Adrian Pop
16.08.2014, 07:25
Este absurd să mai credem că puterea se află astăzi în mâinile poporului!
Aberaţiile introduse în SistemPosted on 13 August 2014 by Silviu Pricope (http://www.presalibera.net/author/silviu-pricope) in Actualitate (http://www.presalibera.net/stiri/actualitate) // 2 Comments
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/cristian_vasile-620x400.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/cristian_vasile.jpg)Foto: Cristian Vasile
A venit vremea să analizăm mai în amănunt, de ce lucrurile stau atât de anapoda în România, cu toate că există cu adevărat o dorinţă sinceră în cadrul societăţii de a schimba lucrurile în bine.
În primul rând trebuie să înţelegem, că singură, această dorinţă nu are sorţi de izbândă. Altfel, am fi exact ca personajul acelui banc care se ruga stăruitor la Dumnezeu să câştige şi el la Loto, dar nu făcea nici minimul efort de a cumpăra un bilet la acest joc. Trebuie să înţelegem că schimbarea – fie şi la nivel personal – presupune un anumit efort şi înţelegere a situaţiei în care te afli. Dar mai trebuie să înţelegem şi faptul că, atâta vreme cât în balanţa personală, acest efort pe care trebuie să-l facem cântăreşte mai mult decât avantajele pe care CREDEM că le-am putea obţine, pur şi simplu nu îl vom face.
Este exact situaţia de astăzi din România. Chiar dacă marea majoritate a oamenilor nu dispune nici măcar de o înţelegere fragmentată a realităţii obiective, la nivel inconştient, fiecare ştie că printr-un anumit efort depus de fiecare din noi, lucrurile ar putea evolua în bine.
Doar că, momentan, acest efort solicitat respectivului individ, PARE disproporţionat de mare, comparativ cu beneficiile IPOTETICE pe care le-ar putea obţine acţionând în acest sens. La această stare de fapt au contribuit mai mulţi factori, unii veniţi pe calea mecanismelor manipulatorii acţionate cu migală de Sforari (factori caracterizaţi de o anumită intenţionalitate), alţii pe cale istorică şi alţii pe cale psihologic-subiectivă. Acum vom discuta de primii dintre aceştia.
Factorii care care au condus la această stare de fapt, veniţi pe calea mecanismelor manipulatorii puse la punct, întreţinute şi folosite cu suces de Sforarii României sunt după cum am văzut şi anterior, puse în scenă prin intermediul mass-mediei, a „ziariştilor de serviciu”, a „ideologilor de ocazie” şi a aberaţiilor introduse în mod INTENŢIONAT în cadrul corpului social al poporului român.
Cu toţii ştim şi am văzut rezultatele amplelor campanii media desfăşurate în toată istoria post-decembristă, începând cu subtilizarea Revoluţiei chiar de sub nasul revoluţionarilor autentici, care şi-au riscat viaţa prostând împotriva unui regim nedemn pentru o ţară a secolului XX, continuând cu mascarada devalizării statului de activele cele mai profitabile, sub masca Privatizării şi terminând cu revenirea în forţă a vechilor fesenişti la butoanele societăţii, în urma unor alegeri democratice câştigate la un scor covârşitor.
Nu insistăm asupra acestora, pentru că deja s-a scris prea mult pe această temă şi doar cei care doresc, ei înşişi, să rămână veşnic neinformaţi nu au auzit sau nu cunosc aceste lucruri. Ceva mai ascunse ochilor publicului larg sunt acele aberaţii introduse INTENŢIONAT în cadrul sistemului, acestea fiind considerate de public drept prostie pură, incompetenţă şi aşa mai departe, dar în fond ele sunt cât se poate de intenţionate, urmărind o finalitate şi un scop clar, care scapă privirilor aţintite doar superficial asupra societăţii în care trăim.
De-a lungul acestui articol, termenul de „aberaţie” nu îl folosim în sensul lui figurat-peiorativ (ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie), ci la sensul lui propriu (abatere de la ceea ce este normal sau corect). Ei bine, aceste aberaţii sunt introduse în sistem în mod intenţionat:
- pentru atingerea anumitor scopuri punctuale.
- pentru menţinerea unei stări de angoasă socială improprie dezvoltării oricăror mişcări coordonate de natură revendicativă. Atunci când te sâcâie un ţânţar, de exemplu, nu prea îţi vine să faci filozofie sau să pui în aplicare principiile dreptăţii. Influenţa „ţânţarului” este suficient de mică pentru nu genera declanşarea unei acţiuni în forţă (de exemplu: să te repezi cu pliciul la el), dar suficient de activă/prezentă, astfel încât să nu te lase să faci ceea ce trebuie. Doar atât cât să te ţină „sâcâit” şi „sictirit” pentru a nu purcede la acţiuni care să contravină Planului. În categoria unor astfel de aberaţii (intenţionat introduse în sistem) intră, de exemplu:
Organizarea improprie a spaţiului instituţiilor unde se desfăşoară lucrul cu publicul.
În timp ce birourile şefilor şi a celor care nu lucrează efectiv cu publicul sunt mobilate şi organizate modern şi plăcut, spaţiile destinate lucrului cu publicul sunt ponosite, cu mobilier vechi, sunt organizate impropriu, împotriva bunului simţ şi într-un dispreţ total faţă de orice regulă de optimizare a timpului şi rezultatelor dorite.
Pentru cele mai mărunte treburi se organizează cozi imense, este necesară prezenţa la câteva ghişee diferite unde inevitabil întâlneşti alte cozi şi mai mari, şi aşa mai departe. Afectaţi de aceste lucruri mărunte, sunt în egală măsură şi publicul şi funcţionarii care interacţionează cu aceştia, fiecare din aceşti doi actori sociali punând „acreala” celuilalt pe seama altor factori, care nu fac altceva decât să mascheze prezenţa „ţânţarului” care îi bâzie de fapt, pe amândoi.
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/coada_1.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/coada_1.jpg)
Infrastructura deficitară.
Deficienţele în dezvoltarea infrastructurii sunt menite a avea acelaşi rol de a menţine românii permanent „sâcâiţi” şi „sictiriţi”, ocupaţi mereu cu evitarea tracasărilor mărunte (evitarea aglomeraţiilor, durata mare a călătoriilor datorată lipsei autostrăzilor sau a şoselelor asfaltate corespunzător, evitarea gropilor din carosabil, întârzierile trenurilor, funcţionarea defectuoasă a transportului în comun, etc.). Este imposibil de crezut că astfel de probleme mărunte nu ar fi putut fi rezolvate dacă ar fi existat voinţa necesară de a face aceste lucruri.
Atâta vreme cât există resurse la nivelul societăţii pentru a construi lucruri perfect inutile cum ar fi patinoare în sate care nu dispun de canalizare curentă sau terenuri de fotbal în pantă sau săli de sport în fiecare cătun, cu greu s-ar putea da explicaţii pertinente pentru nerezolvarea acestor probleme importante legate de infrastructură. Evident, vom auzi mereu „motivări” ale factorilor de decizie pentru lipsa de acţiune în această direcţie şi „explicaţii” puerile care mai de care mai fantasmagorice. Ceea ce rămâne însă, este efectul acestei lipse acute la nivelul societăţii româneşti: o populaţie permanent tracasată de aceste mici, dar supărătoare, inconveniente.
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/10gropi.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/10gropi.jpg)
Hărţuirea cetăţenilor prin toate mijloacelor.
România este poate unul din puţinele state în care cetăţeanul este văzut şi tratat de către autorităţi ca un inamic, ca o persoană căreia nu i se aplică prezumţia de nevinovăţie, dispreţuit şi hărţuit prin cele mai ingenioase metode. Nu mai departe de plata unei banale amenzi auto pentru lipsa rovignetei. Ei bine… în acest caz contravenientul trebuie să achite o anumită sumă în două conturi diferite, dar nu oricum. Pentru o porţiune infimă din această sumă nu poate efectua plata decât în anumite locuri, deoarece pur şi simplu, instituţia beneficiară a sumei respective „nu a încheiat convenţie de plată” cu banca unde se poate plăti restul sumei.
Este mai mult decât evident faptul că intenţia statului în acest caz nu este nici pe departe recuperarea respectivei amenzi, ci pur şi simplu tracasarea cetăţeanului contravenient. Scopul acestei măsuri nu are nimic în comun cu eficienţa recuperării respectivei creanţe. În loc să urmărească preponderent recuperarea sumei respective, fie şi prin facilitarea efectuării acestei plăţi de către cetăţenii contravenienţi, statul alege o altă cale care presupune în primul rând hărţuirea acestora, şi mai apoi – doar ca fapt divers – recuperarea respectivei sume de bani. O inversare cel puţin ciudată a scopului.
- Deturnarea unor aspecte importante din punctul de vedere al funcţionării sistemului social de la sensul lor firesc, corect şi normal. Dintre acestea putem aminti doar câteva:
Deturnarea dreptului prin crearea unui cadru legislativ stufos, incoerent, imposibil de aplicat.
Din nevoia instinctivă de a putea trăi în societate, a apărut şi nevoia de a stabili reguli de conduită socială, respectiv norme juridice. Aceste norme vizau atât relaţiile interumane, cât şi modalitatea de organizare a comunităţilor umane. În societatea comunei primitive, nu existau norme de drept, după cum nu exista nici statul. Şi totusi era necesar să fiinţeze o anumită ordine socială. Aceasta era asigurată de norme de natură obştească, religioasă, sau morală. Aceste reguli exprimând necesităţile vitale ale comunităţii, s-au format datorită unei experienţe îndelungate şi au devenit o deprindere, o necesitate, pentru desfăşurarea traiului în comun.
Lăsând la o parte rolul de arbitru al statului în disputele sociale, despre care vom vorbi cu altă ocazie, la ora actuală normele de drept cu origini cutumiare şi/sau izvorâte din morală s-au transformat într-un cadru legislativ imposibil de mânuit în mod absolut corect şi etic, un cadru imens de reguli, reglementări, legi, directive, ordine sau hotărâri; un cadru care este susceptibil de a fi manipulat de interese aflate în afara sa. Acesta a devenit – datorită influenţei sale decisive pe plan social – un loc preponderent în care sunt introduse periodic aberaţiile despre care vorbeam mai sus, sub forma legilor care se bat cap în cap, a hotărârilor de guvern la comandă pentru interese economice private, a dispoziţiilor de aplicare stufoase, imposibil de pus în practică în mod coerent şi eficient, a diferenţelor imense între litera şi spiritul legilor, şi aşa mai departe.
Toate aceste nu fac altceva decât să influenţeze în mod negativ întregul sistem social pe care se presupune că ar trebui să-l stabilizeze. În fapt, rolul dreptului ar fi acela de detensionare a inevitabilelor confilcte dintre membri unei societăţi umane, prin aplicarea unor reguli clare în acord cu normele morale şi cutumiare ale respectivei comunităţi. Dar toate aberaţiile introduse aici – nu fac altceva decât să deturneze rolul acestuia spre ceva diametral opus.
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/judecatori.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/judecatori.jpg)
Deturnarea ştiinţei conducerii eficiente a societăţii prin crearea unei babilonii a discuţiilor politice.
O activitate deosebit de utilă cum este aceea de „administrare a treburilor cetăţii” a fost deturnată pe nevăzute în ceva diametral opus, în vorbărie sterilă sub masca informării, în conflicte de interese personale şi mercantile sub masca dezbaterilor de idei şi aşa mai departe. Transformată în vorbărie goală, ştiinţa politicii a fost deturnată de la sensul şi scopul ei social. Nu este vorba aici de o transformare implacabilă a acestei adevărate ştiinţe sociale sub imperiul dezvoltării fără precedent a mecansimelor de transmitere şi propagare a informaţiilor – aşa cum se acreditează idea în mainstream-ul mass-media – ci de un act caracterizat de o intenţionalitate evidentă, care are drept scop îndepărtarea de viaţa politică a TUTUROR celor care nu sunt implicaţi în punerea în aplicare a planului.
Dezamăgiţi de sterilitatea discuţiilor, de lipsa de etică a dezbaterilor de tot soiul, omul obişnuit alege să se retragă din viaţa politică a cetăţii, pentru că în balanţa personală a fiecăruia, efortul pe care îl presupune implicarea în politică este infinit mai mare decât beneficiile ipotetice aşteptate a fi obţinute. Efectul nu este decât cel scontat: o viaţă politică care îl controlează din plin, dar din care cetăţeanul este exclus din start. Pe exact acelaşi calapod se manifestă şi excluderea elementelor corecte din partidele de tot soiul de pe la noi. Atâta vreme cât nu fac parte din Plan – ca simpli executanţi sau controlori – cetăţenii oneşti sunt excluşi din orice formă de organizare a vieţii sociale, indeferent de mijloacele folosite sau de efortul depus de aceştia.
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/se-ntorc-promisiunile-electorale-1024x787.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/se-ntorc-promisiunile-electorale.jpg)
Deturnarea unor noţiuni socio-politico-economice prin golirea lor de sens şi folosirea lor doar în scop propagandistic.
Un exemplu în acest sens, îl constituie noţiunea de democraţie. Cuvântul “democraţie” ne este “fluturat” în urechi cu o insistenţă ce nu poate fi egalată de niciun alt subiect. Industria media a înregimentat o pleiadă de flaşnete năimite cu largheţe, ce par a fi întorşi cu cheia. Aceştia îngână o neschimbată litanie pe care vor să o dăltuiască de peste 100 de ani în granitul mentalului colectiv: democratizare, proces democratic, alegeri democratice,scrutin, referendum popular, vot, sufragii, alegeri libere, candidat.
Dar nu se poate să nu vedem cât de golite de conţinut şi cât de absurde sunt aceste noţiuni pe care le îmbrăţişăm fără a ne gândi măcar o clipă la ce înseamnă ele cu adevărat. Este absurd să mai credem că puterea se află astăzi în mâinile poporului. Trebuie să fii cel puţin trepanat să mai crezi că alegânddemocratic conducătorii, aceştia vor urmări interesul tău şi că această cedare benevolă de putere în favoarea unor politicieni se va solda în final cu decizii bune pentru întreaga societate. Dar absurditatea noţiunii de democraţie mai rezultă şi dintr-un alt fapt ignorat cu nonşalanţă, şi evident în mod intenţionat, de toate tratatele politice şi de toată vorbăria politicienilor: atâta vreme cât un individ cedează din libertatea acordând – prin votul democratic – putere unui politician (care are astfel dreptul legal de a lua decizii contrare interesului respectivului cetăţean), este absurd să mai crezi că puterea este deţinută de respectivul cetăţean (de popor).
Atâta vreme cât ne cedăm această putere politicienilor, semnându-le un cec în alb o dată la patru ani, este absurd să mai credem că noi mai deţinem acea putere. Politica românească în general, campaniile electorale, discursurile aşa numiţilor lideri sunt numai o mare flecareală, o flecareală de mahala sub care se ascund deciziile, despre care noi nu aflăm nimic, dar pe care le plătim. Mascarada votului democratic, în fond o parodie penibilă la care asistăm periodic, pune în faţa alegătorului, în toate episoadele electorale, absolut toate opţiunile în afara singurei opţiuni cu adevărat viabile şi în interesul său.
Exact această opţiune îi este exclusă şi ascunsă vederii, fiind momit cu fel de fel de promisiuni, ideologii, candidaţi, partide, care DOAR ÎN APARENŢĂ reprezintă întreg spectrul de alegeri pe care le-ar putea face. În fond, mereu este pus să aleagă între mai multe rele (de obicei răul mai mic, fiind speriat de prezenţa unui Rău Mai Mare), zicându-i că acestea sunt singurele opţiuni pe care are voie să le facă. Educaţia, mass-media, ideologiile politice fluturate în mainstream- ul informaţional nu fac altceva decât să-l convingă de lipsa altor opţiuni.
Şi toate astea se petrec, în timp ce stăm în genunchi, umiliţi, cu capul plecat, resemnaţi mioritic pentru că, printr-o toană a sorţii, am ales iarăşi partidul sau candidatul politic greşit, pe care l-am votat, în inocenţa noastră pentru bunele lui intenţii, fiind păcăliţi de platforma lui electorală, de programul de guvernare, de ura pentru un alt candidat sau (culmea!) de multe ori pentru că este băiat chipeş sau zâmbeşte frumos. În plan economic, exact ca în cazul termenului de democraţie, sunt fluturate în mod manipulatoriu alte noţiuni precum piaţa liberă,concurenţă, preţ şi altele asemenea. Asupra acestora m-am aplecat în alte articole.
Fără a se dori o listă completă a aberaţiilor introduse în cadrul sistemului socio-economic, acest articol, pe lângă enumerarea şi clasificarea acestora doreşte să transmită două chestiuni deosebit de importante:
Aceste aberaţii ale sistemului sunt create, păstrate şi ascunse privirii publicului larg ÎN MOD INTENŢIONAT, iar esenţa culturii şi paradigmei contemporane – facilitate prin Educaţie, mass-media, cercetare – nu are alt rol şi nu face altceva decât să ne convingă că, de fapt nu există nici o urmă de intenţionalitate aici şi că fiecare din aceşti factori perturbatori au apărut în cadrul sistemului datorită unui ansamblu cauzal bine determinat. Totul are o cauză şi o explicaţie, iar această cauză este ORICARE ALTA în afara existenţei unui Plan bine pus la punct, care este urmărit pas cu pas, cu precizia unui ceasornic. Cele mai aberante explicaţii ne sunt oferite, doar pentru a ascunde acest lucru, iar din păcate, noi le înghiţim pe nemestecate, fără să sezizăm imensul malaxor care ne macină.
Singura metodă de luptă cu acest sistem este înţelegerea lui. Atât şi nimic altceva. Doar atunci când începi să îţi vezi lanţurile pe care le târăşti de bună voie, vei vrea să le arunci cât colo. Doar atunci când vezi cu adevărat că ai buzunarele pline de pietre obişnuite, în timp ce tu ai senzaţia că sunt pline de nestemate, doar atunci le vei lăsa să cadă şi te vei elibera de povara lor.
Aberaţiile introduse în SistemPosted on 13 August 2014 by Silviu Pricope (http://www.presalibera.net/author/silviu-pricope) in Actualitate (http://www.presalibera.net/stiri/actualitate) // 2 Comments
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/cristian_vasile-620x400.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/cristian_vasile.jpg)Foto: Cristian Vasile
A venit vremea să analizăm mai în amănunt, de ce lucrurile stau atât de anapoda în România, cu toate că există cu adevărat o dorinţă sinceră în cadrul societăţii de a schimba lucrurile în bine.
În primul rând trebuie să înţelegem, că singură, această dorinţă nu are sorţi de izbândă. Altfel, am fi exact ca personajul acelui banc care se ruga stăruitor la Dumnezeu să câştige şi el la Loto, dar nu făcea nici minimul efort de a cumpăra un bilet la acest joc. Trebuie să înţelegem că schimbarea – fie şi la nivel personal – presupune un anumit efort şi înţelegere a situaţiei în care te afli. Dar mai trebuie să înţelegem şi faptul că, atâta vreme cât în balanţa personală, acest efort pe care trebuie să-l facem cântăreşte mai mult decât avantajele pe care CREDEM că le-am putea obţine, pur şi simplu nu îl vom face.
Este exact situaţia de astăzi din România. Chiar dacă marea majoritate a oamenilor nu dispune nici măcar de o înţelegere fragmentată a realităţii obiective, la nivel inconştient, fiecare ştie că printr-un anumit efort depus de fiecare din noi, lucrurile ar putea evolua în bine.
Doar că, momentan, acest efort solicitat respectivului individ, PARE disproporţionat de mare, comparativ cu beneficiile IPOTETICE pe care le-ar putea obţine acţionând în acest sens. La această stare de fapt au contribuit mai mulţi factori, unii veniţi pe calea mecanismelor manipulatorii acţionate cu migală de Sforari (factori caracterizaţi de o anumită intenţionalitate), alţii pe cale istorică şi alţii pe cale psihologic-subiectivă. Acum vom discuta de primii dintre aceştia.
Factorii care care au condus la această stare de fapt, veniţi pe calea mecanismelor manipulatorii puse la punct, întreţinute şi folosite cu suces de Sforarii României sunt după cum am văzut şi anterior, puse în scenă prin intermediul mass-mediei, a „ziariştilor de serviciu”, a „ideologilor de ocazie” şi a aberaţiilor introduse în mod INTENŢIONAT în cadrul corpului social al poporului român.
Cu toţii ştim şi am văzut rezultatele amplelor campanii media desfăşurate în toată istoria post-decembristă, începând cu subtilizarea Revoluţiei chiar de sub nasul revoluţionarilor autentici, care şi-au riscat viaţa prostând împotriva unui regim nedemn pentru o ţară a secolului XX, continuând cu mascarada devalizării statului de activele cele mai profitabile, sub masca Privatizării şi terminând cu revenirea în forţă a vechilor fesenişti la butoanele societăţii, în urma unor alegeri democratice câştigate la un scor covârşitor.
Nu insistăm asupra acestora, pentru că deja s-a scris prea mult pe această temă şi doar cei care doresc, ei înşişi, să rămână veşnic neinformaţi nu au auzit sau nu cunosc aceste lucruri. Ceva mai ascunse ochilor publicului larg sunt acele aberaţii introduse INTENŢIONAT în cadrul sistemului, acestea fiind considerate de public drept prostie pură, incompetenţă şi aşa mai departe, dar în fond ele sunt cât se poate de intenţionate, urmărind o finalitate şi un scop clar, care scapă privirilor aţintite doar superficial asupra societăţii în care trăim.
De-a lungul acestui articol, termenul de „aberaţie” nu îl folosim în sensul lui figurat-peiorativ (ceea ce este inadmisibil, absurd; absurditate, inepție, prostie), ci la sensul lui propriu (abatere de la ceea ce este normal sau corect). Ei bine, aceste aberaţii sunt introduse în sistem în mod intenţionat:
- pentru atingerea anumitor scopuri punctuale.
- pentru menţinerea unei stări de angoasă socială improprie dezvoltării oricăror mişcări coordonate de natură revendicativă. Atunci când te sâcâie un ţânţar, de exemplu, nu prea îţi vine să faci filozofie sau să pui în aplicare principiile dreptăţii. Influenţa „ţânţarului” este suficient de mică pentru nu genera declanşarea unei acţiuni în forţă (de exemplu: să te repezi cu pliciul la el), dar suficient de activă/prezentă, astfel încât să nu te lase să faci ceea ce trebuie. Doar atât cât să te ţină „sâcâit” şi „sictirit” pentru a nu purcede la acţiuni care să contravină Planului. În categoria unor astfel de aberaţii (intenţionat introduse în sistem) intră, de exemplu:
Organizarea improprie a spaţiului instituţiilor unde se desfăşoară lucrul cu publicul.
În timp ce birourile şefilor şi a celor care nu lucrează efectiv cu publicul sunt mobilate şi organizate modern şi plăcut, spaţiile destinate lucrului cu publicul sunt ponosite, cu mobilier vechi, sunt organizate impropriu, împotriva bunului simţ şi într-un dispreţ total faţă de orice regulă de optimizare a timpului şi rezultatelor dorite.
Pentru cele mai mărunte treburi se organizează cozi imense, este necesară prezenţa la câteva ghişee diferite unde inevitabil întâlneşti alte cozi şi mai mari, şi aşa mai departe. Afectaţi de aceste lucruri mărunte, sunt în egală măsură şi publicul şi funcţionarii care interacţionează cu aceştia, fiecare din aceşti doi actori sociali punând „acreala” celuilalt pe seama altor factori, care nu fac altceva decât să mascheze prezenţa „ţânţarului” care îi bâzie de fapt, pe amândoi.
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/coada_1.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/coada_1.jpg)
Infrastructura deficitară.
Deficienţele în dezvoltarea infrastructurii sunt menite a avea acelaşi rol de a menţine românii permanent „sâcâiţi” şi „sictiriţi”, ocupaţi mereu cu evitarea tracasărilor mărunte (evitarea aglomeraţiilor, durata mare a călătoriilor datorată lipsei autostrăzilor sau a şoselelor asfaltate corespunzător, evitarea gropilor din carosabil, întârzierile trenurilor, funcţionarea defectuoasă a transportului în comun, etc.). Este imposibil de crezut că astfel de probleme mărunte nu ar fi putut fi rezolvate dacă ar fi existat voinţa necesară de a face aceste lucruri.
Atâta vreme cât există resurse la nivelul societăţii pentru a construi lucruri perfect inutile cum ar fi patinoare în sate care nu dispun de canalizare curentă sau terenuri de fotbal în pantă sau săli de sport în fiecare cătun, cu greu s-ar putea da explicaţii pertinente pentru nerezolvarea acestor probleme importante legate de infrastructură. Evident, vom auzi mereu „motivări” ale factorilor de decizie pentru lipsa de acţiune în această direcţie şi „explicaţii” puerile care mai de care mai fantasmagorice. Ceea ce rămâne însă, este efectul acestei lipse acute la nivelul societăţii româneşti: o populaţie permanent tracasată de aceste mici, dar supărătoare, inconveniente.
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/10gropi.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/10gropi.jpg)
Hărţuirea cetăţenilor prin toate mijloacelor.
România este poate unul din puţinele state în care cetăţeanul este văzut şi tratat de către autorităţi ca un inamic, ca o persoană căreia nu i se aplică prezumţia de nevinovăţie, dispreţuit şi hărţuit prin cele mai ingenioase metode. Nu mai departe de plata unei banale amenzi auto pentru lipsa rovignetei. Ei bine… în acest caz contravenientul trebuie să achite o anumită sumă în două conturi diferite, dar nu oricum. Pentru o porţiune infimă din această sumă nu poate efectua plata decât în anumite locuri, deoarece pur şi simplu, instituţia beneficiară a sumei respective „nu a încheiat convenţie de plată” cu banca unde se poate plăti restul sumei.
Este mai mult decât evident faptul că intenţia statului în acest caz nu este nici pe departe recuperarea respectivei amenzi, ci pur şi simplu tracasarea cetăţeanului contravenient. Scopul acestei măsuri nu are nimic în comun cu eficienţa recuperării respectivei creanţe. În loc să urmărească preponderent recuperarea sumei respective, fie şi prin facilitarea efectuării acestei plăţi de către cetăţenii contravenienţi, statul alege o altă cale care presupune în primul rând hărţuirea acestora, şi mai apoi – doar ca fapt divers – recuperarea respectivei sume de bani. O inversare cel puţin ciudată a scopului.
- Deturnarea unor aspecte importante din punctul de vedere al funcţionării sistemului social de la sensul lor firesc, corect şi normal. Dintre acestea putem aminti doar câteva:
Deturnarea dreptului prin crearea unui cadru legislativ stufos, incoerent, imposibil de aplicat.
Din nevoia instinctivă de a putea trăi în societate, a apărut şi nevoia de a stabili reguli de conduită socială, respectiv norme juridice. Aceste norme vizau atât relaţiile interumane, cât şi modalitatea de organizare a comunităţilor umane. În societatea comunei primitive, nu existau norme de drept, după cum nu exista nici statul. Şi totusi era necesar să fiinţeze o anumită ordine socială. Aceasta era asigurată de norme de natură obştească, religioasă, sau morală. Aceste reguli exprimând necesităţile vitale ale comunităţii, s-au format datorită unei experienţe îndelungate şi au devenit o deprindere, o necesitate, pentru desfăşurarea traiului în comun.
Lăsând la o parte rolul de arbitru al statului în disputele sociale, despre care vom vorbi cu altă ocazie, la ora actuală normele de drept cu origini cutumiare şi/sau izvorâte din morală s-au transformat într-un cadru legislativ imposibil de mânuit în mod absolut corect şi etic, un cadru imens de reguli, reglementări, legi, directive, ordine sau hotărâri; un cadru care este susceptibil de a fi manipulat de interese aflate în afara sa. Acesta a devenit – datorită influenţei sale decisive pe plan social – un loc preponderent în care sunt introduse periodic aberaţiile despre care vorbeam mai sus, sub forma legilor care se bat cap în cap, a hotărârilor de guvern la comandă pentru interese economice private, a dispoziţiilor de aplicare stufoase, imposibil de pus în practică în mod coerent şi eficient, a diferenţelor imense între litera şi spiritul legilor, şi aşa mai departe.
Toate aceste nu fac altceva decât să influenţeze în mod negativ întregul sistem social pe care se presupune că ar trebui să-l stabilizeze. În fapt, rolul dreptului ar fi acela de detensionare a inevitabilelor confilcte dintre membri unei societăţi umane, prin aplicarea unor reguli clare în acord cu normele morale şi cutumiare ale respectivei comunităţi. Dar toate aberaţiile introduse aici – nu fac altceva decât să deturneze rolul acestuia spre ceva diametral opus.
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/judecatori.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/judecatori.jpg)
Deturnarea ştiinţei conducerii eficiente a societăţii prin crearea unei babilonii a discuţiilor politice.
O activitate deosebit de utilă cum este aceea de „administrare a treburilor cetăţii” a fost deturnată pe nevăzute în ceva diametral opus, în vorbărie sterilă sub masca informării, în conflicte de interese personale şi mercantile sub masca dezbaterilor de idei şi aşa mai departe. Transformată în vorbărie goală, ştiinţa politicii a fost deturnată de la sensul şi scopul ei social. Nu este vorba aici de o transformare implacabilă a acestei adevărate ştiinţe sociale sub imperiul dezvoltării fără precedent a mecansimelor de transmitere şi propagare a informaţiilor – aşa cum se acreditează idea în mainstream-ul mass-media – ci de un act caracterizat de o intenţionalitate evidentă, care are drept scop îndepărtarea de viaţa politică a TUTUROR celor care nu sunt implicaţi în punerea în aplicare a planului.
Dezamăgiţi de sterilitatea discuţiilor, de lipsa de etică a dezbaterilor de tot soiul, omul obişnuit alege să se retragă din viaţa politică a cetăţii, pentru că în balanţa personală a fiecăruia, efortul pe care îl presupune implicarea în politică este infinit mai mare decât beneficiile ipotetice aşteptate a fi obţinute. Efectul nu este decât cel scontat: o viaţă politică care îl controlează din plin, dar din care cetăţeanul este exclus din start. Pe exact acelaşi calapod se manifestă şi excluderea elementelor corecte din partidele de tot soiul de pe la noi. Atâta vreme cât nu fac parte din Plan – ca simpli executanţi sau controlori – cetăţenii oneşti sunt excluşi din orice formă de organizare a vieţii sociale, indeferent de mijloacele folosite sau de efortul depus de aceştia.
http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/se-ntorc-promisiunile-electorale-1024x787.jpg (http://www.presalibera.net/wp-content/uploads/2014/08/se-ntorc-promisiunile-electorale.jpg)
Deturnarea unor noţiuni socio-politico-economice prin golirea lor de sens şi folosirea lor doar în scop propagandistic.
Un exemplu în acest sens, îl constituie noţiunea de democraţie. Cuvântul “democraţie” ne este “fluturat” în urechi cu o insistenţă ce nu poate fi egalată de niciun alt subiect. Industria media a înregimentat o pleiadă de flaşnete năimite cu largheţe, ce par a fi întorşi cu cheia. Aceştia îngână o neschimbată litanie pe care vor să o dăltuiască de peste 100 de ani în granitul mentalului colectiv: democratizare, proces democratic, alegeri democratice,scrutin, referendum popular, vot, sufragii, alegeri libere, candidat.
Dar nu se poate să nu vedem cât de golite de conţinut şi cât de absurde sunt aceste noţiuni pe care le îmbrăţişăm fără a ne gândi măcar o clipă la ce înseamnă ele cu adevărat. Este absurd să mai credem că puterea se află astăzi în mâinile poporului. Trebuie să fii cel puţin trepanat să mai crezi că alegânddemocratic conducătorii, aceştia vor urmări interesul tău şi că această cedare benevolă de putere în favoarea unor politicieni se va solda în final cu decizii bune pentru întreaga societate. Dar absurditatea noţiunii de democraţie mai rezultă şi dintr-un alt fapt ignorat cu nonşalanţă, şi evident în mod intenţionat, de toate tratatele politice şi de toată vorbăria politicienilor: atâta vreme cât un individ cedează din libertatea acordând – prin votul democratic – putere unui politician (care are astfel dreptul legal de a lua decizii contrare interesului respectivului cetăţean), este absurd să mai crezi că puterea este deţinută de respectivul cetăţean (de popor).
Atâta vreme cât ne cedăm această putere politicienilor, semnându-le un cec în alb o dată la patru ani, este absurd să mai credem că noi mai deţinem acea putere. Politica românească în general, campaniile electorale, discursurile aşa numiţilor lideri sunt numai o mare flecareală, o flecareală de mahala sub care se ascund deciziile, despre care noi nu aflăm nimic, dar pe care le plătim. Mascarada votului democratic, în fond o parodie penibilă la care asistăm periodic, pune în faţa alegătorului, în toate episoadele electorale, absolut toate opţiunile în afara singurei opţiuni cu adevărat viabile şi în interesul său.
Exact această opţiune îi este exclusă şi ascunsă vederii, fiind momit cu fel de fel de promisiuni, ideologii, candidaţi, partide, care DOAR ÎN APARENŢĂ reprezintă întreg spectrul de alegeri pe care le-ar putea face. În fond, mereu este pus să aleagă între mai multe rele (de obicei răul mai mic, fiind speriat de prezenţa unui Rău Mai Mare), zicându-i că acestea sunt singurele opţiuni pe care are voie să le facă. Educaţia, mass-media, ideologiile politice fluturate în mainstream- ul informaţional nu fac altceva decât să-l convingă de lipsa altor opţiuni.
Şi toate astea se petrec, în timp ce stăm în genunchi, umiliţi, cu capul plecat, resemnaţi mioritic pentru că, printr-o toană a sorţii, am ales iarăşi partidul sau candidatul politic greşit, pe care l-am votat, în inocenţa noastră pentru bunele lui intenţii, fiind păcăliţi de platforma lui electorală, de programul de guvernare, de ura pentru un alt candidat sau (culmea!) de multe ori pentru că este băiat chipeş sau zâmbeşte frumos. În plan economic, exact ca în cazul termenului de democraţie, sunt fluturate în mod manipulatoriu alte noţiuni precum piaţa liberă,concurenţă, preţ şi altele asemenea. Asupra acestora m-am aplecat în alte articole.
Fără a se dori o listă completă a aberaţiilor introduse în cadrul sistemului socio-economic, acest articol, pe lângă enumerarea şi clasificarea acestora doreşte să transmită două chestiuni deosebit de importante:
Aceste aberaţii ale sistemului sunt create, păstrate şi ascunse privirii publicului larg ÎN MOD INTENŢIONAT, iar esenţa culturii şi paradigmei contemporane – facilitate prin Educaţie, mass-media, cercetare – nu are alt rol şi nu face altceva decât să ne convingă că, de fapt nu există nici o urmă de intenţionalitate aici şi că fiecare din aceşti factori perturbatori au apărut în cadrul sistemului datorită unui ansamblu cauzal bine determinat. Totul are o cauză şi o explicaţie, iar această cauză este ORICARE ALTA în afara existenţei unui Plan bine pus la punct, care este urmărit pas cu pas, cu precizia unui ceasornic. Cele mai aberante explicaţii ne sunt oferite, doar pentru a ascunde acest lucru, iar din păcate, noi le înghiţim pe nemestecate, fără să sezizăm imensul malaxor care ne macină.
Singura metodă de luptă cu acest sistem este înţelegerea lui. Atât şi nimic altceva. Doar atunci când începi să îţi vezi lanţurile pe care le târăşti de bună voie, vei vrea să le arunci cât colo. Doar atunci când vezi cu adevărat că ai buzunarele pline de pietre obişnuite, în timp ce tu ai senzaţia că sunt pline de nestemate, doar atunci le vei lăsa să cadă şi te vei elibera de povara lor.