şi căzând trupul celui mort, s-a atins de oasele lui Elisei şi îndată a înviat şi a stat pe picioarele sale; apoi, ieşind din groapă, a alergat în cetate. Astfel a preamărit Dumnezeu pe plăcutul său şi după moarte, pentru care lucru se cuvine Dumnezeului nostru de la toţi slavă, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

[Adrian Pop]

a luat binecuvântare de la tatăl său şi de la mama sa; apoi a alergat în urma lui Ilie şi-i slujea, învăţând de la dânsul vederea multor taine ale lui Dumnezeu.

[Adrian Pop]

Iar când Dumnezeu a voit să ia pe robul Său Ilie în vifor de foc cu căruţa sa spre cer şi să-l mute în Rai, Ilie a poruncit lui Elisei să-i spună lui ce dar voieşte să ceară de la Dumnezeu, pe care să-l mijlocească Sfântul Ilie cu rugăciunea sa. „Cere, a zis el, ce vrei să-ţi fac, mai înainte până ce nu voi pleca de la tine". Iar Elisei nu a cerut oarecare lucruri vremelnice, pământeşti, că nu-i trebuia nimic pe pământ, căci lăsase toate pentru Dumnezeu; ci, fiind sărac cu duhul şi cu lucrul, n-a cerut nici sănătate trupului, nici lungime de zile, pentru că nu dorea petrecere lungă în această viaţă vremelnică; ci, aşteptând să moştenească viaţa cea veşnică, a cerut îndoit darul Sfântului Duh, care era în Sfântul Ilie: „Să fie, zicea el, Duhul cel din tine îndoit în mine", adică darul proorociei şi al facerii de minuni, ca pe oamenii cei rătăciţi de la Dumnezeu şi duşi în urma idolului Baal să-i înveţe cu cuvântul proorocesc, iar cu facerea de minuni să întărească cele grăite şi să-i întoarcă iarăşi la Dumnezeul cel adevărat.

[Adrian Pop]

„Iată duhul lui Ilie se odihneşte peste Elisei"

[Adrian Pop]

Sfântul Elisei a zis către dânşii: „Aduceţi-mi un vas nou de apă şi turnaţi sare într-insul". Făcând oamenii aceasta, el a luat vasul, s-a dus la izvoarele apelor, a turnat sarea acolo şi a zis: „Aşa grăieşte Domnul: Tămăduit-am apele acestea şi de acum nu va mai fi dintr-însele moarte şi nerodire".

Gans-uri....

[Adrian Pop]

Baia de Arama -
Calea Sarii.....
Baia de Fier

Minele închise din Munţii Rodnei ascund cantităţi impresionante de plumb, zinc, aur, argint şi cupru
http://www.timponline.ro/minele-inchise-din-muntii-rodnei-ascund-cantitati-impresionante-de-plumb-zinc-aur-argint-si-cupru/


http://incomemagazine.ro/articole/iran-scoate-la-licitatie-15-zacaminte-de-zinc-aur-si-minereu-de-fier

https://www.rheinzink.ro/calitate/istoria-zincului/

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Avacum - " Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am temut de puterile tale, la cale."

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-proroc-avacum-sfanta-mucenita-miropia-sfantul-ierarh-solomon-98074.html

Sfântul Proroc Avacum a trăit cu 600 de ani înainte de Hristos. A fost fiul lui Asafat, din seminția lui Simeon. A prorocit despre robia Ierusalimului, despre pustiirea bisericii și luarea poporului în robie.

Prorocul Avacum a murit cu doi ani înainte de întoarcerea iudeilor din robie. Din Sinaxar aflăm că „odată el a făcut fiertura și a dumicat pâine în vas și a zis către cei din casă: "Eu mă duc departe și de voi zăbovi, voi să duceți pâine seceratorilor". Acestea zicând, a ieșit din casă și i s-a arătat îngerul Domnului pe cale și i-a zis: "Avacume, du prânzul pe care-l ai, lui Daniil în Babilon, în groapa cu lei".

Și apucându-l îngerul Domnului de crețtet l-a ridicat de părul capului și l-a dus în Babilon deasupra gropii, în sunetul duhului său, în depărtare de două mii două sute șaizeci și cinci de stadii și a strigat Avacum zicând: "Daniile, Daniile, primește prânzul pe care ți l-a trimis ție Dumnezeu". Și Daniil a zis: "Ți-ai adus aminte de mine, Dumnezeule și n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc pe Tine". Și sculându-se Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu iarăși a pus pe Avacum la locul lui în pământul iudaic”.
Subiecte: SĂRBĂTORI CREŞTINE (http://www.activenews.ro/subiecte/Sarbatori-crestine-20)

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Amos - "Vai de cei ce doresc ziua Domnului...zi de intuneric."


http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-proroc-amos-119736.html


Sfantul Proroc Amos (http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sf-prooroc-amos-sf-mucenic-isihie-fericitii-ieronim-augustin-36438.html) s-a nascut in satul Tecoa de langa Betleem si a trait in secolul al VIII lea i.Hr. A pazit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim, pana la alegerea sa ca proroc. Inceputul prorocirii lui a fost pe vremea imparatului Iudeei Ozia, cel din Ierusalim, si in vremea imparatului lui Israel Ieroboam, cel din Samaria. Amos l-a certat pe regele Ozia si pe preotii lui pagani pentru inchinarea la idoli si a intors poporul de la inchinarea la vietii de aur.

Ii vesteste lui Amaziah, capetenia preotilor pagani, ca asirienii ii vor ucide fiii si pe regele lui Israel, profeti care s-au si intamplat.A fost lovit cu toiagul in frunte de fiul preotului idolesc. Isi va da duhul in satul Tecoa.

Facem precizarea ca Sfantul proroc Amos nu este tatal lui Isaia (http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-proroc-isaia-118980.html). Amos, tatal lui Isaia, a fost din semintia imparatilor Iudeii, s-a nascut si a petrecut in Ierusalim, pe cand prorocul Amos a fost de neam sarac, din cetateaTecoa. Mai mult, tatal lui Isaia nu se numara printre proroci si nici nu a primit moarte de mucenic.

Troparul Sfântului Prooroc AmosA proorocului Tău Amos pomenire, Doamne, prăznuind, printr-însul Te rugăm, mântuieşte sufletele noastre.

Condacul Sfântului Prooroc AmosCurăţindu-ţi prin Duhul inima cea strălucitoare de lumină, Mărite Proorocule Amos, ai primit de sus harul proorociei şi la margini cu mare glas ai strigat: Acesta este Dumnezeul nostru şi nu se va adăuga altul către Dânsul.

[Adrian Pop]

ISTORIA ZINCULUI

Introducere
https://www.rheinzink.ro/fileadmin/_processed_/csm_09022011_2112-011-A4-RET.TIF_37_e938af3562.jpg
Mult inainte de descoperirea zincului ca metal, zăcămintele de zinc au constituit o resursă pentru aliajele de cupru-zinc (alamă) și pentru sărurile de zinc utilizate în medicină. Se cunosc obiecte din alamă din Babilon și Asiria datând din mileniul 3 I.C. și din Palestina datând din 1400 - 1000 I.C.
Prima atestare a amestecului zinc-cupru este reprezentată de o podoabă descoperită în Rhodos datând din anul 500 I.C. Deși de atunci a fost utilizat pentru obținerea alamei, au trecut multe secole până ce zincul a putut fi identificat ca metal. Noțiunea de "zinc" s-a stabilit în secolul al 17-lea odată cu redescoperirea materialului.
Deoarece zincul apare în natură sub formă de amestecuri, el este obținut dintr-o sare a lui: carbonatul de zinc. Zincul a fost folosit mai ales sub formă de aliaje cu alte metale ca element component al monezilor. Zăcămintele de zinc s-au exploatat încă din epoca bronzului dar mult mai târziu s-a descoperit că este vorba de un element ce nu mai poate fi descompus: zincul. Până la sfarșitul secolului a 18-lea, zincul a fost importat mai ales din India, fiind unul dintre materialele foarte scumpe.

Producţia timpurie şi utilizarea în India şi China

Zinc metalic a fost produs în India cca. 1200 I.C., iar procesul este descris ca fiind de producţie a unui nou metal similar cu staniu. Aceasta a implicat încălzirea minereului de zinc indirect cu cărbune într-un creuzet acoperit. Acest lucru a produs vapori de zinc, prin răcirea cu aerul înconjurător într-un recipient de condensare sub creuzet. Astfel s-a obținut modulul metalic de zinc (Fig. 1).

Marco Polo (1254-1324) din Veneţia a fost cel care a raportat producerea de oxid de zinc în Persia. În acele vremuri, persani foloseau soluţie de vitriol de zinc (ZnSO4 × 7H2O) pentru a trata inflamațiile oculare. Sulfatul de zinc (ZnSO4) este folosit în medicină ca antiseptic şi astringent chiar și în prezent.
În 1374 hinduşii au recunoscut metalul de zinc ca un metal nou, al optulea cunoscut la acea vreme şi ulterior s-a pornit producția și comercializarea la o scară limitată ...

Articolul complet despre istoria zincului (descoperire și folosire în trecut, procese actuale de obținere, zăcăminte și rezerve) poate fi citit în format PDF.

[Adrian Pop]

Aceasta a implicat încălzirea minereului de zinc indirect cu cărbune într-un creuzet acoperit. Acest lucru a produs vapori de zinc, prin răcirea cu aerul înconjurător într-un recipient de condensare sub creuzet.

[Adrian Pop]

aliajele de cupru-zinc (alamă) și pentru sărurile de zinc utilizate în medicină. Se cunosc obiecte din alamă din Babilon și Asiria datând din mileniul 3 I.C. și din Palestina datând din 1400 - 1000 I.C.

Tabla de alama sa cumparam si s-o nanocotam...si facem gans-uri astfel !!!!!

Si facem eprubete cu acest Gans si vedem diferenta asupra plantelor si sanatatii....
cat despre e
nergie...vedem....

[Adrian Pop]

http://www.tablaalama.ro/

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Ioil - " Din Sion, Domnul va striga puternic: Aduna-voi toate popoarele."

Sfântul Prooroc Ioil și proorociile sale
22 OCTOMBRIE 2012 ARTICOLE TEOLOGICE (https://doxologia.ro/biblioteca/articole-teologice)



Ioil era fiul lui Betuel, din tribul Ruben. Acesta a trăit în secolul al IX-lea î.Hr. și a proorocit pe vremea când Ioaș era regele tribului Iuda, făcând parte din categoria așa numită a celor doisprezece prooroci mici.



https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/articol/2012/10/profetul-ioil.jpg?itok=kUicAhmnSfântul Prooroc Ioil

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/articol/2012/10/profetul-ioil.jpg?itok=iiXOGWMo)






Traducere și adaptare: Lucian Filip (https://doxologia.ro/lucian-filip)
Sursa: johnsanidopoulos.com/








Cartea profețiilor sale este mică, nu are decât patru capitole, dar este considerată a fi una din cele mai poetice cărți, o bijuterie a literaturii evreiești.
El le-a predicat oamenilor să se pocăiască și să se reîntoarcă la Dumnezeul Părinților lor spunându-le: „«Și acum» zice Domnul, «întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire»”. „«Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre. Întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de răul pe care l-a trimis asupra voastră»” (Ioil 2,12-13). Cu toate acestea a reuşit să arate recunoştinţa Domnului pentru oamenii care s-au căit, atunci când au făcut-o, precum și promisiunea de a sprijini și proteja poporul Său: „Dar Domnul este plin de zel pentru ţara Sa şi Se îndură de poporul Său... «Atunci vă veţi da seama că Eu sunt în mijlocul lui Israel şi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru şi nu este altul, iar poporul Meu nu va mai fi niciodată de ocară!»” (Ioil 2, 18 și 27).
Acesta a proorocit despre arătarea Sfântului Duh apostolilor în ziua de Rusalii, motiv pentru care este numit şi proorocul Rusaliilor: „Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, şi fiii şi fiicele voastre vor profeţi, bătrânii voştri visuri vor visa iar tinerii voştri vedenii vor vedea. Chiar şi peste robi şi peste roabe voi vărsa Duhul Meu. Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum. Soarele se va întuneca şi luna va fi roşie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari şi înfricoşătoare a Domnului. Şi oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi mântuirea, precum a zis Domnul; şi între cei mântuiţi, numai cei ce cheamă pe Domnul” (Ioil 2,28-32). Mai mult decât atât, a proorocit despre Întruparea Mântuitorului, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, precum și despre a doua venire a Sa.
Din viața pe care a dus-o și faptele săvârșite desprindem următoarele lucruri:
Primul:majoritatea proorociilor din Vechiul Testament care se referă la Iconomia lui Dumnezeu în ceea ce privește mântuirea omului, în special Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, minunile săvârșite, jertfirea Sa de bunăvoie, Învierea și Înălțarea, Rusaliile, adică evenimente ce s-au petrecut cu multe secole după prevestirea lor, sunt confuze și dificil de înțeles. De aceea trebuie să studiem textele Sfinților Părinți, care sunt proorocii și care din acest motiv sunt interpreți ai Bibliei prin excelență, precum și imnurile bisericești, care conțin în mare măsură, întreaga viziune teologică a bisericii, întrucât cei care le-au scris au fost și ei prooroci ai lui Dumnezeu.
În al doilea capitol al cărţii Sfântului Prooroc Ioil, stau scrise printre altele, următoarele: „Şi vă voi arăta semne minunate în cer şi pe pământ: sânge, foc şi stâlpi de fum” (Ioil 2,30). Potrivit interpretărilor Sfinţilor Părinţi, Proorocul se referă la Întruparea celei de-a doua persoane a Sfintei Treimi, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, care „pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire” s-a întrupat de la „Duhul Sfânt şi de la Fecioara Maria”. Imnograful bisericesc interpretează aceasta folosind numeroase cuvinte poetice în cântările, Sfintei Biserici din prima Duminică de după Nașterea Domnului spunând: „Sânge, foc şi stâlpi de fum, minuni pe pământ a proorocit Ioil. Sângele Întrupării, focul Dumnezeirii, iar stâlpul de fum este Duhul Sfânt Care prin Fecioara Maria a creat Întruparea Cuvântului, aducând în lume mireasmă...” Adică sângele prevesteşte Întruparea Domnului iar focul arată Dumnezeirea Sa. Acest lucru înseamnă că Iisus este Dumnezeu dar şi Om. Stâlpul de fum îl prevestește pe Sfântul Duh, prin Care s-a săvârșit Întruparea lui Dumnezeu Cuvântul, precum a proorocit Arhanghelul Gavriil Fecioarei Maria: „Duhul Domnului se va pogorî peste tine iar puterea celui Preaînalt te va umbri, căci cel ce se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu.”
De aceea, atunci când studiem sfânta Scriptură, nu trebuie să interpretăm de unii singuri cuvintele scrise, prin prisma propriei gândiri, așa cum fac protestanții, căci am putea cădea în greșeală. Trebuie să consultăm învățările patristice şi imnurile bisericești, al căror studiu nu numai că ne oferă o perspectivă de gândire dar ne hrănește de asemenea din punct de vedere spiritual, întărind spiritul cu un medicament puternic.
Al doilea: După arătarea Sfântului Duh Apostolilor în ziua de Cincizecimii, aceștia au început să predice oamenilor cuvântul lui Dumnezeu. Ascultătorii erau oameni ce aparțineau mai multor neamuri și vorbeau limbi diferite. Adică erau „parţi, mezi, elamiţi, locuitori ai Mesopotamiei, capadocieni, iudei, din Pont şi din Asia, din Frigia, din Pamfilia, din Egipt şi din părţi ale Libiei şi Kzyrinin... romani, evrei și prozeliți, arabi și locuitori ai Cretei” care totuşi puteau auzi şi înţelege cuvintele fiecare în limba proprie. Desigur, asta nu înseamnă că Apostolii, care erau din Galileea, predicau în acelaşi timp în mai multe limbi, ci în una singură, cea nativă. Ascultătorii, totuşi, auzeau cuvintele în limba proprie şi astfel puteau înţelege. Această minune, a fost făcută bineînţeles prin Harul Duhului Sfânt. Iar acest eveniment contradictoriu, adică unii oameni să poată vorbi mai multe limbi şi astfel să fie posibil să comunice unii cu alţii, nu s-a întâmplat doar în ziua aceea, a Duminicii Cincizecimii, ci a continuat în viața multor sfinți, vechi și noi. Și există câteva exemple de acest gen. Pe de altă parte, pentru oamenii care nu au credință, înțelegerea este dificilă dacă nu imposibilă, chiar dacă li se vorbește în aceeași limbă. Omul care are puritate interioară, și în care lucrează harul Duhului Sfânt, este o sursă nesfârșită de mireasmă, binecuvântare, pace și plăcere pentru toți cei cu care interacționează atunci când, bineînțeles, cei din jurul său pot mirosi, simți și înțelege.

[Adrian Pop]

este numit şi proorocul Rusaliilor

[Adrian Pop]

Mai mult decât atât, a proorocit despre Întruparea Mântuitorului, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, precum și despre a doua venire a Sa.

[admin]

Sfantul Proroc Zahariahttp://str1.crestin-ortodox.ro/foto/1211/121081_zaharia_w180.jpg

Sfantul Zaharia (http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-prooroc-zaharia-tatal-ioan-botezatorul-sfintii-mucenici-urban-teodor-36520.html), tatal Sfantului Ioan Botezatorul, a fost preot la Templul din Ierusalim in timpul imparatului Cezar August. In acea vreme, in Tara Sfanta domnea Irod cel Mare, ucigasul de prunci.Din Scriptura aflam ca in vreme ce slujea la Templul din Ierusalim, in sfantul altar i s-a aratat ingerul Gavriil care i-a vestit ca Elisabeta, sotia lui, ii va naste fiu, ca raspuns la rugaciunile lor. Zaharia s-a indoit de cuvintele ingerului, pentru ca atat el, cat si sotia sa erau inaintati in varsta. Pentru indoiala sa, va ramane mut pana cand ii va scrie numele fiului pe o tablita, dupa nasterea acestuia.In Evanghelia de la Luca 1, 67-69, Sfantul Zaharia proroceste despre viata si activitatea lui Ioan: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preainalt te vei chema, ca vei merge inaintea fetei Domnului, ca sa gatesti caile Lui, sa dai poporului Sau cunostinta mantuirii intru iertarea pacatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Rasaritul cel de Sus, ca sa lumineze pe cei care sed in intuneric si in umbra mortii si sa indrepte picioarele noastre pe calea pacii.“ Datorita acesti prororciri, Zaharia este numarat in randul prorocilor.Potrivit traditiei, cand Irod a poruncit ca toti pruncii din Betleem sa fie ucisi, in speranta de a-L ucide si pe Hristos, Elisabeta s-a ascuns cu Ioan intr-o pestera. Irod stia de nasterea minunata a lui Ioan si pentru ca ajunsese sa creada ca acesta ar putea fi Mesia, le porunceste soldatilor sa-l caute si sa-l omoare.Stiind de nasterea minunata a lui Ioan si crezand ca insusi Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldatilor sa il caute si sa il omoare. Pentru ca soldatii nu l-au gasit pe Ioan, Irod a poruncit ca preotul Zaharia sa fie injunghiat in locul fiului sau.

Exista traditia ca Zaharia a fost ucis inaintea altarului. Potrivit unei inscriptii din secolul al IV lea, descoperita in 2003, moastele Sfantului Zaharia se gasesc in Ierusalim, la Yad-Avshalom, alaturi ce cele ale lui Simeon cel Batran.Mentionam ca la patruzeci de zile dupa uciderea lui Zaharia, a murit si Elisabeta. Copilul loan a ramas in pustie, hranit de inger si pazit de Dumnezeu, pana in ziua in care s-a aratat la Iordan. Sursa: CrestinOrtodox.ro

http://www.crestinortodox.ro/calendar-ortodox/sfantul-proroc-zaharia-121081.html

[admin]

Viaţa Sfântului Prooroc Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul 13 Iunie 2012

https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/viatasfant/2012/06/09-05-sf_prooroc_zaharia.jpg?itok=6LPpq5Zv (https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/viatasfant/2012/06/09-05-sf_prooroc_zaharia.jpg?itok=4mAqESsZ)

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/viatasfant/2012/06/09-05-sf_prooroc_zaharia.jpg?itok=4mAqESsZ)



prev
next




Sfântul prooroc Zaharia a fost fiul lui Varahie, preotul din Legea veche, având femeie din fiicele lui Aaron pe Elisabeta, sora Anei, maica Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Mărturiseşte de dânşii Sfânta Evanghelie că se aflau întru toate faptele bune, petrecându-şi calea vieţii fără prihană. Au fost, zice, amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând întru toate poruncile şi dreptăţile fără de prihană, iar dovadă a vieţii celei cinstite este Sfântul Ioan cinstitul şi slăvitul prooroc, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului. Scris este că "din rodurile lor îi veţi cunoaşte", că şi rodul pomului celui bun nu este rău, ca să se împlinească ceea ce s-a zis: "Dacă rădăcina este sfântă, apoi sfinte sunt şi ramurile". Ramură cea sfântă, Ioan a crescut din rădăcină sfântă.
Acest sfânt Zaharia, tatăl Înainte-Mergătorului, a fost preot în Ierusalim pe vremea împărăţiei lui Irod, fiind din neamul lui Avia, care a avut rândul săptămânii a opta. Iar despre rânduri, se povesteşte că împăratul David, văzând că se înmulţise seminţia lui Aaron într-aşa de mare număr, încnt nu era cu putinţă ca toţi să slujească împreună în Biserică, a împărţit-o pe ea în douăzeci şi patru de rânduri sau de cete, ca unii după alţii să slujească toţi ţinându-şi săptămâna în biserică.
Şi au ales dintre dânşii în fiecare ceată să aibă preotul său mai mare. Deci fiecare ceată avea preoţi mai mult de cinci mii. Iar ca să nu fie între dânşii ceartă, care preot cu ceata să vă ţine întâia săptămână, care a doua, care a treia până la douăzeci şi patru, aruncau sorţi şi după sorţi primea rândul său. Şi s-a ţinut o rânduială ca aceasta până la venirea Mântuitorului care este legea cea nouă, pentru că preotul fiecărei seminţii îşi avea rândul său, după soarta strămoşului său. Deci a ieşit al optulea sorţul părintelui Avia, din a cărui seminţie a fost născut Sfântul Zaharia, şi acesta ţinea al optulea rând al slujbei în biserică, fiind mai mare peste preoţii seminţiei sale.
Când slujea el în rândul săptămânii sale înaintea lui Dumnezeu, după datoria preoţiei a trebuit să tămnieze intrând în biserica Domnului, fiind adunată la rugăciune mulţime de popor. Şi iată, i s-a arătat lui îngerul Domnului, stând în partea dreaptă a altarului tămnierii. Văzându-l Zaharia s-a temut, dar îngerul a alungat frica de la dânsul, zicându-i: "Nu te teme, Zaharie!" Şi l-a mângâiat, spunându-i că rugăciunea lui este bineprimită înaintea lui Dumnezeu şi a plecat pe Dumnezeu spre milă, şi a cercetat pe Elisabeta, femeia lui, dezlegându-i ei legăturile nerodirii, fiind stearpă şi dându-i să nască fiu pe Ioan, cel de un nume cu darul, care prin naşterea sa a făcut bucurie nu numai părinţilor, ci şi la multe popoare. Mulţi se vor bucura de naşterea lui.
Îngerul a vestit lui Zaharia că fiul său va fi mare înaintea Domnului, nu cu creşterea trupului, ci cu a duhului. Că atât de înfrânat şi de postitor a fost, încât chiar cuvântul lui Dumnezeu a mărturisit spre dânsul: "A venit Ioan Botezătorul nici pâine mâncând, şi nici vin bând. Şi se va umple de Duhul Sfânt din pântecele maicii sale şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Acela va fi mergător înaintea lui Hristos, cu Duhul şi cu puterea lui Ilie, aducând Domnului popor desăvârşit".
Acestea toate auzindu-le Zaharia, se mira şi nu credea cele ce se grăiau de vreme ce Elisabeta era neroditoare şi amândoi erau bătrâni de ani. Şi a zis către înger: "După ce voi cunoaşte această? Pentru că eu sunt bătrân şi femeia mea trecută în zilele ei". Şi răspunzând îngerul, i-a zis lui: "Eu sunt Gavriil, cel ce stau înaintea lui Dumnezeu, şi sunt trimis să grăiesc către tine şi să-ţi vestesc ţie aceasta. Şi, iată, vei fi mut şi nu vei putea grăi până la ziua în care se vor plini acestea, fiindcă nu ai crezut cuvintele mele care se vor împlini la vremea lor". Zăbovind Zaharia în altar, într-o vorbire ca aceasta cu îngerul, oamenii cei ce aşteptau în biserică se minunau. Ieşind, Zaharia le făcu semn că era mut şi poporul a cunoscut că preotul a văzut vedenie în biserică. Apoi, săvârşindu-şi slujba, Zaharia s-a întors la casa sa, pe care o avea în partea muntelui, la Hebron, cetatea Iudeei. Pentru că acea cetate era una dintr-acelea care căzuse în partea sorţului Iudei. (Luca 1).
După aceasta, împlinindu-se vestirea îngerească şi născându-se Ioan din cea neroditoare, când Zaharia i-a scris numele pe tăbliţă, îndată i s-a deschis gura lui şi i s-a dezlegat limba şi grăia, binecuvântând pe Dumnezeu. Şi umplându-se de Duhul Sfânt, a proorocit, zicând: "Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut izbăvire poporului Său şi a ridicat corn de mântuire nouă în casa lui David slugii sale, precum a grăit prin gura sfinţilor celor din veac prooroci ai lui. Şi tu, pruncule, prooroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, să găteşti calea lui".
Iar când s-a născut Domnul nostru Iisus Hristos în Betleem, venind magii de la răsărit spuseră lui Irod de Împăratul cel de curînd născut. Atunci Irod, trimiţând ostaşi în Betleem, ca să ucidă acolo pe toţi pruncii, şi-a adus aminte şi de Ioan, fiul Zahariei, de care ştia bine. Căci auzise el de toate cele ce se întâmplase în vremea naşterii lui Ioan, pentru că a cuprins frică pe toţi cei ce locuiau împrejur şi în toată partea cea de la munte a Iudeei se spuneau acele lucruri de mirare şi i s-au spus chiar şi lui Irod. Şi toţi cei ce auzeau îşi ziceau în inimile lor: "Oare ce va să fie pruncul acesta?" Aducându-şi aminte în acea vreme Irod de Ioan, a zis întru sine: "Nu cumva acela va fi împăratul Iudeei?" Gândind să-l ucidă pe el, a trimis într-adins ucigaşi la casa lui Zaharia, dar n-au aflat trimişii pe Sfântul Ioan, pentru că începându-se în Betleem acea fără de Dumnezeu ucidere de prunci, glasul şi ţipetul s-au auzit în Hebron, cetatea Iudeei, că nu era aşa departe, şi pricina ţipetului aceluia s-a ştiut. Şi, îndată, Sfânta Elisabeta, apucând pe pruncul Ioan care avea atunci un an şi jumătate, a fugit în munte.
Iar Sfântul Zaharia era atunci în Ierusalim, slujind după obicei în biserică, în rândul săptămânii sale, care în acea vreme îi căzuse. Deci, ascunzându-se Elisabeta în munte, se rugă cu lacrimi lui Dumnezeu ca s-o apere pe ea şi pruncul. Când a văzut de sus pe ostaşi cu dinadinsul căutând-o şi apropiindu-se, a strigat către muntele cel de piatră care era acolo: "Munte al lui Dumnezeu, primeşte pe maica cu pruncul!" Şi îndată s-a desfăcut muntele şi a primit-o pe ea înăuntrul său şi a ascuns-o de ucigaşii cei ce o căutau.
Ostaşii, neaflând pe cea căutată, s-au întors deşerţi la cel ce i-a trimis pe ei. Atunci Irod a trimis la Zaharia în biserică, zicând: "Dă-mi mie pe fiul tău Ioan". Iar Sfântul Zaharia a răspuns: "Eu acum slujesc Domnului Dumnezeului lui Israel, iar pe fiul meu nu-l ştiu unde este". Iar Irod, mâniindu-se, a trimis la dânsul a doua oară şi a poruncit, de nu-şi va da Zaharia fiul, apoi să-l ucidă chiar pe el. Şi s-au dus nişte ucigaşi sălbatici că fiarele, sîrguindu-se să-şi săvârşească porunca şi ziceau cu mânie către preotul lui Dumnezeu: "Unde ai ascuns pe fiul tău? Dă-ni-l nouă, că porunceşte împăratul. Iar de nu ne vei da fiul, apoi tu însuţi vei muri". A răspuns Sfântul Zaharia: "Voi veţi ucide trupul, iar Domnul va primi sufletul meu". Şi îndată ucigaşii repezindu-se, după porunca lui Irod, l-au ucis pe el între templu şi altar. Iar sângele lui care s-a vărsat pe marmură s-a închegat şi s-a făcut ca piatra spre mărturie lui Irod şi spre veşnica lui osândire. Iar Elisabeta, acoperindu-se de Dumnezeu, petrecea în muntele cel ce se desfăcuse împreună cu Ioan, unde, după dumnezeiasca poruncă, li se făcuse peşteră şi curgea izvor de apă. Şi a crescut un finic deasupra peşterii, plin de roade. Când era vreme de mâncare, se pleca pomul acela jos, dîndu- şi spre mâncare rodul său, apoi iar se ridica în sus.
După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Înainte-Mergătorului, şi-a dat sfârşitul în aceeaşi peşteră. Iar Sfântul Ioan a fost hrănit de un înger până la creşterea lui, şi l-a păzit în pustie, până la ziua arătării sale către Israel.



https://doxologia.ro/viata-sfant/vita-sfantului-prooroc-zaharia-tatal-sfantului-ioan-botezatorul

[admin]

http://ziarullumina.ro/img/resize/ziarullumina.ro/images/2009-09/100914input_file0084357_w747_h373_q100.jpg (http://ziarullumina.ro/img/resize/ziarullumina.ro/images/2009-09/100914input_file0084357_w320_h400_q100.jpg) Sfântul Prooroc Zaharia, „rădăcina“ din care s-a născut Botezătorul lui Hristos
Constantin Gordon (http://ziarullumina.ro/autor/constantin-gordon-3661/), 05 Septembrie 2009

Preot al lui Dumnezeu la Templul din Ierusalim, învăţător al Legii Vechi, trăind în viaţă curată şi păzind poruncile dumnezeieşti, Sfântul Prooroc Zaharia a fost ales, în sfatul cel veşnic al Treimii, să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul lui Hristos. Pentru această vrednicie, Biserica a rânduit pomenirea lui, în fiecare an, la 5 septembrie.
Sfântul Prooroc Zaharia a fost preot în Ierusalim, pe vremea împărăţiei lui Irod. El făcea parte din neamul lui Abia, a opta ceată preoţească a poporului evreu. Este bine de ştiut că împăratul David, văzând că seminţia lui Aaron - singura familie pe care Moise o rânduise să slujească la Templu - crescuse aşa de mult, încât preoţii nu puteau ţine slujbele împreună, a hotărât să o împartă în douăzeci şi patru de cete. Astfel împărţite, cetele preoţeşti erau rânduite să slujească la Templu câte o săptămână fiecare, prin tragere la sorţi; cetei lui Abia i-a revenit a opta săptămână. Această tradiţie s-a păstrat până la dărâmarea Tempului din Ierusalim. Aşadar, născut din familia lui Abia, Zaharia făcea parte din ceata a opta, fiind Mare Preot al acesteia.Relatarea biblical
În cărţile Noului Testament nu se găsesc multe date despre viaţa şi activitatea Sfântului Prooroc Zaharia în mod special. Singurele amănunte mai importante despre acesta ne sunt prezentate de Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, în primul capitol al Evangheliei sale. Tema principală a începutului Evangheliei este naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, cadru în care, în mod firesc, sunt înglobate şi informaţii despre părinţii acestuia, Zaharia şi Elisabeta. Faptul că autorul sfânt îşi începe Evanghelia vorbind despre Zaharia şi Elisabeta, ca părinţi ai Sfântului Ioan Înaintemergătorul, ne dovedeşte că Tradiţia Bisericii le acorda acestora o cinste aparte, ca unora ce au fost aleşi de Dumnezeu să facă parte din iconomia sa mântuitoare. Vom rezuma în cele ce urmează relatarea biblică despre Sfântul Prooroc Zaharia. Evanghelia îi prezintă pe Zaharia şi Elisabeta ca făcând parte din seminţia sacerdotală a lui Israel, fiind amândoi „drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului“ (Luca 1, 6). Bucuria acestei vieţi curate le era însă ştirbită de neputinţa naşterii de copii. În concepţia iudaică, părinţii care nu aveau copii erau consideraţi blestemaţi de Dumnezeu, fapt ce atrăgea şi ocara celor din jur. În această stare, Zaharia şi Elisabeta - ne spune Evanghelistul - au ajuns înaintaţi în vârstă. Cum am arătat mai sus, Zaharia era preot la Templul din Ierusalim, rânduit să slujească în a opta săptămână, potrivit cetei preoţeşti din care făcea parte. În timpul acestei săptămâni, preotul rânduit trebuia să tămâieze altarul şi să facă rugăciuni alături de poporul adunat acolo. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează că, în timpul slujirii lui Zaharia la Templu, i s-a arătat acestuia Sfântul Arhanghel Gavriil, vestindu-l că Elisabeta va naşte un prunc, care se va numi Ioan. Această arătare a îngerului şi vestirea naşterii unui fiu, care va fi mare înaintea Domnului“ (Luca 1, 15), l-au făcut pe Zaharia să se îndoiască de adevărul celor grăite, ca oarecând Avraam la stejarul Mamvri. Ca pedeapsă pentru neîncrederea în cuvântului lui Dumnezeu, Arhanghelul Gavriil îl anunţă că va fi mut până la naşterea pruncului. Episodul arătării îngerului din Templu se încheie prin imaginea poporului iudeu care, văzându-l pe Zaharia neputând să vorbească, adevereşte faptul că Marele Preot a avut o vedenie. Relatarea biblică ni-l arată apoi pe Zaharia a opta zi după naşterea pruncului, la momentul tăierii-împrejur şi al punerii numelui. Aici are loc controversa între rudele lor şi Elisabeta: potrivit tradiţiei, pruncul urma să ia numele tatălui; Elisabeta, însă, îi anunţă că numele copilului va fi Ioan. Deoarece nici măcar între rudenii acest nume nu mai fusese purtat, Zaharia, fiindu-i cerută părerea de către cei din jur, pecetluieşte această problemă, scriind pe o tăbliţă: „Ioan este numele lui“ (Luca 1, 63). Putând din nou să vorbească, Zaharia a binecuvântat pe Dumnezeu, făcându-i pe toţi să se minuneze de cele petrecute. În continuare, Sfântul Evanghelist ne prezintă „Cântarea Zahariei“, în care, slăvind pe Dumnezeu, Sfântul Zaharia se adresează apoi pruncului Ioan, proorocind despre viaţa şi activitatea lui. Vom reda mai jos aceste cuvinte, ele constituind şi fundamentul pentru care Sfântul Zaharia este trecut în ceata proorocilor: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor, prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.“ (Luca 1, 76-69).Ucis împreună cu cei 14.000 de prunciÎn Evanghelia după Matei se găsesc următoarele cuvinte ale Mântuitorului adresate fariseilor: „Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar“ (Matei 23, 35). Scriitorul bisericesc Origen (secolul al III-lea) susţine că, în acest pasaj biblic, Zaharia este aceeaşi persoană cu tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, în contradicţie cu alţi interpreţi, care spuneau că ar fi vorba de un alt Zaharia. Opinia lui Origen este, însă, susţinută şi completată de câteva scrieri apocrife (necanonice), lucrări ce ne oferă singurele informaţii despre moartea Sfântului Prooroc Zaharia. Astfel, se spune că Sfântul Zaharia a fost omorât la porunca împăratului Irod. Acesta şi-a trimis soldaţii ca să omoare toţi pruncii, în vârstă de doi ani şi mai jos, în speranţa de a-l ucide şi pe Mesia, de a cărui naştere a fost vestit de către magi. Ştiind de naşterea minunată a lui Ioan şi crezând că însuşi Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaţilor să îl caute şi să îl omoare. Între timp, însă, Elisabeta l-a luat pe Ioan şi a fugit, ascunzându-se în munţi, de cealaltă parte a Iordanului. Negăsind pruncul, soldaţii au fost trimişi la proorocul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit nici un răspuns, Sfântul Prooroc Zaharia a fost pe loc omorât cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la Templul din Ierusalim. Sângele lui s-a scurs „între altar şi templu“, aşa cum aminteşte şi Sfântul Evanghelist Matei. Moaştele lui se găsesc în Ierusalim, la Yad-Avshalom, alături ce cele ale lui Simeon cel Bătrân, după cum arată o inscripţie datând din secolul al IV-lea, descoperită în anul 2003.
Zaharia şi Elisabeta, model de părinţi
Curăţia vieţii, slujirea lui Dumnezeu şi urmarea voii Lui le conturează Sfântului Prooroc Zaharia şi Sfintei Elisabeta un portret de părinţi model. Stăruinţa lor în rugăciunea de a naşte prunci şi răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu îi face exemplu de urmat al tuturor familiilor. Jertfelnicia lor şi moartea mucenicească pentru copil, în numele lui Hristos, reprezintă modelul oricărui părinte bineplăcut înaintea lui Dumnezeu, iar rodul lor binecuvântat, Sfântul Ioan Botezătorul, este mărturia cea mai puternică a sfinţeniei acestei familii. Se adevereşte, astfel, cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sfinte sunt“ (Romani 11, 16).
http://ziarullumina.ro/sfantul-prooroc-zaharia-radacina-din-care-s-a-nascut-botezatorul-lui-hristos-39960.html

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Agheu - " Luati aminte la menirea voastra , aduceti lemne ca sa claditi iarasi casa."

[Adrian Pop]

Sfântul Proroc Agheu; Sfânta Teofana împărăteasa


Arhid. Ştefan Sfarghie (http://ziarullumina.ro/autor/arhid-tefan-sfarghie-4255/), 16 Decembrie 2016

Sfântul Proroc Agheu era fiul lui Ido, din seminţia lui Levi, şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. În timpul lui Darius I (522-486 î.Hr.), împăratul perşilor, venind zile mai bune, evreii au început să rezidească templul, dar lucrul mergea greu şi se temeau că acest al doilea templu nu va avea nici bogăţia, nici frumuseţea, nici slava templului lui Solomon. Împreună cu prorocul Zaharia, prorocul Agheu a fost trimis de Dum*ne*zeu să risipească aceste temeri, spunând iudeilor că, deşi acest al doilea templu va fi mai sărac, nu va fi lipsit de slavă, prorocind astfel cu 470 de ani înainte că în el avea să intre însuşi Mesia, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Prorocul Agheu a mai prorocit şi despre chemarea neamurilor la mântuire şi despre a doua ve*nire a Domnului. Astăzi pomenim şi pe Sfânta Teofana (†893*) din Constantinopol, fiica lui Constantin şi a Anei. Ea a fost educată în evlavia creşti*neas*că şi i-a fost încredinţată de soţie împăratului Leon al 6-lea, fiul lui Vasile Macedoneanul. Evlavia şi viaţa duhovnicească au însoţit-o şi la curtea împără*tească, iar mai târziu Teofana s-a retras la o mănăstire din Vlaherne, lângă Constantinopol, unde şi-a încredinţat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

[Adrian Pop]

Prorocul Agheu a mai prorocit şi despre chemarea neamurilor la mântuire şi despre a doua ve*nire a Domnului

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Agheu
http://str.crestin-ortodox.ro/foto/984/98368_sfantul-agheu_w180.jpgMareste imaginea. (http://str2.crestin-ortodox.ro/foto/984/98368_sfantul-agheu.jpg)



Sfantul Proroc Agheu

Agheu a fost unul din ultimii proroci ai Vechiului Testament . Numele "Agheu“ inseamna "sarbatoare“, "cel ce sarbatoreste“ sau "cel ce este sarbatorit“. Acesta s-a nascut in Babilon, in timpul robiei babiloniene a poporului lui Israel, cu 470 de ani inainte de Hristos. Tanar fiind, a mers la Ierusalim indemnand pe Zorobabel si pe losua preotul sa reconstruiasca Templul Domnului, prorocind ca noul Templu va avea o cinste mai mare decat a avut Templul ridicat de Solomon: "Si slava acestui templu de pe urma va fi mai mare decat a celui dintai", zice Domnul Savaot (Agheu 2, 9), aceasta pentru ca Mantuitorul Hristos avea sa intre in acest nou Templu. Sfantul Proroc Agheu inca din timpul vietii sale a putut vedea ridicarea parti din Templul ridicat de Zorobabel.

[Adrian Pop]

Încă fiind tânăr a venit din Babilon la Ierusalim şi a proorocit cu sfântul prooroc Zaharia, treizeci şi şase de ani, mai înainte de întruparea Domnului Hristos cu patru sute şaptezeci de ani; şi a proorocit sfântul prooroc Agheu despre întoarcerea poporului din robie şi a văzut în parte zidirea bisericii cea înnoită de Zorobabel, după întoarcerea din robia Babilonului.


https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/viatasfant/2012/11/12-16-sf_prooroc_agheu.jpg?itok=ECgSI12X

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/viatasfant/2012/11/12-16-sf_prooroc_agheu.jpg?itok=un-wyPqw)





Acesta este din seminţia lui Levi, născut în Babilon pe vremea robiei evreilor. Încă fiind tânăr a venit din Babilon la Ierusalim şi a proorocit cu sfântul prooroc Zaharia, treizeci şi şase de ani, mai înainte de întruparea Domnului Hristos cu patru sute şaptezeci de ani; şi a proorocit sfântul prooroc Agheu despre întoarcerea poporului din robie şi a văzut în parte zidirea bisericii cea înnoită de Zorobabel, după întoarcerea din robia Babilonului. Apoi a răposat cu pace şi s-a îngropat cu cinste, aproape de mormintele preoţilor, de vreme ce şi el era din neamul preoţesc. El era pleşuv şi bătrân, cu barba rotundă, cinstit şi vestit întru faptă bună; apoi era iubit şi cinstit de toţi, ca un prooroc mare şi preaslăvit. Iar numele lui se tâlcuieşte praznic, sau cel ce prăznuieşte.

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Iona - " Strigat-am catre Domnul, in stramtoarea mea si El m-a auzit."

[Adrian Pop]

Viaţa Sfântului Prooroc Iona
18 IUNIE 2012 VIEŢILE SFINŢILOR (https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor)





https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/viatasfant/2012/06/09-22-sf_prooroc_iona.jpg?itok=8pRJUhIu

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/viatasfant/2012/06/09-22-sf_prooroc_iona.jpg?itok=fVa0d9q9)





Sfântul prooroc Iona era fiul lui Amatie. Mama acestui prooroc Iona, fiind văduvă, petrecea în Sarepta Sidonului. Această văduvă a hrănit pe Ilie proorocul în vreme de foamete; mai ales ea a fost hrănită de dânsul, că vadra de făină n-a scăzut şi urciorul cu untdelemn nu s-a împuţinat în casa ei prin venirea proorocului. Atunci Iona, fiind prunc mic, s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi a zis văduva către Ilie: "Ce ai avut cu mine, omule al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul?" Iar Ilie a zis: "Dă-mi fiul tău". Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi, a strigat Ilie către Dumnezeu şi a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, oare şi văduvei la care locuiesc îi faci rău, omorând pe fiul ei?" Şi suflând de trei ori peste copil a strigat către Domnul şi a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el!" (III, Regi 17, 18-21).
Şi s-a făcut aşa că a înviat pruncul, cel ce avea să fie în pântecele chitului înainte închipuitor al Învierii lui Hristos.
Venind în vârstă, vieţuia cu fapte bune, umblând în toate poruncile Domnului, fără de prihană; şi bine a plăcut lui Dumnezeu atâta, încât s-a învrednicit proorocescului dar şi a proorocit despre patimile Domnului şi despre pustiirea Ierusalimului şi sfârşitul lui: "Când vor vedea pietrele strigând cu subţire glas şi de jale şi din lemn glas către Dumnezeu, atunci se va apropia mântuirea şi vor merge toate neamurile în Ierusalim la închinăciunea Domnului şi va fi Ierusalimului a se urî întru pustiire de fiare şi atunci va veni sfârşitul a toată suflarea".
Către acest Iona a fost cândva cuvântul Domnului care i-a zis: "Scoală-te şi mergi în cetatea cea mare, Ninive, şi propovăduieşte într-însa că s-a suit zvonul răutăţii ei la mine". Iar Iona, socotindu-se întru sine, a zis: "Dar dacă nu vor crede cuvintele mele ninivitenii şi vor începe a mă munci?" (Iona 1,2). De aceea, temându-se, s-a sculat şi a fugit în Tarsis, vrând să se ascundă de la faţa Domnului. Dar nu poate nimeni să se ascundă de Dânsul, că "al Domnului este pământul şi plinirea lui". Cine se va ascunde de la Acela care pretutindeni este şi pe toate le împlineşte? Deci, fugind Iona, a mers la Ioppi şi a aflat o corabie mergând la Tarsis şi a dat chiria şi a intrat într-însa, vrând să plutească spre părţile unde gândea. Iar Domnul, vrând să-l înveţe pe robul său şi să-i îndrepte micşorarea sufletului, a ridicat un vânt puternic pe mare şi s-a făcut o furtună grozavă. Iar corabia în mijlocul valurilor izbindu-se, pătimea de furtună şi era să se sfărâme. Şi se temeau corăbierii şi a strigat fiecare către dumnezeul său, şi au lepădat toate uneltele şi toată încărcarea din corabie în mare, ca să se uşureze (corabia) de dânsele. Iar Iona se pogorâse în fundul corăbiei şi dormea acolo horcăind. Şi a mers la dânsul cârmaciul şi l-a deşteptat zicându-i: "Ce hrăpeşti? Tu nu auzi primejdia ce ne-a cuprins, că pierim? Scoală-te şi te roagă Dumnezeului tău ca să ne mântuiască pe noi, să nu pierim".
Şi a zis fiecare către aproapele său: "Veniţi să aruncăm sorţi şi vom cunoaşte pentru cine este răul acesta asupra noastră; care din noi este mai păcătos la Dumnezeu?". Şi au aruncat sorţi şi au căzut ei pe Iona. Şi ziseră către dânsul: "Spune-ne nouă pentru ce este răul acesta asupra noastră şi care este lucrul tău; de unde vii şi unde mergi, din ce ţară şi din ce popor eşti tu?". Şi zise către dânşii (Iona): "Rob al Domnului sunt eu şi cinstesc pe Domnul Dumnezeul cerului, Care a făcut marea şi uscatul. Şi greşind înaintea Lui, m-am temut şi acum fug de la faţa Lui".
Oamenii se temeau auzind acestea şi, fiindu-le frică, ziseră către dânsul: "Ce-ţi vom face ţie ca să se potolească marea deasupra noastră?" Fiindcă marea se ridica şi se înălţa mai tulburată. Şi a zis către dânşii Iona: "Luaţi-mă şi mă aruncaţi în mare şi va înceta marea deasupra voastră, că am înţeles că pentru mine este furtuna aceasta aşa de mare asupra voastră".
Au luat pe Iona şi l-au aruncat în mare şi s-au micşorat valurile mării. Şi se temură oamenii, cu frică mare, de Domnul, şi au jertfit Domnului jertfă şi-I înălţară rugăciune.
Domnul a poruncit unui chit mare să înghită pe Iona. Şi a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, stând şi rugându-se; şi-a întins palmele sale în chipul crucii şi striga către Domnul în necazul său. Iar Domnul, milostiv, "l-a certat pe el, iar morţii nu l-a dat", că a poruncit chitului şi a aruncat pe Iona pe uscat. Când s-a aflat el pe pământ şi a văzut lumina zilei, cerul, pământul şi marea, s-a închinat lui Dumnezeu "Celui ce a izbăvit din stricăciune viaţa lui".
Iar după această a fost cuvântul Domnului către Iona a doua oară, zicându-i: "Scoală-te şi mergi în Ninive, cetatea cea mare, şi propovăduieşte într-însa după propovăduirea cea mai dinainte pe care Eu ţi-am grăit-o ţie". Şi s-a sculat Iona şi a mers în Ninive, iar Ninive era o cetate mare a lui Dumnezeu, ca de trei zile cale. Şi a început Iona a intra în cetate, după o cale de o zi, a propovăduit şi a zis: "Încă trei zile şi Ninive se va prăpădi". Şi au crezut oamenii niniviteni în Dumnezeu. Au poruncit post şi s-au îmbrăcat în saci, de la cei mari până la cei mici ai lor şi a ajuns cuvântul până la împăratul Ninivei, care s-a sculat de pe scaunul său şi a lepădat hainele de pe sine şi s-a îmbrăcat în sac şi a şezut pe cenuşă, dând poruncă în toată cetatea să păzească postul trei zile nu numai oamenii, ci şi dobitoacele, şi apă să nu bea. Şi s-a îmbrăcat toată cetatea în saci, şi a ţinut post, şi a strigat cu tărie către Dumnezeu, şi s-a întors fiecare din calea sa cea rea, şi s-a căit.
Deci, văzând Dumnezeu întoarcerea lor, i-a miluit, şi n-a adus asupra lor relele pe care voia să le aducă. Şi a făcut cu dânşii după negrăită milă sa. Iar după acele trei zile a ieşit Iona din cetate - şi suindu-se pe un munte - şi-a făcut lui o colibă, şi şedea sub dânsa în preajma cetăţii. Şi văzând că nici un rău nu pătimeşte cetatea, s-a mâhnit cu mâhnire mare şi a zis către Domnul: "O, Doamne, care nu sunt acestea cuvintele mele, pe care le-am grăit, încă fiind eu în pământul meu? Pentru aceasta am apucat a fugi în Tarsis, că am cunoscut că milostiv eşti tu şi îndurat, îndelung răbdător, şi mult milostiv. Şi acum, Stăpâne Doamne, ia sufletul meu de la mine, că mai bine este să mor decât să mai trăiesc". Şi a poruncit Domnul Dumnezeu unei tigve, noaptea, de a crescut deasupra capului lui Iona, ca să-i facă umbră şi să-l acopere pe el de arşiţa soarelui. Şi s-a bucurat Iona de tigvă cu bucurie mare, şi s-a odihnit sub dânsa în ziua aceea, iar în noaptea viitoare, a poruncit Dumnezeu unui vierme să roadă tigvă, şi a doua zi s-a uscat tigva şi ardea soarele cu zăduful capul lui Iona şi slăbea cu sufletul Iona, şi se lepăda de sufletul său zicând: "Mai bine este mie să mor decât să trăiesc". Şi a zis Domnul Dumnezeu către Iona: "Te-ai scârbit tu pentru tigvă"? Şi a zis (Iona): "M-am scârbit eu până la moarte". Şi a zis Domnul: "Tu te-ai mâhnit pentru o tigvă cu care nu te-ai ostenit, nici te-ai îngrijit pentru ea, care într-o noapte s-a făcut şi într-o noapte a pierit, iar Mie oare să nu-mi fie milă de Ninive, cetatea aceea mare, în care petrec mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care s-au întors către mine şi s-au pocăit?"
Deci, întorcându-se Iona de la Ninive, n-a petrecut în pământul său, ci, luându-şi pe mama sa, s-a dus în pământul Asiriei, în ţara celor de altă seminţie, pentru că zicea: "Numai aşa voi şterge ocara mea, că am minţit proorocind risipirea cetăţii Ninive".
Iar după ce a murit mama lui, au îngropat-o pe ea în Libanul Devorin. Iar el, locuind în pământul Asiriei, a murit acolo şi a fost îngropat în peştera Kenezeului, fiind înainte de naşterea lui Hristos cu opt sute de ani.
Iar acum, stând înaintea lui Hristos Domnul în ceruri şi săturîndu-se de vederea feţii Lui, îl slăveşte pe El cu proorocii şi cu apostolii şi cu toţi sfinţii în veci. Amin.

[Adrian Pop]

Credinta in Domnul nu s-a aprins oarecand in cetatea Ninive in urma unei bune-vestiri de bucurie, precum cea pe care o aduceau Apostolii si Mironositele-Femei. “Stirea” pe care Iona le-a adus-o asirienilor era intr-atat de crunta si de deznadajduitoare, incat a rascolit pe toti locuitoriidin cetate, de la cei mai mari pana la cei mai mici. Nu ni se spune daca nu cumva asirienii îl vor fi intrebat pe cel care le aducea vestea cea rea, precum cei ce s-au strapuns la inima in ziua Cincizecimii au cautat raspuns de la bine-vestitorul Petru: „Ce sa facem?”. (http://www.cuvantul-ortodox.ro/2007/06/28/parintele-arsenie-viata-in-biserica-partea-a-ii-a/)Intrebarea este fireasca, dar in niciunul dintre cazuri ea nu a primit o solutie omeneasca. Aceeasi dezlegare in duh a fost rostita si de catre Proroc, si, mai tarziu, de catre Apostol : „Pocaiti-va!”.In orice caz, de mirare pentru noi, si pilda care ne rusineaza, este incredibila receptivitate a cuvantului lui Iona de care au dat dovada cetatenii pagani (si pacatosi) ai Ninivei. Foarte multi fac vorbire, astazi, despre cum s-ar putea intoarce rautatea vremurilor facand trimitere la pocainta ninivitenilor. Din episodul biblic se retine insa, de obicei, doar partea cu milostivirea Domnului si se ignora total primele doua parti:ascultarea cuvantului de mustrare prooroceasca a Sf. Iona de catre niniviteni si pocainta aspra a acestora. Cine mai asculta astazi fara impotrivire cuvintele proorocesti care ne avertizeaza cu privire la vremurile de pe urma pe care le traim? Si daca nu ascultam si nu credem, cum vom aduce pocainta? Si daca nu aducem pocainta adevarata, cum sa atragem milostivirea lui Dumnezeu?In plus, sa nu uitam totusi deznodamantul cetatii Ninive: oamenii s-au intors la pacatele lor, dupa ce pericolul a trecut, si, drept urmare, cetatea a fost distrusa, pana la urma.In acelasi timp, trebuie spus ca, intrucat vremurile de astazi sunt cu totul speciale si nu este vorba numai de asteptarea unor plagi ca multe altele din istorie pentru pacatele noastre, ci de lucrarea finala a “tainei faradelegii“, a instaurarii imparatiei lui Antihrist, atunci PREGATIREA noastra ar trebui sa fie una pe masura, si anume una de ordin duhovnicesc.Pentru suferinte, prigoana si moarte nu ne pregatim agitandu-ne si cautand tot felul de “antidoturi” si “rezolvari” lumesti, nu umbland incolo si incoace speriati si ravasiti de toate cate le auzim sau terorizati de toata gama de provocari si diversiuni isterizante, nici pierzandu-ne vremea zi si noapte pe forumuri si chibitand cu o bere si o pizza in fata (unii si cu o tigara) despre cum ar trebui sa facem “mucenicie”, la o adica, nici imaginandu-ne ca am putea afla, cu mintea noastra, vreo cale de “scapare”, de fuga de revarsarea paharului urgiei lui Dumnezeu.Pentru suferinta, prigoana si moarte nu ne pregatim umbland disperati dupa un loc de adapost si salvare, nici nu ne vom trezi mai bine doar informandu-ne amanuntit despre toate dedesubturile “sistemului” antihristic sau stiind la perfectie “cu ce se mananca” actele biometrice, cipurile si codurile de bare, devenind cu totii experti in materie de masonerie si pusi la punct pana la virgula cu ultimele noutati. Toate sunt bune si necesare daca si numai daca le stim masura si nu le transformam in scopuri in sine, daca nu punem carul inaintea boilor, ajungand la inselarea de a da insemnatate mai mare informarii decat vietuirii, sau confundand trezirea duhovniceasca cu priceperea rationala a mecanismelor de desfasurare a Raului. Altminteri, ne va gasi pe toti Potopul nepregatiti, confuzi si disperati, angrenati in aceleasi interminabile discutii si certuri despre “sistem”, “cipuri” si “mucenicie”, batandu-ne intre noi in vorbe mari de bravada desarta, dovedindu-se ca vrajmasul ne-a atras in cea mai subtila si perfida diversiune posibila!Principala pregatire pentru necazurile care vor urma cat de curand si veritabila dovada de trezire sta in schimbarea din radacina a vietii noastre, in lepadarea de duhul lumesc si de tot pacatul, in cainta si plansul de fiecare zi pentru toate rautatile si caderile cu care am ranit dragostea lui Hristos si a semenilor si ne-am batut joc de Jertfa Sa. Am avut prilejul sa cunoastem mai multi oameni efectiv impatimiti de tot ce se scrie si apare nou in domeniul “luptei anti sistem”, ultraconectati la ultimele subiecte si dezbateri din domeniu, comentatori avizati pe blogurile de profil, ori tineri foarte agitati sa afle daca permisele auto au sau nu cip, ori daca trebuie sa primeasca sau nu cardurile noi, dar care nici macar nu citesc niciodata o carte duhovniceasca, care nu si-au pus macar problema renuntarii la cele mai grosiere patimi lumesti (curvie, lux, masini scumpe, distractii estivale, imbracaminte la moda, fumat, televizor, etc, etc.). Daca Sfantul Serafim Rose critica plin de amaraciune fenomenul “teologiei la o tigara”, nu stiu ce ar mai spune un sfant contemporan astazi despre fenomenul inca si mai grav al… “muceniciei la o tigara” sau al “muceniciei virtuale“, de forum si de can-can bisericesc.Observam inca un lucru: prorocia si cuvantul de mantuire despre urgia ca va sa vina sunt foarte simple. Nimic complicat si sofisticat: din cauza pacatelor, Domnul a hotarat pieirea cetatii iar mantuirea nu poate veni decat prin pocainta. Este adevarat, din pricina iubirii de sine, am pierdut de mult nu doar cunostinta pocaintei, dar chiar si sensul acestui cuvant atotcuprinzator pentru lucrarea duhovniceasca. Nici ca ne mai amintim de vorbele cu care Botezatorul a facut drepte cararile Domnului (http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/01/07/iata-securea-sta-la-radacina-pomilor-si-tot-pomul-care-nu-face-roada-buna-se-taie-si-se-arunca-in-foc/), Care a pus la temelia propavaduirii Sale aceeasi porunca: „Pocaiti-va!”. (http://www.cuvantul-ortodox.ro/2009/01/10/pocaiti-va/)Suntem si in ziua de azi cetateni ai Ninivei celei mari, rudenie apropiata a Babilonului, si ne simtim striviti de urgia ce va sa vina. Oare vom mai afla si noi calea prin pocainta ca sa fim facuti iarasi cetateni ai Raiului? (http://laurentiudumitru.ro/blog/2010/05/12/evlogetaria-for-the-dead-tone-5-fr-apostolos-hill/)Simplitatea – in sens bun – este exact ce ne lipseste noua astazi si acest lucru este speculat intens de o noua categorie de inselatori care cauta sa paraziteze proorociile apocaliptice,asa cum ereziile cauta sa strambe celelalte invataturi ale Bisericii. Ce fapta i-a izbavit pe niniviteni? Pocainta.Atat si nimic mai mult. Ninivitenii nu au cautat sa fuga in munti, sa se separe in micro-comunitati anti-sistem asteptand ca urgia sa vina doar asupra celorlalti, nici nu s-au constituit grupari ale “dreptilor” care sa scoata sabia si sa taie capetele pacatosilor, pedepsindu-i astfel ca intr-un ritual paganesc de potolire a maniei a vreunui zeu sangeros. De ce? Pentru ca au inteles un lucru simplu dar fundamental: nu putem fugi nicaieri de la fata lui Dumnezeu, asa cum nu putem fugi de pacatele noastre si de mustrarea constiintei. Intelegand acest lucru, ninivitenii nu s-au lasat tarati in capcane care au ca scop deturnarea de la singurul lucru trebuie si de la partea cea buna care nu se va lua de la noi.
Sa incercam sa regasim de la Sfantul Marcu Pustnicul intelepciunea si lucrarea mantuitoare cuprinse in aceasta porunca, in ciuda ingreuierii pe care ne-o poate aduce limba veche:
http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/07/marcu-ascetul1.jpg (http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/07/marcu-ascetul1.jpg)Sfantul Marcu Pustnicul: POCAINTA SE CUVINE TUTUROR TOTDEAUNA„Domnul nostru Iisus Hristos, Puterea si Intelepciunea lui Dumnezeu cu Dumnezeiasca cuviinta – precum Insusi mai-nainte purtand de grija de mantuirea tuturor -, a hotarat graind: Pocaiti-va! (Matei 3: 2, 4: 17; Marcu 1:15). Drept aceea, din aceasta ne este cu putinta a cunoaste ca toata felurimea poruncilor intr-un hotar al pocaintei se savarseste, precum si Apostolilor in cap[1] (http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-marcu-pustnicul-pocainta-se-cuvine-tuturor-totdeauna/#_ftn1) le-a poruncit zicand: Graiti lor: “Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Luca 10: 9; Matei 3: 2 etc.), nicidecum socotind vremelnica apropierea Imparatiei, ca una ce adica indata sta inaintea lumii – caci cum ar fi hotarat adevarul celor nepotrivite lucrurilor? Ca, iata, si cei ce vietuiau atunci si cei de dupa ei au adormit fara a se impartasi de sfarsitul cel de obste, ci, stiind Domnul ca noima Imparatiei si a pocantei este ca acestea au putere, a zis: Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor… (…)Iar pocainta, precum mi se pare, nici in vremi nici in oarecare lucruri s-a hotarat, ci in masura implinirii poruncilor lui Hristos se lucreaza. (…)http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/07/metanoia1.jpg (http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/07/metanoia1.jpg)Drept aceea, socotesc ca lucrul pocaintei cu aceste trei fapte bune (virtuti) se lucreaza:intru curatirea gandurilor, intru neincetata rugaciune si intru rabdarea necazurilor ce vin asupra; care [fapte bune] datoare sunt nu numai aratata ci si ganditoare lucrare a avea, astfel incat, pe cei ce zabovesc intru ele, nepatimasi sa ii faca.Deci, de vreme ce fara de cele inainte graite trei fapte bune nu se poate savarsi lucrul pocaintei, precum cuvantul a aratat, sunt incredintat de aici ca pocainta se cuvine tuturor totdeauna, si pacatosilor si dreptilor celor ce voiesc a dobandi mantuirea; de vreme ce nu este niciun hotar al savarsirii care sa nu aiba trebuinta de lucrarea faptelor bune celor inainte-zise.Pentru ca celor ce incep, adica, prima li se face aducere inlauntru a blagocestiei; celor din mijloc, inainte-sporire; iar celor desavarsiti intarire (…).Dar imi vei zice mie: “Intr-adevar, cei ce au bineplacut lui Dumnezeu si cu adevarat si intru desavarsire au ajuns de ce fel de pocainta [mai] au trebuinta? Pentru ca adica au fost unii oameni ca acestia, pentru care si marturisesc”. Asculta dar cu intelegere si vei cunoaste ca si unii ca acestia au trebuinta de dansa. (…) Cine, deci, este neispitit de minciuna si nestiutor de toata pofta cea dupa vedere, si cine niciodata nu s-a maniat in desert asupra aproapelui, nici s-a aflat vinovat cuvantului desert, ca sa nu aiba trebuinta de pocainta? Iar daca acum nu este unul ca acesta, dar a fost candva, dator este [si acela] de pocainta pana la moarte. (…)Deci, daca pana la moarte a hotarat pocainta, precum s-a aratat, cel ce mai inainte de moarte zice ca aceasta este desavarsita pierde porunca lepadand moartea, facandu-se calcator al poruncilor lui Hristos.Drept aceea, si celor mici si celor mari, pana la moarte nesavarsita este pocainta. Pentru ca, daca pana atunci prin fapte nu putem savarsi, prin scop insa suntem datori a ne deprinde, ca nu, dupa sloboda alegere pierzand porunca, aruncati sa fim sub osanda, prea mici chemandu-ne intru Imparatia cerurilor. Cauta pe cei ce din veac au calatorit viata aceasta si vei afla prin pocainta taina blagocestiei savarsita intru cei ce au bineplacut. Nimeni nu s-a osandit daca pe aceasta [pocainta] nu o a defaimat si nimeni nu s-a indreptat daca de aceasta n-a purtat de grija. (…)Pe langa aceasta, daca diavolul nu inceteaza luptandu-se cu noi, nici pocainta nu trebuie a fi desarta sau lasata vreodata nelucratoare. Sfintii se silesc a o aduce si pentru cei de aproape, neputand astfel a se desavarsi fara de lucratoarea dragoste. (…)Daca pocainta este cerere a milei, trebuinta ii este celui ce o are a purta de grija, ca asa sa nu auda: Iata, acum satui sunteti, iata v-ati imbogatit! (I Cor 4:8). Caci atunci este de trebuinta a se cere mai vartos pentru cel ce nu o are: Ca tot cel ce cere va lua (Matei 7:8). Asadar cel ce miluieste se va milui – pentru ca, printr-o pocainta ca aceasta, precum mi se pare, toata lumea impreuna a statut si unul de la altul cu iconomisire se ajutoreaza. (…)http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/07/sf-maria-egipteanca-model-de-pocainta-217x300.jpg (http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/07/sf-maria-egipteanca-model-de-pocainta.jpg)Pentru ca daca si pana la moarte pocaindu-ne ne-am fi nevoit, nici asa n-am fi implinit ceea ce se cade. Pentru ca n-am facut nimic vrednic de Imparatia cerurilor. Pentru ca precum mancam si bem si graim si auzim, asa si a ne pocai fireste datori suntem.Odata cel vrednic de moarte, dupa lege mort se face, iar cel ce traieste pentru pocainta prin credinta traieste, macar desi nu pentru [ceva] al sau, ci pentru pacatul caderii.Botezandu-ne, ne-am curatit; curatindu-ne, porunci am luat. Iar cel ce nu face pe cel de-al doilea, pe cel dintai l-a spurcat, uitare luand pentru curatirea gresalelor sale celor de demult (II Pt. 1:9), de care nimeni nu e aflat nelipsit in fiecare zi, nici odinioara nimic din cele poruncite lasad [netrecand cu vederea]. Pentru aceasta, tuturor adica este de trebuinta pocainta. Pentru ca ea, pe cele odinioara de voie, acum fara de voie le arata, pentru a uri patimile si a ne departa de lucrurile lor. (…)Cel ce are cunostinta adevarului stie ca trebuinta are si de pocainta; pentru ca fiecare dintr-insele se indrepteaza una intru alta.Hristos S-a chezasuit pentru noi intru pocainta; cel ce o leapada pe aceasta se leapada de Cel ce ne-a luat in chezasie.Dupa fapta nimic vrednic nu putem face, insa miluiti suntem foarte pentru alegerea sloboda. Cel ce se sileste si o tine pe dansa pana la iesirea din trup, macar si intru oaresicare [lucru] va si gresi, pentru sarguinta sa se va mantui; pentru ca aceasta Domnul in Evanghelie o a fagaduit.Cel ce zice ca nu are trebuinta de pocainta, drept a fi pe sinesi se judeca si fiu rau de Scriptura se numeste; pentru ca cu parerea dreptatii se impreuna, ca si cum ar fi savarsind-o pe dansa, si, precum nu stie, in locul rastignirii se impreuna cu http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/07/Sf_Petru.jpg (http://www.cuvantul-ortodox.ro/wp-content/uploads/2010/07/Sf_Petru.jpg)dulcetile, de vreme ce dulcetile sunt numai parere si semetie. Ca si cel ce are parere nu poate a se mantui, pentru ca scris este: Barbatul semet, betiv si defaimator nimic nu va savarsi (Avacum 2:5).Daca pe cel desavarsit nu-l vatama sau impiedica cu nimic smerita cugetare, nici el sa nu lase pocainta cu pricina acesteia.Credinciosul Avraam si dreptul Iov smerit cugetand, pamant si cenusa pe sinesi se numeau, iar graiurile acestea sunt semn al smeritei cugetari. Iar cel satul de pocainta smerit a cugeta nu poate.”Cei trei coconi, care mari mucenici sunt, in mijlocul vapaii ce ardea se marturiseau si, aceea adica am gresit si faradelegi am facut graind, se caiau pentru relele cele de odinioara, iar de atunci desavarsiti au fost; si toata acea cantare a lor in chip luminos tinea puterea pocaintei.Deci, daca si cei foarte bine placuti si desavarsiti prin lucuri aflandu-se, pe aceasta ajutorinta o au uneltit pana la moarte, cine este, dar, cel ce cu pricina dreptatii nadajduieste luisi si defaima pocainta? Iar eu zic asa: nici de ar fi fost cineva sfant precum Petru sau Pavel, nici acesta nu va voi vreodinioara sa paraseasca pocainta cu pricina smeritei cugetari.”
(Scrieri, Sfantul Cuvios Marcu Pustnicul, Editura Egumenita, 2008)[1] (http://www.cuvantul-ortodox.ro/sfantul-marcu-pustnicul-pocainta-se-cuvine-tuturor-totdeauna/#_ftnref1) Trad. Lit. Expresia “le-a poruncit in cap” se poate intelege si in loc de “le-a poruncit din caul locului” sau, mai liber, “le-a dat drept porunca de capetenie pocainta, ca temelie si mijloc de implinire a celorlalte porunci”. Pocainta este capul sau principiul nevointei crestine de implinire a poruncilor si a dobandirii virtutilor, precum si Hristos (cf. Col. 1: 18; 2: 19) este Capul Bisericii; daca prin El toate madularele isi au inchierea si intocmirea, prin El toate isi savarsesc cresterea, tot asa prin pocainta isi savarsesc cresterea toate poruncile ca mijloace de dobandire a virtutilor.

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Daniil - " Dumnezeul Cerului, va ridica un regat vesnic, care nu va fi niciodata nimicit."

Sfantul Proroc Daniel
http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/984/98385_17_w180.jpgMareste imaginea. (http://str2.crestin-ortodox.ro/foto/984/98385_17.jpg)



Prorocul Daniel s-a nascut din semintia lui Iuda, semintie imparateasca. A trait cu 460 de ani inainte de Hristos. Cand Ierusalimul a fost cucerit de imparatul babilonean Nabucodonosor, Daniel si tinerii Anania, Azaria si Misail au fost luati robi. Datorita intelepciunii sale, Daniel este chemat de catre Nabucodonosor la palatul sau, impreuna cu cei trei tineri. Refuza sa se hraneasca din bucatele imparatului si ii descopera acestuia ca printr-o alta hrana (doar seminte si apa) se pot arata mai frumosi la chip decat cei ce se hraneau din masa imparatului.



A talcuit visele lui Nabucodonosor, vise pe care niciun vrajitor de la palatul acestuia nu a reusit sa le explice.

Pentru ca nu s-au inchinat unei statui a imparatului, cei trei tineri au fost aruncati intr-un cuptor incins. Datorita credintei lor, Dumnezeu va preface focul in roua. Motivul pentru care nu a fost aruncat si Daniel a fost acela ca el primise numele Baltazar de la Asfanez, conducatorul eunucilor de la palatul lui Nabucodonosor, iar la babilonieni numele acesta era de o mare cinste, caci era nume de dumnezeu.

Refuza sa se inchine idolilor si este aruncat intr-o gropa cu lei, in vremea imparatului Darie, din care va iesi nevatamat. In urma acestei minuni, imparatul Darie a scris la toate popoarele: "Pacea voastra sa se inmulteasca. De mine s-a dat aceasta porunca in tot pamantul imparatiei mele, ca fiecare sa se cutremure si sa se teama de Dumnezeul lui Daniil, pentru ca Acela este Dumnezeul cel viu, Care este in veci si imparatia Lui nu se va strica si stapanirea Lui indelung stapaneste, sprijineste si izbaveste. Apoi face semne si minuni in cer si pe pamant, caci a izbavit pe Daniel din gurile leilor". Mai tarziu va fi aruncat pentru a doua oara intr-o groapa cu lei din cauza credintei in Dumnezeul Cel Viu, dar si de aceasta data va iesi nevatamat.

Daniel si cei trei tineri au murit in vremea imparatului Atic. Din Sinaxar aflam ca la Invierea lui Hristos, au inviat si acestia si s-au aratat multora.

Sfintii Parinti au randuit ca pomenirea lor sa fie facuta cu sapte zile inainte de nasterea Mantuitorului, pe motiv ca acestia erau din semintia Iudeii, din care si Mantuitorul nostru Isi trage neamul dupa trup.

Daniel insemna, in evreieste, "Dumnezeu este judecatorul meu“. Sfantul Proroc Daniel se numara intre cei patru mari Proroci ai Vechiului Testament, impreuna cu Sfintii Isaia, Ieremia si lezechiel.

[Adrian Pop]

Daniel insemna, in evreieste, "Dumnezeu este judecatorul meu“. Sfantul Proroc Daniel se numara intre cei patru mari Proroci ai Vechiului Testament, impreuna cu Sfintii Isaia, Ieremia si lezechiel.

[Adrian Pop]

Pacea voastra sa se inmulteasca.

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Ieremia - " Fost-a Cuvantul Domnului: Inainte de a te urzi in pantece, te-am cunoscut."



EREDITATEA 243

De faptul că suntem oarecumva anteriori faţă de forma noastră pământească, Dumnezeu ne spune, învăţându-l pe Ieremia, când acesta încerca să se apere de misiunea cu care-l rostuise pe pământ: „Înainte de a te urzi în pântece… te-am sfinţit şi te-am rânduit prooroc printre popoare” (Ieremia 1, 5).



Viaţa Sfântului Prooroc Ieremia








20 APRILIE 2012 VIEŢILE SFINŢILOR (https://doxologia.ro/biblioteca/vietile-sfintilor)





https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/articol/public/viatasfant/2012/04/05-01-sf_prooroc_ieremia.jpg?itok=gacnDh9U

(https://doxologia.ro/sites/default/files/styles/media-articol-colorbox/public/viatasfant/2012/04/05-01-sf_prooroc_ieremia.jpg?itok=qOLkID8m)





Sfântul Prooroc Ieremia a fost din Anatot, cetatea preoţilor, în partea lui Veniamin, cetate departe de Ierusalim ca la trei mile, născut după tată, Helchie, mai marele preot. El a fost ales şi sfinţit prooroc din pântecele maicii sale, precum însuşi Domnul i-a prezis despre aceasta: Mai înainte de a te zămisli în pântece te-am cunoscut şi mai înainte de a ieşi tu din coapse te-am sfinţit şi te-am pus prooroc între neamuri.
Sfântul Ieremia, după mărturia Sfântului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, a fost feciorelnic în toată vremea vieţii sale şi trimis de Dumnezeu preot, învăţător şi prooroc. El a început a prooroci din vârstă copilărească, precum este arătat în capitolul întîi al cărţii lui, unde zice către Dumnezeu: Stăpâne Doamne, iată, nu ştiu să grăiesc, căci eu sunt prunc. Iar Domnul, dând prunciei lui înţelegerea bărbatului celui desăvârşit, a zis către dânsul: Nu zice că prunc sunt eu, căci către toţi la care te voi trimite vei merge şi vei grăi toate cîte voi porunci ţie. Nu te teme de faţa lor, căci Eu sunt cu tine ca să te izbăvesc.
Acestea zicându-i Domnul, a atins cu mâna Sa gura lui Ieremia şi a zis: Iată, am dat cuvintele Mele în gura ta. Iată, te-am pus astăzi peste neamuri, peste împăraţi, ca să dezrădăcinezi, să strici, să risipeşti şi să biciuieşti păcatele cele de moarte şi fărădelegile poporului, şi iarăşi să zideşti şi să propovăduieşti pocăinţa şi întoarcerea spre viaţă. Acest cuvânt al Domnului către Ieremia a fost în zilele lui Iosie, împăratul Iudeii, în anul al 13-lea al împărăţiei lui. Pe vremea aceea Sfântul Ieremia era de 15 ani, şi într-un copil atât de tânăr a început darul lui Dumnezeu a lucra lucruri mari.
Într-acele vremuri, poporul iudeu, deşi slujea Dumnezeului Celui adevărat, Care l-a scos din Egipt, însă nu-I slujeau cu adevărat. Ci, răzvrătindu-se de neamurile cu care se amestecaseră şi cu ale căror obiceiuri se deprinseseră, cea mai mare parte din ei slujeau şi urâciunii idoleşti. Şi erau idoli stătători nu numai în jurul Ierusalimului, pe dealuri şi prin văi, ci chiar şi în Ierusalim, lîngă biserica Domnului cea zidită de Solomon, cărora le aduceau jertfe ca şi lui Dumnezeu Cel adevărat.
Deci, mâniindu-se Domnul asupra acelui popor, îi gătea lui grabnică risipire şi pierdere, lucru pe care l-a arătat lui Ieremia prin toiagul cel de nuc şi prin căldarea care ardea dedesubt. Pentru că toiagul cel de nuc, însemna grabnica pedeapsă a lui Dumnezeu, că nu va întârzia Răsplătitorul cel drept a certa cu toiag fărăde-legile şi nedreptăţile lor cu bătăi; iar căldarea care ardea dedesubt, însemna că cetatea Ierusalimului se va umple de sînge şi va fierbe cu tulburare, pierzându-se cu sabie şi cu foc de vrăjmaşii care erau să năvălească asupra ei.
Domnul poruncea lui Ieremia, proorocul Său, să vestească poporului mânia lui Dumnezeu care venea asupra lor şi să-i sfătuiască spre pocăinţă. Deci, Sfîntul Ieremia a proorocit în zilele împăratului Iosie, precum s-a zis, şi în zilele lui Ioahaz, fiul lui, şi în zilele lui Sedechie, care a fost frate al lui Ioahaz şi al lui Ioachim şi fiu al lui Iosie. Şi a pătimit proorocul lui Dumnezeu multe de la oamenii săi care nu credeau cuvintelor lui; pentru că le spunea certările cele groaznice ale Domnului Savaot şi le propovăduia cuvintele lui Dumnezeu, stând în curtea bisericii. Şi, fiind dus înaintea împăratului şi a boierilor, le zicea tuturor cu îndrăzneală că de nu se vor pocăi şi nu se vor întoarce de la închinarea idolească, degrabă îi vor ajunge toate relele, care vor năvăli din părţile cele de la miazănoapte, rele care vor ajunge pe toţi cei ce locuiesc în pământul Iudeei.
Pentru aceasta zice Domnul: Chema-voi toate împărăţiile pământului de la miazănoapte şi vor veni şi-şi vor pune fiecare scaunul lor înaintea porţii Ierusalimului, peste toate zidirile din împrejurul lui şi peste toate cetăţile Iudeei. Aceia vor fi judecători şi muncitori ai iudeilor. Iar aceasta, pentru aceea le voi trimite asupra lor, de vreme ce M-au părăsit pe Mine şi au jertfit zeilor celor străini şi s-au închinat lucrurilor mâinilor lor. Ascultaţi cuvântul Domnului, casa lui Iacov şi toate seminţiile lui Israel. Acestea zice Domnul: "Ce fel de greşeală au aflat părinţii voştri în Mine, că s-au depărtat de Mine şi au umblat în urmele celor deşarte şi s-au făcut deşerţi? Căci Eu, voi aduce rele şi mare sfărâmare de la miazănoapte. În ziua aceea va pieri inima împăratului şi inimile domnilor, preoţii se vor spăimânta şi proorocii se vor minuna". Acestea şi alte multe cuvinte prooroceşti le grăia către popoare Sfîntul Ieremia, care sunt scrise pe larg în cartea proorociei lui, şi s-au împlinit toate cele grăite.
Iar începutul durerilor şi al primejdiilor Ierusalimului a fost pe vremea împărăţiei lui Iosie, într-acest fel: S-a sculat Faraon Nehao, împăratul Egiptului, asupra împăratului Asiriei de la râul Eufratului. Iar de vreme ce calea lui era pe lângă hotarele iudeilor, Iosie, împăratul Iudeei, adunându-şi oştile sale, a ieşit împotriva lui Nehao, împăratul Egiptului. Însă Nehao a trimis la dânsul solii săi, zicînd: "Ce-mi este mie şi ţie împărate al Iudeei? Nu mă duc să mă ostăşesc împotriva ta, ci împotriva altuia, asupra căruia mi-a poruncit Dumnezeu să merg cu sârguinţă; iar tu încetează de a face împiedicare poruncii lui Dumnezeu, Cel ce este cu mine, ca să nu te ucidă şi pe tine". Dar Iosie, neascultând pe Nehao, a tăbărât asupra lui şi, făcând război în câmpul Maghedonului, care este în partea lui Manase, Iosie a fost rănit de săgetătorii lui Nehao. Fiind dus în Ierusalim a murit, şi l-au îngropat în mormântul părinţilor săi şi a plâns după Iosie tot Ierusalimul cu tânguire mare, pentru că era împărat foarte bun şi cinstitor de Dumnezeu.
Deci, Nehao, împăratul Egiptului, biruind puterea lui Iosie împăratul Iudeii, s-a dus asupra asirienilor. Iar în Ierusalim poporul a adus la împărăţie pe Ioahaz, fiul cel mai mic al lui Iosie. Şi a împărăţit el numai trei luni, cît a zăbovit Nehao Egipteanul la război contra asirienilor. Deoarece, întorcându-se Nehao cu biruinţă, a luat în stăpânirea sa cetatea Ierusalimului şi tot pământul iudeilor şi al lui Israel; şi a îndepărtat de la împărăţia Iudeei pe Ioahaz, pe care îl alesese poporul. Iar în locul lui a pus împărat pe fratele cel mai mare al lui Ioahaz, cu numele Eliachim, schimbându-i numele în Ioachim. Pentru că era obiceiul împăraţilor biruitori, de a schimba numele împăratului celui biruit şi supus. Şi a pus Nehao dajdie asupra pămîntului iudeu şi al lui Israel, o sută talanţi de argint şi o sută talanţi de aur; iar pe Ioahaz cel depărtat de la împărăţie, l-a ferecat în obezi şi l-a dus în Egipt, unde a şi murit. Şi astfel, seminţia lui Avraam, poporul cel liber şi împărăţia cea vestită a Iudeei, a început a robi altui împărat şi a se împuţina de mînă tirănească, pentru păcatele cu care a mâniat şi a amărât pe Dumnezeu Cel preaînalt şi nu s-a pocăit prin cuvintele cele prooroceşti.
La începutul împărăţiei lui Ioachim, fiul lui Iosie, a fost cuvântul acesta de la Domnul către Ieremia: Stai în curtea casei Domnului şi propovăduieşte tuturor iudeilor care intră să se închine în casa Domnului, toate cuvintele care ţi-am poruncit să le propo-văduieşti lor şi să nu tăgăduieşti cuvântul. Aşa zice Domnul: De nu Mă veţi asculta pe Mine şi nu veţi umbla în legile Mele care le-am dat înaintea feţei voastre, în ascultarea cuvintelor slugilor mele, proorocilor pe care îi trimit la voi de dimineaţă, voi da casa aceasta ca Silom, cel pustiit pentru fărădelegile silomitenilor, şi cetatea aceasta o voi da în blestemul tuturor limbilor cele de pe tot pământul.
Nişte cuvinte ca acestea, care se grăiau din gura lui Dumnezeu prin Proorocul Ieremia, auzindu-le preoţii şi proorocii cei mincinoşi şi tot poporul, s-au umplut de mânie şi, prinzând pe Ieremia, strigau: "Cu moarte să moară cel ce prooroceşte unele ca acestea!" Auzind boierii iudeilor cuvintele acestea, s-au suit din casa împăratului în Casa Domnului. Şi au şezut înaintea uşilor porţii celei noi a Casei Domnului. Şi au zis preoţii şi proorocii cei mincinoşi către boieri şi către tot poporul: "Judecată de moarte se cuvine omului acesta, că a proorocit asupra cetăţii acesteia, precum aţi auzit cu urechile voastre".
Şi a zis Ieremia către toţi boierii şi către popor: "Domnul m-a trimis să proorocesc spre casa aceasta şi spre cetatea aceasta, toate cuvintele pe care le-aţi auzit. Şi acum să faceţi mai bune căile şi lucrurile voastre şi să ascultaţi glasul Domnului Dumnezeului vostru, că va uita Domnul de răutăţile pe care le-a grăit asupra voastră; şi, iată, eu sunt în mâinile voastre, faceţi cu mine orice vă place şi ce vi se pare că este mai bine. Însă, să cunoaşteţi că, de mă veţi ucide, voi singuri veţi aduce sânge nevinovat peste voi şi peste cetatea aceasta şi peste cei ce locuiesc într-însa, căci cu adevărat m-a trimis Domnul la voi să grăiesc în urechile voastre toate cuvintele acestea".
Atunci au zis boierii şi tot poporul către preoţi şi către proo-rocii cei mincinoşi: "Nu se cade omului acesta judecată de moarte, că în numele Domnului nostru a grăit nouă". Şi unii din bărbaţii cei mai bătrîni ai acelui pămînt s-au sculat şi au apărat prin cuvinte pe Ieremia proorocul, zicând către tot soborul: "Aduceţi-vă aminte că Miheea Moratitul proorocea în zilele Iezechiei, împăratul Iudeei, şi a zis către tot poporul Iudeei: Aşa zice Domnul: Sionul se va ara ca o ţarină şi Ierusalimul va fi ca într-o cale netrecută, şi muntele casei va fi ca un desiş de dumbravă. Pentru aceste cuvinte, oare l-a omorât Iezechia împăratul şi tot poporul Iudeei? Nu s-a temut de Domnul; dar, de vreme ce s-a rugat feţii Domnului, a încetat Domnul cu relele cele ce le grăise asupra lor, că şi noi am făcut răutăţi mari asupra sufletelor noastre. Deci, să ne pocăim de răutăţile noastre şi să nu ne îndemnăm spre uciderea acestui om nevinovat. Pentru că ce folos au avut de sângele cel nu de mult s-a vărsat al lui Urie, fiul lui Simeon din Cariatiarim, care a proorocit în numele Domnului pentru pământul acesta, asemenea precum prooroceşte şi Ieremia? Iar când împăratul şi boierii căutau să ucidă pe Urie, el, temându-se, a fugit în Egipt şi, trimiţând împăratul pe oamenii săi, l-au scos din Egipt şi l-au ucis cu sabia; pentru care pricină s-a mîniat poporul asupra împăratului şi asupra boierilor. Deci, aşa va fi când veţi ucide şi pe Ieremia".
Aceasta împărtăşind-o cei mai bătrâni, s-au făcut două tabere în sobor, pentru că unii căutau să ucidă pe Sfîntul Prooroc Ieremia, iar alţii îl socoteau nevinovat morţii. Însă ar fi biruit cu totul partea celor potrivnici şi ar fi ucis pe omul lui Dumnezeu, dacă nu l-ar fi apărat unul din boierii cei mari, cu numele Arhicam, fiul lui Safan, a cărui mână era tare, şi nu l-au dat pe Ieremia în mâinile ucigaşilor.
Şi a făcut împăratul Ioachim vicleşug înaintea Domnului, după cum au făcut şi părinţii lui. Şi a fost iarăşi cuvîntul Domnului către Ieremia, zicându-i: Mergi şi te pogoară în casa împăratului Iudeei, şi să grăieşti acolo cuvântul acesta: Ascultaţi cuvântul Domnului, împărate al Iudeii, cel ce şezi pe scaunul lui David, tu şi casa ta şi slugile tale şi tot poporul tău şi cel ce intră prin porţile acestea. Acestea zice Domnul: Faceţi judecată şi dreptate, şi izbăviţi cu putere pe cel strâmtorat din mâna celui ce-l năpăstuieşte; pe nemernic, pe sărman şi pe văduvă să nu-i scârbiţi şi să nu-i năpăstuiţi cu fărădelege şi sânge nevinovat să nu vărsaţi în locul acesta. Dacă veţi face cuvântul acesta, vor intra pe porţile casei acesteia împăraţii care şed pe scaunul lui David, cei ce şed în carete, călări pe cai, precum şi slugile şi poporul lor. Iar de nu veţi asculta cuvântul acesta, singur m-am jurat, că spre pustiire va fi această casă. Şi zice: Sfinţi vor fi acei oameni şi sfinte vor fi armele lor, care pe voi, păcătoşii, cei ce nu vă pocăiţi, vă vor tăia ca pe nişte lemne. Şi vor trece multe neamuri prin această pustiită cetate, care va zice către aproapele său: pentru ce a făcut aşa legea Domnului Dumnezeului lor şi s-au închinat zeilor străini. Iar pentru împăratul Iudeei, Ioachim, zice Domnul: cu îngroparea catârului se va îngropa şi, târându-se, se va arunca afară din porţile Ierusalimului!
Nişte cuvinte ca acestea grăindu-le proorocul din gura lui Dumnezeu înaintea tuturor, a pornit spre mare mânie pe împărat şi pe toţi boierii. Şi l-ar fi ucis chiar atunci pe Sfântul Ieremia, dacă nu l-ar fi păzit purtarea de grijă a lui Dumnezeu, spre descoperirea tainelor Domnului, celor ce vor să fie mai înainte. Deci, prinzându-l cu necinste şi ocară, l-au pus în temniţă în legături.
În acea vreme a venit Nabucodonosor cu puterea sa şi a înconjurat Ierusalimul şi a dat Domnul în mâinile lui pe Ioachim, împăratul Iudeei, în anul al treilea al împărăţiei lui. Deci, a luat Nabucodonosor pe Ioachim împreună cu oarecare din boieri de neam, între care şi pe Daniil, fiind încă copil tânăr, asemenea şi pe cei trei tineri şi o mare parte din cetăţenii Ierusalimului, ducându-i în Babilon, luând încă şi cele mai alese din vasele Casei lui Dumnezeu. Însă, nu după multă vreme, a liberat Nabucodonosor pe Ioachim, iarăşi la împărăţia sa din Ierusalim, făcându-l pe el birnic.
Şi a slujit Ioachim lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, trei ani, dându-i dajdie, precum mai înainte a slujit lui Faraon Nehao, împăratul Egiptului. Iar după acei trei ani, Ioachim a lepădat jugul robiei şi s-a împotrivit puterii lui Nabucodonosor. Mai înainte de a se întoarce Ioachim de la Nabucodonosor, s-a lepădat de dânsul şi s-a făcut cuvântul Domnului către Ieremia, când şedea în legături, zicându-i: Ia o hârtie şi scrie într-însa toate cuvintele pe care le-am grăit către tine, asupra lui Israel şi asupra Iudeii, precum şi asupra tuturor neamurilor, din ziua când am grăit către tine, din zilele lui Iosie împăratul Iudeei şi până în ziua aceasta, doar va auzi casa Iudeei (adică seminţia iudeilor), toate relele pe care Eu am gândit să le fac lor, ca să se întoarcă de la calea lor cea rea, şi voi fi milostiv nedreptăţilor şi păcatelor lor. Şi a chemat Ieremia pe Baruh, fiul lui Nirie, ca să scrie cele grăite de dânsul, de vreme ce el singur, fiind închis într-un loc întunecos, nu putea să scrie; iar Baruh şedea afară lîngă ferestrele temniţei şi scria cele spuse de prooroc.
Şi a scris Baruh pe hârtie toate cuvintele Domnului, cele ce le-a grăit prin Proorocul Ieremia. Şi a poruncit Ieremia lui Baruh, zicându-i: "Pe mine mă păzesc şi nu pot a ieşi de aici, ca să intru în Casa Domnului; deci, du-te tu şi citeşte cele ce ai scris din gura mea, adică cuvintele Domnului, în auzul poporului, în Casa Domnului, în zi de post şi în toată Iudeea; la cei care vin din cetăţile lor în biserică, să le citeşti, dacă va cădea rugăciunea lor înaintea feţei Domnului şi se vor întoarce de la calea lor cea rea; căci mare este mânia şi urgia Domnului, pe care a grăit-o asupra acestui popor".

Şi a făcut Baruh, fiul lui Nirie, toate câte i-a spus Ieremia proorocul, de a citit cuvintele Domnului scrise în Casa Domnului, înaintea poporului. Acesta a fost în al cincilea an al împărăţiei lui Ioachim. Auzind boierii de aceasta, au chemat pe Baruh înaintea lor, şi au poruncit ca să le citească şi lor cartea aceea. După ce a citit, se îndoiau şi l-au întrebat: "De unde ai scris cuvintele acestea?" Iar el le-a spus: "Din gura lui Ieremia". Atunci ei l-au sfătuit pe Baruh să se ascundă. Asemenea au poruncit ca şi pe Ieremia ce era în legături să-l ascundă undeva, pentru o vreme oarecare; iar ei, luând acea carte proorocească, s-au dus la împărat. Împăratul şedea tocmai atunci în casă, încălzindu-se la foc, fiindcă era luna a noua, adică noiembrie, şi deci era iarnă. Şi, citindu-se cartea aceea înaintea împăratului, nu s-a înfricoşat de cuvintele citite şi nici boierii care erau cu dânsul. După ce s-a citit o foaie sau două, s-a umplut împăratul de mânie, şi singur tăia foile citite şi le ardea în foc, până a ars întreaga carte; iar pe Baruh şi pe Ieremia a poruncit să-i caute ca să-i ucidă; dar Domnul i-a acoperit cu minunata Sa apărare.
După aceea, iarăşi s-a făcut cuvântul Domnului către Ieremia, zicând: "Ia tu altă hârtie şi scrie tot ce era în cartea aceea, pe care a ars-o împăratul Ioachim, şi să adaugi pentru Ioachim, această proorocie: În curând va muri, iar trupul lui va fi lepădat la arşiţa zilei şi la gerul nopţii". Şi s-a scris altă carte de mîna lui Baruh, din gura lui Ieremia, în care s-au scris mai multe cuvinte decât în cea dintâi. Făcându-se aceasta fără de veste, au mers, cu voia lui Dumnezeu, cei trimişi de Nabucodonosor, cel cu încingere haldeiască, adică ostaşi uşori, cei cu încingere sirienească, cei cu încingere moavitenească şi cei cu încingere din fiii lui Amon, care, năvălind de năpraznă, au luat Ierusalimul fără de osteneală, fiind nepregătit de împotrivirea vrăjmaşilor. Şi, prinzând pe Ioachim, împăratul Iudeei, l-au ucis şi, târându-i trupul prin cetate, l-au aruncat câinilor şi fiarelor spre mâncare. Şi astfel s-a împlinit pentru dânsul proorocia Sfântului Ieremia, cel ce a zis: Că, cu îngroparea catârului se va îngropa şi, târându-se, se va arunca afară din porţile Ierusalimului. Şi iarăşi: Trupul lui cel mort se va arunca la arşiţa zilei şi la gerul nopţii. Iar oasele lui rămase de la mîncarea fiarelor, s-au îngropat de iudei în mormântul părinţilor lui.
După moartea lui Ioachim, a fost uns la împărăţie Iehonie, fiul lui; dar şi acela a fost rău înaintea Domnului. Şi a proorocit şi pentru dânsul Sfântul Ieremia, că, cu toată casa se va da de către Domnul în mâinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, şi mai mult nu-şi va vedea pământul său. Lucru care s-a şi împlinit degrabă, pentru că, cu voia lui Dumnezeu, s-a luat în robie de împăratul Babilonului, el, maica şi feciorii lui, boierii şi servitorii. Într-acea vreme, o parte din ierusalimitenii cei puternici, au fost duşi în Babilon împreună cu împăratul Iehonie, ca la zece mii de bărbaţi, şi toţi meşterii s-au luat din Ierusalim. Încă şi vasele cele de aur făcute de Solomon au fost luate din biserica Domnului şi duse în Babilon. Iar în locul lui Iehonie a fost pus împărat de Nabucodonosor, Matan, unchiul lui Iehonie, care a fost frate al lui Ioahar şi Ioachim, fii ai lui Iosie, şi l-a numit pe el Sedechie.
Sedechie a împărăţit 11 ani, făcând tot vicleşugul înaintea ochilor Domnului, după cum au făcut şi cei ce au fost împăraţi mai înainte de el, pentru că şi-a învârtoşat cerbicea şi şi-a împietrit inima sa, ca să nu se întoarcă spre Domnul Dumnezeul lui Israel. Asemenea şi toţi cei slăviţi ai Iudeei, preoţii şi poporul pământului, au înmulţit a face călcare de lege cu urâciuni păgâneşti, întinând casa Domnului din Ierusalim cu pângăriciuni idoleşti şi n-au ascultat cuvintele Domnului cele grăite către dânşii prin gurile proorocilor; ci încă mai ales ocăra pe trimişii lui Dumnezeu şi defăima cuvintele Domnului, iar pe proorocii cei mincinoşi ai lor îi asculta; de aceea, mânia Domnului a fost asupra Ierusalimului şi a tot pământul Iudeei, până ce Domnul a lepădat de la faţa Sa pe poporul acela.
În acea vreme, Ierusalimul a fost dat desăvârşit risipirii şi pustiirii. Şi s-au început cele mai de pe urmă primejdii pentru Ierusalim, mai amare decât cele dintâi. Întărindu-se la împărăţie Sedechie, a voit să se lepede de Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să nu-i slujească lui, nici să-i dea dajdie, pentru că asculta de sfatul împăraţilor de primprejur: al Edomului, al moabitenilor, al Tirului, al amoniţilor şi al Sidonului, care au fost mai întâi supuşi ai lui Nabucodonosor al Babilonului. După aceea, sfătuindu-se, au lepădat jugul lui şi au trimis şi la Sedechie, împăratul Iudeei în Ierusalim, sfătuindu-l ca să nu dea dajdie împăratului Babilonului, ci împreună cu dânşii să stea împotriva puterii Haldeei. Şi s-a plecat Sedechie la sfatul lor.
Iar Sfântul Prooroc Ieremia, după porunca Domnului, şi-a făcut legături şi obezi de lemn şi, punându-le pe grumazul său, a stat înaintea împăratului Sedechie şi înaintea solilor împăraţilor celor mai sus pomeniţi şi a zis: "Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Acum Eu am dat tot pământul acesta în mâinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să-i fie robi lui, să-i slujească toate limbile fiului său şi fiului fiului său; iar partea aceea şi împărăţia şi cîţi nu vor sluji împăratului Babilonului şi cîţi nu-şi vor pleca grumajii lor înaintea împăratului Babilonului, cu sabia şi cu foamea îi voi tăia pe dânşii, până ce se vor sfârşi în mâinile lui. Iar voi nu ascultaţi pe proorocii voştri cei mincinoşi, nici pe cei ce vă vrăjesc şi văd visuri la voi, nici pe fermecătorii, care vă grăiesc să nu slujiţi împăratului Babilonului; căci minciună vă proorocesc ei, ca să vă depărteze de la pământul vostru şi să vă surpe pe voi, şi aşa cu totul să pieriţi. Deci, nu-i ascultaţi pe ei, ci slujiţi împăratului Babilonului, ca să fiţi vii şi pământul vostru să nu se pustiască".
Iar oarecare prooroc mincinos, cu numele Anania, a luat obezile de pe grumajii lui Ieremia şi le-a sfărâmat pe ele şi a zis înaintea ochilor a tot poporul: "Aşa zice Domnul: Aşa voi sfărîma jugul lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, iar după doi ani de zile şi de pe grumajii tuturor limbilor". Şi a grăit către dânsul Ieremia: Tu ai sfărâmat obezile cele de lemn, iar Domnul grăieşte: Am pus jug de fier pe grumajii tuturor limbilor, ca să slujească lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului; iar tu ai făcut pe poporul acesta ca să nădăjduiască spre nedreptate. Pentru aceea, aşa zice Domnul: Iată, Eu te voi elibera pe tine de pe faţa pământului, şi în acest an vei muri; căci asupra Domnului Dumnezeu ai grăit! Şi a murit Anania, proorocul cel mincinos, într-acel an, în luna a şaptea.
Aceasta văzând-o Sedechie împăratul, s-a spăimântat şi n-a îndrăznit atunci să se lepede de împăratul Babilonului. Dar mai pe urmă, ascultând de sfatul lui Faraon, împăratul Egiptului, s-a lepădat cu totul de Nabucodonosor şi s-a împotrivit lui, neascultând de sfatul Proorocului Ieremia, care îi grăia cele de folos lui şi poporului său. Iar în vremile acelea, Sfântul Prooroc Ieremia a scris în taină la Babilon, către poporul ce era în robie, vestindu-le lor că au să petreacă 70 de ani; iar după trecerea celor 70 de ani, are să-i cerceteze pe ei Domnul şi să-i întoarcă la Ierusalim, sfătuindu-i pe ei să-şi zidească acolo case, să-şi sădească grădini şi pe fiii lor să-i însoare, ca să se înmulţească şi să nu se împuţineze în robie.
Încă îi mai sfătuia pe ei ca să nu asculte de proorocii cei mincinoşi, care erau între dânşii şi le făgăduiau lor cu minciună, grabnică libertate. Ci să se roage lui Dumnezeu pentru împăratul Nabucodonosor, ca întru pacea lui să aibă odihnă şi să petreacă fără de tulburare pînă la împlinirea celor 70 de ani, care li s-au hotărât lor de Dumnezeu.
Această scrisoare a lui, citind-o în Babilon proorocii cei mincinoşi, care erau între iudei, s-au umplut de mânie şi au scris la Ierusalim către preoţii cei mari, ca să oprească pe Ieremia de a le mai prooroci şi de a le mai scrie, şi încă să-l pună pe el la închisoare şi în obezi, ca să nu tulbure poporul cu scrisorile lui, înfricoşându-i pe ei cu acea lungă şedere în robie. Însă proorocul lui Dumnezeu, fiind certat şi ferecat în legături, nu înceta a le propovădui cuvintele lui Dumnezeu cu netăcută gură, spunându-le că, pe cei mutaţi în Babilon, are să-i cerceteze Domnul cu mila Sa, iar pe cei rămaşi în Ierusalim, are să-i piardă cu dreapta Sa mânie. Pentru că voi trimite asupra lor - zice Domnul- sabie, foamete şi omor, şi-i voi pune pe ei ca pe nişte smochine proaste, pe care nu este cu putinţă a le mânca nimeni şi-i voi sfărâma pe ei cu sabia, cu foametea şi cu omorul, şi-i voi da pe ei întru pierzare tuturor împăraţilor pământului, întru blestem, întru mirare, spre râs şi spre batjocură la toate limbile, către care i-am lepădat pe ei; căci n-au ascultat cuvintele Mele.
Lângă Ierusalim era valea fiilor lui Enoh, care se numea Tafet. Într-acea vale poporul junghia pe fiii săi şi pe fiicele sale, spre jertfa idolului Moloh (noroc), şi le ardea trupurile lor. Şi, când se săvârşea acea junghiere fără de Dumnezeu şi acea jertfă nelegiuită a pruncilor nevinovaţi, atunci trîmbiţele şi timpanele sunau, ca să nu se audă de către părinţi durerea şi ţipetele copiilor celor junghiaţi.
Un păcat greu ca acesta, văzându-l şi ocărându-l proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, a luat în mână un vas de lut ars, după cuvântul Domnului şi, mergând la Tafet, a strigat, zicând: Ascultaţi cuvântul Domnului, împăraţii şi bărbaţii Iudeei, locuitorii Ierusalimului şi cei ce intraţi prin porţile acestea. Acestea zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi aduce rele asupra locului acestuia, de vreme ce M-a părăsit poporul acesta şi străin a făcut locul acesta şi a jertfit zeilor celor străini, pe care nu i-au ştiut ei şi părinţii lor. Şi împăraţii Iudeei au umplut locul acesta de sângele celor nevinovaţi şi au zidit cele înalte lui Baal, spre arderea cu foc a fiilor săi şi spre arderea de tot a lui Baal. Pentru aceasta vor veni zile - zice Domnul -, că nu se va mai numi locul acesta cădere şi loc de morminte ale fiilor lui Enoh, ci loc de multe morminte ale junghierii. Căci, aici se va junghia mulţimea iudeilor cu sabia vrăjmaşilor lor. Şi voi da trupurile lor spre mâncarea păsărilor cerului şi fiarelor pământului şi voi pune cetatea aceasta spre risipire şi spre plângere, tuturor celor ce vor trece, minunându-se de ea, şi vor plânge pentru toată rana lor. Vor mânca trupurile fiilor şi ale fiicelor sale şi fiecare va mânca trupul aproapelui său, în înconjurarea şi în strâmtorarea în care îi vor înghesui vrăjmaşii lor, care vor căuta sufletele lor.
Aceste cuvinte înfricoşătoare de la Dumnezeu, spunându-le proorocul către popor, a lovit de pământ vasul cel de lut şi l-a sfărâmat în faţa tuturor şi a zis: Acestea grăieşte Domnul puterilor: Astfel voi sfărâma pe poporul acesta şi cetatea aceasta, precum se sfărâmă acest vas de lut, care de acum nu va mai putea să se mai tămăduiască. Auzind acestea Pashor, fiul preotului Emer, care era pus povăţuitor în Casa Domnului, a lovit pe Sfântul Ieremia proo-rocul şi l-a aruncat în obezile cele ce erau la porţile cele de sus ale lui Veniamin, în Casa Domnului. Şi a zis Sfântul Prooroc Ieremia lui Pashor: Acestea grăieşte Domnul: Ochii tăi vor vedea, cum pe tine şi pe toată Iudeea o voi da în mâinile împăratului Babilonului, îi vor duce la Babilon şi-i vor ucide cu săbiile, şi voi da toată puterea cetăţii acesteia, toate ostenelile ei şi toate vistieriile împăratului Iudeei le voi da în mâinile vrăjmaşilor, îi vor răpi, îi vor lua şi-i vor duce în Babilon. Iar tu, Pashore, şi toţi locuitorii casei tale, vă veţi duce în robie şi, mergând în Babilon, acolo vei muri şi acolo te vei îngropa împreună cu toţi prietenii tăi, cărora le-ai proorocit minciuna.
Şi s-a împlinit degrab acea proorocie a Sfântului Ieremia, căci întru al nouălea an al împărăţiei lui Sedechie, a mers Nabucodo-nosor, împăratul Babilonului, cu toată puterea lui asupra Ierusalimului, l-a înconjurat din toate părţile, a săpat împrejurul cetăţii şanţuri, şi a fost Ierusalimul în mare primejdie, pentru că se întărise foamete mare în cetate. Iar proorocul lui Dumnezeu, Ieremia, zicea către împăratul Sedechie şi către tot poporul: Cu dare se va da cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, o va lua şi cu foc o va arde; iar tu, împărate, nu vei scăpa din mâinile lui, ci vei fi prins, în mâinile lui vei cădea şi în Babilon vei fi dus. Şi sfătuia proorocul pe împărat: "Să se dea de bunăvoie lui Nabucodonosor, ca să nu se risipească desăvârşit Ierusalimul şi să piară împărăţia iudeilor".
Iar preoţii şi proorocii strigau către împăratul să nu asculte pe Ieremia, zicând că Ieremia a înnebunit. Iar Nabucodonosor, ostăşindu-se asupra cetăţii, a auzit că Faraon, împăratul Egiptului vine cu puterea sa în ajutorul lui Sedechie, împăratul Iudeei, ca să elibereze cetatea Ierusalimului de înconjurarea haldeilor. Deci, s-a dus Nabucodonosor împotriva lui Faraon, depărtându-se o vreme oarecare de cetate. Iar locuitorii Ierusalimului, văzând că Nabucodonosor se duce de la cetate, au socotit că se întoarce la Babilon, neputând să ia cetatea, şi batjocoreau proorocia lui Ieremia, căci nu s-a împlinit, şi ziceau că Nabucodonosor a luat-o la fugă, neputând să-i biruiască; însă Ieremia se întărea, zicând că Ierusalimul se va lua de la haldei şi împăratul se va duce la Babilon.
După ce s-a depărtat oastea haldeilor de Ierusalim şi popoarele au ieşit din împresurarea aceea la cetăţile şi la satele lor, Ieremia şi-a pus şaua pe catârul său, vrând să se ducă în patria sa, care era în partea lui Veniamin, la cetatea Anatot, nu departe de Ierusalim, pentru că acolo avea averile sale. Şi, cînd a fost la porţile cetăţii, care se numeau ale lui Veniamin, străjerul porţilor acelora, numit cu numele Saruia, nepotul mincinosului prooroc Anania, căruia Ieremia îi proorocise grabnică moarte, acel Saruia, vrăjmăşuind pe Ieremia pentru unchiul său şi văzând pe Ieremia că ieşea din cetate, l-a oprit, zicându-i: "Tu fugi la haldei?" Ieremia a răspuns: "Minţi, căci nu mă duc la haldei, ci la cetatea mea, unde îmi este averea". Iar acela, neascultând cuvintele lui Ieremia, l-a luat şi cu sila l-a dus la boieri, spunându-le că l-a prins fugind la haldei. Deci, boierii, mâniindu-se asupra lui Ieremia, l-au bătut şi l-au aruncat în temniţă; însă iarăşi l-au scos afară.
În acea vreme, Nabucodonosor, împăratul Babilonului, biruind şi gonind pe Faraon, împăratul Egiptului, care venise în ajutorul lui Sedechie, s-a întors degrabă cu toată puterea sa, iarăşi la Ierusalim, l-a înconjurat şi-l bătea tare. Şi a fost Ierusalimul în înconjurarea haldeilor pînă la al 11-lea an al împărăţiei lui Sedechie. Atunci, Ieremia, iarăşi a sfătuit pe popoare la pocăinţă şi le arăta că se împlinise proorocia lui; căci acum a venit pedeapsa cea mai înainte gătită de Dumnezeu, pentru nepocăinţa şi împietrirea oamenilor celor păcătoşi, şi le da sfat folositor, ca să se supună haldeilor, zicând: "Astfel socoteşte Domnul: Cel ce şade în această cetate, va muri de sabie, de foamete şi de omor; iar cel ce se va supune haldeilor, va fi viu". Boierii ziceau împăratului: "Să moară omul acesta, căci el slăbeşte mâinile bărbaţilor, care se ostăşesc, fiind rămaşi în cetate şi mâinile a tot norodul".
Zicând ei către împărat cuvântul acesta, arată că acest om nu propovăduieşte pacea acestui popor, ci numai cele rele. Împăratul Sedechie le-a răspuns: "Iată, el este în mâinile voastre, faceţi cu el ce voiţi". Deci, au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Melhis, fiul împăratului, care era într-o casă întunecoasă; şi l-au spânzurat pe el cu funii în groapa aceea, ca să moară acolo; iar în groapă nu era apă, ci noroi. Şi a pătimit proorocul lui Dumnezeu fără vină, şezând în acel noroi pînă la grumaz, încât puţin a fost de n-a murit. Atunci era la curtea împărătească un oarecare bătrân, cu numele Avdemeleh, de neam arab, care, auzind că Ieremia este aruncat în groapă la moarte, a zis împăratului: "Rău ai făcut ceea ce ai făcut, ucigând pe omul acesta".
Atunci împăratul a poruncit lui Avdemeleh să scoată afară din groapă pe Ieremia; apoi l-a chemat la el şi l-a întrebat, de o parte, dacă sunt adevărate cele proorocite de dânsul. Şi a grăit proorocul către împărat: "De-ţi voi spune adevărul, mă vei omorî; iar de te voi sfătui, nu mă vei asculta". Atunci împăratul s-a jurat că nu-l va omorî.
Deci, i-a grăit proorocul: Aşa zice Domnul puterilor, Dumnezeul lui Israel: Dacă vei ieşi cu smerenie la voievozii împăratului Babilonului, sufletul tău va fi viu şi cetatea aceasta nu se va arde cu foc şi vei fi viu tu şi casa ta; iar de nu vei ieşi la domnii împăratului Babilonului, cetatea aceasta va cădea în mâinile haldeilor, pe care o vor arde cu foc, iar tu şi femeile tale nu veţi scăpa din mâinile lor, iar pe copii îi vor duce în robie.
Auzind împăratul acestea din gura proorocului, nu i-a ascultat sfatul cel bun, şi l-a aruncat în temniţă, în care a petrecut Sfîntul Ieremia, pînă ce s-a luat Ierusalimul de haldei, care s-a întâmplat în al 11-lea an al împărăţiei lui Sedechie. Şi atât de mare era foametea în cetate, încât oamenii îşi mâncau copiii lor şi trupurile unul altuia. Deci poporul, slăbind foarte mult şi zidurile cetăţii fiind sfărâmate de puterea haldeilor, ostaşii care erau în cetate au deschis noaptea porţile cetăţii din grădina împărătească şi au ieşit din cetate, fugind împreună cu împăratul lor, Sedechie, pe o cale ce ducea în pustie. Haldeii care erau împrejurul cetăţii, simţind aceasta, au izgonit din urmă pe împărat şi l-au ajuns în câmpul Ierihonului. Aici toată oastea care era lângă dânsul l-a lăsat şi a fugit care pe unde a putut. Iar haldeii, prinzând pe Sedechie împăratul Iudeei, l-au dus la Nabucodonosor, împăratul Babilonului, în Revlat. Aici, împăratul Babilonului a ucis pe fiii lui Sedechie înaintea ochilor lui şi pe toţi puternicii prinşi cu dânsul i-a omorât; iar lui Sedechie, după ce i-a scos ochii, l-a ferecat în obezi de fier şi l-a dus în Babilon.
Navuzardan, cel mai mare voievod al puterilor haldeieşti, cu ceilalţi voievozi şi cu mulţimea de ostaşi, au dărâmat zidurile Ierusalimului şi l-au umplut de sânge, pierzând cu sabie şi cu foc cea mai frumoasă şi cea mai strălucită cetate a scaunului împăraţilor Iudeei. Şi, voievodul Navuzardan avea poruncă de la împăratul Nabucodonosor, pentru Proorocul Ieremia, ca să-l păzească viu şi nevătămat, căci îi zisese: "Să-l iei şi să-l ai sub ochii tăi şi să nu-i faci nici un rău; ci, ceea ce va pofti să-i faci lui". Căci auzise Nabucodonosor de Sfîntul Ieremia, de proorocia lui şi de sfatul ce l-a dat lui Sedechie, ca fără război să se predea puterii haldeieşti; de aceea, a dat porunca aceasta voievodului său, Navuzardan. Şi a fost scos din temniţă Sfântul Prooroc cu mâinile ostaşilor haldeieşti, dezlegat din legături, cinstit cu cinste şi dăruit cu libertate. Deci, Proorocul Ieremia, având libertate şi îndrăzneală de la voievodul Navuzardan, a început îndată a se îngriji pentru sfinţenia lui Dumnezeu şi pentru preaînalta podoabă şi slavă a tuturor seminţiilor lui Israel, adică pentru chivotul Legii, ca să nu se sfărâme de cei de altă seminţie şi astfel să se necinstească slava lui Dumnezeu.
El a cerut voie de la voievodul care dărâma Ierusalimul să nu-l oprească de a lua sfinţenia Dumnezeului lui Israel mai înainte de dărâmarea bisericii, ca să nu se jefuiască şi să se ardă. Şi, aflînd el pe oarecare preoţi şi leviţi scăpaţi de sabie, i-a luat cu sine şi, umblând cu dânşii fără temere printre haldei, au mers cu sârguinţă în biserică şi au luat mai întâi din focul altarului, care o singură dată s-a pogorât din cer spre jertfe, în zilele lui Moise şi ale lui Aaron, şi de atunci se păzea nestins în altar. Pentru că era poruncă de la Dumnezeu, ca preoţii să adauge totdeauna lemne pe focul acela în altar, ca niciodată să nu se stingă. Luând Ieremia dintr-acel foc, l-a ascuns într-o fîntână fără de apă şi, având mare credinţă, a proorocit că focul acela chiar de se va stinge la o vreme, prefă-cându-se prin minune în altă stihie, însă la vremea sa, întorcându-se iar în singura sa stihie se va aprinde.
Acest lucru s-a întâmplat după întoarcerea din Babilon a poporului lui Israel, în vremea înnoirii bisericii şi în zilele lui Neemia, după mulţi ani de la sfârşitul Sfântului Prooroc Ieremia. Iar el, ascunzând focul acela în puţ, l-a închis şi l-a făcut neştiut de nimeni. Apoi, după punerea la păstrare a focului altarului, a luat cortul şi chivotul Legii şi cele dintr-însul şi le-a ţinut la sine, până ce s-a liniştit tulburarea de război ce a fost în cetate, când se risipea şi se ardea de haldei.
După luarea cortului şi a chivotului din biserica Domnului, voievodul Navuzardan a jefuit îndată toate celelalte vase de aur şi de argint ce erau în biserică şi a sfărâmat toată arama şi a luat-o la Babilon. Apoi a ars şi a dărâmat acea preafrumoasă biserică, zidită de Solomon cu multă înţelepciune. Asemenea şi palatele împărăteşti şi toate casele cele frumoase ale Ierusalimului, cum şi bisericile cele mari le-a dat pradă focului şi risipirii; iar zidurile cetăţii le-a săpat împrejur puterea cea haldeiască şi le-a asemănat cu pămîntul. Atunci mulţimea fără de număr a poporului iudeilor, a căzut în ascuţişul sabiei; dar, mai ales în valea Tafet, cea zisă mai sus, în care poporul îşi jertfea diavolilor, cândva, pe fiii şi pe fiicele lor. Acolo au mâncat armele cea mai mare mulţime de bărbaţi, de femei şi de copii, fără cruţare şi fără milă, încât s-a împlinit proorocia grăită de Ieremia, că nu se va mai chema locul acesta cădere şi loc de morminte ale fiilor lui Enon, ci loc de morminte al junghierii, pentru că acolo aproape s-a junghiat tot poporul Ierusa-limului; iar pe cei ce scăpaseră de sabie, i-au dus în robie, lăsând numai din săracii acelui pământ, ca să păzească viile şi grădinile.
Voievodul Navuzardan, ieşind din Ierusalimul cel risipit, încărcat cu multe dobânzi şi prăzi, după porunca împăratului Nabucodonosor, a pus stăpânitor asupra pământului cel pustiit al iudeilor, pe Godolia, fiul lui Ahicam, cel care a izbăvit pe Ieremia din mâinile celor ce voiau să-l omoare. Iar către Ieremia a zis: "Dacă îţi este bine, să mergi împreună cu mine în Babilon şi voi pune ochii mei spre tine; iar de nu, rămâi aici. Iată, tot pământul este înaintea feţei tale, şi ce pofteşti şi ori unde voieşti, acolo să mergi. Să te duci şi să te întorci la Godolia, pe care l-a pus împăratul Babilonului în pământul Iudeei şi să trăieşti cu dânsul în poporul tău cel ce a rămas acolo". Şi voievodul i-a dat lui Ieremia hrană, daruri şi libertate.

Sfântul Prooroc Ieremia, luând cortul, Chivotul Legii şi cele dintr-însul, împreună cu cei ce urmau după dânsul, preoţi şi leviţi, le-au pus în muntele acela în care, odinioară, suindu-se Sfântul Prooroc Moise, a văzut pământul făgăduinţei şi acolo a murit şi s-a îngropat. În acel munte Sfântul Ieremia a aflat o peşteră, în care a pus Chivotul, astupând uşa cu pietre şi pecetluind-o cu numele lui Dumnezeu, scriind şi însemnînd cu degetul slovele în piatră, ca şi cu un condei de fier, pentru că piatra cea tare, la degetul lui cel ce scria, s-a făcut moale ca ceara; iar după scriere s-a întors la tăria ei şi s-a făcut ca o scobire de fier acel loc, care este în pustiu între doi munţi şi în care zac îngropaţi Moise şi Aaron. Şi a zis Ieremia către cei ce erau de faţă: "S-a dus Domnul din Sion la cer şi iarăşi Se va întoarce cu putere; şi va fi semnul venirii Lui, când se vor închina lemnului toate limbile". Şi a mai zis: Chivotul acela nimeni nu-l va putea scoate din locul acela, fără numai Moise proorocul cel ales al lui Dumnezeu. Şi pe tăbliţele cele din chivot, nimeni din preoţi sau din prooroci nu le va scoate, fără Aaron cel plăcut lui Dumnezeu. Iar în ziua Învierii va ieşi sicriul din piatra cea pecetluită şi se va aşeza pe muntele Sionului, şi toţi sfinţii se vor aduna la dânsul, aşteptând pe Domnul, ca să-i scape de vrăjmaşul, cel ce vrea să-i omoare".
Acestea grăindu-le sfântul prooroc către preoţi şi leviţi, un nor a acoperit deodată acea peşteră astupată şi nimeni nu putea să citească numele lui Dumnezeu, care era însemnat pe piatră de degetul lui Ieremia, nici nu putea să cunoască sau să afle acel loc. Căci oarecare din cei ce veniseră după dânşii s-au apropiat şi, vrând să însemneze locul acela şi calea către el, n-au putut să-l afle nicidecum.
Înţelegând acestea proorocul, a zis către dînşii: Neştiut va fi locul acesta, până când Dumnezeu va aduna soboarele popoarelor şi le va fi milostiv. Atunci le va arăta aceasta şi se va ivi slava Domnului la vederea tuturor şi va fi nor, precum i s-a arătat şi lui Moise. Nimeni nu ştie nici în ziua de astăzi peştera aceea şi nu va fi ştiut de nimeni până la sfârşit. Acea peşteră este acoperită cu nor luminos ca focul, după chipul slavei celei dintâi, care era în locaşul mărturiei, pentru că nu va înceta slava lui Dumnezeu de la legea sa.
Deci, după ce Ieremia a ascuns Chivotul lui Dumnezeu, iudeii n-au mai avut slava aceea ca odinioară, deşi după şapte ani au înnoit biserica lui Solomon. Şi, fiind lipsiţi de Chivotul Domnului, au făcut alt chivot de aur, după asemănarea celui făcut de Moise, şi cu toate cele ce era în chivotul cel dintâi. Însă, nu era într-însul o putere făcătoare de minuni şi o slavă ca aceea a lui Dumnezeu, strălucind precum era la cel dintâi. Focul ceresc pe care Sfântul Ieremia şi preoţii cei ce au fost împreună cu dânsul, îl ascunsese în puţul cel fără apă, s-a aflat de alţi preoţi, de care am pomenit mai sus, după ce au trecut mulţi ani de la sfârşitul Sfântului Prooroc Ieremia.
După ce Sfântul Ieremia a ascuns chivotul Domnului, a mers la Godolia în cetatea Masifat, fiindcă acolo începuse poporul a petrece în locul Ierusalimului. Acolo a şezut între poporul său, care rămăsese pe pământ, plîngînd pentru dărâmarea şi pustiirea Ierusalimului, cu plângere nemîngâiată, precum arată Cartea Plângerii lui. Şi, stăpânind Godolia peste Iudeea cea pustiită, Ismail, fiul lui Natanie, fiind de neam împărătesc, poftea acea stăpânire pentru dânsul. El, adunând nişte bărbaţi voinici, a mers la dânsul în Masifat, din dragostea ce avea pentru el, şi l-a primit Godolia cu cinste, neştiind vicleşugul şi gîndul lui cel rău, şi au făcut ospăţ pentru dânşii. Iar după ce s-a înserat, s-au sculat Ismail şi cei zece bărbaţi ce erau cu dânsul şi au ucis pe Godolia, pe toţi iudeii şi pe toţi haldeii şi ostaşii ce erau lângă dânsul, năvălind noaptea prin cetate şi omorând pe cei ce dormeau.
Auzind de acestea voievodul Ioanan, fiul lui Caris, şi ceilalţi bărbaţi vestiţi ai iudeilor, care petreceau prin sate, s-au adunat, şi, împreunându-şi oştile lor, au mers cu război asupra lui Ismail şi s-au bătut cu dânsul la Gavaon, biruindu-l; şi a scăpat Ismail abia cu opt bărbaţi, la fiii lui Amun.
După biruirea şi izgonirea lui Ismail s-au sfătuit oamenii cei din Iudeea împreună cu Ioanan, ca să nu şadă în pământul Iudeei, ci să se ducă în Egipt, fugind de la faţa haldeilor, deoarece se temeau de mânia împăratului Babilonului pentru moartea lui Godolia, socotind că, dacă va auzi împăratul de uciderea lui, îndată va trimite oaste, ca să piardă rămăşiţele lui Israel. Deci, se gătea împreună tot poporul de calea spre Egipt, din care nu s-a scos decât cu mâna lui Dumnezeu cea tare şi cu braţul Lui cel înalt. Mai întâi au mers la Sfântul Prooroc Ieremia, cu tot poporul de la mare până la mic, şi i-au zis lui: "Să cadă rugăciunea noastră înaintea feţei tale, ci roagă-te pentru noi către Domnul Dumnezeul tău, că am rămas puţini din mulţi ce eram, precum ochii tăi ne văd. Şi să ne spună nouă Domnul Dumnezeul tău, calea în care vom merge şi cuvântul pe care-l vom face".
Şi le-a spus lor Proorocul Ieremia: "Am auzit şi mă voi ruga pentru voi Domnului Dumnezeului nostru, după cuvintele voastre; iar cuvântul pe care îl va răspunde Domnul, îl voi spune vouă şi nu voi tăinui de voi acel cuvânt. Dar, dacă voi nu veţi voi să ascultaţi poruncile Domnului?" Iar aceia au zis către Ieremia: "Să fie Domnul între noi martor drept şi credincios, că, după cuvântul pe care îl va trimite nouă, aşa vom face, fie bun, fie rău. Glasul Domnului nostru, la care noi te trimitem, îl vom asculta".
Şi s-a rugat Sfântul Ieremia şi, postind zece zile, a primit de la Dumnezeu înştiinţare de voia Lui cea sfântă şi a chemat pe Ioanan şi pe cei ce erau cu dânsul şi pe tot poporul de la mic până la mare şi le-a zis lor: "Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel, la care voi m-aţi trimis pe mine: Dacă veţi şedea în pământul acesta, vă voi zidi pe voi şi nu vă voi risipi, ci vă voi sădi pe voi, şi nu vă voi smulge, că am încetat cu răutăţile acelea, pe care le-am făcut vouă. Să nu vă temeţi de faţa împăratului Babilonului, că Eu cu voi sunt, ca să vă izbăvesc şi să vă mântuiesc din mîinile lui; Eu vă voi milui şi vă voi întoarce la pământul vostru. Iar de veţi zice: nu vom şedea în pământul acesta, ci în pământul Egiptului vom merge, ca să nu vedem petrecându-se aici război şi glasul trîmbiţei să nu-l auzim, de pâine să nu flămânzim, ci acolo să ne veselim. Pentru aceea ascultaţi cuvântul Domnului, voi, iudeii cei rămaşi. Aşa zice Domnul Atotţiitorul, Dumnezeul lui Israel: Dacă voi vă veţi întoarce faţa voastră spre Egipt şi veţi merge acolo să petreceţi, sabia, de care voi vă temeţi, vă va găsi pe voi acolo; foametea de care voi vă feriţi, vă va ajunge pe voi în Egipt şi acolo veţi muri de foame şi de sabie, şi nici unul nu va scăpa de răutăţile acelea, pe care le voi aduce asupra voastră. Că precum a picat mînia Mea asupra celor ce vieţuiau în Ierusalim, aşa va pica mânia Mea asupra voastră, de veţi merge în Egipt şi nu veţi mai vedea încă locul acesta. Aceasta le-au grăit Domnul asupra voastră, celor ce aţi rămas din iudei. Să nu mergeţi în Egipt, ca să nu vă stingeţi acolo de sabie, de foamete şi de omor".
După ce a încetat Ieremia a grăi către popor toate cuvintele Domnului, Azaria, fiul lui Maaseia, Ioanan, fiul lui Karia şi toţi bărbaţii cei defăimători, au zis către Ieremia: "Minţi, că nu te-a trimis pe tine la noi, Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne grăieşti să nu mergem în Egipt, şi să petrecem acolo; ci Baruh, fiul lui Nirie, te îndeamnă pe tine asupra noastră, ca să ne dai pe noi în mîinile haldeilor, să ne pedepsească şi să ne ducă în Babilon". Poporul n-a ascultat glasul Domnului cel grăit prin Ieremia şi, luându-şi femeile şi copiii, l-au luat şi pe Proorocul Ieremia fără voia sa. Asemenea au luat împreună cu dânsul şi pe proorocul Baruh şi s-au dus în Egipt, unde s-au sălăşluit lângă o cetate ce se numea Tafnas. Acea cetate ţinea de împărăţia Egiptului, în care altă dată Sfântul Moise făcea minuni înaintea lui Faraon.
Acolo a petrecut Sfântul Ieremia proorocul patru ani, bucurându-se de mare cinste între egipteni pentru sfinţenia sa şi pentru facerile lui de bine ce le arăta; pentru că pe aspidele care îi pierdeau pe dînşii şi pe nişte fiare din apă, care se numeau crocodili, le-a omorât cu rugăciunea la locul sălaşului lui Faraon, unde şi-a dat obştescul sfârşit şi unde a şi fost îngropat. Sfârşitul lui a fost mucenicesc. Căci, după ce a proorocit că împăratul Babi- lonului are să vină asupra Egiptului şi pe tot pământul să-l prade, ca să piardă şi pe iudeii care se aşezaseră acolo; atunci poporul e- vreiesc, mâniindu-se pe Sfântul Ieremia, l-au omorât cu pietre.
În acelaşi an, după sfârşitul lui, a venit împăratul Babilonului cu multă putere asupra Egiptului şi a ucis pe împărat; iar tot neamul iudeilor care venise în Egipt a pierit, după cum proorocise Sfântul Ieremia. Însă cinstitele lui moaşte, după mulţi ani, au fost aduse cu mare cinste de către Alexandru, împăratul Macedoniei, în cetatea Alexandriei, zidită întru numele său. Şi le-a pus la un loc ce se numea Tetrafel, care era cinstit foarte mult de alexandrini, pentru moaştele lui cele prooroceşti.
Sfântul Ieremia a mai proorocit şi despre patimile Domnului şi Mântuitorului nostru Hristos, zicând astfel: Veniţi şi să băgăm lemn în pâinea lui şi să-l pierdem pe el din pământul celor vii şi numele lui să nu se mai pomenească. Iar când vieţuia în Egipt, a proorocit despre sfărâmarea idolilor şi despre venirea în Egipt a Preacuratei Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul cel mai înainte de veci, zicând către popii egipteni: "Se cade ca toţi idolii să cadă şi tot ce este făcut de mâini să se sfărîme, întru acea vreme, când va veni aici o maică Fecioară cu un Prunc născut în peşteră şi pus în iesle".
De la acea proorocie a lui Ieremia, a rămas în obiceiul egiptenilor de a închipui o fecioară, odihnindu-se în pat; iar aproape de dânsa, un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle şi ei se închinau acelui chip. Împăratul Ptolomeu, întrebând odată pe popii egipteni, pentru ce fac aceasta, ei au răspuns: "Această taină este a celor mai de demult părinţi ai noştri, pe care a vestit-o înainte un sfânt prooroc, şi acum aşteptăm sfârşitul acestei proorocii şi împlinirea tainei".
După ce au trecut mulţi ani de la sfârşitul proorocului Ieremia, Iuda Macabeul l-a văzut împreună cu arhiereul Onia, arătându-i-se lui în vedenie, despre care se scrie aşa: "S-a arătat lui Macabeu o vedenie într-acest fel: "Onia, fiind arhiereu, bărbat bun şi îmbunătăţit, cucernic la vedere, blând la obicei şi la vorbă bine încuviinţat, deprinzându-se din copilărie spre toată bunătatea; îşi ridica mâinile şi se ruga pentru poporul iudeilor. După aceea, i s-a arătat alt bărbat, cu cărunteţe şi cu o slavă minunată şi înconjurat cu cinste şi cu mare cuviinţă". Şi, răspunzând Onia, a zis: "Acesta este Ieremia, proorocul lui Dumnezeu şi iubitorul de fraţi, care mult se roagă pentru popor şi pentru sfânta cetate. Şi, întinzându-şi Ieremia mâna dreaptă, a dat lui Iuda Macabeul o sabie de aur, grăindu-i acestea: primeşte această sfântă sabie ca dar de la Dumnezeu, cu care vei sfărâma pe vrăjmaşi".
Din această vedenie, se vede destul de lămurit, cum că sfinţii plăcuţi lui Dumnezeu, după sfârşitul lor, se roagă lui Dumnezeu pentru noi şi ne ajută nouă, precum a ajutat Sfântul Ieremia lui Iuda Macabeul asupra potrivnicilor, ale cărui sfinte rugăciuni să ne ajute şi nouă, asupra văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi, cu darul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

[Adrian Pop]

Sfantul Proroc Solomon - " Intelepciunea si-a zidit casa, cum celui drept rodeste intelepciune."

[Adrian Pop]

Cu adevarat Sfantul Prooroc Solomon arata ce inseamana sa ai o farama din intelepciunea dumnezeiasca caci intreaga lui scriere este patrunsa de acest duh intelept. Acest mare sfant prooroc invata cum sa traim in aceasta viata pentru ca bucurandu-ne de aceasta, sa o dobandim si pe cea vesnica.
“20. Intelepciunea striga pe ulita si in piele isi ridica glasul sau.
21. Ea propovaduieste la raspantiile zgomotoase; inaintea portilor cetatii isi spune cuvantul:
22. “Pana cand, prostilor, veti iubi prostia? Pana cand, nebunilor, veti iubi nebunia? Si voi, nestiutorilor, pana cand veti uri stiinta?
23. Intoarceti-va iarasi la mustrarea mea si iata eu voi turna peste voi duhul meu si va voi vesti cuvintele mele.
24. Chematu-v-am, dar voi n-ati luat aminte! Intinsu-mi-am mana si n-a fost cine sa ia seama!
25. Ci ati lepadat toate sfaturile mele si mustrarile mele nu le-ati primit.
26. De aceea si eu voi rade de pieirea voastra si ma voi bucura cand va veni groaza peste voi,
27. Cand va veni peste voi necazul ca furtuna si cand nenorocirea ca vijelia va va cuprinde.
28. Atunci ma vor chema, dar eu nu voi raspunde; din zori ma vor cauta si nu ma vor afla,
29. Pentru ca ei au urat stiinta si frica de Dumnezeu n-au ales-o,
30. Fiindca n-au luat aminte la sfaturile mele si cercetarea mea au dispretuit-o.
31. Manca-vor din rodul caii lor si de sfaturile lor satura-se-vor,
32. Caci indaratnicia omoara pe cei prosti si nepasarea pierde pe cei fara minte;
33. Iar cel ce ma asculta va trai in pace si liniste si de rele nu se va teme”.

http://theodorosart.com/wp-content/uploads/2016/05/SF-Prooroc-SOLOMON-741x1024.jpgSf Prooroc Solomon- Icoana realizata pe lemn in tehnica bizantina, cu foita de aur de 22k.
Dimensiune A4

http://theodorosart.com/wp-content/uploads/2016/05/SF-Prooroc-SOLOMON-detaliu-768x1024.jpgSf Prooroc Solomon- DETALIU_Icoana realizata pe lemn in tehnica bizantina, cu foita de aur de 22k.
Dimensiune A4

http://theodorosart.com/wp-content/uploads/2016/05/SF-Prooroc-SOLOMON--739x1024.jpgSf Prooroc Solomon- Icoana realizata pe lemn in tehnica bizantina, cu foita de aur de 22k.
Dimensiune A4

http://theodorosart.com/wp-content/uploads/2016/05/SF-Prooroc-SOLOMON-detaliu-2-768x1024.jpgSf Prooroc Solomon-DETALIU_ Icoana realizata pe lemn in tehnica bizantina, cu foita de aur de 22k.
Dimensiune A4

http://theodorosart.com/wp-content/uploads/2016/05/SF-Prooroc-SOLOMON-2-762x1024.jpgSf Prooroc Solomon- Icoana realizata pe lemn in tehnica bizantina, cu foita de aur de 22k.

[Adrian Pop]

Solomon, sfânt sau păcătos?


Lect. Alexandru Mihăilă (http://ziarullumina.ro/autor/lect-alexandru-mihaila-2579/), 20 Iulie 2011

Dacă, în cazul lui David, lucrurile sunt simple (este Sfântul Prooroc David), în cazul lui Solomon problema stă ceva mai complicat. Este el sfânt, ne putem închina lui, îl menţionăm în cult sau nu?
În primul rând, trebuie plecat de la textul biblic, iar aici situaţia nu se prezintă deloc clar. În Istoria Deuteronomistă, Solomon este introdus cititorului ca fiul legăturii nelegitime dintre regele David şi Batşeba. Dar dacă primul copil al legăturii celor doi moare ca pedeapsă a lui Dumnezeu, al doilea, Solomon, trăieşte şi - ceea ce devine foarte important - "Domnul l-a iubit pe acesta" (2 Regi 12:24). De altfel, numele său de la naştere era chiar Iedidia, "adică iubitul Domnului, cum îi spusese Domnul" (v. 25). De asemenea, şi despre Solomon se spune că "iubea pe Domnul, purtându-se după legea tatălui său" (3 Regi 3:3).Începutul promiţătorSolomon se bucură de daruri divine speciale: "Şi a dat Dumnezeu lui Solomon înţelepciune şi pricepere foarte mare şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării./ Şi era înţelepciunea lui Solomon mai presus de înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi mai presus de toată înţelepciunea Egiptenilor" (3 Regi 4:29-30). "Regele Solomon a întrecut pe toţi regii pământului în bogăţie şi în înţelepciune" (10:23).În plus, el rămâne prin excelenţă ca regele constructor, zidind Templul din Ierusalim. Capitolul 8 din 3 Regi menţionează chiar rugăciunea sa de la sfinţirea templului, iar după 3 Regi 8:63, Solomon însuşi este cel care sfinţeşte templul.Totuşi, pe de altă parte, se poate observa că dacă în cadrul legământului dintre Dumnezeu şi David făgăduinţele tronului veşnic sunt necondiţionate, atunci când aceste făgăduinţe sunt reluate la adresa lui Solomon intervin condiţionări: "Dacă te vei purta după legile Mele, şi vei urma după hotărârile Mele, şi vei păzi toate poruncile Mele, lucrând după ele, atunci Îmi voi împlini şi Eu cu tine cuvântul Meu pe care l-am grăit către David, tatăl tău" (3 Regi 6:12; 3 Regi 9:4-5, cf. 2 Regi 7:12-14). Acest fapt sugerează posibilitatea pierderii făgăduinţelor divine dacă Solomon nu se conformează modelului reprezentat de tatăl său, David.Deşi domnia lui Solomon debutează prin ascultarea Legii lui Iahve, Care de altfel i Se şi arată lui Solomon în două rânduri, ne surprinde însă că după Istoria Deuteronomistă finalul regelui rămâne umbrit de păcate.Căderea regeluiPrima cauză a căderii lui Solomon a fost neascultarea faţă de Legea Deuteronomului, care interzicea legătura matrimonială cu femeile străine (cf. Deuteronom 7:1-4). Concluzia este că "femeile i-au smintit inima lui" (3 Regi 11:3), iar Septuaginta foloseşte aici un termen expresiv, numindu-l "afemeiat" (philogynaikos). Pe lângă căsătoriile mixte, oprite de Deuteronom, Solomon a păcătuit şi mai grav prin idolatrie: "La timpul bătrâneţii lui Solomon, femeile lui i-au întors inima spre alţi dumnezei şi inima lui nu i-a mai fost deloc întreagă la Domnul Dumnezeul său, ca inima lui David, tatăl său" (3 Regi 11:4). Aici se realizează şi un joc de cuvinte între numele său, Solomon (ebr. Şelomo), şi adjectivul "întreg" (ebr. şalem). Solomon nu-şi mai merită numele, ar dori Deuteronomistul să sublinieze, pentru că s-a abătut de la închinarea adusă adevăratului Dumnezeu.În Istoria Deuteronomistă, păcatul lui Solomon este pedepsit şi prin faptul că Dumnezeu permite ridicarea unor vrăjmaşi (3 Regi 11:23). Interesant însă că în acest context Septuaginta transliterează satan "vrăjmaş" ca Satan, diavol, fapt observat şi în literatura patristică. De exemplu, Sf. Ciprian spune că din cauza păcatelor "a întărâtat Domnul pe Satan împotriva lui Solomon" (Despre rugăciunea domnească 24, în: Apologeţi de limbă latină, EIBMBOR, Bucureşti, 1981, PSB 3, p. 479). Solomon pare de-a dreptul bântuit de duhul răutăţii, care l-a instigat spre idolatrie!Tradiţia căderii lui Solomon se regăseşte în Neemia 13:26: "Oare nu aşa a păcătuit Solomon, regele lui Israel? Nu se afla rege ca el la nici un popor şi el era iubit de Dumnezeu şi Domnul îl pusese rege peste tot Israelul; dar femeile cele de alt neam l-au atras şi pe el în păcat". Aceeaşi idee apare şi în elogiul adus personalităţilor vechi în Înţelepciunea lui Iisus fiul lui Sirah: "Cât de înţelept ai fost în tinereţile tale şi te-ai umplut ca un râu de înţelegere ş…ţ Dar ai plecat sânul tău femeilor şi le-ai făcut stăpâne pe trupul tău. / Ai dat ocara întru mărirea ta şi ai pângărit sămânţa ta, ca să aduci mânie peste fiii tăi ş…ţ Iar Domnul nu va părăsi mila Sa" (47:15.21-23). Totuşi, se observă că în aceste pasaje nu se pomeneşte nimic despre idolatrie, păcatul cel mai greu, ci doar de căsătoriile mixte cu femei de alt neam.Reabilitarea lui SolomonCeea ce frapează însă cel mai mult rămâne portretul lui Solomon în Istoria Cronistă. Spre deosebire de Istoria Deuteronomistă (cărţile Regilor), Istoria Cronistă (Paralipomenele) trece sub tăcere în întregime căderea în idolatrie a lui Solomon din 3 Regi 11, iar vina pentru ruperea regatului este mutată de la Solomon asupra lui Ieroboam (2 Paralipomena 13:6-7) (cf. Raymond B. Dillard, 2 Chronicles, Word Books, Dallas, 1987, WBC 15, p. 2). Această tăiere din materialul deuteronomist de către Cronist este comparabilă cu cea de la începutul domniei lui Solomon, când este omisă istoria sângeroasă a recunoaşterii lui Solomon de către rivali. Prin aceasta, Cronistul urmărea reabilitarea lui Solomon ca model al regelui pios şi înţelept, care a construit Templul din Ierusalim şi a întărit regatul (cf. Vladimir Petercă, Regele Solomon în Biblia ebraică şi în cea grecească, Polirom, Iaşi, 1999, pp. 101-103).Reabilitarea lui Solomon poate fi urmărită şi în Septuaginta, dacă se compară cu textul ebraic. Figura lui Solomon este amplificată la maximum; dacă de pildă după textul ebraic Solomon a compus 1.005 cântări (3 Regi 4:32, în original 5:12), după Septuaginta el a compus 5.000.În această tradiţie interpretativă, Solomon îşi va lua revanşa şi asupra demonilor. În iudaismul din perioada intertestamentară, Solomon joacă un rol din ce în ce mai important ca mag exorcist. Într-o recenzie la Psalmul 91 descoperită în Qumran (11QPs XXVII:2-11), numele său apare menţionat în legătură cu compunerea de către David a patru psalmi pentru îndrăciţi sau posedaţi (cf. V. Petercă, Regele Solomon, p. 168). De asemenea, mult mai clar, Iosif Flaviu relatează în Antichităţi iudaice 8:2:5 că Solomon a dobândit puteri asupra demonilor: "Dumnezeu l-a învăţat şpe Solomonţ arta de a combate demonii şi priceperea de a-i vindeca pe oameni prin îndepărtarea lor. El a compus descântece pentru lecuirea bolii, lăsând chiar şi nişte invocaţii care alungau duhurile rele şi le împiedicau să se întoarcă". Iosif Flaviu relatează apoi cum el însuşi a asistat la o asemenea vindecare, când un oarecare Eleazar a exorcizat oameni "apropiind de nasul celui stăpânit de demoni un inel în care era vârâtă una din rădăcinile folosite de Solomon în acest scop" (cf. Antichităţi iudaice, vol. 1: Cărţile I-X, trad. Ion Acsan, Hasefer, Bucureşti, 1999, p. 435; V. Petercă, Regele Solomon, p. 184). Această tradiţie, amplificată şi elaborată, se regăseşte şi în apocrifa Testamentul lui Solomon (cf. trad. în limba română de Ştefan Colceriu, Humanitas, Bucureşti, 2010).Viziunea eclesialăCum de coexistă cele două tradiţii, atât de diferite, în paginile Scripturii? Este Solomon un rege decăzut sau unul evlavios? Aş spune că acest caz seamănă oarecum cu viaţa Sfântului Ştefan cel Mare. Biserica nu a inventat un nou profil pentru nici unul dintre ei. Reabilitarea lui Solomon se regăseşte chiar în Scriptură, în cărţile mai târzii precum Paralipomenele, după cum şi Ştefan cel Mare era considerat sfânt de către urmaşi.În asemenea cazuri, cultul liturgic demonstrează cel mai bine statutul persoanei respective. De pildă, în Duminica sfinţilor strămoşi se face la sinaxar "pomenirea (mneme) regelui Solomon, fiul lui David". Este adevărat că alte persoane din Vechiul Testament au apelativul de "sfânt" sau "drept" şi că, pe de altă parte, aici apar şi alţi regi nedrepţi, însă nici lui David nu i se atribuie în acest loc din sinaxar nici un apelativ, deşi el este recunoscut ca "sfânt prooroc".Decisivă este însă practica picturală bisericească, în care există icoane cu Solomon ca sfânt prooroc. În Erminia picturii bizantine, Dionisie din Furna îl menţionează pe "proorocul şi regele Solomon" între "Sfinţii prooroci" (Ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 87). Aceasta demonstrează că Biserica reţine prin iconomie viaţa unei personalităţi, privind-o în întregime.Lui Solomon nu i se adresează rugăciuni, dar el apare iconografic ca un sfânt al Vechiului Testament care prin umbră şi nedeplin L-a preînchipuit pe Hristos şi a scris sub inspiraţie divină cărţi biblice (cinci la număr după tradiţie, inclusiv necanonice şi apocrife: Pildele, Ecclesiastul, Cântarea Cântărilor, Înţelepciunea lui Solomon, Psalmii lui Solomon).

[Adrian Pop]

"Regele Solomon a întrecut pe toţi regii pământului în bogăţie şi în înţelepciune"

[Adrian Pop]

În plus, el rămâne prin excelenţă ca regele constructor, zidind Templul din Ierusalim.

[Adrian Pop]

"Dacă te vei purta după legile Mele, şi vei urma după hotărârile Mele, şi vei păzi toate poruncile Mele, lucrând după ele, atunci Îmi voi împlini şi Eu cu tine cuvântul Meu pe care l-am grăit către David, tatăl tău"

[Adrian Pop]

Solomon a dobândit puteri asupra demonilor: "Dumnezeu l-a învăţat şpe Solomonţ arta de a combate demonii şi priceperea de a-i vindeca pe oameni prin îndepărtarea lor. El a compus descântece pentru lecuirea bolii, lăsând chiar şi nişte invocaţii care alungau duhurile rele şi le împiedicau să se întoarcă".

[Adrian Pop]

11. Sfantul Proroc Ghedeon - " De va fi roua numai pe lana, atunci voi sti ca vei izbandi ".

[Adrian Pop]

Icoane şi sfinte moaşte rar întâlnite (V)




Dreptul Ghedeon, cel ce a văzut Naşterea lui Hristos prin roua lânii


Şi a zis Ghedeon către Dumnezeu: de vei mântui prin mâna mea pre Israil, precum ai zis, iată eu pun un val de lână pre arie, şi de va fi roua numai pre lână, iar preste tot pământul uscăciune, voiu cunoaşte, că prin mâna mea vei mântui pre Israil, precum ai grăit. Şi a făcut aşa, şi a mânecat Ghedeon de dimineaţă, şi a stors lâna, şi a curs roua din lână un blid plin de apă. Şi a zis Ghedeon către Dumnezeu: să nu se aprinză mânia ta asupra mea de voiu grăi încă o dată, şi încă o dată voiu ispiti cu lâna, şi să fie uscăciune numai pre lână singură; iar preste tot pământul să fie rouă. Şi au făcut Dumnezeu aşa în noaptea aceea, şi a fost uscăciune numai pre lână singură; iar preste tot pământul a fost rouă (Judecătorii 6, 36-40)





Semnul dat de Dumnezeu lui Ghedeon este un episod minunat din istoria lui Israil. Ghedeon, numit şi Ierubaal, a fost cel de-al cincilea judecător al lui Israil, fiul lui Ioas, din seminţia lui Manasi, ce locuia în Ofra, spre răsărit de Iordan.


Dumnezeu l-a ales pentru a izbăvi pe Israil de madiamiteni şi i-a trimis un înger pentru a-l vesti de aceasta. Pentru a se încredinţa că el este cel ales să scape pe Israil de duşmani, Ghedeon a cerut un semn de la Dumnezeu: să arate rouă numai pe lână şi pământul să fie uscat şi apoi ca rouă să fie numai pe pământ şi pe lână nu.


Acest semn pe care Dumnezeu i l-a dat este una din proorociile Întrupării Mântuitorului. În tradiţia imnografică, lâna înrourată o preînchipuie pe Maica Domnului în pântecele căreia S-a întrupat Hristos. De pildă, troparul Născătoarei de Dumnezeu pe glasul al 6-lea, de vineri de la vecernie şi sâmbătă la utrenie, spune: ,,Mai înainte a spus Ghedeon zămislirea şi David a tâlcuit naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu; că S-a pogorât ca ploaia pe lână Cuvântul în pântecele tău şi ai odrăslit fără de sămânţă, pământule sfinte, lumii mântuire, pe Hristos Dumnezeul nostru, ceea ce eşti plină de har”.


Proorocia lui Ghedeon este reluată, într-adevăr, de Sfântul Prooroc David, care scria insuflat de Sfântul Duh: Pogorî-se-va ca ploaia pre lână, şi ca o picătură ce pică pre pământ (Psalmi 71, 6).


Sfântul Ioan Damaschin tâlcuieşte astfel: ,,Ploaia de pe lână (…) preînchipuie pe Fecioara şi Născătoarea de Dumnezeu”. Venirea Mântuitorului în lume este discretă, ca o ploaie pe lână care nu face zgomot, iar Fecioara primeşte în sine Cuvântul ca pe o rouă venită din cer. Pământul rămâne uscat, căci nu a început lucrarea publică a Domnului.


În al doilea caz, când pământul primeşte roua, iar lâna rămâne uscată, se arată propovăduirea credinţei la neamuri, în tot pământul, în vreme ce iudeii Îl resping pe Hristos: ,,Lâna care a rămas uscată de rouă închipuia Ierusalimul, iar vasul cel plin de apă închipuia Botezul: aceea a rămas uscată ca şi cetatea închipuită, acesta s-a umplut ca şi scăldătoarea simbolizată”, scrie Sfântul Efrem Sirul.


Sfântul şi Dreptul Ghedeon este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 26 septembrie, odată cu Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul. La sinaxarul zilei scrie: ,,Dreptul Ghedeon, care mai înainte a văzut Naşterea lui Hristos, prin roua lânii”. El mai este prăznuit laolaltă cu strămoşii după trup ai Domnului, în Duminica Sfinţilor Strămoşi, dinainte de Naşterea Domnului.


În icoanele care arată proorocii ale întrupării Cuvântului, Maica Domnului este zugrăvită pe imaginea care o preînchipuie. Aici, de pildă, se vede chipul ei pe lână:
http://www.catacombeleortodoxiei.ro/images/stories/pag_cit/pag_duh/PC.%20Pagini%20duhovnicesti%2026%2001.jpg
http://www.catacombeleortodoxiei.ro/images/stories/pag_cit/pag_duh/PC.%20Pagini%20duhovnicesti%2026%2002.jpg
http://www.catacombeleortodoxiei.ro/images/stories/pag_cit/pag_duh/PC.%20Pagini%20duhovnicesti%2026%2003.jpg

[Adrian Pop]

Acest semn pe care Dumnezeu i l-a dat este una din proorociile Întrupării Mântuitorului. În tradiţia imnografică, lâna înrourată o preînchipuie pe Maica Domnului în pântecele căreia S-a întrupat Hristos. De pildă, troparul Născătoarei de Dumnezeu pe glasul al 6-lea, de vineri de la vecernie şi sâmbătă la utrenie, spune: ,,Mai înainte a spus Ghedeon zămislirea şi David a tâlcuit naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu; că S-a pogorât ca ploaia pe lână Cuvântul în pântecele tău şi ai odrăslit fără de sămânţă, pământule sfinte, lumii mântuire, pe Hristos Dumnezeul nostru, ceea ce eşti plină de har”.

[Adrian Pop]

În al doilea caz, când pământul primeşte roua, iar lâna rămâne uscată, se arată propovăduirea credinţei la neamuri, în tot pământul, în vreme ce iudeii Îl resping pe Hristos: ,,Lâna care a rămas uscată de rouă închipuia Ierusalimul, iar vasul cel plin de apă închipuia Botezul: aceea a rămas uscată ca şi cetatea închipuită, acesta s-a umplut ca şi scăldătoarea simbolizată”, scrie Sfântul Efrem Sirul.

[Adrian Pop]

Sfântul şi Dreptul Ghedeon este prăznuit în Biserica Ortodoxă pe 26 septembrie, odată cu Adormirea Sfântului Ioan Evanghelistul. La sinaxarul zilei scrie: ,,Dreptul Ghedeon, care mai înainte a văzut Naşterea lui Hristos, prin roua lânii”.

Ioan Evanghelistu i-a spus Mosului Ilie TOTUL....de cea de-a doua venire a lui IISUS in Romania.

[Adrian Pop]

Sfântului Prooroc Moise, care cu pace s-a săvârşit.


http://www.calendar-ortodox.ro/luna/septembrie/0409-moise.jpgAcesta s-a născut în Egipt şi l-a luat din apă fiica lui Faraon şi l-a făcut sieşi fiu şi l-a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor. Înaintând el cu vârsta şi făcându-se de patruzeci de ani, a ucis un bărbat egiptean care bătea pe un evreu. Pentru aceea temându-se a fugit în pământul Madiam. Şi acolo luându-şi femeie pe Semfora, fata lui Iotor, i s-a arătat Dumnezeu în para rugului. Şi plinind acolo patruzeci de ani, din porunca lui Dumnezeu, s-a pogorât la Egipt către Faraon, ca să-l facă să libereze pe evrei să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi devreme ce acela nu voia să asculte, îndată a bătut Egiptul cu zece plăgi şi luând poporul cu Pronia şi voia lui Dumnezeu, cu argint şi cu aur, şi trecându-i Marea Roşie şi învăţându-i cu semne, i-a întărit cu Legea. Dar pentru că a mâniat pe Dumnezeu cu grăirea împotrivă, suindu-se în munte a murit, fiind de 120 de ani, înainte de venirea lui Hristos cu 1485 de ani.