maria memo
23.04.2017, 21:47
RIG. VEDA 3.61
Tu, care-ți sporești valoarea, mereu, AURORA,
primește cīnturile noastre, tu, īnțelegătoareo,
străveche și pururi tīnără,
arată după lege, o īmplinire!
Īnflorește zeiță nemuritoare,
ca īn carul strălucitor, plină de daruri să te oprești aici
și alături de caii tăi īmblīnziți,
de caii puternici, fiică a culorii de aur.
Ești chip tuturor ființelor, īnceput
da, ești semnalul nemuririi, auroră.
Tu, care mergi īntotdeauna īn același scop,
varsă spre noi roua ta, o, femeie tīnără!
Ca și o fecioară pășești,
Auroră generoasă īn pășunea ta,
dīnd naștere luminii, o, generoaso,
cīștigi grațiile cerului și pămīntului.
Te chem zeiță, auroră a luminii,
ca să-ți prezentăm imaginea cīntărilor noastre.
Ea dăruie mierea, fixează cerul,
produce splendoarea, alba auroră.
Rugile noastre au trezit această fiică a cerului,
dreaptă, avută auroră, a separat două lumi.
Cīnd apari tu, Auroră, AGNI, tu mergi cu ea
ca să ai parte de comorile rīvnite.
Spre scaunele poruncii el centreaza aurorele,
TAURUL, după ele străbate lumile.
Mari sīnt urgiile lui LITRA și VARUNA,
Aurora īntinde pretutindeni raza ei atotștiutoare.
Marea Auroră călătorește după ordin,
cu atelajul roșu, luminoasa zeiță,
aduce lumina solară,
inspirații au trezit-o prin rugăciunile lor.
Plăcută la vedere, trezește oamenii,
aprinde focurile, apare prima,
din drumul īnalt cuprinde totul īntr-o văpaie,
păstrează lumea īn sufletul nostru.
Iat-o īn carul său, cu vacile roșii,
neprihănită mereu, aducătoare de prinos,
slăvită de noi, ne ajută pe drumuri,
bogata fericită, zeiță strălucind depărtărilor.
De doua ori puternică, albă și devotată,
la răsărit corpul său, urmīndu-și drumul poruncii,
ea ceva ne renaște,
se ivește peste patru zări.
Ca una ce ar ști frumusețea corpului,
se arată ochilor īn baie.
Zdrobind dușmanul, umbrele,
Aurora, vino la noi, īn lumină, fiică a cerului!
Ca o femeie tīnără, venind către oameni,
va desface sīnul ei celor dragi.
Această fiică a cerului luminează mereu prin mii de comori.
Tu, care-ți sporești valoarea, mereu, AURORA,
primește cīnturile noastre, tu, īnțelegătoareo,
străveche și pururi tīnără,
arată după lege, o īmplinire!
Īnflorește zeiță nemuritoare,
ca īn carul strălucitor, plină de daruri să te oprești aici
și alături de caii tăi īmblīnziți,
de caii puternici, fiică a culorii de aur.
Ești chip tuturor ființelor, īnceput
da, ești semnalul nemuririi, auroră.
Tu, care mergi īntotdeauna īn același scop,
varsă spre noi roua ta, o, femeie tīnără!
Ca și o fecioară pășești,
Auroră generoasă īn pășunea ta,
dīnd naștere luminii, o, generoaso,
cīștigi grațiile cerului și pămīntului.
Te chem zeiță, auroră a luminii,
ca să-ți prezentăm imaginea cīntărilor noastre.
Ea dăruie mierea, fixează cerul,
produce splendoarea, alba auroră.
Rugile noastre au trezit această fiică a cerului,
dreaptă, avută auroră, a separat două lumi.
Cīnd apari tu, Auroră, AGNI, tu mergi cu ea
ca să ai parte de comorile rīvnite.
Spre scaunele poruncii el centreaza aurorele,
TAURUL, după ele străbate lumile.
Mari sīnt urgiile lui LITRA și VARUNA,
Aurora īntinde pretutindeni raza ei atotștiutoare.
Marea Auroră călătorește după ordin,
cu atelajul roșu, luminoasa zeiță,
aduce lumina solară,
inspirații au trezit-o prin rugăciunile lor.
Plăcută la vedere, trezește oamenii,
aprinde focurile, apare prima,
din drumul īnalt cuprinde totul īntr-o văpaie,
păstrează lumea īn sufletul nostru.
Iat-o īn carul său, cu vacile roșii,
neprihănită mereu, aducătoare de prinos,
slăvită de noi, ne ajută pe drumuri,
bogata fericită, zeiță strălucind depărtărilor.
De doua ori puternică, albă și devotată,
la răsărit corpul său, urmīndu-și drumul poruncii,
ea ceva ne renaște,
se ivește peste patru zări.
Ca una ce ar ști frumusețea corpului,
se arată ochilor īn baie.
Zdrobind dușmanul, umbrele,
Aurora, vino la noi, īn lumină, fiică a cerului!
Ca o femeie tīnără, venind către oameni,
va desface sīnul ei celor dragi.
Această fiică a cerului luminează mereu prin mii de comori.