Inteligenţa inimii Bazele gramaticii emoţionale-Isabelle Filliozat

[latan.elena]

http://www.ceruldinnoi.ro/Picture/Isabelle_Filliozat.jpg
Isabelle Filliozat
site: http://www.filliozat.net Inteligenţa inimii
Bazele gramaticii emoţionale de Isabelle Filliozat
Editura COSMOS
- fragmente -




http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image001.gif




http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image002.gif



http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image003.gif



http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image003.gif

[latan.elena]

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image004.gif



http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image005.gif



http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image006.gif



http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image007.gif



http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image008.gif

[latan.elena]

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image010.gif



http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.files/image011.gif





SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Inteligenta_%20inimii.htm

[latan.elena]

Despre pretul micilor noastre laşităţi

Nu suntem întotdeauna conştienţi de preţul acestor mici laşităţi. Deşi o minciunică ne face să ne simţim bine pentru moment, scutindu-ne de confruntarea cu ceilalţi, pe termen lung avem un preţ de plătit, fară să putem identifica întotdeauna cauza decepţiilor noastre. Fiecare laşitate alimentează sentimente inconştiente de ruşine şi lipsă de demnitate. Dar de ce ne-ar preocupa acestea, de vreme ce sunt inconştiente ? Fiindcă în general inconştientul ajunge să se manifeste într-un fel sau altul. Aceste sentimente refulate vă dirijează viaţa : atrag spre voi persoane nepotrivite, fac ca proiectele dvs. să dea greş, vă afectează relaţiile. Oare chiar merită ?

Se poate întâmpla ca, în anumite situaţii, când povara este prea grea, să fim obligaţi să minţim... Dar mie mi se pare că strategiile de deresponsabilizare de genul „sunt bolnav" sau „nu pot" sunt folosite abuziv, pentru a nu-l răni pe celălalt sau, mai ales, pentru a nu purta responsabilitatea acestor sentimente şi a nu fi nevoiţi să înfruntăm consecinţele. Este evident că o atitudine de acest gen are o urmare. Dacă spuneţi că sunteţi bolnav, veţi fi întrebat dacă vă este mai bine şi asta-i tot. Dacă spuneţi că n-aveţi chef să faceţi ceva, ceilalţi s-ar putea simţi jigniţi şi va trebui să furnizaţi explicaţii. Când m-am întors după-amiaza la birou, cei doi şefi ai mei de pe vremea aceea m-au întrebat de ce n-am vrut să vin. Le-am spus adevărul, întâlnirile lor mi se păreau plicticoase şi inutile. Am vorbit despre asta, am căutat împreună soluţii şi le-am găsit. întâlnirile au devenit terenul unor schimburi de idei pasionante. Dacă m-aş fi ascuns în spatele unei scuze, întâlnirile noastre ar fi rămas la fel de plicticoase şi aş fi fost nevoită să mă îmbolnăvesc cam des.

Dacă ne ascundem sentimentele, menţinem starea de fapt, ne facem părtaşi la ceea ce nu merge bine. Când formulăm ceea ce simţim, putem contribui la schimbarea lumii din jurul nostru.

Isabelle Filliozat – Inteligenţa inimii. Bazele gramaticii emoţionale.






Rezolvarea conflictelor

[…] A întinde şi celălalt obraz înseamnă adevăratul curaj, acela de a rezista dorinţei de răzbunare pentru a-l confrunta pe celălalt cu responsabilitatea sa. A întinde şi celălalt obraz nu înseamnă să fii slab şi să accepţi loviturile, ci să-ţi priveşti agresorul în ochi fără teamă şi fără agresivitate ! Dacă nu vă lăsaţi dominat de violenţă, dacă observaţi impulsul violent care se manifestă în celălalt, îi permiteţi să se vadă pe sine. Această privire face toată diferenţa ; ea singură poate face să înceteze loviturile. E mult mai greu să loveşti pe cineva care vă priveşte în ochi fără nici un fel de animozitate decât pe cineva care se fereşte sau se manifestă agresiv. Dacă loviţi la rândul dvs., îi oferiţi adversarului scuza deresponsabilizării, justificaţi o nouă lovitură. „A răspunde la violenţă cu violenţă în*seamnă să devii complice la răul căruia vrei să i te opui şi să perpetuezi violenţa la infinit."

Nu este vorba despre a accepta să fii lovit, ci dimpotrivă. A întinde şi celălalt obraz înseamnă să nu-i mai dai celuilalt permisiunea să te lovească. O persoană care se manifestă violent este prizonierul unor sentimente incontrolabile de groază, neputinţă sau ură. Pentru a face să înceteze violenţa, este necesar să nu mai alimentăm aceste sentimente. Dacă vă este frică, încurajaţi teama celuilalt; dacă vă închideţi faţă de el, îi sporiţi sentimentul de neputinţă ; dacă nu-l puteţi asculta, e posibil ca el să vă urască şi mai mult.

„Pentru a lupta împotriva a ceea ce e imoral, am în vedere o opoziţie mentală şi, ca urmare, morală. Caut să tocesc de tot sabia tiranului, nu rănindu-l cu o armă mai ascuţită, ci înşelându-i aşteptarea că-i voi opune o rezistenţă fizică. Va găsi la mine o rezistenţă a sufletului care scapă înţelegerii sale. La început, această rezistenţă îl va orbi, apoi îl va obliga să se supună. Iar faptul de a se supune nu-l va umili pe agresor, ci îl va înălţa, scrie Gandhi. Această dimensiune face diferenţa între pacifism şi non-violenţă. Adeptul pacifismului înăbuşă conflictul, adeptul non-violenţei îndrăzneşte să-l trăiască fără să se lase angrenat pe spirala violenţei. Pacifismul se poate reduce uneori la o resemnare pasivă în faţa nedreptăţii, dar non-violenţa se implică în conflict, ea este afirmarea dreptăţii şi refuzul violenţei ca instrument de rezolvare a conflictelor.
[…]
„Violenţa este percepută întotdeauna ca o răzbunare legi*timă. Prin urmare, trebuie să renunţăm la dreptul de răzbunare, chiar şi la cel care, în multe cazuri, trece drept legitimă apărare. Deoarece violenţa este mimetică, deoarece nimeni nu se simte responsabil de prima ei izbucnire, doar renunţarea necondiţionată ne poate conduce la rezultatul dorit", spune Rene Girard.
Fireşte, tehnica nu are o eficacitate absolută. în primul rând pentru că nu este o tehnică, ci o atitudine mai curând interioară decât exterioară. „Ea este, în esenţă, un apel la conştiinţa şi la libertatea duşmanului nostru, pentru ca el să-şi recunoască fapta nedreaptă şi să renunţe la a mai face rău. Dar chiar prin asta el îşi păstrează puterea de a refuza acest apel şi de a face rău în continuare" (Jean-Marie Muller). Acest om care astăzi vă loveşte, vă insultă sau vă denigrează are şi alte faţete. A întinde şi celălalt obraz înseamnă să-i atragi atenţia către aceste părţi ale lui, invizibile în momentul acela, dar care există în el. Având încredere în părţile lui drepte şi sensibile, le dăm şansa să se manifeste. „Nu este vorba despre a crede că celălalt este bun, ci a crede că este capabil de bunătate" (Jean-Marie Muller).

Isabelle Filliozat – Inteligenţa inimii. Bazele gramaticii emoţionale.




Inteligenta inimii

Cum putem defini inteligenţa inimii ?
O recunoaştem ime*diat prin aceea că ne pune în contact cu umanitatea din noi.
Cel înzestrat cu ea pătrunde dincolo de suprafaţa lucrurilor şi ascultă motivaţiile profunde.

Nu raţiunea, ci emoţiile sunt cele ce guvernează lumea.
A sosit momentul să reflectăm la acest lucru. Să unim inteligenţa minţii cu inteligenţa inimii. Democraţia ne cere acest preţ.

Emoţiile pe care nu vrem să le ascultăm preiau puterea.

Isabelle Filliozat – INTELIGENTA INIMII




Mitul dragostei la prima vedere

Impresia că ne cunoaştem dintotdeauna este foarte tulburătoare. Pentru a o explica, unii vorbesc despre reîncarnare. De fapt, cre*ierul nostru pare să citească inconştientul celuilalt. El detec*tează o problematică pe care o ştim, complementară propriilor noastre probleme, care ne va permite să retrăim anumite aspecte ale vieţii noastre. Aşadar, e vorba mai curând de două suferinţe decât de două suflete care se cheamă unul pe celălalt.

De ce am alege pe cineva care ne va redeschide rănile ? Pen*tru a se cicatriza corect, o rană trebuie curăţată în profunzime. Am uitat rana, dar frustrarea este încă acolo, înfiptă în carnea noastră.

Mergem dintr-o relaţie eşuată în alta, alegând mereu acelaşi tip de persoană (indisponibilă, rece, prefăcută...), repetând ace*laşi comportament greşit (îi facem plăcere, ne ascundem slăbi*ciunile, ne trecem sub tăcere temerile şi îndoielile...). Fiecare nou eşec ne dă ocazia să ne spunem : „e clar, nu merit să fiu itibit", deducţie venită direct din fragedă copilărie.

Ca să nu-şi spună „părinţii mei sunt incapabili să mă iubească", copilul preferă să creadă „sunt incapabil de a fi iubit". Devenit adult, va purta cu sine această convingere şi va simţi mereu nevoia să o confirme. Viaţa lui, experienţele sale amoroase îl vor ajuta în acest sens. Atâta vreme cât nu înţelegem că această nevoie de dragoste, de recunoaştere, de atenţie vine din copilărie, atâta vreme cât nu vrem să ne descoperim propria istorie şi să punem la îndoială atitudinea părinţilor sau a fraţilor şi surorilor noastre, vom repeta aceleaşi greşeli.

Pentru a iubi cu adevărat, pentru a îndrăzni să ne bucurăm de libertate şi intimitate, trebuie să renunţăm la sentimentele inconştiente de ruşine şi vinovăţie.

Isabelle Filliozat – Inteligenţa inimii. Bazele gramaticii emoţionale.




Pasiune şi dependenţă

Pasiunea nu se naşte întotdeauna din dragostea la prima vedere. E posibil să simţim ostilitate sau chiar dispreţ faţă de cel de care mai târziu ne vom îndrăgosti nebuneşte. Modurile şi împrejură*rile în care ne întâlnim sunt diverse. Un singur lucru rămâne neschimbat, fiindcă ţine de fiziologie... starea de a fi îndrăgostit. Dragostea la prima vedere, pasiunea sunt stări deopotrivă psiho*logice şi fiziologice. Oamenii de ştiinţă ne spun că starea de a fi îndrăgostit este similară celei în care ne aflăm sub influenţa amfetaminelor. Circuitele nervoase sunt saturate de endorfine, molecule asemănătoare cu morfina secretate de creier. Adrenali*na stimulează excitaţia sexuală, vremea pasiunii are o puternică încărcătură sexuală. îmbătaţi de dorinţă, suntem în stare să facem dragoste de zece, douăzeci de ori pe zi, să rămânem în pat împreună şaptezeci şi două de ore la rând... Pe termen lung, hipofiza devine saturată de adrenalină, libidoul scade, impul*surile din primele zile se liniştesc. Unii nu suportă această scă*dere a pasiunii şi îşi schimbă partenerul pentru a retrăi excitaţia puternică din primele clipe. Veritabili drogaţi din dragoste, au nevoie fără încetare de noi parteneri.

După şocul amoros, urmează o perioadă de euforie. Simţim o nevoie ireprimabilă de a ne exprima bucuria, de a ne striga dra*gostea în faţa lumii întregi. Neocortexul este stimulat de catecolamine, inhibiţiile fireşti sunt suprimate, îndrăgostitul este în stare de orice. Este totodată o perioadă a dependenţei. Alături de persoana iubită, ne simţim plini de bucurie şi seninătate... Fără ea, ne cuprinde angoasa. Absenţa persoanei iubite scade nivelul de endorfine din creier. Simţim că ne lipseşte ceva, de parcă am fi drogaţi. Despărţirea nu ne întristează pur şi simplu ; este o indis*poziţie fizică. Iritabilitate, anxietate, nervozitate, plictiseală, dezin*teres faţă de lumea exterioară, izolare, prostraţie, tulburări de apetit, insomnie... Când celălalt reapare, sinapsele (conexiunile nervoase) se încarcă din nou cu substanţe morfinice şi bucuria revine. în cazul pasiunii, beatitudinea alternează cu suferinţa atroce. Dependenţa amoroasă seamănă cu dependenţa de mamă din primele luni de viaţă. Ies la lumină conflictele, emoţiile refulate, suferinţele legate de acea perioadă. Omul iubit, bărbat sau femeie, este o întrupare a mamei. El joacă pe rând rolul mamei bune — atunci când ne este alături şi ne dăruieşte dragostea, şi al mamei rele — atunci când lipseşte şi ne simţim frustraţi.

Emoţiile pasiunii sunt adesea violente, intense atât pe plan pozitiv cât şi negativ, fiindcă ele reactivează trăirile arhaice ale nou-născutului. în general pasiunile au o durată limitată ; ra*reori se întâmplă ca amanţii să devină parteneri de viaţă. Cei doi se privesc în ochi, vibrează şi respiră la unison. Această stare de fuziune îi împiedică să se detaşeze suficient pentru a privi împreună în aceeaşi direcţie.

Dragostea de durată este povestea dificilă dintre siguranţă şi libertate, dintre apartenenţă şi individualizare, dintre fuziune şi separare, dintre legătură şi autonomie.

Isabelle Filliozat – Inteligenţa inimii. Bazele gramaticii emoţionale.




SURSA: http://www.ceruldinnoi.ro/Aforismul_zilei_2011_1.htm