latan.elena
17.07.2014, 12:54
http://www.romania-redescoperita.ro/index.php/component/k2/item/312-localnicii-din-hodac-mures-pastreaza-un-obicei-vechi-de-sute-de-ani-valtoritul
http://www.romania-redescoperita.ro/media/k2/items/cache/f5ddf7bd97d01d87f4a7985398aea709_M.jpg
Pe cursul râului Isticeu, un afluent important al râului Gurghiu, într-o zonă în care a fost construit un stăvilar pentru a da apei cădere, frații Vasile și Florea Fărcaș din satul Dubiște de Pădure, comuna Hodac, s-au apucat, după 1989, să construiască o vâltoare și un joagăr acționat de apă, așa cum existau pe vremea copilăriei lor și așa cum mai există încă pe Valea Gurghiului. http://www.agerpres.ro/agerpres/imageResize?path=%2Fmedia%2Fimages%2F2014-07%2F07151103-2141505949.jpg&size=6
Eforturile lor au fost încununate de succes, întrucât au reușit să construiască cea mai mare vâltoare din zona Văii Gurghiului, iar din acest motiv femeile din preajmă o iau cu asalt în special înainte de cele două mari sărbători creștinești: Crăciunul și Paștele. Cei doi frați au luat un butuc gros, l-au scobit și au pus în el răzlogi (despicături lungi din trunchiul unui copac, utilizate la construirea gardurilor, butoaielor etc.) de peste doi metri, dispuși în formă conică cu distanțe mici între ei, pe care i-au fixat în pământ. Pe fundul acestei construcții conice — un con răsturnat, adică având punctul comun al răzlogilor la nivelul solului — a fost plasat un material impermeabil, pentru a proteja vâltoarea de degradare, ca urmare a faptului că în acea zonă apa are cea mai mare forță. Pentru a putea folosi vâltoarea, frații Fărcaș au construit un jgheab sau un șanț, cum îi spun ei, cu un stăvilar, iar când femeile vor să spele, ridică stăvilarul, iar apa se prăbușește în vâltoare, formând un vârtej extrem de puternic. În acest vârtej femeile aruncă țoale, cearșafuri, haine groase, preșuri, covoare, lucruri de lână indiferent de mărime și, fără a folosi detergenți sau alte substanțe, obțin rufe perfect curate și aerisite după nici 20 minute de vâltorit. ‘Ne-am gândit că atunci când aveam 10 ani aveam în apropiere de aștea făcute (vâltori, n.r.) și ne-am gândit prin ’90 să construim și noi aici. Am văzut că se poate devia apa și am făcut-o. Femeile spală și vin cu țoale din alea care se dau la fete de măritat, iar noi nu cerem nimic. Câte unul aduce câte o fele de jinars, alții câte un flacon de vin că zic ‘aceștia o lucrat un pic pe acolo’. Da e bine așa, că suntem în sat, cu lumea. Avem pârâul Isticeu, am săpat (un șanț) pe urmă am venit cu scândură și am pus în vâltoare lemn de frasin că ține mai mult, e rezistent la apă. Femeile ziceau ca trebuie făcută din lemn care să țină. Vâltoarea rezistă cam 20 de ani, apoi apa roade din lemn, se distruge, asta e a doua oară făcută. Prima a fost de fag, apoi am schimbat. Apa vine pe scoc — avem un stăvilar cu protecție, că dacă o mamă vine cu un copil la spălat la vâltoare, iar dacă acesta cade în șanț, acolo se oprește, că dacă cade în vâltoare nu-l mai scoți. Pentru orice e protecția, să nu intre butuci sau mizerii în vâltoare’, a declarat Vasile Fărcaș, zis Mitu Crețului sau Vasilică din Luncă. Fratele lui, ceva mai în vârstă, Florea Fărcaș, ne-a spus că face 70 de ani la primăvară și că a lucrat alături de Vasile la construirea vâltorii, care este meșter. ‘Aici tăți am săpat și meșterii au pus la rând, cei care s-au priceput, ăștialalți am fost salahori’. http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151105-2141407949.jpg
Soția lui Vasile, Floarea Fărcaș, a spus la rândul ei că nu au calculat cât a costat construirea vâltorii și că aceasta a fost o ambiție a acestuia. ‘Soțul a fost meseriaș, a lucrat pe la toate casele ca zugrav și zidar și, la un moment dat, a zis: ‘io nu mă mai duc, îmi fac acasă propria mea meserie’. Tot au lucrat la vâltoare, fetele erau la școală, nu a fost ușor, că bani nu-ți dă nimeni dacă lucri pentru tine’, a spus Floarea Fărcaș. În privința utilității vâltorii, aceasta a spus că aici se poate spăla orice — preșuri, cuverturi de pat de toate mărimile, pături, covoare persane și ‘tot ce se poartă acum’. ‘Mergem cu coșarca, le arunc acolo, nu trebuie înmuiate, nu trebuie detergent, e ca o mașină de spălat ecologică. Cam 15-20 de minute stau hainele, depinde cât de murdare sunt. Lumea vine mai mult asupra sărbătorilor, că atunci face lumea curat, atunci e plin la vâltoare. Vin oamenii cu căruțu’, cu roaba, cu mașina. Se spală bine, se împrospătează, dacă sunt de lână acestea aruncă păr, se înnoiesc dacă le bate apa aia. La noi nu avem piuă, la Ibănești a fost, cred că mai este. Înainte spălam multe țoale, acum nu se mai folosesc, stau la femei în lada de zestre, dar nu se mai folosesc. Mai au vâltori pe aici, dar mai mici’, a spus Floarea Fărcaș. Cumnata ei, Lucreția Fărcaș, ne-a explicat că hainele, indiferent de mărime, sunt scoase din vâltoare cu un cârlig din lemn. ‘Cu cârligul scoatem hainele. Cu vâltoarea spălăm tot la două săptămâni, că doar trebe să te speli. La două săptămâni luăm de pe pat și spălăm păturile’, a spus Lucreția Fărcaș. Văzând succesul vâltorii în rândul femeilor din sat și nu numai, cei doi frați au ținut să construiască ceva și pentru bărbați și astfel au construit un alt jgheab cu stăvilar, chiar în apropierea vâltorii, care să dirijeze apa către o roată de moară. Roata de moară de mari dimensiuni a fost gândită pentru a antrena un circular, însă neobținându-se o putere atât de mare, s-a optat pentru un joagăr. ‘Prin ’90 am încercat să facem și un circular, dar nu am reușit pentru că trebuie putere mare la tăiere, apoi am făcut un joagăr, și roata aia din apă ne-a ajutat mult, că făceam poligoane pe care apoi le trăgeam la circular’, a spus Vasile Fărcaș. În comunele Hodac și Ibănești, situate în Valea Gurghiului, mai funcționează încă doi-trei vâltori, dar localnicii spun că în urmă cu 30-40 de ani aici funcționau și 70 de vâltori, întrucât vâltoritul era o ocupație destul de profitabilă. Tot în această zonă funcționau și numeroase piue sau pive, folosite la înmuierea și îngroșarea sulurilor de țesătură din lână, însă acum se știe de existența unei piue sau pive, în comuna învecinată Hodacului, Ibănești. Piua este o roată mare și grea cu un ax în mijloc, care este acționată de forța apei, prin care circa 10-12 ciocane bat alternativ pănurile (țesături groase de casă, din lână albă, din care se confecționau țoalele și hainele tradiționale) așezate troace. Pivele erau des folosite în trecut pentru a face hainele și țoalele din lână pufoase. Comuna Hodac este situată pe Valea Gurghiului, la o altitudine de 650-700 m, pe cursul mijlociu al râului Gurghiu și râului Isticeu, la poalele Munților Gurghiu, la 48 de kilometri de Târgu Mureș, iar populația de aici se îndeletnicește cu prelucrarea lemnului, agricultura și creșterea animalelor, confecționarea de obiecte de artizanat și cu agroturismul. In această localitate sunt păstrate cu sfințenie o serie de obiceiuri populare românești, cum ar fi ‘Măsura oilor’, un obicei pastoral extrem de vechi organizat la începutul lunii mai în fiecare an, ‘Udatul nevestelor’, obicei unic în România, care se organizează în fiecare an a doua zi de Rusalii, ‘Ospățul Oilor’, care este o petrecere organizată la alesul oilor pe data de 26 octombrie, precum și obiceiurile de iarnă de Crăciun și de Anul Nou. http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151108-2141253184.jpg
http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151108-2141209215.jpg
http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151108-2141200902.jpg
http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151110-2141115480.jpg
Udatul nevestelor
Fotografii: (c) DORINA MATIS / AGERPRES ARHIVA
Comuna Hodac este formată din satele Hodac, Toaca, Dubiște de Pădure, Bicașu, Uricea, Arșița și Mirigioaia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)
http://www.romania-redescoperita.ro/media/k2/items/cache/f5ddf7bd97d01d87f4a7985398aea709_M.jpg
Pe cursul râului Isticeu, un afluent important al râului Gurghiu, într-o zonă în care a fost construit un stăvilar pentru a da apei cădere, frații Vasile și Florea Fărcaș din satul Dubiște de Pădure, comuna Hodac, s-au apucat, după 1989, să construiască o vâltoare și un joagăr acționat de apă, așa cum existau pe vremea copilăriei lor și așa cum mai există încă pe Valea Gurghiului. http://www.agerpres.ro/agerpres/imageResize?path=%2Fmedia%2Fimages%2F2014-07%2F07151103-2141505949.jpg&size=6
Eforturile lor au fost încununate de succes, întrucât au reușit să construiască cea mai mare vâltoare din zona Văii Gurghiului, iar din acest motiv femeile din preajmă o iau cu asalt în special înainte de cele două mari sărbători creștinești: Crăciunul și Paștele. Cei doi frați au luat un butuc gros, l-au scobit și au pus în el răzlogi (despicături lungi din trunchiul unui copac, utilizate la construirea gardurilor, butoaielor etc.) de peste doi metri, dispuși în formă conică cu distanțe mici între ei, pe care i-au fixat în pământ. Pe fundul acestei construcții conice — un con răsturnat, adică având punctul comun al răzlogilor la nivelul solului — a fost plasat un material impermeabil, pentru a proteja vâltoarea de degradare, ca urmare a faptului că în acea zonă apa are cea mai mare forță. Pentru a putea folosi vâltoarea, frații Fărcaș au construit un jgheab sau un șanț, cum îi spun ei, cu un stăvilar, iar când femeile vor să spele, ridică stăvilarul, iar apa se prăbușește în vâltoare, formând un vârtej extrem de puternic. În acest vârtej femeile aruncă țoale, cearșafuri, haine groase, preșuri, covoare, lucruri de lână indiferent de mărime și, fără a folosi detergenți sau alte substanțe, obțin rufe perfect curate și aerisite după nici 20 minute de vâltorit. ‘Ne-am gândit că atunci când aveam 10 ani aveam în apropiere de aștea făcute (vâltori, n.r.) și ne-am gândit prin ’90 să construim și noi aici. Am văzut că se poate devia apa și am făcut-o. Femeile spală și vin cu țoale din alea care se dau la fete de măritat, iar noi nu cerem nimic. Câte unul aduce câte o fele de jinars, alții câte un flacon de vin că zic ‘aceștia o lucrat un pic pe acolo’. Da e bine așa, că suntem în sat, cu lumea. Avem pârâul Isticeu, am săpat (un șanț) pe urmă am venit cu scândură și am pus în vâltoare lemn de frasin că ține mai mult, e rezistent la apă. Femeile ziceau ca trebuie făcută din lemn care să țină. Vâltoarea rezistă cam 20 de ani, apoi apa roade din lemn, se distruge, asta e a doua oară făcută. Prima a fost de fag, apoi am schimbat. Apa vine pe scoc — avem un stăvilar cu protecție, că dacă o mamă vine cu un copil la spălat la vâltoare, iar dacă acesta cade în șanț, acolo se oprește, că dacă cade în vâltoare nu-l mai scoți. Pentru orice e protecția, să nu intre butuci sau mizerii în vâltoare’, a declarat Vasile Fărcaș, zis Mitu Crețului sau Vasilică din Luncă. Fratele lui, ceva mai în vârstă, Florea Fărcaș, ne-a spus că face 70 de ani la primăvară și că a lucrat alături de Vasile la construirea vâltorii, care este meșter. ‘Aici tăți am săpat și meșterii au pus la rând, cei care s-au priceput, ăștialalți am fost salahori’. http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151105-2141407949.jpg
Soția lui Vasile, Floarea Fărcaș, a spus la rândul ei că nu au calculat cât a costat construirea vâltorii și că aceasta a fost o ambiție a acestuia. ‘Soțul a fost meseriaș, a lucrat pe la toate casele ca zugrav și zidar și, la un moment dat, a zis: ‘io nu mă mai duc, îmi fac acasă propria mea meserie’. Tot au lucrat la vâltoare, fetele erau la școală, nu a fost ușor, că bani nu-ți dă nimeni dacă lucri pentru tine’, a spus Floarea Fărcaș. În privința utilității vâltorii, aceasta a spus că aici se poate spăla orice — preșuri, cuverturi de pat de toate mărimile, pături, covoare persane și ‘tot ce se poartă acum’. ‘Mergem cu coșarca, le arunc acolo, nu trebuie înmuiate, nu trebuie detergent, e ca o mașină de spălat ecologică. Cam 15-20 de minute stau hainele, depinde cât de murdare sunt. Lumea vine mai mult asupra sărbătorilor, că atunci face lumea curat, atunci e plin la vâltoare. Vin oamenii cu căruțu’, cu roaba, cu mașina. Se spală bine, se împrospătează, dacă sunt de lână acestea aruncă păr, se înnoiesc dacă le bate apa aia. La noi nu avem piuă, la Ibănești a fost, cred că mai este. Înainte spălam multe țoale, acum nu se mai folosesc, stau la femei în lada de zestre, dar nu se mai folosesc. Mai au vâltori pe aici, dar mai mici’, a spus Floarea Fărcaș. Cumnata ei, Lucreția Fărcaș, ne-a explicat că hainele, indiferent de mărime, sunt scoase din vâltoare cu un cârlig din lemn. ‘Cu cârligul scoatem hainele. Cu vâltoarea spălăm tot la două săptămâni, că doar trebe să te speli. La două săptămâni luăm de pe pat și spălăm păturile’, a spus Lucreția Fărcaș. Văzând succesul vâltorii în rândul femeilor din sat și nu numai, cei doi frați au ținut să construiască ceva și pentru bărbați și astfel au construit un alt jgheab cu stăvilar, chiar în apropierea vâltorii, care să dirijeze apa către o roată de moară. Roata de moară de mari dimensiuni a fost gândită pentru a antrena un circular, însă neobținându-se o putere atât de mare, s-a optat pentru un joagăr. ‘Prin ’90 am încercat să facem și un circular, dar nu am reușit pentru că trebuie putere mare la tăiere, apoi am făcut un joagăr, și roata aia din apă ne-a ajutat mult, că făceam poligoane pe care apoi le trăgeam la circular’, a spus Vasile Fărcaș. În comunele Hodac și Ibănești, situate în Valea Gurghiului, mai funcționează încă doi-trei vâltori, dar localnicii spun că în urmă cu 30-40 de ani aici funcționau și 70 de vâltori, întrucât vâltoritul era o ocupație destul de profitabilă. Tot în această zonă funcționau și numeroase piue sau pive, folosite la înmuierea și îngroșarea sulurilor de țesătură din lână, însă acum se știe de existența unei piue sau pive, în comuna învecinată Hodacului, Ibănești. Piua este o roată mare și grea cu un ax în mijloc, care este acționată de forța apei, prin care circa 10-12 ciocane bat alternativ pănurile (țesături groase de casă, din lână albă, din care se confecționau țoalele și hainele tradiționale) așezate troace. Pivele erau des folosite în trecut pentru a face hainele și țoalele din lână pufoase. Comuna Hodac este situată pe Valea Gurghiului, la o altitudine de 650-700 m, pe cursul mijlociu al râului Gurghiu și râului Isticeu, la poalele Munților Gurghiu, la 48 de kilometri de Târgu Mureș, iar populația de aici se îndeletnicește cu prelucrarea lemnului, agricultura și creșterea animalelor, confecționarea de obiecte de artizanat și cu agroturismul. In această localitate sunt păstrate cu sfințenie o serie de obiceiuri populare românești, cum ar fi ‘Măsura oilor’, un obicei pastoral extrem de vechi organizat la începutul lunii mai în fiecare an, ‘Udatul nevestelor’, obicei unic în România, care se organizează în fiecare an a doua zi de Rusalii, ‘Ospățul Oilor’, care este o petrecere organizată la alesul oilor pe data de 26 octombrie, precum și obiceiurile de iarnă de Crăciun și de Anul Nou. http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151108-2141253184.jpg
http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151108-2141209215.jpg
http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151108-2141200902.jpg
http://www.agerpres.ro/media/images/2014-07/07151110-2141115480.jpg
Udatul nevestelor
Fotografii: (c) DORINA MATIS / AGERPRES ARHIVA
Comuna Hodac este formată din satele Hodac, Toaca, Dubiște de Pădure, Bicașu, Uricea, Arșița și Mirigioaia. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)