latan.elena
04.08.2015, 16:32
Leonard Chesca (https://www.facebook.com/leonard.chesca/videos/10207269625407370/?fref=nf)
Sistemul de îndoctrinare
”Cine rămâne să modeleze mintea copiilor noștrii ?
Cine beneficiază din asta ?
Toată viața am fost programați să ne modelăm alegerile personale conform cerințelor societății.
Asta poate venii sub forma autorității părinților, regulilor școlare, presiunilor sociale sau legilor și reglementărilor guvernului.
Când ajungem adulți suntem deja prizonierii propriilor reglementări. ”
”E dificil să eliberezi proștii (sclavii) din lanțurile pe care le venerează ” - Voltaire
SCLAVUL - fragment din "Cartea despre bărbați" - OSHO
”Una din problemele cu care se confruntă fiecare fiinţă umană este mediul în care vine pe lume.
Fiinţa sa şi intenţiile mediului nu sunt orientate în aceeaşi direcţie.
Mediul te vrea prost, sclav, folosit de cine e mai puternic.
Normal că tu simţi că ceva nu e în ordine. Vrei să fii tu însuţi.
Lumea nu permite absolut nimănui să devină ceea ce este în natura sa să fie. Nu.
Ea îndeasă pe fiecare într-o formă, îl face folositor, eficient, ascultător, să nu se revolte niciodată, să nu-şi ia destinul în mâini, să nu-şi declare individualitatea... Să fie mereu perfect funcţional, ca un robot.
Lumea nu vrea să fii fiinţă umană, vrea maşini eficiente. Cu cât eşti mai eficient, cu atât vei fi mai respectat şi onorat. Asta este problema.
Nimeni n-a venit pe lume ca să fie maşină. Este o umilire şi o degradare, este o călcare în picioare a mândriei şi demnităţii, distrugerea fiinţei spirituale şi reducerea la o entitate mecanică.
Copilul care îşi dă seama de intenţiile societăţii, ale părinţilor, ale familiei, ale sistemului educaţional, ale religiei şi ale naţiunii începe să se închidă în sine.
Devine defensiv, doar din teama de a fi singur în faţa unei forţe uriaşe.
El este mic, fragil, vulnerabil, neajutorat, dependent de cei faţă de care vrea să se protejeze.
Problema devine cu atât mai gravă, pentru că oamenii de care trebuie să se apere sunt cei care cred că îl iubesc. Poate că nu sunt nişte mincinoşi. Intenţiile lor sunt bune, dar le lipseşte conştiinţa, sunt adormiţi. Nu ştiu nici ei că sunt nişte marionete în mâinile forţelor oarbe ale societăţii, mânaţi de interesele comune tuturor.
Copilul se află în faţa unei dileme. Trebuie să lupte împotriva celor care îl iubesc şi pe care crede că îi iubeşte şi el.
Ce ciudat: oamenii care spun că ţin la el nu îl iubesc aşa cum este.
Ei îi spun: „Te iubim, cu adevărat te iubim, dar numai dacă mergi pe drumul nostru, dacă devii membru al congregaţiei noastre, dacă te supui, aşa cum noi toţi ne supunem.”
Dacă devii parte a acestui uriaş mecanism rişti să trăieşti toată viaţa în interiorul lui...
Lupta împotriva lui este fără sens, vei fi strivit. Mai bine te dai bătut şi înveţi să spui „da”, fie că vrei, fie că nu. Reprimă-ţi „nu”-ul.
In toate situaţiile, în toate condiţiile, se aşteaptă de la tine să fii un “yes-man”. Este interzis să spui „nu”.
Acest „nu” este păcatul originar. Lipsa de supunere înseamnă păcatul originar - şi societatea se răzbună.
Aceste lucruri îl înfricoşează de-a binelea pe copil. Fiinţa sa întreagă vrea să-şi realizeze potenţialul.
Vrea să fie el însuşi, pentru că altfel nu vede cum să dea sens propriei vieţi. Fără aceasta nu va fi niciodată fericit, vesel, împlinit, mulţumit.
Nu se va simţi în largul său, va fi mereu divizat. Partea cea mai intimă a fiinţei sale va fi mereu însetată, înfometată, neîmplinită, incompletă.
Dar forţele sunt prea mari şi lupta împotriva lor mult prea riscantă.
Fiecare copil va învăţa încet-încet să se apere, să se protejeze.
Va închide porţile fiinţei sale. Nu se va mai expune către semeni, se va preface tot timpul.
Va deveni actor, jucând în conformitate cu indicaţiile care i se dau. Dacă vor apărea îndoieli, le va reprima.
natura lui adevărată vrea să iasă la suprafaţă, o va reprima. Inteligenţa o să ţipe: „Ce faci? Nu e drept!”
Prin urmare va alege să nu mai fie inteligent. Este mai sigur să fie retardat, prost.
Orice te pune în conflict cu interesul general este periculos.
Este riscant să te deschizi, chiar şi faţă de cei care-ţi sunt apropiaţi. De aceea toţi sunt atât de închişi. Nimeni nu-şi mai deschide petalele asemeni florilor, fără teamă, dansând în vânt, ploaie sau soare. Fragile, dar fără nici-o teamă...
Toţi trăim cu petalele închise, de teamă că vom deveni vulnerabili dacă ne deschidem. Fiecare se ascunde după ce scut poate: chiar şi prietenia poate fi folosită drept scut. Pare contradictoriu, pentru că prietenia înseamnă deschidere reciprocă, împărtăşire de secrete, de inimi. Fiecare trăim asemenea contradicţii.
Oamenii folosesc prietenii, iubirea, rugăciunea, ca pe nişte scuturi. Nu pot plânge atunci când vor, zâmbesc, şi se ascund sub scutul zâmbetului. Poate că plâng când nu este cazul - şi lacrimile servesc drept scut. Râsul este un exerciţiu al buzelor, iar în spatele lui se ascunde adevărul: o perdea de lacrimi.
Toată societatea se învârteşte în jurul unei ipocrizii: aici, tu trebuie să fii ce vor alţii să fii, nu ce eşti. De aceea totul este atât de fals şi artificial.
Şi în prietenie păstrezi distanţa, nu laşi pe nimeni să se apropie prea mult de tine. Poate că unul, foarte aproape fiind, îţi va vedea figura în spatele măştii. Sau îşi va da seama că faţa pe care o arăţi nu este reală, e o mască.
Toţi din lumea în care trăim sunt în afara adevărului, neautentici.
In viziunea mea, omul cel nou este un rebel în căutarea sinelui, a feţei sale reale. Un om gata să arunce toate măştile, toate prefăcătoriile, ipocrizia, gata să arate lumii cine este el cu adevărat.
Iubit sau condamnat, respectat sau înjurat, nu contează: a fi tu însuţi este cel mai important în viaţă. Şi de pe cruce ai fi împlinit şi etern mulţumit.
Omul adevărului, omul sincer cunoaşte iubirea, compasiunea, înţelege orbirea şi inconştienţa celorlalţi, vede că simt cu spiritul adormit... Ceea ce fac ei, fac în somn. Ai fost atât de mult timp învăţat şi condiţionat, poate toată viaţa.
Nici dezvăţul nu se va produce foarte repede. Ai fost umplut cu falsuri, cu pseudoidei.
Va dura ceva timp să renunţi la ele, să vezi că sunt nişte surogate. De fapt, odată ce vezi că un lucru este fals, nu e greu să renunţi la el. Se duce la vale singur în momentul în care îi demaşti falsitatea. Recunoaşterea este suficientă. Legătura e ruptă, identitatea se pierde. Şi odată ce dispare falsul, apare realul în toată frumuseţea sa nouă, pentru că toate - sinceritatea, onestitatea, adevărul - înseamnă frumuseţe. Dacă eşti tu însuţi, eşti frumos.
Conştiinţa, înţelegerea şi curajul tău, cu care porneşti hotărât să arunci falsele feţe pe care ţi le-au pus alţii, trebuie să te călăuzească mereu. Dacă ceilalţi sunt inconştienţi - părinţi, profesori - nu fi supărat pe ei, pentru că şi tu ai fost.
Şi ei sunt nişte victime, ca şi tine. Părinţii lor, profesorii lor, preoţii lor le-au pervertit minţile, la fel cum ei te-au corupt pe tine.
Nici nu te-ai gândit că învăţătura de la părinţii care te iubesc, de la profesori, de la preoţi, ar fi putut fi greşită. Dar a fost, şi a creat o lume întreagă pe o fundaţie greşită.
Dovada: toată istoria e o înşiruire de războaie, de crime, de violuri...
Ciudat ! Nimeni nu-şi vede de propria persoană, toţi vor să fie altcineva. Asta le face praf viaţa.
Sursă video :
”Pune la indoiala totul !”
https://youtu.be/ntFckhDEq10 (https://www.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fyoutu.be%2FntFckhDEq10&h=rAQHjeRZhAQHVhqqVaHiBiA9QO0i7vRfSNoUdFa0YOgGgpA&enc=AZPWhmO98pIyO7EJqbp6dBYmt7KxGErXmYFruhzmVd6hZA RrWTas7O800I3uP4CSclcA5kwFOcirO_v43i4CyuzPpVC4KcbQ zpQdXSgIie8hz_0KMvlBkvnuTsz1q58onmJGBh1stlZ60Y0x_Y lKEUOidd5a9v9dP8we1DeH0dXiaw&s=1)
https://www.youtube.com/watch?v=ntFckhDEq10&feature=youtu.be
Sistemul de îndoctrinare
”Cine rămâne să modeleze mintea copiilor noștrii ?
Cine beneficiază din asta ?
Toată viața am fost programați să ne modelăm alegerile personale conform cerințelor societății.
Asta poate venii sub forma autorității părinților, regulilor școlare, presiunilor sociale sau legilor și reglementărilor guvernului.
Când ajungem adulți suntem deja prizonierii propriilor reglementări. ”
”E dificil să eliberezi proștii (sclavii) din lanțurile pe care le venerează ” - Voltaire
SCLAVUL - fragment din "Cartea despre bărbați" - OSHO
”Una din problemele cu care se confruntă fiecare fiinţă umană este mediul în care vine pe lume.
Fiinţa sa şi intenţiile mediului nu sunt orientate în aceeaşi direcţie.
Mediul te vrea prost, sclav, folosit de cine e mai puternic.
Normal că tu simţi că ceva nu e în ordine. Vrei să fii tu însuţi.
Lumea nu permite absolut nimănui să devină ceea ce este în natura sa să fie. Nu.
Ea îndeasă pe fiecare într-o formă, îl face folositor, eficient, ascultător, să nu se revolte niciodată, să nu-şi ia destinul în mâini, să nu-şi declare individualitatea... Să fie mereu perfect funcţional, ca un robot.
Lumea nu vrea să fii fiinţă umană, vrea maşini eficiente. Cu cât eşti mai eficient, cu atât vei fi mai respectat şi onorat. Asta este problema.
Nimeni n-a venit pe lume ca să fie maşină. Este o umilire şi o degradare, este o călcare în picioare a mândriei şi demnităţii, distrugerea fiinţei spirituale şi reducerea la o entitate mecanică.
Copilul care îşi dă seama de intenţiile societăţii, ale părinţilor, ale familiei, ale sistemului educaţional, ale religiei şi ale naţiunii începe să se închidă în sine.
Devine defensiv, doar din teama de a fi singur în faţa unei forţe uriaşe.
El este mic, fragil, vulnerabil, neajutorat, dependent de cei faţă de care vrea să se protejeze.
Problema devine cu atât mai gravă, pentru că oamenii de care trebuie să se apere sunt cei care cred că îl iubesc. Poate că nu sunt nişte mincinoşi. Intenţiile lor sunt bune, dar le lipseşte conştiinţa, sunt adormiţi. Nu ştiu nici ei că sunt nişte marionete în mâinile forţelor oarbe ale societăţii, mânaţi de interesele comune tuturor.
Copilul se află în faţa unei dileme. Trebuie să lupte împotriva celor care îl iubesc şi pe care crede că îi iubeşte şi el.
Ce ciudat: oamenii care spun că ţin la el nu îl iubesc aşa cum este.
Ei îi spun: „Te iubim, cu adevărat te iubim, dar numai dacă mergi pe drumul nostru, dacă devii membru al congregaţiei noastre, dacă te supui, aşa cum noi toţi ne supunem.”
Dacă devii parte a acestui uriaş mecanism rişti să trăieşti toată viaţa în interiorul lui...
Lupta împotriva lui este fără sens, vei fi strivit. Mai bine te dai bătut şi înveţi să spui „da”, fie că vrei, fie că nu. Reprimă-ţi „nu”-ul.
In toate situaţiile, în toate condiţiile, se aşteaptă de la tine să fii un “yes-man”. Este interzis să spui „nu”.
Acest „nu” este păcatul originar. Lipsa de supunere înseamnă păcatul originar - şi societatea se răzbună.
Aceste lucruri îl înfricoşează de-a binelea pe copil. Fiinţa sa întreagă vrea să-şi realizeze potenţialul.
Vrea să fie el însuşi, pentru că altfel nu vede cum să dea sens propriei vieţi. Fără aceasta nu va fi niciodată fericit, vesel, împlinit, mulţumit.
Nu se va simţi în largul său, va fi mereu divizat. Partea cea mai intimă a fiinţei sale va fi mereu însetată, înfometată, neîmplinită, incompletă.
Dar forţele sunt prea mari şi lupta împotriva lor mult prea riscantă.
Fiecare copil va învăţa încet-încet să se apere, să se protejeze.
Va închide porţile fiinţei sale. Nu se va mai expune către semeni, se va preface tot timpul.
Va deveni actor, jucând în conformitate cu indicaţiile care i se dau. Dacă vor apărea îndoieli, le va reprima.
natura lui adevărată vrea să iasă la suprafaţă, o va reprima. Inteligenţa o să ţipe: „Ce faci? Nu e drept!”
Prin urmare va alege să nu mai fie inteligent. Este mai sigur să fie retardat, prost.
Orice te pune în conflict cu interesul general este periculos.
Este riscant să te deschizi, chiar şi faţă de cei care-ţi sunt apropiaţi. De aceea toţi sunt atât de închişi. Nimeni nu-şi mai deschide petalele asemeni florilor, fără teamă, dansând în vânt, ploaie sau soare. Fragile, dar fără nici-o teamă...
Toţi trăim cu petalele închise, de teamă că vom deveni vulnerabili dacă ne deschidem. Fiecare se ascunde după ce scut poate: chiar şi prietenia poate fi folosită drept scut. Pare contradictoriu, pentru că prietenia înseamnă deschidere reciprocă, împărtăşire de secrete, de inimi. Fiecare trăim asemenea contradicţii.
Oamenii folosesc prietenii, iubirea, rugăciunea, ca pe nişte scuturi. Nu pot plânge atunci când vor, zâmbesc, şi se ascund sub scutul zâmbetului. Poate că plâng când nu este cazul - şi lacrimile servesc drept scut. Râsul este un exerciţiu al buzelor, iar în spatele lui se ascunde adevărul: o perdea de lacrimi.
Toată societatea se învârteşte în jurul unei ipocrizii: aici, tu trebuie să fii ce vor alţii să fii, nu ce eşti. De aceea totul este atât de fals şi artificial.
Şi în prietenie păstrezi distanţa, nu laşi pe nimeni să se apropie prea mult de tine. Poate că unul, foarte aproape fiind, îţi va vedea figura în spatele măştii. Sau îşi va da seama că faţa pe care o arăţi nu este reală, e o mască.
Toţi din lumea în care trăim sunt în afara adevărului, neautentici.
In viziunea mea, omul cel nou este un rebel în căutarea sinelui, a feţei sale reale. Un om gata să arunce toate măştile, toate prefăcătoriile, ipocrizia, gata să arate lumii cine este el cu adevărat.
Iubit sau condamnat, respectat sau înjurat, nu contează: a fi tu însuţi este cel mai important în viaţă. Şi de pe cruce ai fi împlinit şi etern mulţumit.
Omul adevărului, omul sincer cunoaşte iubirea, compasiunea, înţelege orbirea şi inconştienţa celorlalţi, vede că simt cu spiritul adormit... Ceea ce fac ei, fac în somn. Ai fost atât de mult timp învăţat şi condiţionat, poate toată viaţa.
Nici dezvăţul nu se va produce foarte repede. Ai fost umplut cu falsuri, cu pseudoidei.
Va dura ceva timp să renunţi la ele, să vezi că sunt nişte surogate. De fapt, odată ce vezi că un lucru este fals, nu e greu să renunţi la el. Se duce la vale singur în momentul în care îi demaşti falsitatea. Recunoaşterea este suficientă. Legătura e ruptă, identitatea se pierde. Şi odată ce dispare falsul, apare realul în toată frumuseţea sa nouă, pentru că toate - sinceritatea, onestitatea, adevărul - înseamnă frumuseţe. Dacă eşti tu însuţi, eşti frumos.
Conştiinţa, înţelegerea şi curajul tău, cu care porneşti hotărât să arunci falsele feţe pe care ţi le-au pus alţii, trebuie să te călăuzească mereu. Dacă ceilalţi sunt inconştienţi - părinţi, profesori - nu fi supărat pe ei, pentru că şi tu ai fost.
Şi ei sunt nişte victime, ca şi tine. Părinţii lor, profesorii lor, preoţii lor le-au pervertit minţile, la fel cum ei te-au corupt pe tine.
Nici nu te-ai gândit că învăţătura de la părinţii care te iubesc, de la profesori, de la preoţi, ar fi putut fi greşită. Dar a fost, şi a creat o lume întreagă pe o fundaţie greşită.
Dovada: toată istoria e o înşiruire de războaie, de crime, de violuri...
Ciudat ! Nimeni nu-şi vede de propria persoană, toţi vor să fie altcineva. Asta le face praf viaţa.
Sursă video :
”Pune la indoiala totul !”
https://youtu.be/ntFckhDEq10 (https://www.facebook.com/l.php?u=https%3A%2F%2Fyoutu.be%2FntFckhDEq10&h=rAQHjeRZhAQHVhqqVaHiBiA9QO0i7vRfSNoUdFa0YOgGgpA&enc=AZPWhmO98pIyO7EJqbp6dBYmt7KxGErXmYFruhzmVd6hZA RrWTas7O800I3uP4CSclcA5kwFOcirO_v43i4CyuzPpVC4KcbQ zpQdXSgIie8hz_0KMvlBkvnuTsz1q58onmJGBh1stlZ60Y0x_Y lKEUOidd5a9v9dP8we1DeH0dXiaw&s=1)
https://www.youtube.com/watch?v=ntFckhDEq10&feature=youtu.be