Adrian Pop
21.11.2014, 00:46
Cristian Onețiu: La 14 ani vindeam tricouri în piațăPosted on June 10, 2013 (http://izbandescu.ro/la-14-ani-vindeam-tricouri-in-piata/) by Adrian (http://izbandescu.ro/author/adi/)
Adrian: Salut Cristi. Îți mulțumesc că ai acceptat invitația mea. Aș vrea să te întreb, pentru început, cine este Cristian Onețiu?
Cristi: Salut Adi. Păi depinde din ce perspectivă vrei să mă întrebi. Dacă mă întrebi din perspectiva experienței și a ceea ce am făcut până acuma am o poveste foarte lungă. Dacă vrei să mă întrebi ce gândește, ce simte Cristian Onețiu, iar avem o poveste întreagă, dar dacă mă întrebi cine este Cristian Onețiu, pe scurt, este o ființă ca și tine, e o persoană care încearcă să facă în fiecare zi câte ceva cât mai aproape de sensul lui. Să reușească să se împlinească, să reușească să învețe ce are de învățat în experiența asta pe care noi o numim viață.
Adrian: Și ca să ne întoarcem puțin în timp, cum a fost Cristian Onețiu perceput de către cei apropiați în copilarie? Cum te-ai descrie?
Cristi: Etapa copilăriei a fost în mai multe feluri și oamenii m-au perceput diferit. Mama m-a perceput ca ăla care trebuia să fie protejat de fratele mai mare care era mai puternic, fratele meu mă percepea că ăla care era băgat tot timpul băgat în seamă mai mult, deci fiecare avea o altă percepție, așa cum e de fapt în realitate. Fiecare dintre noi ne creem o proprie percepție a celui din fața noastră. Dacă vrei să știi cum s-a simțit Cristi în perioada de copilărie, de multe ori m-am simțit cumva limitat în exprimare, pentru că trăiam într-un oraș mic, nu puteam să fac foarte multe lucruri, și de asta am și făcut tot timpul multe lucruri, pentru că simțeam nevoia să experimentez multe, să fac multe, dar atunci când trăiești într-un cartier mic, într-un oraș mic, într-o lume mică parcă, simți că vrei să faci foarte multe, să dai foarte multe și nu prea ai unde. Și atunci, am făcut încă de atunci o grămadă de lucruri care nu prea erau specifice vârstei, dar le-am făcut, că simțeam că trebuie să dau, că dacă nu le dădeam, cumva mureau în mine. E o vorba acuma, am aflat-o mai târziu, a€œSa nu mori cu muzică în ține necantată. Cam asta se întâmpla atunci, am început să cânt melodia mea, chiar dacă mediul era un mediu destul de limitativ.
Adrian: Cum ți-ai început viața activă, ai avut un prim job, sau ai început direct ca antreprenor?
Cristi: Am început ca antreprenor. La 14 ani http://izbandescu.ro/wp-includes/images/smilies/icon_smile.gif
Adrian: La 14 ani?!
Cristi: Da.
Adrian: Și ce puteai să faci tu la 14 ani ca antreprenor?
Cristi: La 14 ani vindeam tricouri in piață. Într-un fel în care poate se mai practică și acum. Am început toată povestea dintr-o întâmplare, pentru că fratele meu, fiind cu 7 ani mai mare, avea niște porrniri antreprenoriale. Și atunci a cumpărat nu știu câte sute, mii de tricouri din Bulgaria, de foarte bună calitate, ceva Fruit of the Loom sau nu știu ce marca erau, dar față de cele chinezești, care erau de naylon, astea erau din bumbac.
Adrian: Asta prin ce an era?
Cristi: … 1991. A venit cu tricourile să le vândă și nu a reușit să vândă nimic în piață. Dar aproape nimic. Așa că am inventat o modalitate prin care l-am pus pe el la intrarea în piață cu de trei ori prețul, și eu m-am pus cu 10 metri mai încolo cu prețul corect la care vroiam să le vindem. Și am vândut toate tricourile într-o sâmbătă. Adică el striga acolo în gura mare “Tricouri la … !” nu mai știu cât, era ceva oricum ceva exagerat, nu puteai să îți imaginezi că poate să coste atâta un tricou. Iar la 10 metri mai încolo era un țânc, care zicea, exact același text că și cel de la intrare , dar erau de trei ori mai ieftine. Dar erau la fel ca alea de scumpe. Și oamenii se uitau, se duceau înapoi la tipul de la intrare, care era fratele meu, și ziceau “Uite mă, sunt la fel, ia mă trei!” Și le-am vândut pe toate, nu mai știu câte erau, toate le-am vândut atunci, el nu avea decât 5 de mostră acolo, în rest toate erau la mine. Și atunci când am văzut că merge treaba asta, și că există un mesaj potrivit pentru fiecare produs, îți dai seama că oamenii au diferite nevoi, și că antreprenoriatul presupune să te adaptezi acestor nevoi, și să construiești produsul potrivit. Am început să creez produse din ce în ce mai complexe, din ce în ce mai dezvoltate, cumva înțelegând nevoia oamenilor și construind pe această nevoie, produsul potrivit, produsul perfect.
Adrian: Cum arată programul tău zilnic astăzi?
Cristi: Astăzi arată destul de plin. Dimineață e perioada care mă umple cel mai mult, pentru că ne trezim toți trei și mâncăm ceva împreună, micul dejun, mai ne distrăm puțin prin casă, mai alergăm, mai o grăbesc pe Ema, “Hai repede, repede, hai că iar întârziem la grădiniță!”. După care mă duc cu ea la grădiniță, și asta e perioadă cea mai frumoasă pentru că în București știi că durează mult până ajungi la grădiniță, așa că am 45 de minute de povestit cu ea, nu conduc eu, conduce altcineva, și eu am timpul asta care stau cu ea în spate și râdem, povestim, cântăm. Deci perioadă noastră cea mai lungă împreună e în mașină dimineață. Și după amiază, dacă o iau eu, de obicei o ia Florina. După care începe treaba ce ține de ziua respectivă, fie că e vorba de filmări, fie că e vorba de întâlniri, fie că e vorba de evenimente la care particip, fie că e vorba de clienți cu care lucrez, depinde, în fiecare zi cam 8-10 ore sunt prins.
Adrian: Te consideri un om de success în momentul acesta?
Cristi: Nu. Ca să fii un om de success trebuie să fii echilibrat în toate zonele vieții, eu nu sunt echilibrat în toate. Sunt un antreprenor de success, poate sunt un tata bun, dar pentru asta trebuie să o întrebați pe Ema, nu pe mine. Un om de success înseamnă, înainte de a fi de success, să fii Om, cu O mare, eu mai am multe de învățat până să fiu om, am o grămadă de lucruri pe care le mai am de dezvoltat, de învățat. În fiecare zi mă trezesc că fac niște lucruri care știu deja că nu sunt cele care mă inobileaza, dar încă le mai fac. Dar asta e de fapt și unul din motivele pentru care mă trezesc dimineață. Să pot să îmbunătățesc ceva din ziua de ieri, îmi dă o motivație treaba asta, să știu că mai am încă multe lucruri de îmbunătățit. Știi că atunci când știi, ai responsabilitatea să faci, asta zicea Einstein, și o data ce îți dai seama și conștientizezi, cam ai treabă a două zi. Adică știi ce ai de făcut a două zi.
Adrian: Ceea ce faci tu acum este aliniat cu viziunea ta? Ce vrei să lași în urma ta?
Cristi: Eu nu vreau să las moștenire nimic. Scopul meu nu e să las moșteniri spirituale sau financiare, scopul meu e să îmi trăiesc viața mea și ca viața celor din jur să fie frumoasă lângă mine. Dacă mă gândesc peste 6 generații, habar nu am. Dacă ei vor considera că ceea ce am făcut, sau ceea ce am fost sau ceea ce am gândit a fost valoros și dacă o să le ajute în momentul respectiv e foarte bine, dar nu pot să trăiesc pentru asta, nu pot să trăiesc nici pentru trecut, nu pot să trăiesc nici pentru viitor, trăiesc pentru viața mea, și pentru astăzi, mâine, fericirea și bucuria pe care o trăiesc acum. Mi-ar plăcea să fie mult mai mulți oameni orientați în direcția asta, dar nu vreau să las nici un fel de moștenire. Întrebarea ta avea o primă parte, m-ai întrebat dacă e în sensul meu ceea ce fac. Mi s-a schimbat sensul până acum de 10 ori. Răspunsul meu este da, este sensul meu de acum, nu știu ce o să fie peste 5 ani de zile, și asta e și frumusețea, să reușești să să-ți dai seama că singura constantă este schimbarea, și atunci viața merge înainte, e întotdeauna surprinzător de frumoasă. Dacă te blochezi undeva și rămâi numai acolo, pentru mine nu are sens, pentru mine viața are sens să o trăiesc în dinamica ei. Sunt atât de multe lucruri de descoperit încât ar fi păcat să te limitezi la o conștientizare pe care ai avut-o la un moment dat.
Adrian: Ai anumite principii fundamentale care te ghidează în viață?
Cristi: Sunt câteva valori pe care încerc să le practic: una e legată de libertatea de exprimare, de libertatea de manifestare, de a fi într-adevăr liber și de a-ți asuma cu responsabilitate ceea ce faci, fără să te judeci, cum ți-am spus, să înveți. Alta ar fi legată de a trăi viața în pasiune și bucurie, aici și acum. Fără să-ți placă ce faci, ce ești, ce simți, ce trăiești, ce experimentezi, pare totul ca un film prost care se tot repetă.
Adrian: În momentul acesta te consideri un om independent financiar?
Cristi: Independența financiară depinde de stilul de viață pe care îl ai. Dacă mă întrebi, depinde cu cine mă raportez. Că dacă mă raportez la cineva care într-adevăr are mulți bani, ceea ce am eu nu înseamnă independență financiară, că nu cred că îi plătește nici întreținerea copiilor și a animalelor de companie. Pentru mine e destul, e satisfăcător. Cred, s-ar putea ca oamenii extrem de bogați să mă contrazică, cred că pentru a trăi dedent, dar decent în România, ai nevoie de un venit rezidual de cca 3-5000 de euro ca să poți trăi liniștit și să te ocupi de tine.
Adrian: Prin venit rezidual înțelegi venit pasiv?
Cristi: Da, lunar, pasiv. Ca să poți să faci ce vrei tu. Acesta cred eu că este pragul. S-ar putea ca dacă întrebi pe altcineva, sigur o să ai multe interviuri, poți să întrebi același lucru și ei or să spună probabil 100,000 EUR dacă ei au două iahturi și 7 Lamborghini, e clar că sunt alte nevoi. Pentru mine e suficient atât.
Adrian: Care a fost cel mai mare eșec al tău?
Cristian a acceptat propunerea mea și va mentora timp de un an pe unul dintre cititorii acestui blog. Mâine, în partea a doua a interviului, veți afla și care sunt criteriile de selecție. Mult succes!
Adrian: Salut Cristi. Îți mulțumesc că ai acceptat invitația mea. Aș vrea să te întreb, pentru început, cine este Cristian Onețiu?
Cristi: Salut Adi. Păi depinde din ce perspectivă vrei să mă întrebi. Dacă mă întrebi din perspectiva experienței și a ceea ce am făcut până acuma am o poveste foarte lungă. Dacă vrei să mă întrebi ce gândește, ce simte Cristian Onețiu, iar avem o poveste întreagă, dar dacă mă întrebi cine este Cristian Onețiu, pe scurt, este o ființă ca și tine, e o persoană care încearcă să facă în fiecare zi câte ceva cât mai aproape de sensul lui. Să reușească să se împlinească, să reușească să învețe ce are de învățat în experiența asta pe care noi o numim viață.
Adrian: Și ca să ne întoarcem puțin în timp, cum a fost Cristian Onețiu perceput de către cei apropiați în copilarie? Cum te-ai descrie?
Cristi: Etapa copilăriei a fost în mai multe feluri și oamenii m-au perceput diferit. Mama m-a perceput ca ăla care trebuia să fie protejat de fratele mai mare care era mai puternic, fratele meu mă percepea că ăla care era băgat tot timpul băgat în seamă mai mult, deci fiecare avea o altă percepție, așa cum e de fapt în realitate. Fiecare dintre noi ne creem o proprie percepție a celui din fața noastră. Dacă vrei să știi cum s-a simțit Cristi în perioada de copilărie, de multe ori m-am simțit cumva limitat în exprimare, pentru că trăiam într-un oraș mic, nu puteam să fac foarte multe lucruri, și de asta am și făcut tot timpul multe lucruri, pentru că simțeam nevoia să experimentez multe, să fac multe, dar atunci când trăiești într-un cartier mic, într-un oraș mic, într-o lume mică parcă, simți că vrei să faci foarte multe, să dai foarte multe și nu prea ai unde. Și atunci, am făcut încă de atunci o grămadă de lucruri care nu prea erau specifice vârstei, dar le-am făcut, că simțeam că trebuie să dau, că dacă nu le dădeam, cumva mureau în mine. E o vorba acuma, am aflat-o mai târziu, a€œSa nu mori cu muzică în ține necantată. Cam asta se întâmpla atunci, am început să cânt melodia mea, chiar dacă mediul era un mediu destul de limitativ.
Adrian: Cum ți-ai început viața activă, ai avut un prim job, sau ai început direct ca antreprenor?
Cristi: Am început ca antreprenor. La 14 ani http://izbandescu.ro/wp-includes/images/smilies/icon_smile.gif
Adrian: La 14 ani?!
Cristi: Da.
Adrian: Și ce puteai să faci tu la 14 ani ca antreprenor?
Cristi: La 14 ani vindeam tricouri in piață. Într-un fel în care poate se mai practică și acum. Am început toată povestea dintr-o întâmplare, pentru că fratele meu, fiind cu 7 ani mai mare, avea niște porrniri antreprenoriale. Și atunci a cumpărat nu știu câte sute, mii de tricouri din Bulgaria, de foarte bună calitate, ceva Fruit of the Loom sau nu știu ce marca erau, dar față de cele chinezești, care erau de naylon, astea erau din bumbac.
Adrian: Asta prin ce an era?
Cristi: … 1991. A venit cu tricourile să le vândă și nu a reușit să vândă nimic în piață. Dar aproape nimic. Așa că am inventat o modalitate prin care l-am pus pe el la intrarea în piață cu de trei ori prețul, și eu m-am pus cu 10 metri mai încolo cu prețul corect la care vroiam să le vindem. Și am vândut toate tricourile într-o sâmbătă. Adică el striga acolo în gura mare “Tricouri la … !” nu mai știu cât, era ceva oricum ceva exagerat, nu puteai să îți imaginezi că poate să coste atâta un tricou. Iar la 10 metri mai încolo era un țânc, care zicea, exact același text că și cel de la intrare , dar erau de trei ori mai ieftine. Dar erau la fel ca alea de scumpe. Și oamenii se uitau, se duceau înapoi la tipul de la intrare, care era fratele meu, și ziceau “Uite mă, sunt la fel, ia mă trei!” Și le-am vândut pe toate, nu mai știu câte erau, toate le-am vândut atunci, el nu avea decât 5 de mostră acolo, în rest toate erau la mine. Și atunci când am văzut că merge treaba asta, și că există un mesaj potrivit pentru fiecare produs, îți dai seama că oamenii au diferite nevoi, și că antreprenoriatul presupune să te adaptezi acestor nevoi, și să construiești produsul potrivit. Am început să creez produse din ce în ce mai complexe, din ce în ce mai dezvoltate, cumva înțelegând nevoia oamenilor și construind pe această nevoie, produsul potrivit, produsul perfect.
Adrian: Cum arată programul tău zilnic astăzi?
Cristi: Astăzi arată destul de plin. Dimineață e perioada care mă umple cel mai mult, pentru că ne trezim toți trei și mâncăm ceva împreună, micul dejun, mai ne distrăm puțin prin casă, mai alergăm, mai o grăbesc pe Ema, “Hai repede, repede, hai că iar întârziem la grădiniță!”. După care mă duc cu ea la grădiniță, și asta e perioadă cea mai frumoasă pentru că în București știi că durează mult până ajungi la grădiniță, așa că am 45 de minute de povestit cu ea, nu conduc eu, conduce altcineva, și eu am timpul asta care stau cu ea în spate și râdem, povestim, cântăm. Deci perioadă noastră cea mai lungă împreună e în mașină dimineață. Și după amiază, dacă o iau eu, de obicei o ia Florina. După care începe treaba ce ține de ziua respectivă, fie că e vorba de filmări, fie că e vorba de întâlniri, fie că e vorba de evenimente la care particip, fie că e vorba de clienți cu care lucrez, depinde, în fiecare zi cam 8-10 ore sunt prins.
Adrian: Te consideri un om de success în momentul acesta?
Cristi: Nu. Ca să fii un om de success trebuie să fii echilibrat în toate zonele vieții, eu nu sunt echilibrat în toate. Sunt un antreprenor de success, poate sunt un tata bun, dar pentru asta trebuie să o întrebați pe Ema, nu pe mine. Un om de success înseamnă, înainte de a fi de success, să fii Om, cu O mare, eu mai am multe de învățat până să fiu om, am o grămadă de lucruri pe care le mai am de dezvoltat, de învățat. În fiecare zi mă trezesc că fac niște lucruri care știu deja că nu sunt cele care mă inobileaza, dar încă le mai fac. Dar asta e de fapt și unul din motivele pentru care mă trezesc dimineață. Să pot să îmbunătățesc ceva din ziua de ieri, îmi dă o motivație treaba asta, să știu că mai am încă multe lucruri de îmbunătățit. Știi că atunci când știi, ai responsabilitatea să faci, asta zicea Einstein, și o data ce îți dai seama și conștientizezi, cam ai treabă a două zi. Adică știi ce ai de făcut a două zi.
Adrian: Ceea ce faci tu acum este aliniat cu viziunea ta? Ce vrei să lași în urma ta?
Cristi: Eu nu vreau să las moștenire nimic. Scopul meu nu e să las moșteniri spirituale sau financiare, scopul meu e să îmi trăiesc viața mea și ca viața celor din jur să fie frumoasă lângă mine. Dacă mă gândesc peste 6 generații, habar nu am. Dacă ei vor considera că ceea ce am făcut, sau ceea ce am fost sau ceea ce am gândit a fost valoros și dacă o să le ajute în momentul respectiv e foarte bine, dar nu pot să trăiesc pentru asta, nu pot să trăiesc nici pentru trecut, nu pot să trăiesc nici pentru viitor, trăiesc pentru viața mea, și pentru astăzi, mâine, fericirea și bucuria pe care o trăiesc acum. Mi-ar plăcea să fie mult mai mulți oameni orientați în direcția asta, dar nu vreau să las nici un fel de moștenire. Întrebarea ta avea o primă parte, m-ai întrebat dacă e în sensul meu ceea ce fac. Mi s-a schimbat sensul până acum de 10 ori. Răspunsul meu este da, este sensul meu de acum, nu știu ce o să fie peste 5 ani de zile, și asta e și frumusețea, să reușești să să-ți dai seama că singura constantă este schimbarea, și atunci viața merge înainte, e întotdeauna surprinzător de frumoasă. Dacă te blochezi undeva și rămâi numai acolo, pentru mine nu are sens, pentru mine viața are sens să o trăiesc în dinamica ei. Sunt atât de multe lucruri de descoperit încât ar fi păcat să te limitezi la o conștientizare pe care ai avut-o la un moment dat.
Adrian: Ai anumite principii fundamentale care te ghidează în viață?
Cristi: Sunt câteva valori pe care încerc să le practic: una e legată de libertatea de exprimare, de libertatea de manifestare, de a fi într-adevăr liber și de a-ți asuma cu responsabilitate ceea ce faci, fără să te judeci, cum ți-am spus, să înveți. Alta ar fi legată de a trăi viața în pasiune și bucurie, aici și acum. Fără să-ți placă ce faci, ce ești, ce simți, ce trăiești, ce experimentezi, pare totul ca un film prost care se tot repetă.
Adrian: În momentul acesta te consideri un om independent financiar?
Cristi: Independența financiară depinde de stilul de viață pe care îl ai. Dacă mă întrebi, depinde cu cine mă raportez. Că dacă mă raportez la cineva care într-adevăr are mulți bani, ceea ce am eu nu înseamnă independență financiară, că nu cred că îi plătește nici întreținerea copiilor și a animalelor de companie. Pentru mine e destul, e satisfăcător. Cred, s-ar putea ca oamenii extrem de bogați să mă contrazică, cred că pentru a trăi dedent, dar decent în România, ai nevoie de un venit rezidual de cca 3-5000 de euro ca să poți trăi liniștit și să te ocupi de tine.
Adrian: Prin venit rezidual înțelegi venit pasiv?
Cristi: Da, lunar, pasiv. Ca să poți să faci ce vrei tu. Acesta cred eu că este pragul. S-ar putea ca dacă întrebi pe altcineva, sigur o să ai multe interviuri, poți să întrebi același lucru și ei or să spună probabil 100,000 EUR dacă ei au două iahturi și 7 Lamborghini, e clar că sunt alte nevoi. Pentru mine e suficient atât.
Adrian: Care a fost cel mai mare eșec al tău?
Cristian a acceptat propunerea mea și va mentora timp de un an pe unul dintre cititorii acestui blog. Mâine, în partea a doua a interviului, veți afla și care sunt criteriile de selecție. Mult succes!