latan.elena
26.06.2014, 02:52
59 de discuri uriașe, cu un diametru de peste 20 de metri, zac în pământ necercetate de arheologi, la Seimeni, în județul Constanța.Postat de addaci (http://adevaruldespredaci.ro/author/addaci/) in Arheologie (http://adevaruldespredaci.ro/category/arheologie/) | 39 comentarii (http://adevaruldespredaci.ro/uimitorul-complex-megalitic-de-la-seimeni-59-de-discuri-uriase-cu-un-diametru-de-peste-20-de-metri-zac-in-pamant-necercetate-de-arheologi/#comments)
http://adevaruldespredaci.ro//wp-content/uploads/2014/02/Seimeni-1-877658_140x140.pngFeb 22, 2014
“La mai puţin de 5 km de locul unde au fost găsite cele două figurine care se numără printre cele mai vechi şi frumoase exemplare de manifestare artistică a omului, Gânditorul şi Femeie şezând, pe malul apei curgătoare a Dunării, acolo unde preferau să trăiască reprezentanţii Culturii Hamangia, a fost descoperit în luna martie a anului curent un imens sanctuar (nu stim daca este un sanctura. Asta numai cercetarea arheologica poate sa ne spua – nota noastra) care prezintă cea mai mare concentrare de simboluri solare din Europa, descoperire sesizată într-un articol anterior, publicat în luna aprilie a.c. Sanctuarul de la Seimeni este alcătuit din 59 de discuri având diametrele egale cu 20 metri. Unele sunt atât de apropiate încât se ating, alte sunt despărţite de “benzi” ce ar putea fi ziduri cu grosimi de până la 4 m. Într-o poziţie centrală, pe unul din discuri, se observă o spirală care se strânge spre punctul din mijlocul discului, formând o rampă care la bază are o lăţime mai mare de 8 m şi care, îngustându-se spre interior, captează întreaga energie a spiritului care hrăneşte materia, propulsând-o spre întâlnirea cu divinitatea. Discurile prezintă o rigiditate diferită de cea a pământului din jur, acest fapt observându-se în zonele în care au loc alunecări de teren, discurile păstrându-şi forma plată chiar şi acolo unde terenul o ia la vale. De fapt întreaga comună Seimeni alunecă în lunca Dunării, ultima alunecare de teren, cea din 2005, distrugând drumul de legătură între localităţile Dunărea şi Seimeni, care şi astăzi este impracticabil.http://adevaruldespredaci.ro/wp-content/uploads/2014/02/Seimeni-1-300x240.png (http://adevaruldespredaci.ro/uimitorul-complex-megalitic-de-la-seimeni-59-de-discuri-uriase-cu-un-diametru-de-peste-20-de-metri-zac-in-pamant-necercetate-de-arheologi/seimeni-1/)În ansamblul sanctuarului de la Seimeni sunt prezente motive reprezentative a trei culte: Cultul Soarelui – discul, Cultul Marii Zeiţe, în ipostaza de Zeiţă Şarpe – spirala şi Cultul apelor – Dunărea. Până la descoperirea acestui sanctuar nu existau dovezi arheologice concrete care să confirme existenţa unui cult solar la populaţiile carpato-dunărene. Un sanctuar de o asemenea mărime implică existenţa unui puternic cult şi o numeroasă clasă sacerdotală structurată pe grade ierarhice. Amplasarea sanctuarului la înălţimea de 85 m, pe coama unui deal, nu permite desfăşurarea unor ritualuri ascunse de privirile unor neiniţiaţi şi construirea unor garduri în jurul sanctuarului ar fi fost inutilă – suprafaţa sanctuarului, înclinată spre poalele dealului, este perfect vizibilă de pe malul Dunării şi din locurile mai înalte din apropiere. Numai cele 59 de discuri au o suprafaţă de cca. 20.000 mp iar în cazul în care discurile ar fi fost utilizate ca bază pentru desfăşurarea diferitelor activităţi, ar fi fost antrenate peste o mie de persoane. Şi acest fapt în condiţiile în care discurile care se observă în prezent ar reprezenta o parte din totalul discurilor care alcătuiau sanctuarul. Pentru a construi zeci de discuri, impunând ca toate să aibă diametrul exact de 20 m, implică un efort considerabil şi o foarte bună organizare. În cazul în care discurile ar fi executate din blocuri de calcar iar aceste blocuri ar avea grosimea de 1 m, doar pentru construirea discurilor existente azi ar fi necesară o cantitate de piatră egală cu 50.000 tone. Piatra ar fi fost transportată pe sănii de lemn de la 26 kilometri, din carierele situate lângă localitatea Medgidia.Însă descoperirea complexului ceremonial de la Seimeni nu este singulară. La nici 25 kilometri de localitatea Seimeni, la limita de SE a localităţii Mireasa, a fost descoperit în luna aprilie anul curent un alt sanctuar care prezintă patru discuri cu diametre egale cu 26 m, amplasate şi compartimentate în mod similar cu cele existente la Seimeni. Şi tot în luna aprilie au fost descoperite alte trei sanctuare situate la 70 kilometri de localitatea Seimeni, lângă localităţile Vârtop şi Albeşti, pe malul Mării Negre. Între cele 13 noi discuri ale sanctuarelor, există două care au diametrele egale cu 28 m, reprezentând cele mai mari discuri descoperite până în prezent în zona carpato-dunăreană. Astfel, pe o distanţă de 75 kilometri în linie dreaptă, există cinci sanctuare care prezintă cel mai clar şi sugestiv motiv solar – discul. Sanctuarele mai mici de la Mireasa, Vârtop şi Albeşti ar fi servit practicării ritualurilor curente, iar la anumite intervale, o dată pe an, s-ar desfăşura un amplu ritual la Seimeni.http://adevaruldespredaci.ro/wp-content/uploads/2014/02/Seimeni-4-300x240.png (http://adevaruldespredaci.ro/uimitorul-complex-megalitic-de-la-seimeni-59-de-discuri-uriase-cu-un-diametru-de-peste-20-de-metri-zac-in-pamant-necercetate-de-arheologi/seimeni-4/)Nici un izvor istoric nu este explicit când este vorba despre caracterul solar sau htonic al religiei geto-dacice. Caracterul de zeu urano-solar al lui Zamolxis este sugerat de lipsa acoperişurilor la templele dacice, zeul era adorat pe vârfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugerează ridicarea la cer odată cu fumul), de ritualul trimiterii solului la Zamolxis, care soli, aruncaţi fiind în sus ca să cadă în suliţe, se credea că vor ajunge sus la zeu în cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era împiedicat să moară având contact cu pământul şi, desigur, după jertfă trupul era ars pe rug).Discul solar din andezit, de la Sarmisegetuza, sugerează soarele. Şi totuşi, după cum scrie Mircea Eliade, un amănunt pare important pentru Strabon: faptul că Zamolxis – ca şi, mai recent, Deceneu – realizase o carieră atât de prodigioasă graţie mai ales cunoştinţelor sale astronomice şi mantice. În sec. al VI-lea d. Chr., dar sprijinindu-se pe izvoare mai vechi, Iordanes descria în termeni extravaganţi interesul preoţilor daci pentru astronomie şi ştiinţele naturale. Insistenţa pe cunoaşterea corpurilor cereşti poate oglindi informaţii exacte. Într-adevăr, templele de la Sarmisegetuza şi de la Costeşti, al căror simbolism urano-solar este evident, par să fi avut o funcţie calendaristică.Despre traci, Mircea Eliade scrie: După Herodot, tracii adorau pe Ares, Dionysos şi Artemis; totuşi, regii lor venerau pe Hermes, ai cărui descendenţi se credeau. Cât despre Hermes, care, după Herodot, era cinstit exclusiv de către regi, adică de aristrocaţia militară, el este greu de identificat. Herodot nu face nici o aluzie la zeul solar, deşi un asemenea zeu este din belşug atestat de alte surse (R. Pettazzoni, The Religion of ancient Thrace). S-ar putea aşadar vedea în Hermes trac o divinitate solară. Câteva secole mai târziu, monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmulţesc în Balcani; ori, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo. Este vorba totuşi de o concepţie mai târzie care nu lămureşte deloc teologia regală menţionată de Herodot.http://adevaruldespredaci.ro/wp-content/uploads/2014/02/Seimeni-2-300x240.png (http://adevaruldespredaci.ro/uimitorul-complex-megalitic-de-la-seimeni-59-de-discuri-uriase-cu-un-diametru-de-peste-20-de-metri-zac-in-pamant-necercetate-de-arheologi/seimeni-2/)Cultul lui Dionysos trac aminteşte ceremoniile ce se desfăşurau în timpul nopţii, în munţi, la lumina făcliilor; o muzică sălbalică (zgomote de lovire în cazane de bronz, chimbale, fluiere) îi îndeamnă pe credincioşi să scoată ţipete de voioşie într-un dans circular, furios şi învârtejit. Mai ales femeile erau acelea care se dedau acestor dansuri dezordonate şi epuizante; costumul lor era straniu; ele purtau bessares, lungi veşminte fluturânde, făcute, pare-se, din piei de vulpe; deasupra acestora piei de căprioară şi, probabil, pe cap, coarne. În mâini ţineau şerpi consacraţi lui Sabazios (nume trac pentru Dionysos), pumnale sau tirsuri. Ajunse la paroxism, la nebunia sacră, ele apucau animelele alese pentru sacrificii şi le rupeau în bucăţi, sfâşiindu-le şi mâncându-le carnea crudă. Omofagia rituală săvârşea identificarea cu zeul; participanţii se numeau acum Sabos sau Sabazios.Realizarea de către om a unui spaţiu magic nu se rezumă numai la trasarea rituală pe pământ sau podea a unui cerc. Una din “tehnicile” de creare a spaţiilor sacre este dansul în cerc. Astfel s-a născut încă din neolitic şi hora care la origine era o ceremonie sacră în cursul căreia se împrejmuia cu dansatorii un cerc magic în jurul unui centru mistic, unui “axis mundi”, unui buric al pământului. Statuile mari din cristale de stâncă, decorate cu motive concentrice, cercuri, spirale, “jucau o horă” în jurul vetrei localităţii mezolitice descoperite la Lepenski Vir, încă din mileniul al VII-lea î. Chr.Nicolae Iorga a arătat că fenomenul horal reprezintă o reminiscenţă a unui străvechi ritual mitico-magic de urcare la cer care se săvârşea pe tot cuprinsul Daciei încă din epoca paleolitică. Ritualul numit Kolabrismos (de la gr. κολαβρισμός) sau a Kolo era o horă ezoterică, în timpul dansului, oamenii se înfrăţeau formând o fraţietate magico-rituală. Sunt puţine date privitoare la Kolo-ul trac, dar putem să le completăm cu ceea ce ştim despre hora actuală.În Enciclopedia Britannica găsim următoarea definiţie: Kolo derivă din denumirea veche slavonă a cuvântului roata. Kolo-ul era probabil dansat în adorarea Soarelui, cu mult înainte de sosirea slavilor în peninsula balcanică. Kolo-ul trac a dat la români Hora, la sârbi Kolesca, la bulgari Horo-ul, la ruşi Korovad-ul şi la greci Choros-ul. Din Kolabrismos- ul iniţial au evoluat două tipuri de horă: cea închisă de tipul cercului şi hora deschisă, care cunoaşte mai multe variante, dintre care cea a horei deschise de tip spiralat mai supravieţuieşte doar la macedoromâni, precum şi la dacoromânii din Banat si Oltenia, diminuându-şi însă caracterul magic. Se presupune că aceasta se apropie cel mai mult de ritul arhaic iniţial.
S-a stabilit că, pe teritoriul Daciei, fenomenul horal este prezent chiar din epoca Culturii Cucuteni (3700-2500 î.Chr.), ultima mare cultura cu ceramică pictata din Europa. Descoperirea la Bodeşti-Frumuşica a unei reprezentări în ceramica a unei hore formate din şase femei, aparţinând acestei Culturi, ar atesta faptul că pe teritoriul României exista un cult al spiralei magice, anterior celui existent în India, Tibet şi China.Pe culmea unui deal situat pe malul Istrului, în sanctuarul de la Seimeni, mii de femei dansează înlănţuite câte 30-40 în interiorul unor impresionante discuri. Sunt câteva zeci de astfel de hore. Se rotesc într-o bucurie frenetică, apoi se desfac în spirale care se strâng spre interiorul discurilor, de unde se extind iar în cercuri până spre margine.
Pot dansa la lumina misterioasă a Lunii, venerându-l pe Dionysos. Dar la fel de bine pot dansa cu 2000 de ani în urma, bucurându-se de mângâierea caldă a Soarelui, mulţumindu-i pentru recoltele bogate.”Autor: Pintilie Stefan-Cristian
Sursa: http://www.inventatori.ro/view_article.php?id=1031
http://adevaruldespredaci.ro//wp-content/uploads/2014/02/Seimeni-1-877658_140x140.pngFeb 22, 2014
“La mai puţin de 5 km de locul unde au fost găsite cele două figurine care se numără printre cele mai vechi şi frumoase exemplare de manifestare artistică a omului, Gânditorul şi Femeie şezând, pe malul apei curgătoare a Dunării, acolo unde preferau să trăiască reprezentanţii Culturii Hamangia, a fost descoperit în luna martie a anului curent un imens sanctuar (nu stim daca este un sanctura. Asta numai cercetarea arheologica poate sa ne spua – nota noastra) care prezintă cea mai mare concentrare de simboluri solare din Europa, descoperire sesizată într-un articol anterior, publicat în luna aprilie a.c. Sanctuarul de la Seimeni este alcătuit din 59 de discuri având diametrele egale cu 20 metri. Unele sunt atât de apropiate încât se ating, alte sunt despărţite de “benzi” ce ar putea fi ziduri cu grosimi de până la 4 m. Într-o poziţie centrală, pe unul din discuri, se observă o spirală care se strânge spre punctul din mijlocul discului, formând o rampă care la bază are o lăţime mai mare de 8 m şi care, îngustându-se spre interior, captează întreaga energie a spiritului care hrăneşte materia, propulsând-o spre întâlnirea cu divinitatea. Discurile prezintă o rigiditate diferită de cea a pământului din jur, acest fapt observându-se în zonele în care au loc alunecări de teren, discurile păstrându-şi forma plată chiar şi acolo unde terenul o ia la vale. De fapt întreaga comună Seimeni alunecă în lunca Dunării, ultima alunecare de teren, cea din 2005, distrugând drumul de legătură între localităţile Dunărea şi Seimeni, care şi astăzi este impracticabil.http://adevaruldespredaci.ro/wp-content/uploads/2014/02/Seimeni-1-300x240.png (http://adevaruldespredaci.ro/uimitorul-complex-megalitic-de-la-seimeni-59-de-discuri-uriase-cu-un-diametru-de-peste-20-de-metri-zac-in-pamant-necercetate-de-arheologi/seimeni-1/)În ansamblul sanctuarului de la Seimeni sunt prezente motive reprezentative a trei culte: Cultul Soarelui – discul, Cultul Marii Zeiţe, în ipostaza de Zeiţă Şarpe – spirala şi Cultul apelor – Dunărea. Până la descoperirea acestui sanctuar nu existau dovezi arheologice concrete care să confirme existenţa unui cult solar la populaţiile carpato-dunărene. Un sanctuar de o asemenea mărime implică existenţa unui puternic cult şi o numeroasă clasă sacerdotală structurată pe grade ierarhice. Amplasarea sanctuarului la înălţimea de 85 m, pe coama unui deal, nu permite desfăşurarea unor ritualuri ascunse de privirile unor neiniţiaţi şi construirea unor garduri în jurul sanctuarului ar fi fost inutilă – suprafaţa sanctuarului, înclinată spre poalele dealului, este perfect vizibilă de pe malul Dunării şi din locurile mai înalte din apropiere. Numai cele 59 de discuri au o suprafaţă de cca. 20.000 mp iar în cazul în care discurile ar fi fost utilizate ca bază pentru desfăşurarea diferitelor activităţi, ar fi fost antrenate peste o mie de persoane. Şi acest fapt în condiţiile în care discurile care se observă în prezent ar reprezenta o parte din totalul discurilor care alcătuiau sanctuarul. Pentru a construi zeci de discuri, impunând ca toate să aibă diametrul exact de 20 m, implică un efort considerabil şi o foarte bună organizare. În cazul în care discurile ar fi executate din blocuri de calcar iar aceste blocuri ar avea grosimea de 1 m, doar pentru construirea discurilor existente azi ar fi necesară o cantitate de piatră egală cu 50.000 tone. Piatra ar fi fost transportată pe sănii de lemn de la 26 kilometri, din carierele situate lângă localitatea Medgidia.Însă descoperirea complexului ceremonial de la Seimeni nu este singulară. La nici 25 kilometri de localitatea Seimeni, la limita de SE a localităţii Mireasa, a fost descoperit în luna aprilie anul curent un alt sanctuar care prezintă patru discuri cu diametre egale cu 26 m, amplasate şi compartimentate în mod similar cu cele existente la Seimeni. Şi tot în luna aprilie au fost descoperite alte trei sanctuare situate la 70 kilometri de localitatea Seimeni, lângă localităţile Vârtop şi Albeşti, pe malul Mării Negre. Între cele 13 noi discuri ale sanctuarelor, există două care au diametrele egale cu 28 m, reprezentând cele mai mari discuri descoperite până în prezent în zona carpato-dunăreană. Astfel, pe o distanţă de 75 kilometri în linie dreaptă, există cinci sanctuare care prezintă cel mai clar şi sugestiv motiv solar – discul. Sanctuarele mai mici de la Mireasa, Vârtop şi Albeşti ar fi servit practicării ritualurilor curente, iar la anumite intervale, o dată pe an, s-ar desfăşura un amplu ritual la Seimeni.http://adevaruldespredaci.ro/wp-content/uploads/2014/02/Seimeni-4-300x240.png (http://adevaruldespredaci.ro/uimitorul-complex-megalitic-de-la-seimeni-59-de-discuri-uriase-cu-un-diametru-de-peste-20-de-metri-zac-in-pamant-necercetate-de-arheologi/seimeni-4/)Nici un izvor istoric nu este explicit când este vorba despre caracterul solar sau htonic al religiei geto-dacice. Caracterul de zeu urano-solar al lui Zamolxis este sugerat de lipsa acoperişurilor la templele dacice, zeul era adorat pe vârfuri de munte (Kogaion), de ritualul funerar (incinerarea sugerează ridicarea la cer odată cu fumul), de ritualul trimiterii solului la Zamolxis, care soli, aruncaţi fiind în sus ca să cadă în suliţe, se credea că vor ajunge sus la zeu în cer nu ca umbre ci corporal (trupul lor era împiedicat să moară având contact cu pământul şi, desigur, după jertfă trupul era ars pe rug).Discul solar din andezit, de la Sarmisegetuza, sugerează soarele. Şi totuşi, după cum scrie Mircea Eliade, un amănunt pare important pentru Strabon: faptul că Zamolxis – ca şi, mai recent, Deceneu – realizase o carieră atât de prodigioasă graţie mai ales cunoştinţelor sale astronomice şi mantice. În sec. al VI-lea d. Chr., dar sprijinindu-se pe izvoare mai vechi, Iordanes descria în termeni extravaganţi interesul preoţilor daci pentru astronomie şi ştiinţele naturale. Insistenţa pe cunoaşterea corpurilor cereşti poate oglindi informaţii exacte. Într-adevăr, templele de la Sarmisegetuza şi de la Costeşti, al căror simbolism urano-solar este evident, par să fi avut o funcţie calendaristică.Despre traci, Mircea Eliade scrie: După Herodot, tracii adorau pe Ares, Dionysos şi Artemis; totuşi, regii lor venerau pe Hermes, ai cărui descendenţi se credeau. Cât despre Hermes, care, după Herodot, era cinstit exclusiv de către regi, adică de aristrocaţia militară, el este greu de identificat. Herodot nu face nici o aluzie la zeul solar, deşi un asemenea zeu este din belşug atestat de alte surse (R. Pettazzoni, The Religion of ancient Thrace). S-ar putea aşadar vedea în Hermes trac o divinitate solară. Câteva secole mai târziu, monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmulţesc în Balcani; ori, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo. Este vorba totuşi de o concepţie mai târzie care nu lămureşte deloc teologia regală menţionată de Herodot.http://adevaruldespredaci.ro/wp-content/uploads/2014/02/Seimeni-2-300x240.png (http://adevaruldespredaci.ro/uimitorul-complex-megalitic-de-la-seimeni-59-de-discuri-uriase-cu-un-diametru-de-peste-20-de-metri-zac-in-pamant-necercetate-de-arheologi/seimeni-2/)Cultul lui Dionysos trac aminteşte ceremoniile ce se desfăşurau în timpul nopţii, în munţi, la lumina făcliilor; o muzică sălbalică (zgomote de lovire în cazane de bronz, chimbale, fluiere) îi îndeamnă pe credincioşi să scoată ţipete de voioşie într-un dans circular, furios şi învârtejit. Mai ales femeile erau acelea care se dedau acestor dansuri dezordonate şi epuizante; costumul lor era straniu; ele purtau bessares, lungi veşminte fluturânde, făcute, pare-se, din piei de vulpe; deasupra acestora piei de căprioară şi, probabil, pe cap, coarne. În mâini ţineau şerpi consacraţi lui Sabazios (nume trac pentru Dionysos), pumnale sau tirsuri. Ajunse la paroxism, la nebunia sacră, ele apucau animelele alese pentru sacrificii şi le rupeau în bucăţi, sfâşiindu-le şi mâncându-le carnea crudă. Omofagia rituală săvârşea identificarea cu zeul; participanţii se numeau acum Sabos sau Sabazios.Realizarea de către om a unui spaţiu magic nu se rezumă numai la trasarea rituală pe pământ sau podea a unui cerc. Una din “tehnicile” de creare a spaţiilor sacre este dansul în cerc. Astfel s-a născut încă din neolitic şi hora care la origine era o ceremonie sacră în cursul căreia se împrejmuia cu dansatorii un cerc magic în jurul unui centru mistic, unui “axis mundi”, unui buric al pământului. Statuile mari din cristale de stâncă, decorate cu motive concentrice, cercuri, spirale, “jucau o horă” în jurul vetrei localităţii mezolitice descoperite la Lepenski Vir, încă din mileniul al VII-lea î. Chr.Nicolae Iorga a arătat că fenomenul horal reprezintă o reminiscenţă a unui străvechi ritual mitico-magic de urcare la cer care se săvârşea pe tot cuprinsul Daciei încă din epoca paleolitică. Ritualul numit Kolabrismos (de la gr. κολαβρισμός) sau a Kolo era o horă ezoterică, în timpul dansului, oamenii se înfrăţeau formând o fraţietate magico-rituală. Sunt puţine date privitoare la Kolo-ul trac, dar putem să le completăm cu ceea ce ştim despre hora actuală.În Enciclopedia Britannica găsim următoarea definiţie: Kolo derivă din denumirea veche slavonă a cuvântului roata. Kolo-ul era probabil dansat în adorarea Soarelui, cu mult înainte de sosirea slavilor în peninsula balcanică. Kolo-ul trac a dat la români Hora, la sârbi Kolesca, la bulgari Horo-ul, la ruşi Korovad-ul şi la greci Choros-ul. Din Kolabrismos- ul iniţial au evoluat două tipuri de horă: cea închisă de tipul cercului şi hora deschisă, care cunoaşte mai multe variante, dintre care cea a horei deschise de tip spiralat mai supravieţuieşte doar la macedoromâni, precum şi la dacoromânii din Banat si Oltenia, diminuându-şi însă caracterul magic. Se presupune că aceasta se apropie cel mai mult de ritul arhaic iniţial.
S-a stabilit că, pe teritoriul Daciei, fenomenul horal este prezent chiar din epoca Culturii Cucuteni (3700-2500 î.Chr.), ultima mare cultura cu ceramică pictata din Europa. Descoperirea la Bodeşti-Frumuşica a unei reprezentări în ceramica a unei hore formate din şase femei, aparţinând acestei Culturi, ar atesta faptul că pe teritoriul României exista un cult al spiralei magice, anterior celui existent în India, Tibet şi China.Pe culmea unui deal situat pe malul Istrului, în sanctuarul de la Seimeni, mii de femei dansează înlănţuite câte 30-40 în interiorul unor impresionante discuri. Sunt câteva zeci de astfel de hore. Se rotesc într-o bucurie frenetică, apoi se desfac în spirale care se strâng spre interiorul discurilor, de unde se extind iar în cercuri până spre margine.
Pot dansa la lumina misterioasă a Lunii, venerându-l pe Dionysos. Dar la fel de bine pot dansa cu 2000 de ani în urma, bucurându-se de mângâierea caldă a Soarelui, mulţumindu-i pentru recoltele bogate.”Autor: Pintilie Stefan-Cristian
Sursa: http://www.inventatori.ro/view_article.php?id=1031