Adrian Pop
13.01.2012, 12:23
Citate de Confucius - analiza, sinteza si punct pe I
--------------------------------------------------------------------------------
ANALIZA 1
Citate de Confucius
1. A şti că ştim ceea ce ştim şi că nu ştim ceea ce nu ştim, aceasta este adevărata cunoaştere.
2. Cine nu economiseşte va trebui sa sufere.
3 Învăţarea fără gândire este muncă irosită.
4. Nu are nici o importanţă că te-ai înselat sau că ai fost jefuit decât atunci când îţi aminteşti de aceasta neîncetat.
5. Un om furios este mereu plin de otravă.
6. Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul.
7. Nu contează cât de încet mergi, atâta vreme cât nu te opreşti.
8. Cuvintele sunt vocea inimii.
9. Când vorbeşti mult, aproape întotdeauna spui şi ce n-ar trebui spus.
10. Omul care a comis o eroare şi nu o îndreaptă, comite o eroare şi mai mare.
11. Nu te plânge de zăpada de pe acoperişul vecinului, când nici pragul uşii tale nu este curat.
12. Conştiinţa este lumina inteligenţei pentru a distinge binele de rău.
13. A studia şi a nu gândi este o risipă. A gândi şi a nu studia este periculos.
14. Păstrează credinţa şi sinceritatea ca principii primordiale.
15. Proştii se plâng că nu sunt cunoscuţi de suficient de mulţi oameni. Înţelepţii se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii.
16. Ignoranţa este noaptea minţii, dar o noapte fără lună şi stele.
17. Nu te ruşina de greşelile tale, transformându-le în crime.
18. Numai cei foarte înţelepţi şi cei foarte ignoranţi nu se schimbă.
19. Viaţa în sine este simplă, dar noi insistăm să o complicăm.
20. Uită nedreptăţile, nu uita niciodată bunătatea.
21. Nu-i fa altuia aceia ce nu-ti doresti tie.
22. Un om mare va face ce ştie că este dificil.
23. Cel care este stăpânul minţii sale este stăpânul Universului.
24. Conştiinţa - lumina inteligenţei pentru a distinge binele de rău.
25. Spune-mi şi voi uita, arată-mi şi poate îmi voi aduce aminte, implică-mă şi voi înţelege!
26. Când stingem focul, unde se duce lumina?
27. Când vezi un om bun, gândeşte-te să-l întreci: când vezi un om rău, cercetează-ţi inima.
28. Când vezi un om bun, încearcă să-l imiţi; când vezi un om rău, analizează-te.
29. Omul superior acţionează înainte de a vorbi, iar apoi vorbeşte în conformitate cu acţiunile sale.
30. Modestia este fundaţia solidă a tuturor virtuţilor.
31. Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş
32. Cine se cucereste pe sine, este luptatorul suprem...
33. Ceea ce caută omul superior se ascunde în el însuşi; ceea ce caută omul mărunt se ascunde în alţii.
34. A vorbi înseamnă a semăna, a asculta înseamnă a culege.
35. Fiecare lucru are frumuseţea lui, dar nu oricine o vede.
36. Unde se găseşte un om care să fie pentru sine însuşi un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecător; care să-şi recunoască vina, să se cheme el însuşi în faţa tribunalului conştiinţei sale, să se recunoască vinovat şi să se pedepsească?
37. Trebuie să ştii să perseverezi pentru a ajunge la echilibru. Trebuie să fii echilibrat pentru a avea posibilitatea să examinezi cu calm şi limpezime. Trebuie să examinezi cu calm şi vedere clară pentru a ajunge la linişte, la încredere. Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul.
38. Caută să păstrezi în toate linia de mijloc.
39. Cea mai mare glorie nu o dobândeşti atunci când nu eşti doborât niciodată, ci atunci când te ridici după ce ai căzut.
40. Omului îi trebuie doi ani să înveţe să vorbească şi o viaţă să înveţe să tacă.
41. Prietenii sunt ca pepenii: încerci o sută şi alegi doi, trei.
42. Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil.
43. Tăcerea este prietenul care nu te trădează niciodată.
44. Omul superior este sensibilizat de dreptate, omul inferior de avantaj.
45. Noi nu ştim încă despre viaţa de aici; cum putem şti despre cea după moarte?
46. Fă tot ce poţi şi lasă restul pe seama destinului.
47. Este imposibil să fii virtuos fără să-ţi cunoşti viitorul.
48. Este ruşinos să fii bogat într-o ţară săracă.
49. Ia seama dacă ceea ce făgăduieşti este drept şi cu putinţă, căci făgăduiala este datorie curată.
50. Să iubim pe semenii noştri ca pe noi înşine, să măsurăm pe alţii cu măsura cu care ne măsurăm pe noi, să preţuim lucrurile şi nevoile lor prin cele ale noastre. Când le vom dori ceea ce ne dorim nouă şi când îi vom feri de ceea ce ne ferim noi, atunci vom împlini legea adevăratei iubiri.
51. Fericirea aparţine celor care ştiu să o facă să aştepte.
52. Nu încerc să aflu răspunsurile, aş dori să înţeleg întrebările.
53. Dacă îţi place ceea ce faci, niciodată nu va fi o muncă.
54. Cine nu se teme de nimic, este surprins de primejdie.
55. Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte.
56. Înlăuntrul nostru suntem la fel, cultura e singura care face diferenţa.
57 Există vreo regulă care poate să te conducă întreaga viaţă? Să iubeşti: ceea ce nu vrei să ţi se întâmple ţie, să nu faci altuia.
58 Un tablou este un poem fără cuvinte.
59 Eu transmit, nu creez. Am încredere în cei vechi şi-i iubesc.
60. Virtutea nu este făcută să stea singură. Cel care o practică va avea vecini.
61. Să fie numai oameni corecţi şi conducerea va înflori; fără aceştia însă conducerea decade şi încetează să mai existe.
62. Există trei lucruri pe care, pare-se, nu le pot realiza după maniera omului ideal: virtutea fără incertitudine, înţelepciunea fără îndoieli şi curajul lipsit de teamă.
63. Faptul că virtutea nu este cultivată, că ştiinţa (cunoaşterea) nu este prezentată clar, faptul că oamenii aud de datorie (obligaţie) dar nu şi-o îndeplinesc, faptul că aceia care se ştiu că sunt răi nu întreprind nimic pentru a se îmbunătăţi: acestea sunt lucrurile care mă intristează.
64. Am văzut un om care încerca să stingă un foc mare cu o ceaşcă de apă. N-a reuşit şi a tras concluzia că apa nu poate stinge focul. O ceaşcă de apă nu poate stinge focul, dar multă apă îl poate stinge.
65. A muri de foame este un eveniment minor, dar a pierde moralitatea este un eveniment mare.
66. Cât trăiesc, părinţii trebuie slujiţi după regulile bunei cuviinţe. Când mor, trebuie înmormântaţi, potrivit regulilor bunei cuviinţe. După ce sunt înmormântaţi, trebuie să li se aducă jertfe potrivit regulilor bunei cuviinţe.
67. Om desăvârşit este cel îngrijorat de propriile imperfecţiuni.
68. Arta de a conduce constă din alegerea corectă a funcţionarilor. Trebuie ridicaţi oamenii corecţi pentru ca ei să poată pune presiuni asupra celor incorecţi, căci astfel cei incorecţi (strâmbi) pot fi îndreptaţi.
69. Raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu.
70. Să răspunzi cu spirit de dreptate răului făcut, iar binelui cu bine.
71. A avea atâta stăpânire asupra noastră, pentru a judeca pe alţii, prin comparaţie cu noi şi a proceda faţă de ei, cum am vrea să se procedeze faţă de noi înşine, iată ce se numeşte doctrina umanităţii.
72. Nu-l pot învăţa să vorbească pe cel care nu se străduieşte să vorbească.
73. Fără a cunoaşte puterea cuvintelor este imposibil să cunoşti oamenii.
74. Dacă aş fi împărat, primul lucru pe care l-aş face ar fi un dicţionar pentru a da fiecărui cuvânt semnificaţia sa.
75. Fără energie nu poţi merge mai departe; fără efort nu poţi avea niciun merit; fără sinceritate nu durează nimic; fără loialitate nu poţi avea afecţiunea; fără politeţe nu poţi fi respectat. Pentru că politeţea rafinează spiritul, după cum muzica rafinează interiorul.
76. Cel care dimineaţa a învăţat preceptele înţelepciunii, seara poate muri împăcat.
77. Există, oare, vreun cuvânt care poate fi luat drept regulă de comportare pentru întreaga viaţă? Dascălul spune: Nu este oare reciprocitatea acest cuvânt? Ceea ce nu-ţi doreşti să ţi se facă, nu fă nici tu altuia.
78. O imagine valoreaza mai mult decat zece mii de cuvinte.
79. Cu vorbe nu desfaci ceva deja făcut, câştig nu ai când dojeneşti după ce faptu-i împlinit, rost nu are să condamni trecutul.
80. Adevărata bărbăţie constă din înţelegerea propriului sine şi din restabilirea măsurii. Oricine-şi va înţelege propriul sine şi îşi va restabili măsura, va fi urmat de toată lumea.
81. Scăpaţi-vă de înţelepţi, alungaţi profesorii: atunci poporul va fi de o sută de ori mai câştigat.
82. O virtute perfectă este reprezentată de cinci lucruri; acestea sunt: gravitatea, generozitatea sufletului, sinceritatea, seriozitatea şi bunătatea.
83. Măsura mai întâi de toate.
84. Nu scuipa contra vântului.
85. Cel ce îşi domină nervii, domină cel mai rău duşman.
86. Întotdeauna într-o situaţie dificilă există cel puţin o şansă de a învinge.
87. Îmi povesteşti - o să uit, îmi arăţi - poate o să-mi aduc aminte, îmi dai să experimentez şi eu te înţeleg.
===============================
SINTEZA 1

31. Dacă văd o nedreptate şi nu fac nimic să o îndrept, sunt laş.

Incerc sa explic astfel ce facem noi la aceasta Scoala online de afaceri Zalmoxa
================================
SINTEZA 2

==================================================
SINTEZA 3

================================================== ==
PUNCTUL PE I