latan.elena
11.07.2014, 15:01
http://ortodoxiatinerilor.ro/iisus-hristos/20409-noi-toti-suntem-mici-celule-ale-marelui-trup-al-intregii-omeniri
Noi toţi suntem mici celule ale marelui trup al întregii omeniri (http://ortodoxiatinerilor.ro/iisus-hristos/20409-noi-toti-suntem-mici-celule-ale-marelui-trup-al-intregii-omeniri)Iisus Hristos (http://ortodoxiatinerilor.ro/iisus-hristos)Vineri, 11 Iulie 2014 12:26Vă voi vorbi acum despre ceea ce personal socotesc a fi mai înalt, mai de taină în dorinţa inimii lui Hristos. La Cina cea de Taină, El a zis: „Aceasta poruncesc vouă, ca să vă iubiţi unul pe altul" Ioan (15:17) Şi „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, de veţi avea dragoste între voi" Ioan (13:35). După credinţa noastră, ceea ce poate fi cu noi mai înalt este unirea după chipul Sfintei Treimi.Domnul nu ne-a lăsat-o sub chipul unei porunci. Însă ceea ce a spus El în rugăciunea către Tatăl, inaintea însăşi morţii Sale pe Golgota, a fost, precum gândesc, cu adevărat lucrul cel mai de pe urmă: „Ca toţi una să fie, precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, ca și ei întru Noi, una să fie" Ioan (17:21). Dar cunoscând cât de neajunsă ne este, după căderea lui Adam, această ultimă culme şi plinătate a Dumnezeirii, eu v-am propus-o ca pe un criteriu, pentru ca voi înşivă să judecaţi unde aţi ajuns: aţi devenit oare cu adevărat ucenici ai lui Hristos, sau aţi rămas undeva la mijlocul căii?http://ortodoxiatinerilor.ro/images/stories/Citate/2014/07/firea%20umana.jpgÎn pravila rugăciunii noastre auzim de multe în slujbele bisericeşti cuvintele: „Învredniceşte-ne, Doamne, in ziua aceasta, în seara aceasta, în noaptea aceasta, fără de păcat să ne păzim noi". Astfel, toată grija noastră trebuie indreptată spre a săvârşi cât mai puţine greşeli cu putinţă. Oricum am trăi, rămâne în noi o oarecare umbră de nedesăvârşire, dar totuşi, viaţa petrecută într-o astfel de grijă ne pregăteşte spre a primi har de la Dumnezeu, când omul se va ruga pentru întreaga omenire ca pentru sine însuşi. Iar aceasta este măsura dumnezeieştii desăvârşiri. Noi o putem observa în scrierile Părintelui Siluan. În dipa când lui Siluan i s-a descoperit vecinicia, i s-a impărtăşit o neobişnuit de înaltă stare a duhului. El a început să se roage pentru întregul Adam ca însuşi pentru sine. Noi toţi suntem mici celule ale marelui trup al întregii omeniri. Prin noi trece viaţa cosmică, ba chiar cea mai presus de cosmos, cea dumnezeiască. Iar noi suntem datori să ne pregătim a înţelege aceasta, căci atunci ne vom face, în parte, asemănători lui Adam înainte de cădere, şi vom începe a purta în sine întreaga omenire, întregul Adam, ca pe ceva unitar, zidit de Dumnezeu.Dar dacă nouă nu ne-a fost dat ceea ce a primit Siluan, Părintele nostru atât de apropiat, ce să facem? Şi iată, eu m-am hotărât să vă propun viaţa noastră „familială”. Noi suntem douăzeci şi ceva de persoane. Ştiind că fiecare dintre noi are unul şi acelaşi ţel, haideţi să încercăm, noi toţi, să conştientizăm viaţa noastră ca o singură familie a unui singur om. Domnul a spus Tatălui, în ultima Sa rugăciune: „Ca toţi una să fie, precum Noi” Ioan (17-21). Şi aceasta este starea noastră: a trăi „familia" noastră aşa încât fiecare să fie fratele nostru; iar atunci ne vom simţi în Dumnezeu în aşa chip, încât toate şi toţi vor fi fiecăruia dintre voi. Şi precum în Sfânta Treime nu există nici mai mare nici mai mic, aşa trebuie să fie şi cu noi. Poate că. se potriveşte o pildă psihologică spre a explica ce vreau să spun — pilda mamei. Mama îşi iubeşte copiii şi munceşte pentru ei, devenind ca o roabă. Chiar dacă experienţa ei o depăşeşte pe cea a copiilor, ea întru nimic nu îi înjoseşte. Dacă copiii o depăşesc în dăruirile lor, ea simte acestea ca pe propria sa vrednicie şi împlinire. Aşa ar trebui să fim şi noi în privinţa fraţilor noştri.De ce rugăciunea lui Iisus Hristos către Tatăl, înaintea însăşi morţii pe Golgota, cuprindea cererea ca unirea care este în Fiinţa lui Dumnezeu Însuși să fie dată nouă? — Este cea mai înaltă formă de îndumnezeire a omului. Iar a crede că ea poate fi însuşită fără dureri, fără răstigniri — este naiv. Cu mai multele suferinţe, mai multă răbdare a tuturor înjosirilor şi a tuturor nedreptăţilor, noi agonisim darul harului dragostei atotcuprinzătoare. Şi atunci vom cunoaşte pe Dumnezeu precum este, cu alte cuvinte — ca Dragoste (Ioan 4:8) Iată ceea ce trebuie noi să trăim.Îndelung as putea să vă vorbesc despre un fenomen curios: Oamenii nu îşi observă propriile greşeli, şi judecă pe alţii. Aşa se pierde unirea. Feriţi-vă de orice gând împotriva vreunui frate sau soră, căci fiecare gând pricinuieşte o crăpătură în zidurile cetăţii. Şi să ştiţi, nu este defel un lucru mic! Pentru că atunci când gândim ceva rău despre orişicine, şi după aceea ieşim din chilia noastră şi întâlnim acea persoană, urmările gândului rău încep să lucreze. Şi atunci celălalt va răspunde, în virtutea acestui fenomen, în acelaşi fel. Şi niciodată nu este cu putinţă să ştii cine a „început" primul. Pentru care ne şi rugăm.: „Dăruieşte-mi a vedea căderile mele". Lipsa acestei viziuni duce la faptul că fiecare om crede că el are dreptate şi nu îşi observă greşalele proprii. Aceasta până şi ierarhii o fac, şi noi toţi.Aşa că feriţi-vă de tot gândul rău, la voi în chilie, iar atunci zidirea noastră va rămânea în picioare şi noi vom dobândi mântuirea. Dar dacă ne vom ierta nouă înşine greşalele, neînţelegând pe fratele, atuncea toate se vor nărui.Nu demult a venit la mine un tânăr care avusese un conflict cu soţia sa. Iar ei au doi copii. Şi eu i-am spus: „Smereşte-te, şi atunci vom scăpa de tragica năruire a familiei. Iar copiii mici vor scăpa de tragica formă a vieţii copiilor cărora li s-au despărţit părinţii".Aşa şi în familia noastră: Vom fugi ca de foc, ca de venin de şarpe, de orice umbră a dezbinării. Ne vom zidi viaţa aşa încât cu adevărat să ne mântuim, şi ca să. ne însuşim acel dar al lui Dumnezeu pe care-l avem în libertatea duhului nostru de a ne aduna şi a trăi ca o singură familie.Iertaţi-mă.Vorbesc dintr-o inimă îndurerată şi multe zic într-un chip dezlânat. Dar totuşi, ascultaţi-mi cuvântul şi veţi vedea bune roade în viaţa voastră. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: „Dobândeşte pacea, şi mii se vor mântui în jurul tău". Noi suntem douăzeci şi şase de persoane. Aşa că, dacă Dumnezeu ne ajută să ne biruim patimile aici, şi pentru fiecare se vor mântui o mie — atunci douăzeci şi şase de mii de oameni vor ajunge în Rai!(Părintele Sofronie Saharov de la Essex)Grupaj realizat de Anca Stanciu | Revista Familia Ortodoxă, nr. 7/2014, p.1. (http://www.familiaortodoxa.ro/roadele-noastre/iulie-2014/)
Noi toţi suntem mici celule ale marelui trup al întregii omeniri (http://ortodoxiatinerilor.ro/iisus-hristos/20409-noi-toti-suntem-mici-celule-ale-marelui-trup-al-intregii-omeniri)Iisus Hristos (http://ortodoxiatinerilor.ro/iisus-hristos)Vineri, 11 Iulie 2014 12:26Vă voi vorbi acum despre ceea ce personal socotesc a fi mai înalt, mai de taină în dorinţa inimii lui Hristos. La Cina cea de Taină, El a zis: „Aceasta poruncesc vouă, ca să vă iubiţi unul pe altul" Ioan (15:17) Şi „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii mei, de veţi avea dragoste între voi" Ioan (13:35). După credinţa noastră, ceea ce poate fi cu noi mai înalt este unirea după chipul Sfintei Treimi.Domnul nu ne-a lăsat-o sub chipul unei porunci. Însă ceea ce a spus El în rugăciunea către Tatăl, inaintea însăşi morţii Sale pe Golgota, a fost, precum gândesc, cu adevărat lucrul cel mai de pe urmă: „Ca toţi una să fie, precum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, ca și ei întru Noi, una să fie" Ioan (17:21). Dar cunoscând cât de neajunsă ne este, după căderea lui Adam, această ultimă culme şi plinătate a Dumnezeirii, eu v-am propus-o ca pe un criteriu, pentru ca voi înşivă să judecaţi unde aţi ajuns: aţi devenit oare cu adevărat ucenici ai lui Hristos, sau aţi rămas undeva la mijlocul căii?http://ortodoxiatinerilor.ro/images/stories/Citate/2014/07/firea%20umana.jpgÎn pravila rugăciunii noastre auzim de multe în slujbele bisericeşti cuvintele: „Învredniceşte-ne, Doamne, in ziua aceasta, în seara aceasta, în noaptea aceasta, fără de păcat să ne păzim noi". Astfel, toată grija noastră trebuie indreptată spre a săvârşi cât mai puţine greşeli cu putinţă. Oricum am trăi, rămâne în noi o oarecare umbră de nedesăvârşire, dar totuşi, viaţa petrecută într-o astfel de grijă ne pregăteşte spre a primi har de la Dumnezeu, când omul se va ruga pentru întreaga omenire ca pentru sine însuşi. Iar aceasta este măsura dumnezeieştii desăvârşiri. Noi o putem observa în scrierile Părintelui Siluan. În dipa când lui Siluan i s-a descoperit vecinicia, i s-a impărtăşit o neobişnuit de înaltă stare a duhului. El a început să se roage pentru întregul Adam ca însuşi pentru sine. Noi toţi suntem mici celule ale marelui trup al întregii omeniri. Prin noi trece viaţa cosmică, ba chiar cea mai presus de cosmos, cea dumnezeiască. Iar noi suntem datori să ne pregătim a înţelege aceasta, căci atunci ne vom face, în parte, asemănători lui Adam înainte de cădere, şi vom începe a purta în sine întreaga omenire, întregul Adam, ca pe ceva unitar, zidit de Dumnezeu.Dar dacă nouă nu ne-a fost dat ceea ce a primit Siluan, Părintele nostru atât de apropiat, ce să facem? Şi iată, eu m-am hotărât să vă propun viaţa noastră „familială”. Noi suntem douăzeci şi ceva de persoane. Ştiind că fiecare dintre noi are unul şi acelaşi ţel, haideţi să încercăm, noi toţi, să conştientizăm viaţa noastră ca o singură familie a unui singur om. Domnul a spus Tatălui, în ultima Sa rugăciune: „Ca toţi una să fie, precum Noi” Ioan (17-21). Şi aceasta este starea noastră: a trăi „familia" noastră aşa încât fiecare să fie fratele nostru; iar atunci ne vom simţi în Dumnezeu în aşa chip, încât toate şi toţi vor fi fiecăruia dintre voi. Şi precum în Sfânta Treime nu există nici mai mare nici mai mic, aşa trebuie să fie şi cu noi. Poate că. se potriveşte o pildă psihologică spre a explica ce vreau să spun — pilda mamei. Mama îşi iubeşte copiii şi munceşte pentru ei, devenind ca o roabă. Chiar dacă experienţa ei o depăşeşte pe cea a copiilor, ea întru nimic nu îi înjoseşte. Dacă copiii o depăşesc în dăruirile lor, ea simte acestea ca pe propria sa vrednicie şi împlinire. Aşa ar trebui să fim şi noi în privinţa fraţilor noştri.De ce rugăciunea lui Iisus Hristos către Tatăl, înaintea însăşi morţii pe Golgota, cuprindea cererea ca unirea care este în Fiinţa lui Dumnezeu Însuși să fie dată nouă? — Este cea mai înaltă formă de îndumnezeire a omului. Iar a crede că ea poate fi însuşită fără dureri, fără răstigniri — este naiv. Cu mai multele suferinţe, mai multă răbdare a tuturor înjosirilor şi a tuturor nedreptăţilor, noi agonisim darul harului dragostei atotcuprinzătoare. Şi atunci vom cunoaşte pe Dumnezeu precum este, cu alte cuvinte — ca Dragoste (Ioan 4:8) Iată ceea ce trebuie noi să trăim.Îndelung as putea să vă vorbesc despre un fenomen curios: Oamenii nu îşi observă propriile greşeli, şi judecă pe alţii. Aşa se pierde unirea. Feriţi-vă de orice gând împotriva vreunui frate sau soră, căci fiecare gând pricinuieşte o crăpătură în zidurile cetăţii. Şi să ştiţi, nu este defel un lucru mic! Pentru că atunci când gândim ceva rău despre orişicine, şi după aceea ieşim din chilia noastră şi întâlnim acea persoană, urmările gândului rău încep să lucreze. Şi atunci celălalt va răspunde, în virtutea acestui fenomen, în acelaşi fel. Şi niciodată nu este cu putinţă să ştii cine a „început" primul. Pentru care ne şi rugăm.: „Dăruieşte-mi a vedea căderile mele". Lipsa acestei viziuni duce la faptul că fiecare om crede că el are dreptate şi nu îşi observă greşalele proprii. Aceasta până şi ierarhii o fac, şi noi toţi.Aşa că feriţi-vă de tot gândul rău, la voi în chilie, iar atunci zidirea noastră va rămânea în picioare şi noi vom dobândi mântuirea. Dar dacă ne vom ierta nouă înşine greşalele, neînţelegând pe fratele, atuncea toate se vor nărui.Nu demult a venit la mine un tânăr care avusese un conflict cu soţia sa. Iar ei au doi copii. Şi eu i-am spus: „Smereşte-te, şi atunci vom scăpa de tragica năruire a familiei. Iar copiii mici vor scăpa de tragica formă a vieţii copiilor cărora li s-au despărţit părinţii".Aşa şi în familia noastră: Vom fugi ca de foc, ca de venin de şarpe, de orice umbră a dezbinării. Ne vom zidi viaţa aşa încât cu adevărat să ne mântuim, şi ca să. ne însuşim acel dar al lui Dumnezeu pe care-l avem în libertatea duhului nostru de a ne aduna şi a trăi ca o singură familie.Iertaţi-mă.Vorbesc dintr-o inimă îndurerată şi multe zic într-un chip dezlânat. Dar totuşi, ascultaţi-mi cuvântul şi veţi vedea bune roade în viaţa voastră. Cuviosul Serafim din Sarov zicea: „Dobândeşte pacea, şi mii se vor mântui în jurul tău". Noi suntem douăzeci şi şase de persoane. Aşa că, dacă Dumnezeu ne ajută să ne biruim patimile aici, şi pentru fiecare se vor mântui o mie — atunci douăzeci şi şase de mii de oameni vor ajunge în Rai!(Părintele Sofronie Saharov de la Essex)Grupaj realizat de Anca Stanciu | Revista Familia Ortodoxă, nr. 7/2014, p.1. (http://www.familiaortodoxa.ro/roadele-noastre/iulie-2014/)