Leonardo da vinci Și demonii sĂi [Arhivă]

latan.elena

02.05.2016, 22:52

Ultimele clipe ale lui Leonardo da Vinci. ”Artistul vede ceea ce alţii pot abia întrezări”.

http://www.istorie-pe-scurt.ro/wp-content/uploads/2015/05/Leonardo-da-vinci-ro.jpg

În ultimii ani ai vieții trupul lui Leonardo da Vinci a început să cedeze, dar mintea a rămas la fel de ageră ca întotdeauna. Suferea de artrită la o mână(sau poate la amândouă), ceea ce îi limita libertatea de a picta și de a scrie, dar nu s-a oprit din această cauză. Se împotrivea cu hotărâre bolii și oboselii, declarând la sfârșitul lui 1518: ”Voi continua”.
Și așa a și fost. Scria la vremea respectivă despre o fosilă de pește pe care o primise: ”Cât de multe schimbări de stare și împrejurări s-au succedat una după alta de când această minunată formă de pește a pierit în vreo crevasă adâncă și întortocheată… Distrus acum de timpul cât a așteptat răbdător în spațiul acela strâmt și cu oasele dezgolite, a devenit un sprijin și un reazem pentru muntele ce a crescut deasupra lui”. Spaima de moarte pare că își face loc în mintea sa, dar o combate cu munca neobosită: ”Fierul ruginește dacă nu este folosit… apele stătătoare își pierd puritatea și îngheață dacă este frig. Tot așa inactivitatea tocește vigoarea minții”. Cu toate acestea, dintr-un complex de motive, este ușor să ni-l imaginăm pe Leonardo din ce în ce mai deprimat pe măsură ce se apropia de ultimele luni ale vieții.
Probabil că în acești din urmă ani a existat un adevărat pelerinaj la casa marelui înțelept, dar singura relatare care a ajuns la noi îi aparține lui Don Antonio de Beatis, secretarul cardinalului de Aragon. De Beatis a fost cel care a notat că a văzut tabloul care era mai mult ca sigur Mona Lisa rezemat de perete în atelierul lui Leonardo, alături de ”Sfântul Ioan Botezătorul” și ”Fecioara cu Pruncul și Sf Ana” și a descris apoi imensa colecție de desene anatomice a lui Leonardo și planurile ambițioase ale maestrului de a scrie cel puțin trei cărți de studii științifice. Leonardo, susține el, a scris și ”un mare număr de volume despre natura apelor, despre diferite mașinării, despre alte subiecte pe care ni le-a arătat. Toate aceste cărți, scrise în italiană, vor fi o sursă de plăcere și câștig atunci când vor apărea”.
Erau fără îndoială mai mult culegeri de note decât texte pregătite de tipar. Leonardo nu a reușit probabil niciodată să lege laolaltă firele hoinărelilor lui intelectuale. Așa cum recunoștea singur: ”Aceasta va fi o colecție fără ordine, provenind din mai multe pagini pe care le-am copiat aici, sperând să le pun la locul lor, în funcție de subiectele de care se ocupă și cred că înainte de a duce totul la sfârșit va trebui să repet același lucru de sute de ori”. ”Tratatul despre pictură” este singura colecție închegată a ideilor lui, restul materialului a rămas în teancuri neorganizate și colecții confuze de manuscrise și însemnări. Francesco Melzi și-a asumat sarcina de asistent și secretar al lui Leonardo. Din momentul în care Leonardo nu a mai fost în stare să țină în mână pensula sau penița, Melzi a fost acela care sub îndrumarea maestrului a adăugat detalii la tablouri și a transcris însemnările.
În aprilie 1519, cu câteva zile înainte de a împlini 77 de ani, Leonardo și-a redactat testamentul. A lăsat fraților vitregi contul deloc neglijabil din Florența, precum și mica propietate care aparținuse unchiului Francesco, avere pentru care Leonardo se judecase cu un deceniu înainte. Fostului secretar personal, Salai, îi lăsa jumătate din via pe care i-o dăruise Francesco Sforza și o jumătate din taxa de canal pe care i-o acordase Ludovic al XII-lea drept plată pentru o anumită lucrare de consultanță. Celelalte jumătăți din aceste bunuri le-a dat unui servitor.
Pe lângă mici sume și bunuri lăsate servitorilor și prietenilor, majoritatea moștenirii lui Leonardo i-a revenit lui Melzi, căruia i-au fost încredințate manuscrisele, tablourile și alte obiecte, pensia, propietatea și obicete personale. Se pare că în momentul în care își redacta testamentul, Leonardo știa deja că viața se apropie de sfârșit. Îngijorat, regele Franței Francisc I, vine la Leonardo. Giorgio Vasari, părintele istoriei artei, în cartea sa unde tratează viețile marilor artiști afirmă:
”În cele din urmă, ajuns la bătrânețe, a stat, multe luni bolnav și văzându-se la un pas de moarte, s-a întors cu râvnă către catolicism, pe calea cea bună a credinței creștine și și-a mărturisit păcatele plângând și căindu-se. Și cu toate că nu putea sta în picioare, a ținut să primească sfintele taine cu pioșenie, dându-se jos din pat și stând sprinit de brațele prietenilor și slujitorilor săi”. Pe 2 mai 1519 ”Sosind și regele, care îl vizita cu drag adeseori, Leonardo s-a ridicat cuviincios în capul oaselor și a vorbit despre boala pe care o avea și despre chinurile pe care le îndura, recunoscând totuși cât de mult îi jignise pe Dumnezeu și oameni, nelucrând în artă așa cum s-a cuvenit. Fiind însă cuprins de un spasm înainte-mergător morții, iar regele sculându-se și luându-l de gât, ca să-l ajute și să-i dea un semn de dragoste, pentru a-i ușura suferințele, Leonardo, al cărui duh dumnezeiesc înțelesese că nu se putea bucura de mai multă cinstire- și-a dat ultima suflare în brațele acelui rege”.
Ca la orice personaj care a influențat mersul omenirii, moartea este înconjurată de mister. Vasari afirmă că da Vinci în ultimele momente de viață s-a îndreptat spre catolicism. În toată existența sa, Leonardo a dat puține semne că ar fi fost evlavios: ”Nu încerc să scriu sau să dau informații despre acele lucuri de care mintea omenească este incapabilă și care nu pot fi dovedite de nici un exemplu din natură”. Chiar și așa, a respectat convenția, incluzând în testament uzanțele catolice. A dorit ca trupul lui să fie înmormântat la biserica din Amboise, a lăsat instrucțiuni cu privire la mai multe slujbe care trebuiau oficiate de capelanii bisericii și bineînțeles că a rânduit pomeni pentru săraci. La urma urmei fusese oaspetele unui monarh catolic riguros timp de aproape trei ani.
În ceea ce privește prezența lui Francisc I, Melzi nu face nicio referire. Un document emis de Francisc I pe 3 mai 1519 la Saint-Germain-en-Laye a pus din nou sub semnul întrebării prezența lui Francisc I. Era o distanță de două zile mers călare față de Amboise, ceea ce făcea imposibilă prezența la căpătâiul lui da Vinci. Moartea în brațele regelui este totuși plauzibilă având în vedere că semnătura de pe acel document nu aparținea monarhului, ci unui ministru. Poate că Leonardo da Vinci, artistul nelegitim, bărbatul căruia îi fusese interzis accesul la educația oficială, care uimise prin meritele sale lumea Renașterii, a murit în brațele regelui care vedea în el pe bunicul de mult pierdut, intrând în legendă.

Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/ultimele-clipe-ale-lui-leonardo-da-vinci-artistul-vede-ceea-ce-altii-pot-abia-intrezari/