PDA

Arată versiune întreagă : Un clujean a creat Uriașul de Transilvania, prima rasă românească de iepuri



Adrian Pop
13.10.2014, 22:30
Un clujean a creat Uriașul de Transilvania, prima rasă românească de iepuri













https://s.yimg.com/bt/api/res/1.2/n1me5VnDD4Mlg3k41M.Tog--/YXBwaWQ9eW5ld3M7Y2g9NjQwO2NyPTE7Y3c9OTYwO2R4PTA7ZH k9MDtmaT11bGNyb3A7aD00MjA7cT04NTt3PTYzMA--/http://l.yimg.com/os/publish-images/news/2014-10-13/310b9d80-529f-11e4-bed9-2bec8e68527e_uriasul-de-transilvania.jpg
(https://ro.stiri.yahoo.com/photos/uriasul-de-transilvania-photo-1413180477713.html)Yahoo News/Facebook/ Ioan Valentin Petrescu-Mag - Uriasul de Transilvania







Un genetician clujean a creat prima rasă românească de iepure, respectiv Uriașul de Transilvania care se află acum în proces de omologare.

Lector universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și doctor în zootehnie, Valentin Petrescu-Mag a adaptat Uriașul de Transilvania la condițiile de trai din țara noastră.

Uriaș de Transilvania a fost obținut prin împerecherea iepurelui rustic românesc, de coteț, rasă neomologată dar rezistentă la condițiile climatice și hrana din țara noastră, cu uriașul gri, o rasă mare, căutată datorită dimensiunii dar cu o productivitate scăzută.

În ceea ce privește coloritul Uriașului de Transilvania, acesta a fost obținut prin încrucișarea cu iepurele californian, o rasă de mărime medie, de culoare albă și cu extremitățile, respectiv botul, urechile și lăbuțele, închise la culoare.

Așa a apărut Uriașul de Transilvania care pe lângă dimensiunile mari are și calitățile necesare unui iepure bun de sacrificat.

”Randamentul la sacrificare este foarte bun, studiile pe care le-am realizat pe el arată o rată între 60-70%. Având în vedere că în cazul iepurilor uriași rata de sacrificare este sub 50%, consider că este o performanță importantă”, după cum a afirmat cercetătorul, citat de agrointel.ro (http://agrointel.ro/25496/uriasul-de-transilvania-cat-de-profitabila-este-cresterea-primei-rase-oficiale-de-iepure-romanesc/), adăugând că o altă calitate a acestor iepuri este gradul ridicat de rezistență la boli.

Pe de altă parte, Valentin Petrescu-Mag a precizat că Uriașul este deocamdată un iepure potrivit pentru un sistem de creștere familial și se teme că trecerea sa într-un sistem industrializat ar putea să-l ”strice”.