Adrian Pop
24.01.2015, 16:23
https://fbcdn-profile-a.akamaihd.net/hprofile-ak-xfp1/v/t1.0-1/p80x80/10943844_769718596454330_845470304599312303_n.jpg? oh=6f37a60830d2a92c49aaa3d1fb9a6a95&oe=556EFA06&__gda__=1428570387_cb771296af14da8d7a664a31ab1c82a 5 (https://www.facebook.com/save.zegrean?fref=nf)
Saveta Zegrean (https://www.facebook.com/save.zegrean?fref=nf)
Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului. O viata inchinata schimbarii vietii noastre
Martie 7, 2013
Interviu cu PS Irineu Duvlea, Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America (ROEA)
Fragment preluat din volumul “Parintele Arsenie Boca. Sfantul Ardealului”, Ed. Agnos, Sibiu, 2o12.
Preacuviosul Părintele nostru Arsenie Boca, un sfânt al vremurilor noastre, s-a născut, în 1910, la Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, într-o familie de oameni săraci. Şcoala primară şi liceul le urmează în orăşelul Brad din acelaşi judeţ. Este absolvent al Facultăţii de Belle Arte şi al Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, având şi cunoştinţe profunde de medicină. Este călugărit de mitropolitul de vrednică pomenire Nicolae Bălan la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, din localitatea Făgăraş, devenind astfel primul stareţ, în anul 1939, după redeschiderea mănăstirii, care fusese distrusă de habsburgi.
Veniţi repede, este aici Părintele Arsenie!
Încă de la începutul acestui material, îmi cer iertare Părintelui pentru îndrăzneala de a scrie câteva gânduri legate de viaţa Sa şi de rolul pozitiv pe care l-a avut în viaţa multora dintre noi şi în a mea personală. Am avut bucuria şi binecuvântarea să-l cunosc pe Părintele Arsenie în primul an când am intrat ca frate de mănăstire la Sâmbăta de Sus, unde Părintele a început activitatea sa ca lider şi îndrumător de suflete. Era în toamna anului 1980, în postul Crăciunului, când părintele a trecut în taină pe la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus - era în haine civile, cu barba scurtă, căruntă, deosebit de curat şi cu acea privire de Crist, care te pătrundea până în adâncul sufletului. Era însoţit de Maica Zamfira, şi ea tot civil îmbrăcată, şi de alte două persoane, deoarece erau urmăriţi tot timpul de forţele de securitate în perioada de tristă amintire care stăpânea atunci România. Această primă întâlnire cu Părintele Arsenie mi-a marcat viaţa pentru totdeauna şi m-a întărit să merg pe drumul călugăriei şi al slujirii lui Dumnezeu cu toată fiinţa şi viaţa mea.
Eram de rând la brutăria mănăstirii şi venise la mine bunul şi blândul nostru duhovnic Părintele Serafim Popescu - Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii! - când, deodată, o femeie care lucra la bucătărie vine la noi puţin speriată şi zice: Veniţi repede, este aici Părintele Arsenie! Sincer, pentru început mi-a fost frică, deoarece auzisem de Părintele că este clarvăzător şi cine ştie ce-mi va spune, aveam aşa… o reţinere. Părintele Serafim a plecat spre Sfinţia Sa, l-a îmbrăţişat şi stăteau de vorbă în curtea mănăstirii. Părintele Calinic Morar m-a încurajat şi m-a tras de mână să mergem să luăm binecuvântare de la Părintele Arsenie, şi atunci Părintele Serafim m-a prezentat: uite, am aici un ucenic al meu. Părintele mi-a dat mâna, m-a privit pătrunzător şi mi-a zis: Îi bun de mută munţii, dar să vedem cum îşi mută muntele că încă n-a gustat din el, apoi a continuat, zicând: Mai vorbim noi, să mă mai cauţi. A fost ultima vizită a Părintelui Arsenie la Sâmbăta, de atunci nu am auzit să mai fi trecut vreodată pe acolo până a trecut la cele veşnice.
Părintele avea aşa o putere, încât putea să stăpânească şi firea animalelor
A trecut un timp, şi Părintele Stareţ Veniamin voia să mă călugărească. Eu eram aşa de tânăr şi nu eram întru totul decis ce este mai bine pentru mine, pentru viaţa mea, pentru viitorul meu, şi mulţi m-au sfătuit să merg la Părintele Arsenie la Drăgănescu, unde picta o biserică, şi să-i cer sfatul. Iau trenul spre Bucureşti, ajung dimineaţa pe la ora 7, încă nu era ziuă, şi intru în biserica din Drăgănescu şi văd în altar lumină şi pe cineva care lucra - era Părintele Arsenie. Mă cuprinsese frica. Ce să fac, ce să-i spun? La un moment dat, mă aude şi zice cu voce autoritară: Ce vrei, mă? Ce cauţi aici? Eu răspund: Părinte, am venit să vă cer un sfat. Uitaţi, părintele stareţ vrea să mă călugărească. Ce să fac oare? E bine să fac acest pas aşa devreme? Părintele, uitându-se spre mine, a zis: Fă-te, mă, dar un singur lucru îţi spun: să faci şcoală şi să păzeşti voturile monahale: sărăcia, ascultarea şi fecioria; dacă le îndeplineşti, ajungi la desăvârşire. Atunci, eu am adăugat: Dar… ştiţi părinte, aş vrea să fiu şi diacon. Atunci, mi-a profeţit Părintele un lucru pe care nu l-am înţeles decât numai după ce am ajuns în America: mă, o să ajungi mai mult decât diacon şi vei sluji Biserica şi Neamul peste o apă mare, dar să ai îngăduinţă faţă de neputinţa omenească. Aceste cuvinte ale Părintelui s-au împlinit după 20 de ani de şedere şi slujire la Sâmbăta. A văzut viitorul meu, a văzut soarta mea - a fost un om luminat de Dumnezeu cum nu am mai întâlnit niciodată în lumea aceasta şi nici nu cred să mai întâlnesc. Toate aceste lucruri despre care Părintele Arsenie mi-a vorbit s-au întâmplat aici, în America, unde slujesc Biserica şi Neamul nostru românesc risipit pe acest continent.
Sigur, au fost şi alte discuţii care mă privesc personal şi pe care am avut şansa să le vorbesc cu Părintele timp de câteva ceasuri cât am stat doar cu Sfinţia Sa în Biserică. La plecare, m-a întrebat: Ce mi-ai adus de la Sâmbăta? Adusesem nişte nuci şi miere de albine pe care mi-a zis să le duc la casa parohială de peste drum şi să le dau doamnei preotese Bunescu.
Am plecat, am tot bătut la poartă, dar, cum nu a răspuns nimeni, am intrat în curte. Părintele Bunescu avea doi câini foarte răi care dormeau în pragul casei parohiale - am ajuns în dreptul lor, am păşit peste ei şi am intrat în casă. Doamna Preoteasă, când m-a văzut, să cadă jos: Cum ai intrat şi nu te-au sfâşiat câinii?, mă întrebă ea. Eu zic: Părintele Arsenie m-a trimis. După câteva discuţii, mă întorc la biserică, trec peste câini şi, abia când închid poarta, au început aceştia să latre şi să mă atace. Vin în biserică speriat, iar Părintele, care ştia toate cele ascunse ale mele, îmi zice: Te-au speriat câinii, mă? Am zis: Nu ştiu, Părinte, ce se întâmplă, că nu mi-au făcut nimic, doar când am ieşit au început să latre şi să mă atace, dar era prea târziu, că deja ieşisem din curte! Atunci, Părintele mi-a zis: Mă, ai văzut ce înseamnă ascultarea? Ţi-am dat o lecţie de ascultare. Deci Părintele avea aşa o putere, încât putea să stăpânească şi firea animalelor.
Mă, toată viaţa m-am străduit să-l schimb pe om şi nu am putut!
Am avut bucuria să-l mai întâlnesc o dată pe Părintele la Biserica din Drăgănescu, împreună cu Părintele Timotei şi Părintele Calinic, şi, ultima dată, cred că prin 1984, în casa fratelui maicii Zamfira din Bucureşti, pe strada Aviator Iliescu. După această perioadă, Părintele a avut mari probleme de sănătate şi a stat retras la Sinaia, la metocul Maicilor de la Prislop, unde şi-a dat şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. În acea perioadă, în noiembrie 1989, mă aflam la Mănăstirea Ghighiu, unde am participat la înmormântarea Părintelui Gherman, un alt ales al lui Dumnezeu, înmormântare care a avut loc sâmbătă, şi parcă ceva mă îndemna să ajung acasă mai devreme. Am plecat cu ocazie până la Braşov şi, de acolo, cu alta, până la Făgăraş şi, într-un târziu, am ajuns la mănăstire; acolo, toţi supăraţi şi aflu că Părintele Arsenie ne-a părăsit şi a trecut la cele veşnice. Părintele Stareţ Veniamin plecase deja la Prislop unde, a doua zi, luni, avea loc înmormântarea Părintelui. Într-un târziu de noapte, am găsit şi noi un binevoitor care ne-a ajutat să ajungem la Mănăstirea Prislop, unde am stat toată noaptea şi l-am vegheat pentru ultima dată pe Părintele Arsenie. A doua zi, cu nevrednicie, în drum spre cimitir, mi s-a încredinţat să duc crucea Părintelui, care şi astăzi îi străjuieşte mormântul, iar Maica Filoteia, care trăieşte şi astăzi, îmi spune: Părinte Irineu, o să ai crucea Părintelui Arsenie, Dumnezeu să te întărească.
În momentul când am plecat de la Sâmbăta, m-am gândit la ce mi-a spus Maica Filoteia, că am să trec şi eu prin încercări şi cruci, aşa cum a trecut Părintele Arsenie, care, de fapt, a şi spus când era încă în viaţă: Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta. Peste toate acestea, s-au aşternut doar amintiri, dar noi toţi, care ne-am împrăştiat pe unde ne-a chemat soarta, ne întoarcem cu recunoştinţă şi dragoste la cel ce a fost o mare personalitate a monahismului românesc şi, în acelaşi timp, un contemporan cu noi. Ne-am bucurat de binecuvântările Sfinţiei Sale, de sfaturile Sale şi de toate darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat, ca ales al Său, ca să dăruiască lumină şi dragoste celor din jurul său. Nu mă îndoiesc de faptul că Biserica Ortodoxă Română va împlini la vreme toate cele cuvenite pentru ca Părintele Arsenie să fie trecut în rândul sfinţilor.
Mă voi opri doar la un singur lucru pe care Părintele l-a spus de multe ori celor care-l căutau, ceva ce, de altfel, mi-a spus şi mie: Mă, toată viaţa m-am străduit să-l schimb pe om şi nu am putut! Părintele Arsenie a zis o vorbă cât lumea de mare - ba mai mare decât lumea asta şi anume: Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos; şi-l aşteaptă; şi vrea să-l primească; şi aleargă înaintea lui, după cum citim în pilda cu fiul risipitor unde se spune că tatăl, când l-a văzut pe fiul că se întoarce, nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui ca să-l primească, să-l îmbrăţişeze, să-l sărute, să-l ajute, să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Pentru că, din inima lui, fiul n-a plecat niciodată. El a rămas în inima tatălui aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depărtaţi am fi, oricâte rele am face. Până trăim în această viaţă, Dumnezeu nu ne părăseşte. Noi putem să-L părăsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi.
Cu o astfel de afirmaţie, Părintele Arsenie ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, păcătoşii, căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici că mila lui Dumnezeu este tot aşa de mare, tot aşa de infinită cum este de infinită şi mărirea Lui, de vreme ce se spune: Căci precum este mărirea Ta, aşa este şi mila Ta. Cuvântul spus de Părintele Arsenie în formularea de mai sus ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul prin cuvintele: Cât e de sus cerul deasupra pământului, atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e Răsăritul de Apus, atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul (Ps. 102, 10-13).
Am toată convingerea că Părintele Arsenie veghează de Acolo, din Ceruri, asupra tuturor celor care, cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu, îl cheamă în rugăciune şi că mijloceşte pentru mântuirea noastră neîncetat.
Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii şi cu drepţii, veşnică să-i fie pomenirea, şi amintirea, binecuvântată, iar noi, fiii lui duhovniceşti, îl vom purta veşnic în inimile şi sufletele noastre.
Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
https://scontent-b-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xap1/t31.0-8/s720x720/10926775_769671563125700_1883360461759971822_o.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=769671563125700&set=pcb.708626239251062&type=1&relevant_count=2)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=769671563125700&set=pcb.708626239251062&type=1&relevant_count=2)https://scontent-b-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xpf1/v/t1.0-9/10704130_769671649792358_6337245037859928929_n.jpg ?oh=9f35c8f2365ae097d71bf8eb5f8ca4ac&oe=556DCB46
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=769671649792358&set=pcb.708626239251062&type=1&relevant_count=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=769671649792358&set=pcb.708626239251062&type=1&relevant_count=1)
Saveta Zegrean (https://www.facebook.com/save.zegrean?fref=nf)
Parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului. O viata inchinata schimbarii vietii noastre
Martie 7, 2013
Interviu cu PS Irineu Duvlea, Episcop Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America (ROEA)
Fragment preluat din volumul “Parintele Arsenie Boca. Sfantul Ardealului”, Ed. Agnos, Sibiu, 2o12.
Preacuviosul Părintele nostru Arsenie Boca, un sfânt al vremurilor noastre, s-a născut, în 1910, la Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara, într-o familie de oameni săraci. Şcoala primară şi liceul le urmează în orăşelul Brad din acelaşi judeţ. Este absolvent al Facultăţii de Belle Arte şi al Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, având şi cunoştinţe profunde de medicină. Este călugărit de mitropolitul de vrednică pomenire Nicolae Bălan la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, din localitatea Făgăraş, devenind astfel primul stareţ, în anul 1939, după redeschiderea mănăstirii, care fusese distrusă de habsburgi.
Veniţi repede, este aici Părintele Arsenie!
Încă de la începutul acestui material, îmi cer iertare Părintelui pentru îndrăzneala de a scrie câteva gânduri legate de viaţa Sa şi de rolul pozitiv pe care l-a avut în viaţa multora dintre noi şi în a mea personală. Am avut bucuria şi binecuvântarea să-l cunosc pe Părintele Arsenie în primul an când am intrat ca frate de mănăstire la Sâmbăta de Sus, unde Părintele a început activitatea sa ca lider şi îndrumător de suflete. Era în toamna anului 1980, în postul Crăciunului, când părintele a trecut în taină pe la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus - era în haine civile, cu barba scurtă, căruntă, deosebit de curat şi cu acea privire de Crist, care te pătrundea până în adâncul sufletului. Era însoţit de Maica Zamfira, şi ea tot civil îmbrăcată, şi de alte două persoane, deoarece erau urmăriţi tot timpul de forţele de securitate în perioada de tristă amintire care stăpânea atunci România. Această primă întâlnire cu Părintele Arsenie mi-a marcat viaţa pentru totdeauna şi m-a întărit să merg pe drumul călugăriei şi al slujirii lui Dumnezeu cu toată fiinţa şi viaţa mea.
Eram de rând la brutăria mănăstirii şi venise la mine bunul şi blândul nostru duhovnic Părintele Serafim Popescu - Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii! - când, deodată, o femeie care lucra la bucătărie vine la noi puţin speriată şi zice: Veniţi repede, este aici Părintele Arsenie! Sincer, pentru început mi-a fost frică, deoarece auzisem de Părintele că este clarvăzător şi cine ştie ce-mi va spune, aveam aşa… o reţinere. Părintele Serafim a plecat spre Sfinţia Sa, l-a îmbrăţişat şi stăteau de vorbă în curtea mănăstirii. Părintele Calinic Morar m-a încurajat şi m-a tras de mână să mergem să luăm binecuvântare de la Părintele Arsenie, şi atunci Părintele Serafim m-a prezentat: uite, am aici un ucenic al meu. Părintele mi-a dat mâna, m-a privit pătrunzător şi mi-a zis: Îi bun de mută munţii, dar să vedem cum îşi mută muntele că încă n-a gustat din el, apoi a continuat, zicând: Mai vorbim noi, să mă mai cauţi. A fost ultima vizită a Părintelui Arsenie la Sâmbăta, de atunci nu am auzit să mai fi trecut vreodată pe acolo până a trecut la cele veşnice.
Părintele avea aşa o putere, încât putea să stăpânească şi firea animalelor
A trecut un timp, şi Părintele Stareţ Veniamin voia să mă călugărească. Eu eram aşa de tânăr şi nu eram întru totul decis ce este mai bine pentru mine, pentru viaţa mea, pentru viitorul meu, şi mulţi m-au sfătuit să merg la Părintele Arsenie la Drăgănescu, unde picta o biserică, şi să-i cer sfatul. Iau trenul spre Bucureşti, ajung dimineaţa pe la ora 7, încă nu era ziuă, şi intru în biserica din Drăgănescu şi văd în altar lumină şi pe cineva care lucra - era Părintele Arsenie. Mă cuprinsese frica. Ce să fac, ce să-i spun? La un moment dat, mă aude şi zice cu voce autoritară: Ce vrei, mă? Ce cauţi aici? Eu răspund: Părinte, am venit să vă cer un sfat. Uitaţi, părintele stareţ vrea să mă călugărească. Ce să fac oare? E bine să fac acest pas aşa devreme? Părintele, uitându-se spre mine, a zis: Fă-te, mă, dar un singur lucru îţi spun: să faci şcoală şi să păzeşti voturile monahale: sărăcia, ascultarea şi fecioria; dacă le îndeplineşti, ajungi la desăvârşire. Atunci, eu am adăugat: Dar… ştiţi părinte, aş vrea să fiu şi diacon. Atunci, mi-a profeţit Părintele un lucru pe care nu l-am înţeles decât numai după ce am ajuns în America: mă, o să ajungi mai mult decât diacon şi vei sluji Biserica şi Neamul peste o apă mare, dar să ai îngăduinţă faţă de neputinţa omenească. Aceste cuvinte ale Părintelui s-au împlinit după 20 de ani de şedere şi slujire la Sâmbăta. A văzut viitorul meu, a văzut soarta mea - a fost un om luminat de Dumnezeu cum nu am mai întâlnit niciodată în lumea aceasta şi nici nu cred să mai întâlnesc. Toate aceste lucruri despre care Părintele Arsenie mi-a vorbit s-au întâmplat aici, în America, unde slujesc Biserica şi Neamul nostru românesc risipit pe acest continent.
Sigur, au fost şi alte discuţii care mă privesc personal şi pe care am avut şansa să le vorbesc cu Părintele timp de câteva ceasuri cât am stat doar cu Sfinţia Sa în Biserică. La plecare, m-a întrebat: Ce mi-ai adus de la Sâmbăta? Adusesem nişte nuci şi miere de albine pe care mi-a zis să le duc la casa parohială de peste drum şi să le dau doamnei preotese Bunescu.
Am plecat, am tot bătut la poartă, dar, cum nu a răspuns nimeni, am intrat în curte. Părintele Bunescu avea doi câini foarte răi care dormeau în pragul casei parohiale - am ajuns în dreptul lor, am păşit peste ei şi am intrat în casă. Doamna Preoteasă, când m-a văzut, să cadă jos: Cum ai intrat şi nu te-au sfâşiat câinii?, mă întrebă ea. Eu zic: Părintele Arsenie m-a trimis. După câteva discuţii, mă întorc la biserică, trec peste câini şi, abia când închid poarta, au început aceştia să latre şi să mă atace. Vin în biserică speriat, iar Părintele, care ştia toate cele ascunse ale mele, îmi zice: Te-au speriat câinii, mă? Am zis: Nu ştiu, Părinte, ce se întâmplă, că nu mi-au făcut nimic, doar când am ieşit au început să latre şi să mă atace, dar era prea târziu, că deja ieşisem din curte! Atunci, Părintele mi-a zis: Mă, ai văzut ce înseamnă ascultarea? Ţi-am dat o lecţie de ascultare. Deci Părintele avea aşa o putere, încât putea să stăpânească şi firea animalelor.
Mă, toată viaţa m-am străduit să-l schimb pe om şi nu am putut!
Am avut bucuria să-l mai întâlnesc o dată pe Părintele la Biserica din Drăgănescu, împreună cu Părintele Timotei şi Părintele Calinic, şi, ultima dată, cred că prin 1984, în casa fratelui maicii Zamfira din Bucureşti, pe strada Aviator Iliescu. După această perioadă, Părintele a avut mari probleme de sănătate şi a stat retras la Sinaia, la metocul Maicilor de la Prislop, unde şi-a dat şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. În acea perioadă, în noiembrie 1989, mă aflam la Mănăstirea Ghighiu, unde am participat la înmormântarea Părintelui Gherman, un alt ales al lui Dumnezeu, înmormântare care a avut loc sâmbătă, şi parcă ceva mă îndemna să ajung acasă mai devreme. Am plecat cu ocazie până la Braşov şi, de acolo, cu alta, până la Făgăraş şi, într-un târziu, am ajuns la mănăstire; acolo, toţi supăraţi şi aflu că Părintele Arsenie ne-a părăsit şi a trecut la cele veşnice. Părintele Stareţ Veniamin plecase deja la Prislop unde, a doua zi, luni, avea loc înmormântarea Părintelui. Într-un târziu de noapte, am găsit şi noi un binevoitor care ne-a ajutat să ajungem la Mănăstirea Prislop, unde am stat toată noaptea şi l-am vegheat pentru ultima dată pe Părintele Arsenie. A doua zi, cu nevrednicie, în drum spre cimitir, mi s-a încredinţat să duc crucea Părintelui, care şi astăzi îi străjuieşte mormântul, iar Maica Filoteia, care trăieşte şi astăzi, îmi spune: Părinte Irineu, o să ai crucea Părintelui Arsenie, Dumnezeu să te întărească.
În momentul când am plecat de la Sâmbăta, m-am gândit la ce mi-a spus Maica Filoteia, că am să trec şi eu prin încercări şi cruci, aşa cum a trecut Părintele Arsenie, care, de fapt, a şi spus când era încă în viaţă: Nici mort nu mă mai întorc la Sâmbăta. Peste toate acestea, s-au aşternut doar amintiri, dar noi toţi, care ne-am împrăştiat pe unde ne-a chemat soarta, ne întoarcem cu recunoştinţă şi dragoste la cel ce a fost o mare personalitate a monahismului românesc şi, în acelaşi timp, un contemporan cu noi. Ne-am bucurat de binecuvântările Sfinţiei Sale, de sfaturile Sale şi de toate darurile cu care Dumnezeu l-a înzestrat, ca ales al Său, ca să dăruiască lumină şi dragoste celor din jurul său. Nu mă îndoiesc de faptul că Biserica Ortodoxă Română va împlini la vreme toate cele cuvenite pentru ca Părintele Arsenie să fie trecut în rândul sfinţilor.
Mă voi opri doar la un singur lucru pe care Părintele l-a spus de multe ori celor care-l căutau, ceva ce, de altfel, mi-a spus şi mie: Mă, toată viaţa m-am străduit să-l schimb pe om şi nu am putut! Părintele Arsenie a zis o vorbă cât lumea de mare - ba mai mare decât lumea asta şi anume: Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. Nu poate iubi un sfânt pe Dumnezeu, cât ar fi sfântul de mare, cât iubeşte Dumnezeu pe cel mai mare păcătos; şi-l aşteaptă; şi vrea să-l primească; şi aleargă înaintea lui, după cum citim în pilda cu fiul risipitor unde se spune că tatăl, când l-a văzut pe fiul că se întoarce, nu l-a mai ţinut locul: a alergat înaintea lui ca să-l primească, să-l îmbrăţişeze, să-l sărute, să-l ajute, să-l aşeze iarăşi în starea din care a plecat. Pentru că, din inima lui, fiul n-a plecat niciodată. El a rămas în inima tatălui aşa cum rămânem noi în inima lui Dumnezeu, în inima Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în inima Maicii Domnului, oricât de depărtaţi am fi, oricâte rele am face. Până trăim în această viaţă, Dumnezeu nu ne părăseşte. Noi putem să-L părăsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate să ne părăsească pe noi.
Cu o astfel de afirmaţie, Părintele Arsenie ne dă încredere în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, păcătoşii, căci se afirmă şi în rugăciunile de dezlegare ale sfintei noastre Biserici că mila lui Dumnezeu este tot aşa de mare, tot aşa de infinită cum este de infinită şi mărirea Lui, de vreme ce se spune: Căci precum este mărirea Ta, aşa este şi mila Ta. Cuvântul spus de Părintele Arsenie în formularea de mai sus ne aduce aminte şi de ceea ce spune Psalmistul prin cuvintele: Cât e de sus cerul deasupra pământului, atât de mare e bunătatea Lui (a lui Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dânsul. Cât de departe e Răsăritul de Apus, atâta a depărtat El de noi fărădelegile noastre. Cum miluieşte un tată pe copiii săi, aşa miluieşte Domnul pe cei ce se tem de Dânsul (Ps. 102, 10-13).
Am toată convingerea că Părintele Arsenie veghează de Acolo, din Ceruri, asupra tuturor celor care, cu credinţă şi cu frică de Dumnezeu, îl cheamă în rugăciune şi că mijloceşte pentru mântuirea noastră neîncetat.
Dumnezeu să-l odihnească cu sfinţii şi cu drepţii, veşnică să-i fie pomenirea, şi amintirea, binecuvântată, iar noi, fiii lui duhovniceşti, îl vom purta veşnic în inimile şi sufletele noastre.
Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
https://scontent-b-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xap1/t31.0-8/s720x720/10926775_769671563125700_1883360461759971822_o.jpg
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=769671563125700&set=pcb.708626239251062&type=1&relevant_count=2)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=769671563125700&set=pcb.708626239251062&type=1&relevant_count=2)https://scontent-b-fra.xx.fbcdn.net/hphotos-xpf1/v/t1.0-9/10704130_769671649792358_6337245037859928929_n.jpg ?oh=9f35c8f2365ae097d71bf8eb5f8ca4ac&oe=556DCB46
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=769671649792358&set=pcb.708626239251062&type=1&relevant_count=1)
(https://www.facebook.com/photo.php?fbid=769671649792358&set=pcb.708626239251062&type=1&relevant_count=1)