latan.elena
19.01.2016, 22:38
Dependenta de virtual. Web Junkie. (https://liviabonarov.wordpress.com/2016/01/19/dependenta-de-virtual-web-junkie/)
Dependenta de virtual se refera la oamenii care vor sa evadeze din realitatea in care se afla. Mijloacele sunt diverse: internet, jocuri, computer sau gadgeturi, practic tot ceea ce anesteziaza constiinta realitatii. Oamenii acestia nu vor sa mai simta. Paradoxal, cu cat nu vor sa simta, cu atat vor avea mai multe motive sa nu vrea sa simta. Ii procupa mai ales dominarea si controlul. Sunt capabili sa-i manipuleze pe altii, mai ales pe cei dragi, in moduri chiar sofisticate, adesea in mod inconstient, pentru a-si apara adictia. Cea mai mare problema a dependentilor e aceea ca ei se considera perfect normali si sunt convinsi ca pot renunta oricand la adictia lor. Nu sunt constienti sau nu vor sa recunoasca faptul ca sufera de o dependenta, la care nu pot renunta si la care revin obsesiv.
Dependentii isi reprima o paleta foarte larga de sentimente si emotii, ajungand sa fie macinati de ele in interior. In exterior, ajung aproape sa nu mai simta sau sa nu mai manifeste nicio emotie, nicio forma de empatie. Cele mai grave si intense sentimente reprimate, cele care ii afecteaza din ce in ce mai mult si le subrezesc sanatatea, sunt furia si vina. In mod inconstient, dependentii incearca sa se calmeze prin adictia lor, insa fireste ca nu reusesc in mod autentic si sanatos, deoarece ei refuza sa se confrunte cu sentimentele lor, ale celorlalti si cu realitatea, in sine. Adictia e doar o perdea in spatele careia isi blocheaza emotiile, ca sa nu-i afecteze. De aceea, dependentii relationeaza destul de dificil. Poarta masti, pretind a fi ceea ce ei chiar si-ar dori sa fie, dar nu reusesc realmente. Isi spun astfel povesti frumoase despre ei insisi. In timp, toate sentimentele pe care si le reprima nu fac decat sa sporeasca in interiorul lor, pana cand explodeaza, intr-un fel sau altul. O astfel de explozie tarzie ii poate duce pe unii dependenti direct la spitalul de psihiatrie. Mai devreme sau mai tarziu, vor ajunge sa-si piarda controlul din ce in ce mai mult si mai des, ba chiar discernamantul si contactul cu realitatea, pe masura ce evadeaza si fug de ea. Din nefericire, vor rani cel mai mult tocmai persoanele care le sunt cele mai apropiate si mai dragi, carora chiar le pasa de ei. Exista cazuri reale, cutremuratoare, cand dependentii de computer si-au ucis mamele, rudele apropiate, pentru ca le interzisesera sa se joace, cazuri de tineri care s-au sinucis sau care au murit dupa ce s-au jucat non-stop zeci de ore sau zile in sir. Jocurile pe computer se bazeaza pe componente de competitie, de castig sau recompensa, care stimuleaza functiile de baza ale creierului, instinctul primar si agresivitatea, putand crea astfel dependenta. Inca din 1980, armatele engleza si americana au inceput sa utilizeze jocuri video violente pentru a desensibiliza soldatii si a-i face mai capabili sa ucida. Cercetarile expunerii la jocurile violente sugereaza o crestere a comportamentului agresiv prin dezvoltarea gandirii si a senzatiilor agresive, scazand comportamentul pro social. Programele TV care contin violenta cresc in acelasi fel agresivitatea si ostilitatea, precum jocurile pe computer. https://liviabonarov.files.wordpress.com/2016/01/dependenta-de-internet.jpg?w=535&h=357 (https://liviabonarov.wordpress.com/2016/01/19/dependenta-de-virtual-web-junkie/dependenta-de-internet/) China este prima tara care a declarat dependenta de internet ca fiind o tulburare psihica, considerand-o cea mai grava amenintare pentru sanatatea tinerilor, similara dependentei de heroina. Guvernul chinez a construit peste 400 de centre de reabilitare pentru tratamentul dependentei de internet. Tratamentul dureaza trei luni, de obicei, si inregistreaza o rata de succes de 70%. Filmul documentar „Web Junkie” (Drogatul dependent de internet) este o coproductie americano-israeliana, din 2013, care prezinta viata tinerilor chinezi internati intr-un centru de reabilitare pentru adictia de jocuri online. In continuare, cititi traducerea acestui documentar tulburator, care ne poate ridica multe semne de intrebare despre cat de sanatoasa este relatia noastra cu lumea virtuala: Medicul, catre tanarul care nu pricepe ce i se intampla si de ce a fost internat la reabilitare: Se pare ca nu mai reusesti sa percepi ce-i realitatea.
Xi Wang, nickname Hope (nickname – nume de utilizator online), 16 ani: Ce-i realitatea? Declaratia unui medic de la „Chinese Teenagers Mental Growth Center” (Centrul chinezesc de dezvoltare mentala a tinerilor): Fiecare tanar are propriul terapeut. La fel si parintii. Nu suntem doar un spital, functionam si ca scoala. Functionam in cadrul Spitalului General Militar Beijing. Wang Yuchao, nickname Nicky, 16 ani, e internat la reabilitare pentru dependenta de jocuri online. Spune ca parintii l-au pacalit ca urma sa mearga la ski in Rusia, ca sa-l interneze. De indata ce a vazut numele institutiei, a stiut unde era adus. Credea ca avea sa stea 1-2 zile la centrul de reabilitare, fiindca el se considera ca fiind normal, apoi a aflat ca urma sa stea minim 3 luni.
Reporter: Cate ore te jucai zilnic?
Nicky: In jur de 10 ore.
Reporter: 10 ore pe zi?
Nicky: Cam asa…
Reporter: Ce te jucai?
Nicky: World of Warcraft. Ei sustin ca sunt prea impulsiv, fiindca ma joc pe computer. Dar eu eram impulsiv dinainte de a ma juca pe computer. Alt tanar dependent de jocuri: Locul asta ar trebui sa se numeasca Centrul de distrugere mentala a tinerilor. Ne distrug vechile crezuri si ne fabrica altele noi. E ca si cum ne-ar spala creierul. Declaratiile mamelor tinerilor dependenti:
– A devenit incontrolabil. S-a jucat peste 40 de zile. N-a mancat si n-a dormit peste 40 de zile.
– Uneori imi vine sa scot computerul din priza si sa ascund cablurile.
– De cand a inceput sa foloseasca internetul, s-a indepartat de prietenii sai. Si de rudele sale. Veneau colegii sa-l invite sa iasa si sa se distreze, dar ii refuza.
– M-am temut ca are probleme psihice. Noi nu l-am putut ajuta cu nimic.
– Jocurile i-au afectat mintea. Suferea de insomnii…
– Era nespalat si mirosea urat, dar nu-i pasa. Nu se spala pe fata, pe corp, pe picioare, nimic. Pana si lenjeria intima si sosetele incepusera sa-i miroasa. Foarte dezgustator! Reabilitatarea e ca la armata. Tinerii sunt obligati sa invete sa-si faca patul, sa se spele, sa se ingrijeasca, urmeaza un program strict, disciplinat, si fac multa miscare. Sunt verificati daca respecta normele de curatenie. Medicul: Cand te-ai spalat ultima oara pe cap?
Tanar dependent de jocuri online: Nu-mi aduc aminte. Profesorul Tao Ran, specialist in adictii, directorul Centrului Daxin, din cadrul Spitalului Militar Beijing: Dependenta de internet e o problema grava printre tinerii chinezi. A depasit ca gravitate orice alta problema. Ca psihiatru, treaba mea e sa verific daca e vorba, intr-adevar, despre o boala. Am observat ca tinerii acestia au o inclinatie catre lumea virtuala. Ei considera ca lumea reala nu e la fel de buna precum cea virtuala. Cercetarile noastre au demonstrat ca dependentii petrec peste 6 ore zilnic pe internet, nu in scopul de a invata sau de a munci. Oamenii normali nu-si pot imagina cum folosesc internetul tinerii din centrul nostru. Unii dintre ei sunt atat de dependenti de jocurile online, incat, daca se duc pana la baie, considera ca asta le va afecta performanta. Asa ca isi pun scutece. Sunt la fel ca dependentii de heroina. Dependentii de heroina vor cu disperare drogurile si le cauta in fiecare zi. Tinerii internati aici vor cu disperare si cauta sa se joace online in fiecare zi. Noi numim asta “heroina electronica”. Discutie telefonica intre Nicky si parintii sai:
Nicky: Vreau acasa. Promit sa nu ma joc mai mult de 4 ore pe zi. N-am promis? Ce mai vreti sa va promit? Lasati-ma sa vin acasa. O sa fiu in regula. Ce pot sa spun ca sa va fac sa aveti incredere in mine? Cine nu gandeste? Lamuriti-ma! Voi vreti asta! Maine o sa ma pupati rece si o sa plangeti! Doctore, pot sa sparg geamul? Terapie de familie. Nicky si parintii sai.
Nicky: N-am nimic de zis. Nu credeti nimic din ce spun.
Tatal sau: Am avut incredere in tine. Te-am lasat sa te duci acasa la colegul tau oricand voiai. Dar am descoperit ca nu te duceai acolo. Te duceai la un internet café. Mergeai acolo seara si te intorceai dimineata.
Nicky: Pot sa nu ma joc daca vreau.
Tatal sau: E la fel ca heroina. Nu poti sa te controlezi.
Mama sa: Ai idee cat de mult am suferit noi in lunile cand te jucai online? Ai idee cum ma simteam cand auzeam zgomotul de la tastatura ta? Imi vedeam fiul renuntand la studii si devenind dependent de internet. Sunt atatea astfel de cazuri reale la TV si in filme. Cum sa nu ma ingrijorez? Crezi ca nu stiu? Asteptam afara, langa internet café. Ma gandeam “E ca un abis care-mi inghite fiul!” Ma tot uitam la usa aceea inchisa. Dimineata, cativa copii au iesit, dar pe tine nu te-am vazut. Am incercat tot ce-am putut. Am chemat politia, televiziunea. Mi-a fost frica sa nu te ranesc. Sa nu te afecteze. Asa ca m-am prefacut ca nu se intamplase nimic atunci cand ai venit acasa. Tu crezi ca te poti controla. Dar eu am vazut la tine exact opusul. M-ai impins intr-un hau fara fund. N-am gasit nicio solutie mai buna. Daca aveam vreo optiune mai buna, crezi ca te-as fi azvarlit aici?
Tatal sau: Prietenului meu, director adjunct, i-a murit copilul la un internet café.
Mama sa: Acolo a murit, la un internet café…
Tatal sau: Era singurul lui copil.
Medicul: Nicky, inteleg ce simti. Dar simt si frica si durerea prin care trece familia ta. Tu ti-ai dat vreodata seama ce simt ei?
Nicky: Sunt prea comod ca sa le acord vreun pic de atentie. Dupa stingere, tinerii continua sa citeasca la lumina lanternei si sa stea de vorba. Ii jignesc pe cei care ii au in ingrijire, considera ca psihiatrii le-au spalat creierul parintilor lor, ca este gresita definitia dependentei de virtual, ca standard al medicilor, si ca 80% din populatie ar putea fi diagnosticata ca fiind dependenta, dupa acest standard. Tinerii sunt de parere ca, de fapt, sunt considerati buni doar daca obtin note mari de la scoala, acesta fiind adevaratul standard. Un tanar recunoaste ca el avea note mediocre la scoala, intr-adevar, dar era mai bun decat altii la jocurile online.
– Ma simt grozav cand castig! Macar la asta sunt mai bun decat altii!
– Mie imi place sa traiesc intr-o lume virtuala. Dar sunt fericit si in viata reala. Sunt fericit daca mananc o bomboana. Ora de curs cu domnul profesor Tao.
Dl Tao: Astazi o sa va vorbesc despre computer. E un instrument? Sau o jucarie? Ce parere aveti?
Primul tanar: Eu cred ca-i mai important ca instrument.
Dl Tao: Dar tu?
Al doilea tanar: Si eu cred la fel.
Dl Tao: Esti de aceeasi parere?
Al doilea tanar: In principiu, e un instrument.
Al treilea tanar: E un instrument.
Dl Tao: Toti considerati computerul un instrument?
Al patrulea tanar: E un instrument.
Al cincilea tanar: Domnule director Tao, am o intrebare. Daca spunem ca-i o jucarie, nu mai putem parasi centrul de reabilitare? (ceilalti tineri rad)
Dl Tao: Poti fi expert la computer. Dar nu esti in stare sa faci nimic altceva. Ganditi-va la asta. Creierul vostru devine inutil. Sa va jucati la computer va solicita foarte putin creierul. Multi dintre voi nici macar nu-si dau seama ca partea sociala a creierului vostru inceteaza sa functioneze. Se opreste. Va e teama sa comunicati cu altii. Cand va e teama, ce faceti? Fugiti, evadati! Depresiile si anxietatile voastre au toate legatura cu adictia voastra de jocuri online.
Dependenta de virtual se refera la oamenii care vor sa evadeze din realitatea in care se afla. Mijloacele sunt diverse: internet, jocuri, computer sau gadgeturi, practic tot ceea ce anesteziaza constiinta realitatii. Oamenii acestia nu vor sa mai simta. Paradoxal, cu cat nu vor sa simta, cu atat vor avea mai multe motive sa nu vrea sa simta. Ii procupa mai ales dominarea si controlul. Sunt capabili sa-i manipuleze pe altii, mai ales pe cei dragi, in moduri chiar sofisticate, adesea in mod inconstient, pentru a-si apara adictia. Cea mai mare problema a dependentilor e aceea ca ei se considera perfect normali si sunt convinsi ca pot renunta oricand la adictia lor. Nu sunt constienti sau nu vor sa recunoasca faptul ca sufera de o dependenta, la care nu pot renunta si la care revin obsesiv.
Dependentii isi reprima o paleta foarte larga de sentimente si emotii, ajungand sa fie macinati de ele in interior. In exterior, ajung aproape sa nu mai simta sau sa nu mai manifeste nicio emotie, nicio forma de empatie. Cele mai grave si intense sentimente reprimate, cele care ii afecteaza din ce in ce mai mult si le subrezesc sanatatea, sunt furia si vina. In mod inconstient, dependentii incearca sa se calmeze prin adictia lor, insa fireste ca nu reusesc in mod autentic si sanatos, deoarece ei refuza sa se confrunte cu sentimentele lor, ale celorlalti si cu realitatea, in sine. Adictia e doar o perdea in spatele careia isi blocheaza emotiile, ca sa nu-i afecteze. De aceea, dependentii relationeaza destul de dificil. Poarta masti, pretind a fi ceea ce ei chiar si-ar dori sa fie, dar nu reusesc realmente. Isi spun astfel povesti frumoase despre ei insisi. In timp, toate sentimentele pe care si le reprima nu fac decat sa sporeasca in interiorul lor, pana cand explodeaza, intr-un fel sau altul. O astfel de explozie tarzie ii poate duce pe unii dependenti direct la spitalul de psihiatrie. Mai devreme sau mai tarziu, vor ajunge sa-si piarda controlul din ce in ce mai mult si mai des, ba chiar discernamantul si contactul cu realitatea, pe masura ce evadeaza si fug de ea. Din nefericire, vor rani cel mai mult tocmai persoanele care le sunt cele mai apropiate si mai dragi, carora chiar le pasa de ei. Exista cazuri reale, cutremuratoare, cand dependentii de computer si-au ucis mamele, rudele apropiate, pentru ca le interzisesera sa se joace, cazuri de tineri care s-au sinucis sau care au murit dupa ce s-au jucat non-stop zeci de ore sau zile in sir. Jocurile pe computer se bazeaza pe componente de competitie, de castig sau recompensa, care stimuleaza functiile de baza ale creierului, instinctul primar si agresivitatea, putand crea astfel dependenta. Inca din 1980, armatele engleza si americana au inceput sa utilizeze jocuri video violente pentru a desensibiliza soldatii si a-i face mai capabili sa ucida. Cercetarile expunerii la jocurile violente sugereaza o crestere a comportamentului agresiv prin dezvoltarea gandirii si a senzatiilor agresive, scazand comportamentul pro social. Programele TV care contin violenta cresc in acelasi fel agresivitatea si ostilitatea, precum jocurile pe computer. https://liviabonarov.files.wordpress.com/2016/01/dependenta-de-internet.jpg?w=535&h=357 (https://liviabonarov.wordpress.com/2016/01/19/dependenta-de-virtual-web-junkie/dependenta-de-internet/) China este prima tara care a declarat dependenta de internet ca fiind o tulburare psihica, considerand-o cea mai grava amenintare pentru sanatatea tinerilor, similara dependentei de heroina. Guvernul chinez a construit peste 400 de centre de reabilitare pentru tratamentul dependentei de internet. Tratamentul dureaza trei luni, de obicei, si inregistreaza o rata de succes de 70%. Filmul documentar „Web Junkie” (Drogatul dependent de internet) este o coproductie americano-israeliana, din 2013, care prezinta viata tinerilor chinezi internati intr-un centru de reabilitare pentru adictia de jocuri online. In continuare, cititi traducerea acestui documentar tulburator, care ne poate ridica multe semne de intrebare despre cat de sanatoasa este relatia noastra cu lumea virtuala: Medicul, catre tanarul care nu pricepe ce i se intampla si de ce a fost internat la reabilitare: Se pare ca nu mai reusesti sa percepi ce-i realitatea.
Xi Wang, nickname Hope (nickname – nume de utilizator online), 16 ani: Ce-i realitatea? Declaratia unui medic de la „Chinese Teenagers Mental Growth Center” (Centrul chinezesc de dezvoltare mentala a tinerilor): Fiecare tanar are propriul terapeut. La fel si parintii. Nu suntem doar un spital, functionam si ca scoala. Functionam in cadrul Spitalului General Militar Beijing. Wang Yuchao, nickname Nicky, 16 ani, e internat la reabilitare pentru dependenta de jocuri online. Spune ca parintii l-au pacalit ca urma sa mearga la ski in Rusia, ca sa-l interneze. De indata ce a vazut numele institutiei, a stiut unde era adus. Credea ca avea sa stea 1-2 zile la centrul de reabilitare, fiindca el se considera ca fiind normal, apoi a aflat ca urma sa stea minim 3 luni.
Reporter: Cate ore te jucai zilnic?
Nicky: In jur de 10 ore.
Reporter: 10 ore pe zi?
Nicky: Cam asa…
Reporter: Ce te jucai?
Nicky: World of Warcraft. Ei sustin ca sunt prea impulsiv, fiindca ma joc pe computer. Dar eu eram impulsiv dinainte de a ma juca pe computer. Alt tanar dependent de jocuri: Locul asta ar trebui sa se numeasca Centrul de distrugere mentala a tinerilor. Ne distrug vechile crezuri si ne fabrica altele noi. E ca si cum ne-ar spala creierul. Declaratiile mamelor tinerilor dependenti:
– A devenit incontrolabil. S-a jucat peste 40 de zile. N-a mancat si n-a dormit peste 40 de zile.
– Uneori imi vine sa scot computerul din priza si sa ascund cablurile.
– De cand a inceput sa foloseasca internetul, s-a indepartat de prietenii sai. Si de rudele sale. Veneau colegii sa-l invite sa iasa si sa se distreze, dar ii refuza.
– M-am temut ca are probleme psihice. Noi nu l-am putut ajuta cu nimic.
– Jocurile i-au afectat mintea. Suferea de insomnii…
– Era nespalat si mirosea urat, dar nu-i pasa. Nu se spala pe fata, pe corp, pe picioare, nimic. Pana si lenjeria intima si sosetele incepusera sa-i miroasa. Foarte dezgustator! Reabilitatarea e ca la armata. Tinerii sunt obligati sa invete sa-si faca patul, sa se spele, sa se ingrijeasca, urmeaza un program strict, disciplinat, si fac multa miscare. Sunt verificati daca respecta normele de curatenie. Medicul: Cand te-ai spalat ultima oara pe cap?
Tanar dependent de jocuri online: Nu-mi aduc aminte. Profesorul Tao Ran, specialist in adictii, directorul Centrului Daxin, din cadrul Spitalului Militar Beijing: Dependenta de internet e o problema grava printre tinerii chinezi. A depasit ca gravitate orice alta problema. Ca psihiatru, treaba mea e sa verific daca e vorba, intr-adevar, despre o boala. Am observat ca tinerii acestia au o inclinatie catre lumea virtuala. Ei considera ca lumea reala nu e la fel de buna precum cea virtuala. Cercetarile noastre au demonstrat ca dependentii petrec peste 6 ore zilnic pe internet, nu in scopul de a invata sau de a munci. Oamenii normali nu-si pot imagina cum folosesc internetul tinerii din centrul nostru. Unii dintre ei sunt atat de dependenti de jocurile online, incat, daca se duc pana la baie, considera ca asta le va afecta performanta. Asa ca isi pun scutece. Sunt la fel ca dependentii de heroina. Dependentii de heroina vor cu disperare drogurile si le cauta in fiecare zi. Tinerii internati aici vor cu disperare si cauta sa se joace online in fiecare zi. Noi numim asta “heroina electronica”. Discutie telefonica intre Nicky si parintii sai:
Nicky: Vreau acasa. Promit sa nu ma joc mai mult de 4 ore pe zi. N-am promis? Ce mai vreti sa va promit? Lasati-ma sa vin acasa. O sa fiu in regula. Ce pot sa spun ca sa va fac sa aveti incredere in mine? Cine nu gandeste? Lamuriti-ma! Voi vreti asta! Maine o sa ma pupati rece si o sa plangeti! Doctore, pot sa sparg geamul? Terapie de familie. Nicky si parintii sai.
Nicky: N-am nimic de zis. Nu credeti nimic din ce spun.
Tatal sau: Am avut incredere in tine. Te-am lasat sa te duci acasa la colegul tau oricand voiai. Dar am descoperit ca nu te duceai acolo. Te duceai la un internet café. Mergeai acolo seara si te intorceai dimineata.
Nicky: Pot sa nu ma joc daca vreau.
Tatal sau: E la fel ca heroina. Nu poti sa te controlezi.
Mama sa: Ai idee cat de mult am suferit noi in lunile cand te jucai online? Ai idee cum ma simteam cand auzeam zgomotul de la tastatura ta? Imi vedeam fiul renuntand la studii si devenind dependent de internet. Sunt atatea astfel de cazuri reale la TV si in filme. Cum sa nu ma ingrijorez? Crezi ca nu stiu? Asteptam afara, langa internet café. Ma gandeam “E ca un abis care-mi inghite fiul!” Ma tot uitam la usa aceea inchisa. Dimineata, cativa copii au iesit, dar pe tine nu te-am vazut. Am incercat tot ce-am putut. Am chemat politia, televiziunea. Mi-a fost frica sa nu te ranesc. Sa nu te afecteze. Asa ca m-am prefacut ca nu se intamplase nimic atunci cand ai venit acasa. Tu crezi ca te poti controla. Dar eu am vazut la tine exact opusul. M-ai impins intr-un hau fara fund. N-am gasit nicio solutie mai buna. Daca aveam vreo optiune mai buna, crezi ca te-as fi azvarlit aici?
Tatal sau: Prietenului meu, director adjunct, i-a murit copilul la un internet café.
Mama sa: Acolo a murit, la un internet café…
Tatal sau: Era singurul lui copil.
Medicul: Nicky, inteleg ce simti. Dar simt si frica si durerea prin care trece familia ta. Tu ti-ai dat vreodata seama ce simt ei?
Nicky: Sunt prea comod ca sa le acord vreun pic de atentie. Dupa stingere, tinerii continua sa citeasca la lumina lanternei si sa stea de vorba. Ii jignesc pe cei care ii au in ingrijire, considera ca psihiatrii le-au spalat creierul parintilor lor, ca este gresita definitia dependentei de virtual, ca standard al medicilor, si ca 80% din populatie ar putea fi diagnosticata ca fiind dependenta, dupa acest standard. Tinerii sunt de parere ca, de fapt, sunt considerati buni doar daca obtin note mari de la scoala, acesta fiind adevaratul standard. Un tanar recunoaste ca el avea note mediocre la scoala, intr-adevar, dar era mai bun decat altii la jocurile online.
– Ma simt grozav cand castig! Macar la asta sunt mai bun decat altii!
– Mie imi place sa traiesc intr-o lume virtuala. Dar sunt fericit si in viata reala. Sunt fericit daca mananc o bomboana. Ora de curs cu domnul profesor Tao.
Dl Tao: Astazi o sa va vorbesc despre computer. E un instrument? Sau o jucarie? Ce parere aveti?
Primul tanar: Eu cred ca-i mai important ca instrument.
Dl Tao: Dar tu?
Al doilea tanar: Si eu cred la fel.
Dl Tao: Esti de aceeasi parere?
Al doilea tanar: In principiu, e un instrument.
Al treilea tanar: E un instrument.
Dl Tao: Toti considerati computerul un instrument?
Al patrulea tanar: E un instrument.
Al cincilea tanar: Domnule director Tao, am o intrebare. Daca spunem ca-i o jucarie, nu mai putem parasi centrul de reabilitare? (ceilalti tineri rad)
Dl Tao: Poti fi expert la computer. Dar nu esti in stare sa faci nimic altceva. Ganditi-va la asta. Creierul vostru devine inutil. Sa va jucati la computer va solicita foarte putin creierul. Multi dintre voi nici macar nu-si dau seama ca partea sociala a creierului vostru inceteaza sa functioneze. Se opreste. Va e teama sa comunicati cu altii. Cand va e teama, ce faceti? Fugiti, evadati! Depresiile si anxietatile voastre au toate legatura cu adictia voastra de jocuri online.