saveta zegrean
28.03.2017, 09:12
Sfântul Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului
28 martie Viața Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului
Cuviosul Ilarion din tinereţe s-a călugărit, purtându-şi crucea şi urmând lui Hristos Cel răstignit, patimile trupeşti supunându-şi cu înfrânare. El pe toţi monahii i-a covârşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulţi ani şi s-a luminat cu nepătimirea. Pentru aceea şi de rânduiala preoţească s-a învrednicit şi a fost egumen al mânăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont. Şi a făcut minuni alese, că jivinele care vătămau seminţele roditoare le certa şi le izgonea cu cuvântul din ţarini şi din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea şi pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca şi Elisei proorocul, a despărţit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă şi şchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu peşti mulţi le-a umplut mrejele. Despre dânsul scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta pesnă a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori şi îl numeşte mucenic. Pentru că a vieţuit, precum se povesteşte într-o cuvântare, pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane. Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul (717-741) şi a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulţi ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, şi că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mânăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta şi marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârşea dumnezeiasca Liturghie. Şi, intrând în biserică şi în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea şi a răsturnat la pământ Sfintele şi dătătoarele de viaţă Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzind pe cei mai aleşi monahi, patruzeci şi doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalţi, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alţii, bărbile şi feţele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins şi altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mânăstirea şi biserica, iar pe cei ferecaţi, patruzeci şi doi de părinţi, i-a surghiunit în ţara de la marginea Efesului şi acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.
Deci, în acea vreme, şi Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinţii aceia, având rânduiala egumeniei, se ştie că a pătimit mult şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.
9171
28 martie Viața Sfântului Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului
Cuviosul Ilarion din tinereţe s-a călugărit, purtându-şi crucea şi urmând lui Hristos Cel răstignit, patimile trupeşti supunându-şi cu înfrânare. El pe toţi monahii i-a covârşit cu fapta bună şi, într-o chilie întunecoasă închizându-se, fără tulburare a petrecut mulţi ani şi s-a luminat cu nepătimirea. Pentru aceea şi de rânduiala preoţească s-a învrednicit şi a fost egumen al mânăstirii ce se numea Pelichit, în Asia, aproape de Elespont. Şi a făcut minuni alese, că jivinele care vătămau seminţele roditoare le certa şi le izgonea cu cuvântul din ţarini şi din grădini, grindina a potolit-o cu rugăciunea şi pământul cel însetat cu ploaie l-a adăpat, iar curgerea râului, ca şi Elisei proorocul, a despărţit-o; mâna cea uscată a unui om a tămăduit-o, pe un orb l-a făcut să vadă şi şchiopilor le-a dăruit tămăduire; pe diavoli i-a izgonit, iar pescarilor, care în zadar se osteneau, cu peşti mulţi le-a umplut mrejele. Despre dânsul scrie Cuviosul Iosif, scriitorul de cântări, în a opta pesnă a canonului, că pentru cinstirea icoanei Mântuitorului a răbdat prigoniri de la muncitori şi îl numeşte mucenic. Pentru că a vieţuit, precum se povesteşte într-o cuvântare, pe vremea împărăţiei lui Leon Armeanul (813-820), care a călcat sfintele icoane. Altora li se pare, cu adevărat, că a trăit pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul (717-741) şi a lui Copronim, fiul lui (741-775), care cu mulţi ani mai înainte de Leon Armeanul a fost, şi că a pătimit pentru sfintele icoane în acea vreme când voievodul lui Copronim, la Hanodracon, a năvălit fără veste cu oaste asupra mânăstirii ce se numea Pelichit, în sfânta şi marea joi a mântuitoarelor Patimi, când se săvârşea dumnezeiasca Liturghie. Şi, intrând în biserică şi în Altar cu îndrăzneală, a poruncit să tacă cântarea şi a răsturnat la pământ Sfintele şi dătătoarele de viaţă Taine ale lui Hristos. După aceea, prinzind pe cei mai aleşi monahi, patruzeci şi doi la număr, i-a ferecat cu legături de fier, iar celorlalţi, cu bătăi cumplite chinuindu-i, le-a rupt trupurile; pe alţii, bărbile şi feţele lor cu smoală ungându-le, i-a aprins şi altora nasurile le-a tăiat. După aceea a aprins mânăstirea şi biserica, iar pe cei ferecaţi, patruzeci şi doi de părinţi, i-a surghiunit în ţara de la marginea Efesului şi acolo, într-o baie veche încuindu-i, i-a chinuit cu silă de moarte.
Deci, în acea vreme, şi Cuviosul Ilarion, ca un mai mare între părinţii aceia, având rânduiala egumeniei, se ştie că a pătimit mult şi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu pentru sfintele icoane.
9171