latan.elena
24.10.2014, 19:59
http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/1901_1204036134.jpg "Intalnirea cu Parintele Galeriu mi-a schimbat viata".
Pictor de rang inalt, membru corespondent al Academiei Romane, publicist respectat si creator al editurii "Anastasia", Sorin Dumitrescu este un practicant al ortodoxiei. O devenire spectaculoasa, care a pornit din "infernul" indiferentei
"Rolul esential in educatia mea religioasa l-a jucat bunica"
- Celebritatea dvs. de mare pictor este impartita frateste cu aceea de "om al lui Dumnezeu". Ati fost totdeauna credincios?
- Nu-mi aduc aminte sa fi fost vreodata necredincios. Dar dupa mine, a fi credincios inseamna sa si practici credinta. Or, asta mi s-a intamplat mai tarziu, n-am fost niciodata antireligios, dar indiferent, da. Si anume, pe toata intinderea "dulcii pasari a tineretii" (este titlul unui film celebru)... Pacatele de tinerete sunt cumplite. Cand le-am facut, eram indiferent, si fata de cultura bisericeasca, si fata de institutia Bisericii...
- Totusi, in vremurile acelea, inca se mai facea o educatie religioasa in familie, parintii isi duceau copiii la biserica... De ce erati indiferent?
- Rolul esential in educatia mea religioasa l-a jucat bunica. Bunica, in general, este un factor de o importanta uriasa pentru nepoti. Bunica m-a dus la biserica, fara sa ma constranga insa sa ma port intr-un anume fel. In copilarie am invatat sa merg cu lumanarica la altar, sa ma duc la miruit, sa ma marturisesc, sa ma impartasesc. Mai tarziu, in tinerete, lucrurile acestea au ramas in urma, aveam alte preocupari si am devenit indiferent, dar niciodata un adversar al credintei. Tineretea fara o educatie religioasa este instabila. Vorba lui Eminescu, lipseste aracul pe care il pui la vrejul vitei de vie. Fara aracul asta, tanarul nu mai are verticala, se prelinge pe pamant. Pe urma, tineretea are marele pacat al unei insolente cosmice, al unor indrazneli nesabuite, motivate de vigoarea fizica specifica varstei. Tineretea poate sa fie, si uneori a si fost, locul unde se nasc sfintii, dar si locul unde se fac marile faradelegi, pe care le regreti toata viata. Cred ca o educatie religioasa, chiar facuta la orele de religie, unde doar auzi despre Dumnezeu, este foarte necesara.
"Dumnezeu nu tropaie in faptura nimanui"
- Ce v-a determinat sa treceti de la indiferenta la traire, sa intrati in Biserica?
- Lumea vrea sa stie momentul, se asteapta sa fi fost abrupt, inegalabil si de neuitat. In realitate, aproape nici nu stii cand ti-a daruit Dumnezeu credinta. Dumnezeu nu tropaie in faptura nimanui. In cazul meu, "momentul" a fost o intalnire cu Parintele Galeriu, pe care indraznesc s-o calific drept proniatoare, caci mi-a schimbat viata. Atunci ma interesau toate religiile extrem-orientale, calatoream cu cartile prin lumea larga, cu intreaga emotivitate mistica pe care o provoaca lecturile de noapte. Dar nu citeam critic, ci destins. Nu-mi puneam problema daca sunt sau nu credincios. Nu eram necredincios. Atat. Intalnirea cu Parintele Galeriu s-a petrecut oarecum lent. Intr-o duminica, pe strada unde aveam atelierul, langa Biserica Silvestru, a trecut Nicu Steinhardt, cu care ma cunosteam. Si se intampla sa fiu afara, in curte, cu treaba. Mi-a spus: "Ce faci, frate, nu vii la biserica? Predica unul dintre cei mai mahttp://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/19c_1204036150.jpg (http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/19c_1204036150-large.jpg)Iconostasul de la Roma, pictat de Sorin Dumitrescu
ri teologi, Parintele Galeriu". Pe vremea aceea nu mergeam la biserica. Steinhardt n-a mai asteptat sa-i raspund, a plecat mai departe. Era ca un foc sarmos, tremura de nerabdarea intalnirii cu omiletica parintelui Galeriu.
- V-ati dus?
- Bineinteles ca nu m-am dus imediat. E greu sa intri intr-o biserica atunci cand esti tanar si inconjurat de toate frumusetile si bunatatile acestei lumi. Si atunci cand mergi, o faci cu o oarecare rezerva. Toti intelectualii intra in biserica temandu-se ca-si vor pierde identitatea lor critica si vor incepe sa cante pe nas. Asa m-am dus si eu, la un moment dat. Si-am gasit acolo, la Silvestru, un preot cum nu mai vazusem, care vorbea credinciosilor racnind, ca proorocii Vechiului Testament, cu glas mare. S-a intamplat sa vorbeasca atunci despre ce face omul in biserica. Am aflat, in mai putin de un sfert de ora, ca ce trebuie sa faca omul in biserica nu coincide deloc cu ce consideram eu. Eram ca la un curs in care ni se explicau toate gesturile preotului din timpul slujbei si cum trebuie sa reactioneze credinciosii prezenti. La finalul slujbei, am mers la miruit, iar parintele, care si-a dat seama ca nu sunt din parohie, ca nu ma mai vazuse, m-a intrebat ce profesie am. Cand a aflat ca sunt pictor, zice: "Aaaa, pai sa stiti ca artistii vin imediat dupa preoti in axiologia ecleziala...". Si odata mi-a strans capul in maini si m-a binecuvantat. Am plecat de acolo ametit. De atunci, am revenit mereu.
- In ce an se intampla asta?
- Nu stiu exact. Cred ca prin 1978.
- Stiu ca ati fost foarte apropiat de parintele Galeriu. Ce anume v-a facut sa va atasati de el atat de mult?
- Pe langa faptul ca era toba de carte si un foarte bun vorbitor, avea mare tact in abordarea celor mai delicate probleme. Era foarte intelept, te cunostea repede si stia cum trebuie sa se poarte ca sa te castige. M-a influentat foarte mult si mi-a deschis drumul catre icoana si catre Biserica. Mi-a fost duhovnic. Avea geniul de-a lua oamenii cu binisorul. Exact cum face Domnul. Fiindca iubea oamenii. Iar la el iubirea insemna respectul.
- Cum il simte artistul pe Dumnezeu? Altfel decat muritorul de rand?
- Pentru mine, crestinismul este, in mod eminent, o credinta in puterile si energiile divine. Alte energii decat cele fizice. Energia dumnezeiasca, harul increat este inconfundabil. Si anume, nu doar pentru cei care "prind undele scurte"! Oricine simte aceasta energie daca este putin atent. Unii o realizeaza pe loc, altii in timp - dupa cinci zile, dupa cinci ani, dupa 50 de ani... Si-ti spui: "Uite, atunci a lucrat Domnul!". Datorita acestei energii, dreptii Vechiului Testament au putut face mari minuni. Ganditi-va ca le-au facut fara sa se impartaseasca cu trupul si sangele Domnului, ca Hristos nu se intrupase inca. Va dati seama ce am putea face noi, care ne impartasim, daca am fi vrednici? Daca am avea credinta, macar cat un bob de mustar? Adevarul este ca credinta noastra face caz doar de morala crestina. Puterile credintei ne-am obisnuit sa le lasam exclusiv in seama sfintilor. Iar sfinti nu vrem sa fim in ruptul capului. Fiindca e incomod...
- Are intelectualul o datorie in plus catre Dumnezeu, fata de omul obisnuit?
- Da. Intelectualul trebuie sa se imbisericeasca. Multi intelectuali cred in Hristos, dar nu in Biserica. Si de aici pleaca multe rataciri. Biserica e vazuta ca o creatie de "dupa Hristos", facuta de oameni si fara legatura cu Mantuitorul, cu Dumnezeu. E o incultura grava. Numai prin Biserica, prin "metodologia" ei teandrica, se poate salva omul, poate ajunge la Hristos si la Dumnezeu. Este o imbecilitate crasa sa ai niste puteri extraordinare langa tine si sa nu le folosesti. Iar aceste puteri iti sunt accesibile numai in Biserica. Daca esti intelectual, ai capacitatea de a intelege acestehttp://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/19b_1204036192.jpg (http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/19b_1204036192-large.jpg)Detaliu
lucruri mai lesne decat altii, si deci si datoria de a-ti trai viata in lumina Adevarului.
"In Piata Universitatii am trait comuniunea crestina,
cum n-am trait-o in nici o biserica de ziduri"
- Prin ceea ce ati construit dupa 1989, ati slujit ideea unei resurectii morale si spirituale a romanilor. Care a fost imboldul cel mai puternic pentru a face, de pilda, Editura "Anastasia", dedicata spiritualitatii crestine: credinta in Hristos, dragostea pentru oameni sau datoria fata de cetate?
- Nimic din astea, domnule. Imi pare rau ca va dezamagesc. (Rade) A existat un entuziasm, izvorat din Piata Universitatii, dar care intre timp s-a evaporat, din pacate. Acolo, in Piata, a fost o adevarata biserica volanta. Acolo am trait comuniunea crestina cum n-am trait in nici o biserica de ziduri. Ceva, ceva, ca o amintire, mai traiesc in noaptea de Pasti, dupa ce se da Lumina, cand ramanem in biserica doar cativa prieteni si parohienii, pana dimineata. Majoritatea oamenilor pleaca acasa sa infulece cozonac, oua si sa bea vin. Cei care ramanem la slujba formam adevarata biserica.
- Cu "Anastasia" aveti o bogata experienta de editor. Puteti face un profil al cititorului de carte crestina?
- Verdictul este dur: in Biserica noastra nu se citeste. Asta e adevarul. Nu consider ca se citeste atata vreme cat este cautat Nicodim Mandita, ori sunt preferati tot felul de mistici rusi, importati via Basarabia, cu fel de fel de minuni ale lor... Este o copilarie ridicola, intr-o tara care are cel mai important document ecumenic si eshatologic al lumii: manastirile din Nordul Moldovei, unde ni se arata profetic, inca din secolul Xvi, garantiile formale ale actualei unitati ecleziale, precum si ce se va intampla dupa a doua venire a lui Hristos. Exista mici enclave de cititori de carte buna religioasa. E vorba de o minoritate, de unde si falimentul meu editorial. E adevarat ca aproape 90 la suta dintre romani sunt credinciosi, dar in materie teologica sunt lemn! Nu se citeste teologie fundamentala, nici macar preotii nu fac asta, desigur, cu exceptiile de rigoare.
- Am observat ca in breasla artistilor plastici sunt mai multe persoane credincioase decat in alte bresle artistice. De ce e pictorul mai deschis la chemarea lui Dumnezeu?
- Intr-adevar, asa este. Si eu am observat asta. Pictorii si sculptorii sunt cei mai credinciosi. Ii amintesc, asumandu-mi omisiunile, pe Paul Gherasim, Mihai Sarbulescu, Horia Pastina, Dan Palade, Flondor, Ioana Batranu, Ion Grigorescu, Vladimir Zamfirescu, Aurel Vlad, Mogosanu, Stoianov, Vladuta, Parvu, Oravitan, Ceara, Ciubotaru, Gorduz, Radu Silvia, Lucaci, Calcea, Ilfoveanu etc. De ce simt mai mult atractia catre credinta? Din icoana poate? Cativa au facut si icoana, dar anemic. Nu stiu exact ce i-a manat spre Biserica, mi-e greu sa identific cauzele... Este Pronia.
"Arta bisericeasca iti cere saracie,
ascultare si castitate"
- L-ati adus pe Dumnezeu in arta dvs. V-ati transformathttp://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/1902_1204036220.jpg (http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/1902_1204036220-large.jpg)Pictorul si reporterul
pictura intr-un fel de predica in culoare. Va obliga asta sa traiti mai aspru si mai smerit, sa va retezati anumite dorinte ori bucurii ale vietii, anumite porniri?
- Aceasta arta este ca si casatoria: daca te-ai hotarat sa te insori si iti imbisericesti casa, apoi nu te mai uiti dupa alte femei. Arta bisericeasca este o arta de care te apuci in clipa in care accepti ca cele mai mari bunatati sunt voturile monahale. Saracia: tot ce e lux gol cade, inclusiv originalitatea. Ascultarea: daca ceilalti pictori se tin la curent cu tot ce este nou in pictura, urmaresc toate cataloagele etc., cu acelasi interes enorm, cercetez si eu vechile picturi bizantine, in speranta ca reusesc sa fac icoane macar putin asemanatoare. Si mai e castitatea: nu e deloc o castrare artistica, dar n-are sens sa faci lucrari, si pentru Bienala de la Venetia, si pentru Biserica; e o optiune libera, dar exhaustiva. Altfel preacurvesti estetic! Dar si satisfactiile sunt pe masura. Toata sensibilitatea mea de tinerete, cand mi-am construit cariera si am ajuns cunoscut, nu se compara cu cea de azi. Atunci n-aveam teme. Acum, pe zi ce trece, descopar altele si altele, nu se termina niciodata. Dimpotriva, temele ma coplesesc prin fagaduintele prin care mi le fac in continuare, ma imbogatesc spiritual permanent.
sursa: http://www.formula-as.ro/2007/766/spiritualitate-39/sorin-dumitrescu-7921
Pictor de rang inalt, membru corespondent al Academiei Romane, publicist respectat si creator al editurii "Anastasia", Sorin Dumitrescu este un practicant al ortodoxiei. O devenire spectaculoasa, care a pornit din "infernul" indiferentei
"Rolul esential in educatia mea religioasa l-a jucat bunica"
- Celebritatea dvs. de mare pictor este impartita frateste cu aceea de "om al lui Dumnezeu". Ati fost totdeauna credincios?
- Nu-mi aduc aminte sa fi fost vreodata necredincios. Dar dupa mine, a fi credincios inseamna sa si practici credinta. Or, asta mi s-a intamplat mai tarziu, n-am fost niciodata antireligios, dar indiferent, da. Si anume, pe toata intinderea "dulcii pasari a tineretii" (este titlul unui film celebru)... Pacatele de tinerete sunt cumplite. Cand le-am facut, eram indiferent, si fata de cultura bisericeasca, si fata de institutia Bisericii...
- Totusi, in vremurile acelea, inca se mai facea o educatie religioasa in familie, parintii isi duceau copiii la biserica... De ce erati indiferent?
- Rolul esential in educatia mea religioasa l-a jucat bunica. Bunica, in general, este un factor de o importanta uriasa pentru nepoti. Bunica m-a dus la biserica, fara sa ma constranga insa sa ma port intr-un anume fel. In copilarie am invatat sa merg cu lumanarica la altar, sa ma duc la miruit, sa ma marturisesc, sa ma impartasesc. Mai tarziu, in tinerete, lucrurile acestea au ramas in urma, aveam alte preocupari si am devenit indiferent, dar niciodata un adversar al credintei. Tineretea fara o educatie religioasa este instabila. Vorba lui Eminescu, lipseste aracul pe care il pui la vrejul vitei de vie. Fara aracul asta, tanarul nu mai are verticala, se prelinge pe pamant. Pe urma, tineretea are marele pacat al unei insolente cosmice, al unor indrazneli nesabuite, motivate de vigoarea fizica specifica varstei. Tineretea poate sa fie, si uneori a si fost, locul unde se nasc sfintii, dar si locul unde se fac marile faradelegi, pe care le regreti toata viata. Cred ca o educatie religioasa, chiar facuta la orele de religie, unde doar auzi despre Dumnezeu, este foarte necesara.
"Dumnezeu nu tropaie in faptura nimanui"
- Ce v-a determinat sa treceti de la indiferenta la traire, sa intrati in Biserica?
- Lumea vrea sa stie momentul, se asteapta sa fi fost abrupt, inegalabil si de neuitat. In realitate, aproape nici nu stii cand ti-a daruit Dumnezeu credinta. Dumnezeu nu tropaie in faptura nimanui. In cazul meu, "momentul" a fost o intalnire cu Parintele Galeriu, pe care indraznesc s-o calific drept proniatoare, caci mi-a schimbat viata. Atunci ma interesau toate religiile extrem-orientale, calatoream cu cartile prin lumea larga, cu intreaga emotivitate mistica pe care o provoaca lecturile de noapte. Dar nu citeam critic, ci destins. Nu-mi puneam problema daca sunt sau nu credincios. Nu eram necredincios. Atat. Intalnirea cu Parintele Galeriu s-a petrecut oarecum lent. Intr-o duminica, pe strada unde aveam atelierul, langa Biserica Silvestru, a trecut Nicu Steinhardt, cu care ma cunosteam. Si se intampla sa fiu afara, in curte, cu treaba. Mi-a spus: "Ce faci, frate, nu vii la biserica? Predica unul dintre cei mai mahttp://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/19c_1204036150.jpg (http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/19c_1204036150-large.jpg)Iconostasul de la Roma, pictat de Sorin Dumitrescu
ri teologi, Parintele Galeriu". Pe vremea aceea nu mergeam la biserica. Steinhardt n-a mai asteptat sa-i raspund, a plecat mai departe. Era ca un foc sarmos, tremura de nerabdarea intalnirii cu omiletica parintelui Galeriu.
- V-ati dus?
- Bineinteles ca nu m-am dus imediat. E greu sa intri intr-o biserica atunci cand esti tanar si inconjurat de toate frumusetile si bunatatile acestei lumi. Si atunci cand mergi, o faci cu o oarecare rezerva. Toti intelectualii intra in biserica temandu-se ca-si vor pierde identitatea lor critica si vor incepe sa cante pe nas. Asa m-am dus si eu, la un moment dat. Si-am gasit acolo, la Silvestru, un preot cum nu mai vazusem, care vorbea credinciosilor racnind, ca proorocii Vechiului Testament, cu glas mare. S-a intamplat sa vorbeasca atunci despre ce face omul in biserica. Am aflat, in mai putin de un sfert de ora, ca ce trebuie sa faca omul in biserica nu coincide deloc cu ce consideram eu. Eram ca la un curs in care ni se explicau toate gesturile preotului din timpul slujbei si cum trebuie sa reactioneze credinciosii prezenti. La finalul slujbei, am mers la miruit, iar parintele, care si-a dat seama ca nu sunt din parohie, ca nu ma mai vazuse, m-a intrebat ce profesie am. Cand a aflat ca sunt pictor, zice: "Aaaa, pai sa stiti ca artistii vin imediat dupa preoti in axiologia ecleziala...". Si odata mi-a strans capul in maini si m-a binecuvantat. Am plecat de acolo ametit. De atunci, am revenit mereu.
- In ce an se intampla asta?
- Nu stiu exact. Cred ca prin 1978.
- Stiu ca ati fost foarte apropiat de parintele Galeriu. Ce anume v-a facut sa va atasati de el atat de mult?
- Pe langa faptul ca era toba de carte si un foarte bun vorbitor, avea mare tact in abordarea celor mai delicate probleme. Era foarte intelept, te cunostea repede si stia cum trebuie sa se poarte ca sa te castige. M-a influentat foarte mult si mi-a deschis drumul catre icoana si catre Biserica. Mi-a fost duhovnic. Avea geniul de-a lua oamenii cu binisorul. Exact cum face Domnul. Fiindca iubea oamenii. Iar la el iubirea insemna respectul.
- Cum il simte artistul pe Dumnezeu? Altfel decat muritorul de rand?
- Pentru mine, crestinismul este, in mod eminent, o credinta in puterile si energiile divine. Alte energii decat cele fizice. Energia dumnezeiasca, harul increat este inconfundabil. Si anume, nu doar pentru cei care "prind undele scurte"! Oricine simte aceasta energie daca este putin atent. Unii o realizeaza pe loc, altii in timp - dupa cinci zile, dupa cinci ani, dupa 50 de ani... Si-ti spui: "Uite, atunci a lucrat Domnul!". Datorita acestei energii, dreptii Vechiului Testament au putut face mari minuni. Ganditi-va ca le-au facut fara sa se impartaseasca cu trupul si sangele Domnului, ca Hristos nu se intrupase inca. Va dati seama ce am putea face noi, care ne impartasim, daca am fi vrednici? Daca am avea credinta, macar cat un bob de mustar? Adevarul este ca credinta noastra face caz doar de morala crestina. Puterile credintei ne-am obisnuit sa le lasam exclusiv in seama sfintilor. Iar sfinti nu vrem sa fim in ruptul capului. Fiindca e incomod...
- Are intelectualul o datorie in plus catre Dumnezeu, fata de omul obisnuit?
- Da. Intelectualul trebuie sa se imbisericeasca. Multi intelectuali cred in Hristos, dar nu in Biserica. Si de aici pleaca multe rataciri. Biserica e vazuta ca o creatie de "dupa Hristos", facuta de oameni si fara legatura cu Mantuitorul, cu Dumnezeu. E o incultura grava. Numai prin Biserica, prin "metodologia" ei teandrica, se poate salva omul, poate ajunge la Hristos si la Dumnezeu. Este o imbecilitate crasa sa ai niste puteri extraordinare langa tine si sa nu le folosesti. Iar aceste puteri iti sunt accesibile numai in Biserica. Daca esti intelectual, ai capacitatea de a intelege acestehttp://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/19b_1204036192.jpg (http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/19b_1204036192-large.jpg)Detaliu
lucruri mai lesne decat altii, si deci si datoria de a-ti trai viata in lumina Adevarului.
"In Piata Universitatii am trait comuniunea crestina,
cum n-am trait-o in nici o biserica de ziduri"
- Prin ceea ce ati construit dupa 1989, ati slujit ideea unei resurectii morale si spirituale a romanilor. Care a fost imboldul cel mai puternic pentru a face, de pilda, Editura "Anastasia", dedicata spiritualitatii crestine: credinta in Hristos, dragostea pentru oameni sau datoria fata de cetate?
- Nimic din astea, domnule. Imi pare rau ca va dezamagesc. (Rade) A existat un entuziasm, izvorat din Piata Universitatii, dar care intre timp s-a evaporat, din pacate. Acolo, in Piata, a fost o adevarata biserica volanta. Acolo am trait comuniunea crestina cum n-am trait in nici o biserica de ziduri. Ceva, ceva, ca o amintire, mai traiesc in noaptea de Pasti, dupa ce se da Lumina, cand ramanem in biserica doar cativa prieteni si parohienii, pana dimineata. Majoritatea oamenilor pleaca acasa sa infulece cozonac, oua si sa bea vin. Cei care ramanem la slujba formam adevarata biserica.
- Cu "Anastasia" aveti o bogata experienta de editor. Puteti face un profil al cititorului de carte crestina?
- Verdictul este dur: in Biserica noastra nu se citeste. Asta e adevarul. Nu consider ca se citeste atata vreme cat este cautat Nicodim Mandita, ori sunt preferati tot felul de mistici rusi, importati via Basarabia, cu fel de fel de minuni ale lor... Este o copilarie ridicola, intr-o tara care are cel mai important document ecumenic si eshatologic al lumii: manastirile din Nordul Moldovei, unde ni se arata profetic, inca din secolul Xvi, garantiile formale ale actualei unitati ecleziale, precum si ce se va intampla dupa a doua venire a lui Hristos. Exista mici enclave de cititori de carte buna religioasa. E vorba de o minoritate, de unde si falimentul meu editorial. E adevarat ca aproape 90 la suta dintre romani sunt credinciosi, dar in materie teologica sunt lemn! Nu se citeste teologie fundamentala, nici macar preotii nu fac asta, desigur, cu exceptiile de rigoare.
- Am observat ca in breasla artistilor plastici sunt mai multe persoane credincioase decat in alte bresle artistice. De ce e pictorul mai deschis la chemarea lui Dumnezeu?
- Intr-adevar, asa este. Si eu am observat asta. Pictorii si sculptorii sunt cei mai credinciosi. Ii amintesc, asumandu-mi omisiunile, pe Paul Gherasim, Mihai Sarbulescu, Horia Pastina, Dan Palade, Flondor, Ioana Batranu, Ion Grigorescu, Vladimir Zamfirescu, Aurel Vlad, Mogosanu, Stoianov, Vladuta, Parvu, Oravitan, Ceara, Ciubotaru, Gorduz, Radu Silvia, Lucaci, Calcea, Ilfoveanu etc. De ce simt mai mult atractia catre credinta? Din icoana poate? Cativa au facut si icoana, dar anemic. Nu stiu exact ce i-a manat spre Biserica, mi-e greu sa identific cauzele... Este Pronia.
"Arta bisericeasca iti cere saracie,
ascultare si castitate"
- L-ati adus pe Dumnezeu in arta dvs. V-ati transformathttp://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/1902_1204036220.jpg (http://www.formula-as.ro/magazine/attachments/766/1902_1204036220-large.jpg)Pictorul si reporterul
pictura intr-un fel de predica in culoare. Va obliga asta sa traiti mai aspru si mai smerit, sa va retezati anumite dorinte ori bucurii ale vietii, anumite porniri?
- Aceasta arta este ca si casatoria: daca te-ai hotarat sa te insori si iti imbisericesti casa, apoi nu te mai uiti dupa alte femei. Arta bisericeasca este o arta de care te apuci in clipa in care accepti ca cele mai mari bunatati sunt voturile monahale. Saracia: tot ce e lux gol cade, inclusiv originalitatea. Ascultarea: daca ceilalti pictori se tin la curent cu tot ce este nou in pictura, urmaresc toate cataloagele etc., cu acelasi interes enorm, cercetez si eu vechile picturi bizantine, in speranta ca reusesc sa fac icoane macar putin asemanatoare. Si mai e castitatea: nu e deloc o castrare artistica, dar n-are sens sa faci lucrari, si pentru Bienala de la Venetia, si pentru Biserica; e o optiune libera, dar exhaustiva. Altfel preacurvesti estetic! Dar si satisfactiile sunt pe masura. Toata sensibilitatea mea de tinerete, cand mi-am construit cariera si am ajuns cunoscut, nu se compara cu cea de azi. Atunci n-aveam teme. Acum, pe zi ce trece, descopar altele si altele, nu se termina niciodata. Dimpotriva, temele ma coplesesc prin fagaduintele prin care mi le fac in continuare, ma imbogatesc spiritual permanent.
sursa: http://www.formula-as.ro/2007/766/spiritualitate-39/sorin-dumitrescu-7921