PDA

Arată versiune întreagă : Dorel Zaica – Copiii despre Dumnezeu si credinta



latan.elena
17.01.2016, 02:31
Dorel Zaica – Copiii despre Dumnezeu si credinta


https://danutm.files.wordpress.com/2010/11/childpraying.jpg?w=352&h=236


Au copiii o relație specială cu Dumnezeu? Dorel Zaica, profesor de pictură la Liceul Tonitza, s-a gândit să pună întrebări serioase copiilor mici. Iată ce a ieșit…



Dumnezeu ne-a creat din nimic, iar după ce am terminat de trăit nu mai vrea să ne aducă înapoi la nimic, pentru că ne-a pictat așa de frumos că nu-L mai lasă inima să ne mai steargă. (P. P., cls. a 6-a, 12 ani)



În bisericile ortodoxe sfinții sunt slabi, alungiți la față și la corp pentru că așa arată cei care sunt mai buni la suflet, că lor le-a mai rămas în corp doar sufletul, au ajuns numai piele și suflet. (T. M., cls. a 5-a, 12 ani)



Sunt unii oameni care-L caută pe Dumnezeu și nu-L găsesc pentru că ei se gândesc să-L prindă pe Dumnezeu, să faca o fotografie cu El și să ajungă celebri. (R. A. G., cls a 2-a, 8 ani)



Dacă dracul ar descoperi că, din greșeală a făcut un bine, s-ar concedia de ciudă, dar dracul nu face bine nici din greșeală, așa că nu putem vedea șomaj de drac niciodată. (T. M., cls . a 5-a, 11 ani.)



Dacă din greșeală, dracu ar face un bine, el s-ar duce imediat să caute un psihiatru. (A.M.C, cls. a 6-a, 12 ani)



Răutatea e un fel de boală de inimă, adică atunci când te strici la milă. (A.I., cls. a 4-a, 10 ani)



Noi copiii, nu rămânem cu căciula în cap când intrăm în biserică pentru că preotul n-o să ne pună busuiocul pe căciulă. (I. A., cls. A 2-a, 8 ani)



Dumnezeu a inventat un telefon fără număr care e rugăciunea, că asta e tehnică de Dumnezeu. (P. P. cls. A 5-a, 10 ani)



Răufăcătorii au ajuns să ducă o viață de Rai pe pamânt și tot aici credincioșii duc o viață de iad, dar după moarte cu toții vor face un schimb de locuință. (D. N. cls. a 8-a, 13 ani)



Unii oameni nu putrezesc după ce mor fără să fie îmbălsămați pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ei. (S. D., cls. a 6-a, 12 ani)



Dumnezeu nu ne scapă de cei mai odioși oameni care pe pamânt ne chinuie viața, pt. că Dumnezeu ne-a dat nouă oamenilor să suferim ca să nu ne îmbolnăvim de nedurere, de nepăsare. (T. M., cls. a 6-a, 11 ani)



Chiar dacă în vis îl întrebăm pe îngerul nostru cum este în Rai, el nu ne spune, pentru că dacă ne spune, atunci noi vrem repede să murim. (Sorin Ştefan Trandafirescu, clasa a III-a, 9 ani şi 3 luni)



Nu ar fi deloc o idee bună să-i dăm în dar unui călugăr un televizor, pentru că e ca şi cum i-am face cadou o violenţă. (Smaranda Belciug, clasa a V-a, 11 ani şi 4 luni)



Crucea şi rugăciunea sunt un fel de arme, cu gloanţe de bunătate, la care diavolul nu are cum să se apere că nu are vestă antiglonţ pentru aşa ceva. (Deniz Ali, clasa a V-a, 11 ani şi 6 luni)



În alte timpuri, şcoala se construia lângă, biserică deoarece se mergea pe ideea că cine se aseamănă se adună. (Malvina Isfac, clasa a VII-a, 13 ani şi 10 luni)



Biblia e modul de a citi iubirea. (Robert Felician Hortea, clasa a VIII-a, 14 ani şi 1 lună)



Dacă se spune că: „Trupul este un bun servitor, dar un rău stăpân”, trebuie să înţeleg că de-abia atunci ştie trupul să te-ajute cel mai bine când nu-i dai voie să-ţi ajungă şef. (Paul Păun, clasa a VI-a, 12 ani şi 2 luni)



Dumnezeu nu ascultă decât muzică de colinde, că ele sunt mai dezvoltate la inimă. (Teodor Zaica, grădiniţă, 6 ani si 7 luni)



Călugăria este o vitejie a sufletului asupra trupului. Ceilalţi vor să trăiască invers. (Iulia Ghiţă, 15 ani şi 4 luni)



Dacă ar apărea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos, L -aş întreba dacă mă poate duce la Mama Lui, că eu vreau S-o întreb pe Maica Domnului, cum e să ai un copil Dumnezeu. (Alina Andreea Zane, clasa a II-a, 8 ani)



Sfântu’ Teofan spune ca n-ar trebui să purtăm doliu şi să plângem mult, când moare cineva; şi eu cred la fel, că omul care a murit o s-o ducă acolo mult mai bine decât noi. Mortu’ ar trebui să plângă după noi, că ne-a lăsat să trăim aici, mai rău decât ei. (Adrian Ioniță, clasa a IV-a, 10 ani şi 4 luni)



Dumnezeu se înţelege mai uşor cu copiii mici, că cei mici au un suflet mai încăpător. La oamenii mari, în suflet, e o înghesuială de rele că nici nu ai unde să stai. (Pavel Marțin, clasa a III-a, 9 ani)



Preotul este soldatul Domnului, iar sfântul este coleg de cameră al lui Dumnezeu. (P.P., cls. a 6-a, 11 ani)



Oamenii bogaţi care fac daruri bisericilor, dacă au păcate mari sunt scutiţi 15-20% de pedeapsă, nu 100% cum cred ei. (Cătălin Ichim, 12 ani şi nouă luni)


SURSA: https://danutm.wordpress.com/2016/01/16/dorel-zaica-copiii-despre-dumnezeu-si-credinta/#more-31109