latan.elena
28.10.2014, 16:15
Convorbiri între trei Mari Duhovnici: Părintele Justin Pârvu, Părintele Crăciun Oprea și Părintele Ioan Sabău
http://www.napocanews.ro/wp-content/uploads/2013/12/trei-Mari-Duhovnici-Parintele-Justin-Parvu-Parintele-Craciun-Oprea-si-Parintele-Ioan-Sabau1.jpg
Convorbirea a avut loc în chilia Părintelui stareț Justin Pârvu, la mănăstirea Petru Vodă
Părintele Crăciun: Cum îi putem păzi pe cei din lume de ispitele de gând?
Părintele Justin: Astea-s mai ascuțite.
Părintele Crăciun: Mai ales că unii dintre ei sunt intelectuali de vârf, au făcut câte două facultăți. Lucrează la calculatoare peste măsură și nu-și găsesc liniștea, nici vindecarea. Unii își găsesc liniștea dacă participă zilnic la Liturghie. Asta-i o problemă. O alta e următoarea”.
Părintele Sabău: N-am cerut audiență decât pentru un minut!
Părintele Justin: Nu-i nimic, stăm. A doua problemă?
Părintele Crăciun: Ce înțelegeți prin să nu fim furați de frumusețe străină?
Părintele Justin: Păi, e foarte clar. Să nu bei apă din fântână străină.
Părintele Crăciun: Cum scapi să nu fii nici cu gândul ispitit?
Părintele Justin: Trebuie să fi ajuns la o performanță, la o înălțime filocalică. Ce se întâmplă acum în viața noastră călugărească? E cam amestecată viața cu nevoile și păcatele astea ale mulțimii. Dacă nu ești atent, ele te pot trage mult în jos și nu te mai ridici.
Părintele Crăciun: Pe cât pot, nu mă amestec între ei, dar nu-i pot nici antrena dacă nu cobor între ei.
Părintele Justin: Da, nu-i poți antrena. Dacă fiecare din deținuții care au fost în pușcărie s-ar ocupa de un schit, am mai trezi oamenii.
http://atitudini.com/wp-content/uploads/2012/07/Parintele-Craciun-Oprea-si-Parintele-Ioan-Sabau1.jpg
Părintele Sabău: Ştiți ce a spus părintele Stăniloae: „Era bine dacă măcar unul din ierarhi trecea prin pușcărie. Vedea lucrurile altfel”. Aici vin uniții și ne tot socotesc ortodoxo-comuniști, că noi n-am avut ierarhi atunci acolo „
Părintele Crăciun: Eu am fost la Pitești oleacă și în celulă m-am trezit cu mediciniști și toți erau de ai lui Maniu.
Părintele Justin: Greco și romano-catolicii din Ardeal sunt mai mult papistași decât ortodocși. Dacă ungurii fac astăzi ceea ce fac în Ardeal, este pentru că sunt ajutați foarte mult de elementele acestea romano și greco-catolice.
Părintele Sabău: În timpul când s-au prigonit ortodocșii noștri acolo, le-au luat bisericile, le-au dărâmat, ortodocșii s-au dus la uniți să aibă o oarecare tutelă, și ei nu i-au primit. Pe când noi, ortodocșii, de multe ori i-am salvat pe ei. Mi-aduc aminte că în timpul primului război au eliminat din facultate trei studenți de ai lor, greco-catolici pentru că la Oradea, pe coridorul Institutului lor, i-au auzit vorbind românește. Atunci românii, scrie părintele Moța în Libertatea, în toate universitățile noastre – Cernăuțiul, Bucureștiul și Chișinăul – au înaintat un memoriu până la Paris. Asistând la un examen de fine de an, soția primului deputat român la Budapesta a observat că întrebările erau în ungurește și a întrebat de ce nu se pun în românește și pentru asta a luat un an de închisoare. Azi ne interzic să mai vorbim românește în „regiunea autonomă” și toți românii care vor să fie funcționari în regiunea asta, trebuie să învețe maghiara.
Părintele Crăciun: În Bucovina am rămas cu impresia că românii, dacă au trăit în tinda Bisericii sub austrieci, și-au menținut și ființa, adică neamul și caracterul de oameni cumsecade.
Părintele Justin: Numai că acum cad ca frunzele. Trec la sectari.
Părintele Crăciun: Ce-i determină?
Părintele Justin: Lipsa lor de tărie, amestecul acesta cu rușii, cu ucrainenii, pe care îl trăiesc ei.
Părintele Sabău: Sunt încurajați în treaba asta.
Părintele Justin: Ştiți prea bine că în Basarabia sunt oameni în toată firea, români de ai noștri și nu știu limba română. Ca și în Ardeal. Procesul de maghiarizare e mare. Profesorii de istorie din Basarabia au cerut revizuirea manualelor și nu li se dă nicio dreptate.
Părintele Sabău: Într-o parohie din Cernăuți, unde era satul soției mele, a fost o școală pur românească cu câte trei sute de elevi. Când au venit ucrainenii a mai rămas o secție. Au ajuns românii să ceară să scoată copiii din școală pentru că ei nu capătă nici un serviciu dacă nu învață ucraineana. Mari șovini sunt ăștia!
Părintele Justin: Păi, nu știți ce era prin Baia Sprie? Românii se amestecau cu ungurii și vorbeau de-a valma ungurește.
Părintele Crăciun: Până în 1928, în satele unde nu voiau să învețe maghiara, făceau școli confesionale ale Bisericii cu învățători, preoți de pe la Arad. În satele unde era preot și învățător ortodox se învăța românește și îi învăța numai facultativ maghiară. În satul vecin unde era școală de stat, nu-ți permitea învățătoarea nici în pauză să vorbești limba română. Cum e acum în Bucovina cu ucrainenii ăștia. Așa că războiul împotriva neamului a fost și de stânga și de dreapta.
Părintele Justin: Au boală că suntem latini ortodocși, că dacă am fi altă națiune, ne-ar iubi altfel.
Părintele Crăciun: Ce atitudine luăm față de catolicii ăștia ai noștri?
http://atitudini.com/wp-content/uploads/2012/07/Parintele-Justin-Parvu-si-Parintele-Craciun-Oprea1-300x225.jpg
Părintele Justin: Dragostea, (dar în adevăr).
Părintele Crăciun: Ne putem ruga și pentru ei?
Părintele Justin: Ne putem ruga, dar „
Părintele Crăciun: Nu cu ei, dar pentru ei ne putem ruga. Am văzut cele patru articole ale lui Nae Ionescu pe care le-a citit în lagărele din Germania în 1938, în care explică cum toți protestanții favorizează toată atitudinea asta a trăirii de azi și anume că omul valorează câți bani are. Această atitudine a egoismului, a individualismului care nu mai are treabă nici cu neamul, nici cu credința.
Părintele Sabău: Ecumenismul și globalismul acesta spre asta tind.
Părintele Crăciun: Toate împotriva credinței, a neamului și a lui Hristos și a familiei.
Părintele Justin: Păi, secta ce e? Trecerea de la creștinism la ateism.
Părintele Sabău: Asta e bine susținută de masonerie.
Părintele Crăciun: Cum facem ca preoții și călugării noștri să știe treaba asta și cu înțelepciune să păstreze unitatea credinței noastre?
Părintele Justin: Preotul paroh în vremea comunistă a știut ca după ce lua dispoziția de la colectiv să termine Liturghia la 8, ca să meargă lumea la campania agricolă trebuia să înceapă slujba la 5, 6 și după aceea veneau oamenii cu pomenirea. Secretarul venea și el cu o falcă în cer și cu una în pământ: „Tovarăși, să mergem la muncă”! Oamenii: „Stați puțin să luăm ceva în gură ca să putem merge direct la ogoare. Şi se așeza secretarul cu încă vreo doi, trei și lua un păhărel și așa trecea ziua. Ei plecau acasă, se încheia procesul verbal și așa se mergea înainte. În închisoare sufereai o strivire, o descompunere și sufletească și trupească pentru că cei mai mulți din cei arestați cu condamnările mici, au murit, săracii. S-au dus degrabă. Pe când celălalt mereu trăia viața, trăia cu orice preț ca să fie afară. Singurătatea era arma de descompunere și cea mai grea. Însă, în această singurătate, a început Duhul lui Dumnezeu să lucreze în ființa umană. A început să coboare mai adânc în sufletul lui și să înceapă rugăciunea, care a fost salvarea tuturor. Era ca la mănăstire citirea Psaltirii din oră în oră. În colțul celulei începea acatistul, paraclisul din memorie, fără cărți.
Părintele Sabău: Părinte, mie mi-e rușine să spun. Doctorul Uță a fost din 1938 condamnat. A făcut 28 de ani de închisoare. A ajuns într-un stadiu de performanță religioasă, încât m-a uimit. Ştia toată Psaltirea pe de rost, toată Evanghelia lui Ioan. Părintele Stăniloae a rămas uimit de cât știa și a mărturisit: „De mă voi mai întoarce la catedră, voi sili pe toți studenții mei să știe pe de rost dacă nu întregul Nou Testament, măcar cele patru Evanghelii.
Părintele Justin: Salvarea noastră a fost tangența cu cei care au fost arestați în timpul lui Antonescu. Ştiau pagini întregi din primele volume ale Filocaliei. Nici sfinții din pustietăți nu erau așa de preocupați.
Părintele Crăciun: Mie, șeful Securității mi-a dat în primire un profesor universitar și el aspru prigonit. Mereu îl vedeam tuns chel și nu știam de ce. Ăștia m-au luat și patru, cinci gealați mă așteptau într-o casă naționalizată. Eram pedagog la un internat de liceu în cadrul facultății și mă ia de la masă flămând „m-au săturat ăia „și, cum am intrat, m-au trântit jos și celelalte pe care le știți. Mi-am împreunat palmele și am zis Tatăl nostru, nu o dată, ci de repetate ori. Nu am știut că mă bat. După ce am colindat prin mai multe închisori, și la Oradea și la Timișoara, când am revenit i-am găsit pe toți cei care au fost cu mine cazați la închisoare și puși în camere mari. Jidanii le aruncau trei pâini la douăzeci de inși. Împarte-le! Unii erau de 16 ani, alții de 23 de ani. Unii erau vlăjgani, de nu se săturau. Şi se uita și cel mare și cel ce era copil în creștere: „Mă, parcă a ăluia e mai mare cu atâta!” Şi între ei era unul venit de la Buchenwald, care informa despre atmosfera din cameră. Cum am venit acolo, am observat că ne încuie seara și nu ne mai descuie. Ne-am pus în genunchi și am zis rugăciuni către Maica Domnului și am pus pe unul care era deosebit de atent să împartă pâinile în așa fel încât și cu o firimitură dacă era porția unuia mai mare, să o pună alături. Ca să fie echitate.
Citiți restul convorbirii în revista ATITUDINI, nr. 23 (http://atitudini.com/convorbiri-intre-trei-mari-duhovnici-parintele-justin-parvu-parintele-craciun-oprea-si-parintele-ioan-sabau/)
sursa:http://www.napocanews.ro/2013/12/convorbiri-intre-trei-mari-duhovnici-parintele-justin-parvu-parintele-craciun-oprea-si-parintele-ioan-sabau.html
http://www.napocanews.ro/wp-content/uploads/2013/12/trei-Mari-Duhovnici-Parintele-Justin-Parvu-Parintele-Craciun-Oprea-si-Parintele-Ioan-Sabau1.jpg
Convorbirea a avut loc în chilia Părintelui stareț Justin Pârvu, la mănăstirea Petru Vodă
Părintele Crăciun: Cum îi putem păzi pe cei din lume de ispitele de gând?
Părintele Justin: Astea-s mai ascuțite.
Părintele Crăciun: Mai ales că unii dintre ei sunt intelectuali de vârf, au făcut câte două facultăți. Lucrează la calculatoare peste măsură și nu-și găsesc liniștea, nici vindecarea. Unii își găsesc liniștea dacă participă zilnic la Liturghie. Asta-i o problemă. O alta e următoarea”.
Părintele Sabău: N-am cerut audiență decât pentru un minut!
Părintele Justin: Nu-i nimic, stăm. A doua problemă?
Părintele Crăciun: Ce înțelegeți prin să nu fim furați de frumusețe străină?
Părintele Justin: Păi, e foarte clar. Să nu bei apă din fântână străină.
Părintele Crăciun: Cum scapi să nu fii nici cu gândul ispitit?
Părintele Justin: Trebuie să fi ajuns la o performanță, la o înălțime filocalică. Ce se întâmplă acum în viața noastră călugărească? E cam amestecată viața cu nevoile și păcatele astea ale mulțimii. Dacă nu ești atent, ele te pot trage mult în jos și nu te mai ridici.
Părintele Crăciun: Pe cât pot, nu mă amestec între ei, dar nu-i pot nici antrena dacă nu cobor între ei.
Părintele Justin: Da, nu-i poți antrena. Dacă fiecare din deținuții care au fost în pușcărie s-ar ocupa de un schit, am mai trezi oamenii.
http://atitudini.com/wp-content/uploads/2012/07/Parintele-Craciun-Oprea-si-Parintele-Ioan-Sabau1.jpg
Părintele Sabău: Ştiți ce a spus părintele Stăniloae: „Era bine dacă măcar unul din ierarhi trecea prin pușcărie. Vedea lucrurile altfel”. Aici vin uniții și ne tot socotesc ortodoxo-comuniști, că noi n-am avut ierarhi atunci acolo „
Părintele Crăciun: Eu am fost la Pitești oleacă și în celulă m-am trezit cu mediciniști și toți erau de ai lui Maniu.
Părintele Justin: Greco și romano-catolicii din Ardeal sunt mai mult papistași decât ortodocși. Dacă ungurii fac astăzi ceea ce fac în Ardeal, este pentru că sunt ajutați foarte mult de elementele acestea romano și greco-catolice.
Părintele Sabău: În timpul când s-au prigonit ortodocșii noștri acolo, le-au luat bisericile, le-au dărâmat, ortodocșii s-au dus la uniți să aibă o oarecare tutelă, și ei nu i-au primit. Pe când noi, ortodocșii, de multe ori i-am salvat pe ei. Mi-aduc aminte că în timpul primului război au eliminat din facultate trei studenți de ai lor, greco-catolici pentru că la Oradea, pe coridorul Institutului lor, i-au auzit vorbind românește. Atunci românii, scrie părintele Moța în Libertatea, în toate universitățile noastre – Cernăuțiul, Bucureștiul și Chișinăul – au înaintat un memoriu până la Paris. Asistând la un examen de fine de an, soția primului deputat român la Budapesta a observat că întrebările erau în ungurește și a întrebat de ce nu se pun în românește și pentru asta a luat un an de închisoare. Azi ne interzic să mai vorbim românește în „regiunea autonomă” și toți românii care vor să fie funcționari în regiunea asta, trebuie să învețe maghiara.
Părintele Crăciun: În Bucovina am rămas cu impresia că românii, dacă au trăit în tinda Bisericii sub austrieci, și-au menținut și ființa, adică neamul și caracterul de oameni cumsecade.
Părintele Justin: Numai că acum cad ca frunzele. Trec la sectari.
Părintele Crăciun: Ce-i determină?
Părintele Justin: Lipsa lor de tărie, amestecul acesta cu rușii, cu ucrainenii, pe care îl trăiesc ei.
Părintele Sabău: Sunt încurajați în treaba asta.
Părintele Justin: Ştiți prea bine că în Basarabia sunt oameni în toată firea, români de ai noștri și nu știu limba română. Ca și în Ardeal. Procesul de maghiarizare e mare. Profesorii de istorie din Basarabia au cerut revizuirea manualelor și nu li se dă nicio dreptate.
Părintele Sabău: Într-o parohie din Cernăuți, unde era satul soției mele, a fost o școală pur românească cu câte trei sute de elevi. Când au venit ucrainenii a mai rămas o secție. Au ajuns românii să ceară să scoată copiii din școală pentru că ei nu capătă nici un serviciu dacă nu învață ucraineana. Mari șovini sunt ăștia!
Părintele Justin: Păi, nu știți ce era prin Baia Sprie? Românii se amestecau cu ungurii și vorbeau de-a valma ungurește.
Părintele Crăciun: Până în 1928, în satele unde nu voiau să învețe maghiara, făceau școli confesionale ale Bisericii cu învățători, preoți de pe la Arad. În satele unde era preot și învățător ortodox se învăța românește și îi învăța numai facultativ maghiară. În satul vecin unde era școală de stat, nu-ți permitea învățătoarea nici în pauză să vorbești limba română. Cum e acum în Bucovina cu ucrainenii ăștia. Așa că războiul împotriva neamului a fost și de stânga și de dreapta.
Părintele Justin: Au boală că suntem latini ortodocși, că dacă am fi altă națiune, ne-ar iubi altfel.
Părintele Crăciun: Ce atitudine luăm față de catolicii ăștia ai noștri?
http://atitudini.com/wp-content/uploads/2012/07/Parintele-Justin-Parvu-si-Parintele-Craciun-Oprea1-300x225.jpg
Părintele Justin: Dragostea, (dar în adevăr).
Părintele Crăciun: Ne putem ruga și pentru ei?
Părintele Justin: Ne putem ruga, dar „
Părintele Crăciun: Nu cu ei, dar pentru ei ne putem ruga. Am văzut cele patru articole ale lui Nae Ionescu pe care le-a citit în lagărele din Germania în 1938, în care explică cum toți protestanții favorizează toată atitudinea asta a trăirii de azi și anume că omul valorează câți bani are. Această atitudine a egoismului, a individualismului care nu mai are treabă nici cu neamul, nici cu credința.
Părintele Sabău: Ecumenismul și globalismul acesta spre asta tind.
Părintele Crăciun: Toate împotriva credinței, a neamului și a lui Hristos și a familiei.
Părintele Justin: Păi, secta ce e? Trecerea de la creștinism la ateism.
Părintele Sabău: Asta e bine susținută de masonerie.
Părintele Crăciun: Cum facem ca preoții și călugării noștri să știe treaba asta și cu înțelepciune să păstreze unitatea credinței noastre?
Părintele Justin: Preotul paroh în vremea comunistă a știut ca după ce lua dispoziția de la colectiv să termine Liturghia la 8, ca să meargă lumea la campania agricolă trebuia să înceapă slujba la 5, 6 și după aceea veneau oamenii cu pomenirea. Secretarul venea și el cu o falcă în cer și cu una în pământ: „Tovarăși, să mergem la muncă”! Oamenii: „Stați puțin să luăm ceva în gură ca să putem merge direct la ogoare. Şi se așeza secretarul cu încă vreo doi, trei și lua un păhărel și așa trecea ziua. Ei plecau acasă, se încheia procesul verbal și așa se mergea înainte. În închisoare sufereai o strivire, o descompunere și sufletească și trupească pentru că cei mai mulți din cei arestați cu condamnările mici, au murit, săracii. S-au dus degrabă. Pe când celălalt mereu trăia viața, trăia cu orice preț ca să fie afară. Singurătatea era arma de descompunere și cea mai grea. Însă, în această singurătate, a început Duhul lui Dumnezeu să lucreze în ființa umană. A început să coboare mai adânc în sufletul lui și să înceapă rugăciunea, care a fost salvarea tuturor. Era ca la mănăstire citirea Psaltirii din oră în oră. În colțul celulei începea acatistul, paraclisul din memorie, fără cărți.
Părintele Sabău: Părinte, mie mi-e rușine să spun. Doctorul Uță a fost din 1938 condamnat. A făcut 28 de ani de închisoare. A ajuns într-un stadiu de performanță religioasă, încât m-a uimit. Ştia toată Psaltirea pe de rost, toată Evanghelia lui Ioan. Părintele Stăniloae a rămas uimit de cât știa și a mărturisit: „De mă voi mai întoarce la catedră, voi sili pe toți studenții mei să știe pe de rost dacă nu întregul Nou Testament, măcar cele patru Evanghelii.
Părintele Justin: Salvarea noastră a fost tangența cu cei care au fost arestați în timpul lui Antonescu. Ştiau pagini întregi din primele volume ale Filocaliei. Nici sfinții din pustietăți nu erau așa de preocupați.
Părintele Crăciun: Mie, șeful Securității mi-a dat în primire un profesor universitar și el aspru prigonit. Mereu îl vedeam tuns chel și nu știam de ce. Ăștia m-au luat și patru, cinci gealați mă așteptau într-o casă naționalizată. Eram pedagog la un internat de liceu în cadrul facultății și mă ia de la masă flămând „m-au săturat ăia „și, cum am intrat, m-au trântit jos și celelalte pe care le știți. Mi-am împreunat palmele și am zis Tatăl nostru, nu o dată, ci de repetate ori. Nu am știut că mă bat. După ce am colindat prin mai multe închisori, și la Oradea și la Timișoara, când am revenit i-am găsit pe toți cei care au fost cu mine cazați la închisoare și puși în camere mari. Jidanii le aruncau trei pâini la douăzeci de inși. Împarte-le! Unii erau de 16 ani, alții de 23 de ani. Unii erau vlăjgani, de nu se săturau. Şi se uita și cel mare și cel ce era copil în creștere: „Mă, parcă a ăluia e mai mare cu atâta!” Şi între ei era unul venit de la Buchenwald, care informa despre atmosfera din cameră. Cum am venit acolo, am observat că ne încuie seara și nu ne mai descuie. Ne-am pus în genunchi și am zis rugăciuni către Maica Domnului și am pus pe unul care era deosebit de atent să împartă pâinile în așa fel încât și cu o firimitură dacă era porția unuia mai mare, să o pună alături. Ca să fie echitate.
Citiți restul convorbirii în revista ATITUDINI, nr. 23 (http://atitudini.com/convorbiri-intre-trei-mari-duhovnici-parintele-justin-parvu-parintele-craciun-oprea-si-parintele-ioan-sabau/)
sursa:http://www.napocanews.ro/2013/12/convorbiri-intre-trei-mari-duhovnici-parintele-justin-parvu-parintele-craciun-oprea-si-parintele-ioan-sabau.html