Adrian Pop
15.06.2014, 15:38
ACTUALITATEA LUI EMINESCU
La 15 iunie, comemorăm trecerea īn neființă a poetului Mihai Eminescu, singurul romān care a dat numele unei ştiinţe – eminescologia – studiată īn 30 de universităţi din 14 țări: SUA, Canada, India, Rusia, UK, Italia, Belgia, Franța, Austria, Germania, Iran, Cuba, Mexic și Ungaria. Dar Eminescu a fost şi va rămāne peste veacuri nu numai ca un poet de geniu, ci şi ca un ziarist de excepție. Din numeroasele sale articole pe teme politice am selectat cāteva pasaje de patriotism și curaj civic. Din păcate, multe dintre realitățile politice ale Romāniei din vremea lui Eminescu, īnfierate īn articolele sale, īși păstrează și astăzi actualitatea. Iată cāteva dintre aceste realități:
http://3.bp.blogspot.com/-mtgYHYAkcu4/U5xlZM5CwUI/AAAAAAAACrs/S-uhAh0w5MY/s1600/mormantul+lui+eminescu.jpg (http://3.bp.blogspot.com/-mtgYHYAkcu4/U5xlZM5CwUI/AAAAAAAACrs/S-uhAh0w5MY/s1600/mormantul+lui+eminescu.jpg)
Mormāntul lui Eminescu din Cimitirul Bellu
Istoria īși are logica ei: nici un neam nu e condamnat de a suporta īn veci un regim vitreg, corupt şi mincinos. Ne temem că aproape e ziua īn care simţul conservării fizice, revoltat de maltratările administrative şi fiscale şi de exploatarea excesivă din partea străinilor, va preface poporul nostru īntr-o unealtă īn contra chiar a existenţei statului. (ziarul „Timpul”, 5 decembrie 1882).
Greşealele īn politică sunt crime; căci īn urma lor suferă milioane de oameni nevinovaţi, se īmpiedică dezvoltarea unei ţări īntregi şi se īmpiedică, pentru zeci de ani īnainte, viitorul ei. (ziarul „Timpul”, 13 februarie 1882).
Sentimentul istoric al naturii intrinseci a statului sau o mānă de fier, din nefericire, lipsesc; aşa īncāt, departe de-a vedea existenţa statului asigurată prin cārma puternică şi prevăzătoare a tot ce poate produce naţia mai viguros, mai onest şi mai inteligent, suntem avizaţi de-a aştepta siguranţa acestei existenţe de la mila sorţii, de la pomana īmprejurărilor externe care să postuleze fiinţa statului romān ca pe un fel de necesitate internaţională. (ziarul „Timpul”, 31 august 1878).
Elemente străine, īmbătrānite şi sterpe, s-au amestecat īn poporul nostru şi joacă comedia patriotismului şi a naţionalismului. Neavānd tradiţii, patrie hotărātă ori naţionalitate hotărātă, au pus totuşi, māna pe statul romān. Conştiinţa că ele sunt deosebite de neamul romānesc nu le-a dispărut īncă – ele se privesc ca o oaste biruitoare īntr-o ţară vrăjmaşă. (ziarul „Timpul”, 14 noiembrie 1880).
Străini superpuşi fără nici un cuvānt naţiei romāneşti o exploatează cu neomenie, ca orice străin fără păs de ţară şi popor. Acest spectacol al exclusivei stăpāniri a unei rase decăzute şi abia imigrate asupra unui popor istoric şi autohton e o adevărată anomalie, căreia poporul istoric ar trebui să-i puie capăt, dacă ţine la demnitatea şi la onoarea lui. (ziarul „Timpul”, 9 august 1881).
Nu oprim pe nimenea nici de a fi, nici de a se simţi romān. Ceea ce contestăm īnsă, e posibilitatea multora dintre aceştia de a deveni romāni, deocamdată. Aceasta e opera secolelor. Pānă ce īnsă vor fi cum sunt, pānă ce vor avea instincte de pungăşie şi cocoterie, nu merită a determina viaţa publică a unui popor istoric. Să se moralizeze mai īntāi, să-nveţe carte, să-nveţe a iubi adevărul pentru el īnsuşi şi munca pentru ea īnsăşi, să devie sinceri, oneşti, cum e neamul romānesc, să piarză tertipurile, viclenia şi istericalele fanariote, şi-atunci vor putea fi romāni adevăraţi. Pān-atunci, ne e scārbă de ei, ne e ruşine c-au uzurpat numele etnic al rasei noastre, al unei rase oneste şi iubitoare de adevăr, care-a putut fi amăgită un moment de asemenea panglicari, căci şi omul cel mai cuminte poate fi amăgit odată. (ziarul „Timpul”, 17-18 august 1881).
Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului public, corupţia electorală, toate acestea n-au a face cu cutări sau cutări principii de guvernamānt. Oricare ar fi guvernul şi oricare vederile sale supreme, corupţia şi malonestitatea trebuie să lipsească din viaţa publică; oricare ar fi religia politică a unui guvern, ea nu-i dă drept de-a se servi de nulităţi venale, de oameni de nimic, pentru a guverna. (ziarul „Timpul”, 9 decembrie 1882).
Din momentul īn care luptele de partid au degenerat īn Romānia īn lupta pentru existenţa zilnică, din momentul īn care mii de interese private sunt legate de finaţe sau de căderea unui partid, nu mai poate fi vorba de neatīrnarea politică a diferitelor grupuri care-şi dispută puterea statului. Din momentul īn care interesul material de-a ajunge la putere precumpăneşte, o spunem cu părere de rău: lupta egală īn ţară şi Parlament nu mai e decīt manipularea unor ambiţii personale, a unor apetituri, pe cāt de nesăţioase, pe atāt de vrednice de condamnat. (ziarul „Timpul”, 19 septembrie 1880).
Peste noapte şi prin surprindere, am admis legiuiri străine, legi străine īn toată puterea cuvāntului care se substituie, pretutindenea şi pururea, noţiunilor de naţie, ţară, romān, om, cetăţean al universului... (ziarul „Timpul”, 13 decembrie 1887).
Clasele productive au dat īndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvărşire – iar clasele improductive, proletarii condeiului, cenuşerii, oamenii ce īncurcă două buchi pe hārtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au īnmulţit peste măsură, dau tonul, conduc opinia publică, fericesc naţia īn fiecare zi pe hārtie. (ziarul „Timpul”, 22 februarie 1879).
Un sistem reprezentativ, īntins ca o reţea asupra īntregii ţări, influenţat īnsă īn mod absolut de guvernul central, şi-a format īn fiecare părticică organele sale, sub formă de consilii judeţene, consilii comunale, consilii de instrucţiune, consilii de sus şi de jos, care nici nu ştiu ce să consilieze, nici nu au ce reprezenta decāt pe persoanele din care sunt compuse. (ziarul „Timpul” din 27 mai 1879).
Numirile īn funcţiuni nu se fac după merit, ci după cum ordonă deputaţii, care, la rāndul lor, atārnă de comitetele de politicieni de profesie, din fiece centru de judeţ. Aceste comitete īşi īmpart toate īn familie. Ele creează, din banii judeţelor, burse pentru copiii „patrioţilor” trimişi īn străinătate să numere pietrele de pe bulevarde, ele decid a se face drumuri judeţene pe unde „patrioţii” au cāte un petec de moşie, īncāt toată munca publică, fie sub forma de contribuţie, fie sub cea de prestaţiune, se scurge, direct ori indirect, īn buzunarul unui „patriot”. (ziarul „Timpul”, 20-21 aprilie 1881).
Rasa determinantă a sorţii acestei ţări nu mai este cea romānească, ci străinii romānizaţi ieri, alaltăieri, iar autoapărarea īmpotriva lor e disproporţionat de grea, de vreme ce aceşti oameni au sprijin pe străini, pārghiile care-i ridică sunt aşezate īn afară, pe cānd īnlăuntrul n-avem decāt poporul nostru propriu, scăzānd numeric şi fără o conştiinţă limpede de ceea ce trebuie să facă. (ziarul „Timpul”, 1 aprilie şi 29 iulie 1881).
Oameni care au comis crime grave rămān somităţi, se plimbă pe stradă și ocupă funcţiuni īnalte, īn loc de a-şi petrece viaţa la puşcărie. (ziarul „Timpul”, 3 mai 1879).
Poporul a pierdut de mult īncrederea că lucrurile se pot schimba īn bine şi, cu acel fatalism al raselor nefericite, duce nepăsător greul unei vieţi fără bucurie şi fără tihnă. (ziarul „Timpul”, 31 august 1878).
Populaţia autohtonă scade şi sărăceşte; cărţi nu se citesc; pătura dominantă, superpusă rasei romāne, n-are nici sete de cunoştinţi, nici capacitate de a pricepe adevărul. Dacă acest sediment īnvaţă, o face de silă, gonind după o funcţie. Īncolo, leagă cartea de gard. Şi pentru a avea o funcţie trebuie să fii īnrudit cu ei. (ziarul „Timpul”, 30 iulie 1881).
Mita e-n stare să pătrunză orişiunde īn ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vānd sāngele şi averea unei generaţii. (ziarul „Timpul”, 18 aprilie 1879).
Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidelor ilustre Mafia şi Camorra, care miroase de departe a puşcărie. (ziarul „Timpul”, 27 aprilie 1879).
Trădătorii devin oameni mari şi respectaţi, bārfitorii de cafenele, ignoranţii şi proştii, administratori ai statului romān. (ziarul „Timpul”, 15 mai 1879).
Statul a devenit, din partea unei societăţi de esploatare, obiectul unei spoliaţiuni continue şi aceşti oameni nu urcă scările ierarhiei sociale prin muncă şi merit, ci prin abuzul culpabil al puterii politice, cāştigate prin frustarea statului cu sume īnsemnate. Aceşti dezmoşteniţi, departe de-a-şi cāştiga o moştenire proprie pe Pămīnt pe singura cale a muncii onorabile, fură moştenirea altora, alterează mersul natural al societăţii, se substituie, prin vicleşug şi apucături, meritului adevărat al muncii adevărate, sunt o reeditare īn formă politică, a hoţilor de codru, instituind codri guvernamentali şi parlamentari. (ziarul „Timpul”, 17 august 1882).
Acela care cutează a se revolta faţă de această stare de lucruri, acela care īndrăzneşte să arate că formele poleite īnvelesc un trup putred, că „progresul” nostru ne duce la pierzare, că elementele sănătoase trebuie să se conjure şi să facă o luptă supremă pentru māntuirea acestei ţări, este denunţat opiniei publice de către negustorii de principii liberal-umanitare ca barbar, ca antinaţional, ca reacţionar. (ziarul „Timpul”, 23 iunie 1879).
Vom „avea de-acum īnainte dominaţia banului internaţional, o domnie străină, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior īn aparenţă legal, īn realitate inegal. Şi īn această luptă nu īnvinge cine-i tare, nobil sau eroic; īnvinge cel pentru care orice mijloc de cāştig e bun, cel fără scrupul faţă de concetăţenii săi, cel pentru care orice apărare a muncii e o piedică pe care va tinde a o răsturna, pe cale legiuită sau piezişă. (ziarul „Timpul”, 20 februarie 1879)
La noi mizeria e produsă, īn mod artificial, prin introducerea unei organizaţii şi a unor legi străine, nepotrivite cu stadiul de dezvoltare economică a ţării, organizaţie care costă prea scump şi nu produce nimic. (ziarul „Timpul”, 18 iunie 1881).
Trebuie ca toţi să ne dăm seama de cauzele ce tulbură societatea, de elementele ce īmpiedică redobāndirea echilibrului pierdut şi să le combatem cu curaj şi stăruinţă. Dintr-un principiu tutelar, principiul egalităţii īnaintea legii, s-a făcut o armă de război īntre clase; toate condiţiile sociale s-au surpat şi s-au amestecat īntr-un fel de promiscuitate; spiritul public a luat o direcţie periculoasă; tradiţiile ţării s-au uitat cu totul; o clasă nouă, guvernantă, s-a ridicat, fără tradiţii şi fără autoritate, īncāt ţara cea mare, temeiul şi baza naţionalităţii noastre, nu-şi găseşte conştiinţa raporturilor politice cu cei ce o guvernează. Drepturile politice au devenit un instrument de ambiţiune, de īndestulare a intereselor particulare; īn locul sentimentului public dezinteresat avem pasiuni politice, īn loc de opţiuni avem rivalităţi de ambiţii; toleranţa pentru toate interesele cele mai vulgare şi cele mai de jos este morala ce distinge astăzi lumea politică de la noi. (ziarul „Timpul”, 4 ianuarie 1881).
Sursa: „Eminescu interzis - Gāndirea politică”, Ed. Criterion, 2008