PDA

Arată versiune întreagă : http://agrointel.ro/44123/apicultorul-care-a-cucerit-piata-mierii-din-europa-produce-



Adrian Pop
05.12.2015, 23:33
http://agrointel.ro/44123/apicultorul-care-a-cucerit-piata-mierii-din-europa-produce-eco-si-este-un-militant-neobosit-al-calitatii-si-naturaletii/

Adrian Pop
05.12.2015, 23:58
http://agrointel.ro/wp-content/uploads/2015/12/dobre-traian-miere.jpg (http://agrointel.ro/)Apicultorul care a cucerit piața mierii din Europa. Produce eco și este un militant neobosit al calității și naturalețiiRoxana Dobre (http://agrointel.ro/author/roxana-dobre/) »« 3-12-2015 (http://agrointel.ro/date/2015/12/03/)
Traian Dobre este un apicultor din județul Prahova care la cei 75 de ani ai săi are mai multă viață și energie decât un tânăr de 20 de ani. Dacă vine vorba de miere și apicultură stuparul, care se trage de loc din Focșani, nu contenește să vorbească ore la rând.
Pasiunea devenită astăzi afacere de mare succes a fost începută acum 40 de ani mai mult de nevoie pentru suplimentarea veniturilor. În prezent firma Tremot – Dobre și fiii reprezintă unul dintre cei mai mari exportatori de miere ecologică din România. Deși este celebru pentru prețul mare pe care îl oferă pe miere, Traian Dobre este la fel de cunoscut ca fiind un militant neobosit al calității și naturaleții. El însuși duce o viață simplă în ciuda venitului deloc de neglijat pe care îl produce firma sa anual.
Crește găini la curte și mănâncă numai fructe și legume produse în propria ogradă. Plus că de mezeluri și mâncăruri procesate nu s-a mai atins demult. Poate acesta este și secretul energiei debordante a apicultorului. Pentru că trebuie să spunem faptul că stuparul nu a renunțat la albine deși afacerea este destul de mare încât să poată avea un trai mai mult decât decent ci deține și îngrijește și el 250 de stupi.
A început afacerea “de nevoie”
Tremot Dobre și Fiii SRL a fost înființată în anul 1993 dar numele este mai mult generic. “Așa se puneam numele societăților atunci”, ne spune Traian Dobre care are doi fii. Însă doar unul dintre băieți a preluat oarecum din pasiunea tatălui. “Am un băiat călugăr iar altul inginer. Primului i-au plăcut și stupii dar al doilea nu are legătură cu sectorul. Cel care este călugăr are pavilion de la mine și se ocupă la mănăstire și de miere.
Merge cu stupii pe câmp și se gospodăresc acolo să își câștige traiul. Viața la mănăstire este destul de grea, noroc că au mai găsit câte un sponsor că altfel nici nu au ce mânca câteodată”, spune cu o oarecare amărăciunie apicultorul. Despre începuturile afacerii spune că ideea a venit mai mult de nevoie pentru suplimentarea veniturilor.
De profesie inginer, Traian Dobre și-a petrecut tinerețea mai mult departe de familie fiind şeful aprovizionării flotei de pescuit oceanic, poziţie care i-a permis să vadă lumea. Așa a cunoscut și alte gândiri și strategii de piață, lucru ce i-a folosit foarte mult mai târziu.
Despre viața pe mare spune acum, privind înapoi, că nu ar lua-o de la capăt. “Nu aș mai merge nici până la scara vaporului”, spune apicultorul. Cum flota românească era “pe ducă”, Traian Dobre, s-a văzut nevoit în acel an să ia o decizie rapidă mai ales că avea doi copii de crescut iar soția, profesoară de franceză, nu avea un venit tocmai mare. Așa că, pasionat de apicultură pe care o practica mai mult ca hobby s-a hotărât să încerce să facă din pasiune, afacere.
În România nu există există laborator care să facă analizele la miere
Deși avea stupii și întreaga viața la Tulcea, Traian Dobre a fost constrâns de problemele vieții să se mute în Prahova.
Bun cunoscător al limbilor germană, spaniolă, franceză şi poloneză, omul a trimis niște anunțuri în străinătate că vinde miere astfel că răspunsurile nu s-au lăsat așteptate. “În urma unor faxuri pe care le-am trimis atunci am început o colaborare cu o firmă germană. Cam așa am început primele exporturi. A fost greu. Aș minți dacă aș spune că este un drum ușor”, ne-a mai spus apicultorul.