latan.elena
13.08.2014, 18:46
http://www.2012en.ro/wp-content/uploads/2014/05/rarau-600x400.jpg
Un pescar ajuns domnitor Petru al IV-lea, cunoscut ca Petru Rareș, s-a născut în 1483. A fost fiul lui Ștefan cel Mare și al Răreșoaiei, înainte de domnie era negustor de pește (majăr) în Galați și a domnit în două rânduri: din 20 ianuarie 1527 până la 18 septembrie 1538 și din 19 februarie 1541 până în 3 septembrie 1546. Iată ce spune Grigore Ureche în „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”: „După moartea lui Ștefan vodă cel Tânăr, strânsu-s-au boierii și țara de s-au sfătuit pre cine vor alege să puie domnu, că pre obiceiul țării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămânță de domnu. Și iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înțeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu săvârșit mai nainte de Ștefan vodă și fiindu Ștefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvântu, ca de să va săvârși el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareș, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, târgoveț din Hârlău, de l-au chiemat Rareș”. La vremea aceea Rareș era căsătorit cu Maria și aveau împreună cinci copii. După moartea acesteia, s-a însurat cu Jelena (Elena) Brankovici, cu care a mai avut patru copii. Pentru că l-a atras pe trimisul turcilor, Aloisio Gritti, într-o capcană, nobilii polonezi i-au cerut sultanului să îl pedepsească pe domnitorul român. Suleyman Magnificul Urmărind serialul tv cu acest titlu, sigur ați fost impresionați de bogăția seraiului și palatelor, dar și de personalitatea împăratului și a slujitorilor săi. Puțini știu însă că Marele Suleyman a venit personal pe meleagurile noastre, pentru a-l ștrăfui (pedepsi-n.a) pe Rareș. Campania, numită „Gazây-i Kara Bođdan”, a început la 8 iulie 1538, când 200.000 de turci, cărora li s-au alăturat hoardele tătare, au invadat pământurile Moldovei. Petru Rareș, cu cei 70.000 de oșteni ai săi, i-a întâmpinat la Drăcșani, lângă Botoșani. Ca să-i învingă pe turci, domnitorul blocase trecătorile, otrăvise fântânile, dărâmase podurile și incendiase satele și recoltele. Dezastrul a venit însă de unde se aștepta mai puțin, din parte boierilor trădători. La 17 septembrie 1538, Suleyman a intrat în Suceava și, ca orice prădător, a luat teazurul Moldovei, în care se găsea și vestita sabie a lui Ștefan cel Mare, obiect pe care autorul acestor rânduri l-a văzut cu câțiva ani în urmă, cu emoție, expus în Palatul Topkapî din Istanbul. Întrebându-se „cum de într-o țară așa de mică un domnitor a putut să adune o așa de mare comoară” (O poveste sinceră a poporului român; Florin Constantiniu), sultanul a jurat atunci că va trece cu calul peste trupul lui Petru Rareș. Și a făcut-o, într-un mod cu totul special! Comoara ferecată în munte Urmărit de turci, Rareș se îndreaptă spre Piatra lui Crăciun, actualul oraș Piatra Neamț, dar boierii îi închid porțile, astfel că e nevoit să fugă mai departe. Un popă mai zelos l-a ajuns din urmă și a vrut să îl prindă, dar o săgeată trasă de domnitor l-a trimis direct în lumea de dincolo. A ajuns la mănăstirea Bistrița, dar nici călugării de aici nu au vrut să îl primească astfel că, pentru a-și salva viața și familia, se îndreaptă spre muntele Todirescu. De atunci muntele s-a numit muntele lui Rareș, Rarăul. Pentru că aici a fost ocrotit de anahoreți, în a doua domnie Rareș a ridicat aici sihăstria Dodu, azi numită Schitul Rarău. Plecat după ajutoare, domnitorul și-a lăsat pe munte nu numai familia, dar și întreaga avere pe care o luase cu el, o comoară fabuloasă, pe care soția sa, de teamă să nu cadă în mâinile urmăritorilor, a ascuns-o în niște grote. Nicolae Gane, scriitor junimist și om politic (1838-1916), scria în lucrările sale că atunci când tătarii au ajuns acolo, s-a produs un mare cutremur și pietre uriașe au ascuns pentru vecie locul unde se găsea comoara. De atunci, cele două turnuri de piatră s-au numit Pietrele Doamnei. Deși a trecut jumătate de mileniu, și azi mai vezi furișându-se printre stânci căutători răzleți, care speră să găsească aurul și nestematele ascunse acolo de Doamna Elena. Petru Rareș a revenit pe tron la 19 februarie 1541, nu înainte însă de a se prezenta la Suleyman, care ținea cu orice preț să-și respecte jurământul, acela de a trece peste român cu calul. Soluția a găsit-o chiar Rareș: „Mărite Sultan, eu intru sub podul acesta și Luminăția Ta treci cu calul peste mine, pe deasupra!”. Deși s-a luptat din răsputeri să scape de robia turcească, stăpânul Rarăului a murit tot vasal al Porții Otomane, într-o vineri, 3 septembrie 1546, la miezul nopții. Sihaștrii zburători Aici pe Rarău, socotit și acum Muntele Sfânt al dacilor, se găsesc mai multe lăcașuri de închinăciune: Mănăstirea Rarău, unde sunt adăpostite șapte icoane făcătoare de minuni, Schitul Rarău și Schitul Pojorâta. Cu un fel de teamă, dar și cu admirație, localnicii spun că, și acum, în locuri ascunse, trăiesc niște pustnici care au puteri supranaturale. Ei se întâlnesc în cea mai mare taină, la Piatra Zimbrului, la începutul toamnei și în luna mai, când urcă ciobanii cu turmele și se roagă împreună pentru toți românii. Se spune că umblă îmbrăcați doar cu câte o piele de animal, uneori chiar goi complet, trăiesc în grote fără lumină și fără căldură, chiar și pe cele mai mari viscole și se hrănesc doar cu plante și rădăcini din pădure. Ei apar în acele locuri și numai atunci când este nevoie de ajutorul lor, cunoscute fiind câteva cazuri când turiști rătăciți pe munte au fost salvați de acești paznici nevăzuți, care apoi au dispărut fără urmă. Pare incredibil, dar unii dintre ei, precum monarhul Zosima, care a salvat tezaurul mănăstirilor Secu și Agapia de turci, sau Nectarie, care decedat în 2002 , la vârsta de 108 ani, și-au programat singuri anul și ziua când vor muri, și-au săpat gropile cu mâinile goale și, la data respectivă, s-au culcat în ele și au trecut în veșnicie. Dar, pe Rarău nu sunt numai bărbați eremiți, ci și femei, așa numitele „zăvorâte”. Unele dintre ele nu vorbesc decât o singură dată pe săptămână, o jumătate de oră, altele, mai „comunicative”, nu scot decât șapte cuvinte pe zi, și acelea numai între anumite ore. Localnicii spun că ar fi peste 30 de astfel de sihastre, fiecare cu grota ei ascunsă, izolate total de lume, unele dintre ele cu studii înalte, medic sau profesor universitar. Porți spre alte lumi În lucrarea „Munții Rarău, legende și realități”, Dan Corneliu Brăneanu, inginer, cercetător al monumentelor megalitice, antroplog, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, prezintă niște aspecte senzaționale. El amintește de o companie de militari, trimisă să cerceteze muntele, care a dispărut fără urme. Soldații au intrat pe rând într-o peșteră, nu au mai ieșit niciodată și nimeni nu a mai aflat ceva despre ei. Autorul mai afirmă că, în urma blestemului unui călugăr, o icoană făcătoare de minuni de la Schitul Sihăstria ți-a luat zborul în plină zi, ajungând la mari depărtări. Există și o ipoteză conform căreia la Pietrele Doamnei nu este ascunsă doar comoara lui Petru Rareș. Acolo ar fi locul unde s-a strâns un tezaur uriaș, din vremuri imemoriale, Rareș fiind ultimul pământean care l-a văzut și îi știa locul. În locurile acelea ar exista și încăperi în care se fac inițieri secrete, dar și tuneluri care leagă vârfurile munților și ajung până în Bucegi și Apuseni. Normal că îți pui întrebare, de ce ar exista așa ceva? Răspunsul este și el unul șocant. În aceeași lucrare, autorul amintește de „Monarhul ascuns”, o carte scrisă de Vasile Lovinescu, în care se spune următoarele: „Putem deci presupune că anumite organizaţii secrete din Orient şi Occident au încercat, în plină dezlănţuire a Sabatului Renaşterii şi Reformei, să salveze ce se mai putea din Occident, prin reluarea anumitor contacte ale acestuia cu Răsăritul apropiat, reprezentat atunci pentru apuseni de Moldova și prin Moldova cu Islamul”. Există autori care susțin că numele muntelui, Rarău, ar proveni de la sintagma „La rău”, adică un loc unde pietrele îți fug de sub picioare și pericolele te pândesc tot timpul. Când eu și soția mea, care m-a însoțit în expediție, am părăsit acele locuri, totul părea desprins dintr-o lume de basm și, fără să vreau, în minte mi-au revenit cuvintele scriitorului Geo Bogza, citate și în cartea domnului Brăneanu: „În alte locuri pot fi munţi mult mai mari şi fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Rarăul reprezintă dimensiunea fundamentală a lumii, latura cosmică a vieţii şi a istoriei. Plin de foşnete şi de murmuri de tot felul, de ţipete de păsări şi de sălbăticiuni, se înalţă spre cer, ca un enorm telescop în oglinzile căruia alunecă timpul şi infinitul. Cu el începe, acolo, în partea de miazănoapte a ţării, realitatea sufletească din care a izvorât înduioşătoarea potrivire de cuvinte: «Pe un picior de plai, pe-o gură de rai…»”. sursa : lumeamisterelor.com
Sursa articol : http://www.2012en.ro/2014/05/misterele-raraului/ | Magazin Cultural Ştiinţific (http://www.2012en.ro/2014/05/misterele-raraului/)
Un pescar ajuns domnitor Petru al IV-lea, cunoscut ca Petru Rareș, s-a născut în 1483. A fost fiul lui Ștefan cel Mare și al Răreșoaiei, înainte de domnie era negustor de pește (majăr) în Galați și a domnit în două rânduri: din 20 ianuarie 1527 până la 18 septembrie 1538 și din 19 februarie 1541 până în 3 septembrie 1546. Iată ce spune Grigore Ureche în „Letopisețul țărâi Moldovei, de când s-au descălecat țara și de cursul anilor și de viața domnilor carea scrie de la Dragoș vodă până la Aron vodă”: „După moartea lui Ștefan vodă cel Tânăr, strânsu-s-au boierii și țara de s-au sfătuit pre cine vor alege să puie domnu, că pre obiceiul țării nu să cădiia altuia domniia, fără carile nu vrea fi sămânță de domnu. Și iscodindu unul de la altul, aflatu-s-au unul de au mărturisit că au înțeles din rostul mitropolitului, carile s-au fostu săvârșit mai nainte de Ștefan vodă și fiindu Ștefan vodă bolnav la Hotin, au lăsat cuvântu, ca de să va săvârși el, să nu puie pre altul la domnie, ci pre Pătru Măjariul, ce l-au poreclit Rareș, dipre numele muierii ce au fostu după alt bărbat, târgoveț din Hârlău, de l-au chiemat Rareș”. La vremea aceea Rareș era căsătorit cu Maria și aveau împreună cinci copii. După moartea acesteia, s-a însurat cu Jelena (Elena) Brankovici, cu care a mai avut patru copii. Pentru că l-a atras pe trimisul turcilor, Aloisio Gritti, într-o capcană, nobilii polonezi i-au cerut sultanului să îl pedepsească pe domnitorul român. Suleyman Magnificul Urmărind serialul tv cu acest titlu, sigur ați fost impresionați de bogăția seraiului și palatelor, dar și de personalitatea împăratului și a slujitorilor săi. Puțini știu însă că Marele Suleyman a venit personal pe meleagurile noastre, pentru a-l ștrăfui (pedepsi-n.a) pe Rareș. Campania, numită „Gazây-i Kara Bođdan”, a început la 8 iulie 1538, când 200.000 de turci, cărora li s-au alăturat hoardele tătare, au invadat pământurile Moldovei. Petru Rareș, cu cei 70.000 de oșteni ai săi, i-a întâmpinat la Drăcșani, lângă Botoșani. Ca să-i învingă pe turci, domnitorul blocase trecătorile, otrăvise fântânile, dărâmase podurile și incendiase satele și recoltele. Dezastrul a venit însă de unde se aștepta mai puțin, din parte boierilor trădători. La 17 septembrie 1538, Suleyman a intrat în Suceava și, ca orice prădător, a luat teazurul Moldovei, în care se găsea și vestita sabie a lui Ștefan cel Mare, obiect pe care autorul acestor rânduri l-a văzut cu câțiva ani în urmă, cu emoție, expus în Palatul Topkapî din Istanbul. Întrebându-se „cum de într-o țară așa de mică un domnitor a putut să adune o așa de mare comoară” (O poveste sinceră a poporului român; Florin Constantiniu), sultanul a jurat atunci că va trece cu calul peste trupul lui Petru Rareș. Și a făcut-o, într-un mod cu totul special! Comoara ferecată în munte Urmărit de turci, Rareș se îndreaptă spre Piatra lui Crăciun, actualul oraș Piatra Neamț, dar boierii îi închid porțile, astfel că e nevoit să fugă mai departe. Un popă mai zelos l-a ajuns din urmă și a vrut să îl prindă, dar o săgeată trasă de domnitor l-a trimis direct în lumea de dincolo. A ajuns la mănăstirea Bistrița, dar nici călugării de aici nu au vrut să îl primească astfel că, pentru a-și salva viața și familia, se îndreaptă spre muntele Todirescu. De atunci muntele s-a numit muntele lui Rareș, Rarăul. Pentru că aici a fost ocrotit de anahoreți, în a doua domnie Rareș a ridicat aici sihăstria Dodu, azi numită Schitul Rarău. Plecat după ajutoare, domnitorul și-a lăsat pe munte nu numai familia, dar și întreaga avere pe care o luase cu el, o comoară fabuloasă, pe care soția sa, de teamă să nu cadă în mâinile urmăritorilor, a ascuns-o în niște grote. Nicolae Gane, scriitor junimist și om politic (1838-1916), scria în lucrările sale că atunci când tătarii au ajuns acolo, s-a produs un mare cutremur și pietre uriașe au ascuns pentru vecie locul unde se găsea comoara. De atunci, cele două turnuri de piatră s-au numit Pietrele Doamnei. Deși a trecut jumătate de mileniu, și azi mai vezi furișându-se printre stânci căutători răzleți, care speră să găsească aurul și nestematele ascunse acolo de Doamna Elena. Petru Rareș a revenit pe tron la 19 februarie 1541, nu înainte însă de a se prezenta la Suleyman, care ținea cu orice preț să-și respecte jurământul, acela de a trece peste român cu calul. Soluția a găsit-o chiar Rareș: „Mărite Sultan, eu intru sub podul acesta și Luminăția Ta treci cu calul peste mine, pe deasupra!”. Deși s-a luptat din răsputeri să scape de robia turcească, stăpânul Rarăului a murit tot vasal al Porții Otomane, într-o vineri, 3 septembrie 1546, la miezul nopții. Sihaștrii zburători Aici pe Rarău, socotit și acum Muntele Sfânt al dacilor, se găsesc mai multe lăcașuri de închinăciune: Mănăstirea Rarău, unde sunt adăpostite șapte icoane făcătoare de minuni, Schitul Rarău și Schitul Pojorâta. Cu un fel de teamă, dar și cu admirație, localnicii spun că, și acum, în locuri ascunse, trăiesc niște pustnici care au puteri supranaturale. Ei se întâlnesc în cea mai mare taină, la Piatra Zimbrului, la începutul toamnei și în luna mai, când urcă ciobanii cu turmele și se roagă împreună pentru toți românii. Se spune că umblă îmbrăcați doar cu câte o piele de animal, uneori chiar goi complet, trăiesc în grote fără lumină și fără căldură, chiar și pe cele mai mari viscole și se hrănesc doar cu plante și rădăcini din pădure. Ei apar în acele locuri și numai atunci când este nevoie de ajutorul lor, cunoscute fiind câteva cazuri când turiști rătăciți pe munte au fost salvați de acești paznici nevăzuți, care apoi au dispărut fără urmă. Pare incredibil, dar unii dintre ei, precum monarhul Zosima, care a salvat tezaurul mănăstirilor Secu și Agapia de turci, sau Nectarie, care decedat în 2002 , la vârsta de 108 ani, și-au programat singuri anul și ziua când vor muri, și-au săpat gropile cu mâinile goale și, la data respectivă, s-au culcat în ele și au trecut în veșnicie. Dar, pe Rarău nu sunt numai bărbați eremiți, ci și femei, așa numitele „zăvorâte”. Unele dintre ele nu vorbesc decât o singură dată pe săptămână, o jumătate de oră, altele, mai „comunicative”, nu scot decât șapte cuvinte pe zi, și acelea numai între anumite ore. Localnicii spun că ar fi peste 30 de astfel de sihastre, fiecare cu grota ei ascunsă, izolate total de lume, unele dintre ele cu studii înalte, medic sau profesor universitar. Porți spre alte lumi În lucrarea „Munții Rarău, legende și realități”, Dan Corneliu Brăneanu, inginer, cercetător al monumentelor megalitice, antroplog, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, prezintă niște aspecte senzaționale. El amintește de o companie de militari, trimisă să cerceteze muntele, care a dispărut fără urme. Soldații au intrat pe rând într-o peșteră, nu au mai ieșit niciodată și nimeni nu a mai aflat ceva despre ei. Autorul mai afirmă că, în urma blestemului unui călugăr, o icoană făcătoare de minuni de la Schitul Sihăstria ți-a luat zborul în plină zi, ajungând la mari depărtări. Există și o ipoteză conform căreia la Pietrele Doamnei nu este ascunsă doar comoara lui Petru Rareș. Acolo ar fi locul unde s-a strâns un tezaur uriaș, din vremuri imemoriale, Rareș fiind ultimul pământean care l-a văzut și îi știa locul. În locurile acelea ar exista și încăperi în care se fac inițieri secrete, dar și tuneluri care leagă vârfurile munților și ajung până în Bucegi și Apuseni. Normal că îți pui întrebare, de ce ar exista așa ceva? Răspunsul este și el unul șocant. În aceeași lucrare, autorul amintește de „Monarhul ascuns”, o carte scrisă de Vasile Lovinescu, în care se spune următoarele: „Putem deci presupune că anumite organizaţii secrete din Orient şi Occident au încercat, în plină dezlănţuire a Sabatului Renaşterii şi Reformei, să salveze ce se mai putea din Occident, prin reluarea anumitor contacte ale acestuia cu Răsăritul apropiat, reprezentat atunci pentru apuseni de Moldova și prin Moldova cu Islamul”. Există autori care susțin că numele muntelui, Rarău, ar proveni de la sintagma „La rău”, adică un loc unde pietrele îți fug de sub picioare și pericolele te pândesc tot timpul. Când eu și soția mea, care m-a însoțit în expediție, am părăsit acele locuri, totul părea desprins dintr-o lume de basm și, fără să vreau, în minte mi-au revenit cuvintele scriitorului Geo Bogza, citate și în cartea domnului Brăneanu: „În alte locuri pot fi munţi mult mai mari şi fluvii mai puternice, marea sau oceanul; aici Rarăul reprezintă dimensiunea fundamentală a lumii, latura cosmică a vieţii şi a istoriei. Plin de foşnete şi de murmuri de tot felul, de ţipete de păsări şi de sălbăticiuni, se înalţă spre cer, ca un enorm telescop în oglinzile căruia alunecă timpul şi infinitul. Cu el începe, acolo, în partea de miazănoapte a ţării, realitatea sufletească din care a izvorât înduioşătoarea potrivire de cuvinte: «Pe un picior de plai, pe-o gură de rai…»”. sursa : lumeamisterelor.com
Sursa articol : http://www.2012en.ro/2014/05/misterele-raraului/ | Magazin Cultural Ştiinţific (http://www.2012en.ro/2014/05/misterele-raraului/)